Care e sensul poruncii lui Hristos: “IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?

3-10-2009 Sublinieri

02.19.07.lent

“Cei ce-l urăsc pe fratele lor şi-l resping duc o existenţă amputată şi mutilată. N-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu Care e Iubire ce îmbrăţişează toate, şi n-au găsit calea ce duce spre El”.

Despre iubirea de vrajmasi

“Orice sistem raţionalist îşi are propria structură logică, dialectica sa internă; de asemenea, lumea duhovnicească are şi ea – ca să ne exprimăm în mod convenţional – structura şi dialectica proprie. Dar experienţa duhovnicească are o dialectică cu totul deosebită şi care nu coincide cu demersul obişnuit al gândirii.

Astfel spiritelor raţionaliste le-ar putea părea ciudat faptul că fericitul stareţ vede în iubirea de vrăjmaşi criteriul adevăratei credinţe, al adevăratei comuniuni cu Dumnezeu, semnul autenticei lucrări a harului.

siluan_sofronie

In ciuda dorinţei de a fi cât mai scurt cu putinţă şi de a evita tot ce e de prisos, câteva cuvinte de explicaţie mi se par totuşi necesare.

Omul trăieşte în nădejdea de a primi în veacul viitor darul asemănării cu Dumnezeu şi al fericirii desăvârşite; aici el nu cunoaşte decât „pârga” sau „arvuna” acestei stări viitoare. In limitele experienţei sale pământeşti, omul îmbrăcat în trup poate rămâne în momentul rugăciunii în Dumnezeu păstrând în acelaşi timp amintirea lumii; dar când ramâne în Dumnezeu mai deplin, atunci „lumea e uitată“, aşa cum omul alipit cu totul de lume uită de Dumnezeu.

Dar dacă uităm de lume, atunci când atingem starea unei totale cufundări în Dumnezeu, cum am mai putea vorbi de iubirea de vrăjmaşi ca despre criteriul adevăratei comuniuni cu Dumnezeu? Când uită lumea, omul nu se mai gândeşte nici la prietenii, nici la vrăjmaşii săi.

Prin Fiinţa sau Esenţa Sa Dumnezeu este mai presus de lume, transcendent lumii. Dar prin lucrarea sau actul Său El rămâne în lume, e imanent lumii. Absoluta transcendenţă a Fiinţei divine nu e nicidecum afectată de neîncetata Sa acţiune sau lucrare în lume. Dar omul îmbrăcat în trup şi care trăieşte pe pământ n-are în el o asemenea desăvârşire; deci atunci când e cu totul cufundat în Dumnezeu, cu toate puterile minţii şi inimii sale, el pierde orice conştiinţă a lumii. De aici nu trebuie dedus că totala cufundare in Dumnezeu ar fi lipsită de legătură cu iubirea faţă de vrăjmaşi. Stareţul afirma, dimpotrivă, că una e strâns legaltă de cealaltă.

La arătarea lui Hristos, stareţul ajunsese la o astfel de treaptă  a cunoaşterii care exclude orice îndoială sau ezitare. El afirma categoric că cine iubeşte pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt va iubi deopotrivă întreaga creaţie a lui Dumnezeu şi, înainte de toate, omul. Socotea această iubire drept un dar al Duhului Sfânt. O primea ca pe o putere venită de sus. Şi, invers, cunoştea şi cufundarea totală în Dumnezeu ce purcede dintr-o iubire de aproapele iscată de har.

Vorbind de vrăjmaşi, stareţul folosea limbajul mediului său într-o epocă în care se vorbea şi se scria mult despre „duşmanii credinţei” [ateii bolşevici]. El însuşi nu-i împărţea pe oameni în prieteni şi duşmani, ci în cei care-L cunoşteau pe Dumnezeu şi cei ce nu-L cunoşteau. Am putea de aceea presupune că, dacă împrejurările istorice ar fi fost diferite, stareţul s-ar fi exprimat astfel, ceea ce de altfel i s-a întâmplat de mai multe ori atunci când vorbea despre iubirea pentru om în general, adică pentru toţi oamenii, pentru cei ce fac binele, ca şi pentru cei ce fac raul. După părerea sa, acest lucru îl face pe om asemenea lui Hristos Care Şi-a întins braţele Sale pe cruce” ca să strângă la Sine pe toţi oamenii.

Care e sensul poruncii lui Hristos: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”? De ce a zis Domnul că aceia care vor păzi poruncile Lui vor şti de unde vine învăţătura Sa (In 7, 17)? Cum înţelegea stareţul acest lucru?

Dumnezeu este Iubire, Iubirea absolută, care in revărsarea sa covârşitoare îmbrăţişează întreaga creaţie. Până şi în iad Dumnezeu e prezent ca iubire. Dând omului pe măsura capacităţii sale cunoaşterea reală a acestei iubiri, Duhul Sfânt îi descoperă în acelaşi timp calea care duce spre plinătatea existenţei.

Cei care au ajuns la împărăţia cerurilor şi care rămân cu Dumnezeu văd în Duhul Sfânt toate adâncurile iadului, căci în întreaga existenţă nu există loc în care Dumnezeu să nu fie de faţă. „Tot cerul sfinţilor vieţuieşte prin Duhul Sfânt şi nimic din ceea ce este în lumea întreagă nu e ascuns Duhului Sfânt“. „Dumnezeu e Iubire, şi în sfinţi Duhul Sfânt e Iubire”. Rămânând în ceruri, sfinţii văd iadul şi-l îmbrăţişează şi pe acesta în iubirea lor.

Cei ce-l urăsc pe fratele lor şi-l resping duc o existenţă amputată  şi mutilată. N-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu Care e Iubire ce îmbrăţişează toate, şi n-au găsit calea ce duce spre El.

Omul nu poate rămâne în acelaşi timp cu totul în Dumnezeu şi cu totul în lume. Aşadar, el nu poate să-şi dea seama dacă contemplaţia sa a fost autentică sau, din contră, imaginară, decât numai după ce se „întoarce” la amintirea şi simţirea lumii. Dacă, insista stareţul, după o stare duhovnicească socotită drept o contemplaţie dumnezeiască sau o comuniune cu Dumnezeu, nu avem iubire pentru vrăjmaşi şi, prin urmare, pentru întreaga creaţie, e un semn sigur că această contemplaţie n-a fost autentică, altfel spus n-a fost o adevărată comuniune cu Dumnezeu.

Omul poate fi „răpit” în stare de contemplaţie înainte să-şi dea seama de acest lucru. In stare de extaz, chiar atunci când acesta nu vine de la Dumnezeu, omul nu poate înţelege ce i se întâmplă. Dacă însă, după „întoarcerea” la conştiinţa obişnuită, în suflet rămâne ca rod al contemplaţiei un sentiment de mândrie şi indiferenţă pentru soarta lumii şi a oamenilor, atunci fără nici o îndoială această contemplaţie a fost falsă. Astfel, autenticitatea sau caracterul înşelător al contemplaţiei poate fi recunoscut după roadele sale.

Cele două porunci ale lui Hristos – iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele – sunt inseparabile. Dacă credem că vieţuim în Dumnezeu şi că-L iubim pe Dumnezeu urându-l în acelaşi timp pe fratele nostru, ne înşelăm şi ne găsim în rătăcire. Astfel, cea de-a două poruncă ne îngăduie să verificăm măsura în care trăim cu adevărat în Dumnezeu.

news_img_145387_114648

Despre calea Bisericii

„Duhul Sfânt a făcut cunoscute Bisericii noastre tainele lui Dumnezeu şi ea este tare prin cugetul său sfânt şi prin rabdarea ei”, spunea stareţul.

Taina dumnezeiască pe care Biserica o cunoaşte prin Duhul Sfânt e iubirea lui Hristos.

Cugetul sfânt al Bisericii este „ca toţi să se mântuiască. Iar calea pe care o urmează Biserica pentru atingerea acestui sfânt scop e răbdarea, adică jertfelnicia.

Propovăduind în lume iubirea lui Hristos, Biserica îi cheamă pe toţi oamenii la plinătatea vieţii dumnezeieşti, dar oamenii nu înţeleg această chemare şi o resping. Chemând pe toţi oamenii să păzească porunca lui Hristos: „Iubiţi pe vrajmaşii voştri“, Biserica se aşează între toate forţele aflate in luptă. Furia care însufleţeşte aceste forţe se întoarce în chip firesc împotriva Bisericii care se aşează în drumul lor. Dar în împlinirea lucrării lui Hristos pe pământ, mântuirea lumii întregii, Biserica ia asupra sa în mod conştient povara furiei generale, aşa cum Hristos a luat asupra Sa pacatele lumii. Şi dacă în această lume a păcatului Hristos a fost prigonit şi a trebuit să pătimească, tot aşa va fi inevitabil ca şi adevărata Biserică a lui Hristos să fie persecutată si sa sufere. Domnul însuşi şi Apostolii au vorbit despre această lege duhovnicească a vieţii în Hristos; dumnezeiescul Pavel a formulat-o într-un mod categoric spunând:

Toţi cei ce vor voi să trăiască cucernic în Iisus Hristos vor fi prigoniţi” (2 Tim 3,12).

Aşa a fost şi va fi întotdeauna şi pretutindeni în lumea întreagă  de când există păcatul.

„Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5, 6). Prin aceste cuvinte Domnul spune ca aceia care propovăduiesc pacea Evangheliei vor fi asemenea Lui, Fiul Unic al lui Dumnezeu. Vor fi asemenea Lui în toate, nu numai în Slava şi în învierea Lui, dar şi în înjosirea şi moartea Sa. Scriptura vorbeşte mult de aceasta. De aceea, toţi cei ce propovăduiesc cu adevărat pacea lui Hristos nu trebuie să uite niciodată Golgota.

Şi toate acestea numai din pricina cuvântului: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, căci cuvântul Meu nu este întru voi”(In 8, 37), a spus Domnul iudeilor. Biserica propovăduieşte acelaşi cuvânt: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”, dar lumea nu poate suferi acest cuvânt. De aceea, dintotdeauna, lumea păcatului a prigonit adevarata Biserică şi o va prigoni, i-a omorât pe slujitorii ei şi ii va omorî în continuare.

In întâlnirile mele cu fericitul stareţ n-am avut niciodată nici cea mai mică îndoială că vorbele sale erau „cuvintele vieţii veşnice” pe care le auzise de sus şi că nu prin „basme meşteşugit închipuite” a învăţat acest adevăr pe care l-a mărturisit prin întreaga sa viaţă. Mulţi oameni sunt în stare să vorbească cu uşurinţă despre iubirea lui Hristos, dar faptele lor sunt un scandal pentru lume, şi de aceea cuvintele lor sunt lipsite de putere făcătoare de viaţă.

Viaţa stareţului pe care am observat-o îndeaproape timp de mulţi ani, şi pe care încerc să o descriu acum, era un efort ascetic atât de mare şi măreţ, încât nu există cuvinte care să-mi poată exprima admiraţia. In acelaşi timp, aceasta viaţă era atât de simplă, atât de firească şi de smerită cu adevărat, încât orice expresie, oricât de puţin căutată sau emfatică, ar introduce un element străin. De aceea mi-e atât de greu să vorbesc despre ea.

Sunt oameni incapabili să sesizeze adevăratul sens ce se ascunde în spatele unui cuvânt simplu; altora, din contră, li se răneşte auzul atunci când aud notele false produse de cuvinte pretenţioase. Pentru mulţi oameni, cuvântul sfânt şi curat al stareţului nu e din nefericire uşor de înţeles, tocmai din pricina simplităţii lui; de aceea îmi îngădui să-l însoţesc cu acest comentariu al meu, crezând – poate pe nedrept – că astfel îi voi putea ajuta pe cei obişnuiţi cu alte moduri de viaţă şi de exprimare să-l înţeleagă pe stareţul nostru.

Să  luăm, de exemplu, acest scurt sfat al stareţului:

„Ce trebuie să facem pentru a avea pacea în suflet şi în trup? Pentru aceasta trebuie să iubim pe toţi oamenii ca pe noi înşine şi să fim gata să murim în tot ceasul”.

In general, gândul unei morţi iminente umple sufletul omului de tulburare şi de spaimă, uneori chiar de disperare, până acolo încât mâhnirea sufletului îmbolnăveşte chiar şi trupul. Atunci cum poate stareţul spune că, dacă suntem necontenit gata să murim şi dacă iubim pe toţi oamenii, acest lucru umple de pace nu numai sufletul, dar şi trupul nostru? Ciudată şi neînţeleasă învăţătură!

Vorbind aici de pacea în suflet şi în trup, stareţul are în vedere starea duhovnicească în care lucrarea harului se comunică în chip sensibil nu numai sufletului, ci şi trupului. Desigur, în cazul de faţă el vorbeşte de un har mai mic decât cel pe care-l trăise la arătarea Domnului. Aici harul care-i năpădise sufletul şi trupul a fost atât de puternic, încât însuşi trupul simţise limpede prezenţa lui. Blândeţea Duhului Sfânt a trezit chiar şi în trup o iubire atât de aprinsă pentru Hristos, încât şi el voia să pătimească pentru Domnul”.

(in: “Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul de arhimandritul Sofronie“, Editura Deisis, Sibiu, 1999).

Essex-Rastignirea

Cititi si:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofronie Saharov, Predica de pe munte si Iubirea vrajmasilor, Razboiul nevazut, Sfantul Siluan Athonitul, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

58 Commentarii la “Care e sensul poruncii lui Hristos: “IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Totul e sa nu ne inventam singuri vrajmasi, cand nimeni nu ne ataca direct familia… iar cu dusmanii neamului nu mai poti lupta azi cu sabia scoasa. Iar lupta intru cuvant nu exclude mila si dorinta de a se intoarce si ei la Adevar.

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » “Sau vei avea si tu o inima de fier? Dar in rai nu e nevoie de fier…”
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Nu poate sa fie adevar fara dragoste si nu poate sa fie dragoste fara adevar! Poate sa nu te copleseasca dragostea lui Hristos? – CUVANT AL PR. MIHAI ALDEA
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Pr. Mihai-Andrei Aldea: DE UNDE INCEPE SI CUM SE FACE LUCRAREA DE PROPOVADUIRE (MARTURISIRE)? Cum putem sa-i iubim pe cei aflati in rataciri si pacate grele? Cum poti sa cazi din Adevar chiar fara sa stii?
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Arhimandrit SOFRONIE DE LA ESSEX – OMUL PUTERII DISCRETE A DUHULUI si purtator in inima sa al suferintelor fiecarui om » Război întru Cuvânt
  6. Pingback: DIN COMOARA CUVINTELOR CUVIOSULUI SOFRONIE DE LA ESSEX: "Noi si spunem, si vrem sa auzim multe cuvin­te, dar nu facem nimic pentru a le implini", "Trufia, erezia si inselarile nu se vindeca usor, trebuie multa pocainta"
  7. Pingback: Scrisorile unui mare sfant, dinainte de plecarea sa la cer: SF. SILUAN ATHONITUL
  8. Pingback: "PRECUM VOITI SA VA FACA VOUA OAMENII...". Legea fundamentala pierduta de crestinii vremurilor reci de pe urma. De la a nu face raul la nevointa iubirii pana la capat. Si despre "IUBIREA" CARE URASTE SI UCIDE
  9. Pingback: PREDICA DE PE MUNTE. IUBIREA VRAJMASILOR - Predici si talcuiri
  10. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) despre MILA, despre ATITUDINEA FATA DE CEI CAZUTI IN RATACIRE si despre cei care ii dau ANATEMA pe altii: "Desi suntem cazuti atat de jos, nu ne mai dam seama ca suntem in cele mai mari pacate"
  11. Pingback: STARETUL MELCHISEDEC DE LA LUPSA – CONFERINTA DE LA BUCURESTI (audio si text): Se poate obisnui omul cu Duhul Sfant? Chemarea la adanc si agonia lumii -
  12. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV – intimul Duhului si puterea sfanta a cuvantului. Plus: PARINTELE SOFRONIE SI BISERICA RUSA -
  13. Pingback: Predici (text si audio) la Duminica iubirii vrajmasilor. CE NE IMPIEDICA SA IUBIM? -
  14. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE (†11 iulie 1993) DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN: “In afara smereniei sau fara smerenie nu este si nici nu poate fi iubire” -
  15. Pingback: MARTURII DESPRE SFANTUL PARINTE SOFRONIE – 20 de ani de la nasterea in Cer a unui adevarat “staret” purtator de Duh al secolului XX -
  16. Pingback: SFANTUL SILUAN – CUVINTE ALESE, CUVINTE ESENTIALE PENTRU MANTUIREA NOASTRA -
  17. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE! -
  18. Pingback: ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre cum sa petrecem cu mintea la Dumnezeu si cum sa ne razboim cu gandurile rele: “Curata locul si va veni Duhul Sfant” -
  19. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Pa
  20. Pingback: PREDICILE AUDIO ale parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA PREDICII DE PE MUNTE SI A IUBIRII DE VRAJMASI. “Cine crede ca este bun se afla intr-o mare inselare; CRESTINISMUL NU ESTE O MORALA”. Cum functioneaza PATIMA ca un DROG si despre marea
  21. Pingback: Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ -
  22. Pingback: SFANTUL IERARH NECTARIE – “CIOBURI” DIN PATIMIREA UNUI ARHIEREU sau PRIGOANA DIN SPATELE ICOANEI -
  23. Pingback: SFANTUL ARHIDIACON STEFAN – puterea bucuriei Duhului Sfant -
  24. Pingback: PREDICI AUDIO la Duminica tuturor sfintilor: TRAIREA CUVANTULUI LUI DUMNEZEU IN ADEVAR SI IUBIRE in fata vuietului de minciuni ale Amagitorului: “A zis Dumnezeu sa nu curvesti? Dar oare nu vezi ca toata lumea face aceasta?”. DE CE ALEGEM TULBU
  25. Pingback: BUNATATEA – conditia uceniciei si prieteniei cu Hristos | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: Părintele Zaharia Zaharou despre GREUTATEA MÂNTUIRII, “ȘTIINȚA DOBÂNDIRII HARULUI”, viața creștinului ca o necontenită CONVERTIRE și CUM TREBUIE AJUTAȚI CEI AFLAȚI SUB CERCETAREA PRIMULUI HAR: “Ceea ce ne ține şi ne dă via
  27. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
  28. Pingback: Parintele Zaharia de la Essex despre PORUNCA IUBIRII VRAJMASILOR, calea sigura a MANTUIRII, prin salasluirea in noi deplina a Duhului Sfant | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate