MERINDE DUHOVNICESTI DE LA MANASTIRILE ESSEX SI PUTNA: Staretul Melchisedec Velnic despre grairea in desert. Parintele Zaharia Zaharou – raspunsuri duhovnicesti: Cum vom putea face fata vremurilor apocaliptice?
“Nimeni din cei care graiesc de rau, nimeni din cei care clevetesc, nimeni din cei care barfesc nu pot sa se apropie de rugaciunea cea curata“
Arhimandritul Melchisedec Velnic (staretul Man. Putna):
CUVANT DESPRE TACERE SI NEOSANDIRE
“Multi au spus ca Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul este una dintre cele mai puternice si mai cuprinzatoare rugaciuni dupa Tatal Nostru. Probabil ca o stiti fiecare dintre dumneavoastra pe de rost. Daca nu, o gasiti in Ceaslov, la Miezonoptica din toate zilele catre sfarsit, si fac indemnul ca fiecare sa o invete pe dinafara.
Sa invatati si cele patru stihuri, care isi au valoarea lor si care ne pun pe noi intr-un raport deosebit cu Dumnezeu. Primul — „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului“ — nu este altceva decat rugaciunea Vamesului. Al doilea — „Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul“ — prin care ii cerem Domnului curatie; iar noi, monahii, mai cu seama ne luptam pentru curatia mintii, care nu se dobandeste altfel decat numai si numai prin sfanta si dumnezeiasca ascultare si taierea voii. Apoi, cel de-al treilea — „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma“ — e ca o strigare: „Ei, Doamne, parca Tu m-ai zidit, nu? Ei bine, daca m-ai zidit, mantuieste-ma!” Si ultimul stih —„Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma!” Ne intoarcem de acum iarasi catre noi, si Ii spunem — „Doamne, Doamne, oricat as fi gresit, ei bine, Tu poti sa ma ierti.”
Tacerea si neosandirea
Mi-am spus in gand ca in seara aceasta sa vorbesc despre o singura fapta, si anume aceea a tacerii si a neosandirii. In Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul se aminteste catre sfarsit „iar duhul grairii de multe, al grairii in desert, nu mi-l da mie” si as vrea sa atrag atentia asupra acestui fapt, grairea in desert. Cat timp nu irosim noi si cat timp nu pierdem noi cu ea! Inainte, in vechime, parintii nostri, parintii Patericului, ucenicii Sfantului Pahomie si ai marilor parinti ai Bisericii noastre, iubeau foarte mult tacerea si neosandirea si pretuiau mai cu seama timpul. Nu exista ca ei sa se intalneasca unul cu celalalt si sa graiasca in desert. Nu se intampla sa se intalneasca la trapeza sau pe cale si sa vorbeasca cele ale lumii, cele trecatoare. Fiecare se straduia sa-si pazeasca mintea cat se poate mai mult, sa nu o lase „sa plece in vacanta“, cum frumos spunea un parinte profesor, iar daca se intalneau si erau nevoiti sa vorbeasca unul cu celalalt, sa ceara vreun sfat, ei bine, sfatul si cuvantul nu era altul decat acela despre Dumnezeu, despre ce sa fac, despre cum sa ma mantuiesc. Asa intelegeau sa petreaca si asa au petrecut parintii nostri. Lucrul acesta nu a venit din alta parte decat de la preabunul nostru Mantuitor. El a lasat tuturor, a lasat Bisericii acest testament al tacerii si al neosandirii.
Iisus a rabdat in tacere
Mi-a venit acum in minte… Cand Iisus a fost dus pana pe marginea unei prapastii de mai marii poporului iudeu, ca sa fie aruncat, El a privit la ei, nu a zis nimic, a trecut printre dansii si S-a dus mai departe. A preferat sa nu spuna nimic. A pastrat tacerea. Nu s-a indreptatit, nu a judecat cu nimic pe acei ce cautau sa puna capat vietii Sale, nu a facut nici un gest, absolut nimic. Doar S-a intors, a trecut printre ei si a plecat. In Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul cerem de la Dumnezeu lucrul acesta, al tacerii si al neosandirii. Si mare lucru este ca in mod deosebit in perioada aceasta a Postului Mare, si nu numai in perioada Postului Mare, noi, crestinii, sa pastram permanent aceasta tacere si neosandire.
Am spus ca ele ne vin de la Mantuitorul Iisus Hristos. As vrea sa mergem un pic cu mintea la Iisus pe cruce si la patimi, la tot ce a avut de indurat, tot drumul. Amintiti-va ca Iisus nu a ripostat niciodata cu nimic. Doar o singura data, si atunci cand era in fata paganului, pentru ca a fost palmuit, a intrebat „Daca sunt vinovat, dovedeste-ma, iar daca nu, de ce ma palmuiesti?” Incolo, Iisus a tacut si a rabdat. Si alaturi de El mai era cineva. Si stiti prea bine despre cine e vorba. Nu e vorba de ucenici, au fost si ei, dar ei au fost de multe ori nestatornici si neincrezatori in Pastorul lor. Era Fecioara Maria. Ea a ramas fidela si smerita, tacuta si cuminte, langa Domnul Iisus pana la cea din urma clipa, pana cand Iisus si-a dat duhul pe Golgota. Si pe Golgota Iisus l-a primit pe fiecare, ba inca si pe talhar. Amintiti-va foarte bine! Deci gasim lucrul acesta, al tacerii si neosandirii, ca un mesaj care ne vine de la Preabunul nostru Mantuitor, ca un mesaj care trebuie sa stapaneasca fiecare inima si minte. Care trebuie sa impodobeasca fiecare minte si inima pentru ca orice virtute nu face nimic altceva decat sa infrumuseteze chipul nostru, sa-i redea starea cea dintai. Ei bine, prin iubirea cea curata, prin iubirea fara de patima a aproapelui, se pot dobandi aceste mari virtuti — tacerea si neosandirea. Cand inima iti este stapanita de dragostea lui Hristos, atunci nu poti nici sa osandesti, nici sa graiesti de rau pe cineva. De aceea, as face indemnul acesta — sa cautam la tacere si la neosandire. Inca o data spun, nu numai monahul, ci si tot crestinul ortodox.
Monahul este intr-un permanent Post Mare
In mod deosebit monahul este intr-un permanent Post Mare, este intr-o permanenta stare de infranare si de pazire a mintii, de chemare a lui Dumnezeu si de impodobire a vietii sale cu numele lui Iisus. Cand monahul si-a luat crucea ca sa-L urmeze pe Hristos, intreaga lui viata a devenit un urcus. El nu poate sa spuna – „Acum merg si ma apropii de Hristos in perioada aceasta de 40 de zile si dupa aceea uit sau ma intorc la alte indeletniciri“, ci permanent trebuie sa fie intr-un urcus duhovnicesc. Pentru ca, daca nu urcam, dragii mei parinti si iubiti frati crestini, daca nu urcam, atunci coboram! Nu exista stare de stagnare, nu exista stare in care omul sa spuna ca „ma multumesc cu atat, cu aceste virtuti pe care le-am dobandit pana acum, imi sunt suficiente si de acum nu mai am nevoie“, ca atunci cand ai zis asa, nu urmeaza nimic altceva decat o cadere! Pentru ca inchipuirea, asa cum auzim si in Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, inchipuirea, mandria mintii, este un pacat care ne atrage pe noi imediat in jos si ne desparte de frumusetea mantuirii.
La aceasta va indemn la inceputul Postului Mare, la tacere si neosandire. Dar, ca sa ajungi la aceasta, asa cum am spus, e nevoie de incredere, de incredere in bunul Dumnezeu. Trebuie sa crezi, sa te increzi, si apoi sa iubesti pe aproapele tau. Cand vom reusi sa iubim pe aproapele, atunci vom reusi sa ne debarasam de multe si multe rele si faradelegi si atunci vom iubi rugaciunea. Nimeni din cei care graiesc de rau, nimeni din cei care clevetesc, nimeni din cei care barfesc nu pot sa se apropie de rugaciunea cea curata. Pentru ca, daca nu ai iubit pe unul singur, daca urasti pe unul singur, pe aproapele tau, pe un frate, pe o sora, sau, in viata de manastire, pe vreunul din parinti sau frati, nu poti ca sa ajungi la Dumnezeu. Iti este stramta inima atunci cand nu iubesti. Iti este ingustata si mintea, atunci cand nu iubesti. Singuri ne rapim libertatea noastra in Dumnezeu atunci cand nu iubim si mai cu seama atunci cand graim de rau. Spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca „limba este un mic madular, dar care face foarte mult rau“. Daca alegem tacerea si neosandirea, sa punem ceva frumos in loc.
„Trofeele” pocaintei
Fac apel la toti, si clerici, si neclerici, si mireni, si monahi, absolut la toti, sa iubim cartea care ne-a dat cele mai frumoase imagini si pe cel care a scris aceasta carte — e vorba de cartea prorocului David, Psaltirea! Nu cred ca s-a desfatat cineva mai frumos cu mintea si cu inima ca prorocul David. Nimeni nu a inteles adancul rugaciunii si frumusetea ei ca prorocul David. Cititi Psaltirea si nu va grabiti. Cititi-o si va innoiti. Cititi si va primeniti mintile. Sa ne primenim mintile, sa ne innoim pe noi insine, citind aceste cuvinte frumoase ale prorocului David. Psalmii sunt extraordinar de adanci si de frumosi. Inca o data spun, au izvorat dintr-o inima si dintr-o simtire deosebita, dintr-o inima si o simtire care L-a iubit pe Dumnezeu, dar si dintr-o pocainta sincera si curata. Pocainta a deschis usa milostivirii. Cunoasteti foarte bine viata prorocului David. S-a facut si desfranat, si ucigas, si rapitor de bunurile aproapelui. Dar a stiut sa lase deoparte si sa se pocaiasca de fiecare pacat, si de desfranare, si de ucidere, si de agonisirea pe nedrept a bunului aproapelui. A stiut sa se caiasca, cum foarte bine ati auzit in duminicile care au trecut, la Vames si Fariseu, la Duminica intoarcerii Fiului Risipitor, la infricosata Judecata, cand in bisericile noastre s-a vorbit in mod deosebit despre pocainta.
Pocainta, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, a rapit trofee mari. Talharul a fost un trofeu. Pocainta l-a rapit pe talhar. Taina aceasta e mare! Daca a lasat talharul ca inima lui sa fie stapanita de pocainta, a castigat Raiul. Si spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca un alt trofeu mare al pocaintei a fost Pavel, marele Apostol Pavel. Cainta, din prigonitor al Bisericii, din prigonitor al lui Hristos, l-a facut un vas ales al Duhului celui Preasfant. Cititi Epistolele lui si va hraniti cu ele si vedeti cum L-a simtit, L-a trait si L-a predat contemporanilor sai Sfantul Apostol Pavel, pe Hristos, Dumnezeul nostru. Cum L-a trait si L-a simtit si cum a prezentat celor din jur ca este Hristos Domnul. De aceea am spus ca pocainta a rapit trofee mari. Si atatia crestini care au batut la usa milostivirii lui Dumnezeu, sau mai bine zis 
s-au imbracat cu vesmantul pocaintei, au ajuns flori frumoase in gradina Raiului. Pentru ca pocainta naste curatia, pocainta naste comuniunea cu Dumnezeu, pocainta naste iubirea de Dumnezeu. Si amintiti-va de Dumnezeu Domnul, ca a parasit pe cele 99 de oi, a lasat pe cei 99 de drepti si s-a dus dupa oaia cea ratacita.
Si amintiti-va de pilda fiului risipitor. Cum Hristos — caci Hristos este acela care asteapta pe fiul risipitor, adica pe omul stapanit de pacat, — nu-l intreaba unde a fost, nu-l intreaba ce-a facut, nu-l intreaba pe ce si-a cheltuit averea! Ci numai atat: se bucura ca s-a intors. De aceea pun aici indemn, sa stim sa fim recunoscatori bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu; apoi, al doilea pas, daca am cunoscut mila si bunatatea lui Dumnezeu, sa stim sa-I multumim. Si, daca voi sti sa multumesc, va garantez ca bucuria in Hristos Domnul, bucuria de a trai cu El, de a fi cu EI, de a ne innoi, de a-L simti, de a ne stapani mintea si inima, va fi mereu cu noi. Amin!”
(din: revista Lumea monahilor, nr. 57/martie 2012)
***
Arhimandritul Zaharia Zaharou (Man. Sfantul Ioan Botezatorul, Essex):
MERINDE PENTRU MONAHI
“- Cum vom putea face fata vremurilor apocaliptice pentru a ne putea mantui?
– Foarte buna intrebare! De la inceputul timpului, de la inceputul zidirii vedem ca in lume exista doua curente ale vietii: curentul celor drepti, care incepe cu Abel si se continua cu toti dreptii si proorocii Vechiului Testament, atingand apogeul in Maica Domnului, continuand cu apostolii si cu sfintii din toate timpurile pana la sfarsitul veacurilor, si celalalt curent al duhului lui Antihrist si al pacatosilor, incepand cu Cain, care si-a junghiat fratele, continuand de-a lungul veacurilor cu toti cei care au prigonit credinta, cu Iuda si cu toti pacatosii pana la sfarsitul vremurilor.
Si tensiunea dintre aceste doua curente ale vietii creste pe masura ce ne apropiem de sfarsitul veacurilor. Asa incat citim in cartea Apocalipsei:
„Cine este nedrept, sa nedreptateasca inainte. Cine este spurcat, sa se spurce inca. Cine este drept, sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant, sa se sfinteasca” (Apoc. 22, 11).
Şi pentru ca ne confruntam tot timpul cu aceasta dinamica a pacatului care a devenit ceva obisnuit, mereu inaintea ochilor nostri, trebuie sa-i tinem piept strigand neincetat catre Domnul: „Doamne Iisuse, Atotputernice Iisuse, milostiv fii mie pacatosului, iara si iara”. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui sa o avem.
– Cum am putea incepe pocainta daca in lume nu am stiut nici macar daca ea este necesara?
– Cred ca atunci cand vrem cu adevarat sa ne pocaim, pana si un trecut greu devine o binecuvantare, pentru ca ne va ajuta sa pastram un duh smerit si o inima infranta, adica tocmai ceea ce Dumnezeu doreste sa vada in noi. Nu cred ca aceasta este o problema. Uneori cei care au cunoscut desertaciunea acestei lumi si mangaierile mincinoase ale patimilor ajung sa-L doreasca pe Dumnezeu cu si mai multa ardoare si atunci mangaierea lui Dumnezeu se revarsa din belsug. Aceasta mangaiere este cea care biruie patimile acestei lumi. Cred ca aceasta avea in gand Sfantul Apostol Pavel cand zicea ca acolo „unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul” (Rom. 5,20), atata vreme cat exista pocainta.
Este foarte usor sa-L cunoastem pe Dumnezeu, caci Dumnezeul nostru este „Parintele indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea“ (2 Cor. 1, 3). El are o singura slabiciune: Se pleaca inaintea unei inimi infrante si smerite. Şi noi suntem mantuiti prin aceasta “slabiciune” a lui Dumnezeu, care este mai puternica decat taria omului, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (cf. 1 Cor. 1, 25). Asa ca important este sa avem o inima infranta, o inima taiata imprejur, care poarta inlauntrul ei urmele ranilor lui Hristos. Cu siguranta o astfel de inima va fi intotdeauna adumbrita de harul lui Dumnezeu. Sfintii nostri Parinti spuneau ca duhul pocaintei este asemenea unui cerc de foc care il inconjoara pe monah si nu il lasa sa cada, pentru ca un astfel de duh de pocainta va pastra tot timpul inima ranita de dragostea lui Dumnezeu. In chip firesc, atunci cand monahul va purta aceasta rana in inima, nu va putea sa-L uite pe Dumnezeu nici o clipa, nici nu va da intaietate lucrurilor trecatoare, ci celor vesnice.
– Cum sa facem sa nu cartim…?
– Aducand multumita lui Dumnezeu in toate, precum spune Sfantul Apostol (cf. 1 Tes. 5, 18), pentru ca noi trebuie sa fim oameni care aduc multumita lui Dumnezeu. Iarasi ne intoarcem la ceea ce ne invata Liturghia. In mijlocul Liturghiei zicem: „Pe Tine Te binecuvantam, pe Tine Te laudam, Ţie iti multumim si ne rugam Tie”. De trei ori ii multumim Domnului si o singura data ii cerem ceva, pentru ca Dumnezeu a facut totul pentru noi in afara de invierea trupului, care se va savarsi mai tarziu. Asa ca trebuie sa ne deprindem sa multumim lui Dumnezeu in toate imprejurarile si pentru toate, chiar si in necazuri.
Iertati-ma, va voi spune inca un mic secret pe care banuiesc ca-l stiti deja. Daca ne facem un obicei din a aduce neincetat multumita lui Dumnezeu, El va deschide ochii sufletului nostru incat sa vedem din ce in ce mai limpede binefacerile Lui fata de noi si fata de semenii nostri. Pentru ca duhul recunostintei este un duh smerit. Sfantul Apostol Pavel spune ca noi nu am primit duhul lumii acesteia, duhul mandriei, al patimilor acestei lumi, ci am primit Duhul lui Dumnezeu prin care cunoastem cele daruite noua de El (cf. 1 Cor. 2, 12). Asa incat cu cat aducem mai multa multumita, cu atat se statorniceste in noi un duh smerit. Nu avem nimic pe care sa nu-l fi primit (cf. 1 Cor. 4, 7) si intreaga noastra fiinta este un imprumut de la Dumnezeu. Asa incat cu cat dam mai multa multumita, cu atat vom primi mai imbelsugat un duh smerit si vom atrage asupra noastra harul lui Dumnezeu care ne ajuta sa-I multumim si mai mult, sa-I multumim chiar si pentru fiecare rasuflare pe care ne-o ingaduie. Şi in aceasta dinamica a multumirii vine momentul in care ne incearca o mare mahnire pentru ca nu suntem in stare sa-I aducem lui Dumnezeu multumita pe care I-o datoram si pe care o merita. Acesta este inceputul pocaintei care se naste din recunostinta si acest fel de pocainta nu are sfarsit pe pamant.
– Cum sa ne raportam la noile acte de identitate? In ce masura acceptarea lor inseamna lepadarea de Hristos?
– Trebuie sa va spun sincer ca eu personal nu am fost preocupat de aceasta problema, pentru ca am deplina incredere in ierarhia pan-ortodoxa a Bisericii noastre. Ştiu ca unii dintre acesti ierarhi sunt oameni sfinti, cu darul rugaciunii si cu harul Duhului Sfant. Asa ca eu sunt linistit, caci am deplina incredere ca Dumnezeu nu ne va lasa, ci ne va povatui prin ei la vremea cuvenita. Se pricinuieste multa tulburare si mult rau atunci cand fiecare isi ridica propriul steag si incepe sa vorbeasca despre aceste lucruri, tulburand pacea Bisericii. Trebuie sa avem incredere ca Dumnezeu nu ne va lasa. Si sunt convins ca nimeni nu poate pune pe noi pecetea lui Antihrist fara ca noi sa ne dam seama de aceasta. Este adevarat ca multe lucruri par sa indice ca ne apropiem de un punct, ca sa zic asa, foarte primejdios. Dar cred ca Biserica, in sfanta ei rabdare, nu va rataci calea. Iertati-ma, nu am fost niciodata preocupat de aceasta problema.
– Care sunt principalele probleme care ar trebui remediate in monahismul de astazi?
– Nu pot pretinde sa fiu judecator a ceea ce se intampla in Biserica si in monahism. Parintele Sofronie ne-a vorbit despre existenta unei legi in viata duhovniceasca: „deplinatatea desertarii de sine premerge deplinatatii desavarsirii“. Si in ultima vreme, fie in tarile comuniste, fie in celelalte tari, din pricina unor imprejurari tragice, monahismul a ajuns in punctul cel mai de jos. Dar sunt semne ca acum a inceput sa se ridice, ca isi revine din acea nimicire prin care a trecut. Cred ca Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe in toate tarile, fie ca este vorba despre Romania, Grecia, Rusia sau Bulgaria, este asemenea unui urias care doarme, dar care este pe punctul de a se trezi si a da ajutor lumii intregi. Sa pastram putinul pe care il avem si poate ca Dumnezeu va trimite niste parinti mari care il vor zdrobi pe satana.
– Cum este bine sa ne impartasim, mai des sau mai rar?
– Intrebarea aceasta despre impartasirea mai deasa sau mai rara ii preocupa pe multi in Romania. Eu cred ca nici impartasania deasa, nici cea rara nu ne face bine-placuti lui Dumnezeu. Nici o regula nu ne poate duce la desavarsire, imi aduc aminte de cuvintele Sfantului Simeon Noul Teolog care spune ca daca un monah plange zilnic in pocainta sa inaintea lui Dumnezeu, atunci poate sa se impartaseasca cu vrednicie in fiecare zi, si daca nu plange cu pocainta in fiecare zi, atunci chiar daca se impartaseste odata pe an, de Pasti, tot o face cu nevrednicie. Cred ca aceasta este de ajuns pentru ca noi sa intelegem. Daca privim lucrurile din aceasta perspectiva, fireste, deasa impartasanie ne va sfinti, pentru ca este viata noastra, este Painea Vietii care se pogoara din cer si da viata lumii (cf. Ioan 6, 33). Din aceasta perspectiva, bine facem daca ne impartasim des. Insa daca ne impartasim mai rar, pentru ca suntem constienti de nevrednicia noastra si ne smerim, si aceasta este bine-primit inaintea lui Dumnezeu. Dar daca ne impartasim des si nu vedem nici o sporire in viata noastra duhovniceasca, atunci trebuie sa ne oprim si sa punem un semn de intrebare: „Unde gresim?” si poate ca Dumnezeu ne va lumina.
– Ce sa facem cand simtim ca ne-am pierdut ravna?
– Un lucru care ne va ajuta foarte mult este dragostea frateasca. Sa avem dragoste frateasca intre noi: in tot ceea ce facem, in tot ceea ce spunem si in tot ceea ce gandim sa adaugam un strop de dragoste. Caci daca adaugam un pic de dragoste in tot ceea ce facem, in tot ceea ce spunem, in tot ceea ce gandim despre fratele, atunci cu siguranta vom mosteni dragostea dumnezeiasca cea mare, care este sfarsitul a toata legea (cf. 1 Tim. 1,5). Caci „sfarsitul legii este Hristos spre indreptatirea a tot celui care crede”, zice Scriptura (Rom. 10, 4).
– Cum se poate pastra harul Sfantului Duh?
– Noi nu putem pastra harul, intotdeauna il pierdem. Dar trebuie sa incercam mereu sa-l redobandim. Dumnezeu Insusi ingaduie ca noi sa-l pierdem, pentru ca sa nu ne punem increderea in noi insine, ci in El, Care poate sa invie si mortii. Nu e nimic mai statornic in viata aceasta decat nestatornicia. Ne ridicam si cadem tot timpul pentru a invata o lectie foarte pretioasa: ca mantuirea cea mare pe care ne-a adus-o Dumnezeu nu este meritul nostru, ci darul Lui. Si cand invatam lectia aceasta, atunci suntem smeriti cu duhul si devenim mai statornici in a pastra harul Domnului”.
„Merinde pentru monahi” înmănunchează cuvintele adresate monahilor de Părintele Zaharia Zaharou cu ocazia pelerinajului său în Mitropolia Moldovei și Bucovinei în toamna anului 2011, pelerinaj realizat la invitaţia IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care semnează Cuvântul înainte al volumului.
Acesta este primul din colecţia „Crinii țarinii”, îngrijită de Mănăstirea Putna cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Colecţia cuprinde cuvinte ale unor părinţi contemporani şi nu numai, iar rostul ei este să ofere hrană duhovnicească sufletelor care s-au dăruit lui Dumnezeu în chipul smerit al călugăriei.
Sădite în ţarina inimilor întraripate de dumnezeiescul dor, harul Duhului Sfânt va face ca ele să rodească crinii bineîmpodobiţi ai virtuţilor şi curăţia minţii – darul unic al slujirii monahale, cu rugăciunile şi darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, maica monahilor.
Din Cuprins:
Nevoinţa şi monahism în teologia părintelui Sofronie Saharov
Cuvânt către obştea Mănăstirii Putna, Iaşi, 30 septembrie 2011
Cuvânt către obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei, 1 octombrie 2011
Cuvânt către obştea Mănăstirii Văratec, 28 septembrie 2011
Legaturi:
- PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
- PARINTELE STARET MELCHISEDEC (Man. Putna) in revista “Familia ortodoxa”: “Mai avem nevoie de discernamant in ziua de astazi?”
***
- PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX – Conferinta de la Iasi, septembrie 2011 (audio, video, text): “NU PUTEM IUBI CU ADEVARAT DACA NU AM INVATAT SMERENIA”
- Parintele Zaharia de la Essex – Cuvant de invatatura catre preoti, Durau, sept. 2011 (VIDEO): “Sa aducem multumire lui Dumnezeu continuu si pentru toate!”
- IN ASTEPTAREA VENIRII DOMNULUI – cu Parintele Zaharia de la Essex
- Cum sa ne convertim trairile psihologice in simtiri duhovnicesti?
- “Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui” – cuvant al lui Dumnezeu pentru vremea noastra
- “LARGITI-VA INIMILE!”
- DIN MARTURIILE ARHIM. ZAHARIA DESPRE CUVIOSUL SOFRONIE si sfaturi legate de problema rusinii la spovedanie: “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”
- Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
- Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul din Postul Mare: „Doamne si Stapanul vietii mele…”. TALCUIREA PARINTELUI PETRONIU: LITURGHIA POCAINTEI
- CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (si audio)
- Merita macar putina atentie si opinia unui MUCENIC real al zilelor noastre? PARINTELE DANIIL SASOEV despre actele biometrice, pecetluire si Antihrist. SE POATE REEDITA IN ROMANIA FENOMENUL SECTAR DE LA PENZA, LA O SCARA MULT MAI MARE?
- Judecata Iubirii parintesti – “adanca pana in adancul inimii noastre”. DAR NOI… AVEM INIMA DE FII? ALEGEM INCREDEREA SAU INCRANCENAREA? … SA FIM NOBILI SI RECUNOSCATORI SAU SA FIM “SMECHERI” SI NECRUTATORI? O PREDICA PLINA DE TALCURI PROFUNDE, LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (2012)
- CEI CE MANANCA DIN CARNEA APROAPELUI…. Sf. Ioan Gura de Aur, Parintii Arsenie Papacioc si Nicolae Tanase (VIDEO) despre POST, CLEVETIRE, DEFAIMARE
- “O, CATA BUCURIE ATUNCI CAND NE BATE HRISTOS LA POARTA INIMILOR!”- Din scrisorile Cuviosului Selafiil (siberianul)
- Parintele Arsenie Papacioc: “IN IAD SUNT CEI MAI MULTI CARE VORBESC DE RAU”; “Inchide pe Domnul in inima si fii cu luare aminte acolo!”
- CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: “Pacatul pentru care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau“; “Dracii nu se scot din om cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”
- Predica Sfantului Luca al Crimeei despre pacatele grairii in desert si clevetirii, la DUMINICA SFANTUI IOAN SCARARUL: “Din cuvintele tale te vei osandi”
- PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul: “DACA IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU NE ESTE DE FOLOS POSTUL!”
- SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA ne atrage atentia asupra unor patimi grave care ne pot stirbi si otravi praznicul Invierii: ZAVISTIA SI OSANDIREA ALTORA
- MANGAIERI DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL MAXIM. Despre fatarnicii si clevetitorii care Il rastignesc din nou pe Domnul
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “Sa nu socotim mica mancarimea de limba. Caci barfitorii si flecarii isi inchid lor insisi Imparatia cerurilor”
- PAIUL SI BARNA. Judecarea si gandul cel bun
- Articolele saptamanii (1): DE CE TREBUIE… “SA NU OSANDESC PE FRATELE MEU”?
- Recomandare de carte: PR. VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV – “Invataturi si intamplari minunate”
- Sfantul Varsanufie de la Optina ne impartaseste din tainele esentiale ale luptei pentru mantuire (si despre lupta cu gandurile, marturisirea lor, flecareala si multe altele)
- Parintele Sofronie Saharov NE INVATA CUM SA TRAIM IN RELATIE CU SEMENII: “Ce castig judecand pe fratele meu?”, “Respingeti orice duh de curiozitate”
- CUVIOSUL SOFRONIE NE INVATA: Ce sa urmarim esential in viata duhovniceasca sau in cea calugareasca si cum sa traim pentru a ocoli ratacirile?
- CUVIOSUL SOFRONIE DE LA ESSEX: “Naiv este cel ce crede ca va putea urma lui Hristos, fara lacrimi”
- O inima care plange. PREDICA PARINTELUI GHEORGHE CALCIU (si audio)
- PARINTELE AMFILOHIE la Sophia (audio, video): “Tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. POCAINTA ESTE DE TEMUT DEMONILOR!”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 15
1. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
3. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
4. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
7. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.
9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.
12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: “M-au urât pe nedrept”.
26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.
27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.
Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
II Corinteni 4, 6- 15
6. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: “Strălucească, din întuneric, lumina” – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos.
7. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi,
8. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi;
9. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi;
10. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru.
11. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor.
12. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
13. Dar având acelaşi duh al credinţei, – după cum este scris: “Crezut-am, pentru aceea am şi grăit”, – şi noi credem: pentru aceea şi grăim,
14. Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi.
15. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.
Ar putea cineva sa-mi explice care este diferenta intre vorbirea de rau, clevetire si barfa? De cate ori imi fac spovedania ma incurc in aceste cuvinte.
@ Sanziana:
Sunt cam sinonime. Nu trebuie sa ne incurcam in cuvinte, importanta e esenta, oricum am numi-o.
@Sanziana
Cred ca la spovedanie trebuie sa spunem sincer ce am facut rau, ce ne APASA sufletul, si nu sa incercam sa ne incadram in niste “standarde”, caci fiecare om e unic.
Si totusi…. este important sa intelegem sensul exact al cuvintelor pentru ca altfel, folosind eufemisme, tendinta este de a ne micsora pacatul. Parintele Rafail Noica spune ca pierzandu-se cuvinte din limba (umilenia, umilincios) se pierde si trairea respectiva. Cand spunem ca “am desfranat” nu ne osandim ca atunci cand spunem ca “am curvit”. Sau alt exemplu tot din conferintele parintelui Rafail: “si-a ucis rodul pantecelui” inlocuit cu “a facut intrerupere de sarcina”.
Simt ca si pentru cele trei cuvinte limba noastra veche are niste sensuri care mie imi scapa. Altfel de ce in unele indreptare de spovedanie apar ca pacate diferite?
@Sanziana
Vorbirea de rau se refera la a vorbi ceva rau sau negativ despre cineva, fie ca persoana in cauza este prezenta sau nu. De ex: “mama sora mea e batuta in cap, uite ce ma enerveaza”.
A barfi este cam acelasi lucru, numai ca se face in ascuns cand persoana vorbita de rau nu este fata, ceea ce se mai numeste si defaimare de caracter.
Fata de vorbirea de rau propriu zisa, barfa nu implica neaparat vorbe negative sau rautacioase la adresa cuiva, adica poti barfi pe cineva fara sa-l vorbesti de rau. De ex, poti vb. despre viata personala a cuiva, fara sa spui nimic negativ despre acea persoana, dar faptul in sine ca ai vb. ceva personal despre viata cuiva, altei persoane, tocmai acest fapt in sine este un lucru rau. Poate de ex. daca persoana in cauza ar fi fost de fata s-ar fi suparat, sau daca persoana cu care ai barfit merge la randul ei si comunica altei persoane dicutia despre persoana in cauza, iar este rau,etc.
Ex: ai aflat ca colega ta a primit o marire de salariu. Tu te duci si impartasesti cu ceilalti colegi informatia cu pricina. O alta colega, dupa ce afla vestea se duce suparata la sef si cere si ea o marire de salariu, pentru ca asa i se pare corect.
Deja aici s-a creat un conflict din cauza barfei, desi intentia nu a fost neaparat de a face rau, pur si simplu barfa in sine si neinfranarea limbii, au produs raul in sine.
Iar a cleveti, inseamna a vorbi de rau pe cineva, premeditat si cu un scop malefic si bine determinat. Ex:
Colega de serviciu, cu scopul precis de a denigra imaginea unui alt angajat, s-a dus in biroul sefei si s-a plans ca angajatul cutare inatarzie mereu cu 5 minute la servici (desi si ea a intarziat de multe ori). Apoi colega cere sefei sa nu spuna cine i-a furnizat informatia, de teama sa nu strice relatia de lucru cu acuzatul in cauza.
Deci, a cleveti, inseamna a calomnia, a ponegri, dar cu scopuri viclene si premeditate.
Sper ca te-am lamurit cat de cat. Doamne ajuta!
Sunt vinovat în tot şi’n toate
Dar, vin Iisuse’n în faţa Ta,
Să mă faci (Tu) mai bun ca ceilaţi
Şi…, simt, că nu mă pot ruga.
Lăuntru’mi spune că dorimţa-mi
(Deşi e flacără’n cuvânt,
Şi vrea răspuns concret şi grabnic),
Nu se desprinde de pământ.
Deşi’mi sporesc intensitatea
Şi’s sincer în ce’ţi cer Iisus
Ruga nu vrea să înalţe
Ba chiar o simt ca pe’un răspuns,
Când glasul conştinţei, tainic
Mă’ngenunchează şi î-mi spune,
Că strigătu’mi plin ardoare
Na’fost şi nu’e rugăciune,
Că nu’nţeleg ortodoxia.
Că orb fiind, nu-Ţi cer lumina
Nu vreau, (convins), despătimirea
Şi darul de’a-mi cumoaşte vina,
Că rugăciunea mea e glasul
Orgoliului nemultumit,
(De sine şi de neputinţa-i)
Care prin ceilaţi sa vădit,
Că nu-mi dau seama cum trufia
Mă vrea mai orb, mai păcătos,
Că rugăciunea mi-i semeaţă
Şi strigătu-i orgolios
Şi că’ncurând voi cere’osândă
(C’am fost jignit) şi răzbunare,
Pentru acei care mi’s “cruce”
Ispită grea şi încercare,
Că în puţina-mi “faptă bună”
Mă socotesc aproape sfânt,
Cât am cunoaştere credinţei
Şi’s şi puternic în cuvânt.
Dar iată, mă vădeşte tainic
Al rugăciunii clar răspuns
Ce’mi dovedeşte’n orice clipă
Cine am fost şi ce’am ajuns.
Când ruga’mi curge viu şi sincer
Şi urcă fără’mpotrivire
Smerenia mi-a’nvins orgoliu
Şi gust o clipă de iubire.
Şi de mă văd gol şi nevrednic
Murdar, trufaş, făr’de ruşine
Simt dragostea ce se coboară
Şi mă cuprinde şi pe mine.
@ Sanziana:
“Si totusi…. este important sa intelegem sensul exact al cuvintelor pentru ca altfel, folosind eufemisme, tendinta este de a ne micsora pacatul”
Sora, atunci cand cineva vine la credinta adevarata, nu are cum sa-si micsoreze pacatul. In ziua cand ajungi sa-L cunosti pe Hristos in inima ta, toate pacatele, incepand cu cele mai mici din copilarie si pana la cele mai grave ca adult ti se perinda prin fata ochilor constiintei si simti asa o durere mare, ca alergi si le spui fara niciun eufemism si fara nicio tendinta de micsorare, caci altfel nu scapi de acel chin.
Insa, daca cineva merge la spovedanie doar de forma, fara sa simta ca o piatra de moara greutatea si celui mai mic pacat, atunci da, se poate sa micsoreze pacatele, dar nu pentru ca nu stie exact sensul cuvintelor si al fiecarui pacat dupa “carticica”, ci pentru ca nu a ajuns inca la credinta adevarata.
Nu sensul cuvintelor te face sa-ti constientizezi pacatul, ci starea de pocainta.
Doamne ajuta !
va rog mult pomenitima si pe mine an rugaciunile voastre am foarte multa nevoie sufar din cauza la o vrajitoare de cel putin 6 ani si sant disperat credetima numele meu de botez este marian ciprian va multumesc
@ciprian,
Daca te spovedesti curat si te impartasesti, vrajile nu o sa mai aibe putere. De obicei, vrajile prind la persoanele cei care nu se spovedesc in mod regulat si au o patima mai puternica sau un pacat mai mare pe care nu l-au spovedit sau la care nu au renuntat. Deci renuntare la orice patima sau pacate mai mari, spovedanie (generala daca e prima oara) si impartasanie insotite de rugaciuni, si niciun demon nu se va mai putea apropia de tine, oricate vraji s-ar face. Doamne, ajuta!
@ Ciprian
frate Ciprian, de cine te vei teme, daca Hristos este cu tine? Nu te teme de nimeni, caci nici un om nu poate sa-ti faca vreun rau. Iar daca Domnul ingaduie niste necazuri si suparari in viata ta, primeste-le, ca sunt pentru folosul tau.
Esti in viata, deci Domnul vrea sa mantuiasca sufletul tau si te asteapta. Du-te la un preot bun si roaga-l sa-ti citeasca rugaciuni de dezlegare, fa milostenie cat poti, spovedeste-te si impartaseste-te cu vrednicie si nu te mai gandi la vrajitoare. Caci nu de vrajitoare o fi vorba, cat de duhuri rele care te bantuie cu astfel de ganduri de deznadejde.
Citeste aici pe acest site despre deznadejde si de unde vine ea si unde te duce. Vor binevoi fratii admini sa-ti dea niste link-uri catre articolele reveletoare din Sfintii Parinti.
Nu deznadajdui, ca mare pacat este! Toata increderea in Domnul si in Maica Lui, ca nu te lasa la greu! Ne-om ruga si noi cum vom putea si pentru tine cu mila Domnului!
Doamne, ajuta si ne izbaveste de cel viclean!
@Ciprian
Subscriu comentatorilor de mai sus, dar iti recomand sa ceri si binecuvantarea duhovnicului(bineinteles, daca il ai, daca nu, cauta unul), pentru a citi Acatistul Sfantului Mc. Ciprian si Sf.Mc. Iustina, al carui nume il si porti.
Vei primi cu siguranta ajutor si luminare. Stiu cu siguranta si cred, ca celor spovediti nu le este frica de vraji, deoarece, acestea nu au putere asupra lor.
Doamne ajuta !
@ciprian
Frate, nu desnadajdui, roaga-te cat mai mult (chiar daca zici numai Doamne miluieste-ma, sau apara-ma sau ajuta-ma, cum simti tu ca te ajuta sa-ti gasesti pacea), caci rugaciunea este cea mai buna arma impotriva necuratului !
Acum multi ani, din cauza unei persoane din familie care ma teroriza psihic, ajunsesem in pragul depresiei, mergeam la serviciu si dintr-o data ma lua o spaima nemaipomenita, fara vreun motiv prezent, dar nu spuneam la nimeni nimic, ieseam din birou si ma plimbam pe salile institutiei spunand in gand Tatal nostru neincetat, pana imi trecea starea, ma linisteam si deveneam si mai puternica in fata necazului.
Nicio vrajitoare, daca asta e motivul, nu poate fi mai puternica decat Hristos.
Dar uneori suferim din cauza pacatelor noastre, si ne victimizam cautand tot felul de explicatii superstititoase la necazurile noastre.
Pocainta sincera si rugaciunea nu raman niciodata fara raspuns si ajutor de la Bunul Hristos Dumnezeu.
Doamne ajuta !
@Victor
Multumesc pentru lamuriri. Este mai clar acum.
@ Mirela si @ Ciprian
Si lupta pe care o duce omul cu duhurile rele, aduse de vreo vrajitoare este spre folosul crestinului. Orice este ingaduit de Dumnezeu este spre folosul nostru. Scopul este de a te face sa-ti aduci aminte de pacatele nespovedite, de a te intari in credinta si a te face sa strigi dupa ajutorului Domnului, de a-i putea sa-i ajuti si pe altii dupa aceea si de a se folosi si cei din jurul tau din experienta aceasta. Ca e spre pedeapsa sau nu, asta nu pot spune, dar ca este spre folos, spre mantuire asta o stiu cu siguranta.
Si lupta aceasta pe care ai dus-o tu este scrisa in Cartea Vietii, pentru mantuirea ta. Ai fost atacata si ai nadajduit spre Domnul, atunci bine ai facut si izbanda aceasta este a Domnului, dar “ingaduita” de tine prin voia ta pe care ai “cedat-o” Lui in lupta.
Atentia nu trebuie insa adusa catre “vrajitoare”, ca tot despre oameni vorbim, si oricat de pacatosi ar fi ei, nu trebuie sa cadem in ispita foarte mare in acest caz, de osandire si vrajmasie catre aproapele. De aceea trebuie gandit asa cum este: lupta este cu duhurile viclene si de ele trebuie sa ne izbaveasca Domnul si Maica Sa. Stiu, multa teorie, dar foarte putini o cunosc totusi. Practica ramane sa se faca cu nadejdea in Maica Domnului.
Asa e, duhurile rele nu au putere asupra omului spovedit curat si impartasit care merge regulat la Sfanta Biserica si se straduieste sa tina poruncile.
Referitor la atacul suferit de tine, si eu am patit ceva similar. La inceputul venirii mele in credinta, citeam din cartea Lupta cu trupul, lumea si diavolul a Parintelui Arsenie Boca. Si intr-o aseara am avut un atac puternic de ganduri de deznadejde si o intreaga invalmaseala, pornita absolut din senin, dar de o foarte mare intensitate. Atat de intens ca a trebuit sa fug efectiv sa ma inchid in baie. Ma rugam cum puteam, am strigat numele Domnului, am spus rugaciunea inimii. Nimic. Am strigat cu disperare intr-un final “parinte Arsenie, ajuta-ma” si am simtit aproape instant slabirea atacului. Am mai strigat inca o data si am inceput sa ma linistesc bine. Am continuat parca cu Tatal nostru. Ajutorul parintelui a fost atat de clar, incat nu l-am uitat si pana in ziua de azi nadajduiesc cateodata in ajutorul lui.
Orice crestin care se intoarce cu fata spre Dumnezeu si vrea sa-si indrepte viata este atacat foarte puternic la inceput. Ori prin oameni, ori prin atac direct din partea duhurilor. E calirea de inceput.
Ne iertati, frati admini si ceilalti cititori, va rugam pentru devierea de la subiectul atat de ziditor postat aici, insa sa speram ca cel in nevoie va citi si poate se va mai lamuri si isi va gasi linistea.
@Ciprian
Este foarte grea ispita aceasta si Mirela a descris foarte bine starile prin care trece sufletul. Dar eu am constatat ca nu s-ar fi prins de mine daca nu as fi facut un anumit pacat. Dumnezeu a ingaduit ispita ca sa ma intelepteasca (Dumnezeu pune lege in calea pe care am ales-o, cum spune psalmistul, si pentru acelasi pacat unii nu sunt pedepsiti iar altii sunt pedepsiti aspru. Cu cat ne apropiem mai mult de Dumnezeu cu atat ni se iarta mai putine pacate). Deci cauta si vezi unde ai gresit si pocaiestete din tot sufletul. Apoi foarte mult m-au ajutat pe mine urmatoarele:
– sa mergi cat de des poti la Sf. Maslu si sa te rogi impreuna cu preotii, sa nu fi doar un figurant;
-sa chemi preotul sa faca sfintirea casei si sa citeasca si niste rugaciuni de dezlegare(eu nu i-am cerut preotului dar am constatat ca a facut lucrul acesta din proprie initiativa);
-daca ai prin apropiere vreo manastire unde se fac dezlegarile Sf. Vasile cel Mare, ajuta foarte mult;
-sa postesti aspru (ajunari sau chiar post negru daca poti, Parintele Argatu sfatuieste o zi, doua , trei in functie de gravitate);
-atntie la ce mananci;
-si dupa ce trece valul sa nu uiti sa multumesti lui Dumnezeu, si sa te feresti de pacat.
Sa nu deznadajduiesti ca Dumnezeu este bun si te va ajuta sa treci si prin furtuna aceasta.
Spunea Iisus : “Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu
rugăciune şi cu post.”
Parintele meu duhovnic spune: “Dumnezeu vrea sa ne dea la toti câte o diploma. Dar fara incercari, greutati si ispite nu se poate asta. La Dumnezeu nu exista nici plagiat nici diplome false”.
P.S. Deoarece Pastile reprezinta cea mai mare sarbatoare a crestinilor vreau sa fac o subliniere (care nu e de la mine dar ar fi bine sa fie precizata de cei care au putere si sunt in drept sa o faca): corect este “Paşti”, nu “paşte”.
Doamne, iarta-ne si ne miluieste!
Revin.
Cand am spus “Cu cat ne apropiem mai mult de Dumnezeu cu atat ni se iarta mai putine pacate” am vrut sa spun ca pe masura ce ne apropiem mai mult de Dumnezeu, pedagogia divina ne da cumva de inteles (de obicei prin ispite care vin asupra noastra) ca am gresit. Aceleasi pacate care treceau nepedepsite (cel putin pentru moment ca la Judecata…) inainte ne sunt mai degraba acum pedepsite, ca sa ne indreptam. Daca noi cerem prin rugaciune sa fim mantuiti bunul Dumnezeu nu poate sa ne indrepteze altfel pe noi cei indaratnici. Pe cand atunci cand nu ne rugam, in libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu eram lasati liber si sa pacatuim.
Chiar daca pedeapsa nu vine ca urmare a unui pacat (cum a fost la dreptul Iov) scopul este tot binele nostru. Sa ne gandim doar la ce stare a ajuns Iov cand l-a cunoscut cu adevarat pe Dumnezeu. Poate si pronia lui Dumnezeu in ce-l priveste pe Ciprian sa fie de acelasi fel. Oricum nu ingaduie Dumnezeu ispite mai mari decat putem duce. Dar si cand primim cat putem duce, greu este.
@Mirela
1. Un crestin nu poate sa creada in vraji ! Chestia asta cu vrajile a ajuns acum in Romania, din ce am vazut prin presa si la Tv romanesti un fel de obsesie, dar si subiect mediatic promovat la extrem.
Vrajile alea aiurite pe care le fac “vrajitoarele”, ca sa ia banii fraierilor, nu au nicio noima si nu te pot afecta decat psihic, in sensul ca tu devii obsedat de ele, nu ca ele ar avea vreun efect.
“si nu te poti elibera (de tot) chiar chemand pe Dumnezeu in ajutor, fara a te curata de pacate mai intai”
2. Adica tu crezi ca noi, crestinii de rand, putem ajunge asa usor, doar printr-o spovedanie,doua, la despatimire ?
Si gata, nu ne mai deranjeaza necuratul, prin “vraji” sau altceva ? p
@Mirela
Gandeste-te ca sfintii, cu cat erau mai sfinti, cu atat erau mai tare deranjati de necuratul, si tu crezi ca noi nu putem fii deranjati fiindca ne ducem la spovedanie si la Biserica ?
grijaz mare, sa nu ne facem parere de sine, ca e mai rea ca vrajile 🙂
Domnul sa ne miluiasca !
@ Hrisanti:
Totusi si fratia ta debalansezi putin, desi iti intelegem accentul si combaterea unui fenomen prin care se exagereaza in sens opus. Dar…
http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/cuvant-de-folos/cuviosul-paisie-aghioritul-despre-vraji-posedare-demonica
@admin
Frate, da, eu nu am zis ca nu poate fii posedare demonica, dar acele “talismane” sau mai stiu eu ce gaselnite vrajitoresti de care vorbeste cuviosul, daca ajung la unii oameni este pentru ca ei nu sunt in credinta, ci in superstitie.
Superstitia poate face victime si din credinciosi care merg la Biserica, la spovedanie si care tin pe cat pot ei randuielile.
Dar stii de ce ? Cred ca stii, dar mai zic si eu odata: pentru ca ei asteapta un ajutor material, sentimental sau mai stiu eu cum, imediat si evident de la Dumnezeu. Cum asta nu se intampla uneori cum si cand vrem, atunci unii dintre noi incep sa apeleze la tot felul de aiureli, si asa ajung la ei acele obiecte, sau credinte gresite.
Dar insist, nu acestea fac rau, ci raul este in faptul ca noi nu credem cu adevarat.
Eu ce am vrut sa subliniez este ca nu sunt de acord sa se spuna ca rugaciunea nu ajunge daca nu te-ai despatimit ! 🙂
Pai cine se despatimeste pana intr-atat incat sa isi imagineze ca nu mai poate fi atins de necuratul ?
Ca pana la urma vrajile ce sunt ? O invocare a necuratului !
Noi in orice clipa trebuie sa ne asteptam la atacuri de la necuratul, sub o forma sau alta ! Important este sa stim, ca pacatosi asa cum suntem, daca strigam la Dumnezeu El nu ne lasa !
De ne inchipuim ca daca mergem la Biserica, postim, incercam sa evitam pacatele “standard” scrise la indreptar, suntem “drepti”, “despatimiti” si atunci vrajile sau alte invocari negative nu mai au efect asupra noastra, abia atunci se mangaie pe burta aghiuta, ca ne-a luat cu parerea de sine !
🙂
Rugaciune si iar rugaciune la Hristos si Maica Lui !
De asta se teme diavolul cel mai tare !
Ma iertati !
PS : Cand am afirmat ca un crestin nu crede in vraji, ma refeream la faptul ca un crestin stie ca Dumnezeu il vede, apara si ajuta, chiar/sau mai ales in incercari, in orice clipa ! Nu are nevoie sa ajunga sa recurga la vraji, sau invers, daca cineva ar vrea sa-i faca sau i-a facut vraji, stie ca acestea nu-l pot atinge !
Nu pentru ca s-a despatimit, ca asta sunt idei tot de la diavol sa te crezi mai putin pacatos decat altul, ci pentru ca acel crestin crede cu tarie ca Hristos si Maica Lui nu-l vor lasa prada raului, daca el se roaga, adica este in dialog permanent cu Domnul !
Doamne ajuta !
@Hrisanti,
Te-ai grabit sa raspunzi fara sa intelegi bine subiectul. Nu inteleg de acuzi pe altul de “parere de sine”, in timp ce vii cu verdicte (si nici nu ai dreptate). Chiar daca nu esti de acord cu cineva, poti sa incerci sa replici cu ceva mai multa ingaduinta si empatie. Poate are legatura cu faptul ca ti-am atras usor atentia in comentariul anterior… Insa nu poti sa spui cuiva care e disperat si cere ajutor, ca se victimizeaza, nici sa minimalizezi suferinta cuiva, mai ales cand nu stii prin ce trece. M-a cam revoltat cand am citit, pt ca eu am trecut prin asa ceva si e chiar o incercare grea, foarte grea, numai cine trece prin asa ceva poate sa inteleaga.
Referitor la vraji, vorbesti totusi fara sa cunosti subiectul. Pui gresit problema: “Vrajile alea aiurite pe care le fac “vrajitoarele”, ca sa ia banii fraierilor, nu au nicio noima si nu te pot afecta decat psihic, in sensul ca tu devii obsedat de ele, nu ca ele ar avea vreun efect.”
Vrajitori sunt si au existat de cand lumea. Si DA, vrajile au efect asupra celor care sunt prinsi cu o anumita patima si se complac in ea, sau au pacate mari nespovedite. Ma suprinde foarte tare ca un crestin sa spuna ca acestea nu exista, sau ca sunt doar circ. Nu stim oare de Sfantul Ciprian, care mai inainte a fost vrajitor? Nu scrie in viata si in Acatistul Sau ce vraji putea sa faca, vraji pe care Sfanta Iustina doar prin multa rugaciune le invingea? In plus, pacatul acesta este mentionat in indreptarul de spovedanie, iar cei care merg la vrajitori primesc canon foarte greu. Toata treaba asta cu vraji nu trebuie bagatelizata, caci e o chestiune cat se poate de reala. Daca continuam sa nu credem in ceea ce Biserica spune ca exista, riscam ca indirect sa facem Biserica mincinoasa si nu e bine.
Eu nu vorbesc de crestinii credinciosi, care se spovedesc constant (eu nu eram in aceasta situatie cand am trecut prin asta), caci chiar daca mai au patimi, se lupta cu ele, fac un efort sa se elibereze (rugaciuni si alte osteneli), iar Dumnezeu te ajuta. Eu ma refeream la cei care se complac in patimile lor si nu vor sa renunte la ele, nici sa le spovedeasca, sau pe care nu le constientizeaza (situatie in care ma gaseam si eu).
Ai inteles gresit. Rugaciunea nu ajunge decat pe moment in aceste situatii. Pentru ca atunci cand ai pacate grele nespovdite sau te complaci in pacat, cum ar putea sa aiba? Doar prin Taina Spovedaniei omul se curateste de pacate, iar asta este o etapa necesara, de asta spuneam ca doar rugaciunea nu e suficienta. Diavolul isi pierde dreputurile asupra cuiva doar cand acesta se curata de pacate, adica cand se spovedeste (si cautand ulterior sa isi invinga pornirile pacatoase). Iar asta nu o spun de la mine, ci a spus-o Cuv. Paisie Aghioritul (si probabil si alti Parinti).
Se stie doar destule cazuri de oameni care nu sunt credinciosi si au astfel de necazuri, credeam ca toata lumea stie (au fost cazuri cand chiar au murit oameni, vraji care provoaca deznadejde pana la sinucidere, etc,).
Sunt tot felul de situatii, cand exista acest gen de atacuri de la vrajmasul: ori prin vraji (si pacate nespovedite si/sau trairea, complacerea in pacat), situatie in care cel care face vrajile invoca duhurile rele si ti le trimite, ori e situatia celor mai induhovniciti, pustnicii, monahii, in acest caz fiind incercari ingaduite de Dumnezeu pentru incununarea lor prin biruirea incercarilor de acest gen. Eu ma refer desigur la un anumit gen de “deranj”, nu la orice ispita provocata de cel rau, adica la situatia in care prezenta lui se manifesta vizibil, ori prin atacuri mentale sau sufletesti, ori prin altele in plan fizic. Eu fac (faceam) parte din prima categorie, a pacatosilor, nu a dreptilor.
Daca esti de alta parere e in regula, e dreptul tau sa ai alta opinie. Asta e insa parerea mea(si din experienta proprie, si din ce am citit de la Parinti).
Revin, citez dintr-o carticica pe care o am “Rugaciuni pentru izbavirea de vraji, farmece bleseme si vrajmasi” – Edit. Panaghia (pag. 44):
“Pocainta din inima si marturisirea curata taie drepturile diavolului aspura omului”.
“Este foarte important ca omul sa se pocaiasca si sa se marturiseasca, sa fie dezlegat prin rugaciuni de blesteme, sa indrepte nedreptatile savarsite de el si de parintii lui, pentru ca sa taie astfel toate drepturile pe care le au diavolii asupra lui.”
“Cu cat patimile sunt mai multe si mai vechi in om, cu atat diavolii dobandesc mai multe drepturi asupra lui.”
“Cand omul pacatos se pocaieste din inima si se marturiseste curat si vrea sa se vindece de pacat primeste putere, iluminare si mangaiere dumnezeiasca pentru a incepe nevointa duhovniceasca. Dar cand va spori in nevointa, diavolul ii va aduce razboi puternic. In urma acestor lupte crestinul intelege ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu poate face nimic bun si cere cu smerenie mila dumnezeiasca.”
@Hrisanti!
Ideea ca vrajile “nu ii ating” pe cei credinciosi, nu poate fi “considerata” axioma universal-valabila pentru toti crestinii. E adevarat ca Parintele Arsenie Boca spune in scrierile sale ca de crestinii ortodocsi care merg la Sf. Biserica la Liturghie, si care se spovedesc si au credinta…vrajmasul nevazut nu se apropie de ei. Dar de unii, chiar dintre acestia se apropie…
Fara sa te superi Hrisanti, parerea Mirelei mi s-a parut putin mai “matura si coapta” decat a ta, caci a fost spusa din experienta, pe cand a ta pare mai mult “expusa” (corect si la obiect e adevarat…) dar “din carti”.
Vrajile exista, asa cum exista armele si munitiile de foc. Daca crestinul ortodox se imbraca (spirtual si metaforic vorbind si facand aluzie la Efeseni, cap.6), intr-o “vesta anti-glont” si isi pune pe cap o “casca anti-glont”, ata nu inseamna ca nu mai poate fi lovit de gloantele si schijele si mai ales “obuzele” adversarilor nevazuti, ci doar ca este MULT mai protejat decat alti crestini si pamanteni care nu s-au “echipat” de lupta ca si el. Dar una este echiparea si alta lupta propriu-zisa.
Si nu cred ca nu exista vreun “crestin practicant” adevarat care sa nu fi avut cel putin o data in viata lui o “experienta” de “conflict” real nevazut cu o puterea sacaietoare si peturbatoare si deosebit de sicanatorie pe care sa o fi simtit real ca se tinea scai de el si il urmeaza si urmareste cam oriunde se afla si el.
Chiar si psihologii vorbesc despre “atacul psihic”, si depre puterea si energia sa MALEFICA in “distrugerea” reala a unor oameni, a ,intii si vointei lor.
Iar Sfintii Parinti vorbesc despre “asupriri” nevazute si “incoltiri” nevazute ale sufletelor crestinilor si a tuturor pamantenilor de catre duhurile nevazute malefice care isi au salasul in vazduh pana la Infricosatoarea Judecata a Lui Hristos!
Este adevarat ca nu trebuie sa ne temem de vraji, dar nici sa fim prostuti si naivi si sa consideram neintemeiat ca ele nu au ce sa faca…oamenilor, mai ales daca ei nici nu cred in ele. Bine, bine nu or crede…dar asta nu inseamna ca el nu exista si ca nu sunt indreptate asupra lor, necazul cel mare fiind ca astfel de oameni care Nu cred in vraji, NICI NU STIU cum sa se fereasca de ele si cum sa le infrunte…
Un Parinte din Zona Maramuresului mi-a spus in urma cu ceva timp asa “Adevaratii vrajitori au o ceata de “demoni” cu care lucreaza si pe care ii trimit peste unii oameni ca sa le produca suferinte, sau pagube sau slabirea judecatii sau dorinte de dragoste si desfranare nelegiuite fata de alti oameni. Daca crestinii asupra caruia sunt trimisi STIU SA SE ROAGE (mai ales cu Rugaciunea lui Iisus), atunci demonii trimisi nu zabovesc mult…fiindca-i arde rugaciunea. Iar daca crestinii care sunt tinta diavolilor nu stiiu sa se roage si nici nu sunt prea sunt intariti in Credinta si nici nu stiu prea multe din Invatatura si Randuielile Bisericii, atunci pentru ei este foarte folositor ca sa li se citeasca de catre un preot (care are si o anumita experienta duhovniceasca adegvata (adica este in “forma” duhovniceasaca potrivita pentru asa ceva…asa cum sunt sportivii in forma lor…) “MOLITVELE SFINTILOR VASILE CEL MARE si IOAN GURA DE AUR”!
Caci atunci cand se citesc aceste Molitve, demonii sunt ARSI si se intorc la vrajitoarea care i-a trimis si “o bat si necajesc” pe cea care i-a trimis…Daca Moltvele se Citesc de mai multe ori sau de 40 de ori…vrajitoarea nu va mai indrazni sa-i mai trimita la acea persoana, pentru o anumita perioada…fiindca ii va fi ei rau si nu se va simti bine…!
Dar nu toti oamenii pot sa faca Molitvele celor doi Sfinti (a nu se intelege ca trebuiesc facute a ambilor Sfinti impreuna, Nu, ci a UNUIA din ei, si de regula se citesc ale Sf. Vasile Cel Mare, fiindca putini oameni stiu ca exista si Moltvele Sf. Ioan Gura de Aur si nu le cer…) si atunci TREBUIIE SA INVETE SA POARTE RAZBOIUL NEVAZUT.
Razboiul acesta are o REGULA esentiala si anume SA TE SMERESTI SUB MANA CEA TARE A DOMNULUI si nu te adulezi pe tine in inima ta niciodata…CA SA ATRAGI HARUL lui Dumnezeu si atunci HARUL LUI DUMNEZEU coboara peste un astfel de om, iar daca HARUL VINE, atunci demonii fug si pleaca fiindca nu il suporta la crestinul care este incoltit de ei…
Dar sunt unele “soiuri” de demoni care nu ies din “vietile” sau chiar “trupurile” oamenilor FARA POST SI RUGACIUNE, dupa cum spune Domnul in Sf. Evanghelie.
Si iarasi mai trebuie sa stim ca Sf. Ioan Apostolul si Evanghelistul ne-a lasat o INDRUMARE PRETIOSA in prima sa Epistola soborniceasca, si anume …””STATI TARI, IMPOTRIVITI-VA diavolului si el VA FUGI DE LA VOI, si STATI-I TARI IMPOTRIVA PRIN CREDINTA!”
Iar Sf. Teofan Zavoratul adauga IN SIPITE nu va infricosati ci FITI CA LEII…!
Dumnezeu sa aib amila de noi toti…!