PARINTELE IUSTIN – “Cuvant cu putere multa” despre PERVERTIREA ROMÂNILOR: “Omul nostru se lasa mintit, cauta senzationalul, daca un lucru nu i se prezinta ca iesit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia in seama” (VIDEO)

4-07-2013 Sublinieri

“Nenorocirea este că întotdeauna ţara noastră a fost repartizată să fie dirijată de oameni fără inimă. Au o inimă, dar e o inimă secătuită, o inimă din material plastic… Păi numai numele mai e de român, că românul nu mai este, săracul, s-a pierdut... Si Europa, la ora actuală, este o mare Rusie. Nu putem să vorbim altfel, că este acelaşi lucru

parintele iustin parvu VN

***

Interviu transcris dupa filmul “Cuvant cu putere multa” *:

Fragment audio *:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Pierderea timpului este moartea sufletului. Şi tehnica aceasta a venit tocmai pentru acest fapt: să-i furăm omului timpul!

“A fost un bine, dar a fost şi un rău mare, după cum şi urmările sunt până în zilele noastre. Tineretul şi-a avut rădăcina în familie. Dacă familia a fost o familie sănătoasă, a fost o familie creştină, a fost o mamă bună, a fost o biserică sănătoasă, a avut preoţi, a avut duhovnici, atunci şi cetatea, şi lumea asta, a tineretului, a mers pe un drum sănătos. Dar după [aceea] s-a supramodernizat lumea aceasta, precum şi tineretul nostru, dezbrăcându-l nu numai de costumaţia lui originală, dar l-a dezbrăcat şi de fondul lui sufletesc, că a schimbat iţarii în blugi, că a schimbat viaţa lui [intr-una] uşuratică, că a intrat televizorul în casă, că a intrat radioul, și toate lucrurile acestea. Cum spunea ţăranul nostru de altădată, când a văzut pentru prima dată radioul în casă, a zis: Măi, ăsta e diavolul în casa noastră.

Bine, într-adevăr, că lumea sigur ca s-a modernizat din ce în ce mai mult, a intrat într-o tehnică oarbă. Acum [omul] nu mai poate merge 5 metri, aşteaptă tramvaiul 10 minute, 15 minute, 20 de minute, că e mare distanţa şi nu poate să meargă că e obosit. Şi din ce în ce această tehnică a dat peste noi și, ca să nu spunem că a făcut un rău, ne-a lenevit, ne-a dus într-o stare de amorţire şi organică și sufletească.

mester-popular-2-600x399Acum, sigur că e distanţă mare de la mama noastră de altădată, care avea două oale să le ducă la coasă sau la sapă, avea şi un copilaş după ea, mai avea unul şi la sânul ei, ducea viaţa aşa încât o întreba soţul: “Măi, dar târziu ai mai venit, măi!”.Păi am venit târziu că am dus copilul la şcoală, l-am învăţat pe cel mai mic să pot să-l las singur acasă, și am venit cam târziu pentru că viaţa mea de familie nu este aşa de uşoară“. Ei, acum sigur că femeia noastră modernă [nu mai este asa]. Dacă mergi într-un muzeu, să vezi acolo o cusătură, un epitaf, să vezi o frumuseţe artistică, nu ştii pe ce să pui ochii, ce colorit, ce nuanţe extraordinare! Ea a fost acolo în nevoinţă, oboseală, trudă, nopţi nedormite, ca să dea frumusețea asta artistică. La noi astăzi femeia e grăbită, stă ore întregi la televizor, stă ore întregi la discuţii goale, şi, până la urmă, e un timp pierdut. Şi timpul pierdut este și moartea sufletului. Pierderea timpului este moartea sufletului. Şi tehnica aceasta a venit tocmai pentru acest fapt: să-i furăm omului timpul! Să nu se mai ocupe de cele duhovniceşti, să nu mai aibă [si preocuparea aceasta].

televizor-telecomanda_mic_orA venit concepţia asta materialistă peste noi, unde omul nu mai are suflet, are numai trup şi nimic altceva. [Se ingrijeste sa aibe] bunurile de consum, care trebuie să fie la dispoziţie în orice magazin, sau în orice centru de aprovizionare, se duce la Metro și îşi abonează viaţa lui. Merge şapte ore, zece ore, sau douăsprezece ore la un serviciu, vine acasă, se îngrijeşte, în sfârşit, acolo, de o hrană mai puţin sănătoasă – pentru că acum vine și schimbarea genetică a alimentaţiei, vine structura aceasta nouă, din care omul gustă tot mereu. Omul nu mai are un suport sănătos, să aibă un sirop, să aibă un ghiveci, sa aibă o hrană, o băutură sănătoasă. Ia sticla, o desface, plus că gazele din sticlă te ameţesc, și copilul bea săracul, și bea, îi pune şi la drum să aibă, nu mai are laptele lui natural, nu mai are nici dezvoltarea lui naturală, pentru că doar li se par la oameni [ca sunt naturale]. Si copilul, pe stradă, îl vezi ca umblă după mama, cu sticluţa după el, şi trage din ea. Şi de când e născut copilul [se obisnuieste cu ce] e fals, îndată îi pune suzeta în gură. Trage toată ziua copilul, dar nu iese nimic. Ca şi omul în colectiv: “Băieţi, vă dăm toată muncă voastră, aici este, ogorul, pământul este al vostru. Vă dăm drepturile, vă dăm totul la îndemână, să aveţi. Iată, aveţi club în sat, aveţi sală de distracţie, aveţi sală de conferinţe, toate sunt la îndemâna noastră!” Drepturile omului! Drepturile omului sunt numai promisiuni, dar nu apare nimic în realitate, un drept cu adevărat al lui.

Să treacă pe lume ca o pasăre, să trăiască în libertate deplină, ca o pasăre ce se aruncă la înălţimea cea mai frumoasă, şi de acolo să vadă nimicnicia pământului, să vadă păcătoşenia, să vadă scăderea şi prăbuşirea cu timpul. Pentru că tehnica aceasta noi am luat-o prea devreme, am luat-o prea brusc, aşa, ca să putem rezista împotriva ei. Acum, sigur că omul nostru se vede în faţa televizorului, se vede în faţa calculatorului. Ore întregi se pierd, ore şi zile întregi. Lasă o serie, vine alta. Vine o ştiinţa, are o revistă. Vin reviste şi-i pun la îndemână alte tablouri, alte curiozităţi, alte sporturi, alte competiţii, mișcări, artişti, şi aşa mai departe, încât omul, săracul, nu mai are nimic în rezistenţa lui, aşa. RomaniaTuristicaNu se mai gândeşte la icoana lui de altădată, nu se mai gândeşte la frumusețea cerului, nu se mai gândeşte la frumusețea pădurilor, nu se mai opreşte la bogăţia extraordinară a ţării noastre. Parcurgeam acum câteva zile prin Ardeal – dom’le, o frumusețe! – si mă gândeam: cum de mai rezistă ţara asta în faţa vecinilor noştri unguri, că de te-ai uita cu binoclul, nu găseşti în zona lor ceva cum e în Ardeal, şi de aceea asaltează ei cu putere ca să poată acapara ţărişoara asta a noastră. Dincolo, Basarabia! Bogăţie extraordinară. Vinuri extraordinare care nu sunt aşa de duse în lumea rusească. Aici, în Basarabia, e toată viaţa lor, de altfel. Pescuitul, bălţile, şi toate aceste bogăţii, aparţin de ţara noastră. Nenorocirea este că întotdeauna ţara noastră a fost repartizată să fie dirijată de oameni fără inimă. Au o inimă, dar e o inimă secătuită, o inimă din material plastic. Funcţionează ca material, funcţionează ca stare fizică, dar sufleteşte lipseşte totul. De ce? Pentru că copilul nostru nu mai este învăţat cu o spovedanie, nu mai este învăţat să meargă la o biserică, nu mai este învăţat să facă o cântare frumoasă, bisericească, nu mai este învăţat să se adreseze lui Dumnezeu. Şi ăsta este cel mai mare rău care bântuie în ţara noastră și în viaţa noastră materială şi spirituală.

Învăţământul nostru, de altfel, este la cel mai mare nivel de nepregătire cu viaţa noastră. Avem exemplul acesta cu tinerii noştri la bacalaureat. Nu ne mai trebuie alt indiciu, ca şcoala să trezească oamenii care au pe umerii lor răspunderea unui învăţământ, răspunderea unor generaţii care vor urma, să ducă sarcina aceste ţări. Dacă noi ne ducem aşa, nu vom avea medici buni, nu vom avea învăţători buni, nu vom avea oameni pe care să-i doară puţin de naţiunea aceasta. Care sunt oleacă mai luminaţi, abia aşteaptă să termine o şcoală şi s-o ia în Germania, s-o ia în Canada, să arunce nevoinţa şi grija părinților lor care i-au crescut cu atâta greutate și cheltuieli, încât, fără nicio grijă, întorc spatele la tot şi se duc în străinătate. Aici e toată problema, ţara este într-o paragină de n-am văzut, dar şi tinerii noştri pleacă. De ce? Pentru că în şcoală nu s-a pus problema de naţie, de neam, de ţară. Istoriile sunt nişte manuale făcute de Roller, care și până astăzi funcționează peste tot. Aşteaptă, în sfârşit, toate lucrurile acestea, ca să apară de undeva ceva nou. Dar noul ăsta nu vine decât din noi înşine, începând de la noi. Lăsând deoparte conducerea care este într-un stat, dar ce facem noi, ca indivizi? Pentru că n-o să vină să-mi facă mie gospodărie nici partidul, nici guvernul. O să ne facem noi înşine. Dacă noi începem să ne redresăm puţin viaţa noastră, atunci sigur că toată zarea va înflori. Dar o ţară nu înfloreşte de la guvern, nici din parlament. Înfloreşte din străduinţa şi conştiinţa fiecărui individ în parte.

Mă rog, acum sigur că pe vremea monarhiei regele domneşte, iar guvernul conduce. Ei, acum noi nu mai avem nici guvern, nu mai avem nici rege. Stăm în amorţirea aceasta de a aştepta cum aşteaptă puişorul din cuib să vină mama să-i aducă o furnică în guşuliţa ei. Aşa suntem noi, oamenii moderni. Pentru că societatea noastră nu este obişnuită cu o muncă curată, sănătoasă, convingătoare. Noi ne ducem să arăm, de pildă, pustietăţile Americii, germanii îşi ţin sănătatea cu medici români, iar noi ne ducem în lumea întreagă. Un exemplu frecvent: dacă mă duc să cumpăr ceva din oraș, sunt două magazine, unul grecesc, unul românesc. Apăi românul se duce la grec, nu se duce la românul lui să cumpere, să-i dea posibilitatea de a câştiga un ban, ca la rândul lui să vină tot la ţăranul, la muncitorul nostru! Se duce la grec! Vin pălării la noi din export, vin la noi în ţară. Se duce cineva în magazin: Mnee, asta-i pălărie românească, asta-i pălărie americană, asta-i chinezească, pe care s-o iau? Sigur, se opreşte la cea străină! Nu iau de la români. Desigur, e mult mai slabă calitativ marfa aceea a chinezului, care se laudă ei că e extraordinară, decât marfa noastră românească. Este făcută cu mai multă atenţie şi se impune din ce în ce mai mult să concureze cu străinul.

Îmi povestea un cultivator de fructe din Suceava care are hectare de meri. Ce să facă românul nostru? A apărut şi el în piaţă cu roadele muncii lui, socotind că poate să facă ceva. Dar cum, că alaltăieri au venit din Polonia vreo 7-8 tiruri de fructe şi l-a paralizat pe român. Şi iată cum se produce dezechilibrul acesta de la cele materiale la cele spirituale, pentru că nu este o mână, un creier care să dirijeze toate lucrurile acestea. Se merge pe o concurenţă financiară peste tot. Se duce în prăpastie munca bietului român, bietului țăranului nostru, rămas cerșetor în occident sau în America sau prin sudul Africii, de care întreabă alţii: “Măi, ce-i ăsta?“. “E român!” Ţi-e jenă să-i spui unui străin că eşti român, pentru că toţi te privesc cu compătimire.

Mergeam la Sfântul Munte Athos şi în Grecia m-au întrebat dacă sunt român sau altceva. Măi, dacă am văzut că românii sunt aşa de defăimaţi, zic: “ia, măi, să-i spun că sunt sârb“. Şi s-a schimbat in data situatia că sunt sârb, nu sunt român. Dacă spuneam român, se uita la tine… Prin Sfântul Munte eram la Sfânta Ana, urcaţi acolo, la o înălţime destul de mare, obositoare şi, în fine, urci ca pe scări la Sfânta Ana. Şi acolo ce se întâmplă? Grecii erau foarte alertaţi că la Atena este o mişcare revoluţionară, unde majoritatea sunt români şi macedoneni. Ei, când am intrat acolo și i-am spus că sunt român, dom’le, să nu mă primească! Să nu-mi dea o cană de apă! Ce-au ăştia, măi, aici? Păi ce, în Atena este o revoltă, macedonenii şi românii…! Măi, bine că s-a întâmplat şi asta acuma, numai asta ne mai lipsea acuma în Sfântul Munte.

Şi iată ce se întâmplă la noi, în ţara asta românească, ce nume avem, ce situaţie grea, încât foarte anevoie ne mai putem redresa pe o linie de plutire. Dar, totuşi ce e cu neputinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu.omul în toate vremurile şi-a pus nădejdea în puterea lui Dumnezeu. tinutul-secuiesc-este-pamant-romanescŞi acum, noi, de pildă, suntem în starea aceasta de alertă pentru că vedem hunii ăştia de unguri, care au fost totdeauna un popor neastâmpărat, neliniştit, vin din fundul Africii [Asiei], şi nici până astăzi nu s-a găsit o câmpie a Panoniei. Ei trăiesc acolo şi stau de multă vreme liniştiţi. De-acum înainte caută expansiune, în dreapta, în stânga, Basarabia, în nordul Bucovinei, să ia Ardealul. Si ei vin cu pretenţii că ei sunt originari din aceste zone, din aceste regiuni, că noi am venit peste ei. Dar nu noi am venit peste ei, ci ei peste noi! Şi ei, până astăzi, nu-şi mai aduc aminte de aşezările noastre, de Gelu, de Menumorut, toate aşezările noastre, iar ei au venit aici și s-au aşezat în coasta ţării noastre. Ei au venit acum împotriva Marii Românii și trebuie s-o câştige. Se vâră cu ideile lor de „republică” a lor maghiară din centrul Ardealului, se mai urcă, se mai coboară în părţile astea, Harghita, să intre şi cât mai mult să ne înconjoare. De aceea noi trebuie să ţinem seama de trecutul lor, de istoria lor, de venirea lor aici, la noi, şi atunci vedem cu dreptate că nu au linişte, nu au pace, decât că vor să se găsească mereu în expansiune, aşa, în toate laturile acestea ale Balcanilor.

Dar sigur că mare este Dumnezeu și minunate sunt lucrurile Sale, şi vom depăşi şi greutatile acestea cum le-am depăşit dintotdeauna. Catedralele lor, de altfel, din Ardeal, ale confesiunilor catolice, romano-catolice și protestante, luterane, anglicane, etc., [nu sunt ca] bisericuţele noastre uşoare, mici, scunde, unde abia intri, te pleci ca să intri în biserică. Dincolo, la vecini, e o catedrală mare, zgârie-nori, şi te uiţi în vârful ei un cocoş, sau, mă rog, un balon mare. Îţi dai seama în ce stare ne găsim noi, de au zis şi babele că am fost dintotdeauna prea milostivi, prea buni.Măi, lasă-i bine şi lu’ ăsta, lasă-i bine şi lu’ ăsta, lasă-i bine şi lu’ celălalt“, şi am ajuns la o sufocare. Aşa a fost și când a început colectivul: “Lasă că o să fie bine, măi! O să fie bine, o să avem toţi de lucru!” . “Ei, și cum o să fie fericirea asta colectivă?“.”Păi cum, măi: tu ai să seceri, soţia mea o să numere snopii, iar eu o să socotesc, o să adun. Şi aşa o să facem colectivul şi o să fie bine!” Bine… Cam aşa e şi până în zilele noastre, noi mereu – mereu facem snopi şi el numără.

Şi nouă ne lasă gura apă după siropurile venite în sticle frumoase şi cu scris colorat, şi copiii noştri beau otravă de acolo şi se hrănesc cu… Ajung la 20 de ani, 25 de ani, şi “măi, ce-are copilul ăsta, e mereu bolnav?“. Păi ce să aibă, măi, dacă mama, săraca, l-o crescut la colectiv, l-o crescut cu zeamă de sărăcie, de mizerie, apăi cum să reziste copilul ăsta? Păi una e când mâncam eu grăsimea laptelui şi când făceam eu balmoşul meu acasă, cu cele 4-5 vite, cu păsările în curte! Când a intrat colectivul, că aşa le-a spus și Stalin, într-adevăr: “Măi, când rusul va ieşi din zidurile lui, nu va mai fi rus”. Când au venit ruşii şi au văzut aici gospodăriile frumoase din România, întrebau: “Ale cui sunt toate lucrurile astea, păsările, vitele, animalele?“. “Ale noastre!“. “Ale voastre? Bai, păi voi sunteţi bogaţi!” Ei se aşteptau ca numai membrii de partid să aibă bogăţiile astea. Şi imperiul s-a descompus aşa, încetișor, aşa încât în ’44, când Stalin a vrut să-şi retragă forţele armate din România, că ele se aşezaseră aici cu familii, cu tot, mă rog, duceau viaţa în România, ei au trebuit să-i execute pe toţi la intrare, ca nu cumva să ducă infecţia în Rusia, să spună despre fericirea din Balcani, despre fericirea „ţiganilor” din Balcani, că aşa ne numeau, de altfel.

Încă au mai venit cu marile tancuri, cu zgomotul ăsta nebun, cu maşinile mari Skoda. Măi, se uitau românii la Skoda asta, mare maşina, de toată minunea. Se dădeau jos germanii din avioanele astea de maşini, toţi ca nişte prinţi, aşezaţi, cu caschetele, cu baionetele la armă, şi toate fetele numai cu dicționarele de limba germană şi să intre în discuţii cu ei. Că asta-i civilizaţia română: el învaţă întâi ce-i mai urât, ce-i mai rău, ce-i mai decadent. Şi ce era cu germanul? Germanul se aşeza la masă cu tine şi mânca numai un singur fel! Îi dădeai felul doi, felul trei: – Nein… Nicht…Păi de ce nu?Pai ai mei, acasă, mănâncă un singur fel! Şi eu, unde mă găsesc, trebuie să duc această dictatură, încât să prospere neamul german. – Bine, măi, dacă-i aşa, hai, mănâncă numai borş. Şi, în felul acesta, vă spuneam că ei erau zeii răsăritului, când a fost să se întoarcă frontul, apăi în vedeai pe bieţii germani că mâncau coji de cartofi, mâncau cartofii cruzi, mâncau tot ce era mai degradant, şi furau, săracii, furau peste tot, luaseră toate obiceiurile răsăritului, pe care-i considerau că sunt înapoiaţi. Aşa încât, în sfârșit, toată naţia asta a noastră creştin-ortodoxă a topit aici toate virtuţile şi toate păcatele care au venit peste noi.

Ne întrebăm noi acum de ce avem atâtea elemente, atâtea păcate, atâtea greutăţi în viaţa românească. Păi numai numele mai e de român, că românul nu mai este, săracul, s-a pierdut. Pentru că fetele noastre s-au căsătorit cu negri, s-au căsătorit cu chinezi, s-au căsătorit cu germani, s-au căsătorit cu ruși, în sfârşit, cu toate naţiile care au venit şi şi-au deschis portmoneul. Si ele au zis: Ăsta-i bogat, are bani, să mă dau pe lângă el. Şi în felul ăsta s-a dat naştere la tot felul de copii, pe care noi îi vrem curaţi şi sănătoşi, să iubească ţara, să iubească neamul, să iubească familia. De unde să iubească, mă, că el n-are nicio ţară, mă! N-are nicio familie! N-are nimic! După cum acum e şi tendinţa să dispară familia! În buletinele noastre nu mai e numele familiei, nu mai e mama, nu mai e tata, nu mai e nicio iniţială. Şi asta mergând o perioadă de vreme, s-a ajuns la un moment dat că nu mai ştii al cui eşti şi tu. Nu mai eşti român, nu mai eşti chinez.

Să nu mai vorbim despre globalizarea asta care vine peste noi fără vreme, să ne contopim cu totul. Am ajuns la gândirea cum că acum nu mai e nevoie de votare, nu mai e nevoie de nişte zone naţionale, e vorba să ne mai putem ajuta spiritual; dacă e basarabean, să fie un creştin bun, dacă e moldovean, să fie un creştin bun, dacă e ungur, să fie un creştin bun, şi în felul ăsta facem o globalizare spirituală. Că cea materială, fizica, nu se mai poate. Că vin peste noi toate hoardele acestea şi nu te lasă în pace şi n-ai unde să stai decât să fii servitorul lor. De aceea românul, cum termină un bacalaureat, acum și bacalaureatul ăsta e vai de el, ăsta e exemplul de pregătire a românului, când altădată românul dădea cele mai frumoase excepţii intelectuale, acum am ajuns de râsul lumii. Că asta dovedeşte şi lipsa de pregătire, chiar din familie.

Îmi amintesc, eu umblam la şcoală şi avem table pe care scriam cu piatră, tăbliţe. Le puneam în traistă și mergeam cu ursul de brânză, şi se făcea pata când ajungeam la şcoală, scoteam colea pe bancă, şi nu mai prindea pietricica, plumbul acela pe tablă, din cauza grăsimii. “Măi Pârvule, tu nu vezi că e plin de grăsime? Şterge-o bine, mă!” Ei, și ştergeam bine-bine, şi mergea bine creionul după aceea. Și pentru toate clasele, pentru patru clase, aveam un singur manual. Acolo era şi istoria, acolo era şi biologia, acolo era şi botanica, tot ce vrei într-un singur manual. Şi manualul ăsta se moştenea din generaţie în generaţie. Eu trebuia să păstrez bine manualul, că urma sora mai mică sa urmeze, şi să ştie şi ea, să se poată duce cu manualul mai departe. Ei bine, aşa se învăţa! Aşa a învăţat Iorga, aşa a învăţat Stăniloae, aşa au învăţat cărturarii noștri, Mircea Eliade şi toţi aceşti mari savanţi ai României. Încât i-am întrecut pe occidentali cam în toate, dar ei nu vor să recunoască treaba asta.

Eu credeam altădată că occidentalii sunt niște zei, măi, nişte supraoameni. Dar am văzut un grup de francezi la mănăstirea Bistriţa. Şi grupul ăsta era de diferite confesiuni: erau şi luterani, erau și romano-catolici, erau şi ortodocşi. Şi întreb eu: de ce confesiune sunt ei? Şi mă întreabă: dar ce-i asta, confesiune? Ce-i asta, religie? Cum vine asta? Sunteţi mai înapoiați ca românii, măi! Şi ca răsăritenii. Voi nu ştiţi de ce confesiune sunteţi? Nu ştiţi ce înseamnă cuvântul religie? Apăi duceţi-vă la voi acasă. Sunteţi proşti ca noaptea. N-aţi învăţat nimic în Occidentul ăla acolo, nici pe Marx nu l-aţi învăţat, nici pe Hitler, n-aţi învăţat nimic. Că doar de la voi vin toţi, ZSRR vs UEși Lenin, și Stalin, şi fericita Rusie, care a transformat într-un comunism creştinismul nostru, şi acum vin peste voi toţi. Că şi Europa, la ora actuală, este o mare Rusie. Nu putem să vorbim altfel, că este acelaşi lucru. Că ne-au schimbat, ne-au modificat până şi armele. Că nu mai avem revolverul acela italian, nu mai avem nici grenada, toate s-au schimbat și nu mai avem nimic. Pentru că aşa e românul nostru, întâi copiază partea cea mai rea, ia și se îngroapă cu toate noutăţile și el rămâne mereu acasă cu ce-i strain.

Acuma tânărul nostru: termină bacalaureatul; nu are alt gând decât să se ducă în străinătate. Să se ducă slugă la străini. El nu se gândeşte că pământul ăsta aşa de bogat, care e asa de frumos, e fertil, încât s-ar putea apuca să facă agricultură. Eu acum mai fac o glumă cu domnişoarele care spun: – Părinte, am terminat doctoratul, am două facultăţi… – Da, bine ai făcut că ai doctorat, dar ce faci cu el? Unde te duci?Păi mă duc în Occident! Mă duc în Olanda, mă duc în Norvegia, mă duc în Suedia.. – Şi ce, ai cunoştinţe pe acolo?N-am nimic. Un văr de-al meu mi-a spus să mă duc că mă aşteaptă un loc de muncă. – Bine, măi, dar voi sunteţi de aici, părinţii voştri v-au trimis cu traista la şcoală. Te-au învăţat, ai facultate, ai doctorat, spui. Cum îi laşi pe toţi ai nimănui aici? Care este rostul tău în viaţă? Să te aşezi numai tu? Dar aproapele tău unde îţi este? Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Măi, unde-i porunca ta? Te duci în lume să argăţeşti la străini? Spune un tânăr: – Mă duc să spăl farfurii în Occident.Păi bine, măi, tu nu vrei să ai farfuria ta aici? Du-te în Occident şi fă treabă. Admiram, de exemplu, un inginer agronom care avea 50 de hectare. Dom’le, o Moldovă întreagă era ţinută numai de recolta lui, din frumusețea recoltei şi din munca lui proprie. Numai cu soţia şi cu doi copii. Se urca dimineaţa în tractor, lucra până pe la 12-2, se dezbrăca şi era domn, mergea şi făcea baie, stătea la un film, asculta radio. Ăsta este românul care vrea să facă ceva.

Ei, tinerii, spun că trăiesc bine occidentalii. Sigur că trăiesc bine, că traiul ăsta bun e de pe urma muncii voastre! Vine câte un român cu o maşină frumoasă, cu o marcă extraordinară, se uită ţăranii noştri la maşină: “Măi, a venit Grigore ăsta din Occident.”” Ai văzut ce maşină are? Dar ei nu s-au uitat la obrajii lui, nu s-au uitat că are ochii duşi în fundul capului, că are umerii obrazului ieşiţi în afară şi e galben, ca să câştige și el maşina aceea frumoasă. Dar şi-a pierdut toată viaţa şi toată energia şi forţa lui pentru tehnica aceea occidentală. Şi iată așa românul nostru, săracul, e mereu slugă şi nu mai poate ieşi din noroi, pentru că nici nu are măcar un învăţător în sat să vadă măcar un model de grădină, de livadă, cum se face, măi, cum se plantează un pom, cum se îngrijeşte, să vadă o stupină bogată, să ia şi el un model, pentru că ţăranul nostru e harnic, e priceput, dar trebuie să-i dai un model, să vadă şi el de unde se poate adăpa. De altfel, cel care vrea să facă ceva, într-adevăr te copiază.

Sunt sectanţii și la noi în ţară, care merg cu o viteză nemaipomenită, aproape Bucovina asta e în mâna lor, în mâna sectarilor. Îmi povestea un preot din Iaşi că fata lui n-avea serviciu, de vreo doi-trei ani de zile n-avea serviciu. – Ei, ce faci, părinte, cu ea?Ei, ce să fac? Am fost nevoit să meargă la o gospodărie de stat, acolo, şi să ceară un serviciu acolo. Şi i-au oferit serviciu. Dar îi spun la ieşire: Dar vii la adunare, vii la casa de adunare şi noi îţi dăm serviciu, unde vrei și ce vrei. Şi a venit fata aceea şi i-a spus părintelui: – Uite, tată, ce e!Măi, mai bine nu. Stai acasă, o să facem ce putem, dar nu te vinde. Iată, prin urmare, care e sistemul la ora actuală de a cumpăra sufletele, nu numai trupurile.

Şi de aceea, şi la noi prefectul e sectant, ministrul X e “bozgor”, secretarul, și acela, altă naţiune bulgărească, şi aşa neamurile de străini deja ne conduc. N-au nicio legătură. Aşa face sistemul comunist, de altfel: la conducere Masacrul-de-la-Fantana-Albaau numai străini, pentru că în sistemul lor minoritatea conduce majoritatea. Că ăla n-are nicio tangenţă cu creştinismul, n-are cu dragostea, cu bunătatea, cu valorile ortodoxe creştine. Ştie doar de pistoale şi de execuţii şi hai cu el la groapa comună. Pentru că ăsta este spiritul şi viaţa în nenorocirea asta. Dacă-l duci să vadă Fântâna Albă, câţi creştini au murit acolo, cum s-au agăţat şi cu câtă viclenie i-au lăsat ruşii să se pregătească să vină în România să-i ucidă. I-au luat, le-au spus să ia tot ce vor din satul lor şi le-au spus: Haide că vă dăm drumul să mergeţi în ţară. Și bieţii oameni au luat preotul şi prapurile și toate bogăţiile bisericeşti şi crucile şi tot ce a fost în biserică. Restul au lăsat, ăsta a fost tot bagajul lor. Au ajuns la Fântâna Albă, iar ruşii erau agăţaţi prin copaci, cu mitralierele deschise, şi, când să pătrundă la noi în ţară, mitralierele s-au deschis, şi acolo [au murit] o grămadă de români creştini, care se retrăgeau în România. Pe cei care au rămas vii, ascunşi printre cadavrele celorlalţi, ruşii s-au dat jos din copaci, i-au mitraliat pe toţi, iar femeile au fost spintecate de baionete și luate în cele mai grele chinuri.

Şi iată aşa se duce viaţa şi creștinismul nostru, şi nevoile şi greutăţile pe care le-a avut ţara noastră.

Acum că sigur că noi le stăm tare în ochi, în gât, cu bogăţiile pământului ăsta al ţării, câte au mai rămas, că trebuie să ne globalizăm, trebuie să intrăm în alt domeniu, că nu mai merge ţara noastră. Atunci, din nou, alte rânduieli, alte legi, şi momentul românilor bate pe loc și numai în necazuri şi în suferinţă. Şi de aceea şi noi acum, care mai suntem rămaşi în anii aceştia… Că mulţumesc lui Dumnezeu că nu mai am mult de dus în viaţă şi termin cumva, aici e sfârşitul epopeii mele, am 93 de ani, și să intrăm în veşnicie, cu Mântuitorul, acolo: Veniţi toţi cei osteniţi și împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.

Şi cu aceasta, dragii mei, vă doresc şi dumneavoastră să duceţi mai departe cuvântul acesta românesc să se poată folosi şi cei care ascultă, şi cei care vor asculta, şi să ne găsim dincolo, unde roadele pământului sunt înflorite, unde-i raiul desfătării. Ia şi tu, române! Ce faci tu? Eşti român, da. Mai stai puţin acolea şi tu, în rai. Dar bine, altu-i acum și… intră în rai o naţie oarecare. Intră, măi, acolo şi tu, măi! Românul aşteaptă: Dar eu ce fac aici? Păi eu am fost ortodox şi am suferit, Doamne. Păi tu n-ai fost decât să fii slugă şi aici şi în rai ne trebuie oameni destoinici. Oameni care trebuie să dirijeze, că viaţa asta de aici e o copie [a celei] de dincolo, măi! Sau viaţa de acolo este copia de aici. Lucrezi şi faci şi dregi, te dirijezi, te conduci; şi aici avem arhangheli, avem îngeri, avem treptele noastre care trebuie conduse. Si dacă ai condus acolo, conduci şi aici. Ei, atunci, omul slab rămâne necondus, de capul lui.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dumneavoastră si pe tot ce faceţi dumneavoastră în viaţă! Să împrăştiaţi cuvântul Domnului, să-l duceţi şi să dea roade frumoase în viaţă şi să ne întoarcem la dacul de altădată, la Traianul de altădată, să putem afla aici sămânța noastră creştin-ortodoxă. Doamne, ajută!”

pr_justin_bw_490px_silvian

Fragment dintr-unul din interviurile realizate, în anii 2005-2007, de scriitorul Adrian Alui Gheorghe cu vrednicul de pomenire părintele arhimandrit Iustin Pârvu. Interviurile vor apărea într-un volum aflat în pregătire pentru tipar

Spune Sfânta Scriptură: „Cei lipsiţi de povăţuitori cad ca frunzele”. Care sunt sfătuitorii lumii noastre? Care e calitatea povăţuitorilor vremii noastre? Câţi dintre ei sunt falşi povăţuitori?

În perioada aceasta, în care s-au introdus idei de-a valma în capetele creştinilor, în care lucrurile grave sunt puse la un loc cu cele facile, ca să-l buimăcească pe om şi să nu mai ştie ce e serios pe lumea asta şi ce nu, aproape nu mai ştii cum să socoţi calea pe care merge omul.

“Dacă omul ar asculta glasul intim al lucrurilor…”

Oamenii nu mai ştiu ce să înţeleagă din ce li se întâmplă, sunt sub vremi, speriaţi şi nu ştiu pe cine să creadă, pe cine să asculte între vocile care îi ademenesc cu tot felul de oferte care mai de care mai goale de conţinut şi de satisfacţie morală. Omul e neîncrezător total în tot ce are în faţă. De ce? Pentru că s-a obişnuit să-i decidă altul soarta, nu să şi-o decidă el singur, s-a obişnuit să-i spună alţii ce să facă, cât să muncească, unde, omul nu mai are viaţa lui şi intimitatea lui, nu mai are rugăciunea lui, s-a îndepărtat de tot ce ţine de libertatea lui interioară. Nu mai citeşte, nu mai visează, nu mai comunică, nu mai are spirit de analiză ca să înţeleagă de unde vine şi ce are de făcut, ce e bine şi ce-i rău. Că nu tot ce se întâmplă în jur îi e bine menit. Lipseşte spiritul critic asupra a tot ce se întâmplă. Fuga după timp e doar o iluzie, căci timpul nu poate fi domolit. Oamenii citesc ziare, se hrănesc cu ele, dar acestea sunt pline de ce vrei şi de ce nu vrei, dacă te iei după ele îţi pare că pe lumea asta numai vrăjmaşul mai lucrează. Doar câte un articol pe ici, acolo, rătăcit prin pagini care mai spune ceva adevărat, profund, în rest totul pare a fi caricatura vieţii pentru care ne-a lăsat Dumnezeu. În lume, la televiziune, în presă, lucrează mai mult inspiraţia vrăjmaşului care are la cheremul lui toate mijloacele ca să lupte împotriva moralei creştine. Civilizaţia n-a pregătit omul să se confrunte şi cu roadele tari ale civilizaţiei şi de asta omul pare rătăcit în mijlocul lucrurilor pe care tot mintea omenească şi impulsul lui Dumnezeu le-au pus la cale. Dacă omul ar asculta glasul intim al lucrurilor, dacă nu s-ar îndepărta de sinele său speriat şi chiar îngrozit de ce vede, altfel ar controla realitatea. Omul, dragul meu, nu s-a schimbat de la începutul lumii până azi, s-au schimbat numai contextele, au evoluat condiţiile.

Povăţuitorii? Povăţuitori sunt profesorii în şcoală, povăţuitori sunt părinţii, povăţuitori sunt ziariştii, scriitorii, intelectualii în general. Povăţuitori sunt bătrânii pentru tineri, cei care ştiu pentru cei care nu ştiu. Povăţuitori sunt şi politicienii, atâta timp cât mai au ideea de morală, aşa cum aveau politicienii de pe vremuri şi aici mă refer numai la cei care au slujit patria şi şi-au făcut din asta ţel absolut, mod de viaţă. Fiecare dintre povăţuitori va da seama, mai apoi, pentru cât de cinstiţi au fost cu cei pe care i-au învăţat. Când înveţi pe altul, când povăţuieşti, arunci o sămânţă. Dacă sămânţa e mincinoasă, ea va rodi pe măsură.

“Minciuna este o industrie foarte bogată şi rentabilă”

– Sfânta Scriptură spune că „în cuvânt este putere”. Care e puterea cuvântului în relaţiile dintre oameni? S-a degradat cuvântul în epoca noastră?

Adevărat…! Omul este măsura a ceea ce spune. Îmi amintesc, legăturile acestea, realizate prin cuvânt, între oameni, erau totul în satele noastre, în aşezările noastre din alte vremuri. Buna vecinătate era ca o fixare temeinică a omului pe pământ, între ceilalţi oameni. Acum, la bloc, oamenii nu mai comunică, nu se cunosc între ei, necunoscându-se nu se mai iubesc şi nu se mai preţuiesc unii pe alţii. Lipsa de comunicare îi face nefericiţi, nesociabili, nu se mai influenţează unii pe alţii în bine, să aibă unul ruşine faţă de celălalt, să aibă respect tânărul faţă de bătrân.

– Baza societăţii noastre e minciuna?

Baza societăţii noastre…? Nu. Să ştiţi că eu n-aş putea să spun că baza este minciuna, doar pentru că cei care sunt şi au răspunderea unui popor sunt mincinoşi…! Nu. Mincinosul minciună vorbeşte. Ca şi hoţul… Hoţul de furt se teme. Omul cinstit este cel care ştie rostul adevărat al societăţii. Dar, vedeţi, oamenii s-au influenţat unii pe alţii, adică eu te şicanez pe tine ca să obţin ceva, ca să-mi plăteşti cinstea. La rândul tău tu vei şicana pe altul, pe care îl obligi să fie necinstit. Oamenii s-au obişnuit, în societatea noastră, că cinstea se cumpără, ca orice marfă. Ca şi adevărul. Societăţile de acest tip, în care cinstea e dispreţuită, sunt jalnice. Dar până şi ţăranul noastru, altă dată cu frică de Dumnezeu şi de lege, a devenit şi el aşa, duplicitar, mincinos şi asta pentru că intelectualul l-a învăţat. Vina grea şi povara grea revine şi în acest caz intelectualului…

Îmi pare rău că spun lucrul acesta, dar cei care au divorţat primii de valori, de cinste, spre părerea de rău a mea, au fost oamenii învăţaţi ai satului şi ai oraşului. În 1947 –1948, când s-a schimbat programa şcolară, după preluarea puterii de către comunişti, nu au venit alţi învăţători în şcolile noastre, aduşi de cine ştie unde… Nu! Acelaşi învăţător, în locul rugăciunii „Tatăl nostru”, cu care începea o zi la şcoală pe trimestrul întâi, a intrat în clasă pe trimestrul al doilea şi a spus copiilor: Să începem ziua cu „Internaţionala”! Ei, icoana a fost spartă de pe perete, a fost scoasă şi nu de către cineva străin, ci chiar de învăţătorii care vorbeau de semnificaţia ei cu ceva vreme înainte. Băieţi, există Dumnezeu? întrebau tot ei, după ce cu puţină vreme înainte spuneau că respectăm, cinstim, ne închinăm, urmăm învăţătura bisericii noastre. Au întors-o cu 180 de grade.

Şi-atuncea când mai spune adevărul?, se întreabă ţăranul nostru. Ce ne-a spus până acuma, sau ce ne spune de aici încolo, că nu există Dumnezeu…? Că astea sunt poveşti ale trecutului, că Dumnezeu a murit, că Dumnezeu este o înşelăciune a burgheziei şi multe alte lucruri, încât omul, săracul, a fost complet dărâmat. Ca şi un copil în casă, când tata îi spune una, mama îi spune alta, la frăţiorul cel mare vede alta, copilul acesta nu ştie ce să mai facă. Ei bine, de atunci merge poporul ăsta în minciună. Şi crede minciuna, o caută, se lasă minţit…

Omul nostru caută senzaţionalul, dacă un lucru nu i se prezintă ca ieşit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia în seamă. Ăăăă! o să fie un cutremur, fiţi atenţi! de 70 de grade! O să fie cutremur, se dărâmă Thailanda! Oceanul Pacific a intrat în Africa, s-a dus în America, domnule! Se-ntâmplă lucruri extraordinare! O cometă, fiţi atenţi!, mai are cinci metri până la planeta noastră! Şi aşa, bieţii oameni, săracii, sunt înnebuniţi, uită de toată mizeria şi greutăţile, umblă să-şi conserve pielea. Da, minciuna! Mă-ntreabă oamenii: Părinte, oare e adevărat că o să fie un cutremur, că aşa anunţă la televizor tot felul de indivizi…? Măi băieţi, vedeţi-vă de linişte, staţi în bloc, acolo, nu coborâţi, nu dormiţi pe străzi, că nu-i nimic. Da, dar uite că ne spun de două săptămâni la radio şi… Măi, staţi liniştiţi că nu se-ntâmplă nimic.

– Profeţi mincinoşi…

Profeţi mincinoşi, da, domnule! Dar minciuna este o industrie foarte bogată şi rentabilă.

* video retras, din pacate, ca urmare a cererii Fundatiei Justin Parvu; inregul interviu VIDEO poate fi comandat de aici

9095348280_f95892ea70_z

Legaturi:

***

***


Categorii

Crestinul in lume, Despre inselare, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Iustin Parvu, Portile Iadului, Razboiul nevazut, Uniunea Europeana (UE), Viata de familie, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “PARINTELE IUSTIN – “Cuvant cu putere multa” despre PERVERTIREA ROMÂNILOR: “Omul nostru se lasa mintit, cauta senzationalul, daca un lucru nu i se prezinta ca iesit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia in seama” (VIDEO)

  1. Pingback: In memoriam – Parintele Justin Parvu | albastru de...
  2. Daca…omul ar asculta…dar nu vrea, nu are chef!

    Suntem un popor frant, blestemat,condamnat sa piara…

    De ceva timp am senzatia ca ne afundam tot mai mult – nu reusesc sa scap de senzatia de IREAL si ABSURD!

    Inca ma (mai) minunez – asta inseamna ca inca traiesc!

    Sunt doua variante la ceea ce se intampla la noi: fie punem mana/osul la treaba intr-o unire de gand si simtire, fara a ne mai plange ca DE CE si PENTRU CE, fie asteptam in van un conducator (tatuc) salvator, care sa hotarasca pentru noi si in numele nostru;

    – ca sa se mai miste CEVA, ar trebui ca MODELUL de om/roman sa porneasca invers, contra curentului – ca un adevarat pastrav care inoata numai in ape limpezi, in susul raului;

    – sa se inceapa miscarea/mutarea de la coada, la cap!
    Daca capul a innebunit, s-a stricat, aproape cangrenat, sa nu-l lasam sa se imputa, sa intra in putrefactie;
    -iar pentru asta, sarcina de resuscitare ramane, cozii: sa salte, sa tresalte, sa se (re)invioreze, facand sa porneasca sangele de la extremitati pana la cap, care s-a tampit; dupa…primind ceva sange oxigenat, in ritm de adrenalina, sa inceapa sa gandeasca corect!

    – paradoxal, romanul nu vrea sa faca parte din istorie, sa fie element activ, determinant…asteapta INCA – un lider (indiferent cum) numai sa aiba pe cine da vina, la eventualul (urmatorul) esec;

    – se vede cu ochiul liber: nu mai avem material genetic bun – preponderent, in structura ADN-ului apar doar mutatii iudaicesti, irodiesti, ereticesti, masonicesti, satanicesti….si ”mutatiile” continua!

    E tarziu fratilor, e prea tarziu….numai Dumnezeu sa mai intervina prin lucruri de tip surpriza, dar sub forma de socuri electrice!

  3. @Magda,

    noi suntem madulare unii altora, nu se poate spune ca s-a imputit capul si noi suntem cei care trebuie sa salvam situatia, toate madularele sufera pentru boala care a infestat sangele din tot neamul nostru. Fiecare este madular al Bisercii, fiecare este raspunzator pentru ca nu marturisim pe Hristos prin viata noastra. Daca fiecare din noi ne-am pune viata la punct lucrurile ar avansa mai usor, dar din pacate avem uneori impresia ca noi nu putem inainta pentru ca nu avem contexte favorabile, nu avem semeni care sa ne traga dupa ei la masuri mai inalte, ca nu avem invatatori, parinti, conducatori, legi crestine dupa care sa ne orientam. Trebuie sa ne asumam lumea asa cum Lot si-a asumat Sodoma. A stat in ea pana cand Dumnezeu a decis sa starpeasca cetatea si pe Lot l-a scos din ea. La ce i-a folosit lui Adam raiul in care nu pacatuia nimeni, daca a cazut din el? Pe cand Lot nu avea niciun drept in cetatea lui, nimeni nu mai respecta legea lui Dumnezeu in afara de casa lui, sa fim noi cei care sa facem binele, mai inainte ca sa ni se faca acel bine. Si mai ales sa nu uitam ca Dumnezeu poate sa faca si din pietre fii ai lui Avraam.

  4. “Mai,crestinii trebuie sa invete sa renunte,apoi sa daruiasca;sa poata imparti putinul pe car-l au cu fratele.Numai aceasta e metoda de rezistenta a noastra in vremurile grele.Pentru ca adevaratul om pe care trebuie sa-l iubesti nu este cel care merge in limuzina,ci cel care merge pe jos,bolnav,cu desagii goi.Aici este aplicarea Evangheliei,nu expunerea in conferinte.
    Acum or sa vina si cipurile acestea si alte metode de control al mintii.Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea!Acum va fi caderea si pierzarea multora.Vor cadea toti cei care sunt legati de cele pamantesti.
    Cati dintre noi,crestinii,la ora aceasta suntem pe pozitia de suferinta,de rabdare si de a purta crucea?
    Foarte putini.Dar,ca intotdeauna,nu cei multi duc poverile si greutatile crucii,ci cei putini,cei alesi!
    Dumnezeu sa ne ajute in toate ispitele si incercarile care vin,cu tot curajul si cu toata dragostea,pentru ca toate acestea nu ne vor aduce decat bucuria cerurilor:”Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi!”
    Parintele Justin Parvu

  5. Magda,
    am citit zilele trecute la Parintele Iustin ceva ce te contrazice. Nu mai e vremea sa luptam (ca pastravul) impotriva curentului, ci dimpotriva, sa inotam incotro merge valul dar sa ne ferim cat putem de “murdaria” din apa.

    Parerea mea este ca dorinta unora dintre noi de a ne trimite Dumnezeu (din pamant din iarba verde) un izbavitor pe fondul nemultumirii multora vis-s vis de “stricaciunea capului”, este tocmai potrivita intereselor acelor indivizi care se erijeaza in salvatorii neamului, ba chiar ai Bisericii lui Dumnezeu.

  6. @ Pelerin ortodox:

    Si totusi unde e minunea? Nu negam ca ar putea fi, dar…

  7. Pingback: PARINTELE IUSTIN – 40 de zile de la adormire. MARTURII CALDE DE PARINTI-UCENICI (Ieromonahii Iustin Petre, Augustin si Amfilohie): Puterea duhovniceasca zdrobitoare a tacerii rugatoare si a compasiunii jertfitoare -
  8. Pingback: RECOMANDARE VIDEO: Pr. Ioan Roncea si Ioan Enache (“Credinta ortodoxa”) – CUM A FOST PARINTELE IUSTIN SI CARE ESTE MOSTENIREA SA DUHOVNICEASCA? “Niciodata nu o sa dispara duhovnicii buni” - Recomandari
  9. Pingback: “Familia ortodoxa”: PARINTELE IUSTIN SI-A FACUT DATORIA, ACUM VA VENI RANDUL NOSTRU SA FIM INCERCATI! Semnul prigoanei noastre si chemarea la maturizare duhovniceasca - Recomandari
  10. Pingback: Parastas de 40 de zile pentru PARINTELE IUSTIN PARVU (video, foto). Predica IPS Teofan (audio) despre Parintele Iustin ca MARTURISITOR SI VINDECATOR AL NEAMULUI/ Marele duhovnic, omagiat si in Rusia: “Dragostea toate le rabda” - Recomandari
  11. Pingback: PARINTELE IUSTIN (video) despre U.E. si DISTRUGEREA ROMÂNIEI, “biserica” antihristica, NOILE METODE DE PRIGOANA SI MUCENICIE, apostolatul si (de)formarea preotilor -
  12. Pingback: Mai poate fi numita Romania Gradina Maicii Domnului? “INCA NE MAI TINE DUMNEZEU, DAR PANA CAND?” - Recomandari
  13. Pingback: Doamna ASPAZIA OTEL-PETRESCU despre FAMILIA ROMANEASCA de altadata si MODUL DE VIATA TRADITIONAL: “In familie exista intotdeauna si Cel Nevazut ca membru al familiei. Era o viata asezata. Acum omul traieste la intamplare” -
  14. Pingback: Restituiri: INTERVIU INEDIT, DIN 1993 CU PARINTELE IUSTIN PARVU: “Sa te apropii de om, sa traiesti impreună cu el la nevoile, la necazurile lui. DRAGOSTEA dintre noi i-a inspaimantat pe securisti! Nu ne putem mantui de unii singuri…” -
  15. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – Interviu inedit din 1991 despre CUMPLITELE PATIMIRI DIN INCHISORILE COMUNISTE, despre metodele satanice de anchetare, reeducare, delatiune si dezbinare si CUM LUCREAZA PROVOCATORII ODIOSI -
  16. Pingback: update – UN AN DE LA ADORMIREA PARINTELUI IUSTIN PARVU (16 iunie). ”Erou al demnitatii nationale, aparator al dreptei credinte, model al iubirii evanghelice” - Recomandari
  17. Pingback: PREDICI la DUMINICA SFINTILOR ROMÂNI (audio, text): “Sa cerem ajutorul sfintilor români si al SFINTILOR INCHISORILOR pentru vremurile grele prin care trecem!”. CUM POATE PIERI NEAMUL CAND SE STRICA “SAREA PAMANTULUI”? | Cuvântul
  18. Pingback: SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Inspirat de Iustin Pârvu
  20. Pingback: Inspirat de Iustin Pârvu | Dan Bârsan
  21. Pingback: PARINTELE IUSTIN – o prezenta vie, o legatura neintrerupta: “OGLINDA NOASTRA CEA MAI CURATA” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate