“SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014)
Pentru aceasta Duminica, va mai recomandam:
- “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”. Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE, TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE
- Pilda datornicului nemilostiv. CUM SA IERTAM? Predici audio la Putna si Sihastria Putnei
- DATORNICUL NEMILOSTIV. Iertam sau “executam”? Cauzele iadului in care traim
- Duminica datornicului nemilostiv: “NU SE CADEA CA SI TU SA AI MILA DE CEL IMPREUNA-SLUGA CU TINE?” (Sf. Teofan Zavoratul si Mitropolitul Augustin de Florina)
- PILDA DATORNICULUI NEMILOSTIV. Predica Sfantului Luca al Crimeei
- Parintele N. Steinhardt: TREPTELE IERTARII (din “Jurnalul fericirii”)
- PREDICI ALE IPS BARTOLOMEU despre iertare si ingaduinta (audio). SI UN AVERTISMENT PROFETIC: “Vremurile vor fi tot mai grele… Se pregatesc crime morale, si chiar fizice!”
- Avva Efrem Filotheitul: SFATURI DUHOVNICESTI DESPRE IERTARE
- PARINTELE SAVATIE: IERTAREA, INCEPUTUL IUBIRII (“A iubi inseamna a ierta”)
***
Predica Parintelui Mihail Stanciu (Man. Antim) la Duminica datornicului nemilostiv (2014):
***
Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca, Biserica Studentilor) la Duminica a 11-a dupa Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv):
2012:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
***
2011:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
***
Predica Parintelui Ciprian Negreanu la Duminica a XI-a dupa Rusalii (2010):
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
“Cateva lucruri se pot desprinde foarte clar din aceasta Evanghelie pe care ati auzit-o. [O prima invatatura este] ca suntem cu totii pacatosi si cel ce zice ca nu este pacatos mincinos este sau nu stie ce zice sau orb este, pentru ca Dumnezeu ii numeste pe toti [“datornici”] – Dumnezeu este sub chipul acestui imparat, care a socotit intr-o vreme oarecare sa faca intalnire cu datornicii sai. Toti sunt datornici! Toti, adica nu a zis numai cu unii care erau datornici, si cu altii care erau buni si cuminti, nu. Toti sunt datornici. Orice om, de va trai numai o zi pe pamant, este dator lui Dumnezeu; si dator nu atat de mult cu multumirea – cu care [sigur ca] suntem datori, dar nici [macar] neaparat de aceasta nu ne va intreba Dumnezeu, nu va merge atat de departe, ci cu datoria fata de minimul si strictul necesar, incepand de la curatirea mintii, de la poruncile lui Dumnezeu cele mari. De la intoarcerea mintii spre Dumnezeu, cu care este datoare mintea, de la iubirea fata de Dumnezeu Care ne-a zidit pe noi si Care ne tine pe noi si cu care suntem datori si pe care nu o avem. Sau cat facem noi din toata aceasta datorie pe care o avem? Si cu toate celelalte porunci – incepand cu prima porunca care zice:
Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau din toata virtutea ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.
Care de aici sau de oriunde va putea zice: Eu implinesc [aceasta porunca]? Nici macar una dintre cele patru: cuget, suflet, minte, inima. Una nu putem zice ca suntem desavarsiti si am implinit-o aici.
Si-atunci suntem datori. Deci in primul rand sa credem si sa intelegem ca suntem datori.
Dupa aceea, sa credem si sa intelegem ca Dumnezeu nu cu grabire doreste judecata cu cei care sunt datori. Intr-o vreme oarecare, din cand in cand, Dumnezeu… stiti cum sa ni-L inchipuim? Exact cum un tata sau o mama aude cum se cearta copiii intre ei si se bat, sa zicem ca ar avea mai multi, 5-6 si vine acolo sa faca dreptate intre ei. Cand nu se mai poate si strigatele sunt prea tari si fiecare vine sa spuna ca acela mi-a zis si acela a facut, te duci sa faci dreptate si sa dai fiecaruia dupa faptele sale. Si putem socoti ca la acest imparat s-a tot ridicat tot strigatul pacatelor celor de jos si al nepasarii oamenilor si stiind ca lucrurile nu sunt in regula (cumva simtim asta, ca cel care merge sa faca randuiala cu datornicii stie ca lucrurile nu sunt in regula – ca altfel nu ar face niciodata randuiala cu ei, ca ei si-ar face datoria). Cu siguranta stie Dumnezeu ca nu suntem in regula. Avem multe pacate, avem multe greseli fata de aproapele, fata de El, fata de toti; stie, dar nu se grabeste. Dupa o vreme oarecare… Ne da timp. Nu se grabeste. Cum se zice in popor, Dumnezeu nu bate cu bota. Te lasa, iti da timp! Cum i-a dat lui Irod 8 ani dupa ce a cautat sa omoare pe Hristos, inca i-a dat 8 ani de intoarcere. Dar vine o vreme, in care Dumnezeu, auzind – cum i-a zis lui Cain: Strigatul sangelui fratelui tau a ajuns pana la mine! – asa si nedreptatile noastre se ridica inaintea lui Dumnezeu si vine o vreme cand Dumnezeu ne intreaba. Si noi zicem cum, oare, ne intreaba?
Sa stiti ca in primul rand, prima si cea mai clara intalnire cu Dumnezeu este in constiinta noastra. Si nu este o metafora, asa este, Dumnezeu vine sa se intalneasca cu noi in constiinta noastra. Acestea sunt chemarile de care vorbea si Parintele Arsenie Boca, [cand] zicea [despre] surlele lui Dumnezeu. Prima si cea mai importanta chemare a lui Dumnezeu este cea prin care Dumnezeu ne mustra prin glasul constiintei, prin care Dumnezeu ne ia la intrebari: Cum ai facut tu asta? De ce ai viata asta? De ce nu ai randuiala cu Dumnezeu? De ce nu iti aduci aminte de El? De ce esti asa cum esti si nu te straduiesti sa fii altfel? Si ti le pune in fata. Si daca un om inca are destula sensibilitate, destula deschidere in inima, destula subtirime a constiintei, se trezeste atunci si incepe sa isi ceara iertare si sa spuna: Doamne, da, vad, constiinta ma mustra, imi pare rau de ce am facut si ma voi stradui sa nu mai fac de acum. Si Dumnezeu il iarta. Il iarta, si ne-ar da, daca s-ar intampla numai acolo intalnirea cu Dumnezeu, numai la masura aceasta si daca omul ar asculta si chiar daca nu ar putea sa implineasca toate, dar dupa ce ar iesi de acolo eliberat, hotarat, ca de la o spovedanie de la intalnirea lui cu constiinta…
De fapt, Spovedania este o intalnire mai solemna cu constiinta noastra si cu Dumnezeu. Prima o avem noi personal si trebuie sa o avem, dupa care trebuie sa o avem si acolo, mai ales ca noi ne-am obisnuit sa ne inselam constiinta, sa ne prefacem ca nu-i asa, sa o inselam in diferite chipuri, sa spunem ca n-ar trebui sa fac chiar asa, chiar daca constiinta imi spune, n-ar trebui sa o iau chiar pe calea aceea, chiar daca constiinta imi spune sa o iau pe calea aceea. De aceea Dumnezeu a ales aceasta cale a Spovedaniei in care nu ne mai putem evita constiinta si in care, de multe ori, constiinta noastra stricata de pacat sau acoperita de zgura pacatelor sa fie intarita si din gura trimisului lui Dumnezeu, pus si randuit pentru acesta: ca sa ne trezeasca constiinta si mai viu si sa ne spuna exact: Iata ce zice constiinta ta! Iata spre ce tinde ea si tu nu-ti dai seama sau nu intelegi! De fapt despre aceasta zicem, despre intalnirea aceasta cu constiinta, care la masura ei mai inalta este Spovedania. Daca omul s-ar limita sau daca omul dupa aceasta intalnire cu constiinta – sau cu el insusi sau si mai mult, prin Spovedanie, si-ar recunoaste pacatele si s-ar vedea asa cum e, in primul rand ar recunoaste – cum a recunoscut acela inaintea stapanului ca are 500 de tone de aur – atata insemnand 10000 de talanti – adica nenumarate pacate si ca nu neaparat, cine stie, dintre cele vazute asupra unui frate sau celalalt, nu fata de aproapele neaparat, ci datoria lui personala fata de Dumnezeu, poruncile pe care nu le-a implinit (pentru ca le avea ca datorii fata de El) sunt nenumarate si sunt zilnice si de nenumarate ori pe zi. In primul rand, daca omul vede aceasta pacatosenie si cere iertare: Doamne, mai amana-ma! [atunci Dumnezeu ii da aceasta iertare, nu-L pedepseste].
Si vedeti, acesta a fost iertat pentru ca nu a avut viclenia aceea: Poti sa ma ierti si pe mine acum? Ca ai mai iertat si pe acela, si pe acela? Lasa, ca stiu eu ca nu o sa ma trasnesti chiar pe mine acum! Nu a avut acesta viclenie atunci cand a cerut iertare, ci a zis: Iarta-ma, ca sunt pacatos. Daca se mai poate, mai amana-ma, voi incerca sa-ti platesc. A avut aceasta sinceritate, incercare sincera. Sa ne ferim de aceasta ispita pe care am intalnit-o la multi – si la noi insine tot timpul – ca atunci cand facem pacatul si ne mustra constiinta, ne trezim inaintea lui Dumnezeu sau cand facem pacatul si mergem la Spovedanie sau chiar cand facem pacatul si constiinta ne mustra, continuam sa-l facem zicand: Dumnezeu este bun, ma va ierta, ma duc acolo, ma plang putin, cad in genunchi, zic Doamne, imi pare rau si Dumnezeu cu siguranta va ierta. Aceasta viclenie Parintii o numeau pacatul impotriva Duhului Sfant. Adica nu se iarta atata timp cat tu poti sa te opresti, ai toata cunostinta ca este pacat, stii foarte bine ca nu se face si totusi il faci, pentru ca crezi ca Dumnezeu este bun, e cineva bun de fraierit. Las’ ca stim noi cum sa-l luam, cum sa-I vorbim, cum sa ne plecam, cate lumanari sa-I aprindem si apoi Dumnezeu va zice: Bine, bine… oricum e bun. Aceasta inselare a constiintei impotriva lui Dumnezeu… e foarte greu sa putem spune ca se iarta. Aceasta nu o vedem acolo, la acel om care a venit in fata lui Dumnezeu – a recunoscut: asa este, nu a mai cheltuit si nu a mai facut datorii cu gandul ca Dumnezeu il va ierta, ci si-a recunoscut pacatosenia. Nu a zis: Dar eu te stiam bun, bland si intelegator si am mai cheltuit, am mai facut multe. De aceasta sa ne ferim.
Ziceam ca daca omul s-ar trezi la Spovedanie si la intalnirea asta cu constiinta si i-ar parea rau si-ar recunoaste pacatele si ar cere ajutor, Dumnezeu l-ar ierta si n-ar veni asupra lui necazuri si suferinte. Ca tot ne intrebam de ce vin necazurile si suferintele peste om? Daca omul ar ajunge la finetea asta [de a asculta de] glasul constiintei – nu la finetea, la normalitatea asta [din care Adam a cazut], atunci n-ar fi urmat sa vina raul si suferinta. Daca si Adam si Eva si-ar fi ascultat neincetat constiinta, si ar fi raspuns imediat ei, ar fi transformat constiinta – care este glasul lui Dumnezeu din noi – intr-un sfatuitor si s-ar fi sfatuit neincetat cu constiinta si Raiul nu s-ar fi umplut de lacrimi si suferinte, de obida si necazuri, si de durere, si de boala, cum a urmat pe pamant dupa aceea. Dar omul… noi, in general, toti, nu numai ca nu ne oprim din pacat dupa ce iesim de acolo; si nu neaparat asta e supararea lui Dumnezeu: ca ne cerem iertare, hotaram [sa nu mai pacatuim] si iesim de acolo si de multe ori continuam pacatul dupa ce iesim de acolo – nu neaparat asta e supararea lui Dumnezeu. Si aici este o alta trasatura pe care trebuie s-o intelegem din aceasta Evanghelie: ca Dumnezeu nu se supara atat demult de pacat [in sine]. Nu ne spune ca Dumnezeu, atunci cand l-a chemat [prima data] la judecata pe acela [pe datornicul cu 10.000 de talanti], Dumnezeu era de o suparare si de o manie… cum se spune mai incolo, căci cu mînie i-a spus Dumnezeu: “Sluga vicleana…” – acolo chiar a fost manios – desi Dumnezeu nu se manie, nu putem vorbi de partea asta “umana”, antropomorfica la Dumnezeu. Dar ne da de inteles ca Dumnezeu va fi mult mai aspru cand noi nu iertam pe aproapele nostru decat cand facem pacatele. Dumnezeu intelege neputinta omului, intelege slabiciunea lui; nu intelege viclenia si prefacatoria lui, cum am zis: cand stii ca nu-i bine si continui sa faci, desi ai putea sa nu-l faci, ai putea sa te opresti – aceea iar n-o intelege. Nu ca nu intelege [Dumnezeu], nu vrea sa inteleaga, nu vrea sa treaca cu usurinta. Dar orice pacat al omului, orice neputinta a lui, o intelege, te iarta de mii de ori, de te vei intoarce si de cu tot sufletul vei zice, de saptezeci de ori cate sapte: iarta-ma, imi pare rau, am cazut din nou, imi pare rau, n-am putut; si iara sa continui, si iara sa te lupti, si iara sa cazi si iara te intorci, te va ierta, te va ierta si nu vor urma multe grozavii. Ce nu iarta Dumnezeu e cand omul nu iarta pe aproapele sau. Aceasta nu iarta Dumnezeu! Aceasta Dumnezeu va pedepsi! Si atunci, daca peste noi au venit necazuri, suferinte, boli, neintelegeri, multe sunt de noi facute, adica multe neintelegeri le facem noi, nu le vrea Dumnezeu, multe boli ni le provocam noi din patimi, nu neaparat ca le vrea Dumnezeu, dar din viata noastra neranduita. Dar cele pe care le trimite Dumnezeu, acestea n-ar veni daca omul si-ar asculta constiinta. N-ar veni! Daca omul si-ar asculta constiinta si ar incerca, s-ar stradui cat ar putea sa-si ceara iertare neincetat de la Dumnezeu la fiecare intalnire a constiintei sale cu Dumnezeu si sa fie cat mai deasa aceasta intalnire, Dumnezeu l-ar ierta. Si nu numai atat: si [daca] l-ar ierta pe aproapele sau, [daca] nu l-ar judeca pe aproapele sau. Daca judeci pe aproapele tau, chiar daca in clipa asta te-ai spovedit, in clipa asta ti-ai cerut iertare si te-ai rugat cu lacrimi si Dumnezeu te-a iertat, dar daca dupa o clipa in mintea ta judeci pe aproapele tau, toate vor veni pe capul tau, si va trebui pana la ultimul ban sa platesti toate si vei fi judecat pentru toate pe care le-ai facut si vor veni necazuri peste necazuri si dureri peste dureri, pana le vei plati [pe] toate. Asta este adevarul, asta ne spune Dumnezeu, asta e realitatea. Sursa tuturor suferintelor, a durerilor, a judecatii aspre a lui Dumnezeu este judecarea aproapelui, asta este.
[…] In primul rand, ca sa fii iertat, trebuie sa-ti cunosti pacatul, sa recunosti ca esti om pacatos. Nici Adam, nici Eva nu si-au cunoscut pacatul, nu au venit sa zica: Da, am pacatuit, am gresit, am calcat, iarta-ne! N-a venit. Deci in primul rand este recunoasterea pacatoseniei, a neputintei si a slabiciunii noastre, asa cum suntem, dar si iertarea aproapelui, si iubirea fata de aproapele, nejudecarea lui. Acestea amandoua au fost calcate in Rai. Nici pocainta n-am avut, nici iubire fata de aproapele. Acestea doua sunt aripile sufletului. Cine vrea sa se ridice la cer, are nevoie de acestea doua. Are nevoie de cunoasterea si recunoasterea neincetata a pacatului, recunoasterea a ceea ce esti tu, a nu te mai preface, nici fata de tine, nici fata de ceilalti – pe cat se poate – si, mai ales, nici fata de Dumnezeu. In fata lui Dumnezeu sa ne recunoastem asa cum suntem, sa nu ne prefacem. Si Dumnezeu ne va ierta. Si a doua [conditie]: iertarea aproapelui.
Si ca si chip, ne arata Dumnezeu masura datoriei pe care o avem noi fata de Dumnezeu prin aceasta masura pe care a pus-o Dumnezeu in aceasta pilda, cand a zis zece mii de talanti, adica 500 tone de aur, ceea ce nimeni nu poate plati. Ideea ca prin cine stie ce mijloace, prin cine stie ce incercari, prin cine stie ce suferinte, tu iti poti plati acel pacat [este falsa]. Acolo unde se zice “pana vei plati ultimul ban“ – nu se vorbeste despre lumea aceasta. Inchisoarea aceea in care cade este osanda sufletului definitiva; aici poate doar incepe osanda aceea, dar nu se termina, daca omul nu sfarseste cu judecarea aproapelui si cu rautatea fata de el. Ideea aceasta, ca noi am putea plati pacatele cumva, in vreun chip – nici intr-un caz! Singura plata a pacatelor noastre este iertarea fata de aproapele si recunoasterea pacatoseniei noastre. Aceaste este! Foarte simplu. […] Nu trebuie sa inconjori pamantul, nu trebuie sa faci lucruri extraordinare, nu trebuie sa ridici biserici, sa umpli lumea de apostolat, sa atragi popoare intregi la credinta, nu trebuie sa mergi nici la Ierusalim, nici macar nu trebuie sa fii desarvarsit sa nu faci pacat. Nici nu poti sa nu faci si iata ca noi facem, noi facem, noi facem – nu aceasta ne va mantui! Ci aceasta, ca ne recunoastem cum suntem si ca iertam pe aproapele nostru. Cand nu l-am iertat, toate pacatele vor veni asupra noastra.
Si de aceea Antonie cel Mare zice: “De la aproapele nostru este si viata, si moartea” – la asta se referea. Cum te raportezi la el? Daca il ierti, si-i ingadui si-l rabzi, cum te-a iertat si pe tine Dumnezeu, si te-a ingaduit si te-a rabdat si te-a lasat si te-a asteptat si nu te-a judecat si n-ai auzit vorbe grele din cer catre tine, nici poveri grele de pus peste capul tau…[…] Asa cum Dumnezeu rabda, sa rabdam si noi.
Putem sfarsi asa cum a zis acel monah din pustia Egiptului, care pe patul mortii a adunat multa liniste, multi monahi inconjurandu-l si vazandu-l cum a murit (intr-adevar, sufletul lui cu multa liniste a trecut dincolo, s-a intalnit cu puterile ingeresti si cu Dumnezeu) si minunandu-se (ei, calugarii), ca in clipa mortii nu mai poti mima, i-au zis la ultima suflare: Parinte, cum ai putut sa treci cu atata usurinta dincolo, cum poti sa ai atata odihna si nadejde mergand dincolo si vedem ca se si implineste, cumva, nadejdea aceasta? Nici rugator mare n-ai fost, nici lucruri mari n-ai facut in viata, in nimic nu ai excelat, nici in post, nici in rugaciune, nici in milostenie, in nimic deosebit. Si totusi, mergi cu atata pace dincolo. Si el a raspuns cu ultima suflare:
Fratilor, se va implini, dar s-a si implinit cuvantul care zice “N-am judecat, nici nu voi fi judecat!“.
N-a judecat pe nimeni si nu era judecat de Dumnezeu si mergea cu odihna desavarsita dincolo.
La masura aceasta ar trebui sa ajungem noi, nu la masura de a nu mai face pacat, pentru ca aceea e o masura pe care numai Dumnezeu si cei alesi ai sai ar putea ajunge, la masuri inalte pe care nu le putem pricepe noi. Iar noi in halul in care suntem, sa nu facem pacat, mai ales cele mici? E ca si cum as spune acuma: pana saptamana viitoare sa nu fiti murdari pe maini! Facand toata treaba, randuindu-va, lucrand. Dar sa nu cumva sa fie ceva pe mainile voastre! E cu neputinta! Care ar putea sa vina sa spuna – am facut de toate, am si mancat, am si dormit, dar am mainile curate? Nu se poate!
Asa, sa ne straduim sa ne pastram acea curatenie prin neincetata hotarare si neincetata intoarcere la pocainta si neincetata rugaciune la Dumnezeu, dar nu sa nadajduim ca noi, prin puterile noastre vom realiza ceva. Nici nu stiu daca ne-ar folosi. Pentru ca daca am ajunge la masura asta, sa nu ne tulburam cu mintea, cu inima, nu am putea duce povara mandriei si ne-am cobori, cum zicea Pr Arsenie “cu Biblia la subsuoara in iad” – adica am sti toate cuvintele, cunoscand tot, dar noi, cu mandria noastra ne-am cobori la iad si s-ar implini cu noi cuvintele acelea cum se zice in Pateric: un parinte de mic a luat un copil si l-a crescut in pustie si acela n-a vazut chip al pacatului, nu stia nimic, nici macar nu stia cum arata lumea, cu toate petrecerile, cu tot ce inseamna rautatea lumii. L-a vazut numai pe parintele sau si l-a crescut asa, a ajuns aproape de maturitate si la un moment dat a murit. Era… in toate stralucea, in rugaciune, in randuiala. Si (monahul) cu liniste mare a zis: Doamne, arata-mi unde a ajuns acesta? Stiindu-l desavarsit, unde sa ajunga altundeva decat in Rai un asemenea om? Si i s-a descoperit lui ca nu s-a dus in Rai, ci in iad. O vreme, nu stim cat, ca nu credem ca nu-l va izbavi cumva Dumnezeu pentru rugaciunile parintelui sau. Si spuse (acesta): Cum se poate asa ceva? Eu credeam ca s-a mantuit. Si (i s-a spus): El se lauda si se mandrea – in inima lui, nu pe fata – si prin asta sigur ii judeca pe ceilalti.
Deci nici nu stim daca ne-ar fi de folos. Ca noi ne intrebam de ce nu ne opreste Dumnezeu desavarsiti, sa nu mai fac pacatul? De ce nu m-a ajutat aici si dincolo, ca tu te-ai ostenit si ai incercat si ai simtit ca n-ai putut si ai cazut pana la urma? De ce nu m-a ajutat atunci? Poate ca mai intelept este Dumnezeu ca ne mai lasa sa cadem din cand in cand in diferite pacate, poate nu mari, mai mici, dar si acelea urate si sa ne smerim si sa ne recunoastem tot timpul, sa stim cine suntem, decat sa ajungem la aceasta masura a urateniei de a ne crede pe noi cineva. Dumnezeu sa ne ajute!”
Legaturi:
- CE INSEAMNA O SPOVEDANIE BUNA? Raspunsuri de mare folos de la Parintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca)
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “Totdeauna recomand pocainta SI marturisire. Niciodata nu recomand DOAR marturisire”
- SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie Aghioritul
- SIMTIREA PACATOSENIEI IL MISCA PE DUMNEZEU – Cuviosul Paisie Aghioritul
- Cuviosul Paisie despre PIERDEREA TRAGICA A SIMTAMANTULUI POCAINTEI LA CRESTINII DE AZI
- INTRE CONSTIINTA SI MINCIUNA
- INDREPTATIREA DE SINE – izolatorul cel mai puternic intre om si Dumnezeu
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre cum lucreaza LEGILE DUHOVNICESTI
- AVVA EFREM FILOTHEITUL despre POCAINTA si MARTURISIRE: “Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost”
- NE MAI AUDE DUMNEZEU DACA AM PACATUIT?
- SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE: “Pe cunoasterea si recunoasterea neputintei noastre se zideste toata zidirea mantuirii”
- Sfantul Ignatie Briancianinov – VEDEREA PACATULUI PROPRIU
- RAZBOIUL NEVAZUT: Sfantul Nicodim Aghioritul ne arata strategiile de amagire ale vrajmasului in functie de diferitele stari si masuri ale omului: “Fii smerit, teme-te de tine si de neputinta ta!”
- Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre – Sf. Nicodim Aghioritul
- Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!”
- LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia?
- AI CAZUT, RIDICA-TE IARASI!
- SFANTUL IOAN CASIAN – o pilda despre dreapta socotinta, deznadejde si compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi
- DE CE NE SUNT DE FOLOS ISPITELE, INCERCARILE SI RAZBOAIELE LAUNTRICE?
- GHERON IOSIF ISIHASTUL – scrisori de incurajare in razboiul cu diavolul si pentru ridicarea din caderi: “ORICE S-AR FI INTAMPLAT, NU TREBUIE SA DEZNADAJDUIM”
- Gheron Iosif: FA METANIE DE INDATA CE GRESESTI, NU PIERDE TIMPUL!
***
- PARINTELE ARSENIE BOCA SI CHEMARILE LUI DUMNEZEU (“Cele sapte surle”) pe… Cararea Imparatiei (I): “Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume”
- PARINTELE ARSENIE BOCA si CELE SAPTE SURLE PRIN CARE DUMNEZEU NE CHEAMA (II). Mila lui Dumnezeu ascunsa in necazuri, primejdii si nenorociri
- Parintele Coman despre PEDAGOGIA DIVINA A SUFERINTEI si FORTA DEMONICA A TRUFIEI
- CUM SE EXPLICA LEGATURA DINTRE PACAT SI SUFERINTA NOASTRA SI A LUMII?
- “Nu poti tu sa pedepsesti pe pacatos mai aspru decat propria lui constiinta”
- Episcopul IGNATIE MURESANUL la Petru-Voda: “In lume purtam foarte multe masti, suntem ipocriti, dar la Judecata PE DUMNEZEU NU-L VOM PUTEA MINTI IN NICIUN FEL!”
- PARINTELE SOFIAN ne scoate din placerile si grijile desarte cu o intrebare fundamentala: “SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENTI DE ZIUA JUDECATII?” “Până atunci nimeni dintre noi nu apare cu adevărat asa cum este: căci în această viată putem însela pe altii, ne putem însela pe noi însine, dar nu vom putea însela Dreapta Judecată a lui Dumnezeu“.
- CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?
- Avva Efrem Filotheitul despre STRIGATUL CONSTIINTEI si VIATA DUPA MOARTE. “Sa traim viata dupa cuviinta, sa intram in randuiala, pentru ca nu stim daca vom apuca ziua de maine”
- FEMEIA CANANEEANCA – Predici audio de la Manastirea Putna. LECTIA GANDIRII SI ATITUDINII DUHOVNICESTI DE CARE NE-AM INSTRAINAT: “Neascultarea constiintei este cea care ne impiedica sa fim oameni duhovnicesti”
- JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si “se va dovedi amagitor acela caruia ne inchinam ca unui sfant”
- CONSTIINTA si NESIMTIRE
- “Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta!“ AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI
***
- FUGA OMULUI DE SINE INSUSI. Mecanismele de aparare in fata… adevarului. Mic indrumar psiho-duhovnicesc de CERCETARE LAUNTRICA
- Despre REFUZUL DE A NE PRIVI IN OGLINDA CONSTIINTEI si de A NE ASUMA RESPONSABILITATEA PACATULUI. Antidotul iubirii de sine: jertfa
- Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA
- Arhim. Simeon Kraiopoulos: PAREREA DE SINE – idolul din noi, “bunii crestini”. SA NU ASCUNDEM LIPSA NOASTRA DE POCAINTA!
- OMULE, UNDE ESTI? De ce ne ascundem de Dumnezeu, de Adevar, de ce ne deranjeaza atat de mult smerenia? SA NE DESCHIDEM TOTAL LUI DUMNEZEU!
- “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM?
- Nu spargeti oglinda!
- Maica Siluana Vlad: CINE SUNT EU SI UNDE INCEPE INTALNIREA CU DUMNEZEU?
- CUM NE PUTEM MINTI SI CUM NE PUTEM RATA SALVAREA PRIN POCAINTA?
- Orbirea sufleteasca – MINCIUNA DIN NOI
- TRUFIA SI INDREPTATIREA VICLEANA NE FAC ORBI IN FATA EVIDENTEI. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”
- PARINTELE SOFIAN BOGHIU – SFATURI ESENTIALE PENTRU VIATA DUHOVNICEASCA: “Cauta sa fii sincer, mereu sa fii cinstit cu tine insuti. Lupta cu noi nu este simpla”
- Ce e pocainta? CEEA CE NE STRICA PETRECEREA CU MASTI IN CARE NE COMPLACEM ZI DE ZI…
- CUM FUGIM DE HRISTOS?
***
- Parintele Sofronie Saharov NE INVATA CUM SA TRAIM IN RELATIE CU SEMENII: “Ce castig judecand pe fratele meu?”, “Respingeti orice duh de curiozitate”
- Sa recitim impreuna: CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: “Pacatul pentru care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau“; “Dracii nu se scot din om cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”
- SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (II): “Nimic nu face pe Duhul Sfant a se salaslui in inima cuiva, decat a trece cu vederea neajunsurile altora
- DE CE TREBUIE… “SA NU OSANDESC PE FRATELE MEU”?
Parintele Ciprian le rosteste foarte clar si este total adevarat ce spune !
Insa,nu stiu cum se face,ca nu reusesc sa implinesc tot ce zice cuviosia sa aici si stiu ca sunt dator sa implinesc.Cand vine vorba de judecata altora, ma fura “peisajul” si ma trezesc gandind ba una,ba alta,iar uneori chiar nu ma pot abtine si-o mai si zic(uneori chiar taios,cu iritare).Deci, trebuie mai multa ingaduinta sau cel mai bine sa nu vad efectiv, insa cum as putea sa reusesc asta ?
Stiu ca judecarea altora este un lucru total inutil,din care nu rezulta nici un folos,ba poate rezulta tulburare,suparare si ridicarea pulsului,nu-mi fac decat rau mie insumi si totusi ma trezesc c-o fac,chiar daca nu-mi place.
Parca este cumva dezlegata si declansata fara stirea si acceptul meu, efectiv ma trezesc cu ea lucrand…Si cred ca de vina aici trebuie sa fie o anumita tulpina a mandriei,tupilata undeva in ascunzisuri si pe care nu reusesc s-o izgonesc afara.Exact cum zice Parintele Bastavoi:”Principala cauza pentru care oamenii nu se inteleg intre ei ramane mandria…stare in care omul crede ca este mai drept,mai bun,mai destept decat celalalt”(altii)
La teorie le inteleg ,dar la practica este greu,chiar imposibil,insa stiu ca ce la mine este cu neputinta,la Dumnezeu este cu putinta.
Deci ma rog Lui Dumnezeu sa le puna la locul lor pe acelea care ma depasesc si prin care sunt mereu rusinat si biruit ca si intru aceasta sa fie slavit Numele Sau,amin.
@ GeluS:
Nu pot decat sa fiu fericit si sa dau slava lui Dumnezeu cand cineva mai are astfel de framantari duhovnicesti si cand manifesta interes viu pentru o predica despre viata launtrica, despre implinirea Evangheliei.
Poate ca o parte de raspuns (legata de dobandirea puterii de a ierta) o dau IPS Serafim de Ottawa in prima predica de aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/19/pilda-datornicului-nemilostiv/ si Parintele Savatie aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/08/12/iertarea-inceputul-iubirii/
In ceea ce priveste judecarea, cred ca trebuie sa o privim si cu realism duhovnicesc, asumand mai intai nivelul la care ne gasim si incercand sa si deosebim nuantele. In orice caz, afirmatiile mai categorice, mai radicale pe care le face parintele Ciprian cred ca se refera la partea cea mai grava, a unei atitudini de nemilostivire, de ura si de rautate, de duritate inflexibila si osandire necrutatoare de pe un scaun de judecator rece si nemilos (care nici nu e al nostru), de tipul “sugrumarii” celui care (ni se pare) ca ne-a gresit/ ne este dator sau, si mai rau, care este dator (greseste) lui Dumnezeu, nu si noua neaparat (situatie in care el nici macar nu poate fi echivalat cu “sluga” din Evanghelia aceasta, ci cu versetul apostolic paulin: “Cine esti tu ca sa judeci pe sluga/robul altuia, daca sta sau cade?”). Pentru ca, din nefericire, acest gen de atitudine prolifereaza tot mai mult astazi. Cea in care pretutindeni se rostesc vorbe grele de tot si se dau cu maxima usurinta – fara durerea inimii, in duhul rautatii satanice, imprastiind vizibil ura si otrava, sau mai mascat in cel al “dreptatii” omenesti justitiariste – verdicte si sentinte definitive si implacabile despre alte persoane – iar asta cand nu suntem macar provocati sa reactionam la o nedreptate vadita din partea lor sau sa ne aparam cumva de un atac oarecare, de niste calomnii, rautati sau jigniri.
@admin
Multumesc pentru lamuriri si link-uri.
Am pus cap la cap niste situatii la care am fost martor si cu ceea ce am mai citit…nu numai ca nu este de gluma, ci este chiar infricosator !
Cuvantul Domnului este fara echivoc, “veti da seama pentru orice vorba…”,
chiar daca pot fi mici ca firele de nisip,vorbele si gandurile astea mici curg,curg,neincetat si cu repeziciune si fac grea balanta negativa, iar pe talerul celalalt abia daca pun cate ceva,rar de tot…
Poate un ajutor si mai bun: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/06/16/maica-arsenia-despre-lupta-corecta-cu-gandurile-de-judecata/
Gelu:, cred ca multi din noi se lupta cu aceasta patima, printre ei fiind si eu. Pr. Ciprian are multe lucruri intelepte de spus. As adauga Ce m-a ajutat pe mine sa fac oarecare progrese:
1. Cel mai mult m-a ajutat sfatul Pr. Proclu: sa ziceam cam Asa: lasa ca nu zic nimic azi la persoana asta Ce ma supara. Ii zic MIINE. Si pina miine probabil ca te vei calma si nu ii mai zici nimic si ramii in cistig ca nu l-ai suparat pe aproapele. Deci effectiv, NU conteaza cine a inceput cearta. Important este cine aduce pacea ca sa nu-si supere aproapele. Altfel escaladind, nu vom rezolva nimic Ci din contra mai rau iese. Nu reusesc mereu sa aplic acest lucru dar Cind reusesc, am adus pace si pentru aproapele si pentru mine
2. Cind cineva te inseamnaa birfa, sau te provoaca la o confruntare. Scuza-te si pleaca. Asa ii ajuti si pe ei si pe tine si nu mai pacatuiti nico unul
3. De asemenea f linistitoare este Rugaciunea lui Iisus. Rugindu-te pe cel Ce te-a mihnit, Domnul coboara in inima ta
Si ai dreptate, ptr toate vom da societeala dar Dommnul stie neputiintele noastre. Insa TREBUIE sa facem un efort sa ne delimitam de rau. Fiecare zi e o zi noua. O lupta. O Luam de la capat. Luptam. Sa nu ne dam batuti 🙂
Admin: va multumesc si eu ptr aceste linkuri si ptr predicile extraordinare de mai sus
Luca, cap. 17.10: “Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.”
Legat de DATORIILE noastre fata de Domnul… sper ca am inteles cat de cat corect, tot dintr-o recenta predica a Parintelui Ciprian, cum sta treaba cu ele (datoriile), cat si cu… asteptarile noastre prostesti de rasplatire de la Domnul pentru niscaiva fapte (de multe ori, parut) bune. De ce, adica, toti suntem pacatosi si ca mantuirea este un DAR de la Dumnezeu.
Uit prea lesne cine/ce este OMUL. Daca, deci, asezarea fireasca a omului a fost si este cea de fiu (dupa chipul si asemanarea) lui Dumnezeu, de fiu al Aceluia care este Adevarul, Viata, Curatenia Absoluta, Lumina, atunci inteleg cum/de ce datoriile mele cresc zi de zi. Constiinta imi da marturie ca ma aflu DEPARTE fata de TATAL… Pe de alta parte, nu am niciun temei pentru plata catorva fapte (parut) bune. Plata pentru ce? Pai nu eram dator a le savarsi potrivit FIRII (cinstei) mele cu care am fost creat dintru-inceput? “Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.”
Asa, cred, se explica si acel cuvant “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!” primit de Sf Siluan.
@Emma
Multumesc pentru sfat,Doamne ajuta !