MERINDE DUHOVNICESTI DE LA MANASTIRILE ESSEX SI PUTNA: Staretul Melchisedec Velnic despre grairea in desert. Parintele Zaharia Zaharou – raspunsuri duhovnicesti: Cum vom putea face fata vremurilor apocaliptice?

3-04-2012 Sublinieri

articol_5_1

“Nimeni din cei care graiesc de rau, nimeni din cei care clevetesc, nimeni din cei care barfesc nu pot sa se apropie de rugaciunea cea curata

Arhimandritul Melchisedec Velnic (staretul Man. Putna):

CUVANT DESPRE TACERE SI NEOSANDIRE

“Multi au spus ca Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul este una dintre cele mai puternice si mai cuprinzatoare rugaciuni dupa Tatal Nos­tru. Probabil ca o stiti fiecare dintre dumneavoastra pe de rost. Daca nu, o gasiti in Ceaslov, la Miezonoptica din toate zilele catre sfarsit, si fac indemnul ca fiecare sa o invete pe dinafara.

Sa invatati si cele patru stihuri, care isi au valoarea lor si care ne pun pe noi intr-un raport deosebit cu Dumnezeu. Primul —Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului — nu este altceva decat ru­gaciunea Vamesului. Al doilea — Dum­nezeule, curateste-ma pe mine, pacato­sul — prin care ii cerem Domnului cu­ratie; iar noi, monahii, mai cu seama ne luptam pentru curatia mintii, care nu se dobandeste altfel decat numai si numai prin sfanta si dumnezeiasca ascultare si taierea voii. Apoi, cel de-al treilea — Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma — e ca o strigare: „Ei, Doamne, parca Tu m-ai zidit, nu? Ei bine, daca m-ai zidit, mantuieste-ma!” Si ultimul stih —„Fara de numar am gresit, Doam­ne, iarta-ma!” Ne intoarcem de acum ia­rasi catre noi, si Ii spunem — „Doamne, Doamne, oricat as fi gresit, ei bine, Tu poti sa ma ierti.

Tacerea si neosandirea

Mi-am spus in gand ca in seara aceas­ta sa vorbesc despre o singura fapta, si anume aceea a tacerii si a neosandirii. In Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul se aminteste catre sfarsit „iar duhul grairii de multe, al grairii in desert, nu mi-l da mie” si as vrea sa atrag atentia asupra acestui fapt, grairea in desert. Cat timp nu irosim noi si cat timp nu pierdem noi cu ea! Inainte, in vechime, parintii nos­tri, parintii Patericului, ucenicii Sfantu­lui Pahomie si ai marilor parinti ai Bise­ricii noastre, iubeau foarte mult tacerea si neosandirea si pretuiau mai cu seama timpul. Nu exista ca ei sa se intalneasca unul cu celalalt si sa graiasca in desert. Nu se intampla sa se intalneasca la tra­peza sau pe cale si sa vorbeasca cele ale lumii, cele trecatoare. Fiecare se straduia sa-si pazeasca mintea cat se poate mai mult, sa nu o lase „sa plece in vacanta“, cum frumos spunea un parinte profesor, iar daca se intalneau si erau nevoiti sa vorbeasca unul cu celalalt, sa ceara vreun sfat, ei bine, sfatul si cuvantul nu era al­tul decat acela despre Dumnezeu, despre ce sa fac, despre cum sa ma mantuiesc. Asa intelegeau sa petreaca si asa au pe­trecut parintii nostri. Lucrul acesta nu a venit din alta parte decat de la preabunul nostru Mantuitor. El a lasat tuturor, a lasat Bisericii acest testament al tacerii si al neosandirii.

Iisus a rabdat in tacere

Mi-a venit acum in minte… Cand Iisus a fost dus pana pe marginea unei prapastii de mai marii poporului iudeu, ca sa fie aruncat, El a privit la ei, nu a zis nimic, a trecut printre dansii si S-a dus mai departe. A preferat sa nu spu­na nimic. A pastrat tacerea. Nu s-a in­dreptatit, nu a judecat cu nimic pe acei ce cautau sa puna capat vietii Sale, nu a facut nici un gest, absolut nimic. Doar S-a intors, a trecut printre ei si a plecat. In Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul ce­rem de la Dumnezeu lucrul acesta, al tacerii si al neosandirii. Si mare lucru este ca in mod deosebit in perioada aceasta a Postului Mare, si nu numai in perioada Postului Mare, noi, crestinii, sa pastram permanent aceasta tacere si neosandire.

Am spus ca ele ne vin de la Mantu­itorul Iisus Hristos. As vrea sa mergem un pic cu mintea la Iisus pe cruce si la patimi, la tot ce a avut de indurat, tot drumul. Amintiti-va ca Iisus nu a ripos­tat niciodata cu nimic. Doar o singura data, si atunci cand era in fata paganu­lui, pentru ca a fost palmuit, a intrebat „Daca sunt vinovat, dovedeste-ma, iar daca nu, de ce ma palmuiesti?” Incolo, Iisus a tacut si a rabdat. Si alaturi de El mai era cineva. Si stiti prea bine despre cine e vorba. Nu e vorba de ucenici, au fost si ei, dar ei au fost de multe ori ne­statornici si neincrezatori in Pastorul lor. Era Fecioara Maria. Ea a ramas fidela si smerita, tacuta si cuminte, langa Dom­nul Iisus pana la cea din urma clipa, pana cand Iisus si-a dat duhul pe Golgota. Si pe Golgota Iisus l-a primit pe fiecare, ba inca si pe talhar. Amintiti-va foarte bine! Deci gasim lucrul acesta, al tacerii si neosandirii, ca un mesaj care ne vine de la Preabunul nostru Mantuitor, ca un mesaj care trebuie sa stapaneasca fiecare inima si minte. Care trebuie sa impodo­beasca fiecare minte si inima pentru ca orice virtute nu face nimic altceva decat sa infrumuseteze chipul nostru, sa-i redea starea cea dintai. Ei bine, prin iubi­rea cea curata, prin iubirea fara de patima a aproapelui, se pot dobandi aceste mari virtuti — tacerea si neosandirea. Cand inima iti este stapanita de dragostea lui Hristos, atunci nu poti nici sa osandesti, nici sa graiesti de rau pe cineva. De ace­ea, as face indemnul acesta — sa cautam la tacere si la neosandire. Inca o data spun, nu numai monahul, ci si tot crestinul or­todox.

Monahul este intr-un permanent Post Mare

In mod deosebit monahul este in­tr-un permanent Post Mare, este intr-o permanenta stare de infranare si de pazire a mintii, de chemare a lui Dumnezeu si de impodobire a vietii sale cu numele lui Iisus. Cand monahul si-a luat crucea ca sa-L urmeze pe Hristos, intreaga lui viata a devenit un urcus. El nu poate sa spuna – „Acum merg si ma apropii de Hristos in perioada aceasta de 40 de zile si dupa aceea uit sau ma intorc la alte in­deletniciri“, ci permanent trebuie sa fie intr-un urcus duhovnicesc. Pentru ca, daca nu urcam, dragii mei parinti si iu­biti frati crestini, daca nu urcam, atunci coboram! Nu exista stare de stagnare, nu exista stare in care omul sa spuna ca „ma multumesc cu atat, cu aceste virtuti pe care le-am dobandit pana acum, imi sunt suficiente si de acum nu mai am nevo­ie“, ca atunci cand ai zis asa, nu urmeaza nimic altceva decat o cadere! Pentru ca inchipuirea, asa cum auzim si in Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, inchipui­rea, mandria mintii, este un pacat care ne atrage pe noi imediat in jos si ne desparte de frumusetea mantuirii.

La aceasta va indemn la inceputul Pos­tului Mare, la tacere si neosandire. Dar, ca sa ajungi la aceasta, asa cum am spus, e nevoie de incredere, de incredere in bunul Dumnezeu. Trebuie sa crezi, sa te increzi, si apoi sa iubesti pe aproapele tau. Cand vom reusi sa iubim pe aproapele, atunci vom reusi sa ne debarasam de multe si multe rele si faradelegi si atunci vom iubi rugaciunea. Nimeni din cei care graiesc de rau, nimeni din cei care clevetesc, nimeni din cei care barfesc nu pot sa se apropie de rugaciunea cea curata. Pentru ca, daca nu ai iubit pe unul singur, daca urasti pe unul singur, pe aproapele tau, pe un frate, pe o sora, sau, in viata de manastire, pe vreunul din parinti sau frati, nu poti ca sa ajungi la Dumnezeu. Iti este stramta inima atunci cand nu iubesti. Iti este ingustata si mintea, atunci cand nu iubesti. Singuri ne rapim libertatea noastra in Dumnezeu atunci cand nu iubim si mai cu seama atunci cand graim de rau. Spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca limba este un mic madular, dar care face foarte mult rau“. Daca alegem tacerea si neosandirea, sa punem ceva frumos in loc.

„Trofeele” pocaintei

Fac apel la toti, si clerici, si neclerici, si mireni, si monahi, absolut la toti, sa iubim cartea care ne-a dat cele mai fru­moase imagini si pe cel care a scris aceas­ta carte — e vorba de cartea prorocului David, Psaltirea! Nu cred ca s-a desfatat cineva mai frumos cu mintea si cu inima ca prorocul David. Nimeni nu a inteles adancul rugaciunii si frumusetea ei ca prorocul David. Cititi Psaltirea si nu va grabiti. Cititi-o si va innoiti. Cititi si va primeniti mintile. Sa ne primenim min­tile, sa ne innoim pe noi insine, citind aceste cuvinte frumoase ale prorocu­lui David. Psalmii sunt extraordinar de adanci si de frumosi. Inca o data spun, au izvorat dintr-o inima si dintr-o sim­tire deosebita, dintr-o inima si o simtire care L-a iubit pe Dumnezeu, dar si din­tr-o pocainta sincera si curata. Pocainta a deschis usa milostivirii. Cunoasteti foarte bine viata prorocului David. S-a facut si desfranat, si ucigas, si rapitor de bunurile aproapelui. Dar a stiut sa lase deoparte si sa se pocaiasca de fiecare pa­cat, si de desfranare, si de ucidere, si de agonisirea pe nedrept a bunului aproape­lui. A stiut sa se caiasca, cum foarte bine ati auzit in duminicile care au trecut, la Vames si Fariseu, la Duminica intoarce­rii Fiului Risipitor, la infricosata Judeca­ta, cand in bisericile noastre s-a vorbit in mod deosebit despre pocainta.

Pocainta, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, a rapit trofee mari. Talharul a fost un trofeu. Pocainta l-a rapit pe talhar. Taina aceasta e mare! Daca a lasat talha­rul ca inima lui sa fie stapanita de po­cainta, a castigat Raiul. Si spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca un alt trofeu mare al pocaintei a fost Pavel, marele Apostol Pavel. Cainta, din prigonitor al Bisericii, din prigonitor al lui Hristos, l-a facut un vas ales al Duhului celui Preasfant. Cititi Epistolele lui si va hraniti cu ele si vedeti cum L-a simtit, L-a trait si L-a predat contemporanilor sai Sfantul Apostol Pa­vel, pe Hristos, Dumnezeul nostru. Cum L-a trait si L-a simtit si cum a prezentat celor din jur ca este Hristos Domnul. De aceea am spus ca pocainta a rapit trofee mari. Si atatia crestini care au batut la usa milostivirii lui Dumnezeu, sau mai bine zis s-au imbracat cu vesmantul pocaintei, au ajuns flori frumoase in gradina Raiu­lui. Pentru ca pocainta naste curatia, po­cainta naste comuniunea cu Dumnezeu, pocainta naste iubirea de Dumnezeu. Si amintiti-va de Dumnezeu Domnul, ca a parasit pe cele 99 de oi, a lasat pe cei 99 de drepti si s-a dus dupa oaia cea ratacita.

Si amintiti-va de pilda fiului ri­sipitor. Cum Hristos — caci Hristos este acela care asteapta pe fiul risipitor, adica pe omul stapanit de pacat, — nu-l intrea­ba unde a fost, nu-l intreaba ce-a facut, nu-l intreaba pe ce si-a cheltuit averea! Ci numai atat: se bucura ca s-a intors. De aceea pun aici indemn, sa stim sa fim recunoscatori bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu; apoi, al doilea pas, daca am cunoscut mila si bunatatea lui Dumne­zeu, sa stim sa-I multumim. Si, daca voi sti sa multumesc, va garantez ca bucuria in Hristos Domnul, bucuria de a trai cu El, de a fi cu EI, de a ne innoi, de a-L simti, de a ne stapani mintea si inima, va fi mereu cu noi. Amin!”

(din: revista Lumea monahilor, nr. 57/martie 2012)

 ***

ZahariaZaharouMelchisedecPutna

Arhimandritul Zaharia Zaharou (Man. Sfantul Ioan Botezatorul, Essex):

MERINDE PENTRU MONAHI

“- Cum vom putea face fata vremurilor apocaliptice pentru a ne putea mantui?

– Foarte buna intrebare! De la inceputul timpului, de la inceputul zidirii vedem ca in lume exista doua curente ale vietii: curentul celor drepti, care incepe cu Abel si se continua cu toti dreptii si proorocii Vechiului Testament, atingand apogeul in Maica Domnului, continuand cu apostolii si cu sfintii din toate timpurile pana la sfarsitul veacurilor, si celalalt curent al duhului lui Antihrist si al pacatosilor, incepand cu Cain, care si-a junghiat fratele, continuand de-a lungul veacurilor cu toti cei care au prigonit credinta, cu Iuda si cu toti pacatosii pana la sfarsitul vremurilor. 

Si tensiunea dintre aceste doua curente ale vietii creste pe masura ce ne apropiem de sfarsitul veacurilor. Asa incat citim in cartea Apocalipsei:

Cine este nedrept, sa nedreptateasca inainte. Cine este spurcat, sa se spurce inca. Cine este drept, sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant, sa se sfinteasca” (Apoc. 22, 11).

Şi pentru ca ne confruntam tot timpul cu aceasta dinamica a pacatului care a devenit ceva obisnuit, mereu inaintea ochilor nostri, trebuie sa-i tinem piept strigand neincetat catre Domnul: „Doamne Iisuse, Atotputernice Iisuse, milostiv fii mie pacatosului, iara si iara”. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui sa o avem.

– Cum am putea incepe pocainta daca in lume nu am stiut nici macar daca ea este necesara?

Cred ca atunci cand vrem cu adevarat sa ne pocaim, pana si un trecut greu devine o binecuvantare, pentru ca ne va ajuta sa pastram un duh smerit si o inima infranta, adica tocmai ceea ce Dumnezeu doreste sa vada in noi. Nu cred ca aceasta este o problema. Uneori cei care au cunoscut desertaciunea acestei lumi si mangaierile mincinoase ale patimilor ajung sa-L doreasca pe Dumnezeu cu si mai multa ardoare si atunci mangaierea lui Dumnezeu se revarsa din belsug. Aceasta mangaiere este cea care biruie patimile acestei lumi. Cred ca aceasta avea in gand Sfantul Apostol Pavel cand zicea ca acolo „unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul” (Rom. 5,20), atata vreme cat exista pocainta.

Este foarte usor sa-L cunoastem pe Dumnezeu, caci Dumnezeul nostru este Parintele indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea (2 Cor. 1, 3). El are o singura slabiciune: Se pleaca inaintea unei inimi infrante si smerite. Şi noi suntem mantuiti prin aceasta “slabiciune” a lui Dumnezeu, care este mai puternica decat taria omului, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (cf. 1 Cor. 1, 25). Asa ca important este sa avem o inima infranta, o inima taiata imprejur, care poarta inlauntrul ei urmele ranilor lui Hristos. Cu siguranta o astfel de inima va fi intotdeauna adumbrita de harul lui Dumnezeu. Sfintii nostri Parinti spuneau ca duhul pocaintei este asemenea unui cerc de foc care il inconjoara pe monah si nu il lasa sa cada, pentru ca un astfel de duh de pocainta va pastra tot timpul inima ranita de dragostea lui Dumnezeu. In chip firesc, atunci cand monahul va purta aceasta rana in inima, nu va putea sa-L uite pe Dumnezeu nici o clipa, nici nu va da intaietate lucrurilor trecatoare, ci celor vesnice.

 – Cum sa facem sa nu cartim…?

 – Aducand multumita lui Dumnezeu in toate, precum spune Sfantul Apostol (cf. 1 Tes. 5, 18), pentru ca noi trebuie sa fim oameni care aduc multumita lui Dumnezeu. Iarasi ne intoarcem la ceea ce ne invata Liturghia. In mijlocul Liturghiei zicem: „Pe Tine Te binecuvantam, pe Tine Te laudam, Ţie iti multumim si ne rugam Tie”. De trei ori ii multumim Domnului si o singura data ii cerem ceva, pentru ca Dumnezeu a facut totul pentru noi in afara de invierea trupului, care se va savarsi mai tarziu. Asa ca trebuie sa ne deprindem sa multumim lui Dumnezeu in toate imprejurarile si pentru toate, chiar si in necazuri.

Iertati-ma, va voi spune inca un mic secret pe care banuiesc ca-l stiti deja. Daca ne facem un obicei din a aduce neincetat multumita lui Dumnezeu, El va deschide ochii sufletului nostru incat sa vedem din ce in ce mai limpede binefacerile Lui fata de noi si fata de semenii nostri. Pentru ca duhul recunostintei este un duh smerit. Sfantul Apostol Pavel spune ca noi nu am primit duhul lumii acesteia, duhul mandriei, al patimilor acestei lumi, ci am primit Duhul lui Dumnezeu prin care cunoastem cele daruite noua de El (cf. 1 Cor. 2, 12). Asa incat cu cat aducem mai multa multumita, cu atat se statorniceste in noi un duh smerit. Nu avem nimic pe care sa nu-l fi primit (cf. 1 Cor. 4, 7) si intreaga noastra fiinta este un imprumut de la Dumnezeu. Asa incat cu cat dam mai multa multumita, cu atat vom primi mai imbelsugat un duh smerit si vom atrage asupra noastra harul lui Dumnezeu care ne ajuta sa-I multumim si mai mult, sa-I multumim chiar si pentru fiecare rasuflare pe care ne-o ingaduie. Şi in aceasta dinamica a multumirii vine momentul in care ne incearca o mare mahnire pentru ca nu suntem in stare sa-I aducem lui Dumnezeu multumita pe care I-o datoram si pe care o merita. Acesta este inceputul pocaintei care se naste din recunostinta si acest fel de pocainta nu are sfarsit pe pamant.

– Cum sa ne raportam la noile acte de identitate? In ce masura acceptarea lor inseamna lepadarea de Hristos?

– Trebuie sa va spun sincer ca eu personal nu am fost preocupat de aceasta problema, pentru ca am deplina incredere in ierarhia pan-ortodoxa a Bisericii noastre. Ştiu ca unii dintre acesti ierarhi sunt oameni sfinti, cu darul rugaciunii si cu harul Duhului Sfant. Asa ca eu sunt linistit, caci am deplina incredere ca Dumnezeu nu ne va lasa, ci ne va povatui prin ei la vremea cuvenita. Se pricinuieste multa tulburare si mult rau atunci cand fiecare isi ridica propriul steag si incepe sa vorbeasca despre aceste lucruri, tulburand pacea Bisericii. Trebuie sa avem incredere ca Dumnezeu nu ne va lasa. Si sunt convins ca nimeni nu poate pune pe noi pecetea lui Antihrist fara ca noi sa ne dam seama de aceasta. Este adevarat ca multe lucruri par sa indice ca ne apropiem de un punct, ca sa zic asa, foarte primejdios. Dar cred ca Biserica, in sfanta ei rabdare, nu va rataci calea. Iertati-ma, nu am fost niciodata preocupat de aceasta problema.

– Care sunt principalele probleme care ar trebui remediate in monahismul de astazi?

– Nu pot pretinde sa fiu judecator a ceea ce se intampla in Biserica si in monahism. Parintele Sofronie ne-a vorbit despre existenta unei legi in viata duhovniceasca: deplinatatea desertarii de sine premerge deplinatatii desavarsirii“. Si in ultima vreme, fie in tarile comuniste, fie in celelalte tari, din pricina unor imprejurari tragice, monahismul a ajuns in punctul cel mai de jos. Dar sunt semne ca acum a inceput sa se ridice, ca isi revine din acea nimicire prin care a trecut. Cred ca Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe in toate tarile, fie ca este vorba despre Romania, Grecia, Rusia sau Bulgaria, este asemenea unui urias care doarme, dar care este pe punctul de a se trezi si a da ajutor lumii intregi. Sa pastram putinul pe care il avem si poate ca Dumnezeu va trimite niste parinti mari care il vor zdrobi pe satana.

– Cum este bine sa ne impartasim, mai des sau mai rar?

– Intrebarea aceasta despre impartasirea mai deasa sau mai rara ii preocupa pe multi in Romania. Eu cred ca nici impartasania deasa, nici cea rara nu ne face bine-placuti lui Dumnezeu. Nici o regula nu ne poate duce la desavarsire, imi aduc aminte de cuvintele Sfantului Simeon Noul Teolog care spune ca daca un monah plange zilnic in pocainta sa inaintea lui Dumnezeu, atunci poate sa se impartaseasca cu vrednicie in fiecare zi, si daca nu plange cu pocainta in fiecare zi, atunci chiar daca se impartaseste odata pe an, de Pasti, tot o face cu nevrednicie. Cred ca aceasta este de ajuns pentru ca noi sa intelegem. Daca privim lucrurile din aceasta perspectiva, fireste, deasa impartasanie ne va sfinti, pentru ca este viata noastra, este Painea Vietii care se pogoara din cer si da viata lumii (cf. Ioan 6, 33). Din aceasta perspectiva, bine facem daca ne impartasim des. Insa daca ne impartasim mai rar, pentru ca suntem constienti de nevrednicia noastra si ne smerim, si aceasta este bine-primit inaintea lui Dumnezeu. Dar daca ne impartasim des si nu vedem nici o sporire in viata noastra duhovniceasca, atunci trebuie sa ne oprim si sa punem un semn de intrebare: „Unde gresim?” si poate ca Dumnezeu ne va lumina.

– Ce sa facem cand simtim ca ne-am pierdut ravna?

Un lucru care ne va ajuta foarte mult este dragostea frateasca. Sa avem dragoste frateasca intre noi: in tot ceea ce facem, in tot ceea ce spunem si in tot ceea ce gandim sa adaugam un strop de dragoste. Caci daca adaugam un pic de dragoste in tot ceea ce facem, in tot ceea ce spunem, in tot ceea ce gandim despre fratele, atunci cu siguranta vom mosteni dragostea dumnezeiasca cea mare, care este sfarsitul a toata legea (cf. 1 Tim. 1,5). Caci „sfarsitul legii este Hristos spre indreptatirea a tot celui care crede”, zice Scriptura (Rom. 10, 4).

– Cum se poate pastra harul Sfantului Duh?

Noi nu putem pastra harul, intotdeau­na il pierdem. Dar trebuie sa incercam mereu sa-l redobandim. Dumnezeu Insusi ingaduie ca noi sa-l pierdem, pentru ca sa nu ne punem increderea in noi insine, ci in El, Care poate sa invie si mortii. Nu e nimic mai statornic in viata aceasta decat nestatornicia. Ne ridicam si cadem tot tim­pul pentru a invata o lectie foarte pretioasa: ca mantuirea cea mare pe care ne-a adus-o Dumnezeu nu este meritul nostru, ci darul Lui. Si cand invatam lectia aceasta, atunci suntem smeriti cu duhul si devenim mai statornici in a pastra harul Domnului”.

(in: Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfanta Manastire Putna, 2012)

„Merinde pentru monahi” înmănunchează cuvintele adresate monahilor de Părintele Zaharia Zaharou cu ocazia pelerinajului său în Mitropolia Moldovei și Bucovinei în toamna anului 2011, pelerinaj realizat la invitaţia IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care semnează Cuvântul înainte al volumului.

Acesta este primul din colecţia „Crinii țarinii”, îngrijită de Mănăstirea Putna cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Colecţia cuprinde cuvinte ale unor părinţi contemporani şi nu numai, iar rostul ei este să ofere hrană duhovnicească sufletelor care s-au dăruit lui Dumnezeu în chipul smerit al călugăriei.

Sădite în ţarina inimilor întraripate de dumnezeiescul dor, harul Duhului Sfânt va face ca ele să rodească crinii bineîmpodobiţi ai virtuţilor şi curăţia minţii – darul unic al slujirii monahale, cu rugăciunile şi darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, maica monahilor.

Din Cuprins:

Nevoinţa şi monahism în teologia părintelui Sofronie Saharov
Cuvânt către obştea Mănăstirii Putna, Iaşi, 30 septembrie 2011
Cuvânt către obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei, 1 octombrie 2011
Cuvânt către obştea Mănăstirii Văratec, 28 septembrie 2011

Arhim. Zaharia

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Calugaria / viata monahala, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Parintele Melchisedec Velnic, Parintele Zaharia de la Essex, Pocainta, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Triodul si Postul cel Mare, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

Comentarii

87 Commentarii la “MERINDE DUHOVNICESTI DE LA MANASTIRILE ESSEX SI PUTNA: Staretul Melchisedec Velnic despre grairea in desert. Parintele Zaharia Zaharou – raspunsuri duhovnicesti: Cum vom putea face fata vremurilor apocaliptice?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Sfantul Partenie din Lampsakos – A vindecat BOLILE cauzate de VRĂJI şi FARMECE (7 februarie)

    Sfantul Partenie din Lampsakos a primit de la Dumnezeu mare putere impotriva diavolilor, putere pe care Sfantul Partenie o are si in zilele noastre. Inca din timpul vietii sale, a facut minuni, SALVAND pe OAMENII CARE ERAU CHINUITI DE DIFERITE BOLI SUFLETESTI SI TRUPESTI CAUZATE DE VRAJI, FARMECE SI DE ALTE ACTIUNI DIAVOLESTI.

    Din Viata Sfantului Ierarh Partenie din Lampsakos aflam despre cazul sotiei magistratului Agapios (Evharia), care S-A IMBOLNAVIT DIN CAUZA VRAJILOR si farmecelor facute de oamenii vicleni SI SUFEREA INGROZITOR, AVAND DURERI INSUPORTABILE. Aflând Sfântul Partenie de situaţia femeii, a vindecat-o fără mare greutate şi în numai trei zile, folosind ulei de la candelele Sfinţilor şi rugăciunea lui cea fierbinte.

    De o deosebită importanţă este şi boala lui Thalassios, care era unicul copil al unui preot din Syadia. Aflându-se însă sub înrâurirea unui duh viclean, el şi-a pierdut minţile şi a fost dus în faţa Sfântului Partenie, pe lângă care a stat numai şapte zile, după care a primit înapoi marele dar al lui Dumnezeu: mintea şi judecata.

    Pentru a demonstra marea putere a Sfântului Ierarh Partenie din Lampsakos asupra demonilor, trebuie povestit şi despre soldatul Axanios, pe care l-au adus la Sfânt ca pe o povară lipsită de viaţă, CU MEMBRELE PARALIZATE DIN CAUZA DUHURILOR NECURATE. Sfântul Partenie, fără să folosească nimic altceva, l-a stropit pe bolnav cu apă sfinţită (aghiazmă) amestecată cu rugăciuni care L-au înduplecat pe Dumnezeu. Astfel l-a însănătoşit şi l-a întărit ca să plece pe picioarele sale.

    A mai fost şi un bolnav din Traklion, pe nume Kallistos, şi un altul din partea răsăriteană a insulei Lesbos. Amândoi au fost aduşi la Sfântul Partenie, primul fiind PARALIZAT DE PICIOARE DE O PUTERE DIAVOLEASCA iar celălalt AVAND – TOT DIN LUCRAREA CELUI VICLEAN – aşa NISTE RANI LA CAP, încât semăna cu un lepros. Pe amândoi i-a vindecat – deplin şi grabnic – Sfântul Partenie, ungându-i cu ulei sfinţit de la candelele Sfinţilor şi rugându-se fierbinte pentru ei.

  2. Si in Molitfele Sfantului Vasile cel Mare se vorbeste explicit de vraji:
    “…Asa, Dumnezeule, departeaza dela robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraia cu pasare,…”

  3. PS: cred ca mai dregraba l-am speriat pe fatele Ciprian cu comentariile noastre, pe alocuri revansarde :-), decat sa-l ajutam…

    Pentru ca noi, crestinii, dam mai multa “putere” vrajilor, decat rugacunii si pocaintei !

  4. Pingback: CONFERINTA DE LA CLUJ A PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX DESPRE RUSINEA LA SPOVEDANIE (video): “In ceasul caintei si al rusinii omului, mana Domnului se odihneste peste el si tot cerul ii vine in ajutor” -
  5. Pingback: POSTUL MAICII DOMNULUI. Cum sa postim cu folos si cu discernamant? De ce avem nevoie si de paza limbii? -
  6. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (II): despre oamenii mincinosi, calomniatori, clevetitori, vicleni, judecatori necrutatori -
  7. Pingback: SLUGA SUTASULUI. Predica audio importanta despre DISCRETIA CREDINTEI, INIMA MILOSTIVA versus “GENERATIA EU” SI PACATUL SUPERIORITATII CARE OSANDESTE. Cum pot ortodocsii, “noul Israel”, sa repete caderile “poporului ales”
  8. Pingback: Evanghelia eshatologica de la Luca, din prima zi a Postului Mare, foarte importanta mai ales pentru zilele noastre: “LUATI SEAMA SA NU FITI AMAGITI!” -
  9. Pingback: Parintele grec ELPIDIE: "Va cer sa va rugati toti impreuna, sa faceti un lant al rugaciunii... Sa nu va speriati cand veti vedea ca se vor aprinde focuri in jurul Greciei, ca vor fi linsati oameni politici si state se vor prabusi" - Razboi într
  10. Pingback: Sfantul Ioan din Kronstadt: INVATATURA IN MIERCUREA PRIMEI SAPTAMANI A POSTULUI MARE. Indemn la cercetare launtrica severa inaintea Impartasirii -
  11. Pingback: PARINTELE ELPIDIE despre formele CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RELIGIA UNICA si PREGATIREA DUHOVNICEASCA (Omilia din 27.03.2013 - video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: PARINTELE ARSENIE MUSCALU: Ce sa facem ca sa traim bucuria Invierii, cum sa pastram harul, cum sa ne reinsufletim ravna si bucuria de a trai? -
  13. Pingback: SUNTEM CEI DIN URMA: 666 din 1984? POLITIA GANDIRII sau natura ANTIHRISTICA a totalitarismului CORECTITUDINII POLITICE/ Pacatele strigatoare la cer si VREMURILE DIN URMA. Profetiile sfintilor chiar se implinesc. Ce sa asteptam? - Recomandari
  14. Pingback: ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI” -
  15. Pingback: Parintele Ioan Buliga: NELINISTEA DINAINTEA FURTUNII. “Arata-mi, Doamne, calea in care voi merge!” -
  16. Pingback: PARINTELE ELPIDIE despre formele CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RELIGIA UNICA si PREGATIREA DUHOVNICEASCA (Omilia din 27.03.2013 – video) - Recomandari
  17. Pingback: Conferinta de la Bucuresti a PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX (audio + text) – prima parte: “Inalta stiinta a Sfantului Siluan Athonitul si a staretului Sofronie Saharov”: PUTEREA INIMII ZDROBITE SI A DUHULUI UMILIT -
  18. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  19. Pingback: MUSTRARE sau OSANDIRE? Adevarul evanghelic si patristic de capatai in chestiuni de o permanenta actualitate si de o cruciala importanta -
  20. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  21. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: talcuire din RUGACIUNEA SFANTULUI EFREM SIRUL despre DUHUL IUBIRII DE STAPANIRE, DUHUL GRAIRII IN DEȘERT si DUHUL GANDULUI SMERIT: “Cat de putina sme­renie este in ziua de astazi!” -
  22. Pingback: PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU – conferinta de la Bucuresti (II), raspunsuri la intrebari (audio + text): BINECUVANTAREA DURERII INIMII si SCOALA LITURGHIEI -
  23. Pingback: Parintele Rafail Noica despre PREGATIREA PENTRU “LUCRURI CUMPLITE” insotita de NADEJDEA si INCREDINTAREA IN PRONIA LUI DUMNEZEU (audio + text) -
  24. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (III): vanitatea, ambitia, viclenia, flecareala, vorbirea multa, desarta si obscena, desfatarea… -
  25. Pingback: Arhim. Zaharia Zaharou despre PLANSUL DUHOVNICESC ca LUCRARE ESENTIALA DE CURATIRE DE PATIMI. Pocainta – singura cale de reunificare launtrica, de restaurare a chipului lui Dumnezeu in noi si de dobandire a iubirii de Dumnezeu -
  26. Pingback: La inceputul noului an bisericesc, CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014) : Cum sunt Raiul si Iadul? Ce sa facem ca sa ne mantuim astazi? Despre SODOMIE si RAZBOIUL NUCLEAR: “Razboiul va incepe din cauza
  27. Pingback: INDEMN LA CITIREA PSALTIRII IN POSTUL MARE si la mai multa rugaciune pentru intreaga lume – de la PARINTELE STARET MELCHISEDEC AL PUTNEI. Plus: AVERTISMENT fata de caderile “de-a dreapta” (audio + text) -
  28. Pingback: PARINTELE IACHINT AL PUTNEI – icoana blandetii, discretiei, intelepciunii, iubirii patimitoare si rabdarii NESFARSITE. Ultimele cuvinte: “PARINTE, RABDARE! Toata viata trebuie sa avem rabdare, daca vrem sa ne mantuim“. MARTURII calde de
  29. Pingback: Din sfaturile duhovnicesti ale STARETULUI NICON AL OPTINEI: “Temeti-va, copii, sa anticipati judecata lui Dumnezeu. Cat de cumplit este sa osandim!“ -
  30. Pingback: Barna din ochiul fratelui, haina judecatorului sau a doctorului sufletesc si MANDRIA NEBUNA DE A CREDE CA “EU STIU” SI “EU II INDREPT PE CEILALTI” (predica audio) -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate