IPS HIEROTHEOS VLACHOS LA IASI – predica si interviu de Cuvioasa Parascheva (VIDEO): SFINTELE MOASTE SUNT DOVADA CEA MAI MARE CA DUMNEZEU ESTE VIU

15-10-2011 Sublinieri

Predica Mitropolitului de Navpaktos si Sf. Vlasie, IEROTEI (HIEROTHEOS) VLACHOS – Iasi, 14 oct. 2011, la Liturghia pentru Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva

– Despre Sfantul Mucenic Policarp, despre valoarea si semnificatia profunda a sfintelor moaste si despre chemarea la sfintenie pentru fiecare dintre noi.

– Ce ne descopera sfintele moaste despre DUMNEZEU, BISERICA SI MOARTE?

***

Interviu la Radio Doxologia despre Psihoterapia ortodoxa

– Biserica este spital duhovnicesc si familie.

– De ce Biserica ortodoxa nu este o religie?

– Care este lucrarea pe care trebuie sa o infaptuiasca Biserica?

– Despre sfintele moaste.

 

Legaturi:

*


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Hierotheos Vlachos, Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “IPS HIEROTHEOS VLACHOS LA IASI – predica si interviu de Cuvioasa Parascheva (VIDEO): SFINTELE MOASTE SUNT DOVADA CEA MAI MARE CA DUMNEZEU ESTE VIU

  1. Avem chiar in Bucuresti un deget al Cuv. Parascheva de la Iasi, daruit de un domnitor si se pare ca si Sf. Parascheva a voit sa ne lase acest dar. Nu stiu detalii prea multe despre context, dar am vazut la biserica Mihai Voda de la Izvor o particica din moastrele Cuv. Parascheva de la Iasi si au si de la Sf. Paraschevi din Grecia.

  2. Pe unele bloguri se spune sa nu acceptam recensamantul. Daca ungurii si tiganii vo merge la recensamant vor avea un procent mai mare oficial in Romania. Ortodocsii, cu toate ca sunt majoritari se vor trezi ca au un procent mai mic decat cel real.

  3. @ MM:

    Pentru ca mai este cineva (teolog) care semneaza comentariile la fel, te-am ruga, daca poti, sa adaugi ceva la nickul tau sa-l inlocuiesti cu altceva, ca sa nu se confunde. Multumim si iarta-ne!

  4. @ Ioana:

    Noi nu am vazut acest indemn. Cine il refuza oricum risca sa plateasca numai vreo 50 de milioane de lei vechi. Ma rog, cine chiar isi permite… Insa am scris si noi despre caracterul mai mult decat dubios si abuziv al multor intrebari. Trebuie sa avem si putina intelepciune cand si cum raspundem.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/06/recensamant-2011-primul-recensamant-%e2%80%9deuro%e2%80%9d-suntem-numarati-pentru-uniunea-europeana/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/22/recensamant-cu-informatii-de-la-vecini-preot-sau-primarie-pentru-ca-fiecare-conteaza/

    In treacat fie spus, rromii oricum nu se declara niciodata in procentul real. Nu credem sa fie acest pericol. Problema e ce vor face cu aceste date, aici sau in UE.

  5. Vazand aceste filmulete si atmosfera plina de har de acasa m-a cuprins un mare dor si o sfanta invidie (daca pot spune asa). Bucurati-va, fratilor, cei care sunteti acasa si puteti sa mergeti sa va inchinati la sfintele moaste! Bucurati-va pentru ca puteti sa puneti piciorul in biserici ortodoxe adevarate, sfintite si impodobite dupa sfanta raduiala ortodoxa! Pentru noi cei plecati in pribegie este lucru rar. Voi nu stiti in ce conditii se merge la biserica in strainatate. Ce eforturi se fac…Faci zeci de kilometri pentru a ajunge la liturghie. Se slujeste de cele mai multe ori in biserici catolice, anglicane, protestante sau de care-or mai fi inchiriate. Slujbele sunt la ore nepotrivite, de multe ori, dupa ce au terminat gazdele si te bucuri daca ai, acolo, si tu niste icoane imprimate pe care le asezi pentru slujba iar la sfarsit le dai jos. Nu mai vreau sa spun ce inseamna pentru preoti aceasta. E aproape ca si cum ar sluji pe front.
    Pretuiti aceste mari daruri de la Dumnezeu! Ceea ce voua vi se pare firesc si vi se pare chiar ca vi se cuvine – sa aveti o biserica- este un dar imens al lui Dumnezeu si al stramosilor nostri care le-au ctitorit si construit pe care trebuie sa-l pretutiti in inimile voastre cu adevarat! Si stiu ca nu-l pretutiti cu adevarat caci nici eu nu am stiu sa-l pretuiesc cu adevarat pana nu am vazut ce inseamna sa nu-l ai! Nu m-am gandit niciodata la asta inainte. Toate erau acolo, ingrijite, pregatite, ca un dat firesc. Si eram fara grija! Uitati-va la ele si imaginati-va ca ar disparea deodata! Sa nu mai ai unde sa intri sa te inchini, sa aprinzi o lumanare si sa spui o rugaciune. Nu vreau sa fac aici apologia zidurilor dar toate acestea au un rol insemnat in transmiterea si pastrarea traditiei si a duhului. Sunt biserici, preoti, sfinte slujbe, mari duhovnici, acces aproape la orice ora in biserici… Nu vom avea raspuns si scuze! Daca nu ne vom incalzi inimile prin credinta si dragoste ma tem ca se vor lua de la noi!

  6. @ daniela:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/04/19/putina-vreme-mai-sunt-cu-voi-cuvinte-rascolitoare-ca-niste-denii-ale-parintelui-mucenic-constantin-sarbu-si-o-meditatie-la-evanghelia-primei-denii-smochinul-neroditor-lucratorii-cei-rai-darul/

    Mult, foarte mult, ni s-a dat noua, crestinilor ortodocsi ai acestor vremuri de pace si de libertate, binecuvantati sa traiasca una dintre rarele si fericitele secvente (scurte, este drept) ale istoriei recente in care credinta lor nu numai ca nu le-a fost interzisa si prigonita, dar a si cunoscut, probabil, cele mai prielnice conditii de dezvoltare si manifestare, din punct de vedere al facilitatilor/inlesnirilor omenesti (pe orizontala). Pana in aceste zile, cand se itesc, iata, la orizont, norii negri amenintatori ai celor mai mari stramtorari si ale celei mai diabolice dictaturi de la inceputul veacurilor, asadar pana acum, oricat ne-am lamenta acum sau oricat ne-am fi plans, cei mai multi dintre noi – cei relativ tineri, sa zicem – daca am avea un strop de realism, de cunoastere a istoriei Bisericii, cat si, mai ales, de smerenie, ar trebui sa ne dam seama ca, de fapt,… ne alintam foarte mult.

    Niciodata in istorie o masa atat de larga de credinciosi nu a beneficiat de privilegiul unui acces progresiv tot mai mare, iar ca urmare a internetului, a unui acces – practic – cvasitotal, nelimitat, la toate sursele de formare si de informare ortodoxa, teologica, duhovniceasca, de orice fel. Inclusiv, in ultimii ani, la posibilitatea de a cunoaste, din ce in ce mai amanuntit si mai “specializat”, care este mersul lucrurilor in ceea ce priveste viata bisericeasca de la noi si din lume, dincoace si dincolo de “cortina”; de A STI, A DESCOPERI SI A FI CONECTATI 24h/24 cu tot ce misca “in luna si in stele” in intreaga lume, cu o infinitate de alte informatii, cu tangenta si relevanta mai mica sau mai mare pentru viata noastra duhovniceasca. O perioada care, pentru foarte multi, a fost si una de relativa bunastare materiala, de confort sporit si de posesie facila a unor terminale de inalta tehnologie comunicationala (mai nou, devenite aproape indispensabile, iar pentru tot mai multi, o sursa de dependenta psihologica). Viata usoara si accesul larg la resurse informationale ne-a ajutat enorm sa ne ocupam cu activitatea de cunoastere a celor exterioare, mult dincolo de ceea ce ne puneau la dispozitie scoala si bibliotecile.

    Niciunei alte generatii nu i s-a dat prilejul pe care l-am avut noi, din plin: sa cunoastem, sa discernem si sa putem alege singuri tot ceea ce inseamna reperele corecte, sanatoase, autentice de invatatura si de practica bisericeasca, ba chiar sa le transmitem si altora, sa le impartasim, sa le multiplicam. Ni s-au pus la indemana scrierile Sfintilor Parinti mai vechi si mai noi, am avut privilegiul sa ni se dea “pe tava”, in cantitati uriase, deja aproape “industriale”, vietile si cuvintele de invatatura ale parintilor, traitorilor si teologilor contemporani, atat in forme brute, cat si in compendii si versiuni concentrate, secventiale, filtrate, selectate, “gata preparate”… Am avut sansa imensa – pe care nici sfintii nostri martiri ai inchisorilor comuniste si intelectualii crestini interbelici nu o aveau – de a ne trezi, practic, fara vreun merit sau efort deosebit, la intelegerea riguroasa si plina de acuratete, la nivel rational, a ceea ce inseamna “dreapta credinta”, deosebind-o cu maxima acrivie de orice amestec, pervertire, omisiune sau adaugire dogmatice sau morale. Am putut cunoaste, aprecia si folosi tot ceea ce inseamna icoana bizantina veritabila, muzica psaltica traditionala, slujire ortodoxa curata, am putut cerceta, foarte frecvent, o multime de manastiri din tara si chiar din afara ei, am putut cunoaste si cere sfat unui numar foarte mare de duhovnici mai batrani sau mai tineri, mai incercati sau mai putin, am putut vedea si asculta zeci si sute de conferinte, predici si interviuri pe toate temele posibile, sa punem intrebari si sa primim raspunsuri… Si inca multe altele, care ar face si mai obositoare aceasta trecere in revista.

    Este acuta nevoie sa constientizam toate acestea, pentru ca, se pare, atunci cand le avem pe toate la discretie, riscam extrem de usor “sa ni se urasca cu binele” si sa luam totul ca ceva absolut normal, ca pe niste drepturi “naturale”, care ni se cuvin, de care dispunem asa cum binevoim, si pentru care nu avem nicio socoteala de dat nimanui. In realitate, tot ce avem (am avut) este un DAR gigantic, coplesitor si… infricosator. Un dar si o responsabilitate, o misiune, adica datoria unei lucrari pe masura. Este via bogata si dotata cu tot ce trebuie, pe care trebuia numai s-o lucram. Este smochinul care a fost sadit si care trebuia numai sa aduca rod.

    Sa ne uitam insa foarte atent si sincer la noi, si sa recunoastem daca avem ceva mai mult decat simple frunze, si acelea crescute fara meritul nostru, iar cu ele ne laudam cat e ziua de mare, ca si cum acelea ar fi totul. Iar Hristos-Domnul vine la noi, flamand de a gasi loc unde sa-Si reverse si sa-Si inmulteasca iubirea… si flamand ramane. Samanta Sa nu a adus rod. Suntem uscati, seci, gaunosi, dar ne infoim si ne umflam, falindu-ne prosteste… tot cu ceea ce El ne-a dat. Multi se lasa inselati si, nestiind ce inseamna rodul, se desfata infantil, de aspectul exterior, poate chiar orbitor, poate chiar si halucinogen, al frunzelor noastre. Ii ametim, ii imbatam cu iluzii, cu vorbe, cu pretentii, cu promisiuni, cu teorii si, mai ales, cu FORME. Cu forme “corecte” si “frumoase”.
    Cand Dumnezeu Isi trimite slugile ca sa ne cerceteze, le alungam si le batem cu furie, fiindca ne deranjeaza si cauta sa ne “impiedice” din savarsirea propriei noastre voi, a bunului nostru plac. Nu vrem sa raspundem in fata nimanui, nu vrem sa ascultam de nimeni, nu vrem sub niciun chip sa acceptam ca nimic din ceea ce “avem” nu ne apartine de drept… Si ca nu ajunge sa spunem “Doamne, Doamne“, nu ajunge sa facem lucruri de fatada in numele Celui de Sus, ca sa si insemne ca “lucram in via Domnului”; ci trebuie, efectiv, sa-I slujim si sa-I inchinam numai Lui, cinstit si supus, tot ceea ce suntem si tot ceea ce facem, cu frica si cutremur, cu maxima recunostinta, pana acolo unde sa ne topim de uimire si de multumire pentru ca Dumnezeu ne-a miluit cu o asemenea uriasa binecuvantare, in ciuda ticalosiei noastre.

    In loc de asa ceva, comoara ortodoxiei noastra a ajuns astazi, cel mai adesea, asa cum este traita si “marturisita” de noi, numai un ghem de pretentii tafnoase si ingamfate, numai un pretext de auto-afirmare indecenta si galagioasa, un “prilej de castig rusinos” de slava, de trufie a ‘desteptaciunii’, de putere si de… tot ce se mai poate. In beneficiul… viermilor care ne vor manca basica de desertaciune a bunastarii lumesti si a eului nostru hipertrofiat care se va transforma intr-un altfel de vierme, cel neadormit al constiintei, atunci cand toate iluziile de acum, grabnic, vor inceta, si cand toate orgoliile, vanitatile, placerile, visele, invidiile, intrigile, socotelile si planurile marete pe care astazi ni le hranim si le umflam pana peste masura vor fi spulberate si “date-n priveliste”.

    Ne mandrim in zadar cu ce nu e al nostru si nu mai stim sa pretuim simplu, curat, inocent, toata avutia aceasta duhovniceasca de multe feluri care ni s-a incredintat spre a o preface in roade hranitoare de pocainta si de dragoste, tot timpul pretios pe care l-am avut, toata sanatatea si puterea cu care Domnul ne-a inzestrat ca sa putem sa purtam si sa plinim neputintele celor slabi, sa ungem ranile si sa spalam picioarele celor sarmani si suferinzi, cu trupul sau cu sufletul.

    Senzatia noastra dureroasa, acuta este ca… avem inspaimantator de mult ajutor, de multe daruri si NE-AM CAM BATUT SI NE BATEM JOC IN CONTINUARE, cu nonsalanta, de tot. Se scrie imens, se publica, se tipareste, se posteaza in nestire, se copiaza, se multiplica, dar… de citit, cine mai citeste? Si din ceea ce citim, CUM CITIM, cat de atent, cat de profund, cat de rabdator si patrunzator pentru A NU PIERDE nimic din ceea ce ni se transmite ziditor si implinitor, spre mantuirea noastra? Si din cat citim, cat interiorizam si cat incercam sa aplicam in viata noastra, sa punem in aplicare? Sau numai ne multumim ca intelegem, ca ne place, ca ne imbogatim cunostintele, ni se “ascute” mintea si, mai ales, ca ne sporim… arsenalul si capacitatea de a ne inalta deasupra altora, de a-i judeca si de a-i critica pe cei mai ignoranti sau mai neglijenti in gandire si in exprimare? Din tot ceea ce ascultam si privim ca arta sfanta, cu ce ramanem? Numai cu desfatarea sau, iarasi, cu, satisfactia ca devenim “fini cunoscatori” si “esteti rafinati”? Deci… la ce ne foloseste, de fapt, tot ceea ce primim – intr-un volum cu mult peste masurile firesti ale unui om care… mai trebuie sa faca si altceva decat sa citeasca, sa inmagazineze? La ce ne foloseste multa desteptaciune, daca o exploatam cu viclenie si pretiozitate, daca sufletul – adica nevinovatia inimii, curatia de prunc iubita de Domnul – ni-l vom pierde? La ce ne foloseste SA STIM de toate, sa invartim lumea pe degete sau sa digeram zilnic milioane de cuvinte, daca acel “un singur lucru care trebuie” si care ramane ca “hrana pentru viata vesnica”, tocmai pe acela il uitam, il dispretuim si ii dam cu piciorul…

    E Saptamana Mare, e vremea marilor examene de constiinta, in lumina Patimilor mantuitoare ale Celui care a suferit si a murit pentru noi, si a Carui jertfa, iarasi, in ochii nostri, s-a banalizat si s-a ingropat sub zgura nesimtirii sufletelor noastre… incat avem nevoie sa vedem cum alti nevinovati sunt chinuiti, sufera atroce si mor prematur langa noi, pentru a da chip mai real, si de aceasta data, Jertfei lui Hristos, Cel care sangereaza, Se batjocoreste, Se umileste si Se rastigneste si astazi, in ei, in toti cei umiliti si obiditi ai lumii.

    E vremea sa tacem mai mult si sa ne intrebam mai mult: CE AM FACUT SI CE FACEM CU TOT CE NI S-A DAT? Am umplut candelele cu untdelemnul harului Duhului Sfant sau am socotit aceasta, pentru noi, ca ceva fie subinteles, usor, fie facultativ, risipindu-ne timpul si puterile in ORICE ALTCEVA DECAT CELE ESENTIALE ale vietii noastre care sa atraga si sa statorniceasca in noi harul?

    Sa nu ne slabim impietrita inima din biciul constiintei pana ce nu va constientiza, nu va sangera si nu va varsa lacrimi de recunostinta si de rusinare pentru tot ce am primit si am irosit.

    E vremea sa intelegem ca, dincolo chiar de pocainta mea personala, ca obste, suntem, intr-adevar, in situatia evreilor de acum doua milenii si ca suntem, iminent si implacabil, chiar la ora scadentei, exact in pragul clipei cand, dupa ce am facut praf cu inconstienta toata “mostenirea” Tatalui, bate ceasul in care se cere rod de la noi. Si cand, cu siguranta, vom fi gasiti nevrednici si se va lua de la noi comoara de care nu am fost vrednici, via pe care nu am lucrat-o pentru Stapanul nostru si pentru ai Sai frati mai mici… Si atunci vom dusi in crunta robie, in amarnice lipsuri si in cumplite – deloc eroice – prigoniri, vom fi lasati sa ne vedem zdrentarosi, neajutorati, jefuiti de toate si sa ne plangem goliciunea ca, macar asa, in ultimul ceas, sa ne putem mantui, “ca prin foc”.

    Sa multumim acum din inima pentru tot bunatatii lui Dumnezeu, sa fagaduim ca de ASTAZI nu ne vom mai bate joc de El si… sa ne pregatim cu nadejde, cu umilinta si spasire, pentru acele momente de incercare care stau sa vina mai curand decat credem…

    Slava indelung-rabdarii Tale, Doamne, Slava Tie!
    Doamne, ai mila de robii Tai!
    Admin. Razboi intru Cuvant

  7. @daniela,

    aşa este. Şi să ne gândim că alţii au trecut recent prin tragedii mari, ca de exemplu sârbii, unde fost distruse multe biserici vechi şi frumoase. Pe de altă parte teritorii care au fost cândva creştine, astăzi sunt aproape în întregime musulmane. Când am fost acum câţiva ani într-un pelerinaj în Turcia, am văzut ce înseamnă să mergi sute de kilometri fără să vezi o turlă de biserică cu cruce. Peste tot minarete … Mare jale. Am văzut biserici în ruine, sau transformate în muzee. Există foarte puţine biserici ortodoxe în care se mai slujeşte, iar Capadocia – deşi foarte frumoasă – este doar o amintire a ceea ce a fost cândva.

  8. Vine poporul să se’nchine
    Smerit de jug, de suferinţă,
    Marturisind fără de vorbe
    Că n-a uitat sfânta credinţă.

    Se’ncolonează în tacere,
    Români cu sutele de mii,
    Să se închine Paraschevei,
    Că o iubesc, că încă-s vii.

    Vin sub povară, sub ispite,
    Sub apăsare, sub durere,
    Spunând ce au de spus în public,
    Prin așteptare și tăcere.

    Nu strigă nimeni, nu acuză,
    Nu osândește necredinţa,
    Că fiecare-și duce’n spate
    Necazul, vina, nepuntinţa.

    Se’ncoloneaza România,
    Ne’ngenunchiată de cel rău,
    Să se închine, să-l slăvească,
    (Prin sfinţii săi) pe Dumnezeu.

    Coloana crește, și se’ntinde,
    Pe kilometri de’așteptare
    În frig, pe’un drum sub biciul ploii,
    Parcurși încet și sub răbdare.

    Tăcerea, ruga, așteptarea
    Și centimetrii de parcurs,
    Mărturisesc că România
    Încă-l cinstește pe Iisus.

    Ce duc în cugete și-n inimi
    Ce spun tăcând, ce au de spus,
    O spun în taină pelerinii
    Prin centimetri ce-au parcurs.

    Nu-i nici protest fără de vorbe,
    Nici cerere, nici osândire,
    Ci-i cea mai sincera chemare
    La Dumnezeu și la iubire.

    E strigat din adânc de suflet,
    Și sete după Dumnezeu,
    După iubirea terfelita,
    Și siluită de cel rău.

    E dorul după curaţie,
    Dup’Adevăr, după dreptate,
    După valorile vieţii,
    Care subtil ne sunt furate.

    E strigat ortodox lăuntric
    Și dor launtric după sfânt
    Mărturisit deschis și sincer,
    Far’a rosti nici un cuvânt.

    Poporul spune fără vorbe
    Prin miile de pelerini,
    Că încă n’a pierit credinţa,
    Chiar dacă sinceri sunt puţini.

  9. @ Cosmin:

    Tocmai il pregatim si noi, cu tot cu transcriere.

  10. Pingback: MITROPOLITUL IEROTEI VLACHOS: PARTEA A DOUA (INTREBARI SI RASPUNSURI) A CONFERINTEI DE LA IASI. (audio si text). Despre impartasania deasa, rugaciunea inimii, psihoterapia ortodoxa si pr. Ioannis Romanidis
  11. Pingback: IPS Hierotheos Vlachos - coplesit de dragostea, ravna si evlavia ortodocsilor din Romania. Impresii tulburatoare din pelerinajul cu moastele Sf. Policarp
  12. Pingback: INVIEREA FIICEI LUI IAIR. Predica marturisitoare a PS Sebastian despre luarea in ras a credinciosilor "medievali" care se inchina la moastele sfintilor
  13. Pingback: DACA HRISTOS A INVIAT, NOI CE FACEM? Conferinta PS Sebastian de la Craiova – aprilie 2012, “Invierea lui Hristos, bucuria noastra” (prima parte; audio+text) -
  14. Pingback: SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA. Predici audio ale parintilor Hrisostom (Putna) si Damaschin (Sihastria Putnei), cantari, meditatii, reportaje. PENTRU CE NE RUGAM SFINTEI SI CE MINUNI SAVARSESTE SI ASTAZI PENTRU CREDINCIOSI? -
  15. Pingback: Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan: CRESTINUL ADEVARAT ESTE “NEBUN INTRU HRISTOS”. Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos si Cuvioasa Parascheva/ CAND AJUNGEM LA INTALNIREA CU DUMNEZEU? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: INCERCARILE MITROPOLITULUI IEROTHEOS VLACHOS: calomnii, defaimari si diversiuni din partea unei manastiri cu tendinte schismatice - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: PARINTELE ILIE LACATUSU, MARTURISITORUL. Marturii despre minunile sale. De ce ne inchinam sfintelor moaste? -
  18. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII -
  19. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care dorm, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) -
  20. Pingback: VIDEO si AUDIO: Cuvantul IPS Hierotheos Vlachos de la LIBRARIA SOPHIA: La Staretul Sofronie gasim raspunsuri pentru cautarile si deznadejdile omului de azi. Am gasit un om care a trait in vremea noastra in duhul Sfintilor Parinti -
  21. Pingback: SFANTA PREACUVIOASA MAICA NOASTRA PARASCHEVA CEA MILOSTIVA – FECIOARA CU INIMA DE MAMA. “Sfanta Parascheva este prietena ta cea mai buna, care n-o sa te dezamageasca niciodata!” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: LA RAND LA CUVIOASA PARASCHEVA | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: ATUNCI CAND DOMNUL SE ATINGE DE OM si CAND OMUL SE ATINGE DE “DEGETUL LUI DUMNEZEU”… Predica audio (si text) la Duminica invierii fiului vaduvei din Nain. CE PUTERE NI SE IMPARTASESTE PRIN SFINTELE MOASTE? | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate