“Atentatele” 9/11 (11 septembrie): MINCIUNI, FAPTE, URMARI, REEDUCARE. Ce manipulari se folosesc pentru a legitima declansarea unui razboi?

9-09-2011 9 minute Sublinieri

Mass-media vuieste deja, inca inainte sa se fi implinit sorocul, pe marginea temei “atentatele de la 11 septembrie 2001″. Un enunt stereotip insoteste materialele dedicate acestui subiect: atentatele care au schimbat lumea. Americanii, conform ultimului sondaj, ar considera ca atentatele au influentat lumea chiar mai mult decat prabusirea comunismului(!). Adevarul este ca au schimbat lumea: au reprezentat pretextul…

– invadarii si declansarii razboaielor din Afganistan si Irak,

– emiterii unor masuri legislative si institutionale de supraveghere orwelliana a populatiei civile: Patriot Act, acte de identitate biometrice, sisteme centralizate de baze de date interoperabile, sisteme de supraveghere video, de ascultare a telefoanelor si de interceptare a mailurilor, etc.

– folosirii oficiale a torturii fata de prizonierii considerati teroristi si a unor experimente sadice in inchisorile americane din tarile ocupate (de genul Abu Ghraib) etc.

Propagandistic, cu tot esecul razboaielor pomenite si al tot mai multelor informatii care contrazic flagrant versiunea oficiala asupra atentatelor, pare ca “razboiul”… pentru inspaimantarea populatiei cu terorismul a fost castigat. Cel putin daca ne luam dupa sondaje, atat pe plan american sau european, oamenii aproba in continuare masurile coercitive de tip Big-Brother pentru combaterea “terorismului”.

Dupa 10 ani, filmul ar avea nevoie de un remake. S-au descotorosit de Osama bin Laden, l-au zburat pe Gaddafi din corturile de lider al Libiei si au “asistat” la (=orchestrat) o serie de revolte din tarile arabe. Semn ca, cel mai probabil, “filmul” razboiului impotriva terorismului trebuie sa intre intr-o noua etapa. Sau sa fie identificata o noua tinta, candidat cu cele mai mari sanse de calificare fiind Iranul. Mai ales ca asteptarea publicului consumator chiar asta este: 75% dintre intervievati au declarat ca este “cel putin probabil” ca un alt atac “care va provoca un mare numar de pierderi de vieti omenesti in America” sa aiba loc in viitorul apropiat/ 24% dintre intervievati au spus ca “e foarte probabil” ca un nou atac va avea loc curand.

Intre timp, oferta s-a diversificat. Alaturi de teroristul musulman si-a mai facut aparitia un personaj negativ exponential: teroristul alb, “crestin” si extremist sau/si “conservator”. Si, alaturi de metoda “clasica” a terorismului prin violenta armata a aparut si …terorismul alimentar sau biologic.

Redam mai jos cateva lucruri mai putin stiute despre evenimentele din 11 septembrie si trecem in revista cateva cazuri de mega-inscenari din istoria recenta destinate justificarii declansarii razboiului.

Karamazov (Ninel Ganea): Dupa 10 ani

In ruinele celor doua turnuri gemene, prabusite in urma cu 10 ani, a fost gasit un pasaport apartinand unui arab, Satam Al Suqami. Aceasta descoperire a pus autoritatile americane pe urmele atentatorilor. La Pentagon, printre ramasite materiale, si-a facut aparitia un alt act de identitate. Perfect intact. Metalele au fost vaporizate, cutiile negre ale avioanelor nu au fost gasite, insa documentele unor membri ai “Al Queda” nu au ars.

La catva timp dupa ce Turnurile Gemene s-au prabusit, o alta cladire din apropiere, WTC 7, s-a facut una cu pamantul, desi nu a fost lovita de niciun avion. “Autorul moral” al atentatelor, Osama bin Landen, a fost ucis de trupele americane, dar trupul sau nu a putut fi aratat pentru ca a fost aruncat in mare. Asa, ca din senin. Nu este teoria conspiratiei, ci varianta oficiala difuzata de autoritatile americane.

La putin timp de la eveniment, presedintele SUA George W. Bush avertiza populatia sa nu se increada in teoriile conspiratiei, desi explicatia aprobata era de un conspirationism pur: un grup de teroristi islamici fara instructie militara doboara sistemul de securitate al celui mai puternic stat din istorie si pun jos in cateva ore simbolurile sale.

La 10 ani de la eveniment, odata cu explozia internetului, povestea guvernului american incepe sa-si piarda tot mai mult din credibilitate. Stirile alternative sunt puse cap la cap, iar oamenii isi pot face o parere mai clara despre ce s-a intamplat. Chiar daca nu exista o teorie unificata, este relevant ca interpretarea musulmana cade, pe zi ce trece, in ridicol. Multe informatii contradictorii provin chiar din media traditionala. BBC a publicat o stire ce dezvaluia ca mai multi “atacatori” traiesc bine mersi deoarece, pur si simplu, nu au fost in avioanele deturnate. La catva timp, un documentar al aceluiasi post de televiziune dezvaluia ca Al-Qaeda, organizatia considerata responsabila de masacru, are o existenta fictiva, fiind practic incapabila de a pune in aplicare un asemenea plan. De asemenea, in istoria omenirii, singurele cladiri prabusite din cauza unui incendiu sunt cele doua turnuri gemene, desi au fost proiectate sa reziste la temperaturi de 1600 grade Celsius. Incendiul a atins 650 de grade C.

“Au fost construite sa reziste la aproape orice, incluzand uragane….bombe si la impactul cu un avion” (Hyman Brown, managerul responsabil de constructia turnurilor).

In alta ordine de idei, unul dintre membrii Comisiei de Ancheta asupra evenimentelor 9/11, declara ca “investigatia este compromisa. Este un scandal national. Dar Casa Alba vrea sa musamalizeze intreaga poveste. Pe altii, Pentagonul nu a facut altceva decat sa-i puna pe niste piste false.  “I was shocked at how different the truth was from the way it was described….The tapes told a radically different story from what had been told to us and the public for two years….This is not spin. This is not true” [“Eram socat de cat de diferit era adevarul de modul in care era descris… Casetele spuneau o varianta radical diferita fata de ceea ce ni s-a spus public timp de 2 ani… Nu este adevarat.” – n.n.].

Insa suspiciunea privind evenimentele de la 11 Septembrie nu se margineste doar la membrii comisiei sau la conspirationisti lunatici. Senatori, fosti militari, membri ai serviciilor speciale, experti in arhitectura si constructii , oameni de stiinta, familiile celor decedati, magistrati, psihiatri, toti contesta povestea oficiala prezentata initial (…)

E prematur, cred, a incerca o identificare a responsabilor pentru evenimentele teribile de acum 10 ani. Dar niciodata nu e inutil a studia istoria si a vedea daca putem accepta pe cuvant de onoare teoriile fantastice oferite de guvernanti… Iar Operatiunea Northwood, Golful Tonkin, Afacerea Lavon sugereaza ca mecanismele psihologice din spatele declansarii oricarui razboi sunt exploatate fara niciun fel de mila.

“The desired resultant from the execution of this plan would be to place the United States in the apparent position of suffering defensible grievances from a rash and irresponsible government of Cuba and to develop an international image of a Cuban threat to peace in the Western Hemisphere”

[“Rezultatul dorit al executiei acestui plan va fi de a pune SUA in pozitia aparenta de a suferi lovituri de la guvernul iresponsabil si nesabuit al Cubei, si de a dezvolta o imagine internationala a amenintarii pe care Cuba o aduce pacii in emisfera vestica.” – n.n.]

(motivarea Operatiunii Northwood de catre Departamentul Apararii ce includea deturnarea si bombardarea unor obiective de pe teritoriul SUA, urmand ca responsabilitatea sa fie plasata pe umerii Cubei).

Propaganda americana dupa atacul de la Pearl Harbour, chemand la razbunare

Operatiunea Northwood, Golful Tonkin, Afacerea Lavon sunt tot atatea incidente auto-provocate pentru a servi, apoi, drept pretext pentru declansarea unor operatiuni mai vaste – razboi, interventii militare etc.

Operatiunea Northwood, care nu a ajuns sa fie pusa in aplicare, ar fi constat in efectuarea, de catre CIA, a unor acte teroriste pe teritoriul SUA care sa fi incriminat guvernul comunist cubanez si care, astfel, ar fi dat legitimitate in ochii opiniei publice americane si internationale pentru un atac militar asupra Cubei.

Incidentul de la Golful Tonkin, un conflict intre doua nave militare, a fost pretextul de care s-a folosit SUA pentru a incepe razboiul din Vietnam.

Despre afacerea Lavon aflam de aici:

Afacerea Lavon a demonstrat capacitatea Israelului de a se folosi de operatiuni teroriste pentru a atrage simpatia tarilor occidentale. In 1954, agenti israelieni au recurs la atacuri cu bombe in Egipt lasand in urma dovezi ce ii incriminau pe arabi.

S-a incercat astfel inscenarea lor pentru a sustine un climat de instabilitate in aceasta tara, ca apoi Marea Britanie sa fie fortata sa isi mentina trupele in peninsula Sinai, pentru a apara nou infiintatul stat israelian. (…)

Alte exemple:

Atacul de la Pearl Harbour: serviciile secrete americane si britanice ar fi stiut de intentia japonezilor de a ataca portul militar american. Nu s-au luat masuri pentru ca socul atacului sa fie resimtit puternic de opinia publica americana, pana atunci adepta neinterventiei in razboiul mondial si, astfel, Roosevelt sa aiba mana libera pentru intrarea in razboi.

Sa ne reamintim si articolul lui Jeff Riggenbach, CONSPIRATIA… IMPOTRIVA “TEORIEI” CONSPIRATIEI. Cui ii este frica de istorie si scepticism?

(…) Noi nu ştim care teorii ale conspiraţiei sunt adevărate şi care nu. În multe cazuri nici nu putem şti, pur şi simplu nu avem suficiente informaţii. De obicei, aflăm că o anumită teorie a conspiraţiei este adevărată, pentru că istoricii – fie că este vorba de istoricii grăbiţi care de obicei se numesc jurnalişti, fie de cei mai sârguincioşi care scriu cărţi şi predau la colegii şi universităţi – au venit şi au examinat terenul şi documentele şi au analizat mărturia tuturor martorilor pe care i-au găsit, ajungând astfel la concluzii pertinente. De obicei, istoria hotărăşte dacă o teorie a conspiraţiei este adevărată sau nu.

În general, oficialii guvernamentali nu sunt mulţumiţi de această stare a lucrurilor, deoarece istoria este inamicul natural al statului. O meditare ulterioară serioasă asupra ce anume a făcut această stare a lucrurilor şi de ce, tinde în mod inevitabil să submineze toată încrederea pe care am fi putut-o avea în motivele bune ale statului şi în dorinţa de a promova „bunăstarea socială”. Aceasta tinde în mod inevitabil să „trezească scepticismul opiniei publice cu privire la afirmaţiile guvernului” şi „să slăbească mobilizarea şi participarea populaţiei la eforturile depuse de guvern, sau ambele”.

Statul câştigă de pe urma lipsei de informaţii impuse de viteza de derulare a evenimentelor. (…)

Rothbard ne aminteşte că este important

ca statul să inculce în supuşii săi o aversiune faţă de orice „teorie a conspiraţiei din istorie”, deoarece căutarea „conspiraţiilor” înseamnă căutarea de motive şi o atribuire a responsabilităţii pentru faptele istorice reprobabile. Dacă totuşi o tiranie impusă de stat, sau o venalitate, sau un război agresiv, nu au fost cauzate de conducătorii statului, ci de „forţe sociale” misterioase şi obscure, sau de starea imperfectă a lumii, sau dacă într-un fel, toată lumea a fost responsabilă („toţi suntem criminali”, susţine o deviză), atunci nu are niciun rost ca lumea să se indigneze sau să se împotrivească unor astfel de fărădelegi. În plus, un atac asupra „teoriilor conspiraţiei” înseamnă că supuşii vor deveni mai uşor de înşelat, încrezându-se în considerentele de „bunăstare generală” aduse întotdeauna de stat pentru a se angaja într-o acţiune despotică. O „teorie a conspiraţiei” poate tulbura sistemul, făcând opinia publică să se îndoiască de propaganda ideologică a statului.

Din când în când, desigur, un stat nu reuşeşte să ia toate măsurile de precauţie, sau să facă planuri pentru suficient timp înainte – nu reuşeşte să conspire destul de eficient. Acest lucru s-a întâmplat în Statele Unite după primul război mondial. Statul american şi-a avut istoricii de curte pe pozitie. Îi avusese pe poziţie deja de mai mulţi ani, dar nu a reuşit să anticipeze o mişcare revizionistă, care a prins rădăcini în anii 1920 în rândul celor mai informaţi şi pătrunzători istorici americani, în special Harry Elmer Barnes şi Charles Beard.

După cum îşi amintea Barnes evenimentele din acei ani după treizeci ani, la începutul anilor 1950,

„Adaptarea relatărilor istorice la fapte istorice legate de cadrul şi cauzele primul război mondial – cunoscută în istorie sub numele de „Revizionism” – a fost cea mai importantă dezvoltare în istoriografie din deceniul 1920”.

De fapt, Barnes a scris:

„controversa revizionistă a fost aventura intelectuală remarcabilă în domeniul istoric din secolul XX, până la Pearl Harbor”.

Potrivit lui Barnes,

revizionismul, aplicat la primul război mondial, a arătat că fondul şi cauzele reale ale conflictului au fost foarte aproape de reversul imaginii prezentate în propaganda politică şi scrierile istorice despre deceniul războiului”.

Iar prin anii 1930,

„istoricii cât de cât receptivi la fapte au recunoscut că Revizionismul a câştigat uşor în conflictul cu doctrina din timpul războiului, acceptată anterior”.

De fapt, Barnes spune că

„până în 1928 … aproape toata lumea, cu excepţia celor greu de ucis şi luptătorilor până la ultima suflare din profesia istorică, a ajuns să accepte Revizionismul, chiar şi publicul larg a început să gândească direct în premise”.

De fapt, revizioniştii au câştigat atât de mult un segment al marelui public cu opinia despre război, încât administraţia Roosevelt a trebuit să recurgă la măsuri disperate pentru a câştiga acordul populaţiei pentru planurile sale de a intra în al doilea război mondial de partea aliaţilor. (…)

Dar…  propaganda merge mai departe, iar populatia s-a lasat si se lasa reeducata de catre propaganda spectaculoasa a terorii, fara sa clipeasca:


Sondaj de opinie: Americanii cred ca atentatele din 2001 au avut un impact mai mare asupra SUA decat razboiul din Vietnam sau asasinarea lui JFK

* atacurile teroriste din 2001 au fost considerate evenimentul cu cel mai mare impact asupra SUA de 55% dintre respondenti
* pe locurile urmatoare s-au situat razboiul din Vietnam (18%), asasinarea lui JFK (8%), prabusirea comunismului (8%) si scandalul Watergate (2%)
* 75% dintre intervievati au declarat ca este “cel putin probabil” ca un alt atac “care va provoca un mare numar de pierderi de vieti omenesti in America” sa aiba loc in viitorul apropiat.
* 24% dintre intervievati au spus ca “e foarte probabil” ca un nou atac va avea loc curand
* 54% dintre americani s-au declarat convinsi ca tara e mai sigura acum decat era inainte de 11 septembrie, in timp ce 33% afirma ca Statele Unite sunt mai putin sigure in prezent
* 21% au afirmat ca SUA sunt mai sigure deoarece Osama bin Laden a murit; 19% sunt de parere ca moartea liderului terorist a crescut riscurile pentru Statele Unite
* 58% dintre americani sustin ca moartea lui bin Laden nu a schimbat prea mult securitatea tarii
* 80% au spus ca Osama bin Laden a fost responsabil pentru atacurile din 2001, in timp ce 11% nu cred acest lucru
* majortatea respondentilor a fost de acord cu masurile luate de autoritati dupa atacuri: infiintarea Dept. of Homeland Security (65%), cresterea securitatii aeriene (64%) si atacarea Afghanistanului (56%).
* 40% dintre americani sunt de parere ca invadarea Irakului a fost o “reactie exagerata”, in timp ce 33% au spus ca torturarea suspectilor teroristi prin metoda simularii inecului a fost “exagerata” [ceea ce inseamna ca o proportie considerabila considera tortura acceptabila… – n.n.]
* 49% au afirmat ca autoritatile au fost eficiente in prevenirea unor noi atacuri teroriste, in timp ce 34% nu cred acest lucru.
Sondajul, la care au raspuns 911 de persoane, a fost realizat intre 29-31 august 2011. El are o eroare de +/- 3%.

VIDEOThe Falling Man”, emblematica imagine a celor care au ales cum sa moara. Autorul fotografiei povesteste cum l-a imortalizat pe ‘cel care s-a aruncat de pe World Trade Center’

Oficiali UE si NATO: Lumea e mai sigura la 10 ani dupa 11 septembrie 2001

VIDEO Dick Cheney: Am aplicat tehnica simularii inecului doar impotriva a doi-trei suspecti de terorism. A meritat

Fostul vicepresedinte al SUA Dick Cheney a declarat ca anchetatorii americani au aplicat doar in doua-trei cazuri “tehnica simularii inecului”, prin care victima este imobilizata, cu capul in jos, dupa care i se toarna apa pe cap, transmite NBC. Cheney, care se afla in prezent intr-un turneu de promovare a memoriilor sale “In My Time”, a continuat sa sustina deciziile luate de Administratia Bush in aceasta chestiune extrem de controversata.

Potrivit unui raport al Senatului american, CIA a cerut in mai 2002 dreptul de a utiliza metode dure de interogatoriu, considerate drept tortura, iar Condoleezza Rice, consilier pentru securitate nationala al lui George W. Bush la acel moment, a aprobat aceasta solicitare. Este vorba despre “tehnica simularii inecului”, prin care victima este imobilizata, cu capul in jos, dupa care i se toarna apa pe cap. Victima are senzatia de sufocare si de inec. Este considerata o forma de tortura si a fost utilizata inclusiv de Inchizitia spaniola, potrivit wikipedia.com.

La randul sau, Cheney a sustinut masura, atunci cand a fost intrebat ce s-ar intampla daca iranienii ar folosi tehnica impotriva unui presupus spion american.”Ar fi OK ca guvernul iranian sa foloseasca tehnica simularii inecului impotriva acelui american?”, a vrut sa stie ziaristul, la care fostul vicepresedinte al SUA a spus: “Ei bine, probabil ca vom critica acest lucru…. Pe motivul ca avem obligatii fata de cetatenii nostri si facem totul sa ii protejam”.

Legat de cazurile de tortura petrecute sub Administratia Bush, fostul vicepresedinte Dick Cheney a mai spus:  “In primul rand, acestia (n.red. victimele simularii inecului) nu erau cetateni americani. In al doilea rand, au fost oameni precum Khalid Shaikh Mohammed, o mana de oameni, 2 sau 3, care au fost torturati cu adevarat prin aceasta meoda. In al treilea rand, aveam motive serioase sa credem ca suspectii aveau infromatii pe care le puteam obtinem doar de la ei si stiau mai multe decat oricine altcineva”. Cheney a adaugat ca “nu trebuie sa ne pierdem in notiuni precum aceea ca nu putem avea doar metode obisnuite de interogare atunci cand vrei sa ai un program contra-terorist eficient”.

Fostul numar doi de la Casa Alba a spus ca “programul a functionat. Am descoperit informatii valoroase, importante in acel proces si am facut ca tara sa fie in siguranta pentru mai bine de sapte ani”. Intrebat de eliminarea lui Osama bin Laden in timpul presedintiei lui Barack Obama, Cheney l-a laudat pe actualul luider american, insa a adaugat ca “totul a inceput sub Bush”.

CIA a primit acordul de a folosi aceasta tehnica in 26 iulie 2002, cand ministrul Justitiei, John Ashcroft, a decis ca “utilizarea simularii inecului este legala”, potrivit raportului comisiei pentru Servicii secrete a Senatului, facut public in aprilie 2009. In “Decision Points”, cartea sa de memorii, George W. Bush a aparat decizia de a folosi “tehnica simularii inecului” in cazul unor suspecti de terorism.

VIDEO O carte pentru copii, dedicata atentatelor din septembrie 2001, starneste criticile musulmanilor americani: Ne demonizeaza

Mama celui de-al 20-lea pilot, jihadistul francez Zacarias Moussaoui: Este “ingropat de viu”, “la sase metri sub pamant”



Categorii

Al treilea razboi mondial, Articolele saptamanii, Inscenari, facaturi, Ninel Ganea, Opinii, analize, Osama bin Laden, Teroarea "terorismului"

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la ““Atentatele” 9/11 (11 septembrie): MINCIUNI, FAPTE, URMARI, REEDUCARE. Ce manipulari se folosesc pentru a legitima declansarea unui razboi?

  1. Ca să vedeţi cât de uşor se poate ţese orice minciună prin intermediul mass-mediei total controlate, şi pot fi condiţionate minţile oamenilor ca să creadă ceea ce se vrea. Un alt fel de Pearl Harbour modern. Un fel de repetiţie generală pentru ceea ce va urma … Demolările controlate prin implozie tip 9/11 pe care le-au vrut a fi un „spectacol live” de îngrozire cât mai sigură a planetei, au reprezentat un moment de cotitură în ceea ce priveşte conceptul de „securitate”, un fel de cutia Pandorei din care au ieşit toate ideile şi măsurile care vor fi aplicate oriunde şi oricând va fi nevoie, pentru a impune constrângerile pe care şi le dorec, şi fără a mai fi nevoie să fie dată nici o explicaţie validă populaţiei. Am intrat în era „terorismului”. Amintiţi-vă de „teroriştii” de la revoluţie. Şi cum se poate lupta cu un terorism care este o noţiune vagă şi nedefinită, decât prin constrângeri? Cât mai multe! Spre „binele” nostru …

  2. Mai precis e vorba de ștergerea (spălarea) memoriei oamenilor prin șocuri și resetarea ei pe alte temelii … http://blog.patermihail.ro/arhive/1651

  3. Şi ca o ironie în SUA ca să suni la Salvare formezi numărul 911.

  4. Dupa ce am urmarit un reportaj (difuzat acum pe National Geografic) inclin totusi sa cred ca presedintele de atunci, George Bush, nu a stiut ce se intampla. Cred ca au fost foarte putini dintre cei care au participat la organizarea loviturii de la 11 septembrie, pentru a nu transpira nimic, o mana de oameni bine instruiti, iar raspunderea decizionala sa fi apartinut exclusiv elitei oculte, responsabili de organizarea si altor atentate. Scopul a fost multiplu: a induce teama in randul populatiei si sperietoarea terorista, ca mai tarziu sa nu se mai opuna nimeni unui sistem de tip Big Brother, dar si pretext pt razboiul din Afganistan, . Si poate, pe langa aceasta, sa fi fost in acelasi timp si un ritual de sacrificiu (adus ‘zeilor’), cum s-ar parea ca obisnuiesc sa faca.

  5. @ Mirela:

    Bush este tapul ispasitor acum si pe el se da vina cand e vorba de a recunoaste totusi cate ceva – ca a vrut razboiul din Irak cu orice pret si ca, pentru asta, s-a folosit de 9/11 si a mintit grav in privinta armelor de distrugere in masa. El insa bineinteles ca era numai o biata – si slaba tare la minte – marioneta, cu toata apartenenta sa la faimosul club ocult Skulls & Bones. Un soi de papa-… whiskey sau de Boculete al Americii, perfect pentru a fi tras de sfori oriunde s-a dorit si pentru a servi apoi drept paravan si paratraznet pentru adevaratii autori.

  6. Da. Asculta si el ordinele sefilor organizatiilor oculte pe care le slujea (dar mare lucru nu cred ca stia nici el, adica ‘the big picture’).

  7. @admin & Mirela: da, tot timpul am avut impresia despre acest personaj (Bush jr) ca este speriat de ceva, chiar cand dadea declaratiile de presa pe 11.09 era “inocent” si avea acelasi aer ingrozit de realitatea care il depasea, se pare, indiferent de contextulin care se plasa. Marioneta, cum bine ati spus.

  8. Pingback: 10 ani de la 9/11: DOVEZI IMBATABILE DESPRE FALSITATEA VARIANTEI OFICIALE A "ATACULUI TERORIST"
  9. Pingback: La 10 ani dupa 9/11 - DESPRE PROPAGANDA VERSIUNII OFICIALE A EVENIMENTELOR SI DESPRE INCEPUTUL... SFARSITULUI LIBERTATII
  10. Pingback: Rusia vrea ORGANISM DE MONITORIZARE GLOBALA a extremismului si terorismului, INCLUSIV PE INTERNET
  11. Pingback: NOUA ORDINE AMERICANA TORTUREAZA: metodele de tortura folosite in Afganistan
  12. Pingback: SUA DEVINE RAPID UN STAT POLITIENESC
  13. Pingback: SFARSITUL LIBERTATII IN SUA SI DICTATURA MILITARA LA ORIZONT? Proiect legislativ in SUA ce ar autoriza DETENTIA MILITARA fara mandat a civililor din intreaga lume!
  14. Pingback: Barack Obama a ratificat RETINEREA CIVILILOR DE CATRE ARMATA, FARA MANDAT SI PROCES, doar pentru SUSPICIUNEA de “TERORISM” - Razboi întru Cuvânt
  15. Pingback: Inchisorile secrete ale CIA(I): NOUL EXPERIMENT PITESTI la care ROMANIA ia parte - Razboi întru Cuvânt
  16. Pingback: Inchisorile secrete ale CIA (II): “DEMASCAREA”: principiul TORTURILOR FOLOSITE CU PRETEXTUL RAZBOIULUI IMPOTRIVA TERORISMULUI - Razboi întru Cuvânt
  17. Pingback: Al Qaeda si POLITICILE FRICII in noua ordine mondiala. Complexul militaro-industrial si PAX AMERICANA: razboiul e pace si tortura binefacere [documentare VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. De ce aceasta pagina nu poate fi accesata?

    ADEVARUL DESPRE 11 SEPTEMBRIE 2001: Dovezi imbatabile despre FALSITATEA VARIANTEI OFICIALE a “atacului terorist”. FAPTE, NU “TEORII ALE CONSPIRATIEI”

  19. Putem pune semnul egal intre doua date:

    9 septembrie 2001 si 25 cotombrie (7 noiembrie pe nou) 1917

  20. @ Vali:

    ?

  21. Ma scuzati am vrut sa scriu 11 septembrie. 7 noiembrie -> revolutia bolsevica …

  22. Pingback: NOUA VANATOARE DE VRAJITOARE: etichetarea si discreditarea ANALIZELOR ALTERNATIVE prin asimilarea lor cu “TEORIA CONSPIRATIEI”/ In varianta romaneasca: CINE COMENTEAZA E CU PUTIN! - Recomandari
  23. Pingback: “MOMENTUL ADEVARULUI PENTRU RUSIA”. SUA si tarile occidentale declara Rusia VINOVATA pentru doborarea AVIONULUI din Ucraina/ Mircea Cosea: “Acest episod tragic face parte dintr-un scenariu de schimbare a raporturilor de forta in lume si
  24. Pingback: Acuzatii ale Human Rights Watch: FBI A INCURAJAT, INCITAT SI PLATIT MUSULMANI AMERICANI PENTRU A DEVENI TERORISTI SI A COMITE ATENTATE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare