Parintele N. Steinhardt: TREPTELE IERTARII (din “Jurnalul fericirii”)

12-08-2007 Sublinieri

steinhardt21.jpg

“Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine.

(Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.)

Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. (Cine ajunge să poată ierta pe cel faţă de care a greşit, cu adevărat izbuteşte un lucru greu, cu adevărat bate un record.)

Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos (că-l poate ierta) şi nici în bunătatea lui Hristos (că vrea să-l ierte).

Când francezii spun Dieu a créé l ‘homme à son image qui le lui a bien rendit [Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau, iar omul i L-a restituit], trăsătura aceasta a făpturii au avut-o desigur în vedere, specifică lui Iuda. Celui care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa îi plătim cu aceeaşi monedă, închipuindu-ni-L după chipul şi asemănarea noastră: atât de răi şi neiertători încât nu ne vine a crede că Dumnezeu poate ierta cu desăvârşire orice. Nu! Nu putem gândi o putere, oricât de atotputernică în domeniul fizic (minunile materiale cele mai fantastice le admitem), în stare să facă lucrul acesta de neconceput: să ierte.

Pe de altă parte, întocmai ca domnul Perrichon (poartă pică celui care l-a scos din prăpastie, îl adoră pe cel pe care, cică, l-a scos el din prăpastie), îi iubim foarte puţin pe cei care ne-au scăpat dintr-o scârbă, o belea; îi iubim însă, cu drag, pe cei cărora am avut prilejul să le venim în ajutor, să le dovedim puterea şi mărinimia noastră.”

jurnalul-fericirii-coperta1.jpg


Categorii

Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Parintele Nicolae Steinhardt

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

46 Commentarii la “Parintele N. Steinhardt: TREPTELE IERTARII (din “Jurnalul fericirii”)

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica datornicului nemilostiv - lupta si osteneala iertarii
  2. Pingback: Duminica datornicului nemilostiv - lupta si osteneala iertarii -- CĂLĂUZĂ ORTODOXĂ
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Nicolae Steinhardt: DE AJUNS MIE, DOAMNE!
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Vom putea spune si noi ca “n-am stiut”?
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE NICOLAE STEINHARDT - 20 DE ANI DE LA PLECAREA LA HRISTOS. “Jurnalul fericirii” in actualitate
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Steinhardt : Sapte pacate capitale
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » “NU SE CADEA CA SI TU SA AI MILA DE CEL IMPREUNA-SLUGA CU TINE?”
  8. “Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. (Cine ajunge să poată ierta pe cel faţă de care a greşit, cu adevărat izbuteşte un lucru greu, cu adevărat bate un record.)” – aici, chiar nu inteleg: cum adica sa iertam pe cei carora le-am gresit?! Pai, tot noi sa-i iertam cand, de fapt ei ar trebui sa ne ierte pe noi? Sau ne vine greu sa-i iertam pentru ca, nu ne acorda iertarea pe fata sau chiar daca o fac, nu o spun din inima si nu sunt convinsi ei insisi de ea pentru ca, adesea…in/la putina vreme dupa o greseala facuta trebuie TIMP sa se linisteasca apele (puterile sufletesti) ale fiecaruia?!

    Ori, e un inteles ascuns aici? Spre exemplu: eu iritata fiind, am chef de cearta, de scandal cu cineva (pentru pricini mai vechi sau actuale)si…reusesc in cele din urma sa-l scoat din sarite pe celalalt; drept urmare, ma cert cu el, pacatuiesc prin vorba, poate si in fapta iar, dupa scandal…si prin gand, aducere-aminte a ‘raului’ pricinuit chiar daca eu am ‘invins’ potrivit ‘dreptatii’ mele in discutie unde, l-am redus si la tacere. Iar dupa toate astea – tot eu – il iert greu sau deloc pentru ca il invinovatesc a fi fost pricina de scadere/pacat pentru mine sau de ce/pentru ce?!

    “Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos (că-l poate ierta) şi nici în bunătatea lui Hristos (că vrea să-l ierte).” – neiertarea de sine vine dintr-un acut sentiment de vinovatie mai ales daca ai facut un pacat foarte grav sau ai umplut sacul pana la refuz cu prea multe rele si grele; sentimentul vinovatiei vine de la glasul constiintei care nu doarme, a constientizarii de sine… pe care il exacerbeaza prin sensibilitate si Tangalache care ne insufla o ‘caracteristica’ nereala (nemilostivirea, neiertarea) proprie doar firii patimase a omului dar nu si lui Dumnezeu. E bine atunci cand esti incarcat si incercat de asa-ceva sa vorbesti cu cineva care, iti va insufla nadejde vorbindu-ti de iubirea si mila lui Dumnezeu care sunt nemasurate.

  9. Nu e chiar ata de subtil, Magda. Prea adesea omul care a gresit fata de altcineva cauta sa-l scoata tap ispasitor tocmai pe acela si, pentru ca nu are smerenia sa recunoasca ca el a gresit si sa-si ceara iertare, vinovatia surda pe care o va resimti in constiinta ii va accentua agresivitatea la adresa aceluia. Este enervant pentru omul trufas sa admita ca el are o datorie (morala) neplatita la altii. Ii vine mai usor sa “ierte” (sa zica ca iarta) pentru ca asta il pune intr-o pozitie de superioritatea, in care vrea sa arate ca e bun si generos si lasa de la el, decat sa accepte ca el este cel care trebuie sa se umileasca (in sensul bun), recunoscandu-si greseala. Cei mai multi oameni profund resentimentari pe care i-am intalnit (in limbaj duhovnicesc se zice ca “au tinerea de mintea a raului”, la unii dusa pana la ura si simtome paranoide – delir de persecutie) sunt tocmai cei care nu puteau ierta pe cei fata de care tocmai ei gresisera.

  10. Nu e chiar ata de subtil, Magda. Prea adesea omul care a gresit fata de altcineva cauta sa-l scoata tap ispasitor tocmai pe acela si, pentru ca nu are smerenia sa recunoasca ca el a gresit si sa-si ceara iertare, vinovatia surda pe care o va resimti in constiinta ii va accentua agresivitatea la adresa aceluia. Este enervant pentru omul trufas sa admita ca el are o datorie (morala) neplatita la altii. Ii vine mai usor sa “ierte” (sa zica ca iarta) pentru ca asta il pune intr-o pozitie de superioritate, in care vrea sa arate ca e bun si generos si lasa de la el, decat sa accepte ca el este cel care trebuie sa se umileasca (in sensul bun), recunoscandu-si greseala. Cei mai multi oameni profund resentimentari pe care i-am intalnit (in limbaj duhovnicesc se zice ca “au tinerea de minte a raului”, la unii dusa pana la ura si simptome paranoide – delir de persecutie) sunt tocmai cei care nu puteau ierta pe cei fata de care tocmai ei gresisera. Mai ales se intampla cand e vorba de o mare nedreptate sau o imensa gafa facuta cuiva (mai mult sau mai putin intentionat), de ceva extrem de rusinos, ceva care iti innebuneste constiinta, care te ingrozeste de moarte si, din cauza nu poti (= nu vrei) sa recunosti nici in fata propriei tale constiinte ce ai putut sa faci, si atunci, ca sa-ti linistesti focul incins al constiintei, te auto-victimizezi si iti culpabilizezi tocmai victimele..

  11. Bune raspunsurile si multumitoare TARE!
    Multam! Nu mai e nimic de adaugat.
    M-am lamurit!

  12. Intelept este sa iertam cerindu-ne iertare. Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu. Este vina aproapelui meu daca a gresit ?! Nu este oare vina mea in primul rind ca NU l-am iubit ?! Pai sa vedem putin. Daca-l iubeam si-l acceptam asa cum este cu calitati si defecte, daca-l iubeam asa cum si Dumnezeu il iubeste, daca aveam ingaduinta pemtru neputintele lui, atunci acest aproape al meu ar fi devenit cu singuranta mai bun, mai iubitor. Si nu ar fi gresit. Deci vedeti dragii mei, cum eu sunt de vina pentru toate relele care se intimpla in jurul meu ?! Sunt de vina pentru ca nu radiez in jurul meu Dragoste ! Pentru ca nu radiez in jurul meu Pace, Iertare, Bunatate ! Pentru ca nelepadindu-ma de mine insumi, ma iubesc pe mine insumi si nu pe aproapele care nici nu conteaza pentru mine netrebnicul ! Da, veti zice, nu poate omul sa faca acestea toate. E adevarat ca omul nu poate dar Dumnezeu poate ! Ia sa cerem noi cu sinceritate si cu Dragoste lui Dumnezeu ajutorul ! “Doamne Tu vezi ca eu sunt un pacatos si un netrebnic. Ajuta-ma dar Tu care toate le poti, ca sa fiu o faclie nestinsa de Dragoste pentru aproapele meu, pentru toate sufletele ! Amin !”

    BUNUL DUMNEZEU SA MINTUIASCA TOATE SUFLETELE ! AMIN !

    mircea

  13. …fiind in situatia de a incuraja pe cineva intr-un moment greu, am dubii daca o fac din iubire sau din alte motive meschine (curiozitate, mandrie, nevoia de recunostinta). Oare, constientizand aceasta si neputandu-ma stapani de a fi alaturi de cei incercati, gresesc? Inima mea imi spune ca e bine, dar cum sa scap de sentimentul de vinovatie care ma apasa? Spovedania sincera e singura speranta!?

  14. Pocainta si spovedania sunt cele mai bune ajutoare, desigur. Dar nu renuntati sa fiti alaturi de persoana care are nevoie de dv., daca nevoia este reala si, in acest timp, luptati-va cu ce vedeti amestecat (neghina) din simtamintele dv. fata de ea. Aratati-i Domnului ce ati gasit in inima dv. si rugati-L sa va vindece El. Nu cautati sa scapati de starea de vinovatie, ci doar de cauza ei 🙂 Pana atunci, vinovatia poate si trebuie convertita in pocainta. Fara ea am ramane intr-o lipsa de simtire primejdioasa.

    Domnul sa va ajute!

    Poate va vor fi de folos si aceste cuvinte:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/11/23/cum-sa-ne-convertim-trairile-psihologice-in-simtiri-duhovnicesti/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/07/25/tine-candela-inimii-aprinsa-invataturile-esentiale-ale-parintelui-serghie-despre-duhul-si-practica-rugaciunii/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/06/01/sensul-personal-al-vietii-si-asumarea-crizei/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/02/28/cum-sa-ma-rog-eu-nu-stiu-sa-ma-rog-ne-raspunde-parintele-rafail-noica/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/10/06/toate-se-leaga-si-se-dezleaga-in-duh-si-in-nevazut/

  15. Va iubesc mult si promptitudinea dumneavoastra imi mangaie sufletul! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

  16. Pingback: Război întru Cuvânt » POMENIREA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT. “Daca va voi spune, nu veti crede!”
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – 22 de ani de cand s-a mutat la cele vesnice – cuvintele unui om nobil intr-o lume a celor smecheri, turnatori, nemilosi…
  18. Pingback: DATORNICUL NEMILOSTIV. Iertam sau "executam"? Cauzele iadului in care traim
  19. Pingback: Duminica datornicului nemilostiv: “NU SE CADEA CA SI TU SA AI MILA DE CEL IMPREUNA-SLUGA CU TINE?”
  20. Pingback: PREDICI ALE MITROPOLITULUI BARTOLOMEU ANANIA la Pilda datornicului nemilostiv despre iertare si ingaduinta (audio). SI UN AVERTISMENT PROFETIC: "Vremurile vor fi tot mai grele... Se pregatesc crime morale, si chiar fizice!"
  21. Pingback: "... dar ceilalti noua, unde sunt?"
  22. Pingback: Eu, eu, eu… -
  23. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT: “Habotnicia stramta si zavorata in sine este si ea o mostenire fariseica, asadar, o calamitate” -
  24. Pingback: Pilda datornicului nemilostiv. CUM SA IERTAM? Predici audio la Putna si Sihastria Putnei -
  25. Pingback: Cuvinte de folos la Pilda datornicului nemilostiv » Alex Rădescu Blog
  26. Pingback: Parintele Steinhardt profetic: INVAZIA DERBEDEILOR, DOMNIA SMECHERILOR, FLAGELUL BANUIELII. “Atunci multi se vor sminti si se vor uri unii pe altii…” -
  27. Pingback: MANDRIA NU NE LASA SA PRIMIM IERTAREA SI NE DUCE LA DEZNADEJDE -
  28. Iar Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Matei 5, 44)

    Parintele Arsenie Papacioc spunea: “Daca nu va puteti iubi vrasmasii, atunci macar sa nu-i urati”. A nu-ti uri dusmanul, nu este oare sinonim cu al ierta?

    Parintele Adrian Fageteanu spunea ceva de genul: ‘Hristos ne porunceste sa ne iubim dusmanii. Insa,dusmanii nostri si nu pe vrasmasii lui Dumnezeu”.

    N-am putut sa inteleg acesta pana nu am gasit psalmul urmator:
    “Pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît, şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mîhnit. Cu ură desăvîrşită i-am urît pe ei şi mi s-au făcut duşmani (Psalm 138, 21-22).

  29. Pingback: Avva Efrem Filotheitul: SFATURI DUHOVNICESTI DESPRE IERTARE -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate