CU CE CREDINTA SI NADEJDE SA VENIM LA TAINA SFANTULUI MASLU? Predica Parintelui Simeon Kraiopoulos

19-10-2012 Sublinieri

Duhul autentic al Bisericii Ortodoxe

(Predica a fost ținută în Biserica Icoanei nefăcută de mână omenească Aheiropiita la priveghere, înainte săvârșindu-se Taina Sfântului Maslu)

Unde este Dumnezeul nostru?

Nu ştiu dacă Dumnezeu m-a luminat când m-am gândit să lăsăm problemele de care ne-am ocupat la aceste privegheri şi să ne ocupăm de un alt subiect. Socotesc că aşa ar trebui să fie.

Fraţilor, mă încredinţez în fiecare zi tot mai mult că toţi oamenii, toţi creştinii se află într-o nevoie, au o strâmtorare, o greutate, o constrângere. Toţi ar dori să ceară ceva de la Dumnezeu şi El să le împlinească. De exemplu, dacă doriţi, văd râvna şi durerea cu care venim să fim unşi cu untdelemnul de la Sfântul Maslu. Aceasta înseamnă că toţi aşteptăm o vindecare. Ceva ne necăjeşte, ne face să suferim, să pătimim şi vrem să ne vindecăm.

Socotesc că dacă Domnul ne-a încredinţat că va primi orice cerere a noastră, zicându-ne: „Cereţi ceea ce voiţi şi Eu vă voi da!“, toţi fără excepţie, am avea ceva să-L rugăm: unul s-ar ruga pentru sănătate, altul pentru necazul şi strâmtorarea lui, celălalt pentru un beteşug, o suferinţă, pentru ofurile pe care le are. Un altul s-ar ruga să-l vindece de neputinţele trupeşti dobândite în timp, altul pentru greşeli, pentru plăgile păcatului, căci aşteaptă de o viaţă să apară o minune în sufletul lui. Adică să simtă înlăuntrul lui învierea, viaţa cea nouă, să se întâmple această minune: Domnul să se sălăşluiască înlăuntrul lui. Am face nu doar cereri trupeşti, ci şi sufleteşti şi duhovniceşti.

Ia gândiţi-vă acum când se săvârşeşte taina Sfântului Maslu care are ca scop vindecarea de neputinţele trupului, dar şi de slăbiciunile sufletului, şi când venim toţi şi ne ungem cu ulei sfinţit, gândiţi-vă că imediat după toate acestea ne vindecăm! Fiecare dintre cei care vin, se vindecă de la primul până la ultimul, căci fiecare îşi cunoaşte durerea, suferinţa, boala lui, şi, iată, pleacă vindecat! Cugetaţi ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile stăteau astfel?! Şi după cum am spus, toţi să se vindece nu doar de bolile trupului, ci şi de slăbiciunile sufletului! Aşa cum aţi auzit, rugăciunile Sfântului Maslu pomenesc despre vindecarea slăbiciunilor sufleteşti şi trupeşti, precum şi despre iertarea păcatelor. Şi, dacă s-ar fi auzit că toţi cei care ne-am uns cu uleiul de la Maslul pe care-l săvârşim în fiecare miercuri ne-am fi vindecat, gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat în miercurea următoare, câtă lume ar fi venit! Multă tare, şi toţi ca să ceară vindecarea lor. Unul ar fi vrut ca Dumnezeu să-i vindece suferinţa lui vădită, altul pe cea ascunsă, unul suferinţa trupului, iar altul suferinţa sufletului.

Aşadar, pe de o parte, toţi fără excepţie am avea să cerem ceva şi am voi foarte mult să ne vindece Dumnezeu. Pe de altă parte, oare credem toţi că Dumnezeul nostru este Atotputernic, Dumnezeul milostivirii, al iubirii şi al milei? Deci, cum stau lucrurile? În timp ce cerem vindecarea pentru orice neputinţă trupească sau sufletească şi în timp ce facem, zicem noi, ceea ce trebuie, adică mergem la Biserică unde se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, care este pentru boli, dar ne şi rugăm, stăm la slujbă, ne mărturisim şi ne împărtăşim, în cele din urmă nu ne vindecăm.

Din nou voi spune: pe de o parte toţi avem neputinţe şi probleme, pe de altă parte Dumnezeu este iubitor de oameni, drept, atotputernic şi poate să ne dea ceea ce cerem. De asemenea, noi în dreptul nostru alergăm la Acesta, pe căile pe care El ni le-a arătat, pe cărările Lui, adică Biserică şi Sfinte Taine. Şi cu toate acestea, de cele mai multe ori, ca să nu zicem aproape întotdeauna, plecăm aşa cum am venit.

Ce se întâmplă fraţilor? Care este cauza? Ce face Dumnezeul nostru? Nu vede, nu aude, a încetat să fie iubitor de oameni, drept? Nu poate s-o facă? Unde este Dumnezeul nostru?

Am citit cu câteva zile în urmă o pericopă din Vechiul Testament despre înălţarea la cer a Profetului Ilie (IV Regi 2, 1-14). Când a venit ceasul să fie înălţat el a mers de la Ierihon la Râul Iordan, împreună cu Profetul Elisei, a lovit cu cojocul apele râului care s-au despărţit şi aşa au trecut pe malul celălalt. Atunci Porofetul Ilie a zis lui Elisei: „Cere-mi ce vrei să-ţi fac, înainte să mă înalţ la cer?” Acela i-a răspuns : „Dă-mi harul tău îndoit mie“. Profetul i-a spus că cererea lui este grea, dar l-a încredinţat că dacă îl va vedea înălţându-se la cer, aceasta se va întâmpla. Şi în timp ce mergeau, deodată a apărut o căruţă de foc, care l-a luat pe Profetul Ilie şi l-a înălţat la cer şi din înălţime i-a căzut cojocul. Atunci Elisei l-a luat şi voind să se întoarcă trebuia să treacă Râul Iordan înapoi. Deci, a lovit apele Iordanului ca să se despartă şi să treacă, aşa cum făcuse şi învăţătorul lui, Profetul Ilie, dar apele nu s-au despărţit. Şi s-a întrebat: Unde este Dumnezeul lui Ilie?” Adică, el credea că se va întâmpla minunea, că trebuia să se întâmple, nu se putea să fie altfel, de aceea a grăit aşa. A lovit din nou, şi de această dată apele s-au despărţit şi a trecut ca şi cum ar fi fost uscat.

Unde este Dumnezeul nostru, fraţilor, Cel în care credem, Căruia îi slujim şi I ne închinăm, la ale Cărui Taine şi har alergăm şi a Cărui cale am apucat-o? Unde este Dumnezeu? Ne-a lăsat de izbelişte? Am rămas doar cu credinţa noastră, cu aşteptarea şi cu nădejdea?

Este ceva mult mai de preţ decât a ne vindeca

Iubiţilor, Dumnezeu este şi continuă să fie Atotputernic, iubitor de oameni, drept, milostiv, continuă să ne iubească, să ne compătimească, să facă pogorăminte, să se aplece asupra noastră, să-l vadă pe fiecare dintre noi şi să sufere împreună cu fiecare din noi.

Dumnezeu aşteaptă ceva de la noi. Oricâte nevoi am avea, oricât I-am cere ajutorul prin Biserică şi prin Taine, pentru ca El să ne răspundă trebuie să se încredinţeze de ceva. Şi să-mi îngăduiţi, fraţilor, să vă spun: când veniţi aici şi vă ungeţi cu ulei sfinţit, credeţi? Veniţi aici cu credinţa şi plecaţi cu credinţa că v-aţi apropiat de Dumnezeu, că El a venit lângă voi, că-L atingeţi, că vă atinge şi v-a dat ceea ce aţi cerut? Acest lucru este de mare importanţă.

Să spunem că la ceasul în care ţi-ai dat seama că durerea ta a încetat, adică boala ta şi orice rană s-a vindecat prin atingerea lui Dumnezeu, ai plecat convins că aşa s-a întâmplat. Dacă şi acum, când nu s-a întâmplat, tu crezi acest lucru, că Dumnezeu te-a atins în aşa fel, încât într-adevăr te-ai vindecat şi prin credinţa aceasta îţi convingi însăţi inima ta, asigurând-o că este adevărat, dacă în acest moment în care n-a avut loc vindecarea, tu simţi ca şi cum a fost, această credinţă valorează cu mult mai mult decât s-ar fi vindecat rana, neputinţa, boala ta.

Cel care vine în Biserică la Sfintele Taine, la slujbele Bisericii cu această credinţă şi pleacă cu ea, acesta primeşte mult mai mult sau dacă vreţi, săvârşeşte un lucru ce valorează mult mai mult decât vindecarea oricărei boli. Dumnezeu îl va întreba pe fiecare aşa: „Crezi în acest fel? Aceasta este credinţa pe care o doresc de la tine!” De acum înainte, Dumnezeu ştie cum va lucra cu noi. Cel care crede astfel, nu mai este chinuit de necazul său, nu-i mai pasă ce va fi, adică ce va face Dumnezeu pentru strâmtorarea lui.

Acesta este duhul Bisericii Ortodoxe, al creştinului ortodox, duhul creştin autentic. Pentru martiri, ceea ce era important, era să creadă în Hristos, să nu-L piardă pe Acesta, să nu se lepede, să nu-L părăsească, să nu se îndepărteze de El. Nu le păsa dacă vor scăpa sau nu de martiriu, dacă vor suferi mult sau puţin. Acest lucru nu-i preocupa deloc, ci grija lor de căpetenie era să nu-L piardă pe Hristos, nu cumva să se întâmple să li se împuţineze credinţa. Temelia pe care se sprijinea sufletul lor era 

Aceasta era ceea ce conta, aceasta dorea Domnul de la martiri. Oare n-ar fi putut să-i izbăvească de la martiriu? Noi suntem păcătoşi şi nu merităm, dar martirii erau sfinţi, meritau să fie izbăviţi de Domnul de la chinuri, de la suferinţă, de la moartea martirică! El putea să-i izbăvească. Pe toţi putea să-i salveze şi am putea să zicem că pe niciunul nu l-a salvat, pe niciunul nu l-a izbăvit. De altfel, Hristos însuşi ar fi putut să fugă de cruce, însă a fost primul care n-a fugit şi după aceea Apostolii Lui, martirii şi, în general, toţi cei care L-au urmat. Aşa cum ştim, avem minuni din timpul martiriului creştinilor. De exemplu, unii au fost supuşi la cazne, răniţi şi după aceea vindecaţi de harul lui Dumnezeu, aşa cum în alte situaţii Domnul a intervenit şi i-a eliberat din lanţuri, dar nu ca să-i izbăvească în cele din urmă de martiriu. Nu, pentru că din nou au mărturisit, dar s-a întâmplat aşa ca să se vădească slava lui Dumnezeu, puterea Lui, şi ca să fie ajutate câteva suflete, de pildă sufletele călăilor, ca să creadă. Dar în cele din urmă, toţi au mărturisit.Hristos şi de aceea nu-i preocupa faptul că vor suferi mult sau puţin, că vor fi supuşi chinurilor.

Întotdeauna Domnul depăşeşte aşteptările noastre

N-ar fi mare lucru pentru Dumnezeu ca atunci când venim şi ne ungem, să ne vindece pe toţi fără osebire. N-ar fi mare lucru, dar nici n-ar avea însemnătate, n-ar avea valoare. De altfel, Dumnezeu o va face, aşa cum o şi face. Noi suntem datori să alergăm la harul Lui şi să cerem ceea ce avem nevoie, dar vindecarea aceasta nu are valoare. Are valoare să vii la Sfânta Taină şi să pleci cu încrederea şi cu certitudinea că s-a întâmplat, întocmai, ce ai cerut. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cele duhovniceşti.

Omule, este cu neputinţă ca Dumnezeu să te lase în păcat, în patimi, în slăbiciunile tale, cu rănile păcatului. El te va vindeca, dar vrea ca tu să crezi aceasta, chiar înainte de vindecare şi mai ales, să crezi până într-atât, ca şi cum deja te-ai vindecat. Adică, atunci când participi la Taina Sfântului Maslu, în paralel să alergi la Domnul cu rugăciunea şi cu pocăinţa pentru ca să te vindece, să te facă un om nou. Şi crezând că va face aceasta vei rămâne sub harul Lui şi vei pleca la casa ta, ca şi cum aşa s-au întâmplat lucrurile. Cu această certitudine, cu această credinţă să pleci.

Este lucrul de cea mai mare valoare şi este cu neputinţă ca după aceea Dumnezeu să nu-ţi vindece sufletul, să nu-l sature, să nu nască înlăuntrul tău o stare prin care, dacă-mi este îngăduit să vorbesc aşa, să înnebuneşti de mulţumire şi de fericire. Nu-ţi va veni să-ţi crezi ochilor, tu cel care aveai impresia că niciodată nu vei fi îndreptat, nu vei fi vindecat, nu vei deveni aşa cum vrea Dumnezeu. Vei constata că eşti un om nou, mult mai mult decât puteai să-ţi închipui, să-ţi doreşti, decât reuşeai să cuprinzi cu mintea şi cu dorinţa ta. Darul pe care-l oferă Dumnezeu sufletului nostru depăşeşte întotdeauna ceea ce cerem, ceea ce nădăjduim, întrece orice aşteptare a noastră. Însă, şi în neputinţele trupeşti şi în cele sufleteşti Domnul doreşte să vadă credinţa, certitudinea despre care am vorbit.

Dacă primim aceste învăţături, dacă le lăsăm să intre în sufletele noastre şi arătăm credinţă şi certitudine cât timp stăm aici, dar şi după ce plecăm de aici, înţelegeţi ce se va întâmpla în sufletul nostru? Vă daţi seama cât de schimbaţi vom fi, cât de schimbaţi vom pleca şi cât de schimbaţi vom trăi oriunde ne-am afla?

Ne nedreptăţim pe noi înşine

De aceea, vă rog, fraţilor! Cu ce înţeles spun „vă rog”? Vezi pe cineva că suferă, că geme de durere şi, în timp ce-i dai să ia medicamentul care-i va uşura suferinţa, care-l va vindeca, acesta pare să nu înţeleagă şi face fel de fel de gesturi de împotrivire. De aceea îl rogi: „Te rog, ia această pastilă, ia acest sirop, fă această injecţie!” Cu acest sens folosim expresia „te rog”.

Îi vezi pe oameni că suferă, că sunt deznădăjduiţi, că-şi pierd nădejdea că se mai poate întâmpla ceva în sufletul lor? Tu ştii că ceea ce doresc din răsputeri poate să se împlinească, că Dumnezeu poate să le dăruiască ce vor, este suficient să aibă o atitudine potrivită, este suficient să creadă, să-şi convingă inima lor. De aceea îi rogi să facă ceea ce trebuie. În acest sens spun: „vă rog”. Cu acest înţeles vă rog, fraţii mei, să nu ne nedreptăţim pe noi înşine. Nu este corect să ne facem că nu ştim, că nu înţelegem. Am auzit multe despre această temă, cunoaştem multe, ne rămâne doar să ne deschidem sufletul înaintea lui Dumnezeu, să i-L predăm în fapt, să ne dăruim Acestuia şi să-L asigurăm de credinţa şi de certitudinea noastră, despre care am vorbit.

Nu-mi vine greu să spun că în nicio situaţie nu se va ruşina cel ce s-a încredinţat în acest fel. Aşa cum spune şi Apostolul Pavel: Nădejdea nu ruşinează” (Romani 5,5). Dacă nădăjduieşti, dacă mergi aşa spre Dumnezeu nu se poate să fii ruşinat, adică să ajungi să zici: „Eu am nădăjduit şi am crezut că se va întâmpla ceva, dar nu s-a schimbat nimic!” Este exclus. Dacă nădăjduieşti, această speranţă nu te va ruşina. Când crezi, credinţa ta nu te va minţi şi minunea se va întâmpla. Când va fi, cum se va întâmpla, este treaba lui Dumnezeu! Ceea ce vrea El de la noi este să credem şi să ne întărim în inima noastră, ca şi cum s-ar fi întâmplat şi să plecăm din Biserică, de la Sfintele Taine, de la slujbe, ca şi cum vindecarea a avut loc. Aceasta este voia lui Dumnezeu.

Fraţii mei, nădăjduiesc că toţi am înţeles şi vom crede astfel, cu această credinţă vom rămâne restul slujbei şi cu această convingere vom pleca din Biserică.

08.06.1988

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina Suferinței, Editura Bizantină 2007)

Vezi, de acelasi autor, si:

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Maslu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “CU CE CREDINTA SI NADEJDE SA VENIM LA TAINA SFANTULUI MASLU? Predica Parintelui Simeon Kraiopoulos

  1. Cand a fost vorba de persoana mea, am mers cu credinta pe care cred ca o are oricare dintre noi – si daca mor si daca traiesc (sanatos ori nu),al Domnului sunt. Si cu nadejdea ca sunt si voi ramane in mana Lui, mai ales in boala decat cand nu am probleme de sanatate.
    Piatra de poticnire pentru mine a fost boala aproapelui meu, in special a copiilor. Stiu ca Domnul Iisus ii iubeste pe copilasi cu mult mai mult decat ii iubim noi parintii, bunicii, nasii sau preotul care se roaga. Daca vindecarea nu are loc, eu ma intreb, ce vrea Dumnezeu de la mine?

  2. Daca vindecarea nu are loc, eu ma intreb, ce vrea Dumnezeu de la mine?

    Probabil pocainta…

    Dacă nădăjduieşti, dacă mergi aşa spre Dumnezeu nu se poate să fii ruşinat, adică să ajungi să zici: „Eu am nădăjduit şi am crezut că se va întâmpla ceva, dar nu s-a schimbat nimic!” Este exclus. Dacă nădăjduieşti, această speranţă nu te va ruşina. Când crezi, credinţa ta nu te va minţi şi minunea se va întâmpla.

    Am o nedumerire. Oare e suficient sa crezi ca te vindeci, sa nadajduiesti, ca sa fii vindecat (sufleteste sau trupeste)? Dar daca credem dar nu ne pocaim (asa cum ar trebui, cu zdrobire de inima) mai primim noi acest dar al vindecari? De fapt, tocmai de aici ar putea interveni indoiala ca ne-am vindecat: gandul ca nu ne-am pocait suficient, si drept urmare nu meritam sa fim vindecati (sufleteste sau trupeste), chiar daca credem in puterea lui Dumnezeu de a ne vindeca, dar stiind in acelasi timp ca exista niste conditii necesare pentru a primi ajutorul Sau, nefiind suficient doar sa credem. Si apropo de pocainta, uneori se intampla sa nu poti sa-ti plangi pacatele, sa nu-ti vina, si atunci e mai greu. Si nu e suficient doar sa te spovedesti daca nu ai facut o pocainta sincera. Deci lucrurile nu sunt deloc asa simple, cum lasa sa se inteleaga unii parinti, ba chiar gasesc ca este foarte complicat, mai ales cand esti cazut…

  3. @cititor,

    De fapt, uneori suferintele ni se dau nu doar pentru pacate ci si pentru ca Dumnezeu vrea sa vada credinta noastra, pentru a ne incununa pentru rabdarea, nadejdea si credinta noastra, sau alteori pentru a ne smeri.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/07/16/suferintele-copiilor-si-caile-lui-dumnezeu/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/09/09/de-ce-sufera-copiii-despre-pacatele-parintilor-si-bolile-copiilor/

  4. Mirela,
    multumesc!

  5. “si daca mor si daca traiesc (sanatos ori nu),al Domnului sunt”.

    Aceasta este o dorinta care este pusa la incercare, asa cum stim de la Avraam, de la Moise. Exista o intrebare fireasca pentru credinta: despre copilul tau crezi la fel? Si urmarea: crezi ca iti iubesti tu copilul mai mult decat il iubeste Dumnezeu?
    Totusi sinceritatea este cea mai importanta. Eu am constatat ca in incercare mi-am dorit mai mult sa traiesc decat sa mor(chiar daca ma gandeam ca ma mut la Domnul).

  6. @Mirela

    Ai spus: “Am o nedumerire. Oare e suficient sa crezi ca te vindeci, sa nadajduiesti, ca sa fii vindecat (sufleteste sau trupeste)? Dar daca credem dar nu ne pocaim (asa cum ar trebui, cu zdrobire de inima) mai primim noi acest dar al vindecari? ”

    Nu este suficienta orice credinta. Credinta slaba, care are indoieli, neclaritati, nu poate primi singura vindecarea ci trebuie sa mearga la cei cu credinta tare, fie preoti la Taina Sf Maslu, fie calugari. Credinta tare primeste vindecarea chiar daca preotii care slujesc Sf Maslu sunt nevrednici.
    In plus credinta tare are si pocainta cu zdrobire de inima.

    Exista insa o stare a credintei slabe care primeste sigur vindecarea: strigatul din inima. Acesta este cel ce uneste de fapt credinta cu pocainta si cu indrazneala cea buna, si ating in acel moment de sinceritate valoarea credintei tari, dar numai pentru acel moment, sau pentru acea slujba de maslu.

    Dar, fie voia Domnului, nu voia noastra. Daca este mai folositoare boala pentru mantuirea sufletului, suntem lasati in boala pana la o vreme, fie pentru ispasire, fie pentru oprirea de la pacat, fie pentru incununare, asa cum deja ai spus si tu.

  7. INCEPUT BUN,
    am incercat sa ma exprim cat am putut de simplu, ca sa fie clar: cred ca in orice situatie sunt al lui Dumnezeu si nadajduiesc ca asa voi ramane.
    Cat despre copii, ce poate fi mai clar decat: “Stiu ca Domnul Iisus ii iubeste pe copilasi cu mult mai mult decat ii iubim noi parintii, bunicii, nasii sau preotul care se roaga.”
    Despre sinceritate, ce sa zic? Gandesc ca noi toti suntem sinceri, altfel nu avem ce discuta nici intre noi, nici cu Dumnezeu.

  8. @cititor

    Iarta-ma. Nu am pus nimic la indoiala. Am facut o abordare a poticnirii si a ceea ce vrea Dumnezeu, prin exemplul meu, care a trebuit sa ma adancesc in siceritate ca sa recunosc ca nu aveam o credinta asa tare precum ma iluzionam.

    Daca era numai mesajul al doilea , nu as fi gasit nici o asemnare cu cazul meu.

  9. Pingback: PARINTELE VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV: Cine se impartaseste fara pre­gatire si fara o stare sufleteasca potrivita, acela se imparta­seste ca un trup mort!” -
  10. Pingback: Arhim. Simeon Kraiopoulos: SUFERINTA, BINECUVANTARE SAU BLESTEM? Care este sensul suferintei? -
  11. Pingback: Mitropolitul Ieremia despre SFANTUL MASLU -
  12. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre SANATATE, BOALA, SUFERINTA, PACAT si PARTASIA LA RAU: “Dumnezeu va pedepsi pe toti cei care nu plang din cauza multor ticalosii care se petrec in jurul lor” -
  13. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, paza gandurilor, citirea Evangheliei… -
  14. Pingback: DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim cres­tini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta” -
  15. Pingback: Cum si pentru ce sa ne rugam? SFANTUL PARINTE PAISIE AGHIORITUL: Sa cerem mila lui Dumnezeu pentru noi insine si pentru ceilalti -
  16. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Cuviosul EUSEBIU GIANNAKAKIS, “in mijlocul durerii, la capataiul celor suferinzi”, despre PUTEREA MINUNATA A SFINTELOR TAINE ALE SPOVEDANIEI SI IMPARTASANIEI in viata celor bolnavi: “Slava Tie, Doamne! Binecuvantate sunt lacrimile pocain
  18. Pingback: DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim crestini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate