CEL MAI SLAB BAC DIN ISTORIE: Generatia “tembelizata”, ROMANIA SUCCESURILOR si strategiile cinice ale “reformei” educatiei (UPDATE)

4-07-2011 14 minute Sublinieri

Dupa doua decenii de “reformare” permanenta a sistemului educational, adica a manualelor, programelor scolare, orarelor, continuturilor si formelor predarii, anilor de gimnaziu si de liceu, examenelor, notelor si evaluarilor, ministrul pixelului albastru si penibil vorbitor dupa “suflarea” consilierei, pretiosul ridicol Daniel Funeriu, a pus – chipurile – piciorul in prag si degetul pe rana, organizand primul BAC corect de la 1989 incoace, pentru a se trage geniala, neasteptata, surprinzatoarea si epocala concluzie: sistemul educational trebuie reformat. Pentru ca e vizibil ca demonstratia de forta de la recentul BAC spre aceasta concluzie trebuia sa duca: scoala e la pamant, sistemul educational e praf, deci nu mai bine oficializam ceea ce exista oricum de facto? Sa nu anticipam, insa.

Asadar, e vorba despre “reforma”. Probabil in niciun alt domeniu nu este mai evident esecul “reformei” decat in educatie. Doua decenii de experiment social in care s-a vrut sa se europenizeze, sa se modernizeze, sa se scape, chipurile, elevii de “dogmatism” si de povara memorarii unor cantitati de informatie considerate inutile, sa se “vindece” elevul de Eminescu si de Creanga, de Mihai Viteazul si de Stefan cel Mare, pentru a-l face integrabil in societatea moderna a sec. XXI, unde Herodot si papadia se gasesc laolalta in muzeul virtual Google. Si, dupa ce au reusit sa distruga ideea de istorie a Romaniei, ideea de repere literare si culturale romanesti, dupa ce i-au bagat in cap ca trebuie sa astepte materii de invatamant “practice” si facile, iata ca acum se culeg roadele.

In paralel cu aceasta rascolire continua a formatului si a continutului in care are loc actul educational, care a avut un caracter pur haotic cu exceptia unui singur imperativ constant – anume, devalorizarea ideei de istorie si literatura romana – sistemul educational a fost, in acelasi timp, si unul din cele mai slab finantate domenii din tara si, evident, din Europa. Scolile au fost intotdeauna subfinantate si a fi profesor a devenit in anii din urma o rusine sociala. Din punct de vedere al prestigiului, profesorii au devenit marii fraieri ai Romaniei Jmechere. Scuipati de sus, la figurat, de politicieni, care i-au dispretuit constant pentru slaba lor capacitate de a furniza voturi si de a se organiza sindical, profesorii au fost deseori si scuipati la propriu, intre ochi, de elevii si elevele cu Vuitoane, mobile, lantoace de aur si succesuri deosebite. Cum altfel sa tratezi tu, realizat al societatii de jmecherie ce a devenit Romania, amaratul acela flamand si imbracat de la second hand de la catedra?

Asadar, “reforma” sistemului educational romanesc a insemnat, pe de o parte, deconstruirea cu succes a actului educational, atat in forma cat si in continut, in paralel cu desconsiderarea sociala si economica a scolii si a profesorului. Ce putea iesi bun de aici? Nimic altceva decat generatii de elevi din ce in ce mai slabi. Si nu era nevoie de o operatiune tip James Bond, cu camere video si supraveghere Big Brother pentru a demonstra ca nivelul de educatie al elevilor e dezastruos. Insa acestea au fost puse in scena pentru altceva, pentru scopul real al acestei operatii spectaculare de imagine care a fost BAC-ul anului 2011.

Pentru ca toate acestea vor duce la niste concluzii. Iar concluziile vor fi altele decat cele logice. Nu va veni nimeni sa spuna: ne cerem scuze, am facut experimente timp de 21 de ani cu scoala, de acum am vazut ca praful s-a ales de ideile noastre tampite, de acum o sa facem carte serioasa si o sa finantam educatia. Nu, ci o sa se vina tot cu “reforma” in varf de bat, in cel mai flagrant dispret si divort de realitate. Si nu o reforma haotica asa cum a fost pana acum, caci baietii de astazi, ‘jmecherii’ de scoala noua care conduc Romania, stiu bine ce vor sa faca. Ei au idei mari. Vor sa privatizeze sistemul de sanatate, se gandesc ca sistemul de pensii e o “schema Ponzi, adica o frauda,  si ce ar putea gandi despre sistemul de educatie? Pai, daca nu promoveaza nici 50% elevi la BAC, nu cumva asra arata ca isi fac treaba maximum 50% din profesori si 50% din scoli? Si iata ce bine ne pica la indemana un pretext ideal pentru a incepe sa… desfiintam si mai multe scoli si sa dam afarasi mai multi profesori. Ah, da, si sa ne aducem aminte ca “privatul” face treaba mai buna in educatie decat statul. Caci, nu-i asa, traim vremurile “reformei” si ale “modernizarii cu forta”

Iar ultimele declaratii ale ministrului Funeriu – o mostra de PR politic pur si simplu perfect! confirma aceasta supozitie: rezultatele BAC-ului arata ca e nevoie de o noua lege a educatiei. Adica aceeasi lege despre care acad. Dinu C. Giurescu spunea ca e un instrument de dez-nationalizare si o masura discriminatorie fata de elevul roman majoritar? Cum sa combati cu o lege, cu inca o ”reforma”, Romania Jmecheriei, asa cum pretinde Funeriu, cand ai ca exemple de reusita, chiar la varful puterii, exact contrariul a ceea ce clamezi, cand insusi presedintele tarii se lauda ca avea note mici la scoala si crede ca avem nevoie numai de tinichigii si ospatari? Este aceeasi iluzie iluminista a repararii unui rau mult mai profund decat sistemul, decat legislatia, printr-o interventie de tip exterior care niciodata nu va repara nimic, ci doar va rearanja sau va arunca in dezordine totala mizeria existenta.

PS: Aceste consideratii nu exclud din explicatie faptul ca adolescentul roman a fost din ce in ce mai expus unui mediu total nociv in care modelele de reusita sociala erau orice altceva decat oameni de carte (dar asta este si cazul majoritatii conducatorilor de azi!) – a se vedea, in aceasta privinta, articolul semnat de Dani Rockhoff mai jos. Si nici nu plaseaza vina esecului asupra actualului ministru al educatiei. Examenul serios este ceva pozitiv in sine. Folosit insa pentru a justifica inca o ”reforma” a educatiei, dupa toate esecurile posibile, este doar o strategie de imagine… Am pus asadar accentul pe strategiile educationale ale guvernatorilor din trecut si din prezent.

Acestea sunt cele mai importante declaraţii ale ministrului:

– Doresc să felicit elevii care au promovat examenul de bacalaureat.

– Ministerul va organiza o ceremonie de premiere pentru cei 65 de elevi care au avut media 10 la bacalaureat

-Rezultatele de la bacalaureat sunt o oglindă a societăţii. Eu am demonstrat prin fapte că angajamentul nostru este să fim în echipa celor care vor să respecte România

-Îi invit pe politicienii din Opoziţie la o discuţie pe tema educaţiei

– Ar fi o greseală capitala ca cineva sa-şi imagineze că vom da inapoi.

– A venit momentul să schimbăm România, atitudini, mentalităţi. Îi invit pe cei mai buni dintre profesori să ne fie alături în acest demers pe termen lung.

Ministrul Funeriu a dat citire, în cadrul conferinţei, celor 65 de nume ale elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat.

  • Gandul:

REZULTATE BACALAUREAT 2011 afişate online HARTA promovabilităţii la BAC 2011 pe judeţe. BREAKING NEWS: Cele mai slabe rezultate din ISTORIE la nivel naţional: Au picat 55,53% dintre elevi// CITEŞTE COMENTARIUL LUI CRISTIAN TUDOR POPESCU DESPRE BAC 2011

La bacalaureatul din 2011, sunt cele mai slabe rezultate din ultimii 20 de ani. Doar 44,47% dintre toţi liceenii din România au promovat examenul.

CRISTIAN TUDOR POPESCU, despre BACALAUREATUL din 2011:Aceste diplome nu mai fac doi bani”

“Dorinţa românului de a acumula diplome este dinainte de 1989. Atunci, dacă aveai o diplomă, statul era obligat să te repartizeze, să-ţi dea un loc de muncă, care era mai bun decât al celorlalţi care nu o aveau. În prezent, statul nu mai are nicio obligaţie faţă de absolvenţi, iar aceste diplome nu mai fac doi bani. Dacă nu ştii să-ţi demonstrezi utilitatea în ziua de azi, nu ai ce să faci cu diploma de bac. Şi elevii simt acest lucru. Vorbind de matematică, e bine să ştii aritmetică, dar ce să faci cu analiza matematică, de exemplu? Cine te mai întreabă de integrale şi derivate tot restul vieţii?”.

“Materia este încărcată. Li se cere prea mult elevilor. Copiii se orientează mai devreme acum. Din clasa a X-a, mulţi ştiu ce vor face. A fost rău că s-a desfiinţat treapta aceea de clasa a X-a. Pentru că examenul de treaptă mai ţinea elevii în priză. Acum, elevii au o grămadă de tentaţii în jur şi nu se mai rezumă la cărţi, şcoală.”

“Traian Igaş nu este un model pentru tineri. Bacalaureatul ar trebui luat la 18 ani, dar nu mai suntem în situaţia în care acest lucru este o tragedie, aşa cum este văzută acum. Poţi să-ţi iei bacalaureatul peste un an, peste doi, până atunci munceşti, poate înveţi ce înseamnă munca fără studii şi ce ar putea însemna munca cu studii şi poate că la 20-21 de ani îţi iei bacalaureatul. Nu este nicio nenorocire”, a comentat Cristian Tudor Popescu situaţia de la Bacalaureatul din acest an.

Ministrul de Interne Traian Igaş a dat Bacalaureratul la 24 de ani.

(…) Ministrul Daniel Petru Funeriu face din aceste măsuri cât se poate de normale o temă de bravură electorală şi îi acuză pe foştii miniştri din USL. Dincolo de deciziile pozitive privind corectitudinea examenului pe care ministrul nu era capabil să le ia dacă nu erau în minister experţi gen Liliana Preoteasa, domnia sa nu conştientizează sinistrul din spatele rezultatelor dezastruoase.

Generaţia etnobotanistă, generaţia cool, generaţia tupeului îşi arată valoarea. Viitorul României depinde de nişte rataţi incapabili să treacă examenul de maturitate. Cum vor putea aceştia să devină medici, ingineri, economişti care să scoată această ţară din sărăcie? Nu e suficent că suntem din ce în ce mai săraci, acum suntem şi din ce în ce mai proşti.

În loc să piardă vremea cu mesaje electorale agramate, tânărul ministru al Educaţiei ar trebui să se întrebe dacă aceşti copii mai au de la cine învăţa.

Dascălii adevăraţi fug de şcoală ca dracu de tămâie pentru că şi-au găsit joburi plătite pe măsura valorii lor în sistemul privat. Cadrele didactice reprezintă cea mai lovită categorie de bugetari la capitolul tăieri de venituri. Prin urmare pe aceşti copii au rămas să îi înveţe carte acei indivizi care la rândul lor au copiat la examenele de titularizare sau au luat note de 1 şi 2.

(…) Într-o ţară în care incultura şi prostia sunt promovate zilnic în ziare, la TV şi la radio, rezultatele sunt chiar foarte bune. Peste 55% dintre absolvenţii de clasa a XII-a s-au adaptat realităţii de zi cu zi din România. Au văzut că  în România nu de carte ai nevoie pentru a reuşi.

De dimineaţa şi până seara sunt bombardaţi pe toate canalele mass media cu ultimele ştiri despre Daniela Crudu, Bianca Drăguşanu, bărbatul-femeie Naomi, Cătălin Botezatu, primarul “care este” Marian Vanghelie, Gigi Becali, Dumitru Dragomir, Nicolae Guţă, Adrian Copilul Minune, Florin Salam etc. Ce să înteleagă ei de aici? Că doar fraierii pierd timpul în şcoală, şmecherii îşi iau bacalaureatul la şcoala vieţii.

Trist este că, probabil, au dreptate. Lui Dan Diaconescu i s-a împlinit visul, a reuşit otvizarea României.

BAC-ul 2011 e campion la copiute si cazuti. Referindu-se la rezultatele catastrofale, ministrul invatamantului romanesc zicea: „Va puteti imagina cum ar fi aratat astazi Romania, daca majoritatea tinerilor nascuti dupa revolutie ar fi inteles ca nu este loc pentru smecherie, pentru spaga, pentru aranjament si ca un rost in viata se poate infaptui doar printr-o munca cinstita? ”Stati linistit, domnule ministru, ca nu numai in Romania tampenia a ajuns la loc de cinste. Lumea e plina de figuri ajunse in luminile rampei, care demonstreaza ca nu-i nevoie de educatie, ca sa ai in viata bani si succes. Ca oricat ai fi de prost, de needucat si de hot, sunt altii, si mai dihai ca tine. Iar publicitatile si o parte din mass-media fac tot posibilul ca sa impuna aceste „figuri haioase”, care prind mai ales la copii si adolescenti.

N-ai carte, da esti in carti

Oare ce-mi aduc geografia si romana, cand hacker-eala ma poate face erou? Pot sa fiu si cvasi-analfabet, daca am prins tastatura si ce sa fac impreuna cu o banda de skimmer-i, ca sa-i tunez pe altii, de banii din cont. Ce ma intereseaza istoria, cand eu traiesc in prezent? Fiecare cu treaba lui. Pentru restul chestiilor bine de stiut, gugalesc si gata. Ma-mpleticesc cand casc gura, sau vorbesc in sabloane? Tot aia e. Nu sunt in stare de o analiza sau macar de un rationament, nu-i niciun necaz. „Sa mor io daca inteleg ceva” e cool, e la moda, e distractie.  La modul teoretic si mai demult, scoala insemna ceva, in primul rand o treapta necesara in ascensiunea sociala si profesionala. „Ai carte, ai parte” se zicea. Pe buna dreptate. Acum, zicala e doar in parte adevarata, caci cheia succesului, in general, sta pe altundeva. Si atunci, cum sa impui, in scoala si in familie, un „trebuie” educational care e atat de des infirmat de realitate? Trebuie sa ai, de obicei, doar niste patalamale care sa-ti deschida usile mai departe. Iar pe ce cai le obtii, e neinteresant.

Procentul de promovabilitate la BAC-ul romanesc de anul acesta a fost putin peste 50%. Au fost depistate sute de cazuri de frauda la examen, uneori chiar „in concubinaj” cu cadrele didactice. Politic, situatia se traduce in „jalnica stare a invatamantului romanesc. Practic, aceasta arata clar ca absolventii de licee au in general alte interese, decat invatatul la scoala. Iar situatia nu se prezinta, doar in Romania, asa. Intr-o carte care a starnit multa valva la vremea publicarii ei, doi tineri autori, Stefan Bonner si Anne Weiss, scriu cum stau lucrurile cu educatia in Germania. Ei radiografiaza, dinauntrul ei, „Generatia tampita”. Si spun: „Noi suntem Generation DOOF. Noi suntem tineretul de profesie, blablistii, cei care vor tot si nu stiu sa faca nimic. Suntem posedati de consum, invatam cum e lumea de la televizor, ne place doar cultura distractiei. Si suntem din ce in ce mai multi”.

Supermodelele de pe sticla

Candva mi-a fost clar ca nu vreau sa ajung gunoier, ca vreau sa castig bani, ca nu vreau sa fiu loser”. Asta a spus Dieter Bohlen. Cine nu-l cunoaste azi in Germania, dar si peste granitele ei, pe fostul solist de la Modern Talking? El e acum mare selectioner de talente si non-talente, la un concurs televizat care atrage cohorte de concurenti.  Mai ales adolescentii si tinerii fac hap si se exhibeaza, unii in modul cel mai ridicol din lume, pe scena concursului. Dar nu conteaza, totu-i sa te remarci si sa-ti sporesti notorietatea, macar intre prietenii din retea. Se poate compara un astfel de succes, cu un 10 la mate, la BAC?. Eu zic ca nu.

Bohlen, Heidi Klum si altii ca ei demonstreaza ca totu-i sa fii cool si lansabil ca produs pe piata de moda si show-biz, ca scoala sa-si piarda orice semnificatie. Nici talentul real n-are prea multe sanse de succes la concursurile de superstar, supertalent, supermodel, sau cum se mai numesc aceste verze televizate care fura din timpul pe care tinerii si l-ar putea dedica, de exemplu, citirii unei carti.  Totu-i un look proaspat, cat se poate de trasnit, o prestatie de scena ulterior vandabila si un story din culisele candidatului, care sa stoarca cat mai multe lacrimi si sa reconfirme basmul „slumdog millionaire”. Totu-i sa faci lumea sa se identifice cu tine si sa te voteze, cotizand din plin la firmele de telefonie. Totu-i sa faci pe oameni sa nu se simta singuri, in frustrarea, mediocritatea sau chiar prostia lor. E o senzatie confortabila, pe care televiziunile o cultiva cu mare spor.

Cu silicoanele la atac

Telefonia mobila si internetul au adus cu sine o usurinta in comunicare si un aflux informational care schimba complet pozitionarea copiilor si tinerilor fata de materialul didactic traditional si scoala, in general.Cand toata informatia din lume o gasesti cu un click, copy&paste faci cu doua miscari pe tastatura, iar teze si lucrari de diploma sunt de-a gata, bune de cumparat de pe net, la ce sa-ti mai obosesti neuronul?

Studiul traditional, dupa manual, bibliografie, cu teme si exercitii aplicative urmareste nu doar „depistarea” unor informatii pe net si memorarea lor foarte scurta. Studiul sustinut  dezvolta si alte aptitudini ale creierului: deductie, analiza, sinteza si comunicarea adecvata, coerenta, logica. Hai sictir. La ce bun astea, cand cu doua silicoane suficient de prestante, lumea iti sta la picioare si mertanul la usa?

Astfel ajungem si la obsesia actuala a tineretului, fata de sex. A nu se intelege ca spargerea unor tabu-uri sexuale ar fi ceva rau. Insa cand extensiunile de unghii si par, fardurile si marimea bustului ii ocupa unei adolescente infinit timp mai mult decat necesar, nemailasandu-i nici un ragaz pentru „teme de casa”, te intrebi unde-i buba? Si te intorci la fufele de pe ecran si la „succesurile” acestora la barbati. La barbatii celebri si bogati. Cu look-ul adecvat plasat la momentul potrivit, ai pus-o inca de pe bancile scolii, chiar fara sa mai treci prin BAC. Harababura e totala si sexul pragmatic, interesat, a devenit o larg acceptata trambulina in viata si cariera multor adolescente. Ar putea sa fie altfel? Nicidecum, caci tabloidele si reality-show-urile abunda in modele dezgolite, mustind de sex si de glorie.

Dincolo de jalea nationala din Romania dupa BAC, de anuala isterie germana dupa fiecare publicare a evaluarilor PISA, un lucru e clar. Ca invatamantul traditional si-a pierdut din atractivitate, ca modelele de urmat nu mai stau la catedre. Daca nu mi-as fi facut studiile intr-o vreme in care asteptai zile sau saptamani, ca sa gasesti la biblioteca o carte straina din bibliografia obligatorie, pe care apoi „o mancai pe paine”, poate ca as fi gandit ca o mare parte din tineretul de azi: Doof ist geil. Adica „e sexy sa fii tampit”.

  • Voxpublica

(Costi Rogozanu): Mîna de lucru ieftină e mai bună fără BAC. Reformă prin pază şi protecţie

Nota e o convenţie. Anul ăsta ministerul educaţiei a hotărît să schimbe puţin convenţia. Cu ce ne face mai tari ideea că acum au BAC-ul jumătate din absolvenţii liceelor? Cu nimic. Aproape nimic.

Cei fără BAC sînt mînă de lucru „ieftină” şi mai bună. Vom avea un procent şi mai consistent de zilieri fără BAC. O coerenţă stranie există. După ce printr-un nou cod al muncii s-a redus la condiţia de „zilier” situaţia angajaţilor majoritari, pasul al doilea vine, iată, firesc: BAC-ul nu mai e decît pentru jumătate din cetăţenii noştri de peste 18 ani. Cînd rata de promovabilitate este mai mică de 50 %, acesta este un indiciu că sistemul examinează aberant, nu că subiecţii (fie ei profesori sau elevi) ar fi într-o stare de mare impostură.

 

Toţi miniştrii educaţiei au avut idei în schimbarea examenelor finale. Iată că a venit unul care a avut ideea să schimbe finalul examenelor: notele. Un cutremur cu mult mai mare. Vorbeam de o convenţie. Tot o convenţie era şi copiatul. E uşor să-i zici “furt” fără să recunoşti probleme profunde ale sistemului. La literatura română, de exemplu, se dau subiecte mai curînd nerealiste, aiuristice, fără a urmări adevărata competenţă, ci mai curând urmărind „prinderea” elevului off side. Elevul copia pentru că nu putea rezista altfel în convenţie: nu toţi sînt destul de dispuşi sau de deştepţi să prindă şmecheria cu limbajul literar românesc. În consecinţă se copia, se întreţinea ficţiunea unei exigenţe de nivelul anilor 90. Sistemul se prefăcea că era performant, la fel şi elevul. Dacă hotărăşti să aspreşti paza la examene, atunci trebuie să şi încerci să adaptezi subiectele la un nivel mult mai realist.

Notele de anul ăsta dovedesc o lipsă completă de cunoaştere a realităţii din şcoli. Între diversele centre de putere şi învăţămîntul periferic e o ruptură totală. Reforme pe termen lung nu au existat. Strategiile complexe în educaţie nu se văd. Nu văd alternative reale pentru copiii care vor să urmeze şcoli tehnice. Sînt în continuare, hulite, dispreţuite şi slab dotate. Prin netrecerea BAC-ului se taie tocmai şansa specializării. Elevul care ia mai greu BAC-ul o să fie mult mai dificil de integrat. Ne-am tot  obişnuit să spunem că nu contează diplomele. Ba contează, inclusiv în stabilirea salariului minimum pentru angajaţi.Cei care nu se descurcă să ia un examen pentru un liceu bun nu mai au practic nici o şansă de calificare: poate doar în business, unde se pricep toţi, să le iasă cîte ceva, că doar e ca la loterie.

A fost vreo mare schimbare faţă de alţi ani în învăţămîntul românesc? Nu. Subiectele, de acelaşi fel. Nu cred că elevii sînt mai proşti cu 20% (sic!) decît cei de anul trecut. S-a întărit paza în săli, asta e marea schimbare. Există o evoluţie prin pază şi protecţie. E bună ea de ceva? E bine să constatăm că medicii sînt atît de prost plătiţi încît oricum trebuie să ia şpagă? Ce-ar fi dacă am băga „poliţie” în spitale. 90% din medici ar avea cazier. Iar bolnavii s-ar încadra toţi la „dare de mită”.

Asta se întîmplă cînd un sistem vrea brusc să fie corect prin pază şi protecţie. Nu poţi înăspri condiţiile dacă nu stabileşti o regulă realistă a jocului. În ultimii 20 de ani s-au întîmplat umătoarele lucruri:

  • a scăzut progresiv investiţia în învăţămînt
  • s-a adîncit groapa dintre zonele sărace şi cele înstărite. Şansele unui copil sărac de a avea o educaţie serioasă au scăzut spectaculos.
  • „şcoala profesională” a devenit şi mai slabă pentru că economia cu zona sa de producţie s-a dus pe apa sîmbetei. Nu s-au găsit soluţii alternative de specializare timpurie
  • încă o chestie de care uită toată lumea. BAC-ului i s-a pus prea mult în cîrcă atunci cînd facultăţile de stat au devenit extrem de permisive, aproape la fel de permisive precum cele particulare: admitere cu dosar, locuri în prostie la taxă.

Reforma prin pază şi protecţie nu-i foloseşte nimănui. Obsesia înfrîngerii corupţiei fără a stabili cauzele reale ale respectivei corupţii este o obsesie mai mult decît nocivă. La fel, obsesia pentru un elitism păgubos în învăţămînt  rupe destinele a mii de elevi. Nu e obligatoriu ca toată lumea să ia BAC, dar era obligatoriu ca peste 80% să aibă şansa de a merge mai departe într-o formă sau alta, măcar cu o diplomă serioasă de şcoală profesională.

Imi pare ca 44% e un procent mult prea mare. La cati tampiti exista…

(…)

Colega Funeriu a facut-o de asta data lata. Problema nu e ca nu mai avem viitor, asa cum tremurau unii isterici, pentru ca nu mai avem absolventi pregatiti, ci drama noastra este ca nu avem minima inteligenta sociala sa nu-i mai lasam pe cei de ne conduc sa ne prosteasca in felul in care o fac de atatia ani. Noi visam sa castigam medalii la olimpiade si sa ne umplem CV-urile cu studii, masterate si doctorate, cand noi nu suntem in stare sa facem diferenta intre un securist mincinos, un comunist ticalos si propriile noastre interese pe termen scurt, mediu si lung. Ne imaginam cuceritori, cand noi abia stam pe picioare.

Eventuala durere ar trebui sa fie aceea ca nu mai avem Educatie deloc, asa cum nu mai avem nici Sanatate. Asa cum nu mai avem nici clasa politica, nici institutii si nici vreo alta autoritate morala sau sociala care sa ne poata strange in jurul unei idei. Nu avem viziune nici macar pe termen mediu, gandim totul in termini de azi pe maine, dar ne place sa ne framantam de teama ca nu o sa avem cercetatori care sa duca tara pe culmile progresului prin descoperirile lor stiintifice. Ce drama fara niciun pic de umor!

Cat despre Her Colega Funeriu, nu am niciun dubiu ca ministrul va sti cum sa o dea, ca sa iasa bine. Nu demisia este pasul firesc, precum in orice alta tara normala din lumea asta unde se inregistreaza astfel de rezultate la BAC, ci un premiu pentru organizarea celui mai curat examen de absolvire. Am auzit toate spaimele, am vazut sila si dezgustul fata de generatia “buricului gol” si am citit scenarii apocaliptice. Nimic nu ma relaxeaza insa mai mult decat acest procent de 44%. Orice s-ar spune, inca mult prea ridicat. Astept adevarul din anii ce vor veni. (…)

Ei bine, in aceasta tara, condusa de astfel de oameni, filosofii prefera “sa isi sacrifice libertatea interioara” mai degraba decat sa “ridice piatra” impotriva celui in care au crezut, au sperat si cu care au vorbit candva (potrivit unor marturii). Asadar, zau ca nu merita sa va faceti inima rea.

  • Realitatea.net:

Reprezentanţii părinţilor, îngrijoraţi de rezultatele de la bacalaureat, cer demisia lui Funeriu

Un olimpic, despre dezastrul de la Bac: examenul din România este cu mult mai greu decât în Europa

“Cred că elevii nu sunt o generaţie mai slabă decât cea de anul trecut şi nici subiectele nu au fost cu mult mai grele, totuşi problema apare în momentul în care un elev nu ştie în clasa a 9-a la ce să se aştepte peste 4 ani”, comentează pentru REALITATEA.NET olimpicul Alberto Manca. El adaugă că “în România, examenul de terminare a celor 12 clase este cu mult mai greu decât în Europa şi Statele Unite”.Alberto Manca

“Anul acesta a fost un an cu multe surprize si, dupa parerea mea, nu s-a mai respectat nici curba lui Gauss, asa cum este statistic de asteptat sa se intample la orice examen. Nu stiam ca se pot lua note de 0”, scrie Alberto Manca, olimpic internaţional la Astronomie. El a dat examenul de Bacalaureat cu o lună în urmă, în condiţii speciale.

Contactat de REALITATEA.NET, Alberto comentează situaţia de anul acesta de la Bacalaureat: în 20 licee, niciun elev nu a promovat examenul. Comparativ cu mediile din ceilalţi ani, sunt cele mai mici note din istorie.

“Anul acesta au fost si destul de multe note de 10. Unele cu adevarat muncite, altele castigate, asa cum s-ar spune in fotbal, in afara terenului”.

“Cred ca elevii de acum nu sunt o generatie mai slaba decat cea de anul trecut si nici subiectele nu au fost cu mult mai grele, totusi problema apare in momentul in care un elev nu stie in clasa a 9-a la ce sa se astepte peste 4 ani. Legea bacalaureatului se schimba prea des, unele probe precum competentele sunt aproape fara valoare, apar si dispar si nu mai exista”, scrie Alberto.

Lacrimi, înjurături şi vandalizări la BAC: VEZI VIDEO cum au reacţionat elevii

“Nu cred ca strictetea a fost motivul notelor de anul acesta, iar supravegherea video a fost o gluma in multe din centrele de testare. E adevarat ca in Romania, examenul de terminare a celor 12 clase este cu mult mai greu decat in Europa si Statele Unite, dar o dificultate ridicata nu produce automat elevi mai bine pregatiti. De aici si discrepanta dintre elevi si note”.

In comparatie cu Bacul, SAT-urile americanilor sunt mai usoare, dar mult mai bine structurate, explică Alberto. El a luat 10 la fizica (echivalat cu medalia de la internationala), 9.90 romana si 9.60 matematică. “La americani am luat peste 96%” (şi a fost în primii 4% dintre candidati), explică olimpicul.

Dezbatere REALITATEA.NET: Cele mai mici note din istorie la Bac. Cine este vinovat?

“Mai apare desigur si o diferenta la nivel de corectare. Desi exista bareme, multe materii sunt corectate subiectiv in functie de profesori. Mai apare si problema contrastului, astfel o lucrare medie, printre unele slabe, primeste o note mai mare decat o lucrare medie printre lucrari mai bune. Ministerul a esuat si in a motiva profesorii corectori si supraveghetori sa-si faca treaba cu constiinciozitate. Cateva zeci de lei pentru o zi de supraveghere sau cativa lei pe lucrarea corectata sunt motive care duc la scaderea calitatii examenului”, crede elevul.

Alberto va studia economie la New York University Abu Dhabi, unde a primit o bursă care include toate cheltuielile. S-a calificat recent la finala internationala a Companiei Anului cu Wise Enterprise.

Geniu în astronomie: La 18 ani, Alberto Manca a creat şi lansat o rachetă VIDEO

(…)


Categorii

Articolele saptamanii, Dani Rockhoff, Educatie, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Scoala romaneasca, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

47 Commentarii la “CEL MAI SLAB BAC DIN ISTORIE: Generatia “tembelizata”, ROMANIA SUCCESURILOR si strategiile cinice ale “reformei” educatiei (UPDATE)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: "JURNALUL UNUI PUSTI" - bestseller-ul contra-educatiei sau cum ne pervertim singuri copiii, de dragul "emanciparii" si patimii de "a fi in randul lumii" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: PARINTELE IUSTIN – “Cuvant cu putere multa” despre PERVERTIREA ROMÂNILOR: “Omul nostru se lasa mintit, cauta senzationalul, daca un lucru nu i se prezinta ca iesit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia in seama” (VIDEO)
  3. Pingback: Ce crede un geniu in matematica intors in tara, Sergiu Moroianu, despre ROMANIA, EDUCATIE, TELEVIZOR, DISTRUGEREA INVATAMANTULUI ROMANESC PRIN “REFORME”: “A renunta la televizor este una dintre conditiile necesare pentru o viata placuta
  4. Pingback: TINERII – NOUA GENERATIE IMBECILIZATA? - Recomandari
  5. Pingback: MARSUL PENTRU VIATA incepe sa capete amploare [VIDEO]/ Semnal de alarma: INVATAMANTUL ROMANESC IN FALIMENT, PROFESORII PLATITI UMILITOR/ Scandalul MANUALELOR DIGITALE/ “Lectia de romana” a lui TUDOR GHEORGHE [video] - Recomandari
  6. Pingback: Problemele reale din scolile romanesti: VIOLENTA si ABANDONUL SCOLAR [video] - Recomandari
  7. Pingback: O ROMANIE CU MAI MULTI MUNCITORI SI MAI PUTINI STUDENTI. Ce inseamna pentru unii “GENOCID ECONOMIC”: faptul ca sunt prea multi absolventi de studii superioare si prea putini de SCOLI PROFESIONALE… - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare