“SLUGA VICLEANA…”Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014)

24-08-2014 Sublinieri

pilda-datornicului-nemilostiv

Pentru aceasta Duminica, va mai recomandam:

datornicul-nemilostiv1

Predica Parintelui Mihail Stanciu (Man. Antim) la Duminica datornicului nemilostiv (2014):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca, Biserica Studentilor) la Duminica a 11-a dupa Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv):

2012:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

2011:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Predica Parintelui Ciprian Negreanu la Duminica a XI-a dupa Rusalii (2010):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Cateva lucruri se pot desprinde foarte clar din aceasta Evanghelie pe care ati auzit-o. [O prima invatatura este] ca suntem cu totii pacatosi si cel ce zice ca nu este pacatos mincinos este sau nu stie ce zice sau orb este, pentru ca Dumnezeu ii numeste pe toti [“datornici”] – Dumnezeu este sub chipul acestui imparat, care a socotit intr-o vreme oarecare sa faca intalnire cu datornicii sai. Toti sunt datornici! Toti, adica nu a zis numai cu unii care erau datornici, si cu altii care erau buni si cuminti, nu. Toti sunt datornici. Orice om, de va trai numai o zi pe pamant, este dator lui Dumnezeu; si dator nu atat de mult cu multumirea – cu care [sigur ca] suntem datori, dar nici [macar] neaparat de aceasta nu ne va intreba Dumnezeu, nu va merge atat de departe, ci cu datoria fata de minimul si strictul necesar, incepand de la curatirea mintii, de la poruncile lui Dumnezeu cele mari. De la intoarcerea mintii spre Dumnezeu, cu care este datoare mintea, de la iubirea fata de Dumnezeu Care ne-a zidit pe noi si Care ne tine pe noi si cu care suntem datori si pe care nu o avem. Sau cat facem noi din toata aceasta datorie pe care o avem? Si cu toate celelalte porunci – incepand cu prima porunca care zice:

Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau din toata virtutea ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

Care de aici sau de oriunde va putea zice: Eu implinesc [aceasta porunca]? Nici macar una dintre cele patru: cuget, suflet, minte, inima. Una nu putem zice ca suntem desavarsiti si am implinit-o aici.

Si-atunci suntem datori. Deci in primul rand sa credem si sa intelegem ca suntem datori.

Dupa aceea, sa credem si sa intelegem ca Dumnezeu nu cu grabire doreste judecata cu cei care sunt datori. Intr-o vreme oarecare, din cand in cand, Dumnezeu…  stiti cum sa ni-L inchipuim? Exact cum un tata sau o mama aude cum se cearta copiii intre ei si se bat, sa zicem ca ar avea mai multi, 5-6 si vine acolo sa faca dreptate intre ei. Cand nu se mai poate si strigatele sunt prea tari si fiecare vine sa spuna ca acela mi-a zis si acela a facut, te duci sa faci dreptate si sa dai fiecaruia dupa faptele sale. Si putem socoti ca la acest imparat s-a tot ridicat tot strigatul pacatelor celor de jos si al nepasarii oamenilor si stiind ca lucrurile nu sunt in regula (cumva simtim asta, ca cel care merge sa faca randuiala cu datornicii stie ca lucrurile nu sunt in regula – ca altfel nu ar face niciodata randuiala cu ei, ca ei si-ar face datoria). Cu siguranta stie Dumnezeu ca nu suntem in regula. Avem multe pacate, avem multe greseli fata de aproapele, fata de El, fata de toti; stie, dar nu se grabeste. Dupa o vreme oarecare… Ne da timp. Nu se grabeste. Cum se zice in popor, Dumnezeu nu bate cu bota. Te lasa, iti da timp! Cum i-a dat lui Irod 8 ani dupa ce a cautat sa omoare pe Hristos, inca i-a dat 8 ani de intoarcere. Cain-tue-AbelDar vine o vreme, in care Dumnezeu, auzind – cum i-a zis lui Cain: Strigatul sangelui fratelui tau a ajuns pana la mine!  asa si nedreptatile noastre se ridica inaintea lui Dumnezeu si vine o vreme cand Dumnezeu ne intreaba. Si noi zicem cum, oare, ne intreaba? Sa stiti ca in primul rand, prima si cea mai clara intalnire cu Dumnezeu este in constiinta noastra. Si nu este o metafora, asa este, Dumnezeu vine sa se intalneasca cu noi in constiinta noastra. Acestea sunt chemarile  de care vorbea si Parintele Arsenie Boca, [cand] zicea [despre] surlele lui Dumnezeu. Prima si cea mai importanta chemare a lui Dumnezeu este cea prin care Dumnezeu ne mustra prin glasul constiintei, prin care Dumnezeu ne ia la intrebari: Cum ai facut tu asta? De ce ai viata asta? De ce nu ai randuiala cu Dumnezeu? De ce nu iti aduci aminte de El? De ce esti asa cum esti si nu te straduiesti sa fii altfel? Si ti le pune in fata. Si daca un om inca are destula sensibilitate, destula deschidere in inima, destula subtirime a constiintei, se trezeste atunci si incepe sa isi ceara iertare si sa spuna: Doamne, da, vad, constiinta ma mustra, imi pare rau de ce am facut si ma voi stradui sa nu mai fac de acum. Si Dumnezeu il iarta. Il iarta, si ne-ar da, daca s-ar intampla numai acolo intalnirea cu Dumnezeu, numai la masura aceasta si daca omul ar asculta si chiar daca nu ar putea sa implineasca toate, dar dupa ce ar iesi de acolo eliberat, hotarat, ca de la o spovedanie de la intalnirea lui cu constiinta…

ispoved3De fapt, Spovedania este o intalnire mai solemna cu constiinta noastra si cu Dumnezeu. Prima o avem noi personal si trebuie sa o avem, dupa care trebuie sa o avem si acolo, mai ales ca noi ne-am obisnuit sa ne inselam constiinta, sa ne prefacem ca nu-i asa, sa o inselam in diferite chipuri, sa spunem ca n-ar trebui sa fac chiar asa, chiar daca constiinta imi spune, n-ar trebui sa o iau chiar pe calea aceea, chiar daca constiinta imi spune sa o iau pe calea aceea. De aceea Dumnezeu a ales aceasta cale a Spovedaniei in care nu ne mai putem evita constiinta si in care, de multe ori, constiinta noastra stricata de pacat sau acoperita de zgura pacatelor sa fie intarita si din gura trimisului lui Dumnezeu, pus si randuit pentru acesta: ca sa ne trezeasca constiinta si mai viu si sa ne spuna exact:  Iata ce zice constiinta ta! Iata spre ce tinde ea si tu nu-ti dai seama sau nu intelegi! De fapt despre aceasta zicem, despre intalnirea aceasta cu constiinta, care la masura ei mai inalta este Spovedania. Daca omul s-ar limita sau daca omul dupa aceasta intalnire cu constiinta – sau cu el insusi sau si mai mult, prin Spovedanie, si-ar recunoaste pacatele si s-ar vedea asa cum e, in primul rand ar recunoaste – cum a recunoscut acela inaintea stapanului ca are 500 de tone de aur – atata insemnand 10000 de talanti – adica nenumarate pacate si ca nu neaparat, cine stie, dintre cele vazute asupra unui frate sau celalalt, nu fata de aproapele neaparat, ci datoria lui personala fata de Dumnezeu, poruncile pe care nu le-a implinit (pentru ca le avea ca datorii fata de El) sunt nenumarate si sunt zilnice si de nenumarate ori pe zi. In primul rand, daca omul vede aceasta pacatosenie si cere iertare: Doamne, mai amana-ma! [atunci Dumnezeu ii da aceasta iertare, nu-L pedepseste].

Si vedeti, acesta a fost iertat pentru ca nu a avut viclenia aceea: Poti sa ma ierti si pe mine acum? Ca ai mai iertat si pe acela, si pe acela? Lasa, ca stiu eu ca nu o sa ma trasnesti chiar pe mine acum! Nu a avut acesta viclenie atunci cand a cerut iertare, ci a zis: Iarta-ma, ca sunt pacatos. Daca se mai poate, mai amana-ma, voi incerca sa-ti platesc. A avut aceasta sinceritate, incercare sincera. Sa ne ferim de aceasta ispita pe care am intalnit-o la multi – si la noi insine tot timpul – ca atunci cand facem pacatul si ne mustra constiinta, ne trezim inaintea lui Dumnezeu sau cand facem pacatul si mergem la Spovedanie sau chiar cand facem pacatul si constiinta ne mustra, continuam sa-l facem zicand: Dumnezeu este bun, ma va ierta, ma duc acolo, ma plang putin, cad in genunchi, zic Doamne, imi pare rau si Dumnezeu cu siguranta va ierta. Aceasta viclenie Parintii o numeau pacatul impotriva Duhului Sfant. Adica nu se iarta atata timp cat tu poti sa te opresti, ai toata cunostinta ca este pacat, stii foarte bine ca nu se face si totusi il faci, pentru ca crezi ca Dumnezeu este bun, e cineva bun de fraierit. Las’ ca stim noi cum sa-l luam, cum sa-I vorbim, cum sa ne plecam, cate lumanari sa-I aprindem si apoi Dumnezeu va zice: Bine, bine… oricum e bun. Aceasta inselare a constiintei impotriva lui Dumnezeu… e foarte greu sa putem spune ca se iarta. Aceasta nu o vedem acolo, la acel om care a venit in fata lui Dumnezeu – a recunoscut: asa este, nu a mai cheltuit si nu a mai facut datorii cu gandul ca Dumnezeu il va ierta, ci si-a recunoscut pacatosenia. Nu a zis: Dar eu te stiam bun, bland si intelegator si am mai cheltuit, am mai facut multe. De aceasta sa ne ferim.

marturisirea_pacatelorZiceam ca daca omul s-ar trezi la Spovedanie si la intalnirea asta cu constiinta si i-ar parea rau si-ar recunoaste pacatele si ar cere ajutor, Dumnezeu l-ar ierta si n-ar veni asupra lui necazuri si suferinte. Ca tot ne intrebam de ce vin necazurile si suferintele peste om? Daca omul ar ajunge la finetea asta [de a asculta de] glasul constiintei – nu la finetea, la normalitatea asta [din care Adam a cazut], atunci n-ar fi urmat sa vina raul si suferinta. Daca si Adam si Eva si-ar fi ascultat neincetat constiinta, si ar fi raspuns imediat ei, ar fi transformat constiinta – care este glasul lui Dumnezeu din noi – intr-un sfatuitor si s-ar fi sfatuit neincetat cu constiinta si Raiul nu s-ar fi umplut de lacrimi si suferinte, de obida si necazuri, si de durere, si de boala, cum a urmat pe pamant dupa aceea. Dar omul… noi, in general, toti, nu numai ca nu ne oprim din pacat dupa ce iesim de acolo; si nu neaparat asta e supararea lui Dumnezeu: ca ne cerem iertare, hotaram [sa nu mai pacatuim] si iesim de acolo si de multe ori continuam pacatul dupa ce iesim de acolo – nu neaparat asta e supararea lui Dumnezeu. Si aici este o alta trasatura pe care trebuie s-o intelegem din aceasta Evanghelie: ca Dumnezeu nu se supara atat demult de pacat [in sine]. Nu ne spune ca Dumnezeu, atunci cand l-a chemat [prima data] la judecata pe acela [pe datornicul cu 10.000 de talanti], Dumnezeu era de o suparare si de o manie… cum se spune mai incolo, căci cu mînie i-a spus Dumnezeu: “Sluga vicleana…” – acolo chiar a fost manios – desi Dumnezeu nu se manie, nu putem vorbi de partea asta “umana”, antropomorfica la Dumnezeu. Dar ne da de inteles ca Dumnezeu va fi mult mai aspru cand noi nu iertam pe aproapele nostru decat cand facem pacatele. Dumnezeu intelege neputinta omului, intelege slabiciunea lui; nu intelege viclenia si prefacatoria lui, cum am zis: cand stii ca nu-i bine si continui sa faci, desi ai putea sa nu-l faci, ai putea sa te opresti – aceea iar n-o intelege. Nu ca nu intelege [Dumnezeu], nu vrea sa inteleaga, nu vrea sa treaca cu usurinta. Dar orice pacat al omului, orice neputinta a lui, o intelege, te iarta de mii de ori, de te vei intoarce si de cu tot sufletul vei zice, de saptezeci de ori cate sapte: iarta-ma, imi pare rau, am cazut din nou, imi pare rau, n-am putut; si iara sa continui, si iara sa te lupti, si iara sa cazi si iara te intorci, te va ierta, te va ierta si nu vor urma multe grozavii. Ce nu iarta Dumnezeu e cand omul nu iarta pe aproapele sau. Aceasta nu iarta Dumnezeu! Aceasta Dumnezeu va pedepsi! Si atunci, daca peste noi au venit necazuri, suferinte, boli, neintelegeri, multe sunt de noi facute, adica multe neintelegeri le facem noi, nu le vrea Dumnezeu, multe boli ni le provocam noi din patimi, nu neaparat ca le vrea Dumnezeu, dar din viata noastra neranduita. Dar cele pe care le trimite Dumnezeu, acestea n-ar veni daca omul si-ar asculta constiinta. N-ar veni! Daca omul si-ar asculta constiinta si ar incerca, s-ar stradui cat ar putea sa-si ceara iertare neincetat de la Dumnezeu la fiecare intalnire a constiintei sale cu Dumnezeu si sa fie cat mai deasa aceasta intalnire, Dumnezeu l-ar ierta. Si nu numai atat: si [daca] l-ar ierta pe aproapele sau, [daca] nu l-ar judeca pe aproapele sau. Daca judeci pe aproapele tau, chiar daca in clipa asta te-ai spovedit, in clipa asta ti-ai cerut iertare si te-ai rugat cu lacrimi si Dumnezeu te-a iertat, dar daca dupa o clipa in mintea ta judeci pe aproapele tau, toate vor veni pe capul tau, si va trebui pana la ultimul ban sa platesti toate si vei fi judecat pentru toate pe care le-ai facut si vor veni necazuri peste necazuri si dureri peste dureri, pana le vei plati [pe] toate. Asta este adevarul, asta ne spune Dumnezeu, asta e realitatea. Sursa tuturor suferintelor, a durerilor, a judecatii aspre a lui Dumnezeu este judecarea aproapelui, asta este.

[…] In primul rand, ca sa fii iertat, trebuie sa-ti cunosti pacatul, sa recunosti ca esti om pacatos. Nici Adam, nici Eva nu si-au cunoscut pacatul, nu au venit sa zica: Da, am pacatuit, am gresit, am calcat, iarta-ne! N-a venit. Deci in 7811283412_9cf1feb8dc_mprimul rand este recunoasterea pacatoseniei, a neputintei si a slabiciunii noastre, asa cum suntem, dar si iertarea aproapelui, si iubirea fata de aproapele, nejudecarea lui. Acestea amandoua au fost calcate in Rai. Nici pocainta n-am avut, nici iubire fata de aproapele. Acestea doua sunt aripile sufletului. Cine vrea sa se ridice la cer, are nevoie de acestea doua. Are nevoie de cunoasterea si recunoasterea neincetata a pacatului, recunoasterea a ceea ce esti tu, a nu te mai preface, nici fata de tine, nici fata de ceilalti – pe cat se poate – si, mai ales, nici fata de Dumnezeu. In fata lui Dumnezeu sa ne recunoastem asa cum suntem, sa nu ne prefacem. Si Dumnezeu ne va ierta. Si a doua [conditie]: iertarea aproapelui.

Si ca si chip, ne arata Dumnezeu masura datoriei pe care o avem noi fata de Dumnezeu prin aceasta masura pe care a pus-o Dumnezeu in aceasta pilda, cand a zis zece mii de talanti, adica 500 tone de aur, ceea ce nimeni nu poate plati. Ideea ca prin cine stie ce mijloace, prin cine stie ce incercari, prin cine stie ce suferinte, tu iti poti plati acel pacat [este falsa]. Acolo unde se zice “pana vei plati ultimul ban – nu se vorbeste despre lumea aceasta. Inchisoarea aceea in care cade este osanda sufletului definitiva; aici poate doar incepe osanda aceea, dar nu se termina, daca omul nu sfarseste cu judecarea aproapelui si cu rautatea fata de el. Ideea aceasta, ca noi am putea plati pacatele cumva, in vreun chip – nici intr-un caz! Singura plata a pacatelor noastre este iertarea fata de aproapele si recunoasterea pacatoseniei noastre. Aceaste este! Foarte simplu. […] Nu trebuie sa inconjori pamantul, nu trebuie sa faci lucruri extraordinare, nu trebuie sa ridici biserici, sa umpli lumea de apostolat, sa atragi popoare intregi la credinta, nu trebuie sa mergi nici la Ierusalim, nici macar nu trebuie sa fii desarvarsit sa nu faci pacat. Nici nu poti sa nu faci si iata ca noi facem, noi facem, noi facem – nu aceasta ne va mantui! Ci aceasta, ca ne recunoastem cum suntem si ca iertam pe aproapele nostru. Cand nu l-am iertat, toate pacatele vor veni asupra noastra. 

Arhim_EmilianSi de aceea Antonie cel Mare zice: De la aproapele nostru este si viata, si moartea” – la asta se referea. Cum te raportezi la el? Daca il ierti, si-i ingadui si-l rabzi, cum te-a iertat si pe tine Dumnezeu, si te-a ingaduit si te-a rabdat si te-a lasat si te-a asteptat si nu te-a judecat si n-ai auzit vorbe grele din cer catre tine, nici poveri grele de pus peste capul tau…[…] Asa cum Dumnezeu rabda, sa rabdam si noi.

Putem sfarsi asa cum a zis acel monah din pustia Egiptului, care pe patul mortii a adunat multa liniste, multi monahi inconjurandu-l si vazandu-l cum a murit (intr-adevar, sufletul lui cu multa liniste a trecut dincolo, s-a intalnit cu puterile ingeresti si cu Dumnezeu) si  minunandu-se (ei, calugarii), ca in clipa mortii nu mai poti mima, i-au zis la ultima suflare: Parinte, cum ai putut sa treci cu atata usurinta dincolo, cum poti sa ai atata odihna si nadejde mergand dincolo si vedem ca se si implineste, cumva, nadejdea aceasta? Nici rugator mare n-ai fost, nici lucruri mari n-ai facut in viata, in nimic nu ai excelat, nici in post, nici in rugaciune, nici in milostenie, in nimic deosebit. Si totusi, mergi cu atata pace dincolo. Si el a raspuns cu ultima suflare:

Fratilor, se va implini, dar s-a si implinit cuvantul care zice “N-am judecat, nici nu voi fi judecat!“.

N-a judecat pe nimeni si nu era judecat de Dumnezeu si mergea cu odihna desavarsita dincolo.

La masura aceasta ar trebui sa ajungem noi, nu la masura de a nu mai face pacat, pentru ca aceea e o masura pe care numai Dumnezeu si cei alesi ai sai ar putea ajunge, la masuri inalte pe care nu le putem pricepe noi. Iar noi in halul in care suntem, sa nu facem pacat, mai ales cele mici? E ca si cum as spune acuma: pana saptamana viitoare sa nu fiti murdari pe maini! Facand toata treaba, randuindu-va, lucrand. Dar sa nu cumva sa fie ceva pe mainile voastre! E cu neputinta! Care ar putea sa vina sa spuna – am facut de toate, am si mancat, am si dormit, dar am mainile curate? Nu se poate!

Asa, sa ne straduim sa ne pastram acea curatenie prin neincetata hotarare si neincetata intoarcere la pocainta si neincetata rugaciune la Dumnezeu, dar nu sa nadajduim ca noi, prin puterile noastre vom realiza ceva. Nici nu stiu daca ne-ar folosi. Pentru ca daca am ajunge la masura asta, sa nu ne tulburam cu mintea, cu inima, nu am putea duce povara mandriei si ne-am cobori, cum zicea Pr Arsenie “cu Biblia la subsuoara in iad” – adica am sti toate cuvintele, cunoscand tot, dar noi, cu mandria noastra ne-am cobori la iad si s-ar implini cu noi cuvintele acelea cum se zice in Pateric: un parinte de mic a luat un copil si l-a crescut in pustie si acela n-a vazut chip al pacatului, nu stia nimic, nici macar nu stia cum arata lumea, cu toate petrecerile, cu tot ce inseamna rautatea lumii. L-a vazut numai pe parintele sau si l-a crescut asa, a ajuns aproape de maturitate si la un moment dat a murit. Era… in toate  stralucea, in rugaciune, in randuiala. Si (monahul) cu liniste mare a zis: Doamne, arata-mi unde a ajuns acesta? Stiindu-l desavarsit, unde sa ajunga altundeva decat in Rai un asemenea om?  Si i s-a descoperit lui ca nu s-a dus in Rai, ci in iad. O vreme, nu stim cat, ca nu credem ca nu-l va izbavi cumva Dumnezeu pentru rugaciunile parintelui sau. Si spuse (acesta): Cum se poate asa ceva? Eu credeam ca s-a mantuit. Si (i s-a spus): El se lauda si se mandrea – in inima lui, nu pe fata – si prin asta sigur ii judeca pe ceilalti.

Deci nici nu stim daca ne-ar fi de folos. Ca noi ne intrebam de ce nu ne opreste Dumnezeu desavarsiti, sa nu mai fac pacatul? De ce nu m-a ajutat aici si dincolo, ca tu te-ai ostenit si ai incercat si ai simtit ca n-ai putut si ai cazut pana la urma? De ce nu m-a ajutat atunci? Poate ca mai intelept este Dumnezeu ca ne mai lasa sa cadem din cand in cand in diferite pacate, poate nu mari, mai mici, dar si acelea urate si sa ne smerim si sa ne recunoastem tot timpul, sa stim cine suntem, decat sa ajungem la aceasta masura a urateniei de a ne crede pe noi cineva. Dumnezeu sa ne ajute!”

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Mihail Stanciu, Pilda datornicului nemilostiv, Pocainta, Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la ““SLUGA VICLEANA…”Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014)

  1. Parintele Ciprian le rosteste foarte clar si este total adevarat ce spune !
    Insa,nu stiu cum se face,ca nu reusesc sa implinesc tot ce zice cuviosia sa aici si stiu ca sunt dator sa implinesc.Cand vine vorba de judecata altora, ma fura “peisajul” si ma trezesc gandind ba una,ba alta,iar uneori chiar nu ma pot abtine si-o mai si zic(uneori chiar taios,cu iritare).Deci, trebuie mai multa ingaduinta sau cel mai bine sa nu vad efectiv, insa cum as putea sa reusesc asta ?
    Stiu ca judecarea altora este un lucru total inutil,din care nu rezulta nici un folos,ba poate rezulta tulburare,suparare si ridicarea pulsului,nu-mi fac decat rau mie insumi si totusi ma trezesc c-o fac,chiar daca nu-mi place.
    Parca este cumva dezlegata si declansata fara stirea si acceptul meu, efectiv ma trezesc cu ea lucrand…Si cred ca de vina aici trebuie sa fie o anumita tulpina a mandriei,tupilata undeva in ascunzisuri si pe care nu reusesc s-o izgonesc afara.Exact cum zice Parintele Bastavoi:”Principala cauza pentru care oamenii nu se inteleg intre ei ramane mandria…stare in care omul crede ca este mai drept,mai bun,mai destept decat celalalt”(altii)
    La teorie le inteleg ,dar la practica este greu,chiar imposibil,insa stiu ca ce la mine este cu neputinta,la Dumnezeu este cu putinta.
    Deci ma rog Lui Dumnezeu sa le puna la locul lor pe acelea care ma depasesc si prin care sunt mereu rusinat si biruit ca si intru aceasta sa fie slavit Numele Sau,amin.

  2. @ GeluS:

    Nu pot decat sa fiu fericit si sa dau slava lui Dumnezeu cand cineva mai are astfel de framantari duhovnicesti si cand manifesta interes viu pentru o predica despre viata launtrica, despre implinirea Evangheliei.

    Poate ca o parte de raspuns (legata de dobandirea puterii de a ierta) o dau IPS Serafim de Ottawa in prima predica de aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/19/pilda-datornicului-nemilostiv/ si Parintele Savatie aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/08/12/iertarea-inceputul-iubirii/

    In ceea ce priveste judecarea, cred ca trebuie sa o privim si cu realism duhovnicesc, asumand mai intai nivelul la care ne gasim si incercand sa si deosebim nuantele. In orice caz, afirmatiile mai categorice, mai radicale pe care le face parintele Ciprian cred ca se refera la partea cea mai grava, a unei atitudini de nemilostivire, de ura si de rautate, de duritate inflexibila si osandire necrutatoare de pe un scaun de judecator rece si nemilos (care nici nu e al nostru), de tipul “sugrumarii” celui care (ni se pare) ca ne-a gresit/ ne este dator sau, si mai rau, care este dator (greseste) lui Dumnezeu, nu si noua neaparat (situatie in care el nici macar nu poate fi echivalat cu “sluga” din Evanghelia aceasta, ci cu versetul apostolic paulin: “Cine esti tu ca sa judeci pe sluga/robul altuia, daca sta sau cade?”). Pentru ca, din nefericire, acest gen de atitudine prolifereaza tot mai mult astazi. Cea in care pretutindeni se rostesc vorbe grele de tot si se dau cu maxima usurinta – fara durerea inimii, in duhul rautatii satanice, imprastiind vizibil ura si otrava, sau mai mascat in cel al “dreptatii” omenesti justitiariste – verdicte si sentinte definitive si implacabile despre alte persoane – iar asta cand nu suntem macar provocati sa reactionam la o nedreptate vadita din partea lor sau sa ne aparam cumva de un atac oarecare, de niste calomnii, rautati sau jigniri.

  3. @admin

    Multumesc pentru lamuriri si link-uri.
    Am pus cap la cap niste situatii la care am fost martor si cu ceea ce am mai citit…nu numai ca nu este de gluma, ci este chiar infricosator !
    Cuvantul Domnului este fara echivoc, “veti da seama pentru orice vorba…”,
    chiar daca pot fi mici ca firele de nisip,vorbele si gandurile astea mici curg,curg,neincetat si cu repeziciune si fac grea balanta negativa, iar pe talerul celalalt abia daca pun cate ceva,rar de tot…

  4. Gelu:, cred ca multi din noi se lupta cu aceasta patima, printre ei fiind si eu. Pr. Ciprian are multe lucruri intelepte de spus. As adauga Ce m-a ajutat pe mine sa fac oarecare progrese:
    1. Cel mai mult m-a ajutat sfatul Pr. Proclu: sa ziceam cam Asa: lasa ca nu zic nimic azi la persoana asta Ce ma supara. Ii zic MIINE. Si pina miine probabil ca te vei calma si nu ii mai zici nimic si ramii in cistig ca nu l-ai suparat pe aproapele. Deci effectiv, NU conteaza cine a inceput cearta. Important este cine aduce pacea ca sa nu-si supere aproapele. Altfel escaladind, nu vom rezolva nimic Ci din contra mai rau iese. Nu reusesc mereu sa aplic acest lucru dar Cind reusesc, am adus pace si pentru aproapele si pentru mine
    2. Cind cineva te inseamnaa birfa, sau te provoaca la o confruntare. Scuza-te si pleaca. Asa ii ajuti si pe ei si pe tine si nu mai pacatuiti nico unul
    3. De asemenea f linistitoare este Rugaciunea lui Iisus. Rugindu-te pe cel Ce te-a mihnit, Domnul coboara in inima ta

    Si ai dreptate, ptr toate vom da societeala dar Dommnul stie neputiintele noastre. Insa TREBUIE sa facem un efort sa ne delimitam de rau. Fiecare zi e o zi noua. O lupta. O Luam de la capat. Luptam. Sa nu ne dam batuti 🙂
    Admin: va multumesc si eu ptr aceste linkuri si ptr predicile extraordinare de mai sus

  5. Luca, cap. 17.10: “Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.”

    Legat de DATORIILE noastre fata de Domnul… sper ca am inteles cat de cat corect, tot dintr-o recenta predica a Parintelui Ciprian, cum sta treaba cu ele (datoriile), cat si cu… asteptarile noastre prostesti de rasplatire de la Domnul pentru niscaiva fapte (de multe ori, parut) bune. De ce, adica, toti suntem pacatosi si ca mantuirea este un DAR de la Dumnezeu.

    Uit prea lesne cine/ce este OMUL. Daca, deci, asezarea fireasca a omului a fost si este cea de fiu (dupa chipul si asemanarea) lui Dumnezeu, de fiu al Aceluia care este Adevarul, Viata, Curatenia Absoluta, Lumina, atunci inteleg cum/de ce datoriile mele cresc zi de zi. Constiinta imi da marturie ca ma aflu DEPARTE fata de TATAL… Pe de alta parte, nu am niciun temei pentru plata catorva fapte (parut) bune. Plata pentru ce? Pai nu eram dator a le savarsi potrivit FIRII (cinstei) mele cu care am fost creat dintru-inceput? “Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.”

    Asa, cred, se explica si acel cuvant “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!” primit de Sf Siluan.

  6. @Emma
    Multumesc pentru sfat,Doamne ajuta !

  7. Pingback: Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE
  8. Pingback: Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE
  9. Pingback: ZIUA CAND SE TERMINA PIESA DE TEATRU, SE ARUNCA MASTILE SI SE ARATA ADEVARUL DESPRE FIECARE: “Nu‑mi judeca dupa cele dinafara ale omului, ci dupa cele dinauntru…”. CINE ESTE OM si cine lup, leu sau naparca? -
  10. Pingback: “LAZARII VEACULUI ACESTUIA” si IADUL CONSTIINTEI. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR -
  11. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  12. Pingback: SFANTUL SPIRIDON AL TRIMIDUNDEI sau lectia SIMPLITATII care vadeste si biruieste MINCIUNA VICLEANA si “INTELEPCIUNEA” HULITOARE A LUMII. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu si Arhim. Nichifor: NEW AGE – NOUL ARIANISM -
  13. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “SE INTORC COMUNISTII, DRAGII MEI! In numele libertatii si democratiei, SE PREGATESC CRIME morale, si chiar fizice!” – Avertismentul profetic al MITROPOLITULUI BARTOLOMEU in predici audio la pilda datornicului nemilostiv | Cuvântul Orto
  15. Pingback: “Fără dispoziția IERTĂRII din inima noastră nu există viaţă duhovnicească, nu există harul lui Dumnezeu”. HULIM IUBIREA LUI DUMNEZEU ATUNCI CAND DEVENIM JUDECATORII NECRUTATORI AI CELORLALTI | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “CU CE MĂSURĂ MĂSORI CU ACEEA ȚI SE VA MĂSURA!” – Extras din Omilia Pr. Ciprian Negreanu la Tamaduirea femeii garbove. FATARNICIA CARE NE POATE OSANDI PENTRU VESNICIE (audio+text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate