Marturii despre minuni contemporane ale SFANTULUI DOCTOR LUCA AL CRIMEEI

11-06-2013 Sublinieri

sfluca2

  • Doxologia:

Linişteşte-te, nu te teme!

La sfârşitul anului 2010 am fost diagnosticată cu cancer şi am fost programată la operaţie. Pe data de 10 decembrie 2010, în biserica cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Virona au fost expuse spre închinare sfintele moaşte ale Sfântului Luca doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului şi Cri­meii. M-am dus şi eu sa mă închin şi să mă rog Sfân­tului Luca să mă ajute.

După câteva zile, mai exact în 20 decembrie 2010, am fost supusă unei operaţii (de extirpare a ganglio­nilor limfatici din colul uterin) la Spitalul Evghenidio. În timpul intervenţiei chirurgicale, fiind sub anestezie generală, am văzut un bărbat înalt la trup, cu barbă lunga, purtând o haină de doctor şi ochelari, care stătea în picioare în partea stânga a mesei, foarte serios, şi mi-a spus:

– Linişteşte-te, nu te teme!0a16c46c8538532b8d16dd80d636f83c

În continuare i-a urmărit pe doctorii care erau în partea dreaptă a mesei chirurgicale şi operau. Am recunoscut chipul lui ca fiind al Sfântului Luca.

Revenirea mea după anestezie a fost foarte bună, iar operaţia a reuşit pe deplin, după cum mi-au con­firmat doctorii.

s. D., Atena

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.146-147)

***

E prima dată când am făcut o operaţie aşa de uşoară

Mă numesc H. P., am 46 de ani şi locuiesc în nordul Greciei. În anul 2004 am fost operat de tumoare pe creier. După trei ani şi jumatate tumoa­rea a reaparut. Am fost consultat de mulţi doctori, dar nici unul nu a acceptat să mă opereze. Eram nu numai foarte îngrijorat, ci chiar disperat. În final s-a gasit un doctor care a hotărât să îndrăznească să facă aceasta operaţie dificilă.

Rudele mele îmi spuneau sa mă duc să mă închin Sfântului Luca, fost doctor, care m-ar putea ajuta, aşa cum a ajutat şi pe alţii. M-am hotarât şi m-am dus să ma închin şi să mă rog în oraşul G., unde exista o bi­serică a Sfântului Luca. Acolo am cunoscut un preot smerit, adică pe parintele K. El mi-a dat putere şi cu­raj şi a facut Paraclisul Sfântului Luca pentru mine. M-am spovedit, m-am împărtăşit şi m-am dus sa fiu operat. Într-o noapte l-am visat pe Sfântul Efrem care mi-a spus sa nu îmi fac griji, ca totul va fi bine.

normal_lou1946Pe 13 martie 2007 am fost operat. Cu toate că eram anesteziat, îi vedeam pe doctorii care mă operau şi îm­preună cu ei i-am vazut şi pe Sfântul Luca şi pe Sfân­tul Efrem. Sfântul Luca mă opera purtând nişte oche­lari mici rotunzi şi ţinea în mână un bisturiu vechi, iar Sfântul Efrem ma ţinea de mână, spunându-mi să nu mă tem, şi în acelaşi timp cu mâna lui stângă arunca nişte raze strălucitoare spre capul meu. Când s-a ter­minat operaţia şi m-au dus la Secţia de Terapie Inten­sivă, a apărut din nou înaintea mea Sfântul Luca şi mi-a spus:

– Am fost şi eu acolo, în sala de operaţie!

I-am raspuns:

– Ştiu asta!

Ieşind din sala de operaţie, l-am auzit pe chirurgul care m-a operat spunând:

– E prima dată când am facut o operaţie aşa de uşoară.

Vreau sa subliniez că nu ştiam nimic despre cei doi sfinţi (Luca şi Efrem). De atunci ei au devenit îngerii mei păzitori.

P. H., Kavala

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.92-93)

***

Vindecarea unui ochi

Nepoţelul meu, când s-a născut, avea o proble­mă la ochişorul drept. Suferea mult. Lăcrima continuu, cu toate că îi puneam picături. Doctorul ne-a spus că lăcrimarea poate dura timp de şase luni şi apoi o să mai vedem ce facem. Atunci am telefonat parin­telui A. din Sfântul Munte Athos şi i-am vorbit despre problema noastră. Parintele A. a venit după câteva zi­le pe la noi şi a adus şi o particică din moaştele Sfân­tului Luca. Toţi am simţit un fior datorită prezenţei sfântului. L-am rugat pe parintele să binecuvânteze cu sfintele moaşte ochişorul micuţului. Şi, într-adevar, sfântul ne-a auzit. Din acel moment ochiul copilului a încetat să mai lăcrimeze. Cu ajutorul Sfântului Luca acum copilul nu mai are nici o problemă!

E. T., Tesalonic

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.107)

Nu mai exista nimic

PenNTW-1164tru că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Lui, permiteți-mi să mărturisesc o minune a marelui doctor şi mărturisitor, a Sfântului Luca Rusul, de care am avut parte.

Iarna trecută mi-a aparut pe coarda vocală dreaptă un semn roşu. Doctorii, după analize, mi-au spus că va trebui să fie înlăturată şi că probabil va crea proble­me şi asupra vocii, din pricina locului în care se afla. Ştiam de Sfântul Luca, de viaţa lui, de minunile lui şi îl iubeam mult. Am venit la Mănăstirea Sagmata şi l-am rugat pe sfânt să mă facă bine. După câteva zile m-am dus la doctorul meu şi acesta a constatat ca nu mai exista nimic pe coarda vocală. Nu mai era nevoie deci de operaţie. Îi mulţumesc sfântului pentru minu­nea aceasta pe care a făcut-o pentru mine!

Mărturisesc această minune ca să se slăvească nu­mele Dumnezeului Treimic prin intermediul acestui mare sfânt contemporan, Sfântul Luca, doctorul rus şi mărturisitorul.

Pr. N. S., Karditsa

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.24-25)

M-a vizitat în aceeaşi seară

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit şi pe mine, păcătoasa roaba Lui, E., să vin să mă închin Sfântului Luca, doctorul din Rusia, la Mănăstirea Sagmata. Vreau să vă povestesc minunea pe care a făcut-o Sfântul Luca cu mine, păcătoasa.

M-am îmbolnăvit grav, având drept simptom principal o tuse puternică, şi m-am dus la doctor, pentru că tusea era persistentă şi nu se mai oprea. Doctorul mi-a recomandat la început să fac o radiografie simplă, în care s-a constatat că aveam doar o bronşită. Tusea însă nu se oprea nici după injecţiile pe care mi le-a recomandat doctorul. Atunci mi-a spus să fac o tomografie toracică, prin care s-a constatat prezenţa unor noduli inflamaţi în plămâni şi inflamarea lobului stâng al unuia.

Am apelat la duhovnicul meu şi i-am spus problema mea. El mi-a recomandat să ma închin icoanei Sfântului Luca, care se află în Biserica Sfântului Grigorie din cartierul Gardikios, din Trikala. Până în acel moment nu ştiam nimic despre viaţa Sfântului Luca, nici despre minunile lui. După ce m-am închinat lui, Sfântul m-a vizitat în aceeaşi seară, provocându-mi amorţirea întregului trup. În ziua următoare, în care trebuia să mai fac o tomografie, spre uimirea doctorului si spre slava Sfântului Luca şi a Dumnezeului Treimic, s-a constatat că nu mai exista nici cea mai mică urmă de noduli.

Le mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfântului Luca, pentru că m-au vindecat.

E. G. Trikala

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p. 81-82)

Zidul transparent

O fată tânară s-a dus să se opereze la spitalul din Simferopol. Starea ei era foarte gravă, iar operaţia era grea şi riscantă. Doctoriţa care urma să o opereze a chemat-o pe mama pacientei şi i-a spus:

– Operaţia e foarte grea şi riscantă. Nu pot să vă garantez nimic. Nu ştiu dacă fiica dumneavoastră va scapa cu viaţă.

Luke (Voino-Yasenetsky) of Simferopol and CrimeaNu exista însă altă opţiune. Tânara a fost dusa în sala de operaţii. Pe tot parcursul intervenţiei chirur­gicale mama ei a stat în curtea spitalului şi s-a rugat cu lacrimi în ochi Sfântului Luca şi Sfântului Pante­limon să îi ajute fiica. La un moment dat în faţa ochi­lor acelei mamei s-a întâmplat ceva uimitor: peretele spitalului a devenit transparent ca un geam. Se ve­dea sala de operaţii. Pe masa de operaţie era fiica ei şi în jurul ei, doctoriţa împreuna cu echipa ei. Lânga doctoriţă stătea asistenta care îi dădea instrumentele chirurgicale.

Şi ce era mai minunat: lângă doctoriţă i-a vazut şi pe cei doi sfinţi doctori la care ea se rugase. În stânga statea în picioare Sfântul Pantelimon, cu o lumânare mare aprinsă. În dreapta stătea Sfântul Luca, iar el lua din când în când instrumentele chirurgicale de la asis­tenta şi i le dădea doctoriţei!

Mama fetei era din ce în ce mai uimită. Simţea că rugăciunea ei fusese ascultată. Când s-a terminat operaţia, doctoriţa a ieşit bucuroasă, a chemat-o pe mama fetei şi i-a spus:

– A mers foarte bine, incredibil de bine!

Atunci mama i-a povestit minunea pe care o trăise. Doctoriţa a rămas mută de uimire. Şi-a făcut cruce şi a mărturisit:

– Acum înţeleg! Cât timp am operat şi voiam la un moment dat vreun instrument chirurgical, nu apucam sa i-l cer asistentei, ca îl şi aveam în mâini.

Pro G. D., Simferopol, Crimeea

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p. 15-16)

O prezenţă mângâietoare a Sfântului Luca al Crimeii, doctor fără de arginţi

Un fapt minunat s-a întâmplat la spitalul judeţean din Veria. Mai concret, preotul de caritate D.S., responsabil cu paraclisul de la parterul luka_6_1instituţiei medicale menţionate, a pus la Proscomidiarul de lângă Sfânta Masă o iconiţă de-a Sfântului Luca (o litografie). Acesta aflase că Sfântul fusese doctor şi că face foarte multe minuni cu bolnavii care îi cer ajutorul. Deci, după cum am amintit, părintele a pus şi iconiţa Sfântului acolo, lângă fraţii lui aflaţi în suferinţă, cu speranţa că acesta îi va ajuta şi va fi aproape de pacienţii spitalului respectiv.

Într-o zi, după citirea Paraclisului Maicii Domnului, care se oficiază pentru ajutorarea pacienţilor, o doamnă i-a adus părintelui un prosop pentru a şterge icoana Sfântului Luca de uleiul care se prelingea pe ea. I-a reproşat politicos preotului că nu se îngrijise ca icoana să fie curată. Atunci, părintele D. a observat că, într-adevăr, icoana era acoperită de un lichid vâscos şi transparent, asemenea uleiului. L-a impresionat în mod deosebit faptul că icoana Sfântului se afla într-un loc (la Proscomidiar, după cum am spus) protejat de o fereastră cu gratii, care se încuia din cauză că adăpostea şi Sfintele Vase. Deci nimeni nu putea ajunge până la icoană pentru a o murdări, după cum credea doamna.

Izvorârea minunată a uleiului din icoană s-a repetat de mai multe ori, spre surprinderea şi mirarea credincioşilor. Poate că a fost o dovadă a prezenţei mângâietoare a Sfântului Luca în acel loc impregnat de suferinţă, atât de cunoscută Sfântului dedicat, şi în zilele noastre, slujirii celor suferinzi…

(Arhimandrit Dionisios Anthopoulos, Viaţa şi minunile Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului, Editura Doxologia, p. 136-37)

Mai multe alte marturii despre minunile contemporane ale Sfantului Luca al Crimeei, puteti citi pe portalul DOXOLOGIA:

χωρίς τίτλο

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Minuni si convertiri, Sfantul Luca al Crimeei, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Marturii despre minuni contemporane ale SFANTULUI DOCTOR LUCA AL CRIMEEI

  1. In anul 2012 au fost aduse sfintele moaste ale Sf. Arhiepiscop si doctor Luca al Crimeii si in Bucuresti!

    Este un fragment din mana dreapta (parca) si le puteti gasi la biserica Serban Voda, Sector 4, in spate la cinematograful Flamura de pe Sos. Giurgiului (zona Toporasi).

    Tot la aceeasi biserica puteti gasi si sfinte moaste ale Sf. Paisie de la Neamt.

    Sf. Biserica este foarte mare si incapatoare!

    Multumim Sf. Arhiepiscop si doctor Luca al Crimeii ca a binevoit sa vina si in Bucuresti!

    Adresa exacta este aici, cu harta:
    https://maps.google.ro/maps?ie=UTF8&cid=12864725646573038607&q=Biserica+%C8%98erban+Vod%C4%83&iwloc=A&gl=RO&hl=ro

  2. Sfantul Luca mi-a aparut in vis cu o saptamana inainte sa se nasca asta mic al meu.
    Stabilisem deja ca o sa-l cheme Filip Daniel. Si mi-a zis ”Punei macar in apa Luca ”.
    Si dupa ce s-a nascut, in acte l’am trecut Luca Filip Daniel, iar de strigat il strigam Luca.
    La doi ani si 4 luni stie sa cante impruna cu mine, nu singur, Doxologia glasul 7 are evlavie lA ”MAICA DONULUI” LA ”IISU MANTUITORU”,LA ”FANTU LUCA AL CHIMEI”SI La ”FANTU FILIP AL MOSCOVE”

  3. @ Paul:

    Cu cativa ani mai inainte o particica a fost adusa si la paraclisul Institutului National de Endocrinologie C.I. Parhon (langa Statuia Aviatorilor, in curte).

  4. @ DANZ:

    Sa-l fericeasca vesnic Domnul, si pe voi impreuna!

  5. Pingback: VIATA SI MINUNILE SFANTULUI LUCA AL CRIMEEI (video – documentar; marturii contemporane) - Recomandari
  6. Pingback: AJUTORUL MINUNAT PE CARE IL DA CUVIOSUL IOAN DE LA COLCIU, DUPA ADORMIRE: “Chiar daca am murit, sa stii mata ca am ramas tot viu” -
  7. Pingback: VIATA SI MINUNILE SFANTULUI LUCA AL CRIMEEI – “geniu al medicinei si om al lui Hristos” (VIDEO – documentar; marturii contemporane; cuvinte pentru suflet) | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: CUM PUTEM PURTA POVARA DURERILOR VIETII? CARTIREA INMULTESTE NECAZURILE. “Multumiti, multumiti totdeauna lui Dumnezeu! Pentru toate trebuie sa-I multumim” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: Sfantul episcop Luca in fata unui “colosal val al diavolului”: MILOSTIVIRE JERTFELNICA si DISPOZITIE MUCENICEASCA in vremea demolarii bisericilor: “Principalul în viaţă este să faci întotdeauna bine oamenilor. Dacă nu poţi să fac
  10. Pingback: “AM IUBIT PĂTIMIREA, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. BINECUVANTAREA NEDREPTATII si PRIGOANA IZBAVITOARE. Suferinta muceniceasca si slujirea jertfelnica din inchisorile bolsevice, din exilul siberian si de la inceputul razboiului a SF
  11. Pingback: “AM IUBIT PĂTIMIREA, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. BINECUVANTAREA NEDREPTATII si PRIGOANA IZBAVITOARE. Suferinta muceniceasca si slujirea jertfelnica din inchisorile bolsevice, din exilul siberian si de la inceputul razboiului ale
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate