PESCUIREA MINUNATA. Predici si talcuiri: “Cei care au OCHI DUHOVNICEŞTI sau ochii inimii suficient de treji, VĂD INTERVENŢIA LUI DUMNEZEU în mai tot ce li se întâmplă”
Cititi si:
***
Predica Parintelui Teofan Popescu (man. Putna) la Duminica pescuirii minunate (2007) – audio
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
***
Despre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul oamenilor
Pescuirea minunată:
Pe când mulţimea ÎI îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, si El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi trecând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Invăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, picând „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a tris Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
(Luca 5, 1-11. Duminica a 18-a după Rusalii)
– R. Rădulescu: Părinte Constantin Coman, două corăbii pline cu peşti pe un lac care fusese, să zicem aşa, sterp, înainte cu câteva ore. Două corăbii pline cu peşte, în faţa cărora omul pescar reacţionează, aş spune eu, aparent straniu! În loc să fie captivat de abundenţa peştelui, Îl roagă pe Cel prin care îi vine abundenţa, adică pe Iisus, să plece de la el. În loc să-L ţină mai mult, ca pe un loz câştigător, el Îl alungă. De ce reacţionează Petru astfel, pentru că despre el este vorba, despre Simon pescarul. Cum să înţelegem reacţia lui Petru?
– Pr. Coman: Nu-L alungă pe Hristos, ci se alungă pe sine! Trebuie să luăm seama la motivul „alungării”. Scena pe care tocmai aţi descris-o, este una în care Sfântul Apostol Petru Îl descoperă pe Însuşi Dumnezeu. Reacţia lui este chiar o reacţie pe care ar trebui să o aibă oricine dintre noi, dacă, la un moment dat, ar avea revelaţia dumnezeirii. În momentul acela Petru conştientizează nimicnicia sa, micimea sa, netrebnicia sa, care se descoperă cu adevărat omului numai atunci când acesta este faţă în faţă cu Dumnezeu. De altfel, Petru însuşi mărturiseşte lui Iisus exact acest lucru: „Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.” (Luca 5,8). Este un fel de conştientizare prin oglindire, un fel de confruntare cu etalonul absolut, cu măsura desăvârşirii. Nu Îl alungă pe Hristos pentru că deranjează, ci pentru că se simte pe sine nevrednic de a sta în faţa Lui. Îi spune să plece de la el, pentru că este om păcătos, nu pentru că i-a făcut ceva rău sau pentru că ceea ce s-a întâmplat îl înfricoşează. Sigur că multe din minunile Mântuitorului Hristos înfricoşau, pentru că nu puteau fi înţelese. Sfântul Evanghelist Luca, cel care consemnează evenimentul, face acest comentariu: „Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră.” (Luca 5,9).
Petru, însă, are revelaţia dumnezeirii, i Se descoperă Dumnezeu şi instantaneu are şi revelaţia sinelui. Mai avem astfel de reacţii. Sutaşul roman, când îi cere lui Hristos să-i vindece slujitorul, iar Hristos îi spune că va veni la casa lui. Acesta spune: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea”. (Matei 8,8). O să vă mire, dar orice om când se întâlneşte fie şi numai cu ideea de Dumnezeu sau cu un semn-simbol care trimite la Dumnezeu (biserică, preot, cruce etc.) are reflexul judecăţii. Altfel, cum s-ar explica fuga de Dumnezeu concretizată în cele mai neînsemnate gesturi reflexe, precum cel al ocolirii preotului, pe care nu-l cunoşti etc.?!
R. Rădulescu: Cum se întâmplă revelaţia dumnezeirii, ca să înţelegem ce se întâmplă cu Petru? Ce înţelege el în momentul în care vede două corăbii pline cu peşti? Hristos era învăţătorul, aşa Îi şi spuneau. Propunea o învăţătură nouă, captivantă, care îi atrăgea pe foarte mulţi oameni. Asistăm, în acelaşi episod evanghelic, la această întâmplare, El predică oamenilor dintr-o corabie, tocmai ca să fie văzut de toţi. Erau mulţi pe malul lacului. Ce înţelege, de fapt, Petru din toate acestea?
Pr. Coman: Lui Petru nu-i era străină ideea de Dumnezeu. El făcea parte din poporul iudeu. Acest popor avea un foarte puternic fond religios. Vechiul Testament era foarte aproape de ei, dar prezenţa lui Dumnezeu, întâlnirea lui Dumnezeu era un eveniment absolut excepţional. Întâlnirea lui Dumnezeu se trăieşte în momentul în care omul simte că se întâmplă lângă el ceva care depăşeşte limitele umane şi limitele lumii create. Tocmai aceasta i se întâmplă lui Petru. Erau convinşi că în lacul acela şi la ora aceea nu era deloc peşte. Mântuitorul îi spune să arunce mrejele. Petru o face doar pentru cuvântul Său: „Pentru că ne spui Tu să mergem, mergem şi aruncăm din nou mrejele!”
R. Rădulescu: Îi face un hatâr, cum am spune?
Pr. Coman: Îi face pe plac, deşi era convins că n-o să prindă peşte! Ascultarea, deşi nu părea să fie foarte convinsă, se dovedeşte roditoare! Cuvântul Mântuitorului Hristos se adevereşte şi se întâmplă o minune. Rezultatul depăşeşte, evident, calculele omenescului. Puterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu se manifestă asupra firii.
Şi nouă ni se întâmplă astfel de lucruri! Sunt situaţii în care ne confruntăm cu soluţii, cu evoluţii ale unor situaţii, care depăşesc, mai mult decât evident, calculele noastre umane, calculele celor din jurul nostru, chiar condiţiile lumii noastre create. Atunci, dacă beneficiem de o oarecare vigilenţă sau trezvie, avem şi noi simţul unei intervenţii de undeva „din afară”. Dacă suntem familiari cu ceea ce înseamnă Dumnezeu, din vieţuirea noastră cu El în Biserică, în rugăciune sau din experienţele noastre anterioare, atunci percepţia dumnezeirii poate avea o anume evidenţă. Dacă nu avem vigilenţa necesară, spunem că s-a întâmplat ceva neobişnuit, că s-a întâmplat ceva ciudat, că a intervenit ceva inexplicabil. Îmi vine în minte Mircea Eliade, care consemnează, dacă nu mă înşel, în memoriile sale o serie de astfel de întâmplări „minunate“. Dumnezeu este prezent clipă de clipă în existenţa noastră, dar noi nu avem capacitatea de a-L observa. Cele mai multe dintre lucrurile care ni se întâmplă, le considerăm a fi consecinţe logice ale unor cauze de asemenea omeneşti. Cei care au însă ochi duhovniceşti, cum le spunem, sau ochii inimii sau ochi lăuntrici suficient de treji, văd intervenţia lui Dumnezeu în mai tot ce li se întâmplă.
Dacă vorbim despre Evanghelie şi luăm în serios Evanghelia Mântuitorului Hristos, vom vorbi totdeauna despre un dialog continuu al omului cu Dumnezeu. Putem extinde această perspectivă la Sfânta Scriptură în întregimea ei, care consemnează şi comentează istoria dialogului continuu dintre om şi Dumnezeu. Una dintre cheile de înţelegere ale acestui dialog este dată de binomul chemare-răspuns. După această pescuire minunată urmează chemarea adresată de Mântuitorul pescarilor de a-L urma ca ucenici, cu făgăduinţa că-i va face pescari de oameni:
„Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după EL” (Luca 5,10-11).
Cei trei, Petru, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedei, lasă totul şi-I urmează lui Hristos. Răspund fără ezitare chemării. Rezultatul acestui răspuns: din simpli pescari ai unei modeste localităţi de pe Lacul Ghenizaret sau Marea Galileii, cum i se mai spunea, au devenit Apostoli ai Mântuitorului lumii, cucerind cu puterea Evangheliei lumea cunoscută de atunci. Ar fi putut să se împiedice de un pretext sau altul, omeneşte vorbind, şi să piardă şansa de a deveni patriarhi ai Noului popor al lui Dumnezeu, temelie a Bisericii creştine.
Chemarea din partea lui Dumnezeu şi răspunsul din partea omului sunt lucruri esenţiale pentru viaţa noastră, întreaga noastră existenţă se derulează în spaţiul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul nostru la această chemare. Din păcate, prea putini oameni sunt atenţi la această chemare şi o lasă fără răspuns. Este o mare responsabilitate a omului aici. Dumnezeu ne vrea şi ne cheamă să-I fim parteneri în creaţia continuă şi în susţinerea lumii.
Părintele Dumitru Stăniloae, marele nostru teolog, spune că: „Timpul cu care ne confruntăm noi şi ne batem, clipă de clipă, nu este nimic altceva decât distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului!” Sigur, este o filozofie adâncă, dar să încercăm să ne-o însuşim, să o experimentăm. Încă odată îi invit pe ascultătorii noştri să experimenteze lucrurile. Să încerce, nu neapărat să verifice această afirmaţie, nu neapărat în relaţia cu Dumnezeu, deşi şi acolo este posibil, ci în relaţia cu unul dintre semenii apropiaţi: soţ, soţie, părinţi, colegi, superiori şi aşa mai departe. Să vadă ce înseamnă distanţa dintre chemarea sau rugămintea cuiva, şi răspunsul său la chemarea respectivă.
R. Radulescu: Vă întrerup Părinte Constantin. În cazul lui Petru chemarea este evidentă. Iisus Hristos îi adresează, îi spune: „Vino, şi te fac pescar de oameni!” Petru lasă totul, răspunde prezent, răspunde da. În cazul nostru, al celor de astăzi, şi poate şi în trecut, chemarea lui Dumnezeu nu este atât de evidentă, precum în cazul lui Petru! Petru este un privilegiat, este apostolul lui Iisus. Noi unde identificăm chemările lui Dumnezeu, în ce gesturi, unde să le căutăm? Pentru că, poate nici nu ne dăm seama, uneori, că Dumnezeu ne face o chemare!
Pr. Coman: Nici în cazul lui Petru nu este foarte evidentă chemarea, dacă îmi îngăduiţi să spun! La ora aceea Petru era un simplu pescar. Ce înseamnă un pescar? Un om fără carte, un om sărman, care nu ieşise din graniţele satului său, care îşi cârpea mrejele, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Era un om foarte simplu, care se trezeşte la un moment dat că cineva, este drept o personalitate foarte importantă, un învăţător, un profet, cu puteri foarte mari, îl cheamă şi-i cere să-L urmeze. Cine este acel Cineva, unde îl va conduce, ce va urma acestei chemări, nici el nu ştia prea mult. Tocmai de aceea este extrem de importantă şi este foarte apreciată replica lui Petru şi a celorlalţi doi, Ioan şi Iacob. Nu este deloc ezitantă, este imediată, deşi suportă foarte multe necunoscute.
Aşa se întâmplă şi cu noi! Sigur că este foarte greu să identificăm chemarea lui Dumnezeu! Cei care ne aflăm în slujirea Lui: preoţi, teologi sau cei care se mişcă înlăuntrul Bisericii, încep să simtă, la un moment dat, care este chemarea lui Dumnezeu sau voia Lui într-un context anume. Ceilalţi se întâmplă poate să recunoască mai greu chemarea lui Dumnezeu. Dacă te mişti, un pic, în Duhul lui Dumnezeu, dacă eşti puţin familiarizat cu cuvântul lui Dumnezeu, dacă eşti familiarizat cu rugăciunea, încet-încet dobândeşti puterea şi capacitatea să discerni lucrul la care te cheamă Dumnezeu.
[…]
Pentru ca omul să sesizeze chemarea lui Dumnezeu, trebuie să se apropie de El. Trebuie să trăiască într-o relaţie cu Dumnezeu, trebuie să Îl invoce, trebuie să-L cheme. Chiar să îndrăznească să-L asculte, să aibă disponibilitate şi, de ce nu, să-L iubească. Va putea ajunge să-L iubească, dacă pleacă de la o premiză esenţială, anume, că existenţa lui I se datorează.
Existenţa mea, faptul că eu exist, eu personal, Preotul Constantin, se datorează unei chemări foarte tainice a lui Dumnezeu. Din părinţii mei, se puteau zămisli „n” alţi copii, în acelaşi context. Şi totuşi, m-am născut eu! Pe mine mă emoţionează, mă copleşeşte acest fapt! Mărturisesc, mă copleşeşte că aşa au fost rânduite lucrurile cu bunicii mei, cu străbunicii mei, ca eu să mă nasc! Faţă de acest eveniment eu mă plasez cu un sentiment de foarte adâncă recunoştinţă şi mulţumire. Sunt copleşit în faţa lui Dumnezeu, pentru că darul existenţei mele este unul absolut extraordinar!
De aici porneşte, după aceea, înţelegerea. Dacă Dumnezeu m-a chemat la existenţă, atunci ce vrea de la mine?! Am observat în viaţa mea şi am înţeles chemarea lui Dumnezeu. Eu nu m-aş fi dus la seminar, pentru că era o perioadă în care tot ceea ce însemna Biserică presupunea şi o foarte mare marginalizare socială. Eram foarte vioi, inteligent, mergeam foarte bine cu şcoala şi m-aş fi dus să fac orice altceva. Dar a fost o rânduială a lui Dumnezeu. Eram al cincilea copil la părinţi. Tata nu mai putea să ne ţină la şcoală. Toţi ceilalţi erau deja plecaţi. A fost un gând să merg la seminar, dar eu am spus tatălui meu nu. A rânduit Dumnezeu de aşa manieră, încât să pierd admiterea la liceu datorită unui incident banal şi, în cele din urmă, să ajung la seminar. Nu am înţeles atunci că a fost o chemare foarte specială, care nu mi se datora mie, ci părinţilor mei, Pătraşcu şi Măria, aşezaţi foarte profund în credinţă. Acum am toată convingerea că slujirea preoţească la care am ajuns se datorează unei chemări a lui Dumnezeu mai mult decât evidentă. Mai am convingerea că alegerea aceasta a făcut-o Dumnezeu, cum spuneam, pentru părinţii şi strămoşii mei, pentru credinţa şi jertfa lor de o viaţă. Cred că Dumnezeu le-a dăruit, în cele din urmă, ca din neamul lor să se aşeze un preot.
Nu mai am nici o îndoială că preoţia este chemarea mea, faţă de care, cu nevrednicie încerc să mă achit, cu conştiinţa că răspund unei chemări a lui Dumnezeu. După terminarea facultăţii am avut un foarte mare impas. Dar s-a deschis drumul într-o direcţie la care nu visasem niciodată, aceea a unei cariere ştiinţifice universitare. O trăiesc ca pe o chemare, nu îi răspund cum se cuvine poate, pentru că omul este foarte neputincios, foarte slab, dar am conştiinţa chemării mele. Şi nu o chemare anonimă, ci o chemare a lui Dumnezeu la o slujire concretă. Eu simt aceasta, nu am nici o îndoială! Îi rog şi pe ceilalţi să mediteze asupra acestui aspect. Se vor fi trezit a fi medici, a fi profesori, a fi ingineri sau politicieni, fără a se fi întrebat cum au ajuns acolo! Poate că este posibil să discearnă, în anumite etape ale vieţii şi ale carierei dânşilor, intervenţii, semne, care să trimită la ceea ce numim chemare a lui Dumnezeu.
R. Rădulescu: Părinte profesor, încă o problemă legată de pescuirea minunată. Hristos îi cheamă pe pescari să fie în continuare pescari de oameni. Este o echivalenţă între ceea ce făceau ei înainte şi ceea ce aveau să facă după convertire? Pescarul prinde peştele fără voia peştelui. Pescarul de oameni are o altfel de lucrare, lucrează cu oameni care sunt liberi. Funcţionează această echivalenţă întru totul?
Pr. Coman: Este foarte bună întrebarea dumneavoastră, ca să răspund americăneşte. Cu adevărat, este foarte potrivită, nu este deloc întâmplătoare asocierea. Dacă ar fi fost întâmplătoare, nici Mântuitorul n-ar fi făcut acest lucru, nici Sfinţii Evanghelişti nu l-ar fi consemnat. Toţi cei trei sinoptici, Matei, Marcu şi Luca, consemnează această asociere a chemării ucenicilor cu evenimentul pescuitului minunat.
Nici în cazul pescuirii oamenilor efortul uman nu este suficient! Va fi tot o pescuire minunată, datorată lucrării tainice a Duhului lui Dumnezeu. Ei vor arunca mrejele, Dumnezeu va face ca ele să se umple! Nu pescarii, aceşti oameni simpli şi neînvăţaţi, cum îi numeşte sfântul Ioan Gura de Aur, nu ei, prin efortul lor exclusiv, vor fi cei care vor converti popoarele la creştinism. Ei fac ascultare, biruind temerile de orice fel, mai ales cele venite din lipsa de educaţie. Îi trimite Hristos să vestească lumii Evanghelia şi ei Îi împlinesc porunca. Nu a fost puţin lucru. Cum ar îndrăzni astăzi, de exemplu, un pescar simplu să urmeze chemării lui Hristos de a deveni apostol şi propovăduitor al Evangheliei fără să spună: „Dar nu am şcoală! Nu cunosc lumea! Nu am ieşit din satul meu până acum!” Urmând poruncii lui Hristos cu credinţă, acei pescari au ajuns să cucerească Roma şi Atena şi Efesul şi Corintul şi Alexandria cu Evanghelia Mântuitorului Hristos. Se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, cum a fost posibil aşa ceva: într-o lume ostilă, într-o lume plină de învăţaţi, filosofi şi retori, aceşti umili propovăduitori să cucerească lumea cu Evanghelia lor. Nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost cu ei Duhul lui Dumnezeu, răspunde acelaşi mare exeget al dumnezeieştilor Scripturi.
Lucrul acesta este evident de-a lungul veacurilor până astăzi. De cele mai multe ori preoţii sunt destul de neputincioşi sau nevrednici. În ciuda acestui fapt, Biserica lui Hristos merge înainte. Tocmai aici se face evidentă lucrarea lui Dumnezeu. Asemenea peştilor, oamenii sunt prinşi de puterea, de momeala atractivă a Duhului lui Dumnezeu, pozitiv vorbind.
Lucrul cel mai important, pentru preoţi mai ales, este să aibă credinţa şi conştiinţa că lucrarea lor preoţească nu se întemeiază pe puterile lor. Ceea ce fac ei în biserică nu fac în nume propriu şi nici cu puteri proprii, ci fac în Numele lui Dumnezeu şi cu puterea lui Dumnezeu.
Cred că am relatat întâmplarea mea cu Părintele Cleopa, când tânăr preot fiind, cercetându-l într-o vară, l-am întrebat: „Părinte, ce să fac să aduc mai multă lume la biserică?” Eram chiar mândru de întrebarea mea! Părintele a reacţionat cu totul neaşteptat.
„Măăăi!”, a strigat ca un tunet, răstit şi mustrător, „dar ce tu aduci lumea la biserică?! Dumnezeu aduce lumea la biserică, nu tu!!!“
Atunci m-a intrigat mult reacţia dânsului, dar mai târziu aveam să o înţeleg perfect.
R. Rădulescu: Sunt prinşi, chiar şi atunci când opun rezistenţă.
Pr. Coman: Mai ales atunci când opun rezistenţă. Nu calea convingerii este cea care îl duce pe om la Dumnezeu, ci calea credinţei, care presupune o imprevizibilă şi inefabilă schimbare lăuntrică. Se trezeşte cineva că, dintr-o stare de indiferenţă sau dintr-o stare de potrivnicie, devin
e dintr-o dată foarte interesat şi foarte doritor să afle despre Hristos şi despre Evanghelie şi în clipa următoare poate deveni un fervent închinător a lui Dumnezeu. Nu ştie nici el cum! Acolo a lucrat Duhul lui Dumnezeu, prin cuvântul cuiva. Iată ce scrie Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Corint, care primiseră credinţa în Hristos în urma propovăduirii sale:
„Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu”. (I Cor 2,1).
Lucrul acesta se întâmplă şi astăzi în biserică. Tainele Bisericii, începând cu Botezul, Euharistia, Nunta, etc, toate fac evidentă puterea Duhului. Adeverim prin toate puterea Duhului lui Dumnezeu lucrătoare în lume.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Trecand peste sursa si peste tonul sau modul de a vorbi un pic deranjant (de pastor protestant) al parintelui invitat cred totusi ca putem avea mult folos din continut. Chiar e interesant. Iertati.
Bine era si daca nu se facea propaganda asta cam desantata pentru catedrala, mascata sub un indemn duhovnicesc. Pacat de restul invataturilor, care sunt bune si expuse frumos si inteligent, intr-adevar.
http://teologie.do.am/publ/predici_predica/predica_la_duminica_a_xviii_a_dupa_rusalii/5-1-0-1000
“Pescuirea Minunata”-deschide activitatea misionara a Domnului Hristos si tot intr-o asemenea pescuire relatata de Sf.Evanghelist Ioan(a caruia praznuire o avem maine),de dupa Inviere,semnifica incheierea acestei misiuni a Domnului Hristos,indeplinite in acelasi loc,avand aproape aceiasi martori.
“Nu te teme”,sunt si cuvintele pe care Arhanghelul Gavriil a risipit ingrijorarea Sfintei Fecioare Maria,cuvinte rostite de Dumnezeu de nenumarate ori,spre a curma nelinistea celor care erau infricosati de puterea Sa ,sunt cuvinte menite sa marcheze trecerea de la teama interioara la credinta mantuitoare.Raspunsul dat de apostoli la chemarea Domnului,il avem in Sf.Evanghelie de la Sf.Ev.Marcu ,care zice ca auzind chemarea Lui IIsus Domnul,”indata”au lasat mrejele si au mers dupa El;”Iar ei,lasand pe tatal lor Zevedeu in corabie cu lucratorii,s-au dus dupa El”.
Apostolii Domnului,nu au fost ingeri,au fost oameni cu pacate,oameni lumesti,dovada stand in caderile lor ,dar darul Sfantului Duh le-a dat puteri nebanuite si i-a preschimbat in SFINTI.Ucenicii Lui sunt chipuri de oameni in care El,Domnul,se va oglindi si se va uni doar dupa ce vor primi darul Sfantului Duh,la Cincizecime, iar dupa Inviere,ei se vor preface in oameni noi,in care va straluci Hristos Domnul impreuna cu Duhul.Dar,in fiecare dintre ei Hristos Domnul se va oglindi diferit,propriu temperamentului fiecaruia,cu exceptia celui care Il va vinde.
Ucenicii,sunt prietenii Domnului IIsus,martorii incercarilor,dar si a bucuriilor Sale.Fara Ei,misiunea Domnului Hristos,nu ar fi fost deplina pentru ca avea nevoie in vederea rascumpararii omului si au fost MENITI sa stea aproape de Dumnezeu,sa arate ca omul nu ramane nepasator de Sfanta Sa Jertfa si ca samanta Evangheliei va incolti pe pamant bun,facand posibila intemeierea Bisericii,prin participarea fiintei umane.
pentru admin
cum sa te porti cu oameni ai bisericii care te ajuta mult dar care te si chinuiesc?!
care iti cer lucruri imposibile, dureroase , inumane?!
persoane in care ai avut toata increderea ca sunt de la Dumnezeu!
pentru admin
si lucrurile pe care ti le cer nici macar nu le spun in cuvinte sau la spovedanie ci te indruma in mod subtil si tacit catre ele, ca tu sa fii singurul raspuzator, singurul care alegi, singurul care face pacatul caci dupa credinta parintilor si strabunilor mei in care am fost crescuta, ceea ce mi se cere este un mare pacat!
traiesc cu aceasta disperare si durere si nu am cum sa duc singura toate acestea,numai Dumnezeu stie toata durerea si multa dezamagire.
Vedem cum Domnul le-a vorbit ucenicilor intr-un mod legat de existenta lor, si i-a chemat intr-un fel in care ei puteau sa-L inteleaga. Ei fiind pescari, minunea s-a facut la pescuit.
Domnul n-a venit, si nu S-a infatisat ucenicilor, prin ceva care sa socheze.A venit bland, si le-a vorbit oamenilor prin cuvant, dar si prin fapta. Fapta a fost minunea de a pescui, atunci cand resursele umane si naturale pareau epuizate. Dupa ce s-au trudit toata noaptea si n-au prins nimic, la cuvantul Domnului au strans roada. Asadar s-a petrecut o minune, dar vedem si aici, ca minunea tine de suprafiresc, iar ceea ce sochiaza tine de nefiresc.
Simon Petru, văzând aceasta, a avut revelatia ca se afla in fata Domnului si s-a cunoscut pe sine a fi pacatos. Pentru aceasta s-a inspaimantat. Dar Hristos i-a spus: “Nu te teme”. Acest lucru ne infatiseaza si pe noi, oamenii care, chiar daca ajungem la constiinta pacatoseniei noastre, frica ne opreste sa-L urmam pe Domnul. Ne e frica sa lasam mreje, obiceiuri, si cate si mai cate, si de multe ori le preferam pe acestea in loc sa-L urmam pe Hristos. Si preferam sa pescuim pe cele necuvantatoare decat, alaturi de Domnul, sa lucram pentru cei cuvantatori, pentru fratii nostrii. Dar Domnul ne spune: “Nu te teme”. Oh, de-am putea cu totii sa ne depasim frica, si sa-L urmam cu incredere pe Hristos!
@ I
la fel de subtil si de tacit ii dai de inteles ca ai fost la doctor, ti-ai facut analizele, e DESTUL DE GRAV (in nici un caz nu-i spui ce ti-au gasit ) si ca urmezi un TRATAMENT
Pt “Admin” si “Necunoscut”
Decat sa fie mijloc de sminteala, batjocura si judecare a aproapelui, nu mersi, nu am nevoie sa promovati materialul video pe siteul vostru.
“Necunoscut”: un pic deranjant este pt cei departati de Dumnezeu, ce zici? Ia cerceteaza-ti un pic neputintele tale. Poti posta ceva fara a vorbi mult si chiar deloc? Ne-ar fi mai bine. Sminteala vine prin tine.
Iar “admin”: am citit cine sunteti voi. Mireni. Si as adauga ca sunteti mireni pierduti. Acea promovare o fac eu. Tu cum o faci? Dar tu pana la urma ce faci?? Te critic eu pe tine, fatarnicule?!
Cercetati-va si indreptati-va altfel in zadar e munca pe care o faceti, pt ca o faceti spre sminteala si pacat.
(poate nu veti publica mesajul acesta. Asta cu sigurnata intareste ce sustin mai sus. Dar vreau sa scoateti materialul meu impreuna cu comentariile la adresa lui. Puteti, de asemenea, sa lasati materialul, dar fara comentariile acelea, si fara comentarii si sminteala pe viitor. Dumnezeu Iisus Hristos sa judece intre mine si voi! Amin.)
@ Parcul Circului:
Lasati circul pentru alte locuri, mai bine, mai ales daca sunteti cumva cleric, rugamu-va. Si uitati-va un pic in oglinda constiintei tocmai cand vorbiti de… sminteala, batjocura si judecare a aproapelui! Nu am facut decat sa ne exprimam niste opinii proprii, decent, si, oricat v-ati dori, nu ne puteti interzice asta. Stim ca va place dictatura, acolo, la patriarhie, dar mai aveti ceva pasi de facut pana sa inchideti si gurile mirenilor. Culmea, chiar si atunci cand va lauda, dar comit grava erezie de a-si exprima si niste mici dezacorduri si amendamente. Omul respectiv nu a zis decat ca nu i-a placut tonul parintelui (dar nu e nimic grav in asta, e o simpla impresie, o chestie de gust peste care, iata, a si trecut), dar i-a placut continutul, i s-a parut de folos si a dorit sa-l promoveze prin noi. Intelegem ca a savarsit o mare crima, de neiertat, pentru maiestatile intangibile si perfectiunile intruchipate de la Trinitas…
De ce va deranjeaza intr-atat de tare ca nu agreem ideea propagandei catedralei? Asta e tot ce am zis si noi, in treacat… De ce atata disperare, de ce atata agresivitate, de ce reactia asta ofensata si isterica? Ce spune asta despre dvs.? Ce spun Sfintii Parintii despre acest gen de reactii ultra-furioase cand cineva este contrazis catusi de putin si cand nu i se gadila amorul propriu chiar de toata lumea, poate vom afla data viitoare de la parintii invitati acolo.
In rest, va foarte multumim pentru ocari si osandiri. Domnul sa primeasca dragostea dvs., e o adevarata pilda intrupata a celor propovaduite la TV Trinitas!
Judecata lui Hristos? Mai e nevoie de Hristos odata ce v-ati suit in locul Lui si ne-ati dat pierzarii? 🙂 Judecata a si fost facuta, fiti fericiti… 🙂 Poruncile Sale insa ne judeca pe fiecare.
Of, tare greu sa impaci patimile de stapanire si dictatura asta papista cu propovaduirea iubirii, chiar de ziua Apostolului Iubirii… 🙂
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/26/sf-ioan-apostolul-iubirii/
Eu am “tratat/judecat” strict pe baza informatiilor pe care “admin” si “necunoscut” le-au oferit in mesajele lor. Nu m-am intins cu “presupuneri si pareri”.
Intr-adevar, este liber si este locul vostru de a va exprima propriile opinii DAR nu uitati ca este un loc public. Iar in Evanghelie scrie ca nu poti face nici macar un “rau mic” spre un “bine”. Adica “admin” se scuza ca acel “necunoscut” si-a exprimat parerea judecand critic (smintind astfel pe altii care pot accesa acest loc public) dar ca apoi a laudat continutul materialului. Nu mai are nici un efect promovarea acelui “bine”. Acest webiste ar fi trebuit sa fie un loc curat, pt ca am la tv destule canale pe care sa vad asemenea sminteli.
Analizati mai bine mesajul meu de sus si veti vedea ca nimic nu vine din presupunerile mele ci strict ma folosesc de informatia pe care o oferiti. Ma folosesc de armele voastre. Pt ca pot intra neinitiati si oameni care or fi la inceput, si, in urma vizionarii, spun “a, da, uite, asa e cum spune cutare si cutare…” si va adunati osande.
Citez din admin: “Intelegem ca a savarsit o mare crima, de neiertat, pentru maiestatile intangibile si perfectiunile intruchipate de la Trinitas”. Asta nu este bataie de joc, sminteala si judecata la adresa clerului? Pe ce dovezi este infaptuita o asemenea reactie? Nu este cumva o reactie isterica si lipsita de minte? Si… verbul, la persoana intai, plural “agreem” se scrie corect “agreăm”.
Ramanand in context, daca nu agreati ideea Catedralei, macar aduceti argumente in sustinerea ideii si, iarasi amintesc, fiind un domeniu public accesibil, orice cuvant aiurea provoaca sminteala, pt ca toti ceilalti vor spune “da, asa e” fara sa gandeasca prea mult.
In fine, as putea rezuma totul simplu: Daca Iisus Hristos ar fi in locul tau, ce ar face? Ar face misto de toti? Ar vorbi fara argumente? Ar fi isteric? E o intrebare de bun simt care trebuie sa preceada orice inceput de idee, actiune, vorba, etc.
2 Timotei 3, 13: “Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi”
Daca voi, razbointrucuvant, va purtati asa, ce sa mai zic de ceilalti? Unii isi merita soarta. De aceea, cand nu mai e nimic de indreptat prin vorba, Dumnezeu Iisus Hristos sa judece intre mine si voi, amin.
@CricusPark:
Iertati-ne, dar din mesajele dvs. nu razbate decat o mare enervare care nu poate fi scuzata fara a cadea in penibil. Sa va folositi de amenintari si de cuvinte mari duhovnicesti doar fiindca nu puteti suferi nici cea mai mica observatie, care nici nu era de fond – asta e descalificant. Nu s-a smintit nimeni de la asa ceva, nu a fost nicio rautate la mijloc, dimpotriva, dar ceea ce faceti dvs. acum chiar sminteste. Astfel de “aparari” ale emisiunilor de pe Trinitas nu va aduc decat deservicii. Pacat! Daca asa credeti ca ii apropiati pe oameni… Cata vreme o sa incercati sa inchideti gura celei mai mici remarci, care nu are nimic grav in ea, mai rau va veti submina si veti vadi ceea ce se ascunde inaluntrul paharului. Asta e adevarata si marea problema. Cat despre Catedrala, am prezentat de mai multe ori pe site pozitia noastra si e cunoscuta celor care ne citesc, de aceea nici nu era cazul sa reluam intr-un comentariu fugitiv din timpul noptii, toata argumentatia. Cate ceva se gaseste pe aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/10/02/sfantul-serafim-de-virita-banii-si-inselaciunile-lumii-vor-pierde-mai-multe-suflete-decat-prigoana-ateista/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/08/04/sf-lavrentie-de-cernigov-vor-fi-multi-surzi-si-multi-orbi/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/06/12/cuvinte-tari-ale-parintelui-coman-la-cincizecime-cine-crede-ca-trebuie-sa-faca-biserici-mari-pentru-a-l-face-vizibil-pe-dumnezeu-se-amageste/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/06/11/pr-mihai-valica-despre-construirea-catedralei-mantuirii-neamului-prin-recurgerea-la-creditul-bancar/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2009/12/11/gravidele-si-bolnavii-cronici-amenintati-de-vaccinul-ucigas-adevaratele-crize-economice-sociale-si-militare-abia-urmeaza-hibrida-mantuire/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/15/fundatia-soros-revine-romanii-aproba-catedrala-dar-nu-pe-bani-publici-portretul-ultra-ortodoxului/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/08/02/boc-primeste-crucea-transilvana-iar-bor-o-impunsatura-via-deutsche-welle-catedrala-mantuirii-neamului-din-nou-subiect-de-controversa-reactia-patri
plus:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/04/13/putere-si-biserica-o-apropiere-care-costa-mult/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/04/22/alin-fumurescu-in-cotidianul-patriarhul-marta/
Pana la urma, ramane cum ati spus:
Amin.
@ l:
Totul e sa avem grija si nu fie interpretarea noastra de vina, gandul pe care ni-l seamana vrajmasul in inchipuire…
@CircusPark,
Citind cele scriese de Necunoscut si de admin, mai putin am retinut critica referitoare la ‘ambalaj’-ul expunerii, sau amanuntul referitor la Catedrala (caci e un lucru binecunoscut ca multi crestini nu sunt de acord cu cheltuirea atator bani pe o catedrala mamut, de tip faranoic, despre care multi considera are cu nimic de-a face cu duhul ortodox, care este unul smerit, cat cu cel catolic), asadar nu atat aceasta am retinut, cat continututul observatiilor, si am ramas chiar cu o impresie frumoasa, caci important este ce spune parintele in interviu pana la urma (mai putin ref. Catedrala).
Reclama pentru Catedralei este normal sa fie facuta de Patriarhie, caci doar acolo s-a conceput proiectul si acolo se strang banii pentru ea. Doar ca pana la urma, unii sunt sau nu sunt de acord cu acest proiect. Este o realitatea aceasta. Nu trebuie sa va suparati ca nu toti isi doresc Catedrala, nu toti pot fi de aceeasi parere, fiecare om are parerea sa, si se exprima atunci cand nu e de acord cu ceva (chiar daca este mirean) nu se pot aduce numai laude.
Eu vad o lipsa de intelegere si o exagerare. Unde este batjocura? Oamenii si-au spus o parere, nu orice critica sau dezaprobare este batjocura si judecata. Reactionati disproportionat.
Pai asa intelegem libertatea de expresie? Atunci sa tacem cu totii, ca sa nu mai facem niciun ‘rau’. Cine hotaraste de partea cui este adevarul? Nu Dumnezeu? Nu poti crede ca esti detinatorul absolut al adevarului, fara sa cazi in mandrie si sminteala, si atunci trebuie sa accepti si criticile, critici care in acest caz nu sunt deloc un ‘rau’ ci un bine, spre indreptare.
Ce ne-au invatat sfintii, ce spunea Cuv. Paisie Aghioritul? Sa punem gandul bun, sa ne defaimam pe noi, ba chiar sa acceptam nedreptatea, nu sa ne indreptatim. Asa este crestineste. De ce nu suportam sa fim criticati? Nu este o ispita a mandriei? Sfintii spun sa ne bucuram chiar cand suntem nedreptatiti, asadar daca ne putem bucura, macar nu ne suparam atat de tare. Este o vorba inteleapta, atunci cand este contrazis, nebunul se supara, dar inteleptul ia aminte. Sa urmam exemplul inteleptului si nu al nebunului.
In plus, este un pacat sa vezi ca aproapele tau greseste si sa nu ii atragi atentia, daca ai posibilitatea. Este trecut chiar si in indreptarul de Spovedanie acest pacat. Fiecare isi manifesta dezaprobarea unde poate, public chiar, caci internetul este public. Asta nu inseamna ca este vorba de batjocura (sau defaimare). Sunt notiuni diferite. A interpreta cum faceti dvs. este un sofism si o gresita intelegere.
Nu inteleg, mirenii nu au voie sa isi dea cu parerea? Hristos nu vine si in inima lor? Acuzati ca emisiunea dvs. si cei care contribuie la ea sunt judecati, dar dvs. cum procedati cand spuneti: “Te critic eu pe tine, fatarnicule?!” ? Atacati de-a dreptul, si nu doar va exprimati o parere, nu doar ca dezaprobati, dar v-ati si grabit sa judecati, chiar sa jigniti. Si unde ar fi ‘fatarnicia’? Nu e un cuvant in desert? Cuvintele in desert, nu vor fi oare judecate? (ca tot faceti referire la Evanghelie). Mai ales ca daca sunteti cleric, din cate am inteles, ar fi trebuit sa va stapaniti mai bine, sa fiti un exemplu pentru ceilalti.
Dar daca ar fi in locul dvs., asa ar reactiona? Iisus Hristos este smerit, si ne invata si pe noi sa ii urmam exemplul.
Cat priveste argumentele, ele nu se regasesc deloc in mesajul dvs., iar isteria… este, ma iertati, evidenta, si nu in cazul celor doi acuzati de dvs. Eu nu va judec, nu fac decat sa remarc o evidenta, si nu pt a va supara, ci pentru a va regandi pozitia si a va revedea reactia, urmare a supararii si nervozitatii de moment desigur, spre recunoasterea faptului ca v-ati grabit si ati gresit, si cum ati reactionat, si cum ati interpretat.
@CircusPark
“Decat sa fie mijloc de sminteala, batjocura si judecare a aproapelui, nu mersi, nu am nevoie sa promovati materialul video pe siteul vostru.”
—“Nu aveti nevoie”?? Foarte manipulativ si ma intreb de unde izvoraste un astfel de sentiment? De unde asa siguranta de sine in legatura cu posesivitatea celor din jur?
““Necunoscut”: un pic deranjant este pt cei departati de Dumnezeu, ce zici? Ia cerceteaza-ti un pic neputintele tale. Poti posta ceva fara a vorbi mult si chiar deloc? Ne-ar fi mai bine. Sminteala vine prin tine.”
—In acest paragraf se da dovada de totala lipsa de aplicare a ratiunii si totala lipsa de argumente(de care nu cred ca se mai pune problema).
(… editat de admin.)
Vai de noi daca acesta chiar este cazul real care mi se pare mie ca este!
@ CircusPark, @ admin
in sarbatorile mari suntem toti ispititi mai mult decat de obicei, iertati-va unul pe altul, ca se spun cuvinte grele la manie .
nu se smintesc cititorii de la doua-trei cuvinte in ton critic, atata minte avem si noi, sa stim ca oamenii se mai si critica , si nici de la o cearta nu se smintesc- indraznesc sa spun, dar SE ZIDESC de la o IMPACARE frumoasa, de la o iertare de final de cearta sigur se zidesc. hai si cu duhul iertarii oameni buni.
hai ca de argumentat se mai poate argumenta si maine, la rece, cine si cat si daca a gresit
Domnule Circus,
Avand in vedere ca sunt un colaborator al acestui site,poate as fi fost indreptatita sa-mi exprim opinia vis-a vis de atitudinea dvs. Dar nu pot spune nimic,pentru ca adinistratorii ne-au postat mai multe articole despre cum trebuie sa ne purtam fata de clerici. Va rog sa nu abuzati de aceasta cinstire care vi se atribuie.
Iertati!
@CircusPark
Cu adevarat, nu ar fi fost nicio sminteala, daca nu interveneati. Asa, ati dat totul in vileag.Cine se smereste, nu greseste! Ati fi avut , poate, chiar folos. Din cate stiu, atunci cand am provocat pe cineva si a tacut, neindreptatindu-se, mi-a dat cea mai grea lovitura, dar am fost mai atenta pe mai departe. E mai intelept sa taci, uneori. Va recomand cu caldura acest site, chiar daca stiu ca va provoc(negativ)si nu cade bine. E minunat! In ce-i priveste pe admini, sunt convinsa ca nu v-ar dori decat binele. Iertati-ma! Nu ma simt catusi de putin vrednica de a da sfaturi.Dumnezeu sa ne ierte pe toti!
@ G
cel/cea care “stie ca provoaca negativ ” si care stie ca “nu cade bine”= stie foarte bine ce face, are un nume- TROLL. scopul lui/ei e sa enerveze si sa se amuze pe seama REACTIILOR UNUIA sau mai multor cititori ai unui site.
@cn
Total fals!
@ Circarul din Parc:
Altceva decat sa urlati, sa amenintati si sa ne dati diavolului se pare ca nu mai stiti. Propovaduiti-va acest gen de credinta acolo unde doriti, nu aici. Ati facut prea mult de rusine Biserica si e prea suficienta prezenta dvs. pe acest site, unde ati intrat numai ca sa scuipati si sa aduceti noroi si mizerie. Indecenta, mojicia si grosolania nu le putem lecui noi. De astazi aveti spam aici. Chiar e pacat ca la Trinitas se pare ca vin totusi si preoti de la care am avea cu totii mai mult de invatat…
Pentru cultura generala a celor mai superficiali sau mai rauvoitori: numele de razboi intru cuvant are legatura cu parintele Steinhardt, parintele Calciu si cu… lupta prin cuvant pentru a da marturie despre Cuvantul lui Dumnezeu. Nu cu razboiul lumesc. Mai cautati si mai cititi, va rugam.
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=23
dizgratios spectacol de contorsionism al logicii si bunului simt
http://www.youtube.com/watch?v=9AtQE_UdeXk 🙂
“55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască.”
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=9&id=48
Mai, nu va mai luati de preoti!
Sa traiti, am inteles, domnule presedinte! :)))