Profetismul dostoievskian “la lucru” (II): “SPRE ASTA NE INDREPTAM…”

18-01-2011 Sublinieri

***

Daca cineva dintre oamenii ”competenti” ”ar demonstra” cat de cat ca pentru cauza comuna ar fi chiat util sa jupoi uneori pielea de pe cate o spinare si ca, desi operatia este dezgustatoare, totusi ”scopul scuza mijloacele”, deci, daca cineva s-ar pronunta in acest sens intr-un stil adecvat si in circumstante propice, atunci, credeti-ma, imediat ar aparea si executori, ba dintre cei mai bucurosi.

Credeti-ma, totdeauna e posibila cea mai deplina aberatie si in mintile, dar si in inimile oamenilor, iar la noi, chiar in epoca pe care o traim, nu numai ca este posibila, dar e si inevitabila, judecand dupa mersul lucrurilor.

*

“Atunci multi se vor sminti si se vor vinde unii pe altii; si se vor uri unii pe altii.

Si multi prooroci mincinosi se vor scula si vor amagi pe multi.

Iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci.

Dar cel ce va rabda pana sfarsit, acela se va mantui”. (Matei 24, 10-13)

“Va vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul cand tot cel ce va va ucide sa creadă ca aduce inchinare lui Dumnezeu”. (Ioan 16, 2)

In a doua jumatate a sec. XIX, in tarile ortodoxe aflate sub stapanirea muribunda a vechiului Imperiu Otoman s-au inregistrat numeroase cazuri de atrocitati savarsite asupra ortodocsilor. Unul dintre aceste cazuri, prezentat pe larg in presa ruseasca a vremii era socant pentru simtul comun al vremii: tatal unei familii fusese jupuit de piele, de viu, in fata copiiilor sai. Pentru lumea civilizata a Europei si a Rusiei, astfel de cazuri pareau excluse, dar nu datorita crestinismului lor, ci tocmai datorita “civilizatiei” si progresului pe care parea ca se inscrisesera aceste zone ale globului in comparatie cu altele.

Si totusi, pentru acest profet intre scriitori care a fost Dostoievski, lucrurile se aratau in intreaga lor gaunosenie si falsitate, in momentul in care isi pune intrebarea daca atrocitatile ar fi posibile si intr-o societate civilizata, urbana. Si raspunsul este ca da, sunt posibile. Tot ce trebuie sa se intample ca ele sa se declanseze, de catre oameni de rand, de catre oameni aparent normali, este ca ele sa fie justificate, asa cum explica, intr-o alta maniera, celalalt mare scriitor profetic rus, Al. Soljenitin. De altfel lucrul se intamplase deja, iar Dostoievski aduce aminte de el: atrocitatile Revolutiei Franceze, care au prefigurat marile dezlantuiri ale rautatii ucigase de oameni din sec. XX.

Sunt posibile astfel de atrocitati pentru motive mai simple decat am crede. Pentru nepasarea in care se afla omenirea. Si ne amintim ca uriasii pacatelor sunt uitarea, nesimtirea si nestiinta. Sunt posibile pentru ca suntem superficiali si cinici. Si da, vedem cat de superficiali am devenit pana si in credinta noastra, cu cat cinism abordam temele cele mai delicate, cat de insensibili suntem fata de aproapele nostru si cu cata usurinta il calcam in picioare sau il blamam fara macar sa incercam sa-l intelegem. Sunt posibile pentru ca suntem cuprinsi de un duh al nihlismului, pentru ca orice autoritate reala, duhovniceasca, este injosita cu un zel nebun, fara a se face nici cel mai mic apel la discernamant. Pentru ca am uitat un lucru elementar de care ne aduce aminte Dostoievski, anume ca nu SUNTEM oameni, ci DEVENIM in masura in care ne facem ucenicia de oameni.

Iar pentru ca nu mai stim sa spunem ce e bine si ce e rau, astfel de atrocitati nu sunt doar posibile, ci si inevitabile.

Si iata cum Dostoievski pune o problema teribila: in acel moment in care atrocitatile vor fi justificabile, vor fi prezentate drept mijlocul potrivit unui scop nobil, NOI DE CARE PARTE NE VOM AFLA? A victimelor sau a calailor?

Sa ne trezim din somnul admiratiei de sine, din somnul senzatiei false al celor care se afla de partea corecta a baricadei si sa ne intrebam cu frica de Dumnezeu, oare ce pacat care se ascunde in noi, ce patima poate fi carligul de care diavolul si lumea, de care duhul lui antihrist se vor folosi pentru a incerca sa ne insele si pe noi, cei ”alesi”?

Dea Domnul ca toti cei care iau aminte la acest cuvant si il pun la inima, citindu-l fara viclenie, sa nu fie niciodata de partea celor care ii vand, lovesc, ucid, schingiuiesc si tortureaza pe semenii lor!

AMIN!

Razboi intru Cuvant

***

“Civilizatia! M-a gandit eu. Cine ar indrazni sa spuna ceva impotriva civilizatiei? Nu, civilizatia inseamna ceva: cel putin acesti copii ai nostri, care se plimba aici in pace, pe Nevski Prospekt, nu vor vedea cum tatii lor vor fi jupuiti de piele, iar mamele lor nu vor vedea cum sunt aruncati aruncati acesti copii in sus, pentru a fi prinsi in baioneta, cum s-a intamplat in Bulgaria. Macar aceasta achizitie sa fie meritul civilizatiei! (…) Da, acest lucru e deja obtinut si probabil niciodata nu-l vom mai pierde – iata un considerent extrem de important care se insinueaza fara voie in suflet, si nu este catusi de putin neinsemnat, ceva care n-ar merita sa i se acorde atentie, cu atat mai mult cu cat lumea ramane, totusi, un mister, cu toata civilizatia ei si achizitiile acesteia. Dumnezeu stie ce primejdii mai pandesc lumea si ce se poate intampla chiar si in viitorul apropiat.

Si iata, tocmai ma pregateam sa exclam in sinea mea, entuziasmat: ”Traiasca civilizatia!”, ca brusc am inceput sa ma indoiesc de toate:

”Oare s-o fi realizat asta macar pentru copii de pe Nevski Prospekt? Nu cumva nu-i decat un miraj si aici, si numai ni se arunca praf in ochi?”.

Stiti domnilor, mi-am dat seama ca-i un miraj sau, ca sa ma exprim mai bland, ca-i aproape un miraj si ca, daca aici, pe Nevski, nu se jupoaie pielea tatilor sub ochii copiilor, asta nu-i decat o simpla intamplare, datorata unor, ca sa zicem asa, ”circumstantele care nu depind de public”, cat si, evident, faptului ca aici sunt sergenti de strada. (…) Imi inteleg cuvintele in sensul lor literal. Inteleg literalmente jupuirea pieilor, chiar aceea care s-a intamplat asta vara in Bulgaria si cu care le place atat de mult turcilor victoriosi sa se indeletniceasca. Si tocmai despre aceasta jupuire eu afirm ca, daca nu exista pe Nevski, e ”doar o intamplare, datorata unor circumstante care nu depind de noi” si in primul rand pentru ca deocamdata asa ceva este interzis, ca altfel, cu toata civilizatia noastra, nu ne-am da in laturi sa o facem.

Dupa parerea mea, daca este sa spunem lucrurile pana la capat, oamenii se tem pur si simplu de un obicei, de o regula luata drept litera de lege, aproape de o prejudecata; dar daca cineva dintre oamenii ”competenti” ”ar demonstra” cat de cat ca pentru cauza comuna ar fi chiat util sa jupoi uneori pielea de pe cate o spinare si ca, desi operatia este dezgustatoare, totusi ”scopul scuza mijloacele”, deci, daca cineva s-ar pronunta in acest sens intr-un stil adecvat si in circumstante propice, atunci, credeti-ma, imediat ar aparea si executori, ba dintre cei mai bucurosi. O, sa admitem ca acesta este paradoxul meu cel mai ridicol! Sunt primul care voi semna cu ambele maini sub aceasta definitie, dar, cu toate acestea, va incredintez ca lucrurile s-ar petrece exact asa. Exista civilizatie, exista si legile ei, exista chiar si o incredere in ele, insa, daca ar aparea o moda noua, o multime de oameni s-ar si schimba imediat. Evident, nu toti, dar ar ramane un grup atat de restrans incat chiar noi doi, cititorule, ne-am mira si inca nu se stie de ce parte ne-am trezi: intre cei jupuiti ori printre jupuitori?

Mi se va striga, desigur, in fata, ca toate acestea sunt baliverne, ca niciodata n-ar putea aparea o asemenea moda si ca macar atata lucru a realizat civilizatia. Domnilor, cata credulitate in partea dumneavoastra! Radeti? Ei bine, dar in Franta (ca sa nu aruncam o privire mai pe-aproape), in anul 1793, oare nu s-a instaurat exact aceasta moda a jupuirii pieilor, si inca sub forma celor mai sfinte idealuri ale civilizatiei, Rousseau si Voltaire! O sa-mi spuneti ca a fost vorba de cu totul altceva si ca asta s-a intamplat demult, insa va rog sa observati ca fac apel la istorie numai ca sa nu vorbesc despre prezent. Credeti-ma, totdeauna e posibila cea mai deplina aberatie si in mintile, dar si in inimile oamenilor, iar la noi, chiar in epoca pe care o traim, nu numai ca este posibila, dar e si inevitabila, judecand dupa mersul lucrurilor. Ia sa vedeti daca multi sunt de acord atunci cand definesc binele si raul. Si asta nu in nu stiu ce ”adevaruri”, ci chiar de la prima intrebare pusa. Si cu cata rapiditate au loc la noi schimbarile si volte-face? [schimbare brusca si totala de opinie – cu precadere in politica – n.ed.] Ce inseamna valetii de cupa de la Moscova? Mi se pare ca nu sunt decat acea parte a fractiunii nobilimii ruse care nu a suportat reforma taraneasca. Chiar daca ei insisi nu sunt mosieri, sunt insa fii de mosieri. (…) Si nu numai reforma taraneasca a fost cauza, pur si simplu nu au suportat ”noile idei”:

”Daca tot ce am invatat, cica, nu sunt decat prejudecati, atunci de ce le mai urmam? Daca nu exista nimic, inseamna ca putem face totul – iata ideea!”.

Observati ca este o idee incredibil de raspandita, o impartasesc noua zecimi din adeptii noilor, cu alte cuvinte, noua din zece progresisti nu sunt capabili sa inteleaga altfel noile idei. (…) A, desigur, omenirea a acumulat de veacuri o multime de reguli de umanitate si unele dintre ele trec drept intangibile. Insa eu vreau doar sa spun ca, in pofida tuturor acestor reguli, principii, religii, civilizatii, intotdeauna se salveaza o mica parte, cea mai neinsemnata, a omenirii; ce-i drept, aceasta iese victorioasa, dar numai in cele din urma, iar la ordinea zilei, in mersul curent al istoriei, oamenii raman parca aceiasi pentru totdeauna, adica in marea lor majoritate nu au o conceptie cat de cat ferma nici despre sentimentul datoriei, nici despre sentimentul onoarei, si daca ar aparea o moda cat de cat noua, imediat ar incepe sa alerge cu totii in pielea goala, ba inca si cu placere. Exista reguli, insa oamenii nu sunt deloc pregatiti pentru ele. Mi se va spune: pai nici nu-i nevoie de pregatire, e suficient sa gasim doar aceste reguli! Asa sa fie, si oare vor rezista mult timp regulile, oricare ar fi ele, daca tinem mortis sa alergam in pielea goala?

Dupa parerea mea, un adevar ramane clar: e posibil sa gandesti si sa simti de unul singur si dintr-o data, dar sa devii om dintr-o data nu e posibil, ci trebuie sa iti faci ucenicia de om. Aici e vorba de disciplina. Tocmai aceasta disciplinare neobosita a sinelui e respinsa de unii din ganditorii nostri contemporani: ”a existat, cica, prea mult despotism, e nevoie de libertate”, iar marea majoritate nu este condusa de aceasta libertate decat la un servilism de lacheu fata de ideile straine, caci grozav ii place omului tot ce i se serveste de-a gata. Mai mult chiar: ganditorii proclama legi generale, adica reguli conform carora toti vor deveni subit fericiti, fara nicio ucenicie, imediat ce regulile vor intra in vigoare. Insa, chiar daca un asemenea ideal ar fi posibil, cu oameni neispraviti nu s-ar infaptui niciun fel de reguli, nici cele mai evidente. Disciplinarii neobosite si muncii neintrerupte asupra sinelui ar putea sa li se consacre cetateanul nostru. Cu acest travaliu generos asupra sinelui ar fi trebui sa incepem, pentru ca mai apoi sa putem face aceasta ”destelenire” a noastra, altfel n-ar mai avea rost sa rasturnam brazdele”.

Da? Insa principalul lucru pe care nu-l stim este ce e bine si ce e rau. In acest sens, ne-am pierdut orice simt. Am spulberat toate autoritatile vechi si am instaurat altele noi, insa cei mai inteligenti dintre noi nu cred in noile autoritati, iar cei mai curajosi se prefac din cetateni valeti de pica. Si asta inca nu-i tot.

Zau ca nu-i mare lucru sa se apuce de jupuit pielea de pe spinari, ba inca si proclamand ca operatia este utila pentru cauza comuna si ca, deci, este sfanta. Cum, in ce sens sa incepi munca asupra sinelui, daca nu stii ce e bine si e rau?

(…) Nu, e nevoie …sa fie recunoscut acelasi adevar, adevarul lui Hristos, recunoscut pentru fiecare credincios. Macar pe undeva trebuie sa se pastreze acest adevar, macar o natiune trebuie sa poarte lumina. Altfel ce se va intampla? Totul se va intuneca, se va invalmasi si se va scufunda in cinism. Daca nu veti mentine moralitatea indivizilor luati in parte, cum va mai putea trai intregul organism al poporului? E nevoie de autoritate, e nevoie de un soare care sa lumineze. (…) Altfel riscam sa inaltam un stindard cu inscriptia: Apres nous le deluge (Dupa noi, potopul!). Se poate ca o ”civilizatie” atat de glorioasa sa-l conduca pe omul european la aceasta deviza, sfarsind-o astfel cu el?

Spre asta ne indreptam”.

(F. M. Dostoievski, Jurnal de scriitor, vol. II, Polirom)

Legaturi:

*


Categorii

Documentare, Dostoievski, Meditatii duhovnicesti, Portile Iadului, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

64 Commentarii la “Profetismul dostoievskian “la lucru” (II): “SPRE ASTA NE INDREPTAM…”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: “Vedeti sa nu defaimati pre vreunul dintr’acesti mai mici…” – ARHIM. SOFRONIE IMPOTRIVA RELATIVISMULUI DOGMATIC, a ECUMENISMULUI si a IMPLICARII BISERICII IN ACTIUNI SOCIALE REVOLUTIONARE: “Nu avem dreptul a savarsi act
  2. Pingback: Sfantul Ioan Maximovici despre ASASINAREA FAMILIEI IMPERIALE A TARULUI MARTIR NICOLAE: “Mult mai greu este păcatul uciderii Unsului ortodox al lui Dumnezeu…” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: Oameni si… demoni travestiti in salvatori: “CRUCIADA” IMPOTRIVA RAULUI (din afara) a “LUPTATORULUI ORTODOX” PANA LA… MACELARIREA FRATILOR: “Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul DIN PROPRIA INIMĂ. P
  4. Pingback: Lidera miscarii feministe FEMEN s-a sinucis. Mesajul sau de adio: TOTUL ESTE FAKE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate