PR. GHEORGHE HOLBEA: CUNOASTEREA DUHOVNICEASCA SE DA PE MASURA POCAINTEI. Si o “traversare” duhovniceasca aplicata la viata noastra a Canonului celui Mare al Sfantului Andrei Criteanul

6-04-2011 Sublinieri

Vezi si: 

*

– PREDICILE Parintelui Profesor Gh. Holbea primite prin e-mail –

Audio si download:

CUVANT DE TALCUIRE A CANONULUI CELUI MARE AL SF. ANDREI CRITEANUL.mp3

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

OMILIE LA DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI.mp3

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Fragmente transcrise:

” (…) Postul este acest mijloc, alaturi de rugaciune, prin care noi descoperim cata putere a lasat Dumnezeu in fiinta fiecaruia dintre noi, prin care descoperim ca raul dinlauntrul nostru, patimile, si toate pacatele pe care noi le savarsim, toate acestea nu sunt o fatalitate, daca vom patrunde dincolo de “acoperisul” acesta sau de “cenusa” aceasta, pe care raul a aruncat-o asupra luminii launtrice din noi. Vom descoperi ca raul nu are putere atunci cand Dumnezeu este cu noi si cand avem aceasta constiinta a lui Dumnezeu care lucreaza impreuna cu noi. Deci, cum spune Mantuitorul Iisus Hristos – cea mai mare descoperire – zice:

Iata, stau la usa si bat. De va auzi cineva si-Mi va deschide, voi intra la el si voi cina impreuna cu el, si el impreuna cu Mine”.

Asadar ne cheama Mantuitorul Iisus Hristos sa ne intoarcem in starea de rai, in starea din care am fost izgoniti, nu prin voia lui Dumnezeu, care ne-a chemat din iubire la viata, ci prin voia noastra libera. Ne cheama Dumnezeu sa ne lepadam mai intai de mandrie, de a crede ca suntem dumnezeii propriei noastre vieti, de a uita – cumplita uitare – ca Dumnezeu este Cel care ne-a chemat la viata, si ne-a daruit viata ca dar; de a intelege ca ni se cuvine aceasta viata, nu prin vointa parintilor nostri, nu prin vointa noastra, ci prin darul si harul lui Dumnezeu, si mai ales prin iubirea lui Dumnezeu care sta la temelia oricarei vieti care se naste.

Ne cheama, de asemenea, Biserica, in aceasta perioada a Postului prin Parintii Bisericii, sa ne reintoarcem spre noi insine, si – asa cum ni se arata in toate apoftegmele parintilor pustiei, si in toate cugetarile parintilor filocalici – de la cunoasterea de sine ajunge omul la adevarata cunoastere, a tot ce exista, cuprinzandu-se, si realitatile duhovnicesti cele mai tainice si cele mai inalte. Si, aceasta intoarcere spre sine este Pocainta, care, spune Sfantul Simeon Noul Teolog, este “usa care scoate din intuneric si duce la lumina”, ca “rodul si fapta pocaintei sunt cele care alunga nestiinta”, care aduc cunostinta. Mai intai cunostinta despre Dumnezeu, si despre cele ale noastre.

Apoi despre cele mai presus de noi, si despre tainele cele dumnezeiesti, cele nevazute si cele necunoscute celor care n-au facut pocainta. Cele dumnezeiesti ce se descopera numai celor care au facut pocainta fierbinte, si s-au curatit printr-o pocainta sincera, si atat pe cat este masura pocaintei si curatirii lor. Si acestora li se arata adancurile Duhului, dar pentru toti ceilalti ele sunt necunoscute si ascunse.

Asadar, calea postului este o cale usoara, daca vom avea constiinta ca o petrecem cu Dumnezeu. Si uneori ne uram unii altora: “Post usor”. “Post usor” – poate sa fie post usor, dar, cred eu ca, cel mai bine este sa ne uram: “Post binecuvantat de Dumnezeu”, pentru ca in momentul in care este binecuvantat de Dumnezeu, primim aceasta constiinta ca Dumnezeu lucreaza impreuna cu noi. Si postul poate sa fie intr-adevar usor, daca noi avem permanent constiinta pentru ca aceasta este mare descoperire, ca in momentul in care ne smerim prin post si prin rugaciune, atunci Dumnezeu lucreaza impreuna cu noi, si atunci Dumnezeu ne imbratiseaza ca in parabola Fiului Risipitor.

Asadar ne cheama Dumnezeu, ne cheama Mantuitorul Iisus Hristos, si Biserica prin Sfintii sai Parinti, ne cheama la aceasta bucurie a postului, adica la vietuirea impreuna cu Dumnezeu in viata aceasta, ne cheama la descoperirea vietii nu numai ca supravietuire biologica, cu care noi suntem obsedati. Diavolul cu uneltele lui incearca sa ne obsedeze ca piere fiinta noastra biologica, iar perioada postului ne arata ca nu este vorba numai de o supravietuire biologica, nu este vorba numai despre a ne feri de boala aceasta, de ameliorarea unei sanatati, ci este vorba de mult mai mult, si anume, de cunoasterea tainei vietii celei vesnice dinlauntrul nostru. (…)”.

***

” (…) Fiecare cuvant pe care il rostim sa devina pentru noi prilej de inaltare, de apropiere de Dumnezeu. Si ne dam seama ca este foarte greu, pentru ca mintea noastra este imprastiata, pentru ca nu avem starea de rugaciune, si ca mintea noastra, neavand starea de rugaciune, este atat de mobila, sa spunem asa, este chiar foarte mobila, incat, in aceeasi clipa este impartita in nu stiu cate directii, si este impartita intre atatea ganduri si intre atatea griji, incat departe de noi este pacea si linistea pe care ar trebui sa o avem atunci cand rostim asemenea cuvinte sfinte – fie ca este vorba de cuvintele Sfintei Scripturi, asa cum avem in Pavecernita; fie ca sunt cuvintele Sfintilor Parinti, cum de asemenea avem in rugaciunile din Pavecernita ale Sfintilor Parinti; fie ca sunt cuvintele acestea ale Sfantului Andrei Criteanul, pe care le rostim in Canonul Cel Mare. De ce? Pentru ca fie suntem atenti la ceilalti, fie ca luam seama mai mult la ceilalti decat luam seama la noi insine. Toate aceste cuvinte uneori, trec pe langa noi fara sa le putem converti in eveniment de viata.

Acest Canon al Sfantului Andrei Criteanul, pe care il evocam de fiecare data, si oricat ne-am referi la viata lui, daca ne ajuta Dumnezeu sa o intelegem, o viata care, iata, se gaseste reflectata in Scriptura Vechiului Testament si a Noului Testament, o viata care, prin acest imn, canon, arata ca omul duhovnicesc reuseste sa faca din cuvintele Scripturii viata sa launtrica, realitatea sa launtrica, realitea dumnezeiasca. Este ca in Apocalipsa atunci cand aghiografului sau prorocului i se da sa manance acea carte, sau mai precis acel cuvant al lui Dumnezeu care mai intai este amar, dar dupa acea devine dulce, si devine pentru el foc ce incalzeste si lumina care lumineaza inlauntrul omului.

(…)

Ce este canonul Sfantului Andrei Criteanul – care are legatura cu viata Sfantului Andrei Criteanul? Pentru unii dintre cei care au stat si analizat viata si opera Sfantului Andrei Criteanul, acest canon este ca un fel de cantec de lebada. Adica, autorul sub povara anilor, si constient de iminenta sfarsitului sau, isi priveste trecutul, cum obisnuim multi dintre noi, si mai ales la batranete, sau nu numai la batranete, chiar si atunci cand “suntem pusi cu ochii pe jarul mortii noastre” – cum spunea un parinte. Deci autorul isi priveste trecutul si, pamantean fiind, se ingrozeste de acest trecut, asa cum spunem noi intr-una dintre cantari:

“la multimea faptelor mele celor rele, cugetand eu ticalosul…”.

Si atunci, asa cum vedem din acest canon, il napadeste plansul si, din adancul inimii insangerate de durere, izbucneste acest cantec de lebada, care este Canonul Sfantului Andrei Criteanul, si pe care noi il rostim in Saptamana [intaia din Post], si il mai rostim dupa aceea integral (…) in saptamana a cincea.

Moartea si judecata care il asteapta de cealalta parte a vietii sale il someaza intr-un fel sa-si intoarca pentru inca o clipa privirile spre trecut, pentru a-si examina si mai atent nevrednicia sa. Si in aceasta neliniste, agonie a sufletului sau, el deschide Sfanta Scriptura si se cufunda in lectura ei, incepe sa citeasca Scriptura. Avand aceasta stare de pocainta, care este  un dar a lui Dumnezeu, el nu se poate regasi decat in cei vinovati din Sfanta Scriptura. Nu se poate asemana fara numai pacatelor acuzate pentru uraciunea lor.

Se regaseste in neascultarea lui Adam, se regaseste in uciderea lui Cain – si se regaseste in uciderea lui Cain, nu pentru ca ucisese asemenea lui Cain, dar pentru ca, asa cum unii dintre  noi,  poate, impatimiti si egoisti fiind, ucidem in fiecare clipa chipul celuilalt in sufletul nostru, nu numai prin ura, rautate, dar si prin indiferenta si prin dispret.

Se regaseste de asemenea in uraciunea Sodomei, si in acelasi timp se regaseste  neintelept, asemenea contemporanilor lui Noe, asa cum am vazut in cantari, care il vedeau pe Noe facand corabie si radeau  de el si chiar il batjocoreau. Asa cum, multi dintre noi vedem ca pana la urma corabia vietii noastre trebuie sa ajunga la un liman si limanul acesta este trecerea din viata de aici la viata de dincolo si suntem neintelepti si radem si, mai mult, devenim chiar ignoranti, si cum spune Sfanta Scriptura, nebuni. De ce? Pentru ca vedem, spune Sfantul Ioan Scararul, si alti Parinti Filocalici, ca exista o liniste si o pace pe care o dobandim de la Duhul Sfant prin multa nevointa si prin smerenie – deci, aceasta pace  si liniste nu o dobandim fara smerenie si fara pocainta. Dar, exista si o liniste pe care diavolul  viclean ne-o “daruieste”. Este acea liniste pe care o dobandeste, sa zicem, bogatul din Evanghelie, celui caruia i-a rodit tarina: “Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani, mananca, bea, veseleste-te”, aceasta liniste, pe care majoritatea dintre noi o cautam. Cei care au mai multa putere o cauta, cum am spune in popor, ‘cu varf si indesat’, vor sa se culcuseasca vesnic in vremelnicie si cauta, si inseala, si mint, si cu cat au putere mai multa cu atata mint mai mult, si vor sa se invesniceasca [aici], si vor si sa-si asigure si neamul, daca se poate toti descendentii – de la fii, nepoti, si stranepoti, – sa fie asigurati vremelnic. Este o liniste a unora, care cred ca avand, si mai ales inselati fiind de puterea efemera, ajung la mandrie, este o liniste a mandriei,  o liniste a slavei desarte, care cuprinde pe unii si care cred: “gata sunt asigurat, si sunt sigur de maine, am toata puterea, sunt asigurat vesnic”. Deci neintelepciune.

De asemea, Sfantul Andrei Criteanul, si trimite bineinteles la fiecare dintre noi, se regaseste in nemultumirea evreilor, care…

“…caldarilor cu carne ai ravnit suflete, precum evreii”.

Adica evreii au fost eliberati din robia egipteana, si au fost purtati timp de 40 de ani in pustie, si au crezut ca  alegerea lor este un prilej de mandrie. Mai mult, au crezut ca alegerea lor de catre Dumnezeu este un privilegiu: “noi suntem privilegiati”, or Dumnezeu ne-a aratat si ne arata fiecaruia dintre noi: alegerea noastra de catre Dumnezeu nu este un privilegiu, ci este o chemare pe care ne-o asumam in mod constient si liber, si nu suntem absolviti de aceasta nevointa a noastra. Si evreii, vedem ca in pustie, ce au patit? Ravneau “caldarilor cu carne” din Egipt.

“Mai bine era in tara Egiptului, eram robi, dar ne infruptam cu carne”.

Caldarile cu carne din tara Egiptului i-au obsedat – si dovada ca n-au inteles. I-a hranit Dumnezeu cu mana in pustie, dar mana a fost pentru ei, din pacate, insuficienta. De ce? Pentru ca duhul lor nu era pregatit sa primeasca aceasta mana dumnezeiasca. Si, asa cum ne arata Scriptura Vechiului Testament, toti cei care au iesit din tara Egiptului, au murit in pustie; toti, inclusiv Moise de pe muntele Nebo [pe care il], vedem ca a privit tara Canaanului de departe. Si inchinarea lor este intotdeauna o inchinare la idoli, deci, la un moment dat ei au uita ca Dumnezeu i-a scos din tara Egiptului ca sa ajunga in tara Canaanului. Si atunci cand Moise a primit Decalogul, Tablele Legii pe muntel Sinai, ce au facut? Au facut vitelul de aur, si au uitat de fapt pentru ce se aflau ei in pustie, asa cum si noi facem vitelul de aur, si ne inchinam vitelului de aur, si suntem obsedati de vitelul de aur, care este banul. Si uitam de fapt ca viata aceasta este asemenea vietii evreilor, trecerii prin pustie spre tara Cananului, ca suntem calatori, ca suntem pelerini. Si suntem obsedati si vedem ca tulburarea noastra este asemenea evreilor, care fac din vitelul de aur un dumnezeu. Si se stie ce pedeapsa a  poruncit Dumnezeu celor care s-au inchinat vitelului de aur.

Sfantul Andrei Criteanul citind Scriptura se identifica la un moment dat cu pacatele desfranatei. Si iata ca, asa cum aceasta din urma a reusit  in cele din urma sa-si spele vinovatia cu lacrimile ei, tot astfel lacrimile plasmuiesc si in inima muribundului nostru, cum se recunoaste de altfel si Sfanatul Andrei Criteanul, o umbra de speranta, care capata expresie prin pocainta, prin aceasta zdrobire a inimii si incredintare in voia si mila lui Dumnezeu.

Canonul poarta numele de “cel Mare” nu numai pentru aceasta importanta duhovniceasca pe care o are, dar si pentru marimea sa. Si in acest Canon vedem ca tema aceasta, care pune in fata fiecaruia dintre noi – pentru ca Sfantul Andrei Criteanul ne cheama pe fiecare dintre noi sa ne punem in fata constiintei noastre, sa ne analizam, si sa reusim, sa vedem cat intuneric si cata impietrire este in sufletul nostru – este [in] Canonul Sfantului Andrei Criteanul, aceasta trezire a constiintei pe drumul pocaintei si al mantuirii; si tema condacului care se citeste dupa cantarea a sasea:

“Suflete al meu, suflete al meu, scoala, pentru ce dormi, sfarsitul se apropie si te vei tulbura”.

Deci, pocainta este o constanta a Canonului Sfantului Andrei Criteanul, dar aceasta pocainta vedem ca se asociaza in Canon cu intreg cosmosul, pentru ca aceasta pocainta a noastra capata dimensiuni cosmice. De ce? Pentru ca se stie: pacatul lui Adam a insemnat si cadere a firii. Se stie ca pacatele noastre, ale fiilor lui Adam, dupa trup, adica fiii pacatului, atrag toate dezechilibrele din lumea inconjuratoare, din cosmos, din natura. Dar trebuie sa mergem mai departe, si vedem ca lacomia, cinismul, rautatea, indiferenta ce au facut din muntii nostri, din padurile noastre? Daca mergeti la Manastirile din Moldova, veti vedea munti intregi care au fost pur si simplu batjocoriti, adica au fost defrisati pana la ultimul bradulet. Si nu numai in Moldova. Eu am vazut,  spre exemplu in Moldova, dar am vazut si imagini cu alti munti pe care, chiar daca cineva i-ar vedea din elicopter, oricum ii va vedea golasi. Un dezechilibru generat de lacomie, de lipsa de omenie si de bun simt, si de respect pentru spatiul in care traim. Iata, asadar, ca si pamantul sufera din pricina pacatului nostru. De aceea vedem, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul [ca] se spune  la un moment dat:

“Ia aminte cerule si voi grai, pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu”.

Drama consumata in sufletului chinuit de pacat, iata, capata si o dimensiune cosmica.

Stadiile de pocainta pe care le prezinta Canonul Sfantului Andriei Criteanul sunt acestea: mai intai sufletul incepe sa simta nimicnicia starii provocata de cadere ca pe o povara pe care nu o mai poate suferi. Stateam de vorba si cu copiii mei si cu tineri, si am intrebat daca ar putea sa suporte o vesnicie viata aceasta in conditiile acestea. Si invariabil mi-au spus ca nu. Oricat am fi noi de optimisti, n-am putea sa suportam o vesnicie aceasta viata vremelnica in conditiile in care suntem noi. De aceea vedeti, si Parintii Bisericii si Sfanta Scriptura ne arata ca moartea pana la urma, in prima ei etapa este, pe langa trecere, si o forma de eliberare de aceasta vremelnicie, care, devin din ce in ce mai apasatoare. Deci sufletul incepe sa simta nimicnicia unei stari pacatoase, si o simte ca o povara de nesuferit. Viata aceasta nu o putem suporta ca o vesnicie.

A doua etapa: iubirea dumnezeiasca prin glasul propriei constiintei cheama sufletul abia trezit din pacat sa se ridice si sa depaseasca aceasta stare.

A treia etapa: sufletul constientizeaza primejdia in care s-a lasat tarat de pacat.

A patra: procesul propriu zis al pocaintei.

Si a cincea: incununarea luptei celei bune cu darurile, bunatatile si milostivirea nemarginita a lui Dumnezeu.

In Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ce este minunat, va spuneam de aceasta infasurare a Sfintei Scripturi inlauntrul nostru. Adica, prin harul lui Dumnezeu  – iata Sfantul Andrei Criteanul este un exemplu – Sfanta Scriptura devine o realitate launtrica, si este un lucru minunat. In aceasta realitate a Sfintei Scripturi sufletul gaseste modele de cuviincioasa recunostinta fata de Dumnezeu. Si sunt amintite jertfa lui Abel, stramutarea lui Avraam, jertfa lui Isaac, misiunea lui Moise, jetfa lui Aaron, evlavia Anei si a lui Samuel, sunt amintite exemple de fapte de vitejie savarsite din porunca ori cu binecuvantarea lui Dumnezeu. Si avem aici Iosua Navi, Manoe, Samson, Efati, Ghedeon, ale proorocilor precum Daniil, ale celor trei tineri din Babilon. Exemple de suferinta in Patimi, care anticipeaza suferinta Mantuitorului Iisus Hristos, cum este suferinta lui Iosif in Egipt, care  este condamnat pe nedrept, si suferinta lui Iov. Exemple de dragoste, de ospitalitate, exemple de pocainta, precum este pocainta lui David – si noi rostim de mai multe ori Psalmul 50. Dar, sunt si exemple negative cu care ne identificam in patima noastra: nescultarea si calcarea legii lui Dumnezeu de catre Adam si Eva, Cain, locuitorii cetatilor Sodoma si Gomora, Izabela, Manase, si asa mai departe.

Asadar, iata aceasta minune de gand a Sfantului Andrei Criteanul, care se concretizeaza intr-un imn. Si starea cea mai aproape de Dumnezeu este, fara indoiala, starea de rugaciune, starea de doxologie, starea in care cuvantul nu mai inchide cugetul, ci cuvantul deschide cugetul spre contemplatia dumnezeiasca si viata noastra devine bucurie, devine mirare, dupa ce a trecut prin durerea aceasta  a pocaintei, si dupa ce a constientizat, strapungandu-se de lacrimile pocaintei – ca asa nu se mai poate, ca trebuie sa se schimbe ceva – de aceea si metanoia, pocainta, este numita innoirea mintii.

Iata, iubiti credinciosi, ce minunat este ca avem aceasta bucurie de a ne ruga impreuna si, ce minunat este ca il avem contemporan pe Sfantul Andrei Criteanul. De ce? Pentru ca rostind Canonul de Pocainta al Sfantului Andrei Criteanul suntm impreuna cu el in pocainta, si chiar il invocam, pentru ca la Canonul Sfantului Andrei Criteanul, Biserica a adaugat:

“Sfinte al lui Dumnezeu Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi”.

Aceasta, asadar, sa fie bucuria noasta, si mai ales in Postul acesta, pentru ca vedem ca dincolo de tristetea aceasta care ne cuprinde din cauza pacatului, din cauza patimilor, avem si aceasta bucurie ca, in sfarsit, mintea noastra se mai opreste din alergarea ei bezmetica, si se opreste nu pentru a se linisti in mandrie, cum se linistesc unii care cred ca au atins apogeul puterii, ci se linisteste in smerenie si in pocainta.

De aceea sa rugam pe Sfantul Andrei sa mijloceasca  spunand:

“Sfinte al lui Dumnezeu Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi”.

Amin.

Legaturi:

***

*


Categorii

1. Slider, Ce este pacatul?, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), Parintele Gheorghe Holbea, Pocainta, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la “PR. GHEORGHE HOLBEA: CUNOASTEREA DUHOVNICEASCA SE DA PE MASURA POCAINTEI. Si o “traversare” duhovniceasca aplicata la viata noastra a Canonului celui Mare al Sfantului Andrei Criteanul

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: LASATUL SECULUI sau cum punem inceput bun al POSTULUI PASTILOR. LEPADAREA DE LUME SI IERTAREA GRESELILOR. “Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei?” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: DRUMUL OMULUI INSPRE RAIUL PIERDUT. Rostul, puterea, masurile si… dusmanii Postului. PREDICI folositoare ale Parintelui IOANICHIE BALAN la INCEPUTUL POSTULUI MARE: “Cântarea Domnului nu se cântă în pământ străin şi bucuria Duhului Sfâ
  3. Pingback: A sosit Postul Mare: INCEPEM CALATORIA SPRE… ACASA!/ Vecernia iertarii si ocazia de a muri duhului lumesc/ COPIII POSTESC? CUM? | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: METANIILE IN POSTUL MARE. Ce semnifica? De ce e nevoie sa implicam si trupul in rugaciunea de pocainta? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate