“PRECUM VOITI SA VA FACA VOUA OAMENII…”. Legea fundamentala pierduta de crestinii vremurilor reci de pe urma. De la a nu face raul la nevointa iubirii pana la capat. Si despre “IUBIREA” CARE URASTE SI UCIDE

2-10-2010 Sublinieri

Sursa

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
LA DUMINICA A XVIII-A DUPĂ RUSALII

(Luca 6, 31-36)

O LEGE

“Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”

(Luca 6, 31)

Iubiţilor, există o lege, care este cea mai veche din toate legile, pe care le-au făcut oamenii, ca să poată să-şi ritmeze armonios legăturile dintre ei şi să trăiască fericiţi. Lege, care nu este crestată pe plăci de marmură sau scrisă pe hârtii şi în ziarele oficiale ale statului. O lege pe care a sădit-o Dumnezeu, care l-a plăsmuit pe om ,,după chipul şi asemănarea Sa” (Facere 1, 26). Şi această lege înnăscută este legea dragostei.

Această lege strigă fiecărui om să iubească. Îi strigă să nu facă niciun rău celuilalt, să nu fure, să nu nedreptăţească, să nu atace onoarea familială a altuia, să nu spună minciuni, să nu defăimeze şi să clevetească, să nu calomnieze pe celălalt, să nu se ducă pe la tribunale şi să facă jurăminte mincinoase, să nu ucidă, să nu ia viaţa altuia. Acestea le strigă legea dragostei. Dar această lege nu se opreşte aici. Înaintează din ce în ce mai mult. Strigă nu numai că trebuie să nu facem răul, ci trebuie să facem şi binele celorlalţi oameni. Flămânzesc? Însetează? Le este frig? Se află într-o situaţie dificilă? Sunt în pericol? Noi nu trebuie să rămânem reci şi indiferenţi. Trebuie să alergăm în ajutorul lor prin toate mijloacele de care dispunem. Şi pâine, şi apă, şi haine, şi cuverturi, şi medicamente, şi orice fel de ajutor, trebuie să-l oferim celorlalţi oameni. Şi aşa cum ne dorim ca ceilalţi oameni nu numai să nu ne nedreptăţească, ci şi să ne ajute, aşa şi noi trebuie să ne comportăm faţă de ceilalţi.

Aceasta este legea înnăscută a dragostei, pe care o exprimă Hristos în Evanghelia de astăzi prin următoarele cuvinte: ,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31).

***

Dar Hristos, Care a venit în lume ca să împlinească, să desăvârşească, să completeze legea morală, să lărgească hotarele iubirii şi să arate desăvârşirea, nu vrea ca omul să se oprească în drumul iubirii. Vrea ca omul să înainteze. Vrea ca omul să urce pe cele mai înalte trepte. Iubirea, aşa cum învaţă Hristos, nu trebuie să se limiteze la un cerc îngust de oameni. Nu! Pentru că o astfel de iubire, restrânsă la puţinii oameni care ne iubesc, oricine o poate întâlni şi la cei mai păcătoşi oameni, şi la cele mai păcătoase reuniri umane. De pildă: Există oameni mai răi decât tâlharii? Apucă armele, se organizează în bande, fură, răpesc, necinstesc, ucid oameni. Îi urăsc pe oameni. Şi totuşi, tâlharii care îi urăsc pe alţii, între ei au dragoste; se susţin între ei. Ură faţă de alţii, dar iubire faţă de ei înşişi şi faţă de anturajul lor. Dacă va dispare dragostea dintre ei, banda se va risipi. Lucrul acesta arată că iubirea este atât de necesară, că nici cei mai păcătoşi nu pot să trăiască fără iubire.

Dar această iubire, care îi leagă pe păcătoşi între ei, nu este o iubire curată. Este o iubire păcătoasă, iubire care are drept scop deservirea intereselor omeneşti egoiste şi păcătoase. Această iubire, iubirea tâlharilor, are consecinţe dezastruoase. Poate să facă mari catastrofe. Răul, când este singur, face răul, dar într-o măsură mică. Însă atunci când cel rău se uneşte cu alţi răi, iar aceştia iarăşi se unesc cu alţii şi se fac mulţi, mii de mii, milioane multe, o, atunci!…

Dacă aceşti oameni, care au ură în inimă şi au ca lozincă „moartea ta este viaţa mea” şi vor să-i nimicească pe toţi ceilalţi ca să trăiască şi să conducă ei, dacă aceste milioane de oameni răi se vor organiza, se vor înarma cu armele groaznice ale distrugerii şi vor face război împotriva celorlalte popoare mici şi neputincioase, o, ce catastrofă va fi atunci! O astfel de catastrofă groaznică a văzut omenirea în secolul nostru de două ori. A văzut-o în cele două războaie mondiale, dintre care cel de-al doilea a fost şi mai dezastruos decât primul. Milioane de oameni uniţi, având în frunte conducători oameni sălbatici, fiare, ca înfricoşătoarele fiare ale Apocalipsei, s-au năpustit şi au împrăştiat moartea şi catastrofa. Şi aceste milioane de oameni aveau dragoste între ele, dar aveau şi ură împotriva celorlalţi oameni, pe care voiau să-i supună şi să-i nimicească. Iubirea lor era limitată, egoistă. Nemţii îi iubeau cu patos doar pe nemţi. Ruşii pe ruşi. Italienii pe italieni. Japonezii pe japonezi. Englezii pe englezi, etc. Şi marile state, dincolo de aşa-numitele lor interese naţionale n-au văzut nimic altceva. Iar toate câte le spuneau despre dreptate, toate erau o înşelăciune şi o iluzie. Din nefericire, acest lucru l-a demonstrat şi-l demonstrează continuu realitatea.

***

Dar Hristos, Care a sădit în inima oamenilor legea dragostei, nu vrea ca dragostea să fie limitată şi sufocată în limitele înguste ale unui sentiment, care doar are numele de dragoste, dar în realitate este un egoism, o adorare şi o zeificare a ego-ului. Iubirea pe care a propovăduit-o Hristos, aşa cum vedem în Evanghelia de astăzi, sparge limitele înguste, se lărgeşte şi se revarsă ca un râu în toată lumea. Hristos ne învaţă că trebuie să-i iubim nu doar pe părinţi, pe prieteni, pe rude, pe conaţionalii noştri, ci chiar şi pe străini şi pe vrăjmaşii noştri. Cât de clar se aude glasul lui Hristos! „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine…” (Luca 6, 35). Zice: Faceţi bine chiar şi vrăjmaşilor voştri.

Însă acest lucru este uşor? Nu este uşor. Dar „cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Doar în creştinism se împlineşte această iubire ideală, care îi îmbrăţişează chiar şi pe vrăjmaşi.

Vreţi un exemplu? Aruncaţi o privire la Cel Răstignit. Iubirea pe care Hristos a învăţat-o, El însuşi a împlinit-o. Sus, pe Crucea muceniciei Lui, Şi-a întins Preacuratele Sale Mâini şi i-a îmbrăţişat pe toţi oamenii, chiar şi pe vrăjmaşii Lui. S-a rugat pentru răstignitorii Săi şi a spus acele nemuritoare cuvinte, care frâng inimile şi celor mai învârtoşaţi şi nemiloşi oameni: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).

***

Iubiţilor, vă întreb: Suntem creştini? Să-L imităm pe Stăpânul nostru. Să-L urmăm cu fidelitate pe sfântul drum al dragostei, dragoste, pe care trebuie s-o arătăm chiar şi vrăjmaşilor noştri.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Kyriaki”)


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Egoismul, voia proprie, Mitropolitul Augustin de Florina, Predica de pe munte si Iubirea vrajmasilor, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la ““PRECUM VOITI SA VA FACA VOUA OAMENII…”. Legea fundamentala pierduta de crestinii vremurilor reci de pe urma. De la a nu face raul la nevointa iubirii pana la capat. Si despre “IUBIREA” CARE URASTE SI UCIDE

  1. Pingback: Srbija…Србија… « Sfinxul
  2. Cateva cuvinte la care se cuvine sa luam aminte mai ales in aceasta duminica si in aceasta vreme, cand “dintre noi au iesit lupi infioratori gata sa sfasie turma”:

    ***

      Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii.

      Te-a blestemat cineva? Sa nu-l urasti pe el, ci blestemul si pe dracul care a pus la cale blestemul. Caci daca urasti pe cel ce te-a blestemat, ai urat un om si ai calcat porunca. Si ceea ce a facut acela cu cuvantul, tu faci cu fapta. Iar de pazesti porunca, arata semnele dragostei; si de poti face ceva ajuta-l, ca sa-l izbavesti de rau.

      Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul in niciun chip si pentru niciun lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru evanghelii.

      Cand ne vad dracii ca dispretuim lucrurile lumii, ca sa nu mai uram pentru ele pe oameni si sa cadem din dragoste, starnesc impotriva noastra defaimari, ca nerabdand supararea sa uram pe cei ce ne defaima.

      Nu este durere mai grea a sufletului decat defaimarea, fie ca-ti defaima cineva credinta, fie ca viata. Si nimeni nu poate sa o dispretuiasca, decat numai cel ce cauta la Dumnezeu, ca Suzana, singurul care poate sa ne izbaveasca din nevoi, ca si pe aceea, si sa le descopere oamenilor adevarul, ca si in cazul acela, si sa mangaie sufletul cu nadejdea.

      Cu cat te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaima, cu atat Dumnezeu le arata adevarul celor ce se smintesc. (!!!)

      Numai cei ce pazesc intocmai poruncile si cunosc adevarat judecatile dumnezeiesti nu parasesc pe prietenii incercati prin ingaduinta lui Dumnezeu. Dar cei ce dispretuiesc poruncile si nu cunosc judecatile dumnezeiesti, cand ii merge prietenului bine, se bucura impreuna cu el, iar cand e incercat si patimeste, il parasesc. Ba uneori se dau chiar cu dusmanii.

      Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu si Lui sa-I slujim din toata puterea. Cata vreme ne sustine El, umbla in jurul nostru toti prietenii, si dusmanii nu au nicio putere impotriva noastra. Cand insa ne paraseste El, ne ocolesc prietenii, si dusmanii capata putere impotrivaa noastra.

      Prietenii lui Hristos iubesc din inima pe toti. Dar nu sunt iubiti de toti. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toti, nici nu sunt iubiti de toti. Prietenii lui Hristos pastreaza dragostea neintrerupta pana la sfarsit; ai lumii, pana ce se ciocnesc intreolalta din pricina lucrurilor lumii.

      Inteleptul, fie ca invata pe altii, fie ca primeste invatatura, vrea sa invete pe altii si sa invete el insusi numai cele de folos. Dar cel intelept numai la parere, si cand intreaba si cand e intrebat scoate inainte numai lucrurile curioase.

      Multi au spus multe despre dragoste. Dar numai cautand-o intre ucenicii lui Hristos o vei afla. Caci numai ei au avut Dragostea adevarata ca invatator al dragostei. Ei ziceau despre ea: “De as avea darul proorociei si de as cunoaste toate tainele si toata cunostinta […], iara dragoste nu am, nimic nu sunt”. (I Cor. XIII, 2). Cel ce a dobandit, prin urmare, dragostea, a dobandit pe Dumnezeu insusi, intrucat “Dumnezeu iubire este” (I Ioan IV, 16). A lui este slava in veci. Amin.

    Selectii din Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste.

    Oare nu din cauza inimilor noastre reci ne-am impietrit sufletele si nu ne mai pasa de suvoiul faradelegilor, mai cu seama atunci cand se deghizeaza sub chipul marturisirii? Si alergam la acesta ca la izvor de viata, otravindu-ne si parasind Evanghelia?

  3. Din cartea Intelepciunii lui Isus Sirah (cap. 28-29):

      Cel care aruncă piatră în sus, peste capul său o aruncă şi lovitura vicleană dă naştere la răni.
      Cel care sapă groapa altuia va cădea el în ea şi cel care întinde cursă se va prinde în ea.
      Cel care face rele, peste el vor cădea şi nu va cunoaşte de unde-i vin.
      Batjocura, sudalma este partea celor trufaşi şi pedeapsa ca leul va pândi asupra lor.
      În laţ se vor prinde cei care se bucură de căderea celor drepţi şi durerea îi va mistui mai înainte de a muri.
      Mânia şi urgia sunt lucruri urâte; şi bărbatul păcătos le ţine minte.

    *

      Cel care se răzbună, de la Domnul va afla pedeapsă şi păcatele lui le va ţine minte.
      Iartă nedreptatea aproapelui tău şi, atunci când te vei ruga tu, ţi se vor ierta păcatele.
      Omul care ţine mânie asupra omului, cum poate să ceară de la Dumnezeu vindecare?
      De omul cel asemenea lui nu-i este milă şi pentru păcatele sale se roagă.
      El fiind trup, ţine mânie, şi cine va curăţi păcatele lui?
      Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă, de stricăciune şi de moarte şi te păzeşte de vrajbă şi rămâi întru porunci.
      Adu-ţi aminte de porunci şi de aşezământul de lege al Celui Preaînalt şi nu te mânia pe aproapele, iertându-i lui neştiinţa.
      Depărtează-te de vrajbă şi vei împuţina păcatele, că omul mânios va aţâţa vrajbă.
      Şi omul păcătos va tulbura pe prieten şi, intre oamenii cei ce au pace, va arunca vrajbă.
      Precum este materia focului, aşa se va aprinde şi după putere vrajba va creşte.
      După puterea omului va fi mânia lui; şi după cum este avuţia lui; va înălţa mânia sa.
      Sfada grabnică aprinde foc şi vrajba grabnică varsă sânge.
      De vei sufla în scânteie, se va aprinde, şi de vei scuipa peste ea, se va stinge; amândouă ies din gura ta.
      Pe bârfitor şi pe cel cu două limbi blestemaţi-i, că pe mulţi care aveau pace i-au pierdut.
      Limba clevetitoare pe mulţi i-a clătinat şi i-a risipit dintr-un neam într-alt neam şi cetăţi tari a surpat şi casele celor mari a stricat.

      Limba clevetitoare femei vrednice a izgonit şi le-a lipsit de ostenelile lor.
      Cel care ascultă de ea, nu va afla odihnă, nici nu va locui cu linişte.
      Lovitura biciului face vânătaie, iar lovitura limbii frânge oasele.
      Mulţi au pierit de ascuţişul sabiei, dar mai mulţi de uneltirile limbii.
      Fericit este cel care a scăpat de ea şi care n-a trecut în mânia ei,
      Care n-a tras jugul ei şi cu legăturile ei nu s-a legat.
      Că jugul ei jug de fier este şi legăturile ei sunt legături de aramă.
      Moarte rea este moartea ei şi mai de folos este şeolul decât ea.
      Nu va birui pe cei binecredincioşi şi în văpaia ei nu vor arde.
      Cei care părăsesc pe Domnul vor cădea într-însa şi se va aţâţa întru ei şi nu se va stinge.
      Se va trimite asupra lor, ca leul; şi ca pardosul fi va pierde.

      Vezi, îngrădeşte moşia ta cu spini şi argintul tău şi aurul tău leagă-l bine.
      Şi cuvintelor tale fă jug şi cumpănă şi gurii tale fă-i uşă şi încuietoare.
      Ia aminte ca nu cumva să aluneci cu ea şi să nu cazi înaintea celui ce te pândeşte cu vicleşug.

    http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/72/Ecclesiasticul

  4. PORUNCA DESĂVÂRŞIRII – Părintele ARSENIE BOCA: „CUVINTE VII”

    Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm acelaşi păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa. Înfruntăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil.

    Desăvârşirea şi iubirea de vrăjmaşi nu sunt nici măcar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu împlinirea sau neîmplinirea lor, stăm sau cădem din creştinism.

    Să nu descurajeze nimeni; fiecare are măsura sa, pe care trebuie să o ajungă. Pe ce cunoaştem aceasta ? – Pe cele ce ni se întâmplă; pe cele ce ne vin fiecăruia să le trecem, ţinând seamă de aceste două porunci. Providenţa conlucra cu noi pentru desăvârşirea noastră: prin toate împrejurările grele, din care nu putem ieşi teferi decât lepădându-ne de noi înşine, ducând o cruce în fiecare zi şi îmbiaţi cu protivnici, plini de ură, capabili să ne şi dezlege de viaţa aceasta.

    Dacă nu înţelegem ţeserea Providenţei, care urmăreşte desăvârşirea noastră, prin tot felul de încercări inevitabile, atunci cădem în părerea că desăvârşirea noastră trebuie să ne-o facem noi, ceea ce e o trufie fără seamăn. Încremenim desăvârşirea într-o problemă.

    Cât suntem de departe de iubirea de vrăjmaşi, şi zarea desăvârşirii cât e de departe, ne stă probă faptul că aproape în fiecare casă trăiesc laolaltă oameni care nu se înţeleg.

    Dar să ne întoarcem la noi: abia se mai propoveduieşte iubirea de oameni! Ar trebui să devenim întâi oameni!

    Nu-i vorbă – trebuie să înţelegeţi şi aceasta – că din toate suferinţele care turbură furios viaţa omenească, cea mai mare este ura, duşmănia şi răzbunarea: unul şi acelaşi diavol: boarea iadului între oameni.

    O, tu ură, care vii din iad şi faci şi lumea iad !…

    Sigur că a propovedui iubirea de vrăjmaşi între asemenea condiţii de iad, însemnează să o păţeşti la sigur. Astăzi se înţelege lucrul acesta cel mai bine. Dar când mai şi trăieşti iubirea de vrăjmaşi, iubirea care nu face deosebirea între oameni, asemenea lui Dumnezeu, care trimite ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, riscurile sunt ultime: crucea te aşteaptă.

    – Să nu se creadă că în lumea aceasta poţi crede în desăvârşire nepedepsit! Iar Iisus se ruga pentru ucigaşii Săi…

    Aceasta n-o pot face decât oamenii hotărâţi să sfârşească pe o cruce. Ce facem ? Fricoşii – scrie – că nu intră în împărăţia lui Dumnezeu. Deci porunca aceasta, a iubirii de vrăjmaşi şi a desăvârşirii, chiar şi Dumnezeu a plătit-o cu viaţa.

    Deci până nu ne cheamă Dumnezeu, trimiţându-ne El împrejurările care să ne dezlege şi de frică şi de îndrăzneala trufiei, curajul nostru ar semăna mai mult a păcat decât a virtute. Ar fi sinucidere şi nu jertfa a iubirii.

    E aci o cumpănă rezemată pe conştiinţă: noi suntem şi din lumea aceasta, desăvârşirea nu-i din lumea aceasta. Porunca desăvârşirii ne cere, pur şi simplu, strămutarea – încă în lume fiind – în împărăţia din care ne-a venit desăvârşirea, îmbrăcată concret, într-un Om-Dumnezeu, în Iisus Hristos.

    Iisus a trezit în noi îndemnul desăvârşirii, îndemn întărit profund în însăşi natura creştinismului, dar prin condiţia umană ni se refuză. Suntem hotărât îndemnaţi spre şi hotărât opriţi de la. Ce rost are aşezarea noastră între pintenii acestui imperativ şi frânele acestui refuz -, e greu de spus.

    Când tensiunea acestei cumpene de conştiinţă va aduna destulă energie, Providenţa va aduce dezlegările…

    A încercat omul toate: bogăţia, puterea, ştiinţa, păcatul, dar fericit nu l-a făcut nici una ! „Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii. Aceea pe care nimeni n-a facut-o, sau pe care puţini au încercat-o, doar clipe ale vieţii lor. Cea mai cutezătoare, cea mai protivnică pornirilor din noi; dar singura care se poate ţine de ceea ce făgăduieşte!” (Papini)

    Iată de ce crucea e o taină, şi se dezleagă numai celor ce o iubesc. Aceştia sunt „fiii Celui Preaînalt”.

    Prislop
    2.X.49.

  5. Duhul mândriei şi-al plăcerii
    De mici ne’atrage în păcat
    Şi-n neruşinea ce ne’afundă
    În veşniciile din iad.

    Din leagăn ne’nrobeşte lumea
    Isteţ şi dulce, în plăcere
    În egoisme, în minciună
    Şi-n setea oarbă de putere.

    Păcatul zilnic se’noieşte
    În chip deştept şi’atrăgător
    Şi motivează academic,
    Neruşinarea din popor.

    Toată puterea instruirii,
    -Fără Hristos- ne duce-n Iad
    Pe căi mereu mai rafinate
    Şi mai subtile în păcat.

    Că totu’alunecă-n mândrie
    În egoisme şi în rău,
    Cînd instruirea nu-i smerită
    Şi-n legile lui Dumnezeu.

    Acum păcătuim cu toţii
    Mult mai adânc, mai rafinat,
    Mai pătimaş, mai viu, mai lacom
    Şi zi de zi mai motivat.

    Azi neruşinea se prezintă
    În chip deştept şi’artăgător
    Iar serverele ne pun Iadul,
    La îndemâna tuturor.

    Căci în tararul desfrânării
    Ne îtinăm lacomi privirea
    Şi aprobăm tacit păcatul
    Cu gâdul, duhul şi trăirea.

    Văduhul geme în emisii
    Ce ne trimit nonstop păcatul
    Şi bucuriile’nrobirii
    Cu care ne distreză Iadul.

    Nicicând n’a fost atâta zgomot
    Nicicând atâta unitate,
    În poftele dezlănţuite
    Fără ruşine, în păcate.

    Întreaga lume e unită
    Din răsărit până-n apus
    În pofta şi nelegiurea
    Care-L respinge pe Iisus.

    Şi’această lume înrobită
    Şă’ncătuşată în păcate
    Prin făr’delege vrea s’ajungă
    La Adevăr şi la dreptate.

    Că nu e om să nu-şi dorească
    Dreptatea, cinstea şi’omenia
    Deşi trăim călcând dreptatea
    Şi înmulţim necurăţia.

    Că nu e suflet fără dorul
    De-a fi oriunde preţuit,
    Pentru mândria înglobată
    În cele ce-a înfăptuit.

    Ne bucurăm prin cele care
    Ne-aduc osânda veşniciei.
    Ne temem unde nu e frica
    Că dăunăm ortodoxiei.

    Ne coborâm întru necinste
    Mult mai prejos de dobitoace
    Şi’n cele împotriva firii
    Mai îndrăznim să cerem pace.

    Mărşăluim pentru mai bine
    Şi cerem altora dreptate
    Noi care-n vina fărdelegii
    Am săvârşit cumplite fapte.

    Cerem în public Adevărul
    Noi care pururea minţim
    Şi condămnăm la alţii fapte
    Pe care toţi le săvârşim.

    Ce răutate de pe lume
    Nu am trăit în chip ascuns
    Şi ce-am păzit până -la sânge-
    Din cele ce ne-a spus Iisus ?

    Acum primim ce-am dat la alţii
    Aşa cum Domnul a rostit,
    Plată plăcerilor moderne
    Şi-a traiului nelegiuit.

    Primim răsplăţile vânzării
    Ortotodoxiei, pe păcate
    Şi preţul ce la-m pus noi înşişi
    Pe mult râvnita libertate.

    Cum am lucrat primim şi plata
    Cum am cinstit suntem cinstiţi
    De Dumnezeu dar şi de semni
    Ce pururea-s nedreptăţiţi.

    Savarea nemului şi-a ţării
    E doar la bunul Dumnezeu
    Nu-i în apus, nu-i la Mamona
    Nici în vicleanul CMB-eu.

    Ce ne dorim pentru noi înşişi
    La semeni de vom dărui,
    Smeriţi şi ascultând de Domnul
    Cereasca cinste vom primi.

    De vom zidi şi îlnăuntru,
    Cât am zidit pedinafară
    Vom scoate ţara din osâdă
    Şi cinstea noastră din ocară.

    De vom trăi smeriţi în duhul
    Şi-n spusa sfinţior părinţi
    De orice rău şi sărăcie
    Prin Dumnezeu vom fi păziţi.

  6. Pacat ca se vorbeste atat de mult despre dragoste in zilele noastre si, totusi, suntem atat de departe de a recunoaste adevarata Dragoste!

    Mai mult, suntem “intoxicati”, crezand ca putem iubi cu propriile puteri… Dar a iubi cu adevarat nu poti fara Dumnezeu, pentru ca e mai presus de puterile noastre. iar El e Izvorul Iubirii…

    Poate ni se pare ca a iubi presupune cine stie ce lucruri marete, dar de fapt lucrarea dragostei se face prin lucruri marunte, dar esentiale: prin grija de a nu supara pe celalalt, prin ajutorul dat altuia neconditionat, prin orice gest care arata ca ne pasa de altcineva decat de noi insine…

    Domnul sa ne intareasca in iubire, dar pana ajungem acolo sa ne dea pocainta si zdrobire de inima! Domnul cu noi cu toti!

  7. “De aş avea lacrămi de sânge, cu ele aş scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi şi pentru urâciunea şi turburarea care domneşte între noi!
    ….
    Valea Hozevei adeseori aduce răsunetul sfezilor şi a tulburărilor care se stârnesc între sfinţiile voastre, spre ruşinea neamului nostru şi paguba mântuirii.. Sunteţi pe locul acela sfânt unde a răsunat glasul Domnului, atunci când se înălţa la ceruri, zicând: De Ierusalim să nu vă despărţiţi! Vorbele acestea au fost rostite către Sfinţii Săi Apostoli, dar ele au un înţeles tainic pentru noi toţi. Numele “Ierusalim” se tâlcuieşte “Sfânta Pace”.

    Deci Domnul ne porunceşte la toţi şi mai ales Sfinţiilor Voastre ca să nu vă depărtaţi de Ierusalim, adică de Sfânta Pace. Glasul Mântuitorului răsună mereu deasupra Eleonului (pentru Sfânta Pace) dar nu mai este cine să-L asculte. “Căci toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut (cum zice Sf. Prooroc David) nu este cine să facă bine, nu este până la unul!”.

    Amarul vieţii noastre prin străini, noi singuri îl facem mai amar, căci ne mâncăm unul pe altul şi ne zavistuim de moarte! În loc să fim uniţi şi să ne purtăm neputinţele unul la altul, noi facem cu totul dimpotrivă. Trăim mereu în dezbinare şi când ne vine bine ne surpăm în groapă unul pe altul şi ne vindem prin tot felul de intrigi la cei străini. Nu mai zic de boldul clevetirii şi de cornul zavistiei, care totdeauna are de lucru la româncele noastre. Este viermele neadormit care ne roade toată osteneala şi ne lipseşte de plată.

    În loc să acoperim în faţa străinilor pe cel bicisnic al nostru, noi dimpotrivă mai rău îl vădim, ca să cunoască străinii toată procopseala noastră şi să se bucure vrăjmaşii noştri!

    Gândiţi-vă că trăim în vremurile cele mai grele şi mai primejdioase pentru mântuirea sufletului! Gândiţi-vă că toţi am rămas ca nişte orfani de părinţi, înstrăinaţi de ţară şi lipsiţi de sufletească hrană! Gândiţi-vă că vrăjmaşii credinţii noastre s-au înmulţit mai tare ca altă dată şi mântuirea noastră este mai primejduită: de suntem răniţi la suflet n-are cine să ne vindece, iar de suntem în cădere, nu mai are cine să ne ridice! Acuma este nevoie de mai multă unire şi de frăţească sprijinire. Chiar dacă nu suntem cu toţii la un loc, dar cel puţin sufleteşte să fim uniţi şi să ne purtăm neputinţele unul altuia cu îndurare. De este unul mai neputincios la suflet sau bolnav cu trupul, să nu-l împungem cu vorba şi nici să-l clevetim la cei străini, ca nu cumva descurajându-l să ne facem cu asta ucigător de frate. Dacă putem să-l sfătuim duhovniceşte, bine este, iar ca să-i vădim neputinţele la alţii îndoită pagubă pricinuim: pe cel slab nu-l folosim şi pe noi ne osândim. Vădind pe fratele nostru, noi dăm pricină străinilor ca să ne asuprească mai rău, cu alte cuvinte noi singuri dăm armele în mână străinilor ca să ne lupte mai tare şi să ne ponegrească neamul nostru. Cu asta prind îndrăzneală şi vrăjmaşii credinţei (comuniştii şi ereticii) şi ne vânează mai uşor. Căci smintelile dintre noi, care se fac arătate, sunt armele cele mai puternice, pe care le dăm vrăjmaşilor ca să ne lupte pe noi. Destul ne este nouă amarul de la străini şi defăimarea, măcar între noi să nu ne sfâşiem şi să nu ne împungem. “Purtaţi sarcina unul la altul şi aşa pliniţi Legea lui Hristos!” strigă Sf. Apostol Pavel.

    Dacă nu avem dragoste între noi, atunci nici pe Domnul nu-L avem cu noi (aşa grăieşte Sf. Scriptură), căci Dumnezeu dragoste este şi cea din urmă poruncă dată Sfinţilor Săi Ucenici a fost porunca dragostei. “Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul, cum v-am iubit Eu aşa să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan cap. 13-14).”
    Sf. Ioan Iacob Hozevitul, FRĂŢEASCĂ URARE PENTRU SURORILE ROMÂNCE DE LA ELEON

  8. Românii scoşi la vânzare. Introducerea abuzivă a actelor electronice

    În orice stat din lume – cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plin război informaţional mondial – suma informaţiilor de orice gen a unui stat este considerat patrimoniu naţional al cărui înstrăinare este pedepsită prin lege, sub acuzaţia de înaltă trădare. Scopul legii este şi trebuie să rămână ocrotirea cetăţenilor unui stat şi nicidecum periclitarea sau violarea identităţii şi a informaţiei lor personale. Legiferarea unei trădări invalidează legea respectivă, cetăţenii având nu dreptul, ci obligaţia de a nu respecta o lege împotriva drepturilor omului şi împotriva conştiinţei naţionale şi individuale. Cetăţenii României nu sunt mărfuri de vânzare. În calitate de fiinţe vii şi raţionale refuzăm să ne numim pe noi înşine cifre.
    Acest act de înstrăinare (vindere) a României, prin patrimoniul ei de date referitoare la persoane, credinţă, cultură, pământ, avere, şi mai ales legea obligativităţii acestui tip de identitate a persoanelor ei, este din toate punctele de vedere un act de trădare naţională.
    Actele biometrice cu microcip ne afectează: suveranitatea statului (oferind informaţii secrete oricăror puteri străine şi contrare valorilor naţionale), libertatea (de orice fel, fiind permanent urmăriţi nu se ştie de cine şi în ce scop), demnitatea (prin identificarea pe bază de număr, ca pe marfă, iar nu de nume, ca pe fiinţă), siguranţa personală şi socială (informaţiile putând fi citite, modificate sau şterse de către oricine), sănătatea (conform cercetărilor medicale referitoare la folosirea de orice fel a microcipului, şi din practica milenară de malpraxis a informaţiilor biometrice), cultura (care, devenind o emanaţie a unor oameni ce nu se consideră oameni ci abstracţiuni exclusiv identificabile prin procesul strict de relaţionare cu sistemul virtual iar nu cu sistemul Real, aşadar nemaifiind zămislire a cosmologiei, devine teren de speculaţie aridă sau simplă stenografiere a vremelniciei şi a nonsensului), viaţa socială (care s-ar modifica negativ sub toate aspectele, fiind înlocuite relaţionările vii prin intermedieri computerizate care, anulând interacţiunea organică şi proferând-o pe cea a imaginaţiei virtuale, falsifică orice substanţă a interacţiunii), spiritualitatea (prin anularea tuturor valorilor absolute în care poporul român crede de milenii: [……]
    Un Ştefan cel Mare sau un Vodă Brâncoveanu n-ar fi primit vreodată acte cu vreun alt simbol afară de Sfânta Cruce, şi nici să fie numerotaţi ca pe vite, şi aceia în mod sigur au fost buni români, buni creştini (sfinţi) şi buni conducători iubitori de Dumnezeu, de neam şi de ţară, pururi scrişi în cerurile sfinte şi în inimile tuturor românilor. Cei ce cinstesc numele primit la Botez, a fi român, a fi liber, a fi înţelept, să folosească în continuare acte standard ca şi până acum, fără date biometrice şi fără microcip. Astfel se respectă atât libertatea celor ce nu vor aceste acte, cât şi cea a celor ce le vor, probabil din neînţelegere a pericolelor pe care acestea le comportă, cât şi, în sfârşit, a celor ce doresc să fie etichetaţi şi urmăriţi ca animalele, fiecare alegere liberă având consecinţele ei. […….]
    Articolul intreg la:
    http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2010/10/04/romanii-scosi-la-vanzare-introducerea-abuziva-a-actelor-electronice/

  9. Ura si iubire

    Fii atent la ceea ce urasti si la ceea ce iubesti. Atunci cand lupti pentru credinta ta , iubeste-ti credinta din toata inima ;caci ea ti-a fost daruita de catre Cel Ce te iubeste . Credinta este un dar al iubirii , este credinta ta , adevarata credinta ortodoxa , frate sârb (român – n.m.). Atunci cand iti iubesti credinta , Il iubesti pe Datatorul credintei.
    Egoismul intuneca mintea si intunecă(,)candela credintei.Atunci cand lupti impotriva egoismului tau , uraste-ti egoismul din sufletul tau.

    Ateismul distruge sufletul , smulgand samanta dumnezeiasca a sufletului; dar sa nu-l urasti pe cel cuprins de lepra ateismului .
    Daca tu nu iti urasti boul cand e cuprins de ciuma si daca nu-ti urasti oaia atunci cand se imbolnaveste , cum ai putea urâ un om , fratele tau , care a fost cuprins de lepra ateismului ? Povara ateismului se naruie prin sine insâsi ; nu-ti mai pune sarcina urii si in spatele fratelui tau.

    Erezia este credinta deformata , taiata si micsorata , precum un pom rasucit de furtuna si taiat de grindina. Atunci cand lupti cu ereticii, sa urasti pacatul credintei sub forma ereziei si s-o alungi de la tine cu tot sufletul tau , dar sa nu-l urasti pe omul cu credinta deformata si mutilata .
    Daca nu urasti pomul lovit si distrus de grindina , cum ai putea urâ pe un om , pe fratele tau , cand are o credinta deformata si un suflet mutilat ?

    Putinatatea credintei este credinta fara roade . Cand lupti impotriva celor imputinati in credinta , sa urasti putinatatea credintei din tot sufletul tau , dar sa nu urasti omul , fratele tau , caci el e bolnavul si este cel ce patimeste .
    Daca nu urasti graul , atunci cand este inalt si copt , dar ii lipsesc spicele si grauntele , cum ai putea urâ un om , pe fratele tau care a avut nenorocirea de a avea credinta neroditoare si de a avea candela credintei plina de untdelemn , dar fara flacara ? Dumnezeu te va binecuvanta si iti vei pastra credinta , cea mai mare avere a ta , fratele meu sârb (român – n.m.).
    Daca iti pastrezi credinta , ti-ai pastrat si sufletul. Vei spune adio acestei lumi cu usurinta si tot cu usurinta vei intra in viata vesnica pe care Creatorul a fagaduit-o binecuvantatilor Sai . Amin

    Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici – “Lupta pentru credinta”

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Patriarhul Pavle al Serbiei: A FI OM SI PRINTRE NEOAMENI. “Cel mai im­portant e ca noi sa nu ajungem lupi”
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Profetismul dostoievskian “la lucru” (II): “Spre asta ne indreptam…”
  12. Pingback: "CUMPLITA ESTE NEOMENIA! Mai lesne le va fi atunci sodomitilor, necredinciosilor, inchinatorilor la idoli, decat unor asemenea crestini..."
  13. Pingback: SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL. Fericirile si durerile omului credincios -
  14. Pingback: PREDICA DE PE MUNTE. IUBIREA VRAJMASILOR – Predici si talcuiri (IPS Bartolomeu Anania, PS Sebastian, Parintele Coman) -
  15. Pingback: Predici (text si audio) la Duminica iubirii vrajmasilor. CE NE IMPIEDICA SA IUBIM? -
  16. Pingback: Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958) -
  17. Pingback: PREDICA DE PE MUNTE – IUBIREA VRAJMASILOR. Evanghelia iubirii desavarsite. SF. NICOLAE VELIMIROVICI: “Nimeni sa nu se laude ca s-a mantuit prin multa lui iubire, ca si-a deschis singur portile raiului!” -
  18. Pingback: Ceausescu “razbunat”: OMUL NOU, REEDUCAT FACE LEGEA ASTAZI. E delator si calomniator, lingusitor cu cei mai puternici si tiranic cu cei mai mici - Recomandari
  19. Pingback: PREDICILE AUDIO ale parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA PREDICII DE PE MUNTE SI A IUBIRII DE VRAJMASI. Cine crede ca este bun se afla intr-o mare inselare; De ce cuvantul “TREBUIE” este otrava pentru suflet, cum functioneaza PATIMA ca un D
  20. Pingback: Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ -
  21. Pingback: IUBIREA CARE INVESNICESTE si IUBIREA SENTIMENTALA, “CU TERMEN DE EXPIRARE”. Exclusivism vs. universalitate. Incotro sa ne directionam dragostea? | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Parintele Zaharia de la Essex despre PORUNCA IUBIRII VRAJMASILOR, calea sigura a MANTUIRII, prin salasluirea in noi deplina a Duhului Sfant | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate