PREDICI la DUMINICA SFINTILOR ROMÂNI (audio, text): “Sa cerem ajutorul sfintilor români si al SFINTILOR INCHISORILOR pentru vremurile grele prin care trecem!”. CUM POATE PIERI NEAMUL CAND SE STRICA “SAREA PAMANTULUI”?

22-06-2014 Sublinieri

Duminica Sfintilor Romani

Pentru aceasta Duminica, va mai recomandam:

icoana Sfintilor Romani - parintele Sofian

Predică la Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinților Români):

Ierom. Teofan Popescu – MAN. PUTNA (26 iunie 2011)

Despre nevoia de ajutor al sfintilor romani pentru vremurile grele prin care trecem si despre modelul sfintilor inchisorilor

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Fraţi creştini,

După cum ştim cu toţii, în această Duminică îi sărbătorim pe Sfinţii români. Aşa a hotărât Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 1992, ca în a doua duminică după Pogorârea Sfântului Duh să îi sărbătorim pe Sfinţii români. Şi se spune în documentul de atunci, din iunie 1992, că prin această duminică se arată lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor. Este binevenită această sărbătoare, dacă ne gândim și la faptul că au fost în ultimii 100-150 de ani tot felul de discuţii legate de români. Cei care nu prea ne iubeau pe noi, românii, spuneau că românii nu au sfinţi. Pentru că, după cum ştiţi, canonizările în Biserica noastră au început, practic, din 1950. Asta neînsemnând, desigur, că noi nu am avut sfinţi, dar nu au fost canonizaţi oficial de Biserica noastră, întrucât nu au existat condiţiile sociale, politice și bisericeşti ca să se pretindă acest demers al canonizării. Şi iată că începând cu 1950 s-au canonizat zeci şi zeci de sfinţi din intervalul secolelor IV-XX. Prin aceasta s-a arătat că pe aceste pământuri au existat, într-adevăr, sfinţi și trebuie să ne intereseze foarte mult această sărbătoare întrucât sfinţii sunt oamenii cei mai aleşi ai unui neam. Ei mijlocesc pentru noi în faţa lui Dumnezeu.

Aţi auzit în Sfânta Evanghelie de astăzi cum Mântuitorul îi cheamă pe Petru și pe Andrei şi le spune:

Veniţi după Mine, că vă voi face pescari de oameni.

Desigur, este o chemare specială aceasta, adresată apostolilor, adresată preoţilor în special, dar se poate spune că Dumnezeu adresează o chemare fiecărui om, spunându-le:

Veniţi după Mine și vă voi dărui viaţa cea veşnică,

întrucât fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu și poate merge în asemănarea cu Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel ne arată, pe de o parte, ce înseamnă sfinţii, că ei sunt mijlocitori pentru noi în faţa lui Dumnezeu, pe de altă parte spune în epistola a doua către Tesaloniceni:

Pentru aceasta ne și rugăm pururi pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa.

Iată, deci, Sfântul Pavel se ruga ca Dumnezeu să-i facă vrednici pe tesaloniceni de chemarea pe care Dumnezeu o adresează fiecărui om, şi anume de a dobândi viața veşnică, de a fi asemenea cu Dumnezeu.

Am putea spune și noi, împreună cu psalmistul:

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi,

fiindcă, într-adevăr, de-a lungul timpului au existat sfinţi pe aceste pământuri din cele mai diferite categorii, de la sfinţi mucenici la sfinţi cuvioşi, sfinţi militari, sfinţi domnitori, oameni simpli.

Și, în situaţia aceasta foarte grea în care ne aflăm astăzi, cu atât mai mult trebuie să ne îndreptăm rugăciunile către Sfinţii români, ca să se roage pentru ţara și pentru neamul acesta. Chiar vă îndemnăm ca în această duminică a Sfinţilor români să faceţi trei metanii şi să vă rugaţi Sfinţilor români să mijlocească în faţa lui Dumnezeu pentru noi.

sfintiinemteniVă spuneam că din 1950 au început oficial canonizările în Biserica noastră, atunci au fost canonizaţi Sfinţii Calinic de la Cernica, Ilie Iorest, care are mormântul aici, la Putna, şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei. O altă etapă a fost în 1992, când au fost canonizați iarăşi mai mulţi Sfinţi români, printre care Sfântul Ştefan cel Mare, ctitorul mănăstirii noastre, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sfântul Leontie de la Rădăuţi, Sfântul Antim Ivireanul, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. În 2003 s-au canonizat, printre alţii, Sfântul Vasile de la Poiana mărului, Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi. În 2005 – Sfântul Onufrie de la Vorona, Sfântul Dosoftei, mitropolitul Moldovei, Gheorghe de la Cernica, mitropolitul Ţării Româneşti, Grigorie Dascălul. Unul dintre ultimii sfinţi canonizaţi, în anul 2008, este Sfântul domnitor Neagoe Basarab.

Sfinţii sunt prieteni ai lui Dumnezeu, mijlocitori în faţa tronului dumnezeiesc pentru noi, ceilalţi. Lor li se cuvine cinstire, lui Dumnezeu I Se cuvine adorare, iar Maicii Domnului preacinstire. Desigur, din ceea ce v-am spus, înţelegem mai bine cântările din slujbele bisericești de astăzi. Se spune la un moment dat:

Biserica străbună cu sfinţi s-a împodobit.

Există, cu siguranţă, şi mulţi alţi sfinţi despre care nu știm nimic, sfinţi români. Să ne gândim ce spune părintele Cleopa când vine în mănăstire: că acolo, pe dealul din jurul mănăstirii, erau în jur de 50 de sihaştri și cei mai mulţi dintre ei, când te duceai să vorbeşti cu ei, îţi spuneau imediat pe nume şi îți spuneau toate problemele tale. Cine ştie câţi sfinţi necunoscuţi au fost pe aceste meleaguri de-a lungul veacurilor.

Şi mănăstirea Putna doreşte să iniţieze nişte demersuri pentru canonizarea unor vieţuitori, ai unor ctitori ai mănăstirii Putna, ne gândim la Mitropolitul Teoctist, cel care l-a uns domn pe Sfântul Ştefan, apoi în secolul XVIII la Mitropolitul Iacob Putneanul, al doilea ctitor al Putnei, după Sfântul Ştefan cel Mare, un monah Arsenie, o parte din ale cărui moaşte se păstrează în mănăstire acum, Sila, Paisie și Natan. Iată că pot fi canonizați încă mulţi alţi sfinţi, numai de la Putna pot să plece unele propuneri, iar din toată ţara încă mai pot apărea multe propuneri pentru canonizarea Sfinţilor români.

Să ne gândim, aproape de zilele noastre, la sfinţii care au pătimit în timpul perioadei comuniste. Nu putem neglija acest fenomen, vedem cum în zilele noastre părticele din moaştele unor sfinţi necunoscuţi, care au pătimit în zilele noastre, ajung prin diferite colţuri ale lumii și fac minuni. Au fost unii dintre ei care au pătimit în închisori, alţii nu au fost în închisori, dar au avut lucrarea lor în lume, clerici și mireni. Iată câteva nume care, cu siguranță, la un moment dat vor ajunge, trebuie și este firesc să ajungă în calendarul Bisericii noastre, măcar dacă s-ar reuși o zi închinată tuturor pătimitorilor din perioada comunistă, aşa cum este și firesc.

Părinţi care au fost foarte îmbunătăţiţi, ne gândim și la părintele Iachint de aici, de la Putna, părintele Cleopa, părintele Sofian Boghiu, care a şi realizat o icoană foarte frumoasă a Sfinţilor români, o să vedeţi o copie a acestei icoane aici, pe tetrapod, când vă închinați la sfârşit, părintele Paisie Olaru, părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Dumitru Stăniloae; dar nu numai clerici, ci și mireni care au murit în închisorile comuniste: Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Gheorghe Jimboiu. Despre acesta din urmă se povesteşte cum deprinsese rugăciunea inimii în condiţiile acelea foarte grele ale închisorii și cum, prin sfaturile sale, prin rugăciunile sale, a izbăvit un îndrăcit din închisoare de acolo, o persoană care făcuse compromisuri pentru a supravieţui şi, practic, se cam îndrăcise, simțea pur și simplu cum diavolul nu-l lăsa să se roage şi povesteşte că, atunci când s-a întâlnit cu acel tânăr, se uita tânărul acela la el și nu putea să-i sufere privirea. El încerca să-l ajute, dar demonul din ele nu putea să sufere nici privirea acestui tânăr care se ruga foarte mult. Și atunci, acesta cu dragoste l-a luat deoparte, au început să vorbească, au început să se roage şi încetul cu încetul și-a revenit și spune că, la un moment dat, a simţit efectiv cum a ieşit puterea necurată din el şi îi mulţumea acestuia, că spunea că datorită rugăciunilor şi cuvintelor pline de dragoste pe care i le-a adresat, a reușit să se izbăvească de demon.

Iată, iubiţi credincioși, foarte interesant acest capitol al celor care au pătimit în temniţele comuniste, ne referim aici îndeosebi la cei care nu au vrut să facă nici cel mai mic compromis. Să ştiţi că era foarte greu, gândiţi-vă cât de uşor facem noi un compromis, fără să fim prea mult obligaţi, ci ca să ne fie puţin mai bine, să avem o imagine mai bună în faţa celorlalţi; sfintii inchisorilor si Maica Domnului - Man. Neamt - seminargândiţi-vă că în închisori, acolo, erau probleme de viaţă şi de moarte şi cu adevărat cei care au reușit să reziste fără să facă niciun compromis, nu poate fi explicat lucrul acesta decât prin ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă omeneşte nu aveai cum să rezişti la chinurile extraordinar de dure care erau atunci în închisorile comuniste.

De aceea să-i avem model şi pe aceşti încă necanonizaţi sfinţi din perioada comunistă şi pe toţi Sfinţii români, să-i avem modele pentru timpurile acestea foarte grele pe care le străbatem și să fim conştienţi că Dumnezeu îngăduie aceste timpuri grele pentru păcatele noastre, să ne smerim, să nu cădem în deznădejde, să-i avem ca model pe aceşti sfinţi care, cu toată tăria s-au agăţat de Dumnezeu, de rugăciunea inimii, de rugăciuni în general şi, până la urmă, au reușit să iasă la lumină. Unii dintre ei, chiar dacă au murit în temniţe, iată că până astăzi se face într-un fel pomenirea lor şi îi putem și noi pomeni în rugăciunile noastre particulare, chiar dacă nu sunt încă oficial trecuţi în calendar.

Vă spuneam la început că această Duminică a Sfinţilor români a fost rânduită de Biserica noastră în a doua duminică după Pogorârea Duhului Sfânt. După cum ştiţi, în prima duminică sunt sărbătoriți la modul general toţi Sfinţii, iar în a doua duminică Sfinţii români. De ce? Pentru că Sfinţii sunt rod al Pogorârii Duhului Sfânt în lume. Dumnezeu adresează, desigur, tuturor chemarea spre viaţa cea veșnică, însă cei care răspund cu cea mai multă râvnă, cu cea mai multă putere sunt sfinţii, care, prin puterea Duhului Sfânt, reuşesc să depăşească lumescul, patimile, și să se apropie de Dumnezeu. Să ne învrednicească Dumnezeu şi pe noi să urmăm calea aceasta a mântuirii pentru dobândirea vieţii veşnice.

Pentru rugăciunile Sfinților români, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne și ne mântuiește pe noi. Amin”.

***

126785input_file1073335

Predica Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la Duminica Sfintilor Români si a Chemarii Sfintilor Apostoli (2012):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

sursa: ASCOR Cluj

“În numele Tatălui și al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Suntem în a doua duminică după Rusalii. Prima duminică s-au prăznuit toţi sfinţii, ca roadă a lucrării Duhului Sfânt și a Treimii în lume. Astăzi, în a doua duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, majoritatea ţărilor ortodoxe prăznuiesc sfinţii lor, ai acelei ţări. Ruşii prăznuiesc azi pe toţi sfinţii ruşi, bulgarii la fel, grecii la fel, georgienii la fel. Noi, românii, avem astăzi duminica tuturor sfinților români, cunoscuţi și necunoscuţi, foarte mulţi necunoscuți, pentru că nici n-a fost cine să întocmească, să scrie, ca la greci, cu mare atenţie, viaţa lor; poate și din multă smerenie. Foarte mulţi din sfinţii români, din multă, multă smerenie, nu şi-au scris nici ei autobiografia, nici altora nu le-au îngăduit să o scrie. Să ne gândim numai la Anastasie Crimca, mitropolitul Moldovei, al cărui dosar este înaintat pentru canonizare şi care cred că este sfânt al lui Dumnezeu și care nu a lăsat nici măcar să i se scrie numele pe mormânt. Atâta smerenie avea. duminica-sfintilor-romani-acatist-2Asta la un mitropolit, dar la alţii şi alţii, neștiuți și necunoscuţi, mulţi în casele şi în familiile lor, mulţi pustnici și trăitori singuratici, oameni de care, cum zicea Dimitrie Cantemir, ca un stup zumzăia Ceahlăul de sihaştri şi alţi munţi de-ai României, care au rămas neştiuţi și necunoscuţi, iar dacă încă ne mai dă Dumnezeu vreme și timp, cu siguranţă este şi datorită acestor sfinţi, care sunt sarea pământului.

A doua Evanghelie pe care aţi auzit-o citită este din Evanghelia pentru Sfinţii români, care mai cuprindea două versete, nu e citită toată pentru că încă n-a apărut în Evangheliarele noastre, adică nu au apărut încă Evangheliare în care să fie scrisă şi sunt bucăţi din mai multe capitole de la Matei și două versete din capitolul 5 de la Matei, versetele 16 şi 17, din Predica de pe munte, în care se zice:

Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra? Și nu mai e bună de nimic şi se aruncă afară şi o calcă oamenii în picioare.

Iar în continuare se zice:

Voi sunteţi lumina lumii.

Şi să ştiţi că nu întâmplător Mântuitorul vorbeşte despre sare și despre lumină. În vechime, în bazinul mediteranean, lumea elenistică şi cea romană și în general toată lumea din jurul bazinului Mediteranei, care era lumea cunoscută pe vremea aceea, socotea două lucruri mai importante decât orice pe pământ. Pliniu, de exemplu, un mare învăţa roman, spunea:

„Două lucruri sunt utile și mai valorase ca toate celelalte în lume: sarea (sale în latină) şi soarele (sole).”

Făcea şi un fel de proverb el din asta. Acum noi nu avem probleme cu sarea, mai avem încă rămășițe din importanţa pe care oamenii o dădeau sării în basmele noastre ca Sarea în bucate și celelalte. Dar acum noi nu mai înţelegem de ce, însă atunci greu se găsea sarea, aproape devenise monedă de schimb. De multe ori, ca şi consfinţire a păcii dintre două ţări, se presăra peste mâinile unite sare, atât de valoroasă era socotită. Copilul, când se năștea, era frecat cu sare. Era socotită purificatoare pentru că nu se strica şi de aceea pare atât de puternic cuvântul acesta, dacă sarea se va strica, că sarea nu se strică. Traducerea exactă a cuvântului se va strica este dacă sarea va înnebuni, adică o va lua razna, îşi va pierde firea ei, rânduiala ei și nu va mai fi bună de nimic. Ce vrea să spună Mântuitorul? Că aceşti creştini, aceşti aleși din fiecare neam, atunci cei 12 Apostoli și apoi toţi sfinţii din fiecare neam, cei pe care-i prăznuim astăzi – că ne-a ales Dumnezeu şi în neamul acesta ca să cunoaştem adevărul, lumina Evangheliei, să primim Împărăţia Cerurilor, că pentru asta cunoaştem [aceștia sunt sarea pământului].

În sine, cunoaşterea nu are niciun folos, ci folosul absolut este cunoaşterea lui Dumnezeu și moştenirea Împărăţiei Cerurilor, cea neclătită, cum zice părintele Sofronie, cea neclintită, care nu trece şi nu va trece, n-are sfârşit. Acea moştenire, şi mai ales moştenirea împreună cu Fiul lui Dumnezeu în Împărăţia Cerurilor, este cea pe care o doreşte orice suflet și de aceea şi noi, neamul nostru, a fost ales să cunoască adevărul acesta şi să moştenească Împărăţia Cerurilor şi să-l cunoască pe Dumnezeu.

Şi aşa cum în vechime soarele, lumina în general, şi sarea erau cele mai valoroase și fără acestea nu făceai nimic niciunde, Mântuitorul zice:

Voi sunteţi sarea. Voi sunteţi lumina,

adică dacă veţi crede în tot ceea ce vă spun, aveţi tot ceea ce vă trebuie în voi înşivă, exact ceea ce spune mai târziu, adică nu mai umblaţi ca nişte speriaţi, ca nişte deznădăjduiţi să câştigaţi ceva, că nu vă este de ajuns, că sunteţi puţini, că nu sunteţi de neam bun sau învăţaţi, căci esenţialul este în voi: sarea și lumina:

Dacă vei bea din apa pe care ţi-o dau Eu, aceasta se va face în tine izvor de apă care va curge și va adăpa şi pe alţii, va curge necontenit, nu vei mai înseta

– tot despre asta vorbea. Aşa cum oamenii alergau după lucrurile esenţiale, sarea și lumina, aşa şi sufletul caută ceva neîncetat și, dacă-L găseşte pe Dumnezeu, găseşte lucrurile esenţiale în sine, i le dă Dumnezeu, îl hrăneşte neîncetat. Se întâmplă în sufletul omului care-L găsește pe Dumnezeu la fel ca în casa femeii din Sarepta Sidonului în care a intrat Ilie şi în care untdelemnul din vas nu mai scădea şi făina nu se împuţina, timp de 3 ani jumătate, până ce s-a sfârşit seceta.

Aşa hrăneşte Dumnezeu sufletul fiecărui “prooroc” dintre noi, pentru că Dumnezeu ne-a împodobit şi cu această putere a proorociei, dar nu în sensul de a spune ce va urma, ci de a cunoaşte. Cel mai mare prooroc este cel care ştie de ce a venit în lume și pentru ce se duce din lume – aşa spuneau Părinţii atunci când ziceau că Dumnezeu ne-a redat tuturor cele trei demnități împărăteşti pe care omul le pierduse, adică: demnitatea împărăţiei – împărat peste făptură, demnitatea preoţiei – a puterii de a-L auzi pe Dumnezeu şi de a fi auziţi de Dumnezeu, de a mijloci la Dumnezeu şi demnitatea proorociei. Proorocia cea mare despre care vorbesc Părinţii, mai mare decât orice proorocie, este de a şti de unde venim, pentru ce și unde trebuie să ne întoarcem, rotunjind cercul, cum zicea părintele Arsenie Boca, şi cui trebuie să slujim și pentru ce e folositor sufletul în lumea aceasta. Şi acestea sunt sarea pământului, aceasta este apa, acesta este soarele.

Pilde, Chemarea Apostolilor01Întorcându-ne la Evanghelia dintâi, cea a chemării apostolilor, pe care aţi auzit-o, din cap. 4 de la Matei, în care Mântuitorul îi cheamă pe Andrei şi pe Petru, apoi pe Ioan și pe Iacov și le zice: Vino după Mine! şi ei vin după El, pare simplă această Evanghelie, dar ascunde în sine mai multe părţi foarte importante și interesante. Până acum am explicat că Dumnezeu parcă ne cheamă mai cu grăbire atunci când lucrăm, atunci când nu lenevim. E una dintre marile explicaţii teologice ale Sfântului Ioan Gură de Aur. El spune:

„Iată că i-a chemat Dumnezeu pe Apostoli…”,

„Iată că l-a chemat Dumnezeu pe Moise în timp ce păştea iole…”,

„Iată că l-a chemat Dumnezeu pe David atunci când era în câmp păscând oile şi caprele tatălui său…”,

„Iată că l-a chemat Dumnezeu pe Saul atunci când fugea să găsească asinele pierdute…”

şi vedem că întotdeauna Dumnezeu cheamă pe cineva să-l facă omul Lui atunci când acesta lucra ceva, făcea ceva, nu când dormea sau stătea degeaba. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Iată ce valoroasă e munca! Atunci când omul face ceva, se osteneşte, se străduiește și pentru sine şi pentru ceilalţi, Dumnezeu mai cu grăbire îl va ajuta.”

Părinţii spuneau:

„Când lucrezi, te munceşte un singur drac, iar când nu faci nimic şi te leneveşti te muncesc o mie.”

și ştiau ce spuneau. Aşa, părintele Teofil Pârâianu, când a mers cineva la el și i-a spus:

„Ce mare mănăstire aveţi aici! Cât muncesc monahii!”,

părintele a spus:

„Păi să muncească, altfel îi munceşte dracul!”

şi omul acela a crezut că părintele a zis şi el un proverb care sună frumos, dar de fapt era un adevăr, pe care părintele l-a tot repetat, că atunci când munceşti ceva, când faci ceva, când te osteneşti pentru ceva, nici Dumnezeu şi nici tu nu îngădui minţii tale să se piardă într-o legătură neîncetată cu gândurile tale, pe care, de cele mai multe ori, le aruncă diavolul. El cu asta se ocupă, cu bârfa din mintea noastră, ca un bârfitor care tot încearcă să te prindă de vorbă și, dacă nu faci ceva, foarte rar se întâmplă ca cineva să reuşească să-l biruiască şi numai prin rugăciune şi osteneală îndelungă, dar și atunci, fără de muncă, nu poate. De aceea Dumnezeu i s-a descoperit lui Antonie cel Mare și i-a zis:

Roagă-te şi munceşte!

Deci o primă învăţătură a acestei Evanghelii este că Dumnezeu i-a ales în timp ce munceau. Alţi Părinţi merg Iisus_cu-ucenici_3mai departe şi se întreabă care este exact momentul în care Hristos vine să le vorbească, căci e un moment de trecere, un moment de pregătire, că nu S-a dus chiar pe mare la ei, să-i ia când munceau, ci în momentul de trecere, când unii urmau să plece pe mare, iar alţii se întorceau de la pescuitul de noapte. Şi poate că mai greu îi răspundem lui Dumnezeu în momentele în care ne pregătim de ceva decât în alte momente. De exemplu, dacă ne pregătim de un examen, să zicem că un prieten are nevoie de ceva atunci, e necăjit atunci, trebuie să-l ajuţi atunci; ei, atunci e poate cel mai nepropice moment pentru tine să-i faci bine, că ai treabă. Ca şi samarineanul, el nu făcea ceva anume, dar se ducea spre ceva, spre o treabă, era în drum şi atunci omul îşi pleacă cel mai greu mintea spre celălalt și atunci poate Îl vede cel mai greu pe Dumnezeu și pe altul. Şi parcă chiar atunci Dumnezeu te încearcă, îţi pune în cale o situaţie la care ar trebui să răspunzi, ca şi cum ai şti foarte bine o lecţie la care aştepţi să răspunzi, dar când eşti luat pe nepregătite oare mai ştii? Ei, dacă ştii şi atunci, cu adevărat eşti pregătit. Dumnezeu ne mai încearcă sufletele şi când noi suntem pregătiţi pentru altceva, vrem altceva.

Totuşi, apostolii, chemaţi fiind din drumul lor spre altceva, s-au oprit şi nu numai că s-au oprit, dar au ascultat și cuvântul Lui. Greu este acest moment și mi se pare interesantă această explicaţie şi adevărată. Şi în cazul nostru este aşa, viaţa întreagă ne este o pregătire pentru cele ale lumii acesteia, inclusiv în faptul că unii se pregătesc ani întregi de şcoală, 12, 16, şi mai mulţi, pentru viaţa aceasta.

Suntem într-o continuă pregătire, iar la sfârșitul vieţii suntem bolnavi şi ne pregătim să vedem ce vom face când vom şi mai bolnavi. Dumnezeu nu dispreţuieşte această pregătire, ştie că omul trebuie să-şi facă şi aici pe pământ rânduiala lui, dar El poate veni în orice moment. Şi te cheamă Dumnezeu, dar chemarea asta nu o face în persoană, gen <Iată, Eu sunt Hristos și te chem!>, cum nici ei n-au ştiut Cine e El atunci. Au bănuit! În primul rând, să nu uităm de chemările lui Dumnezeu foarte clare: duminicile și sărbătorile, în care te cheamă Dumnezeu, conştiinţa îţi spune că Dumnezeu te cheamă la casa Lui. După aceea sunt chemările de la începutul și sfârşitul zilei, să ne aducem un pic aminte de Dumnezeu, cât de puţin, deşi ar trebui să-I dăm mult mai mult, dar măcar puţinul acela să I-l dăm. După aceea, orice imagine sau chemare a unui om necăjit, orice întâmplare când trebuie să ajuţi pe cineva sau cineva e într-un necaz sau poţi să faci un bine.

Şi dacă omul lasă puţin din ale lui, continuându-și după aceea treaba, şi răspunde lui Dumnezeu şi răspunde măcar puţin în fiecare zi la fiecare chemare din aceasta, cu siguranţă să păstrează în inima omului sarea pământului. Nu se aruncă afară sarea, nu se strică, nu înnebuneşte. Adică Dumnezeu ne spune că noi, creştinii, suntem sarea pământului și lumina lumii. Deci dacă cineva făcea legământ şi jurământ cu cineva, se aducea sare acolo şi se săra peste mâinile lor împreunate. Deci creştinii, fiind sarea pământului, prin ei se face legământul dintre om și Dumnezeu. Atâta timp că ne întoarcem şi Îl urmăm, încă este o legătură între om și Dumnezeu.

Aşa sunt sfinţii neamului, prin ei se face legătura noastră cu Dumnezeu. Dacă sarea se va strica, adică dacă nu vor mai fi aceşti oameni care leagă pământul cu cerul, care fac acest legământ sfânt între om şi Dumnezeu, cu ce se va mai săra? Atunci parcă îşi pierde întregul neam rostul, atunci când păcatele trec peste margini și nu mai sunt aceşti oameni sfinţi și nu mai rămân nici măcar clipele și zilele sfinte de legătură cu Dumnezeu, în care Îi dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu și oamenilor ce este al oamenilor, atunci acest legământ dintre noi şi Dumnezeu cade şi tot neamul nostru va fi aruncat afară şi călcat în picioare de oameni, adică Dumnezeu nu va mai proteja şi nu va mai ocroti neamul acesta, cum a făcut-o sute și sute de ani, că, iată, suntem întregi și uniţi, ceea ce n-au nădăjduit mii de ani strămoşii noştri şi ne-a adus la măsurile acestea și ne-a lăsat să nu fim nici sub călcâiul turcului, nici al altor neamuri.

Cred că, dacă neamul acesta şi orice neam, îşi va uita rostul lui şi această sare și a legăturii noastre personale cu Dumnezeu şi aceşti oameni sfinţi nu se vor mai naşte şi noi îi vom scoate din mijlocul nostru, prin păcatele noastre şi prin batjocura noastră, poate și prin crime și prin lucruri urâte pe care le putem face împotriva acestor oameni ai lui Dumnezeu, Dumnezeu atunci poate lăsa acest neam să piară, cum au pierit babilonienii și egiptenii şi alte neamuri, ale căror ruine sunt dezgropate acum de alţii. Aşa se va întâmpla cu neamul care pierde această legătură sfântă cu Dumnezeu și nu mai este nici sarea pământului, nici lumina lumii, ci caută alte rosturi și alte treburi în lumea aceasta şi alte necazuri îl tulbură, fără să-şi mai aducă aminte de legătura lui cu Dumnezeu. Amin”.

a7-955x1024

***

Cateheza Parintelui Mihail Stanciu la Duminica Sfintilor Români (2010): “Ortodoxie si românism”:

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Parintele Ioanichie Balan despre sfintii romani ai zilelor noastre:

Pentru talcuirea “sarii pamantului“, mai puteti citi si:

***

Alte legaturi:

***

***


Categorii

Chemarea Apostolilor, Duminica Sfintilor Romani, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Ioanichie Balan, Parintele Mihail Stanciu, Parintele Teofan Popescu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “PREDICI la DUMINICA SFINTILOR ROMÂNI (audio, text): “Sa cerem ajutorul sfintilor români si al SFINTILOR INCHISORILOR pentru vremurile grele prin care trecem!”. CUM POATE PIERI NEAMUL CAND SE STRICA “SAREA PAMANTULUI”?

  1. “Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei.”
    (Psalmul 15:3; dar psalmul 16:3 în versiunile protestante)

    “Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”
    (I Corinteni 6:19)
    * Moaştele sfinţilor nu putrezesc tocmai pentru că trupul lor, cu adevărat, a devenit templu al Duhului Sfânt. Tocmai de aceea moaştele sunt vrednice de cinstire.

    “10. Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului.
    11. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul şi îndurător.”
    (Iacov 5:10-11)
    * Deci, “noi fericim pe cei ce au răbdat” (Iacov 5:11), adică pe sfinţi şi pe mucenici (martiri).

    “9. Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: “Să te certe pe tine Domnul!”
    10. Aceştia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce, – ca dobitoacele necuvântătoare, – ştiu din fire, într-acestea îşi găsesc pieirea.”
    (Iuda 1:9-10)
    * Iată o dovadă clară că Dumnezeu cinsteşte trupurile sfinţilor, chiar morţi fiind, deoarece însuşi Arhanghelul Mihail s-a luptat cu diavolul pentru trupul lui Moise. Nu se cuvine, deci, şi nouă, păcătoşilor, să le cinstim moaştele, trupurile neputrezite ale sfinţilor?

    În ce fel mijlocesc sfinţii?
    “În conflictele lui cu demonii, Antonie dovedea adesea puteri miraculoase. Alunga demonii din cei posedaţi şi era în stare să vindece mulţi bolnavi care veneau la el. Totuşi, Atanasie a accentuat în repetate rânduri în biografia sa faptul că Antonie “vindeca nu dând ordine, ci rugându-se şi invocând numele lui Hristos, aşa încât era limpede pentru toţi că nu el era cel ce făcea aceasta, ci Domnul, care le arăta oamenilor bunătatea şi iubirea Lui şi îi vindeca pe suferinzi prin mijlocirea lui Antonie”.”
    (Jaroslav Pelikan, Tradiţia creştină, Iaşi, Ed. Polirom, 2004, Vol. I, pag. 155)

  2. Pingback: URMAREA CHEMARII LUI DUMNEZEU SI INCREDINTAREA IN PURTAREA SA DE GRIJA IUBITOARE. Predica audio a Parintelui Ciprian Negreanu: “Dumnezeu nu bate obrazul omului care se intoarce”. CE FEL DE COPII NE VREA TATAL? -
  3. Pingback: Duminica Sfintilor romani | albastru de ...
  4. Pingback: SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei” -
  5. Pingback: CUM SE APROPIE DUMNEZEU DE INIMILE NOASTRE SI CUM II RASPUNDEM NOI? “Credem mai mult cuvantului lui Hristos sau cuvantului lumii acesteia, care pe toate le rastalmaceste? SA NU PLECAM DIN BISERICA SI SA AVEM O ALTA VIATA, PARALELA”. Predica au
  6. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: IADUL ROMÂNILOR – “bancul” spiritual tragic de adevărat spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad” | Cuv
  8. Pingback: “Mai, frati români, noi n-am iesit inca din PAGANISMUL nostru, care se manifesta astazi prin VRAJITORII la nesfarsit, prin BLESTEME la nesfarsit!” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad” |
  10. Pingback: PARINTELE MIHAIL STANCIU, CUVANT LA PRAZNICUL INALTARII DOMNULUI SI AL CINSTIRII EROILOR NEAMULUI. Se încearcă instaurarea unui nou tip de comunism, globalist
  11. Pingback: Omilia MITROPOLITULUI CIPRIOT NEOFIT DE MORFOU la Înălțarea Sfintei Cruci: “Cand ne rastignim prin pocainta trupul si sufletul, vom avea dreptul la Inviere si ca persoane, si ca popor”. CEA MAI MARE PROBLEMA – NU CEA POLITICA, CI LIPS
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate