DIN MINUNILE NOILOR MUCENICI DE LA OPTINA, martirizati in ziua de Pasti, cele “trei candele” aprinse de Inviere, in urma cu 21 de ani

PENTRU SFINTELE LOR RUGACIUNI

(fragmente)

Stau in cimitirul manastirii trei cruci cu candelele nestinse. Deseori vin aici monahi si pelerini; toti cei care cred ca monahii ucisi ii ajuta le cer acestora ajutor de la Domnul. Si, intr-adevar, ajutorul vine. Acest ajutor minunat este o realitate duhovniceasca.

Au trecut ani de la uciderea parintilor Vasile, Terapont si Trofim. In acest timp, la cererile oamenilor, au avut loc multe minuni si la mormintele lor, si in alte locuri, departe de Optina. Ajutorul lor deseori, spre mirarea multora, a fost grabnic. Noii mucenici nu ne lasa. Insa ei nu sunt numai ajutatori grabnici in necazurile pamantesti, sunt indrumatorii nostri in viata traita in rugaciune dupa poruncile Domnului.

„La o zi de la ingroparea fratilor ucisi a avut loc o minune – scrie sora E. P.. La mormintele lor, toate cele trei cruci au inceput sa izvorasca mir. Eu insami am vazut acest lucru. Era o mireasma puternica, iar picaturile curgeau parca din crapaturi, insa in realitate ieseau de-a dreptul din cruci. Toti au venit sa se miruiasca. M-am miruit si eu si de atunci am inceput sa ma rog nu numai parintelui Trofim, ci tuturor celor trei. […]”

*

Nina Andreevna, mama parintelui Trofim, a povestit urmatoarea intamplare:

„Sora parintelui Trofim a venit la Optina si a vietuit aici un timp. La un moment dat a avut nevoie sa-si cumpere o basma si niste incaltari comode pentru biserica. Si s-a dus la mormantul fratelui ei si cu sinceritate i-a spus:

 «Fratioare, ma duc la magazin sa-mi cumpar basma si cipici».

A mers la magazin si a inceput sa-si aleaga basma, a gasit una pestrita pe gustul ei si a vrut sa o cumpere. Si deodata a auzit parca glasul parintelui Trofim:

«Nu, nu o lua pe aceasta. Uite, ia-o pe aceea».

Si a vazut o basma simpla de o singura culoare si, uluita, a cumparat-o. Apoi si-a cumparat si cipici si a plecat la biserica cu infatisarea cuvenita”.

*

Ieromonahul I., caruia parintele Vasile i-a daruit o cruce pe care el a adus-o de la Ierusalim, a povestit:

„In anul 1993, pe 9 august, cu cinci zile inainte de praznicul Scoaterii cinstitului lemn al Crucii celei facatoare de viata a Domnului, pe crucea parintelui Vasile in chilia mea a iesit foarte mult mir – trei sau patru picaturi pe trupul Domnului, in partea stanga, putin mai jos de coasta. Nu raspandea mireasma, insa picaturile erau foarte mari, ca picaturile de ploaie. Mirul s-a revarsat mai mult de doua saptamani si inca si acum se observa urmele… Aceasta, cred eu, a fost o minune, prin care Domnul a confirmat ca l-a luat la Sine pe cel drept”.

*

Roaba lui Dumnezeu E., enoriasa bisericii Treimii Celei de Viata Facatoare din Goleniscev, povesteste:

„In luna august a anului 1993, in timpul vizitei la Optina, am luat o pietricica de la mormantul ieromonahului Vasile. In luna februarie a anului 1997 am observat ca pietricica izvora mir si uneori raspandea o mireasma usoara. In cea mai mare parte a timpului pietricica este uscata, dar din cand in cand apar pete mici stralucitoare cu un diametru de la 1 pana la 7 mm. Lichidul care iese la suprafata, dupa consistenta, este mult mai vascos decat apa, dar mai putin vascos decat uleiul”.

*

Roaba lui Dumnezeu Nina, de 58 ani, care locuieste in orasul Bairam-Ali (Turkmenia), povesteste:

„Dupa ce am sosit la Optina, m-am imbolnavit grav. Catre noapte temperatura mi s-a ridicat la peste patruzeci de grade; ardeam toata ca focul. In timpul serii ma spovedisem la schiegumenul Ilie, ma rugasem Domnului, Maicii Domnului si Cuviosului Ambrozie si fusesem la mormintele calugarilor ucisi. Noaptea am vazut in vis cum au venit la mine si s-au rugat pentru sanatatea mea Cuviosul Ambrozie si trei calugari. Imi dau seama ca aceia erau parintii Vasile, Trofim si Terapont. Ceea ce m-a uimit cel mai tare a fost faptul ca i-am vazut pe toti trei inseparabili, parca erau lipiti: stateau apropiati cu umerii unul de altul… in scurt timp am adormit profund. Cand m-am trezit, m-am simtit complet sanatoasa. Acest lucru s-a intamplat in noaptea de 4 spre 5 octombrie 1993″.

*

„Eu, M. N. Deputatova, locuiesc in Moscova si m-am nascut in anul 1912. Am avut intepenite degetele de la maini; nu aveau vlaga, nu simteau nimic si din pricina lor inima mea se simtea rau. Le-am frictionat cu pamant de la mormantul parintelui Vasile de la Optina si s-au vindecat; le-a revenit sensibilitatea. Chiar am tors lana in manastire dupa aceea. Mainile au inceput sa mi se supuna; a fost o minune. Multumesc Domnului si ieromonahului mucenic Vasile.”

*

„Pe 24 octombrie 1998 – scrie L. V. T., care locuieste in orasul Kozelsk -, in ziua Soborului Staretilor de la Optina am mers dupa Liturghie la mormintele noilor mucenici. De morminte s-a apropiat un pelerin care, indreptand spre mine intr-un mod cam ciudat si stangaci o hartie, m-a rugat sa pun in ea pamant de la mormintele noilor mucenici. «Dar nu puteti sa va puneti singur?» – m-am mirat eu. Insa imediat m-am uitat la mainile lui si mi s-a facut rusine: palmele mainilor lui erau galbene ca ceara si, ca la mort, erau complet lipsite de viata. Omul nu si le putea stapani. Desigur, am inceput imediat sa-i pun pamant de la morminte si i-am spus: «Macar apropiati mainile de morminte». El s-a aplecat asupra mormantului parintelui Vasile si a bagat mainile prin pamant. Deodata a inceput sa rada si s-a asezat pe bancuta de langa mormantul mucenicului, aratandu-mi degetele, care i se inrosisera. «Priviti! – mi-a spus el. Mainile mele sunt vii, iar medicii au vrut sa mi le taie».

Minunea vindecarii a avut loc de-a dreptul sub ochii mei. Pentru a atesta vindecarea sa, pelerinul acesta, A.N.A., dupa intoarcerea de la Optina a mers la medic si in scurt timp a primit de la el o scrisoare cu adeverinta medicala in ea.

«Pe 24 octombrie 1998 – a scris cel vindecat – am inceput sa gandesc ca, probabil, ieromonahul Vasile, calugarul Trofim calugarul Terapont sunt sfinti placuti lui Dumnezeu. Si am hotarat sa iau pamant de la mormintele lor… Am pus mana pe mormantul parintelui Vasile si am inceput sa ma rog lui pentru ajutor. Dupa cinci minute am simtit ca palma mainii mele s-a incalzit, iar in urmatoarele zece minute degetele mi s-au inrosit si circulatia sangelui s-a refacut. In aceeasi zi am muncit in manastire la ascultari: am carat cu roaba lemne din hambarul darapanat. Am muncit cu mainile goale, insa mainile nu mi-au inghetat. Despre vindecarea mea i-am povestit fratelui V., aratandu-i actele pe care le aveam la mine de la spitalul din Kaluga cu privire la boala mea».”

*

„Dupa uciderile din ziua de Pasti – povesteste calugarul M. -, cu binecuvantarea staretului am primit braul de piele, care era plin de sange, al calugarului Terapont. Odata, la Moscova, parintele Gheorghe Polozov, parohul bisericii din gara fluviala, m-a rugat sa-i dau pentru un timp acest brau, explicandu-mi ca enoriasii lui ajunsesera intr-o situatie grea: in cadrul bisericii fiinta un liceu ortodox, insa nu exista spatiu pentru el si staretii le dadusera binecuvantare sa construiasca liceul. Insa biserica, in primul rand, nu avea bani, iar cel mai important era faptul ca nu li se alocase teren pentru constructie. Si, cand au inceput sa faca demersuri pentru aprobarea constructiei liceului, s-au ridicat impotriva lor niste puteri anti-ortodoxe atat de mari, incat la toate instantele, chiar si la cele mai inalte, au primit un refuz categoric. Desigur, s-au rugat mult si intr-un asemenea impas au hotarat sa se adreseze pentru ajutor parintelui Terapont Optineanul. Mi-au povestit ca, atunci cand au introdus in altar braul lui, imediat au simtit harul care a iesit din el. Au inceput sa se roage parintelui Terapont pentru ajutor si minunea s-a savarsit – biserica a construit un liceu minunat cu doua etaje.”

*

Sora parintelui Trofim, Natalia, povesteste:

„Mama mi-a dat mie cartea de rugaciuni a parintelui Trofim si ma rog dupa ea. Insa dimineata sunt pe capul meu numai sotul si copiii, iar seara, cand copiii adorm, imi citesc mai intai pravila si apoi ma rog cu cuvintele mele Maicii lui Dumnezeu si parintelui Trofim. Nu ma rog parintelui Trofim numai pentru mine si ma tot mir de repeziciunea cu care imi vine in ajutor. Iata, a avut loc urmatoarea intamplare. A venit la noi un cunoscut sa ne ceara bani cu imprumut, a luat loc in bucatarie si a inceput sa planga, pentru ca in jur domnea somajul, nu era primit la munca nicaieri avea datorii la toti cunoscutii si nu era in stare sa-si intretina familia. Seara am inceput sa-l rog pe Trofim: «Ajuta-l pe omul acesta de dragul lui Hristos!». Iar in ziua urmatoare cunoscutul nostru a venit la noi bucuros si ne-a spus ca a fost primit intr-un loc de munca atat de bun cum nici nu visase”.

Din relatarea iconarului T. M.:

„Autobuzele orasenesti nu merg pana la Optina si cateodata este greu sa pleci de la manastire. Insa la Optina oamenii s-au obisnuit deja cu gandul ca ajunge sa mergi la mormintele mucenicilor si sa le ceri ajutorul si imediat, nu se stie cum, apare un mijloc de transport. Pe atunci lucra la Optina cu ascultare un tamplar din Moscova, S. M. Cam dupa o jumatate de an a fost nevoie sa mearga acasa. Bani pentru drum nu avea, iar parintele econom i-a fagaduit sa-l duca cu masina manastirii. Si-a facut valiza si timp de o saptamana a mers in fiecare zi la portile manastirii, dar nu putea pleca: ba nu era loc in masina, ba erau locuri, dar masina nu se stie din ce motive pleca fara el... Din aceasta pricina s-a tulburat si a spus: «Ce inseamna asta? Nu pot pleca si gata!». «S. – i-am spus eu -, mergi la mormintele fratilor, caci ei ajuta pe toata lumea…». Si a mers. S-a rugat acolo si apoi s-a dus la atelierul de legatorie la niste cunoscuti sa bea ceai. Doar s-a asezat si usa s-a deschis larg, iar parintele M. i-a spus: «De ce stai aici? Toata manastirea te cauta. Masina te asteapta la porti»”.

*

Ieromonahul V. a povestit:

„Domnul ne-a dus la manastirea Varlaam din Hutan pe mine si pe ierodiaconul D. din eparhia Pskov, iar acesta mi-a relatat urmatoarele. Se imbolnavise grav si se sufoca in asa fel incat nu putea dormi stand culcat, ci numai sezand. Atunci preotul parohiei i-a propus sa se roage pentru vindecare parintilor optineni Vasile, Trofim si Terapont, si a slujit o panihida pentru ei. Au slujit panihida seara, iar dimineata ierodiaconul D. era deja sanatos. Cand in parohia lor o roaba a lui Dumnezeu a paralizat, batiuska a slujit iarasi o panihida pentru parinti mucenici. Dupa panihida, bolnava a putut sa se miste, desi pana atunci fusese imobilizata”.

[…]

*

Directorul liceului ortodox din orasul Kozelsk, G.L.B., povesteste:

„Imi amintesc ca mergeam din Sosensk la serviciu in Kozelsk. Dintr-o data, autobuzul s-a defectat in drum. Am stat douazeci de minute, insa autobuzul tot nu pornea. M-am uitat la ceas si am vazut ca voi intarzia la inceputul orelor. Am inceput sa ma rog parintelui Vasile pentru ajutor si chiar atunci s-a oprit o masina, care m-a dus direct pana in pridvorul scolii la inceputul orelor. Dar asemenea cazuri au fost multe si nici nu stiu pe care dintre ele sa il evidentiez aici. Dupa ce s-a deschis liceul nostru ortodox, fiecare pas, oricat de mic a fost, a inceput cu faptul ca am mers mai intai de toate la mormantul parintelui Vasile si la moastele Cuviosului Ambrozie si ca am facut inaintea lor metanii si rugaciuni… De cate ori m-am dus dupa ajutor in acesti ani la parintele Vasile si l-am primit – nu va puteti inchipui! Duhovnicul liceului nostru, parintele P., obisnuia sa spuna zambind: «Pai, directorul nostru pentru toate trebuintele are o singura strigare: Parinte Vasile, ajuta-ne!». Spunea asa, dar mai adauga: «Si, intr-adevar, parintele Vasile intotdeauna ne ajuta»”.

*

In orasul Ercevo din regiunea Arhanghelsk, unde monahii optineni mergeau pentru hranirea duhovniceasca a localnicilor, parintele Vasile si-a uitat un epitrahil. Cand a avut loc omorul, o femeie din Ercevo, auzind cumplita veste, s-a imbolnavit grav. Iar cand monahii s-au rugat ieromonahului ucis Vasile si au pus pe cea bolnava epitrahilul lui, aceea s-a insanatosit.

*

Inginerul  A.P. din  Kiev scrie:

„Stateam pe bancuta langa mormantul parintelui Vasile si ziceam Tatal nostru. Deodata  am  auzit  vocea  parintelui Vasile: «Ridica-te!». Insa nu am dat atentie acestui lucru si am continuat sa ma rog stand jos. Si iata ce este uimitor: niciodata dupa aceea nu am mai putut spune rugaciunea Tatal nostru stand jos. Parca o anumita putere ma ridica“.

*

Odata, in orasul Sosensk, la scoala duminicala, parintele Vasile a spus:

„Toti nadajduim in cele pamantesti si nu voim sa ne punem nadejdea in Domnul atat timp cat totul ne merge bine. Dar, iata, daca maine vi se inchide uzina…”

Si, intr-adevar, in scurt timp uzina aproape s-a inchis. Salariile au incetat sa se mai dea. Combustibilul din cazane a inceput sa nu mai ajunga si in locuinte oamenii au fost nevoiti sa-si construiasca sobe. Au venit vremuri grele… Si toti si-au amintit ceea ce a spus parintele Vasile. Apoi locuitorii orasului Sosensk au construit o biserica inchinata Cuviosului Serafim de Sarov si atunci multi dintre ei au inceput sa-si puna toate nadejdile lor in Domnul.

*

Ierodiaconul D. din Pskov, care s-a vindecat printr-o minune datorita rugaciunii savarsite catre parintii mucenici, scrie:

„Noi ii pomenim pe ei in fiecare zi, insa avem aceeasi senzatie pe care am avut-o atunci cand l-am pomenit pe Cuviosul Ambrozie pentru odihna sufletului – am simtit ca ne-am rugat nu pentru el, ci lui. Si aici se intampla acelasi lucru”.

*

Acestea, desigur, nu sunt toate intamplarile minunate care au avut loc in urma mijlocirii parintilor mucenici Vasile, Terapont si Trofim; ele sunt nenumarate. Au loc minuni nu numai la Optina, la mormintele lor, ci in toata Rusia, oriunde ortodocsii ii cheama in ajutor. Ei sunt ajutatori grabnici, deoarece cunosc viata cea grea si necajita a oamenilor.

Imediat dupa uciderea lor, cand clopotnita a fost pusa la punct, oamenii au adunat cu grija aschii cioplite din esafod, imbibate de sfantul lor sange, pamant si nisip cu sangele lor mucenicesc. Aceste sfintenii s-au raspandit prin manastiri, biserici si case particulare.

Parintele Nicolae de pe insula Zalit mi-a spus odata:

„De ce plangi? Trei luminatori s-au aprins la Optina, trei candele…”

Parintele Nicolae ii pomenea deseori la masluri, zicand:

„Cuviosilor mucenici optineni, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!”

(din: “Ostenii ceresti. Viata si minunile noilor mucenici de la Optina – 1993″, Editura Egumenita, 2014)