PARINTELE SOFIAN BOGHIU DESPRE SPOVEDANIE SI CANONUL CEL MARE. De ce este nevoie sa ne marturisim si cum biruim frica si rusinea?
IN VINEREA DIN PRIMA SAPTAMANA A SFANTULUI SI MARELUI POST, CUVANT DESPRE SPOVEDANIE [1]
In cele patru seri, cate au trecut de la inceputul postului pana aseara, am fost martori cu totii la Canonul cel Mare, fiecare din cele patru parti ale Canonului [fiind] urmata de cantarile acestea specifice Postului mare: Cu noi este Dumnezeu, Doamne al puterilor si celelalte cantari in care sunt presarate si multe invataturi pentru viata noastra crestina. La sfarsitul fiecareia, dupa cum stiti, am avut si sfaturi duhovnicesti de inalta tinuta, rostite aici in fata si in auzul tuturora, de preasfintitii vladici tineri, in ultimele trei zile. Si au talcuit cu adancime intelesul acestui mare si sfant Canon, astfel incat nu ar mai fi cazul sa va mai obosesc si eu cu un cuvant, acum, la sfarsitul acestei zile de vineri seara. Dar, totusi, indraznesc. S-ar cuveni poate sa spunem un cuvant despre Maica Domnului, caci ea apare in fiecare rugaciune din Biserica noastra, fiecare grup de rugaciuni se incheie cu implorarea sau cu invocarea Maicii Domnului. Ea este prezenta in viata fiecarui crestin si in slujbe deasemenea. Poate ar fi bine sa vorbim despre ea, insa pentru ca [in curand] ne intalnim cu sfanta ei Buna Vestire, ramane pentru atunci un cuvant in cinstea ei.
Acum, insa, vreau sa va spun ceva despre un lucru foarte practic pentru fiecare din noi, despre spovedanie. Pentru ca intreg acest Canon pe care l-ati auzit este, de fapt, o plangere: de-a lungul lui sufletul omenesc plange, recunoscandu-si vinovatia fata de Dumnezeu care l-a facut, l-a creat dupa chipul Sau si asemanarea Sa. In viata noastra spurcata adeseori intinam acest chip al lui Dumnezeu din noi. Prin tot ce facem, prin tot ce gresim cu cuvantul, cu gandul, cu faptele noastre, intinam acest chip al lui Dumnezeu din noi. Se cuvine, fara indoiala, sa cerem iertare de la El, si nu o iertare formala, ci o iertare cu lacrimi, ca sa ne spele cu adevarat aceste intinaciuni launtrice, pentru ca de El nu scapam, frati crestini, Dumnezeu e mereu prezent in viata fiecaruia dintre noi; mereu se inregistreaza viata noastra de toate zilele.
Spune acel cuvant cumplit Mantuitorul Hristos: ca in ziua aceea a Judecatii, vom da seama fiecare pentru tot cuvantul desert rostit de-a lungul vietii noastre. Apoi cate cuvinte urate, desarte, spurcate, netrebnice vorbim de-a lungul vietii? Si le uitam. Ele insa nu se uita, se inscriu undeva in subconstient, si in ziua aceea se va ridica acest capac care le inchide ca intr-un mormant, vor aparea toate vii inaintea noastra si ne vor da de mare rusine inaintea lui Dumnezeu si a ingerilor cerului si a intregii omeniri. Asa incat trebuie sa ne curatim de aceste spurcaciuni launtrice, de acest balast de pacate. Sa ne curatim, pentru ca in imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra, asa ne spune sfantul apostol Pavel care a fost ridicat pana la al treilea cer, incat stia ce-i acolo. Mantuitorul Hristos Insusi ne spune cu foarte multa precizie acest lucru. De aceea, cat suntem inca in aceasta viata, cat avem libertatea de a ne ruga, de a cere lui Dumnezeu iertare, de a spala aceste pete de pe haina cea luminoasa a sufletului nostru, haina luminata la botezul nostru, din pruncia noastra, cat inca putem fi pe acest pamant, putem plange, putem cere iertare si ne putem cu adevarat lumina. Atunci va fi prea tarziu si nu va fi luata in seama nici una din plangerile noastre.
Pentru ca acest Canon, asa cum am spus, e o tanguire, o plangere de jale sau o marturisire, in care ne plangem faptele noastre cele rele, de la inceputurile lumii, de la Adam si Eva si pana la sfarsitul vietii noastre, cand ne vom intalni in fata dreptului Judecator cu faptele noastre, in aceasta confruntare cu noi insine. E o marturisire in acelasi timp: marturisim in acest Canon toate pacatele pe care le-am facut fiecare din noi, le recunoastem acolo. Canonul are aceasta nota specifica: „eu sunt cel pacatos”, ne recunoastem fiecare in parte vina noastra. Asa este compus acest Canon, pentru ca insusi autorul se socotea pacatos, desi era un sfant. De aceea marturisirea Canonului, cuprinsul lui ne indeamna sa ne marturisim si noi pacatele, fiecare in felul lui si in intimitatea lui, sa ne adunam gandurile, faptele, uraciunile si sa le spalam, sa le curatim, sa le aruncam din noi insine.
Se intampla ca foarte multa lume neglijeaza acest lucru, neglijeaza si se tot aduna mereu pata dupa pata, pacat dupa pacat, pe acest strat launtric al omului cel duhovnicesc din noi. Se aduna in asa masura incat, la un moment dat, ni se pare ca nu mai avem nevoie sa ne mai curatim, sa ne mai spalam. Iata, chiar astazi se plangea cineva, o biata sotie, ca sotul ei care nu se spovedise din tinerete, a murit de un atac de cord. Avea ca orice om pacatele lui, dar niciodata nu s-a spovedit si nu s-a impartasit. Mai zilele trecute, venise o batrana de 75 de ani si spunea ca [numai atunci] cand era copila, eleva de scoala primara, s-a spovedit de sila, impinsa de maica-sa la spovedanie. Atata amar de ani, atatea pacate suprapuse pe sufletul ei, pe omul cel dinlauntru! Inchipuiti-va ce coaja, ce solzi de nesimtire, ce ermetic inchis [este] acest suflet, fara legatura cu bunul Dumnezeu! Pentru ca suntem ca intr-o carcasa prin care nu mai poate respira duhul lui Dumnezeu, aerul cel duhovnicesc (…).
Canonul, chiar la inceput, are o nota foarte personala. Iata cum incepe, ca o marturisire:
Si Canonul deapana mereu asemenea tanguiri dinlauntru, cum am mai spus, cautand o respiratie, o inaltare, o luare de legatura cu prea bunul Dumnezeu.
Toate aceste spuneri ale Canonului, frati crestini, ne amintesc noua, crestinilor, de parabola fiului risipitor. Fiul risipitor, pilda vietii lui, este de fapt experienta fiecaruia dintre noi, barbat sau femeie. E un moment dat in viata noastra cand avem nevoie, parca, launtric, de aceasta libertate — asa zisa libertate: „Sa-mi fac de cap. Las sfaturile parintilor, ale profesorilor, ale cartilor bune si vreau sa simt eu aceasta libertate“. Si Dumnezeu acorda fiului risipitor care era copilul Lui, o parte din lume — sau o acorda fiecaruia dintre noi, pentru ca suntem toti liberi. Si o luam razna prin lume, prin pacate si ajungem la acea tara straina in care e foamete de cuvantul lui Dumnezeu si ne intalnim cu tot felul de pacate, cat avem niste posibilitati. Iar daca nu, foametea este asa de mare, incat nu avem nici o zdreanta pe noi, nici o roscova macar, acelea pe care le mananca animalele la care ajungem pastori. Aceasta departare de Dumnezeu pana aproape de pieirea noastra, este o experienta dorita de fiecare dintre noi la un moment dat, ca dupa aceea sa vina saturatia de rau si de mizerie si intoarcerea inapoi la casa parinteasca. Si Dumnezeu prea bunul ne asteapta si ne primeste. Ne permite aceasta ca sa ne inteleptim, sa nu mai facem si alta data aceste greseli. Si, adevarat, [cei] care se intorc din viata de pacat, traind acest amar, aceasta mizerie a pacatului, acest venin al pacatului, se gandesc cu dispret si cu ura impotriva a ceea ce au trait.
Acest sfant si mare Canon e de fapt aceasta experienta. Cei dinaintea noastra au facut aceste pacate, spune in Biblie — care este o carte foarte sincera, spune lucrurile cum au fost. Si toate au o semnificatie si un simbol pentru fiecare, in viata noastra. Ea ne arata caderile si intoarcerile [oamenilor] catre Parintele ceresc. Aceasta parabola a fiului risipitor [ne arata] experienta negativa, dupa aceea intoarcerea catre cele bune si sfinte, catre care suntem haraziti si catre care trebuie sa mergem — pentru ca acolo vom ajunge si ar fi pacat de osteneala de o viata intreaga, ca sa muncim, sa viem pentru iad, pentru intuneric, pentru foc, nu pentru lumina, bucurie si pace! Deci, despre spovedanie este vorba in acest mare si sfant Canon.
Prima spovedanie a fost la inceputul omenirii, chiar la stramosii nostri cei dintai, Adam si Eva. A avut loc in raiul din Eden, cand Dumnezeu provoaca pe Adam si pe Eva la o marturisire personala, asteptand o descriere cinstita a modului cum au pacatuit si a cauzei care i-a determinat la pacat. „Pentru ce ai facut aceasta”?, o intreaba Dumnezeu pe Eva. Femeia da vina pe sarpe. Dumnezeu il intreaba in chip deosebit pe Adam: „Nu cumva ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci”? Adam ocoleste raspunsul si da vina pe insusi Dumnezeu, spunand: „Femeia pe care mi-ai dat-o sa fie impreuna cu mine, aceea mi-a dat din pom si am mancat”!
Lucru asemanator s-a intamplat si cu Cain. Dumnezeu il provoaca sa-si marturiseasca crima facuta impotriva fratelui sau Abel, insa el refuza sa raspunda direct, spunand ca nu este pazitorul fratelui sau. Asa ca de la inceputul omenirii inca e aceasta sovaiala, aceasta lipsa de raspundere pentru faptele noastre pe care ar trebui sa le marturisim sincer si deschis si sa cerem iertare pentru ele. De atunci inca oamenii bajbaie, oamenii evita sa fie sinceri cu ei insisi, dar mai ales cu aceia catre care trebuie sa dea un raspuns.
Doi dusmani apa
r in viata oamenilor, cand sunt trasi la raspundere pentru faptele lor cele rele: rusinea si teama. Rusinea de a nu fi dispretuiti si teama de a nu fi descoperiti si pedepsiti. Acesti dusmani au aparut in constiinta primilor oameni si apar in constiinta fiecaruia dintre noi, cand ne gandim sa ne apropiem de taina spovedaniei, de taina iertarii pacatelor. Desi gresim si ne incarcam zilnic de multe pacate, facute cu vorba, cu mintea ori cu fapta, lasam sa treaca timpul si trec anii, pentru multi trece viata toata, fara sa se descarce de povara pacatelor si fara sa se spele de intinaciunea care se depune pe haina cea nevinovata a sfinteniei din noi, din clipa sfantului botez. Aceasta zgura, acest balast greoi ne inchide porii sensibilitatii noastre launtrice si nu mai putem respira vazduhul cel duhovnicesc, devenind ca un pamant pustiu si sec, cum spune psalmistul, in care nu mai poate incolti nici un gand sfant, nici o ravna, nici un rod din cele ceresti. Nu mai putem crede in Dumnezeu, nu mai putem iubi cu adevarat nici pe oameni si nici pe Dumnezeu. Pacatele ascunse si nemarturisite sunt ca niste soareci care rod in noi radacinile faptelor noastre bune, daca le avem. Si in locul lor odraslesc si cresc in noi faptele cele rele, cu toate urmarile lor nenorocite pentru viata noastra de aici si de dincolo. Aici ne amarasc viata si ne instraineaza de Dumnezeu, iar dincolo de mormant propriile noastre fapte rele ne vor acuza ca niste demoni cumpliti in ziua Judecatii. Si nu vom putea scapa de ele, cum spune sfantul Efrem Sirul undeva. Faptele noastre bune vor fi ca niste ingeri buni, iar faptele noastre rele vor fi ca niste ingeri rai. Se tin de noi scai si spun: „ale tale suntem”, „tu ne-ai facut”! Si daca sunt mai multe rele, ne pierdem. Daca sunt mai multi ingeri buni, mai multe fapte bune, Dumnezeu ne ajuta si, in cumpana aceasta a dreptatii Lui si a dragostei Lui, scapam de acea pedeapsa, de acea osanda la care suntem amenintati mereu in Sfintele Scripturi.
La tainuirea pacatelor ne indeamna si firea noastra pacatoasa si ne ajuta si vrajmasul diavol, despre care sfantul Ioan Gura de Aur spune ca el ascunde rusinea oamenilor cand vor sa pacatuiasca. Iar dupa ce au savarsit pacatul, tot el, vrajmasul diavol, le aduce aminte ca trebuie sa se rusineze de ceea ce au facut, ca sa nu fie sminteala pentru duhovnicii lor, fata de care trebuie sa apara ca niste persoane cinstite si cuminti. Iar aceasta socoteala este o mare greseala, frati crestini, si o mare inselare, pentru ca este bine sa ne rusinam de oameni si sa ne temem de Dumnezeu atunci cand savarsim pacatul sau inainte de a savarsi pacatul, nu dupa ce l-am savarsit. Pentru ca ce rusine poate fi cand vrei sa scapi de o boala si te arati doctorului asa cum esti, vrand sa te vindeci? Ce rusine poate fi cand vrei sa te speli de necuratiile din suflet, sa iesi din slujba diavolului si sa intri in slujba lui Dumnezeu? Si-a pierdut oare cinstea marele proroc David care si-a marturisit pacatele in public, cu psalmul 50, sau sfantul apostol Pavel sau Maria Magdalena sau fericitul Augustin sau Maria Egipteanca sau alti mari pacatosi care s-au recunoscut ca mari pacatosi in public, marturisind pacatele lor? Dimpotriva, ei sunt mari in fata lumii intregi si sunt sfinti inaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru curajul si sinceritatea cu care si-au marturisit gresalele si faradelegile lor.
Pentru ca spovedania noastra sa insemneze cu adevarat o curatire si o reinnoire sufleteasca launtrica trebuie, mai inainte de a merge la spovedanie, sa ne pregatim. Cum sa ne pregatim? Unii dintre dumneavoastra stiu acest lucru. Sunt niste ghiduri chiar, in care sunt insirate o multime de pacate facute de diferiti. Citindu-le, te recunosti in ele si notezi pe o bucatica de hartie cele ce-ti apartin tie. Si la unii se aduna patru sau opt pagini, pe hartie mare. Asa, cand vii nepregatit, neprevenit, ti se pare ca nu ai facut nimic. Vezi in ce constau aceste pacate, aceasta pulbere fina si murdara care cade pe suflet, culegand din aceste ghiduri sau din meditatiile tale [relele] din viata ta, iti dai seama cat de pacatos esti inaintea lui Dumnezeu.
Sfintii, care au fost sfinti si au facut minuni, se rugau in preajma mortii lor (ca erau anuntati), sa le prelungeasca Dumnezeu viata inca cu cateva zile ca sa se poata pocai, pentru ca isi vedeau aievea faptele lor in cele mai mici amanunte. Noi insa, daca n-am ucis, daca n-am furat nu stiu ce 
lucru foarte scump si mare, daca n-am avut un proces rasunator (…), nu suntem pacatosi. Insa pacatele noastre sunt foarte multe, foarte dese si foarte usor se lipesc de sufletul nostru, asa ca praful sau ca particelele de carbune intr-o uzina, se depun una peste alta si ne simtim negri si pe chip, si pe maini, si pe trup. Cand ne spalam abia vedem cata negreala curge dupa spalarea mainilor noastre. Cam asa sunt si aceste pacate care se aduna in firea noastra launtrica, de care trebuie sa scapam. De aceea, e bine sa ne facem inaintea spovedaniei aceasta lista de pacate, s-o avem la indemana, pentru ca si vrajmasul diavol le mai acopera: „Asta?! Toata lumea face pacate din astea”! Daca fac, de pilda, femeile, iertati-ma, avortul, toata lumea face avorturi. Daca fac alte ticalosii, cat mai murdare si mai ascunse — „toata lumea face asa, am facut si eu”. Acolo, la Judecata, fiecare va da seama de propria lui persoana, indiferent de ceilalti. Asa incat sa cobor in mine, sa vad in ce consta propria mea greseala, s-o marturisesc plangand, sa hotarasc ca, dupa aceea, sa n-o mai savarsesc niciodata, altfel nu mi se iarta.
Tot asa, inainte de spovedanie, frati crestini, e bine sa ne impacam cu dusmanii nostri. Pentru ca sunt uri din acestea tacute, in familii sau intre prieteni, fosti prieteni sau in grupari mai mari. Si tin urile acestea multa vreme. Vii si te spovedesti, insa dusmanul te uraste si tu il urasti pe el, esti mereu in dialog cu el si nu te poti ruga ca sa fii iertat, pentru ca nici tu nu ierti. De aceea, inaintea spovedaniei este foarte necesar sa ne iertam cu toti aceia cu care suntem impricinati. Si, de asemenea, inainte de spovedanie trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu. Sa ne rugam sa ne dea duhul umilintei, al pocaintei, ca adeseori noi nu ne dam seama ca suntem pacatosi. Fara aceasta cainta launtrica, spunem asa, niste lucruri… o spovedanie formala. Aceasta nu e vindecatoare pentru noi. […] Asa incat aceasta umilinta, acest duh al lui Dumnezeu il putem cere inainte de spovedanie, acest har, ca sa ni se ierte noua greselile: fie dupa o carte de rugaciune, fie ca ne rugam noi insine, cerand acest ajutor dumnezeiesc ca sa ne putem cobori in noi, sa ne putem recunoaste propriile noastre pacate.
Cand ne aflam la scaunul marturisirii, frati crestini, revenim la cei doi dusmani, frica si rusinea. Vine credinciosul si vrea sa marturiseasca, insa ii e rusine, ii e jena sa spuna. Sunt unii care merg la cativa duhovnici, spun la unul o parte, la altul o parte, ca sa para mai putin vinovati. Frati crestini, spovedania este activa pentru noi si folositoare, cand ne ducem anume sa ne umilim acolo. Si ne umilim nu in fata preotului, nu atat in fata lui, ci in fata Judecatorului care este Mantuitorul Hristos. El e in chip nevazut intre noi, intre credincios si duhovnic, este Insusi Mantuitorul Hristos care primeste marturisirea noastra, Lui ne marturisim, El ne iarta. Noi [preotii] suntem numai niste mijlocitori intre dumneavoastra, credinciosii, si Mantuitorul Hristos. De aceea, cand spui cu toata cainta, Lui ii spui, pe El Il rogi sa te ierte. Si El te iarta cu adevarat, daca vede aceasta revarsare din suflet, aceasta cainta adanca din toata fiinta ta. Pentru ca duhovnicul este legat de acest secret al spovedaniei, nu spune nimanui ceea ce primeste de la penitent, [de la] cel care se marturiseste. Sunt pedepse cumplite pentru duhovnic, pana acolo incat i s-a taiat limba unui duhovnic care a spus ceva de la spovedanie. In canoanele acestea care sunt de doua mii de ani, sunt fel de fel de pedepse, (constrangeri, ca sa fie pastrat acest secret al duhovniciei, spus numai intre [credincios], duhovnic si Iisus Hristos Mantuitorul nostru, care iarta pacatele noastre.
Ca incheiere am sa citesc din cartea Marturisire ortodoxa [7. Părintele citează aproximativ răspunsul la întrebarea CXIV din cap. I. Vezi Mărturisirea de credinţă a Bisericii ortodoxe, Bucureşti 1981]. jumatate de pagina, pentru a vedea ce ne spune despre spovedania noastra inaintea lui Dumnezeu, ce roade, ce folos avem din spovedanie. Marturisirea ortodoxa, vorbind despre foloasele pocaintei, spune asa:
„Cel dintai folos este acesta: precum prin pacat pierdem nevinovatia pe care am capatat-o prin sfantul botez, tot asa prin pocainta dobandim din nou aceasta nevinovatie. Precum prin pacat ne lipsim de harul lui Dumnezeu, tot asa prin pocainta il primim din nou”,
acest har, aceasta inviorare totala din fiinta noastra.
„Precum prin pacat cadem in robia diavolului, prin pocainta ne izbavim din aceasta robie”.
Si, in sfarsit,
„precum prin pacat intra in cugetul nostru rusinea si frica, tot asa prin pocainta se intoarce in noi pacea si bucuria si indrazneala, asemanatoare cu aceea pe care o au copiii catre parintii lor”.
Ţinand seama de toate acestea, frati crestini, ne intoarcem cu umilinta si cu toata fiinta noastra catre induratul Dumnezeu, cum spune Canonul cel mare. De cate ori cadem, sa ne ridicam; de cate ori gresim, sa ne caim si sa ne rugam lui Dumnezeu zicand:
„Doamne, Tu care stii cele ascunse ale inimii mele, care vezi ranile si bubele si zdruncinaturile inimii mele, tamaduieste-ma Doamne, iarta-ma Doamne, curateste-ma Indurate, innoieste-ma pe mine, cel invechit in rele. Ma rog, Doamne, «lumineaza-ma si ma indrepteaza pe mine la poruncile Tale si ma invata, Mantuitorule, sa fac voia Ta» [Numeroase predici ale Părintelui Sofian se încheie cu o rugăciune spontană. Aici rugăciunea se termină cu sfârşitul irmosului De noapte mânecând… al cântării 5 din Canon.], ca binecuvantat esti in veci”.
Amin.
(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)
[1] Rostit vineri 21 martie 1986.
Cititi si:
- PREFACEREA RUSINII in lupta impotriva patimilor, in Taina Pocaintei si a Sfintei Spovedanii
- ARHIM. SOFRONIE – Puterea curatitoare a caintei
- “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”
- Pregatirea pentru Taina Spovedaniei
- TAINA SPOVEDANIEI. Care este sensul ei adanc si cum putem risca PROFANAREA ei prin formalism si superficialitate?
- “Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
- “Totdeauna recomand pocainta SI marturisire. Niciodata nu recomand DOAR marturisire”!
- SPOVEDANIA – LEGAREA RANILOR. CUM SA O FACEM CORECT?
- CUVIOSUL PAISIE DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE SI DE POVATUITOR DUHOVNICESC
- Sfantul Teofan Zavoratul NE AJUTA SA NE SPOVEDIM AUTENTIC SI LUCRATOR
- NOI SI FIUL RISIPITOR. Cum incepe caderea de la pacate mici si cum trebuie sa fie ridicarea si intoarcerea. PREDICI EXCEPTIONALE ALE SF. TEOFAN ZAVORATUL
- Sfantul Nicodim Aghioritul despre folosul spovedaniei dese si despre paza de pacat
- Sf. Nicodim Aghioritul: ADEVARATA POCAINTA
- SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati
- Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR?
- Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE (plus audio si video)
- Parintele Gheorghe Calciu: “SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!”
- Marturisire si impartasire – Sfantul Grigorie Palama
- PR. VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV – “Invataturi si intamplari minunate”
- LISTA PREGATITOARE DE SPOVEDANIE – de la Fericitul Parinte Martir Constantin Sarbu (indreptar orientativ, pentru cercetarea constiintei)
- INDREPTAR DE SPOVEDANIE alcatuit de mucenicul inchisorilor, Valeriu Gafencu. CARE SUNT PACATELE SI URMARILE LOR? (Ghid orientativ)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Am primit la o alta postare urmatorul comentariu din partea cititoarei SIM, pe care dorim sa vi-l supunem atentiei si la care va rugam sa participati cu parerile si sugestiile voastre:
Ar fi mai mult decit binevenita o astfel de initiativa ! Poate unii am mai putea repara cite ceva si am gasi un sprijin atumci cind avem nevoie !
O, Doamne, nu doar prin manastiri si schituri!
Sunt inca preoti de mir care, prin viata curata pe care o duc si faptele de milostenie pe care le fac, prin invataturile pe care le transmit oamenilor, pastreaza harul Duhului Sfant si-l impart tuturor celor care ii asculta sau cu care vin in contact.
Se spune ca duhovnicul este acela care ne alege pe noi, nu invers.
Trebuie insa sa avem rabdare si sa pastram rugaciunea pana cand Bunul Dumnezeu ne va indruma pasii spre el, la vreme potrivita pentru noi.
Ideea de a deschide o sectiune cu discutii si aprecieri despre duhovnicii si preotii nostri binecuvantati de Dumnezeu, nu este o idee rea, insa aduce cu sine multe ispite, nu numai pentru preoti ci si pentru credinciosii care ii vor cauta cu scopul acesta.
Preotii binecuvantati de Dumnezeu au fost si vor fi mereu, atata vreme cat va fi inca rugaciunea noastra curata atat pentru noi cat si pentru cei apropiati noua.
Personal cred ca este mult mai bine pentru noi sa evitam a-i scoate in luminile rampei, sa aducem prin atitudinea noastra (chiar daca bine intentionata) in viata sfintiilor lor tot soiul de indivizi dubiosi cu nume de reporteri care nu nici un fel de scrupule in a-si atinge scopurile lor murdare si a sfasia astfel valul sfinteniei, a indeparta harul cu care ii acopera Domnul spre mantuirea noastra.
Duhul lui Dumnezeu, bland si iubitor, nu va ramane in cei care cauta rostul material al acestei vieti.
Iar Sfintii nostri stiu asta si de aceea uneori prefera singuratea si saracia lumii materiale, in fapt implinirea sufleteasca si impartasirea harului dumnezeiesc. Uneori, in mod egoist, noi oamenii spunem ca ei fug de noi si de lume, dar gresim pentru ca ei tocmai pentru noi si lumea noastra fac acest lucru. Insa acestea nu le putem intelege decat la momentul potrivit, hotarat noua de Dumnezeu.
Nu ne ramane decat rugaciunea pentru aflarea unui duhovnic care, prin harul lui Dumnezeu sa ne indrepte pasii si viata catre El.
Rugaciune pentru aflarea unui duhovnic
Doamne, Tu care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se întoarca si sa fie viu, Tu care Te-ai pogorît pe pamînt tocmai spre a învia pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada pe Tine, Lumina cea adevarata, pe cît este cu putinta omului, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, pentru ca slujindu-l si supunîndu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si facînd voia Ta în a lui, sa-Ti plac Tie, singurului Dumnezeu, si sa ma învrednicesc si eu, pacatosul, de împaratia Ta. Amin.
As dori sa-mi cer iertare daca am dezamagit.
Doamne, ajuta!
(Am scris aceste lucruri pentru ca parintele de la biserica din cartierul in care locuiesc si unde m-am dus sa ascult Canonul cel Mare, desi nu este biserica unde merg de obicei, a tinut sa ne atraga atentia ca odata cu inceperea Marelui Post vor aparea si atacurile la adresa preotilor si a credintei noastre ortodoxe, dovada in acest sens fiind acum decoperirile cu iz stiintific care au ca scop sa indeparteze oamenii de Dumnezeu si de Biserica Sa.)
Si eu sunt de acord cu aceasta sectiune.Mentionez ca trec prin momente de incercare in viata mea si am simtit nevoia unui duhovnic iscusit.Poate inca nu l-am gasit dar rugaciunea staruitoare este un mod de a-ti gasi unele raspunsuri la diferitele incercari.Pentru a cauta un duhovnic am vizitat mai des site-uirle cu caiete de impresii ale pelerinilor de la diferite manastiri vizitate.
Este o idee buna.
Doamne ajuta!
Asa ma gandeam si eu odat’, purces-am la cautat mari duhovnici. I-am cam ratat, un mare parinte chiar isi daduse duhul in mainile Domnului, la doi pasi de mine, in vremea ceea. Ce palitura de osanda, pre capu’ meu.
Apoi, am mai lasat din standarde, am mai scoborat din pretentii. Iaca aflasem [de] un parinte imbunatatit si minunat convertit, prin lucrarea unui mare duhovnic. Zic: am dat lovitura! Da’ valeu, ce chin, ce jale, ca nu mergea nimic, nu ne puteam apropia, niciodata nu era timp, tot felu’ de piedice. Si mi era rau la vremea ceea, da’ rau, ca abea ma mai tineam pe picere.
In cele din urma, prin lucrarea lui Dumnezeu (adeca si prin oameni, cum ar veni) am ajuns unde treba. N-am realizat asta chiar din prima, oarecum am simtit-o la inceput dar s-a confirmat oleac’ mai tarziu. Nu cu mult. Numa otarica de rabdare mai incolo. Am aflat asadar ca ma invartisem luni bune in cerc din pricina ideilor mele gresite cu carele pornisem la vanatoarea de mari si iscusiti duhovnici. Neaparat mari. Cu siguranta iscusiti. M-am dumirit mai apoi ca, oriunde ar fi, mici, mari, cunoscuti, necunoscuti, dupa roade se afla si dupa sirul de ushenici carele ii urmeaza. O turma, un pastor.
Ce ii mai fain ii ca, in momentele de criza cumplita, ce m-a ajutat (in ceea ce priveste marii duhovnici, sa spui ashe) o fost un cuvant al Parintelui Rafail, un cuvant simplu si aparent fara mare impact, poate chiar banal pentru unii, un biet cuvant pierdut pe undeva printr-un interviu dintr-o revista si ea pierduta in marele ocean ilectronic…Nu spui care ca ii al meu si nu-l dau la nimenea. Is un pic egoist, dara ce, nu-i toata lumea la fel?
Deci, cautarea terminandu-se, aflat-am apoi ca ajunsesem pe o linie de descendenta (ca sa ma esprim in termeni arheologici) scoborata tocma – hat! – de la Omul lui Dumnezeu, Siluan.
M-am scarpanat in ceafa, olteneste asa, si mi-am zis: ce chestie, Doamne! iaca ce invarteala am facut; tz tz, ca tare prost is. Culmea, pana atunci mi se paruse ca is dashtept.
Reactia asta s-o ivit apoi, in tot felul de momente. Mai ales cand ma izbeam de purtarea de grija a Celui smerit si ascuns. Atat de ascuns, ca nu L-am prins niceodata asupra faptului, oricat L-am pandit.
Da’, sa reviu la oile noastre, ca d’aia ma pusai pe scris, ca sa vedeti patania mea si sa va radeatz de ea.
Dupa ce l-am gasit pe duhovnicul meu pe care mi-L “rezervase” Acela, da’ io nu stiam asta, la acel moment de dinainte de timp, am purces la drum. Valeu, ca erea bine da’ nu prea asemanator cu ce ma inchipuisem eu c-ar trebui sa fie. Da’ erea, asa, o legatura, o franghie cat o atza. Si d’acolo am tot impletit. Mare chestie.
De fapt, io am cam despletit, mare parte a timpului. Da’ cum despleteam io, se facea ca Cineva impletea la loc. Breh, va spui io, zici ca nu se poate asa ceva. Da’ se poate, bag sama.
Nu va mai plictisesc cu patzaniile mele ca nu aiastea is relevante. Vreu numa sa va mai zic un lucru care nu l-am priceput decat de curand. Cred ca s-ar putea sa fi fost chiar zilele trecute da’ nu-s sigur ca mi-i mintea prastie, pardon, imprastiata.
Deci, ce voiam sa mai zic? Ah, da, deunazi am avut un vis. Dupe ce m-am trezit, l-am uitat.
Da’, oricum, nu despre vis voiam sa va povestesc ci cum ca, mai pe zi asa, ma gandeam eu in sinea mea, nu mai stiu la ce. Imi umbla mintea de parc’ ar ave picere, domle.
S’a facut insa un pic de lumina si – poc! – m-a “lovit” in moalele capului: vecinu erea, cu cazmaua. Glumesc, n-am cazma si nici vecin. Traesc insingurat si nefericit da’ ma consolez cu gandul ca mi-am construit un turn de fildes superb. Crez ca iar glumesc asa ca sa ma intorc mai bine la lumina ceea, zice:
– “domle, zice, sa vezi de ce nu mere treaba, de ce ma tot invart in cerc, uneori parca pricep, alteori se stinge lumina de parca as fi bransat la Electrica”…
Apoi continua netulburat, la fel ca instalatoru’ astora:
– “sa vez ca nu e nevoie numa de-un “duhovnic iscusit in curatirea launtrica, cu discernamant si rabdare si mai ales traitor al rugaciunii si al lucrarii celei bune”, ii nevoie si de-un ucenic”.
– “Ca orice priza are nevoie si de-un shtechier d’ala, pe masura, ca sa circule ilectronu”, completez io. Zice: “da”.
Mare lucru fizica, domle, si firele astora de la ilectrica, mare lucru. Am decis sa le platesc si factura cu ocazia asta, castigasera.
Si iaca, ma’ntreb si ieu, acu, precum inaintasii mei: cati nu suntem oare care cautam si nu gasim un astfel de ushenic o viata intreaga?
Mare chestie, am zis iara, si m-am scarpanat dupe ceafa. Olteneste, asa. Mare chestie.
Amin.
Din cauza programului de lucru aglomerat din aceasta perioada, nu am putut pleca de la serviciu mai devreme, asa cum intentionam si mi-as fi dorit, pentru a ajunge la ora de incepere a slujbei Canonului in biserica unde merg de obicei.
Insa Bunul, Cel ce cunoaste inimile si dorintele noastre, mi-a indrumat pasii catre biserica din cartierul in care locuiesc, destul de aproape de locul unde lucrez si unde, foarte important pentru mine, slujba incepea la ora 18.
Aveam sa descopar acolo preoti binecuvantati de Dumnezeu, care prin rugaciunile lor si ale celor din biserica, prin cantarile specifice ortodoxiei in acesta perioada, aveau sa ridice la cer sufletele noastre atat de legate de grijile materiale ale vietii.
Grija pentru lucrul bine facut – slujba savarsita fara graba, cantarile si cuvintele clar exprimate, metaniile si ingenuncherile repetate ale preotilor – aveau sa ne introduca in atmosfera de pocainta specifica Postului Mare, in mod firesc, ca si cand dintotdeauna am fi facut cu totii lucrul acesta, desi multi dintre noi erau la inceput.
Insa, in sufletul meu, imi doream sa ajung si la biserica mea, dar nu stiam cand si cum. M-am rugat pentru asta. Si Bunul nu mi-a lasat rugaciunea fara raspuns, astfel incat ieri, in cea de-a patra zi a Canonului, aveam sa plecam cu totii cu cateva ore mai devreme, ceea ce-mi permitea sa ajung la timp acolo unde mi-am dorit. Va imaginati bucuria mea. Zis si facut. Insa in biserica draga sufletului meu, slujba minunata a Canonului Mare era tinuta de un alt parinte care rostea toate cuvintele pe un ton destul de abrupt, egal si fara traire.
Dupa jumatate de ora in care mintea ratacea si emitea tot soiul de judecati si comparatii, m-am inapoiat la biserica din cartier. Desi distanta dintre cele doua biserici este mare, aveam, prin ajutorul Domnului sa ajung chiar la inceperea slujbei.
Pentru mine a fost o lectie despre dorintele oamenilor si implinirea lor. Pentru ca, de multe ori nu stim ce cerem. Pentru ca uneori este atat de bine sa ne lasam cu totul in voia Domnului, sa-L lasam sa ne surprinda pana in cele mai mici detalii.
Un post binecuvantat tuturor!
@ Alin-7
Excelenta parabola cu “Electrica”! Bune invataminte duhovnicesti putem trage din lectiile acestea de fizica a electricitatii si a magnetismului.
Si eu sunt de parere ca in ciuda dorintei noastre de a gasi, si a fi in legatura cu duhovnici care exceleaza, mai trebuie ca si noi sa ii facem cumva pe acesti parinti duhovnici, pe care ii avem, mai sublimati in duhovnicie.
A deschide o lista cu parinti imnbunatatiti mi se pare a deschide o cutie din care pot ieisi tot felul de ispite, si nu mi se pare deloc o modalitate specifica Bisericii, in ciuda setei multora de a se adapa la izvoare de munte.
Sunt de acord cu cele spuse Carmen, Corina si Alin-7.
Ceea ce propusesem se refera la o sectiune de marturii ale cititorilor. Marturii despre greutatile, trairile si ispitele, caderile aflate pe cale si cum au trecut de ele. Marturii cum au facut deja (chiar cu talent si umor) Alin-7 si Carmen.
Ar fi o modalitate sa ne cunoastem intre noi si sa mai gasim si raspunsuri la framantarile noastre din anumite momente.
Iar cine cauta raspunsuri, va gasi si printre aceste marturii.
In primul rand ar fi o modalitate, o ocazie, de a depasi poate virtualul care ne sustine aceasta mica comunitate.
O lista de duhovnici imbunatatiti nu este ceea ce propusesem. Dumnezeu ii stie pe fiecare, nu noi. In plus, am vazut (mai degraba intuit) ce s-a intamplat cu parintele pustnic, a carui chilie se afla aproape de locul unei viitoare partii de schi. Ce nebunie se iscase pe Facebook printre credinciosii foarte evlaviosi. Se strangeau in grupuri sa mearga catre el. Il sfintisera deja. Eu am vazut-o ca o mare ispita pentru el.
O sectiune de marturii ale cititorilor despre cautarile si aflarilor lor pe calea cea stramta. Aceasta ar fi propunerea. Iar aici ar putea intra si marturii despre cautarea si aflarea unui duhovnic. Despre impreuna-lucrare cu acesta.
Alin-7 a inceput deja. 🙂
Ispite vor fi, cu siguranta. Daca ne rugam impreuna si nu uitam scopul propus: sa invatam si din exemplele altora, sa ne apropiem duhovniceste, sa trecem de virtual, atunci Dumnezeu ne va ajuta.
Trebuie gandita bine si facuta cu indrumare, insa daca noi nu ii vedem folosul sau consideram ca intram pe un teren cu multe ispite si ne simtim nepregatiti, atunci o astfel de sectiune poate nu isi are rostul.
Mai multe pareri si opinii ar fi foarte binevenite si asteptate.
Doamne, ajuta!
Proasta idee!De fapt,cred,o mare ispita.
In mare ,a argumentat f bine de ce,Carmen, in primul ei comentariu.Din lipsa de timp si conditii,subscriu celor spuse de ea acolo,dar este doar o parere,pe care unii,probabil, nu o vor agreea.
Iertare,celor pe care ii supar.
@ Alin-7:
🙂 🙂
@ magda s.:
Sa cititi si comentariile de mai devreme ale surorii Sim. Cred ca i-am inteles intentia si nevoia si cumva poate gasim o cale, in limita timpului fiecaruia, sa ne impartasim cate ceva din experientele noastre, atat cat se pot spune si cat pot aduce folos cuiva.
Ar fi foarte folositor o astfel de sectiune.
Si eu as dori sa gasesc un astfel de duhovnic iscusit in curatirea launtrica, cu discernamant si rabdare si mai ales traitor al rugaciunii si al lucrarii celei bune – cum spune si SIM
Doamne Ajuta!
Acum sa dau si detalii: mi-ar place sa gasesc pe cineva, care sa aiba timp pentru fiecare, sa iti spuna unde gresesti, sa te corecteze, sa te tina in priza atunci cand incepi sa cazi.
Caci la biserica noastra din cartier, este un singur duhovnic, iar noi, cei care il cautam suntem multi. Nu are cum sta de vorba cu fiecare prea mult timp. Iti marturisesti pacatele, intrebi ce ai de intrebat si cam atat.
Slujbele sunt foarte frumoase, pune suflet in tot ceea ce face.
@admin
asta-i cu totul altceva.
@Sim
Cine doreste sa cunoasca bucuriile si in egala masura ispitele rugaciunii inimii, poate afla din scrierile parintilor ortodoxiei; nu trebuie sa uitam insa ca rugaciunea inimii calauzeste ea insasi omul daca sunt respectate anumite conditii.
Am inteles nevoia de a discuta cu un parinte care cunoaste din propria experienta toate acestea, de a fi oarecum supravegheat, dar exista insa si o cale mai scurta: aceea in a vedea lucrarea lui Dumnezeu in toate intamplarile vietii noastre, bune sau rele, de a invata sa primim in mod egal si bucuria si necazul si boala.
Inainte de a ajunge sa vedem roadele rugaciunii inimii, trebuie neaparat sa trecem de etapa curatirii, a purificarii – asa cum spune pr.Staniloae in .
Viata mistica ortodoxa atrage si in aceeasi masura aduce ispite pe care uneori nu le putem depasi decat prin rugaciune intensa si rabdare multa. Baza insa, punctul de plecare il constituie doar desprinderea de pornirile patimase ale firii noastre omenesti. Adica schimbarea vietii din multe aspecte. Un lucru nu totdeauna la indemana.
Inainte de a ajunge sa vedem roadele rugaciunii inimii, trebuie neaparat sa trecem de etapa curatirii, a purificarii – asa cum spune pr.Staniloae in “Ascetica si mistica ortodoxa”.
Cred ca inainte de a pleca in cautarea duhovnicilor vestiti, fiecare dintre noi ar trebui sa raspunda sincer la intrebarea: pot eu oare sa fac intru totul, sa primesc fara impotrivire tot ceea ce-mi va spune parintele la spovedanie, sa iau totul drept voia lui Dumnezeu pentru mine, fara adaptari la conditiile din ziua de azi sau indreptatiri cuvenite?
@doar pt.admin, rog sa nu editati
Felul in care s-a pus initial problema mie personal mi-a displacut, insa nu as vrea sa indepartez pe nimeni din cei ce va citesc.
“Cati duhovnici iscusiti nu sunt ascunsi prin manastiri si cat folos ne-om trage si noi de i-am cunoaste si ne-am bucura de invataturilor lor…
Va ajut si eu cum pot in aceasta lucrare.”
Oare nu sunt atatea invataturi postate pe site?
Oare, daca cineva doreste sa cunoasca mai mult, nu poate afla din raspunsul simplu la o intrebare?
Sunt atatea scrieri ale parintilor rasariteni incat zece vieti de am avea tot nu le-am putea citi si patrunde pe toate.
A cauta duhovnicii ascunsi prin manastiri, pentru mine echivaleaza cu expunerea in piata publica spre judecare.
Dumnezeu sa ne miluiasca!
@Florian
Un duhovnic asa cum isi doreste fiecare dintre noi in strafundul inimii lui, se gaseste mai greu. Relatia dintre preot si credinciosi se cimenteaza in timp, prin rabdare, prin participarea in mod regulat la Sfanta Liturghie, la toate tainele Bisericii. Acolo putem afla multe dintre raspunsurile si rezovarile pe care le cautam.
Da, am citit acum ultimele precizari.E un pic…altceva,intradevar.
Sper sa pot reveni…
un citat :’cand ucenicul este pregatit apare maestrul’
Cred ca abordarea (cum sa-i zic ?) ‘colectiva’ pierde tocmai asezarea personala. Icoana este facatoare de minuni, Avva ramane om al Duhului Sfant, dar ‘numai la o femeie vaduva a fost trimis Ilie ‘.
Gandesc ca e un dublu risc: Pentru acel parinte, a carui tainica lucrare va fi publicitata, dar si pentru mine, care voi vedea in ‘banalul’ meu Duhovnic, doar pe ‘fiul teslarului si al Mariei,pe ai carui frati ii stim prea bine. Cum sa imi zica Acesta ca s-a pogorit din Cer ?’.
Sunt convins ca tuturor le trimite Domnul pe cine trebuie.
PS Sebastian (intr-o predica din zilele acestea):
“Iata, m-am inconjurat de un sobor de PREOTI TINERI, dintre care va invit pe cei care nu aveti inca un duhovnic sa va alegeti cate unul , sa va spovediti, sa nu lasati sa treaca Postul fara a va spovedi.”
Deci, preoti tineri si fara experienta, nu imbunatatiti si cu trairi inalte.
Sa ma iertati, SIM si ADMIN, dar cum vi se pare interventia persoanei care semneaza “anonim”? Dumnealui vrea sa fie anonim dar eu trebuie sa am incredere si sa-l pun pe duhovnicul meu pe tava. Nu cred ca parintii nostri duhovnicesti ar fi de acord cu asa o initiativa. Al meu, in nici un caz 🙂
PS Imi cer scuze ca nu am asa o inspiratie ca Alin-7, care chiar a reusit sa spuna ceva f serios intr-un mod care sa nu deranjeze.
@ Carmen (nepublicat) si Ioana:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/02/27/incepe-postul-cel-mare-parintele-petroniu-tanase-despre-postul-adevarat-valoarea-sa-si-incercarile-de-denaturare/comment-page-1/#comment-69605
Am inteles acum. Sunt doua mesaje diferite. Raspunsurile mele anterioare il vizau pe primul, cel referitor la foloasele pe care le-om trage noi daca am cunoaste acei duhovnici iscusiti ascunsi prin manastiri …
Pentru cel de-al doilea mesaj, pot spune ca parintele Paisie Aghioritul are o serie de 5 sau 6 volume editate sub titlul de Cuvantari duhovnicesti dupa a caror lectura vom privi cu alti ochi acea normalitate din viata noastra la care facem de multe ori apel subconstient.
Paradoxalul paradox al dorintei de a afla ajutor pentru ” a gasi un duhovnic iscusit in curatire launtrica, cu discernamant si rabdare si mai ales traitor al rugaciunii si al lucrarii celei bune.” este ca presupune implicit ca ucenicul care da marturie sa fi urcat un asemenea drum. Si cum va evita ucenicul sa dea marturie despre el insusi daca este si smerit? Iar daca nu este smerit, cum va dovedi ca a urmat duhovnicului sau, si ca a avut har spre a-l intalni?
Pe de alta parte,
@Alin,
dupa ce a dezvaluit ca exista o lumina, este dator sa o lase sa lumineze si prin el, cu nume, si marturie, adica spunand : oare nu este el duhovnicul, pentru ca mie mi-a spus TOATE cele de folos?
Un parinte duhovnic de 96 de ani spunea unui ucenic ca “duhovnicul ni-l da Dumnezeu”. Problema este cati dintre oamenii care se spovedesc mai respecta cuvintele duhovnicilor lor, care sunt de fapt cuvintele lui Dumnezeu.
In momentul cand omul constientizeaza ca trebuie sa faca o schimbare reala in viata lui, sa renunte la patimile si pacatele lui, atunci se produce schimbarea vietii,daca merge la duhovnic ii maturiseste o liste de greseli iar apoi o ia de la capat cu aceleasi greseli nu rezolva nimic, duhovnicul ajuta atunci cand si omul vrea sa-si schimbe viata cu adevarat.
Consider ca nu experientele altora ne ajuta in gasirea duhovicului ci punerea in practica a cuvantului lui Dumnezeu, un parinte duhovnic spunea “fapte nu vorbe”, iar Mantuitorul spune in evanghelie – ca sa facem voia LUI si toate celelalte se vor adauga noua – iertare ca am redat din memorie.
Bunul Dumnezeu sa ne lumineze ca in toate sa facem voia LUI, asa cum ne cere EL nu cum credem noi si sa dea tuturor post cu folos impreuna cu Hristos !
@ carmen
noi toti , cautam duhovnici iscusiti, ca sa ne scape de noi insine, cei care devenim dupa citirea a 6 volume de indrumari duhovnicesti, incercand sa le aplicam la cea mai simpla situatie reala. Starea se numeste confuzie, sau perplexitate, sau mintea de pe urma : ” nu cautam eu mai bine un duhovnic iscusit de la inceput?”.
Am acelasi duhovnic de 17 ani. Dupa ce am inceput sa merg la biserica si sa imi dau seama ca am nevoie de Dumnezeu, a aparut si problema duhovnicului. Eram inaintea Praznicului Nasteri Domnului si eram hotarat sa nu il mai trec nespovedit. Duhovnicul, sa-i zicem la moda in acel timp, era atat de ocupat incat facea programari de spovedanie cu trei luni inainte. Ii trageam de maneca pe toti fratii pe care ii cunosteam din biserica sa imi arate un duhovnic bun, dar nimeni nu mi-a aratat, toti se agatau de dohvnicul momentului care era foarte ocupat. Nu earm nici foarte citit in cele duhovnicestin nici priceput, asa ca am inceput sa ma rog lui Dumnezeu sa imi dea un duhovnic, asta era tot ce stiam sa fac atunci. Dupa cateva zile ma intalnesc cu un profesor la care ii supusesem problema mea si ma trimite sa incerc la o manastire, la staretul de acolo. Nici manastirea nu era de rasunet, nici staretul cunoscut ca mare duhovnic, dar a doua zi pe la ora noua dimineata am fost acolo. Cand am ajuns am dat cu ochii de o maica, care trebaluia prin curtea manastirii, la careia i-am spus ca il caut pe staret ca sa ma spovedesc. Imi spune ca tocmai plecase la oras, la facultate, unde avea examen si ca nu se intoarce pana a doua zi. Vazand felul in care mi-a picat fata, iertati expresia dar cred ca este cea mai buna imagine pe care vi-o pot reda in scris, ma intreaba daca nu as fi multumit si cu un alt duhvnic. I-am spus ca sunt la prima spovedanie si ca nu vreau sa trec praznicul nespovedit. A aparut cu un tanar ieromonah care nu se prea arata dornic sa ma spovedeasca, dar la insistentele mele si dupa ce ma lasat sa astept vreo doua ore intr-un paraclis neincalzit m-a spovedit. Acest tanar Ieromonah a ramas duhovnicul meu. Eu fata de el am experienta de viata a 17 ani in plus. Dar ce conteaza 17 ani inaintea vesniciei? El are harul lui Dumnezeu, iar eu inaintea lui Dumnezeu stau la spovedanie si de la el doresc povatuire, prin duhovnic. Cand merg la duhovnic ma rog lui Dumnezeu sa-i dea har si cuvant pentru mine si credeti-ma ca asa sa intamplat timp de 17 ani. Am scris aceasta istorie a mea, nu ca si cum aceasta ar fi unica cale dar poate ca citind cineva i-ar fi de folos o experienta ca asta.