CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE RUGACIUNE. Pr. Marian Vild si Pr. Gheorghe Oprea ne introduc in tainitele unei carti-eveniment (VIDEO, Libraria Sophia)

17-10-2013 Sublinieri

Paisios monachos Agioreitis12

Vezi si:

***

“Despre rugăciune” – al şaselea volum din colecţia “Cuviosul Paisie Aghioritul. Cuvinte duhovniceşti”, apărut la editura Evanghelismos în luna august 2013, a fost lansat miercuri, 24 septembrie 2013, la librăria Sophia din Bucureşti, fiind primul eveniment al Proiectului “Cărţi eveniment în tâlcuirea părinţilor noştri”.

Invitaţi la eveniment au fost:

pr.dr. Marian Vild – lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, preot slujitor la biserica “Buna Vestire” din cadrul Concernului Titan din Bucureşti si

pr. Gheorghe Oprea – preot slujitor la capela Institutului Naţional de Endocrinologie “C.I. Parhon”, Bucureşti – “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi Sf. Arhiep. Luca al Crimeei” .

***

end25

Rugaciunea este impreuna-vorbirea cu Dumnezeu

Fericiti sunt toti cei care au prins legatura cu Baza cereasca

– Gheronda, ce inseamna pentru Sfintia Voastra rugaciunea?

– Trimit semnal, cer ajutor. Cer continuu ajutor de la Hristos, de la Maica Domnului, de la Sfinti, pentru mine si pentru ceilalti. Daca nu voi cere, nu-mi vor da.

Imi aduc aminte ca in timpul razboiului civil ne-au incercuit o mie sase sute de razvratiti. Noi eram numai o suta optzeci de soldati, fortificati in spatele unei stanci. Daca ne-ar fi prins, ne-ar fi omorat. Eu incer­cam sa fixez antena pentru a lua legatura cu Centrul, dar nu reuseam, caci se rupea din pricina rafalelor de foc. Locotenentul striga la mine:

„Lasa astea acum! Vino aici si ajuta sa tragi vreo lada de grenade”.

transmisionistApoi se ducea sa faca inspectie la mitraliere. De indata ce pleca, alergam iarasi la statia de transmisie. Pana dadea el ordinele, eu incercam sa instalez antena, dupa care dadeam iarasi fuga sa ajut, ca sa nu se mai enerve­ze, in cele din urma cu o lopata si cu un lemn am fixat antena si am reusit sa prind legatura. Am spus doar doua cuvinte. A fost de-ajuns. A doua zi dimineata a venit aviatia si ne-a salvat. Este, oare, putin lucru ca o suta optzeci de barbati sa fie incercuiti de o mie sase sute si in cele din urma sa se salveze?

Din aceasta sa-ti dai seama de marea misiune a monahului, de a ajuta cu rugaciunea. Mirenii spun: „Ce fac calugarii? De ce nu ies in lume ca sa ajute societatea?”. Ca si cum ar spune unui telegrafist: „Ce faci acolo cu statia de transmisie? Las-o, ia o pusca si vino sa ne luptam!”

Nu ne foloseste la nimic legatura cu toate bazele militare din lume, daca nu avem legatura si contactul cu Dumnezeu, ca sa cerem si sa primim ajutor de la El. Fericiti sunt toti cei care au prins legatura cu Baza cereasca si sunt conectati, prin evlavie, cu Dumnezeu.

Hristos ne da posibilitatea sa vorbim cu El

– Gheronda, nemultumirea si durerea mea cea mare este problema rugaciunii. Ma aflu foarte in urma. Ce sa fac?

– Oriunde te-ai afla, sa vorbesti deschis lui Hris­tos, Maicii Domnului, Ingerilor, Sfintilor. Sa le spui tot ceea ce vrei. Sa zici:

„Hristoase al meu, Maica Dom­nului, stii intentia mea. Ajuta-ma!”.

Astfel, simplu si cu smerenie, sa vorbesti mereu cu ei despre orice te preocupa, dupa care sa rostesti rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!”.

– Gheronda, ma rog cu mintea imprastiata.

– Cand te rogi, sa te gandesti cu cine vorbesti. Vorbesti cu Dumnezeu!

Oare, mic lucru este acesta? Unei persoane im­portante cu cata atentie ii vorbeste cineva! Ia amin­te ca sa nu spuna vreo prostie, desi din cand in cand i se incurca limba din pricina sfielii. Ei, daca cineva ia aminte atat de mult cand vorbeste cu un om, cu cat mai atent trebuie sa fie atunci cand vorbeste cu Dum­nezeu? Vezi, chiar si un copil mic, atunci cand merge sa-i vorbeasca tatalui sau sau vreunui varstnic, merge cu sfiala. Si daca mai vrea sa vorbeasca si invatatorului sau, de care se si teme putin, atunci cu si mai multa sfiala se apropie de el. Iar noi vorbim cu Insusi Dum­nezeu, cu Maica Domnului, cu Sfintii si sa nu ne dam seama?

– Gheronda, inainte de a veni la manastire, consi­deram monahismul totuna cu rugaciunea. Acum insa rugaciunea mi se pare o corvoada si o consider lucra­rea cea mai grea si mai obositoare.

– Te pomenesti ca esti filosof! Iti place sa vorbesti si nu obosesti sa conversezi cu oamenii. Cu Hristos insa, Care binevoieste sa vorbeasca cu tine, iti vine greu sa vorbesti si te oboseste. Nu este, oare, acesta un lucru necuviincios? Este ca si cum ar spune cineva: „Oh, acum trebuie sa merg sa vorbesc cu imparatul. Nu am chef, dar ce sa fac? Voi merge”. Hristos ne da posi­bilitatea sa vorbim continuu cu El prin rugaciune, iar noi sa nu vrem? Este infricosator! Si mai ciudat este faptul ca Hristos vrea sa vorbim cu El ca sa ne ajute, iar noua ne vine greu.

– Gheronda, cad mereu in vorbire desarta si apoi ma mahnesc.

– Nu este mai bine sa vorbesti cu Hristos? Celui care vorbeste cu Hristos niciodata nu-i pare rau. De­sigur, vorbirea desarta este patima, dar daca o pui in valoare duhovniceste, ea poate deveni pricina pentru rugaciune. Unora le vine greu sa vorbeasca. Tu insa ai o putere inlauntrul tau si un imbold de a vorbi. Daca vei pune in valoare duhovniceste aceasta, ti se va sfin­ti sufletul. Straduieste-te sa vorbesti cu oamenii doar ceea ce este absolut necesar si sa vorbesti mereu cu Hristos. Cand vei incepe o convorbire smerita cu El, nu-ti vei mai da seama ce se intampla in jurul tau; atat de mult vei fi atrasa si o asa nespusa dulceata vei simti. Pe mine chiar si convorbirile duhovnicesti ma obosesc, in timp ce in rugaciune simt multa odihna.

Rugaciunea este impreuna-vorbire cu Dumne­zeu. Uneori ii fericesc pe cei care au trait in vremea lui Hristos, pentru ca Il vedeau si Il auzeau pe Hristos Insusi si puteau sa-I vorbeasca. Dar ma gandesc ca noi suntem cu mult mai fericiti decat ei, pentru ca aceia nu puteau sa discute mult cu El, in timp ce noi putem vorbi neincetat cu El prin rugaciune.

Dorinta arzatoare pentru rugaciune

fiul risipitor si Tatal imbratisandu-l– Gheronda, cum trebuie sa ma rog?

– Sa te simti ca un copil mic, iar pe Dumnezeu sa-L simti ca pe tatal tau si sa-L rogi pentru tot ce ai nevoie. Vorbind astfel cu Dumnezeu, dupa aceea nu vei mai voi sa te dezlipesti de langa El, pentru ca numai in Dumnezeu afla cineva siguranta, mangaiere si nespusa dragoste impreunata cu dumnezeiasca gingasie.

Rugaciune inseamna sa-L bagam pe Hristos inlauntru inimii noastre si sa-L iubim cu toata fiinta noastra.

„Sa iubesti pe Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau”[1],

spune Sfanta Scriptura. Cand omul Il va iubi pe Dumnezeu si va avea partasie cu El, nu-l va impresio­na nimic pamantesc. Devine ca un nebun. Pune-i unui nebun cea mai buna muzica si nu-l va misca sufleteste. Arata-i cele mai frumoase picturi si nu le va da nici o importanta. Da-i cele mai bune mancaruri, cele mai bune haine, cele mai bune parfumuri si nu va lua aminte la ele, caci traieste in lumea lui. Tot astfel si cel care are partasie cu lumea cereasca, s-a alipit de cele de acolo si nu poate fi smuls pentru nimic in lume. Asa cum nu-l poti dezlipi pe copil din bratele mamei sale, tot astfel nu-l poti dezlipi de rugaciune pe omul care a inteles noima ei. Ce simte pruncul in bratele mamei sale? Numai cel care simte prezenta lui Dumnezeu, iar pe sine se vede ca un copil mic, va putea intelege asta.

Am cunoscut oameni care, atunci cand se roaga, sunt ca niste copii mici. Si daca i-ar auzi cineva cum vorbesc cand se roaga, ar zice ca, intr-adevar, sunt co­pii mici. Daca ar mai vedea si ce miscari fac, chiar ca ar zice ca au innebunit. Asa cum alearga copilul, il apu­ca pe tatal sau de maneca si-i zice: „Nu stiu cum, dar fa-mi ceea ce-ti cer”, cu aceeasi simplitate si indraznire Il roaga si acesti oameni pe Dumnezeu.

– Gheronda, dorinta pentru rugaciune se poate naste din nevoia sentimentala de a nu fi singur, de a fi mangaiat?

– Si daca se naste dintr-o nevoie sentimentala buna pentru Dumnezeu, oare nu este buna? Se vede ca tu esti imprastiata si numai la nevoie alergi la ru­gaciune. Fireste, pentru aceasta Dumnezeu ingaduie diferitele nevoi si greutati, ca sa alergam la El. Bine este insa ca din dragoste sa alerge copilul la tatal sau la mama lui. Inchipuieste-ti un copil, care, desi stie cat de mult il iubesc parintii lui, si el totusi sa fie impins cu sila sa mearga in bratele mamei sau ale tatalui sau.

Dumnezeu este un Parinte iubitor si ne iubeste. De aceea trebuie sa asteptam cu inflacarare sa vina vremea rugaciunii si sa nu ne mai saturam sa vorbim cu El.

ΓΕΡΟΝΤΑΣ ΠΑΙΣΙΟΣ

Nevoia de rugaciune

Sa simtim rugaciunea ca pe o necesitate

– Gheronda, nu prea am credinta si ma simt tare neputincioasa.

– Stii ce sa faci? Sa te agati de Dumnezeu asa cum se agata copilul de gatul tatalui sau si sa-L strangi atat de tare, incat sa nu te poata dezlipi de El. Numai atunci vei simti siguranta si putere.

– Gheronda, simt nevoia sa ma sprrjinesc de Dum­nezeu, dar imi vine greu.

– Sa-ti ridici mainile in sus. Astfel incet-incet se vor lungi si te vei agata de Dumnezeu.

– Gheronda, atunci cand nu am destul timp si ma grabesc la rugaciune, nu cumva fur din timpul pe care trebuie sa-l dau lui Hristos?

Paisios monachos Agioreitis17– Hristos este bogat si, oricat ai fura tu, El tot nu saraceste. Tu insa in felul acesta esti in pierdere. Hristos nu are trebuinta de rugaciunea noastra, ci noi avem nevoie de ajutorul Lui. Ne rugam pentru ca asa comunicam cu Dumnezeu Care ne-a creat. Iar daca nu o vom face, vom cadea in mainile diavolului si atunci…vai de noi! Ai vazut ce spune Sfantul Isaac Sirul?

„Nu ne va cere socoteala Dumnezeu pentru ca nu am facut rugaciune, ci pentru ca nu am avut partasie cu El si in felul aaesta am dat drepturi diavolului si ne-a chinuit”[2].

– Gheronda, cum sa ajung sa iubesc rugaciunea?

– Sa simti rugaciunea ca o necesitate. Asa cum trupul are trebuinta de hrana ca sa traiasca, tot astfel si sufletul, trebuie sa fie hranit ca sa traiasca. Daca nu va fi hranit, slabeste si moare duhovniceste.

– Gheronda, de ce ne vine greu sa ne rugam?

– Pentru ca nu simtim rugaciunea ca pe o nece­sitate. Cel care nu intra in noima rugaciunii, ca sa o simta ca pe o necesitate, o considera ca o corvoada si se aseamana copilului fara minte care se intoarce de la sanul mamei sale si de la toata dragostea ei cea dulce, ajungand astfel bolnavicios si pipernicit.

Rugaciunea inseamna siguranta

– Gheronda, si cum sa ajung sa simt rugaciunea ca o necesitate?

– Trebuia sa fi mers si tu in razboi ca sa ne putem intelege. In armata, in vreme de razboi, cand eram in legatura continua si „in neintrerupta convorbire des­chisa” cu Centrul, aveam mai multa siguranta. Cand comunicam din doua in doua ore, simteam o nesigu­ranta. Iar cand comunicam numai de doua ori pe zi, dimineata 20933_100553186643627_100000668379352_12637_1227549_nsi seara, atunci ne simteam fara sprijin. Cu cat mai mult se roaga cineva, cu atat mai multa siguranta duhovniceasca simte. Rugaciunea inseam­na siguranta.

Daca ne aflam in legatura continua si „in neintre­rupta convorbire deschisa” cu Dumnezeu, vom preintampina orice rau. Odata, intr-un autobuz era un mo­nah [3] care se ruga cu ochii inchisi. Toti ceilalti calatori credeau ca doarme. La un moment dat un camion, care venea din directie opusa, s-a izbit de un stalp de curent electric, iar masinile care veneau din ambele directii s-au ciocnit intre ele, pricinuindu-se mare paguba. Autobuzul insa s-a aflat la cativa metri de drum, ca si cum ar fi fost luat de o mana nevazuta, si niciunul din­tre pasageri nu a patit nimic. Rugaciunea monahului i-a salvat.

– Gheronda, adeseori mirenii intreaba cum sa se obisnuiasca sa se roage.

Uite, mai demult, unii care voiau sa devina mo­nahi si aveau un caracter aspru, mergeau si se nevoiau pe stanci abrupte, in pesteri, in mormintele inchinato­rilor la idoli sau in locuintele demonilor. Acolo treceau printr-o multime de primejdii – se temeau ca nu cum­va sa se desprinda stanca, urlau demonii etc. -, si frica ii silea sa strige neincetat: „Hristoase al meu, Maica Domnului”. Si astfel au dobandit obisnuinta cea buna a rugaciunii neincetate. Astazi, datorita distractiilor de noapte, drogurilor etc, multi dintre cei care con­duc masina isi pierd controlul asupra lor insisi. Asa ca omul se duce la serviciu si nu stie daca se mai intoarce sanatos acasa sau se va trezi schilodit in vreun spital. Aceasta nu-l sileste sa spuna mereu: „Hristoase al meu, Maica Domnului”? Daca mirenii ar fi pus in valoare primejdiile prin care trec, ne-ar fi intrecut pe noi, monahii, in rugaciune si ar fi evitat si primejdiile.

La Coliba mea a venit cineva foarte mahnit pentru ca din neatentie a lovit un copil cu masina.

„Sunt vino­vat” spunea el.

„Te rugai in acel ceas?”, l-am intrebat.

„Nu” mi-a raspuns.

„Nu esti atat de vinovat ca ai lovit copilul, i-am spus, pe cat esti de vinovat ca nu te ru­gai”.

Si i-am povestit urmatorul caz pe care il aveam in vedere sa i-l spun. Am cunoscut un functionar care ajunsese la inalte masuri de virtute. Rostea neincetat Rugaciunea lui Iisus la serviciu, pe drum si peste tot unde mergea. Rugaciunea ii devenise de-sine-lucratoare [4] si din ochii lui curgeau lacrimi de doxologie si de veselie. La biroul unde lucra, uda hartiile cu lacrimi. Din aceasta pricina se gandea sa-si lase serviciul si sa iasa la pensie. A venit la Coliba mea ca sa ma intrebe ce sa faca.

Nu pleca, i-am spus, iar cand te vor intre­ba colegii tai de ce plangi, tu sa le spui: «Mi-am adus aminte de tatal meu»”.

Intr-o zi, in timp ce conducea, i-a sarit dintr-odata un copil in fata masinii. Desi l-a aruncat cat colo ca pe un titirez, totusi copilul nu a pa­tit nimic. L-a pazit Dumnezeu, pentru ca in acel ceas omul acesta se ruga.

Mobilizare pentru rugaciune

– Gheronda, va fi razboi?

– Voi faceti rugaciune? Eu din primavara pana-n toamna fac mobilizare pentru rugaciune – fara zgomot -, gerontas-paisios13142096ca sa ne miluiasca Dumnezeu si sa evitam mobilizarea si razboiul. Am avut o vestire [5]:

„Faceti multa rugaciune, ca sa fie impiedicati turcii, deoarece in duminica de 16 octombrie, intentioneaza sa ne loveasca”.

Slava lui Dumnezeu ca pana acum ne-a pazit Maica Domnului; sa nadajduim ca ne va pazi si de acum inainte.

– Gheronda, acum, ca a trecut primejdia care urma sa se abata aici, sa ne mai rugam pentru aceasta?

– Exista, oare, pe lumea aceasta vreun loc unde sa nu fie razboi? Ce diferenta este intre „aici” si „acolo”? Si cei de „acolo”, unde acum este razboi, sunt fratii nostri. Nu ne tragem noi, toti oamenii, din Adam si Eva? Dar familia noastra s-a dezbinat. Unii sunt aici, altii acolo. Cu ortodocsii suntem frati si dupa trup si dupa duh, in timp ce cu ceilalti suntem frati numai dupa trup. Prin urmare, exista un motiv in plus pentru care trebuie sa ne rugam cu mai multa durere pentru aceia, deoarece ei sunt mai chinuiti.

– Gheronda, in aceasta vreme, cand Grecia trece printr-o situatie dificila, fac multa rugaciune cu metanierul, dar ma gandesc si la faptul ca mantuirea Greci­ei nu depinde de metanierul meu.

Nu spun ca mantuirea Greciei depinde de meta­nierul tau, insa faptul ca te gandesti mereu la greutati­le prin care trece Grecia, inseamna ca te doare pentru patria ta si ceri interventia lui Dumnezeu, singurul Care poate ajuta.

Sa va rugati sa ridice Dumnezeu oameni duhov­nicesti, Macabei[6], pentru ca exista mare nevoie de ast­fel de oameni. A venit vremea sa se lupte binele cu raul, pentru ca faradelegea au facut-o lege si pacatul moda. Cand veti vedea nenorociri in Grecia, cand statul va da legi neghioabe si va exista o instabilitate generala, sa nu va temeti, caci Dumnezeu va ajuta[7].

Din ceea ce spuneti, Gheronda, inseamna ca trebuie sa lasam toate si sa ne incredintam cu toata puterea rugaciunii.

– Dar mai incape discutie pentru aceasta? Toata lumea fierbe ca intr-un cazan. Biserica, statul, toate neamurile se afla intr-o mare tulburare. Si cum vor evolua lucrurile, nimeni nu stie. Dumnezeu sa Se milostiveasca! Calugarii trebuie sa faca multa rugaciune. Si daca cumva s-au apucat de treburi pamantesti, sa se opreasca si sa se intoarca la rugaciune.

Cat puteti, sa va rugati cu smerenie pentru lume, care a dat multe drepturi vicleanului si din aceasta pricina se chinuieste. Sa nu uitati ca ne-am facut mo­nahi ca sa ne mantuim sufletele noastre si ca sa ajutam lumea cu rugaciunea. Sa ne straduim sa devenim mo­nahi buni, sa facem rugaciune si metanii pentru noi insine si pentru lume, deoarece monahul cu acestea ajuta.

elderpaisios2

Pentru ca Dumnezeu sa ne auda

Patimile sunt paraziti care impiedica dumnezeiasca impreuna-vorbire

– Gheronda, atunci cand ma cuprinde antipatia, inima mea poate lucra rugaciunea?

Cum sa lucreze inima ta rugaciunea, cand ai inlauntru patimi? Iata, ia un cablu ruginit si leaga-l cu telefonul. Te poti intelege? Face scurtcircuit, tiuie. La fel si omul, cand are inlauntrul sau rugina, patimi, face scurtcircuite in viata duhovniceasca; singur se scurt­circuiteaza. Trebuie sa ia aminte la mandrie, la ego­ism, la voia proprie, la obraznicie. Pentru ca, daca este stapanit de acestea, nu este cu putinta sa-l cerceteze Harul lui Dumnezeu, asa incat sa se poata ruga. Tre­buie sa-si curete „cablurile” lui ruginite, ca sa devina bun conductor si sa poata comunica cu Dumnezeu. Si cu cat mai mult se va curata de patimi, cu atat mai mult va spori in rugaciune.

Patimile sunt paraziti care impiedica dumnezeias­ca impreuna-vorbire. Daca nu sunt indepartati para­zitii, cum va putea comunica omul cu Dumnezeu? La Transmisiuni, cand cineva avea paraziti, ii spuneam:

„Semnalul tau «zero», semnalul tau «unu» [8]. Verificati si repetati; semnal neinteles”.

Din pricina parazitilor nu se auzea celalalt. Trebuia ca semnalele sa fie mai sus de „trei”. La semnalul „cinci” se auzea foarte bine si comunicarea mergea ceas. Altfel, striga, striga, dar nu se auzea, pentru ca nu era bine conectat. Trebuia ca mai intai sa conecteze emitatorul cu receptorul statiei lui si apoi sa se conecteze la aceeasi frecventa cu Centrul.

Tot asa si pentru a ne conecta cu Dumnezeu, tre­buie sa reglam emitatorul nostru la dragoste si recep­torul la smerenie, pentru ca sa ne auda Dumnezeu si sa-L auzim si noi. Aceasta este frecventa la care lucreaza Dumnezeu: Dragoste-Smerenie. Omul trebuie sa lucreze, pe cat ii sta in putinta, astfel incat sa prinda aceasta frecventa. Atunci va avea legatura cu Dumne­zeu si mintea lui va fi mereu la El. Fie ca sa dobanditi aceasta legatura dumnezeiasca! Amin.

Interesul personal impiedica comunicarea cu Dumnezeu

– Gheronda, mi-ati spus ca trebuie sa-mi incarc bateria cu cele duhovnicesti. Cum se face aceasta?

Sa cultivi nobletea duhovniceasca, marinimia, ca sa fuga cat colo interesul personal. Interesul personal impiedica rugaciunea, pentru ca-l desparte pe om de Dumnezeu: creeaza o izolare. Stii ce inseamna izolare? Este ca si cum ti-ar spune Dumnezeu: „Nu te inteleg, copilasul meu!”.

– Gheronda, un monah poate fi consecvent fata de indatoririle lui duhovnicesti [9], dar sa fie lipsit de jertfi­rea de sine si de dragoste fata de frati?

– Sigur ca poate. Daca se gandeste numai la sine, poate face rugaciuni, nevointa mare etc, dar sa aiba si o parere inalta despre sine si sa fie indiferent fata de ceilalti. Insa facand astfel, va ramane totdeauna sarac. Pentru ca, cu cat mai mult se preocupa cineva de el insusi, nu pentru ca sa-si dezradacineze patimile, ci ca sa faca ceea ce-i convine, ceea ce-l multumeste, cu atat nu sporeste in rugaciune.

– Adica si la ascultare si in toata purtarea ta sa fii asa cum trebuie.

gerodas_paisios071– In toate. Ca sa ai legatura cu Hristos, trebuie ca Hristos sa Se odihneasca in toata viata ta. Iar Hristos Se odihneste atunci cand il odihnesti pe aproapele tau in sensul cel bun. De aceea accentuez nobletea duhovniceasca, jertfirea de sine. Pentru ca, daca cineva face cele duhovnicesti si nu ia aminte la celelalte, adica la jertfirea de sine etc, atunci nu are nici un folos din toa­te indatoririle duhovnicesti pe care le lucreaza.

Cand am intrat in viata de obste [10], fiind frate incepator, m-au pus ajutor de trapezar. Atunci un batranel de optzeci de ani, cu totul slabit, mi-a cerut sa-i duc la chilie niste supa. Cand terminam ascultarea, mergeam si-i duceam supa. Intr-o zi m-a vazut un frate care mi-a zis:

„Nu-l invata asa, pentru ca apoi iti va cere mereu ajutorul si nu te va mai lasa sa te odihnesti; n-o sa mai poti sa-ti faci nici macar canonul. Stii ce am patit eu? Am mers odata sa-l ajut, pentru ca era racit, si dupa aceea n-am mai scapat de el. Batea mereu in perete, tac-tac.

«Fa dragoste, imi spunea, si adu-mi un ceai».

«Fa dragoste si vino de ma intoarce putin».

Nu trecea mult timp si iar tac-tac in perete:

«Fa dragoste si pu­ne-mi o caramida calda [11]».

Caramida-ceai, caramida-ceai. Cand sa mai apuc sa-mi fac cele duhovnicesti? Mi-am iesit din fire”.

Auzi ce spune? infricosator! Adi­ca batranelul acela sa sufere, sa geama, sa-i ceara ceva ca sa-i usureze suferinta, iar el sa nu vrea sa-l ajute, ca sa nu-si intrerupa indatoririle duhovnicesti. Aces­te lucruri n-au nici o noima. Mai mult ar fi cantarit la Dumnezeu „caramida-ceai” decat metaniile si ruga­ciunile pe care le facea… dupa toata randuiala. Pe de-o parte zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!” iar pe de alta: „Lasa-ma in pace!”

– Gheronda, cum poate avea cineva binecuvanta­rea lui Dumnezeu?

Cand omul se inrudeste cu Dumnezeu, atunci si Dumnezeu ii da binecuvantarea Sa. Altfel cum sa i-o dea? Ca sa-i fie calcata in picioare binecuvantarea? Lucrul acesta l-am trait. Cand am mers in Sinai [12], era mare seceta. De multi ani nu plouase nici o picatura de apa si din aceasta cauza o duceau greu si manastirea si beduinii care traiau langa ea. Monahii facusera ru­gaciune pentru ploaie, insa fara nici un rezultat. Cand a venit vremea curatarii maslinilor [13] am mers si eu sa ajut. Dupa ce beduinii au curatat maslinii, monahii au luat crengile groase pentru manastire, iar pe cele subtiri le-au lasat intr-o margine. Beduinii i-au rugat pe monahi sa le dea lor crengile subtiri, ca sa le folo­seasca la aprinsul focului, pentru pregatitul hranei si pentru incalzit in timpul noptilor cand este foarte frig. Dar monahii nu au vrut sa le dea si din aceasta pricina beduinii au plecat mahniti. A doua zi, cand beduinii au venit din nou ca sa le ceara, eu facusem deja legaturi toate crengile subtiri si le-am dat pe toate. Atunci un beduin batran mi-a spus:

„Tu esti un om bun. Va ploua”.

Si intr-adevar, pana sa ajung la manastire, a in­ceput sa ploua, si inca a plouat mult. Rugaciunea beduinului a deschis cerurile. Nu am povestit nimanui atunci aceasta intamplare.

Dumnezeu nu asculta rugaciunea celui mandru

– Gheronda, dupa ce-am facut un gest urat, gan­dul imi spune ca rugaciunea mea nu este placuta lui Dumnezeu.Paisios monachos Agioreitis16

Daca gandul acesta vine din adevarata smerenie si spui: „Il intarat pe Dumnezeu cu purtarea mea ura­ta”, atunci simti dumnezeiasca mangaiere. Daca insa te mahnesti in chip egoist si spui: „Cum am ajuns eu in aceasta stare?” nu primesti mangaiere, pentru ca:

„Dumnezeu celor mandri le sta impotriva[14].

Dumnezeu nu asculta rugaciunea celui mandru, pentru ca man­dria este zid.

Pentru ca rugaciunea noastra sa fie auzita, trebuie sa iasa din „inima infranta si smerita” [15]. Atunci cand spunem cu multa smerenie: „Dumnezeul meu, in halul in care sunt, cum sa ma auzi?”, indata ne aude Bunul Dumnezeu.

– Gheronda, de ce uneori, cand am vreo ispita, nu ma pot ruga?

Daca ai o ispita si nu poti face rugaciune, sa stii ca exista inlauntrul tau egoism si slava desarta. Si ispi­ta va ramane pana ce se va scarbi omul de sine insusi. De indata ce se va scarbi, va ajuta si Hristos, iar ispita va trece.

– Gheronda, Il rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa ma slobozesc de obraznicie, dar nu vad nici un rezultat.

– Cand cineva se nevoieste si se roaga, dar nu se vede nici un rezultat, inseamna ca exista fie egoism, fie mandrie, fie predispozitie spre mandrie, care impiedi­ca Harul lui Dumnezeu sa lucreze prin mijlocirea ru­gaciunii. Orice cerem in rugaciune, Bunul Dumnezeu ne da, daca avem smerenie si simtirea pacatoseniei noastre.

– Gheronda, si ce sa fac atunci cand Il rog cu du­rere pe Dumnezeu sa ma slobozeasca de o neputinta si fac si nevointa cuvenita, dar nu ma ajuta fiindca am mandrie?

– Sa ceri anticipat iertare de la Dumnezeu. Sa spui:

„Dumnezeul meu, mandria mea e cea care impiedica ajutorul Tau, dar, Te rog, lumineaza-ma sa inteleg ce trebuie sa fac, ca sa-mi biruiesc neputinta”.

Din clipa in care vei accepta ca ai mandrie si ca de aceea nu ce­deaza acea neputinta, Dumnezeu te va instiinta si de unde vine, ca sa te nevoiesti sa tai pricinile.

– Gheronda, cum trebuie sa simt in timp ce ma rog?

Sa simti in chip smerit, ca sa te ajute Dumne­zeu. Cel smerit nu are voia sa, ci face ascultare de voia lui Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. De aceea si Dumnezeu asculta rugaciunea lui si-i daruieste bine­cuvantari ceresti. Cu cat omul Il asculta mai mult pe Dumnezeu, cu atat si Bunul Dumnezeu il asculta pe el.

(VA URMA)


[1] Luca 10,27. Vezi şi Matei 22,37; Marcu 12,30.

[2] Vezi Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte Ascetice, Cuvantul 42.

[3] Mai tarziu am aflat ca a fost insusi Staretul.

[4] Despre rugaciunea de-sine-lucratoare vezi p. 159.

[5] S-a spus in noiembrie 1983. Vestirea nu a fost omeneasca, ci dumnezeiasca

[6] Supranumele de Macabeu i s-a dat lui Iuda, conducatorul rascoalei iudaice – care a avut loc în 166 iHr. împotriva lui Antioh al IV-lea Epifanis -, si urmasilor lui. Macabeii s-au distins pentru luptele lor pentru credinta parintească si pentru libertate. (Vezi I, II şi lII Macabei).

[7] S-a spus în 1981

[8] Numerele inseamna gradul de acustica.

[9] Indatoririle duhovnicesti sunt: rugăciunea cu siragul de metanii, metaniile, studiul duhovnicesc etc, pe care monahul le face in chilie, in afara slujbei randuite in biserica. Acestea se fac si de catre mirenii care se nevoiesc în lume.

[10] La Sfanta Manastire Esfigmenu în 1953

[11] In trecut se folosea in loc de termofor o caramida incalzita.

[12] In septembrie 1962

[13] In februarie 1963

[14] Iacov 4,6; I Petru 5,5. Vezi si Pilde 3,34

[15] Psalmul 50,19

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013)

Legaturi:


Categorii

Carti, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Cuviosul Paisie Aghioritul, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Razboiul nevazut, Recomandari, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE RUGACIUNE. Pr. Marian Vild si Pr. Gheorghe Oprea ne introduc in tainitele unei carti-eveniment (VIDEO, Libraria Sophia)

  1. Am citit-o. toate cele 6 volume sunt monumentale, foarte diferite de cam tot ce am mai citit. Le tot cumpar si le fac cadou.Toti sunt foarte incantati de ele.

  2. Cuviosului,Sfantului Parinte Paisie multumiri si recunostinta pentru toate invataturile si sfaturile pe care ni le-a lasat cu exemple de viata si lupta,
    cu cele vazute si cu cele nevazute !

  3. @ Andrei:
    Vezi pagina noastra de stiri, te rugam.

  4. Frumos! Un duhovnic foarte cautat – se spune ca si parintele nostru Ilie Cleopa l-ar fi vizitat odata, fiind impreuna cu pr. Ioanichie Balan, in delegatie/vizita la Sf. Munte Athos. Marturiseste ca l-a impresionat placut intalnirea.

  5. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre ISPITELE SI GREUTATILE IN RUGACIUNE. Ce trebuie sa facem ca sa ne incalzim inimile si sa nu ne salbaticim duhovniceste? -
  6. http://youtu.be/TqT9-69c2NM?t=4m4s

    http://observator.ro/226520/teo-trandafir-daca-nu-era-fiica-mea-eu-muream-226520.html

    In doar un an, Teo Trandafir a suferit nu mai putin de cinci operatii, iar sansele ei de vindecare au fost minime. Vedeta avea doar 5% sanse de supravietuire.

    “Ma saturasem sa invat sa merg. E greu sa te ridici, dupa ce ai stat atat de mult in pat. Intr-un an au fost cinci operatii, intr-o luna jumate, patru operatii. Problema era cu capul. Nu imi aminteam multe, oameni, fapte. Si acum, vad oameni pe care imi dau seama ca ii stiu, dar nu imi amintesc numele lor. Sper sa imi dea un mail sa imi spuna”, a povestit Teo despre drama prin care a trecut.

    “Mi se opriseră organele. Am zis ca nu mai pot. Vrei sa mori demn. Eram sigura ca o sa mor, si eu si doctorul de la spitalul din Viena. Daca nu era fiica mea, eu muream, in mod sigur. Nu m-am rugat niciodata la Dumnezeu, nu am cerut niciodata. Dar s-a intamplat sa fie ziua Maiei. Eu tot faceam febra. Am spus asa: «Doamne, ai avut intotdeauna în mine un client mai putin. Acum te rog, ajuta-ma». Si am scapat de febra. Era pentru prima data cand nu eram la ziua Maiei”.

  7. Pingback: INCEPUTUL TRIODULUI. Predicile Sfantului Iustin Popovici la Duminica vamesului si fariseului despre PUTEREA SMERENIEI SI A RUGACIUNII -
  8. Pingback: Parintele Teofan Munteanu in Familia ortodoxa despre LUCRAREA RUGACIUNII in vremea “firescului caderii” generale, PRIGOANA si PIEIREA NEAMULUI: “Suntem putini, suntem ‘turma mica’. Si vom deveni si mai putini” -
  9. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  10. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA -
  11. Pingback: METANIILE – de ce sunt de folos si cum se fac? CUVIOSUL PAISIE: “Sa faceti cat de multe metanii puteti, atat pentru voi insiva, cat si pentru cei bolnavi sau batrani, care nu mai pot face” -
  12. Pingback: RUGACIUNEA PENTRU CEILALTI: “De ce te gandesti doar la tine, bunul meu copil, si nu te gandesti putin si la lumea care sufera? Cati nu striga in aceasta clipa: ‘Ajutor! Ajutor!’ si nu exista nimeni langa ei ca sa-i ajute?” -
  13. Pingback: Cuviosul Paisie Aghioritul ne invata CUM SA NE RUGAM PENTRU CEILALTI (II) – Rugaciunea CU DURERE IN INIMA pentru cazuri concrete si pentru toata lumea -
  14. Pingback: Cum si pentru ce sa ne rugam? SFANTUL PARINTE PAISIE AGHIORITUL: Sa cerem mila lui Dumnezeu pentru noi insine si pentru ceilalti -
  15. Pingback: PARINTELE IULIAN PRODROMITUL – cuvinte de folos in “Lumea monahilor”: “Stati inaintea lui Dumnezeu si graiti-I din preaplinul inimii voastre“ -
  16. Pingback: Conferinta de la Optina a PARINTELUI IOACHIM PARR despre RUGACIUNE (video si traducere): “Nu-L vei iubi niciodata pe Dumnezeu si nu te vei ruga niciodata cu adevarat daca nu incetezi sa te iubesti pe tine insuti” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: PUTEREA RUGACIUNII PENTRU COPIII LOR A PARINTILOR CU INIMA ZDROBITA: “Dumnezeu aude intotdeauna rugaciunile parintilor care nu se dau batuti, nu trece niciodata cu vederea inima infranta” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate