PE URMELE SFANTULUI ANTIM IVIREANUL – Detalii biografice descoperite recent (si AUDIO, VIDEO, TEXT)

27-09-2016 Sublinieri
icoana de presb. Corina Negreanu

icoana de presb. Corina Negreanu

***

Troparul Sfântului Antim

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Descărcați Audio

***

Reportaj Universul Credinței

Conferința „Pe urmele Sfântului Antim Ivireanul – Detalii biografice descoperite recent”

Conferința dedicată Sfântului Antim Ivireanul – Paris 16.05.2016

Prima parte:
1. Arhim. Mihail Stanciu – „Pe urmele Sfântului Antim Ivireanul (română)
2. Prof. Matei Cazacu – „Momente dramatice din viaţa lui Antim şi sfârşitul său” (franceză)
3. Întrebări și răspunsuri
A doua parte:
1. Prezentarea Didahiilor Sfântului Antim
2. Din predicile Sfântului Antim, în lectura Preotului Octavian Dabija
3. Diac. Cristian Suciu – „Ortodoxia plurală a Sfântului Antim Ivireanul” (franceză)
4. Prezentarea filmului „Sfântul Antim Ivireanul și renașterea culturală din Țările Române în sec. XVII-XVIII” (https://www.youtube.com/watch?v=Tc_fijGo44Q)
***

Conferință P1

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Descărcați Audio

Conferință P2

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Descărcați Audio

dd2

***

Pe urmele Sfântului Antim Ivireanul.

Detalii biografice descoperite recent

Arhim. Mihail Stanciu – Mănăstirea Antim

14 mai 2016, Paris

Dascăl neîntrecut al pocăinței și al filantropiei, Ierarh înțelept și bun liturghisitor, om de carte și de arte, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (aprox. 1640/1650 – 1716), Mitropolitul Țării Românești (1708-1716), reprezintă una dintre cele mai slăvite personalități românești, a cărei viață mistică și publică ne-a fost doar parțial descoperită de sub vălul smereniei Sfântului de pronia lui Dumnezeu.[1]

Antim_CoA

Despre originea sa georgiană vorbește însuși Sfântul Antim când se semnează pe cărțile tipărite sau coordonate de el: „smeritul între ieromonahi Antim Ivireanul”, sau „Antim ieromonahul, georgian de neam”, sau „Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”, „Antim Ivireanul, episcopul Râmnicului”, „Mitropolit al Ungrovlahiei, Antim Ivireanul”[2], precum și în pisania bisericii Mănăstirii Tuturor Sfinților ctitorite de el (Ἀνθίμου Οὐγγροβλάχων, τοῦ ἐξ Ἰβήρων). Însuși blazonul lui conține reprezentarea unui melc cu coarnele spre cer, încadrat de patru litere A I M U care sunt inițialele titulaturii sale – „Antim Ivireanul Mitropolitul Ungrovlahiei”. De asemenea, originea lui georgiană este afirmată și de către ucenicii săi în arta tiparului: Mihail Iștvanovici, Gheorghe Radovici și Dionisie Floru, iar cărturarii greci (prezenți nu doar la curtea lui Vodă Brâncoveanu, ci și ostenitori la tipografia mitropoliei și la Academia domnească din București) Mitrofan Grigoras din Dodona, Gheorghe Hrisogon din Trapezunt și Marcu Porfiropoulos din Cipru, precum și secretarul domnesc, italianul Anton Maria Del Chiaro, au lăsat posterității cuvinte elogioase la adresa înțeleptului și talentatului mitropolit Antim din Iviria.

Neatestată documentar, data nașterii sale nu o cunoaștem precis. Estimările cercetătorilor, pe baza singurei mărturii a Sfântului Antim, ne oferă anii 1640-1650 ca perioadă aproximativă a nașterii sale[3].

O veche tradiție orală locală afirmă că locul nașterii și al copilăriei sale este localitatea Ude (situată în regiunea Meskheti din sudul provinciei Samtskhe, aproape de granița cu Turcia), pe atunci mare și dezvoltată, având o biserică veche din secolul XII și o școală. Numele lui de familie ar fi Khurtsidze, familia sa fiind veche și aristocratică, lucru care i-a și permis să aibă acces la o educație intelectuală, artistică și tehnică. Din acest orășel Ude, care devenise un fel de centru regional, bande de hoți locali furau adesea tineri și tinere și-i vindeau apoi turcilor care veneau în târgul de sclavi de pe valea râului Vardzia să aleagă și să cumpere sclavi pentru diverși boieri otomani.[4] Numele lui de Botez era Andrei[5], iar numele părinților săi după trup[6] sunt Ioan și Maria. De la ei Andrei – Antim a primit atât viața, cât și buna educație creștină, pentru care le-a rămas recunoscător mereu[7].

Anton Maria Del Chiaro afirmă că Mitropolitul Antim a fost „sclav în tinereţe”[8], iar ucenicul său Mihail Iștvanovici arată că tânărul Andrei a fost răpit din sânul familiei de către unii compatrioți de-ai lui care l-au vândut turcilor[9] și așa a fost el scos din țara sa natală:

Precum oarecând, din purtarea grijii dumnezeieşti, prea frumosul Iosif, prin vinderea fraţilor lui, ismailitenilor, înstreinat au fost de părinţi şi de ţara lui în pământul Eghipetului (iubitoriule de Dumnezeu părinte), ca acolo să fie păzit spre hrana vremii celor şapte ani ai foametii întru folosirea a multe noroade, iar mai vârtos pentru norodul cel credincios, adică pentru tatăl lui Israil. Aşa acea purtare de grijă dumnezeiască, şi pre iubirea ta de Dumnezeu, ca pre un mărgăritariu scump, legat cu aur, întru vindere oarecând fiind preţuit, şi din ţara ta scos, şi în partea locurilor noastre adus şi nemerit, ai strălucit ca o rază luminoasă. (…) O, minune, şi dumnezeiasca purtare de grijă şi descoperire, cum de multe ori cu cei robiţi şi legaţi s-au arătat slobozirea, şi descoperirea mântuirii a mulţi!”[10].

Del Chiaro spune că Antim „era dăruit cu însuşiri atât de rare, încât ştia să facă în chip minunat orice meşteşug, mai ales sculptură, desene şi broderii”11, „pe care, având în vedere influenţele orientale georgiene, în broderii şi ornamentaţii, se poate să le fi învăţat chiar încă înainte de a cădea rob”[12], adică din copilărie și tinerețe. Datorită acestor talente artistice precum și înțelepciunii și viței sale nobile, tânărul Andrei a fost vândut ca „un mărgăritariu scump, legat cu aur și nu în anonimatul unui lot de sclavi.[13]

a fost luat rob de turci (nu de perși) ne-o dovedește și aversiunea pe care a avut-o, de-a lungul întregii sale vieți, față de Poarta Otomană și (asta) explică în parte afinitatea lui față de poporul român, care era asuprit de aceeași tiranie”[14]. Nu știm exact cât timp a stat el rob printre turci, însă tot analogia cu Iosif („de multe ori cu cei robiţi şi legaţi s-au arătat slobozirea, şi descoperirea mântuirii a mulţi”) ne face să înțelegem că tânărul Andrei nu a stat puțină vreme, ci câțiva ani buni (10-15).

Πατριάρχης_Ιεροσολύμων_ΔοσίθεοςDeși nu se știe precis când și unde s-au întâlnit, probabil pe la anii 1680-1685 (pe când avea 30-40 ani), Andrei Ivireanul a fost eliberat din robie prin răscumpărare (plata unor bani) de către patriarhul Dosithei Notara al Ierusalimului, care l-a luat ucenic apropiat și l-a tuns în monahism cu numele Antim (gr. Άνθιμος înseamnă înflorit). Faptul că a devenit călugăr aghiotafit (cu metania la Sfântul Mormânt) este confirmat de patriarhul Hrisant Notara, nepotul lui Dosithei, într-o scrisoare[15] din decembrie 1709 destinată sfetnicului Ianache Văcărescu. Fără să dea alte detalii de timp și spațiu, patriarhul Hrisant Notara scrie: cel de faţă, kyr Antim, care fiind [răs]cumpărat cu banii[16] Sfântului Mormânt şi primindu-şi libertatea de la răposatul [Dosithei], scriind noi scrisoarea sa de iertare”[17]. Tot în scrisoarea către Ianache Văcărescu, patriarhul Hrisant mai scrie referitor la Antim: „a plecat de la metania lui”, „a dezertat de la Sfântul Mormânt”, „apostat de la metania lui”, „prietenul aghiotafit”[18]. Această repetiție arată limpede faptul că Andrei – Antim Ivireanul a primit tunderea în monahism și metania de călugăr la Sfântul Mormânt din Ierusalim [19], fiind hirotonit ieromonah de patriarhul Dosithei Notara[20].

Pregătirea istorică, literară, teologică și științifică[21] a mitropolitului Antim, precum și limba greacă folosită de el, ne conduc la ideea că el a avut parte de o pregătire intelectuală sistematică și pe aceasta a putut-o dobândi fie în mediul cultural al Patriarhiei din Constantinopol[22] (unde și patriarhul Dosithei a înființat în anul 1680 „vestita bibliotecă a Metocului Sfântului Mormânt”[23]), fie într-o mănăstire grecească (din Imperiul Otoman sau din Țările Române).

Deci în toată această perioadă de ședere în Imperiul Otoman, fie ca rob, fie ca om liber, Andrei – Antim și-a dezvoltat, precum Iosif în anii robiei lui, multe din darurile (cunoaștere teologică și științifică, limbi străine: turca, araba, greaca) și deprinderile sale artistice. Deși nu a fost ușor pentru sufletul lui să suporte umilințe, suferințe, invidii și orgolii, dorul de părinți, de țară și de Biserică, totuși, prin aceste grele experiențe, Dumnezeu l-a întărit în smerenie și răbdare, pregătindu-l pentru misiunea de a fi păstor al credincioșilor și propovăduitor al mântuirii aduse de Domnul nostru Iisus Hristos.

Monahul Antim a venit mai întâi la mănăstirea Cetățuia de lângă Iași (probabil împreună cu patriarhul Dosithei, în primăvara lui 1686) [24], unde a început să învețe limba română și slavonă sub îndrumarea starețului Macarie ieromonahul, căruia i-a și succedat la egumenie și căruia Antim îi poartă o veșnică recunoștință[25]. Însuși Hrisant Notara menționează că ieromonahul Antim „a fost egumen la Cetăţuia, la Iaşi”[26]. Faptul că a fost mai întâi în Moldova ni-l confirmă și prezența în primele cărți românești tipărite de Antim (Evangheliarul greco-român din 1693 și Psaltirea din 1694) a câtorva fonetisme moldovenești (Dumnezău, Dumnezăire, dumnezăesc, dumnezăești, sînguri, puțînă) [27] la care el avea să renunțe mai târziu.

Noi avansăm și ipoteza că în vara lui 1686, Antim l-a întâlnit pe mitropolitul Dosoftei al Moldovei, de la care a preluat și râvna pentru tipărirea de cărți în limba poporului, spre folosul cât mai multor credincioși.

La îndemnul patriarhului Dosithei Notara al Ierusalimului, Antim, (deja ieromonah) a venit apoi în Țara Românească (după vara lui 1689) pentru a lucra la împlinirea planului patriarhului Dosithei de a apăra Ortodoxia prin tipărirea cărților de cult și de cultură creștină, inițiativă susținută material mai ales de Domnitorul Binecredincios Constantin Brâncoveanu. Hrisant Notara menționează în scrisoarea către sfetnicul Ianache Văcărescu: „Și, văzându-l iscusit, iarăşi prin voinţa răposatului stăpân [Dosithei] am vorbit cu kyr Mitrofan, episcopul Buzăului, să îl înveţe tipografia, târguindu-se să îi plătim şi două sute de groşi (și astfel, datorită nouă, a venit acolo [la București] şi a devenit cunoscut şi a ajuns cel ce este acum).”[28] Deci Antim a devenit ucenic – tipograf al episcopului Mitrofan (fost episcop al Hușilor și viitor episcop de Buzău, cel care a tipărit Biblia de la București în 1688) și și-a desăvârșit meșteșugul tiparului (deprins la nivel elementar la Iași). În prefața Eortologhionului tipărit la Snagov în 1701, Antim Ivireanul scria cu smerenie despre vocația sa principală:

Deci eu, fiindcă nu am și altă putere spre ajutorul aproapelui decât ocupațiunea tipografiei, n-am lipsit și nu voi lipsi vreodată ca să folosesc, după putința mea, pe frații în Hristos ai mei, tipărind deosebite cărți de suflet folositoare și mântuitoare.”[29].

Sfintii Martiri BrancoveniNu știm precis când, dar aici, la București, ieromonahul Antim l-a întâlnit prima oară pe Constantin Vodă Brâncoveanu și între ei s-a înfiripat o relație de adâncă prețuire reciprocă, după cum menționează Mihail Iștvanovici în Prefața Evhologhionului din 1706:

Aici în ţara noastră nu ca acel eghiptenesc Farao, ci cel blând aseamene lui David, Prealuminatul zic şi înălţatul nostru Stăpân şi Domn Ioann Constandin B. B. Voevod aflându-te, şi văzându-te pre iubirea ta de Dumnezeu, şi cercetându-ţi ascuţita minte, te-au aflat vreadnic şi iscusit…”[30].

Faptul că Antim îl socotește mereu pe domnitorul Constantin Brâncoveanu binefăcătorul său[31], iar pe mitropolitul Teodosie îl pomenește ca părinte ocrotitor ne dovedește că amândoi au avut încredere în el, l-au iubit încă de la început, de aceea l-au și susținut nu doar la tipărirea cărților, ci și la avansarea pe cele mai înalte trepte și răspunderi ecleziale (stareț, episcop și mitropolit). De asemenea, și patriarhul Dosithei l-a valorificat pe Antim la maximum, tipărind în grecește cărți teologice foarte importante. Bucureștiul devenise atunci „centrul Ortodoxiei, de unde cărţile puteau pleca atât spre Grecia, cât şi spre sudul sau estul slav sau spre răsăritul ortodox grec, arab şi georgian[32].

Pentru viaţa sa duhovnicească sporită oglindită şi în activitatea sa tipografică și culturală, Antim ieromonahul a fost mai întâi numit stareț al mănăstirii Snagov în vara anului 1694, ZL_Antimapoi a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705, iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei (conform dispoziției testamentare a predecesorului și ocrotitorului său, mitropolitul Teodosie Veștemeanul), de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului.[33]

Trăitor și mărturisitor al Ortodoxiei, Sfântul Antim Ivireanul a întreținut relații apropiate cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Surori din Răsăritul creștin aflat sub stăpânirea turcească (Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Constantinopol), ajutând la promovarea învățăturii creștin-ortodoxe în acele țări. Astfel, în 1701-1702, la București, Antim a tipărit primele cărți în limba arabă (Liturghierul și Ceaslovul în variantă bilingvă greco-arabă) pentru creștinii din Siria, unde a trimis și prima tipografie cu caractere arabe (la Alep, în 1704). Iar în anul 1708, mitropolitul ivirean a trimis o tiparniță în Georgia, țara sa natală, unde, la Tbilisi, ucenicul său, Mihail Iștvanovici a scos la lumină primele 10 cărți liturgice și catehetice (1709-1711)[34]. De asemenea, în 1714, mitropolitul Antim i-a trimis patriarhului Hrisant Notara litere turnate în plumb necesare tipografiei grecești a patriarhiei Ierusalimului. Însă Sfântul Antim a imprimat nu numai cărți necesare în Răsăritul creștin, ci și antimise, pregătind matrițele pentru tipărirea lor în lemn sau în bronz și dăruindu-le ierarhilor din Georgia natală și patriarhiei de Ierusalim.[35]

Dar, pe lângă tiparnițele și cărțile imprimate oferite credincioșilor din întreaga lume ortodoxă, altă mare realizare al Sfântului Antim în domeniul tipografiei a fost, precum el însuși învăța, formarea de ucenici destoinici, dintre care amintim: ipodiaconul Mihail Iștvanovici (care a fost trimis cu tiparnițe noi la Alba Iulia în 1689, la Alep în 1704, la Tbilisi în 1708), Gheorghe Radovici, ieromonahul Dionisie Floru, preotul Stoica Iacovici (români), ieromonahul Mitrofan Grigoras, preotul Ioan Avramios (greci).

Înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti și a complicității fanarioților la împilarea poporului român, în urma unei revoluții eșuate, la 10 septembrie 1716, mitropolitul Antim a fost acuzat de trădare, arestat și torturat la ordinul lui Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot). mucenicia Sf. Antim IvireanulRefuzând să-și dea demisia, deși era forţat, eruditul și bătrânul ierarh Antim Ivireanul a fost caterisit în grabă și pe nedrept de sinod al Patriarhiei Ecumenice (pe motiv de răzvrătire față de turci [36] și magie) și condamnat la exil pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. Pe drum, însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, ostaşii turci l-au omorât (cel mai probabil, din ordinul vizirului care locuia la Adrianopol)[37] la capătul multor umilințe, aruncându-i trupul în apele râului Tungia (un afluent al Mariței)[38], la ieșirea din Adrianopol spre Constantinopol. Astfel și-a încheiat martiric viața cel ce s-a pus zi de zi în slujba lui Hristos.[39]

Abia după 250 de ani, la 8 martie 1966, Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Antim Ivireanul.[40]

În ședințele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, „chemând în ajutor pe Milostivul Dumnezeu, proclamă solemn și așează în rândul Sfinților, prin trecerea în calendarul Bisericii noastre”[41], pe cel mai mare ierarh şi predicator al Ţării Româneşti, pe Ierarhul Martir Antim Ivireanul, rânduindu-i ziua de prăznuire la 27 septembrie. Şi trebuie subliniat faptul că această canonizare „schimbă complet datele personalităţii sale, sacralizându-i şi opera, pornită din autenticitatea unei gândiri religioase”[42].

Deși nu ne-au rămas sfintele sale moaște drept confirmare palpabilă, sfințenia vieții Sfântului Antim este vizibilă în jertfelnicia vieții lui de fiecare zi, în sfaturile și experiențele lui duhovnicești, precum și în atitudinea sa de „melc” răbdător și neagresiv, dar lucrător neîncetat pentru propășirea Bisericii și a credincioșilor ortodocși. De 300 de ani încoace, Sfântul Antim lucrează și mijlocește în cer, alături de ceilalți Sfinți Ierarhi, pentru luminarea oamenilor în credință și în viața duhovnicească, mulți creștini bucurându-se de ajutorul și ocrotirea lui.

antimis-brancovenescAlături de cărțile tipărite sau scrise de Sfântul Antim, în București se mai găsesc doar câteva obiecte liturgice de la el, dintre care amintim: un potir de argint aurit realizat în 1694 (pe când era egumen la Snagov), un antimis imprimat de el ca mitropolit al Ungrovlahiei [43] și un epitaf brodat cu fir de aur, argint și mătase (din martie 1714, afierosit mănăstirii Tuturor Sfinților)[44]. Iar la biblioteca mănăstirii Neamț există un Liturghier românesc tipărit cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul în 1713 (dăruit de Sfântul Cuvios Pahomie de Gledin mănăstirii Pocrov în 1716) pe care este scris:

Acestă preasfântă şi dumnezeiască Liturghie rumânească este a mea Pahomie – me-a dăruit-o sfiinţia sa Antim Mitropolitul din Ţara Rumânească şi eu o dau la Sihăstria la Pocrov ca să fie acolo în veci...”.

Însă mai mult decât aceste moșteniri materiale, urmele luminoase lăsate în Biserica Ortodoxă Universală și în cultura românească de eruditul și smeritul Ierarh Martir fac vie recunoștința în sufletele tuturor credincioșilor care beneficiază de lucrările lui. Sfântul Antim Ivireanul a împlinit cuvântul Mântuitorului Hristos care spune: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 16). Pășind și noi pe urmele Sfântului Antim Ivireanul, împlinind sfaturile și nădăjduim să ne apropiem mai mult de el și de Dumnezeu – Tatăl nostru Ceresc Care a strălucit prin el pe meleagurile românești. De aceea, întâlnirea și unirea noastră cu Sfântul Antim preface atitudinea obișnuită de admirație și de cercetare științifică în evlavie euharistică față de Dumnezeu Cel ce luminează și lucrează neîncetat în lume prin Sfinții Săi, evlavie care ne îndeamnă pe toți ca într-un glas să-i cântăm: „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, Mucenice al lui Hristos!”.

Note:

[1] Cercetările întreprinse de noi în ultimii ani au adus la lumină, treptat, detalii din biografia neștiută a Sfântului Antim și nu putem considera încheiate încă investigațiile printre scrierile medievale românești, georgiene, grecești și turcești. Prezentăm în continuare ipotezele noastre și ale altor cercetători de dinaintea noastră cele mai bine argumentate, asumându-ne și riscul de a greși în cazurile unde intuițiile și deducțiile noastre nu sunt confirmate documentar. De aceea și această expunere biografică poate fi îmbunătățită continuu și sperăm că vor urma după noi alți căutători care vor prelungi cercetările pe fronturile deschise de noi și vor aduce în viitor mai multe lămuriri. Totodată, manifestându-ne recunoștința pentru înaintașii noștri, ne cem iertare cititorilor pentru greșelile, lipsurile și imperfecțiunile din prezentul și precedentele noastre articole.

[2] Cf. Pr. Niculae Șerbănescu, „Antim Ivireanul tipograf”, în rev. BOR, nr. 8-9 / 1956, p. 701-749.

[3] În cele două scrisori de apărare ale sale către Constantin Brâncoveanu, din 13 ianuarie și 3 februarie 1712, Mitropolitul Antim îi cere milă Domnitorului pentru „bătrâneţile mele şi neputinţele ce am”, deci putem înțelege că în 1712 Antim era înaintat în vârstă și sub povara bolilor și a neputințelor. Dacă presupunem că avea cam (60 -) 70 ani, vârsta medie a bătrâneții, atunci putem conchide că s-a născut pe la anii 1640 (– 1650). Anul 1650 (acceptat până acum ca an de naștere al Sfântului Antim) nu este confirmat de nici un document istoric, ci reprezintă doar o ipoteză formulată prima oară de Teodor Cerbuleț (în 1939) și propagată apoi de majoritatea cercetătorilor.

[4] Cf. discuțiilor noastre din mai 2008 și iunie 2015 cu mitropolitul georgian Theodor de Akhaltzikhe.

[5] Anton Maria Del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, Editura Viaţa Românească, Iași, 1929, p. 152.

[6] După cum găsim în pomelnicul său personal pe care l-a scris în Așezământul Mănăstirii Tuturor Sfinților.

[7] Facem și remarca aceasta: întrucât îi trece pe pomelnic la Sfânta Liturghie, atunci înseamnă că părinții lui erau botezați creștin-ortodox, deși locuiau într-o țară aflată sub presiunea și chiar persecuția musulmană.

[8] Anton Maria Del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, Op. cit., p. 67.

[9] Vezi și Gabriel Ștrempel, Antim Ivireanul, Editura Academiei Române, București, 1997, p. 161.

[10] Evhologhion adecă Molitvenic, vol. I şi II, Râmnic, 1706, aflat la Biblioteca Academiei Române, Fondul de Carte românească veche, cota 150A, f. 2v – 3.

[11] Anton Maria Del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, Op. Cit., p. 153.

[12] Gianina Picioruș, Antim Ivireanul, avangarda literară a paradisului, Editura Teologie pentru azi, București, 2010, p. 18.

[13] Această idee este frumos dezvoltată în Gianina Picioruș, Antim Ivireanul…, Op. Cit., p. 17-18.

[14] Mihail-Gabriel Popescu, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc şi propovăduitor al Evangheliei. Teză de doctorat, Bucureşti, 1969, p. 11.

[15] Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, Editura Basilica, București, 2014, p. 41-63.

[16] Banii Sfântului Mormânt proveneau în cea mai mare parte tot de la domnitorii români care făcuseră nenumărate danii, deci iată că Dumnezeu, în purtarea Lui de grijă nepătrunsă de mintea omului, a rânduit ca Antim să aducă roadele cele mai multe pentru poporul român, dovedindu-și prin aceasta recunoștința și râvna pentru cei care l-au ajutat și susținut.

[17] Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, p. 49-50. Născut la 1663, Hrisant Notara nu putea fi un copil când a redactat scrisoarea de iertare, deci acest lucru, presupunem noi, s-a petrecut în vara lui 1685, când patriarhul Dosithei Notara a fost la Ierusalim cu ocazia renovării mănăstirii Sfântul Sava și a mănăstirilor georgiene din Țara Sfântă. Acest eveniment era o ocazie de întrunire la Ierusalim a multor georgieni din împrejurimi, moment în care s-ar fi întâlnit patriarhul Dosithei cu Andrei Ivireanul, pe atunci încă rob la o familie de dregători turci, unde a deprins și limba arabă.

[18] Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, p. 54, 56, 60, 63.

[19] Această ipoteză este credibilă și datorită faptului că, la finalul vieții, mitropolitul Antim a fost condamnat de un Sinod al Patriarhiei Ecumenice la exil pe viață la mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai, mănăstire care aparținea juridic de Sfântul Mormânt.

[20] Spunem asta deoarece în urma „dezertării de la Sfântul Mormânt” și a integrării lui Antim în Biserica românească, în ascultarea deplină de mitropolitul Teodosie (credem că în anul 1694, când a fost numit egumen la Snagov), patriarhul Dosithei (care se considera un „hipermitropolit” și dorea grecizarea Bisericii românești) ar fi vrut „după canoane ale sfintelor sinoade și după dreptul bisericesc să-l caterisească” (Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, p. 54-55).

[21] Așa cum reiese din frumoasele expuneri ale Chipurilor Vechiului și Noului Testament, unde Antim prezintă nu numai persoane și evenimente biblice, ci și personalități și învățături din lumea profană.

[22] Deși majoritatea cercetătorilor susțin, fără temeiuri documentare, că Antim a stat vreme îndelungată la patriarhia din Constantinopol, noi avansăm ipoteza că Antim a stat doar câteva luni (cel mai probabil între toamna lui 1685 și primăvara lui 1686), misiunea lui prioritară fiind de a deprinde și promova tiparul, iar aceasta o putea face doar în Țările Române, unde existau tipografii.

[23] Dumitru Stăniloae, Viața și activitatea patriarhului Dosithei al Ierusalimului și legăturile lui cu Țările Românești. Teză de doctorat în teologie, Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1929, p. 22.

[24] Cf. Arhim. Irineu Delidimou, „Introducerea” cărții Ιστορία περί τών εν Iεροσολύμοις πατριαρχευσάντων διηρημένη εν δώδεκα βιβλία (Άλλως καλούμενη δωδεκάβιβλος Δοσιθέου). Βιβλία Α΄ & Β΄), Editura Βασ. Ρηγόπουλου, Tesalonik, 1982, p. XVIII.

[25] Fiind trecut pe pomelnicul Mănăstirii Tuturor Sfinților, alături de părinții lui Ioan și Maria și de mitropolitul Teodosie al Țării Românești.

[26] Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, p. 53. La 18 iulie 1689 este atestat, într-un contract de schimb, printre martori, „egumenul de Cetățuie, Antim” – Ioan Caproșu, Documente referitoare la istoria orașului Iași, Volumul II. Acte interne (1661-1690), Editura Dosoftei, Iași, 2000, p. 580, Documentul 658.

[27] Cf. Gianina Picioruș, Antim Ivireanul…, Op. Cit., p. 18.

[28] Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, p. 52.

[29] Sfântul Antim Ivireanul, Scrieri, p. 151-152.

[30] Lucrul acesta este evidențiat prima oară de Doru Bădără în Tiparul românesc la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, Editura Istros, Brăila, 1998, p. 113. Vezi și Gianina Picioruș, Antim Ivireanul…, Op. Cit., p. 25-27.

[31] „al mieu de bine făcător și milostiv stăpân” în Prefața Psaltirii din 1694.

[32] Gianina Picioruș, Antim Ivireanul…, Op. Cit., p. 39.

[33] Nu prezentăm aici palmaresul realizărilor Sfântului Antim (pastoral-culturale și tipografice), scopul cuvântării noastre fiind prezentarea recentelor noastre descoperiri legate de biografia lui dinaintea afirmării sale ca tipograf în 1691.

[34] „Cuvântarea Mitropolitului Firmilian al Olteniei în Solemnităţile comemorării a 250 de ani de la moartea martirică a mitropolitului Antim Ivireanul”, în rev. BOR, nr. 9-10 / 1966, p. 958.

[35] Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, p. 30-32.

[36] Uneori grecii fanarioți, boieri sau ierarhi, deveneau avocații Porții otomane când aveau de protejat privilegiile și interesele lor vanitoase, invocând diverse argumente biblice după bunul lor plac. Dacă toată stăpânirea este de la Dumnezeu, atunci grecii (ca neam întreg, laici și clerici) de ce s-au răsculat împotriva turcilor în 1821, devenind și eroi pentru această răzvrătire? De ce patriarhii și ierarhii greci n-au suportat și ei în continuare „puternica împărăție” turcească pe baza argumentelor aduse la condamnarea Sfântului Antim?

[37] Om crud și răzbunător, Nicolae Mavrocordat l-a dat pe Antim pe mâna turcilor, iar aceștia l-au omorât pe teritoriul lor (zona Bulgariei fiind pașalâc) și ca pedeapsă pentru apostazia lui de la islam (robit de tânăr, a fost forțat să treacă la islam, de aceea la eliberare a avut nevoie de scrisoarea de iertare care confirma revenirea lui la Ortodoxie), nu doar ca pedeapsă pentru răzvrătire. Oricum, Mavrocordat se temea că ucenicii și credincioșii, știindu-l un om sfânt, i-ar fi creat un cult de cinstire la mormânt. Din acest motiv a poruncit să i se piardă urma, scoțându-l din țară.

[38] Del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, Op. Cit., p. 142. Și cronicarul Radu Popescu și cărturarul Mitrofan Grigoras (contemporanii lui Antim) susțin acest lucru. Această ipoteză o afirmă și majoritatea cercetătorilor: episcopul Melchisedec Ștefănescu, Constantin Erbiceanu, Nicolae Iorga, Dan Horia Mazilu, Gabriel Ștrempel ș.a.. Există și alte ipoteze referitoare la asasinarea Sfântului Antim la Snagov sau la Dunăre, dar acestea nu sunt întemeiate pe documente din vremea lui Antim.

[39] Prezentarea pe scurt a vieții și lucrării mântuitoare a Sfântului Antim Ivireanul a fost realizată pornind de la articolul Pr.Prof.dr. Mircea Păcurariu, „Un nou sfânt al Bisericii noastre, Mitropolitul Antim Ivireanul”, în volumul Antologie aghiografică românească, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1994, p. 211-214 și de la schița biografică realizată de Acad. Gabriel Ștrempel în volumul Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, ed. 2010, p. 43-50.

[40] Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, p. 159-160.

[41] Act sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române privind canonizarea unor sfinţi români, 20 iunie, 1992.

[42] Paul Aretzu, „Antim Ivireanul sau arta credinţei”, în rev. Lumina lumii, nr. 19-20 / 2011, p. 19.

[43] P el este imprimat: „Acest dumnezeiesc jertvelnic pre carele se săvârșaște dumnezeiasca jeartfă de sânge și sfințita slujbă / s-au blagoslovit și s-au sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit chir Antim; leat 72….”.

[44] Are dimensiunile 135 / 105 cm și e din atlas roșu. Pe marginea lui scrie așa: „Mântuitoriului Dumnezeu și Tuturor Sfinților și această / pogrebanie, împreună cu altele, cu cucerie să închină de smeritul Mitropolit al Ungrovlahiei / Antimu Ivireanulu spre mântuire sufletească; leat 7222, martie / Lui Antim, care cinstește punerea Ta în mormânt, dăruiește-i, Milostivule, iertarea păcatelor.”.

110_Sf_Ier_Antim_Ivireanul

Va mai recomandam:


Categorii

Parintele Mihail Stanciu, Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “PE URMELE SFANTULUI ANTIM IVIREANUL – Detalii biografice descoperite recent (si AUDIO, VIDEO, TEXT)

  1. Pingback: MITROPOLITUL ISIHAST, smeritul “MELC” cu coarnele spre cer si cu Biserica in spate si MANGAIETORUL CELOR OBIDITI – Cuvinte pentru suflet de la Pr. Petre Comșa intru restituirea CHIPULUI DUHOVNICESC al Sfantului ANTIM IVIREANUL (video) |
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate