“JURNALUL UNUI PUSTI” – bestseller-ul contra-educatiei sau cum ne pervertim singuri copiii, de dragul “emanciparii” si patimii de “a fi in randul lumii”

16-05-2013 9 minute Sublinieri

file_1074585_Jno8i_full_size

***

Articol publicat  în Revista Familia Ortodoxă nr. 51 (Aprilie 2013)

De curând, am primit pe adresa redacţiei scrisoarea de mai jos…

Sunt o mamă care vă cere ajutor intr‑o problemă legată de literatura pentru copii.

Poate aţi auzit despre mult‑apreciata serie de cărţi „Jurnalul unui puşti” (,,Diary of a Wimpy Kid”), scrisă de un autor american, Jeff Kinney. La început am fost şi eu foarte curioasă să văd această carte, şi‑am luat‑o de bună, auzind că face parte din lecturile obligatorii în şcolile din Anglia.

Dar ieri am reuşit să achiziţionez volumul I al seriei… nu ştiu cum să vă descriu ce am simţit în momentul în care am început să citesc şi am găsit încă de pe prima pagină exprimări de genul:

„În primul rând, să ne lămurim: acesta este un jurnal, nu un jurnal intim. Ştiu că aşa s‑ar putea crede după copertă, dar când Mami s‑a dus să‑l cumpere, i‑am spus expres să‑mi ia unul care să nu arate ca un «jurnal intim». Grozav! Tot ce‑mi trebuie acum e să mă prindă vreun fraier cu agenda la mine şi să‑şi facă o idee greşită. Celălalt lucru pe care vreau să‑l lămuresc este că a fost ideea lui Mami, nu a mea. Dar dacă ea are impresia că eu o să‑mi scriu aici «sentimentele» sau ceva de genul ăsta, e nebună”.

Şi mi‑am zis: acum o sa mă fac eu singură nebună în mintea copilului meu, dacă îi dau o asemenea carte pe mână… Cum să‑i mai pot spune apoi să vorbească frumos, să se poarte cu cuviinţă, dacă îi dau în schimb să citească o „caricatură” de carte?!

În afara de „fraieri”, de care se pomeneşte la tot pasul, mai exista expresii „educative” de genul „la naiba cu asta”, „prostule”, „dobitocule”, „hai să frecăm menta” ş.a.

Am aruncat o privire pe Internet şi toată lumea pare încântată de „capodopera” asta. Da, este amuzantă… dar o carte cu întâmplări amuzante şi benzi desenate care să fie uşor de citit se poate scrie şi intr‑un mod mai responsabil, nu‑i aşa?

Nu mă miră faptul că şcolarii sunt încântaţi de această carte, dar nu‑mi pot explica cum a putut ajunge lectură obligatorie în şcoli (ştiu sigur de la cineva care are copiii la şcoală în Londra). Dacă aşa se face educaţie în şcoli, de unde mai aşteptăm noi respect şi bun‑simţ în rândul tinerilor?… Sper din tot sufletul să‑i lumineze Dumnezeu pe ai noştri, să nu introducă această carte în şcolile româneşti.

Să mă iertaţi, vă rog, dar cred că ar trebui să atragem atenţia părinţilor despre cât de anti‑educativă este cartea aceasta, pentru ca nu cumva, din neştiinţă, să o dea copiilor lor, convinşi fiind de laudele de pe forumuri, bloguri, sau poate chiar din gura unor cunoscuţi.

Vă mulţumesc.

Cu respect,

„O mămică” ce ar trebui să se roage mult mai mult pentru copiii ei.

P.S. O carte frumoasă pentru copii: „Temele lui Vlad”, de Vlad Diaconescu.

jurnalulunuipusti1

Într‑adevăr, cititoarea noastră a semnalat un fenomen pe care mai mulţi dintre noi, fără doar şi poate, l‑au observat în ultimii ani: pe lângă faptul că performanţele învăţământului românesc sunt tot mai slabe pe zi ce trece, şi în afara şcolii sunt promovate în mod agresiv pseudo‑literatura, subcultura şi divertismentul de proastă calitate. Părinţii, ocupaţi să pună o pâine pe masa copiilor, nu mai au timpul necesar şi nici dispoziţia de‑a arunca o privire atentă, critică, asupra a ceea ce „consumă” copiii lor – în materie de literatură şi nu numai. Având în vedere că dorinţa copiilor de‑a citi a scăzut enorm în ultimii ani, comparativ cu generaţiile dinainte de 1989, părinţii încearcă orice în speranţa că vor trezi în copil pasiunea lecturii.

„Să citească orice, numai să‑l văd cu o carte în mână!” – acesta este sloganul de ultimă oră al părinţilor, disperaţi că şcolăreii lor preferă calculatorul sau televizorul în detrimentul lecturii. De aceea, o carte pe care copilul n‑o mai lasă din mână, deşi până atunci nu avea astfel de „obiceiuri”, reprezintă pentru părinţi un adevărat succes educaţional.

Având în vedere că şi eu sunt mama unei şcolăriţe în care dragostea pentru citit se dezvoltă destul de greu, comparativ cu aşteptările mele, înţeleg bucuria părinţilor – uite, a luat cartea asta şi n‑a mai putut s‑o lase din mână până n‑a citit‑o toată! Cu toate acestea, oare este benefic pentru copii să le dăm orice de citit, doar de dragul de a‑i vedea absorbiţi de o carte? N‑au trecut decât câţiva ani de când Harry Potter şi şcoala lui de vrăjitorie făceau ravagii printre copii – iar părinţii, bucuroşi că în sfârşit copilul vrea să citească ceva, n‑au mai ţinut cont de influenţa cărţilor respective asupra gândirii şi personalităţii acestuia.

Mai nou, pe scena bestseller‑urilor, locul lui Harry Potter a fost luat de Greg Heffley, personajul principal din seria de clansarea_volumului_jurnalul_unui_pustiărţi pentru copii „Jurnalul unui puşti” de Jeff Kinney. Şi, fiindcă stilul cărţii a prins la public, piaţa a fost invadată de scrieri de acelaşi gen („Însemnările unei puştoaice”, „Marele Nate”, „Generala, cei mai naşpa ani din viaţa mea” etc.). „Jurnalul unui puşti” este o carte extrem de populară, şi majoritatea părinţilor nu văd în ea nimic rău – li se pare o carte amuzantă, exagerată pe alocuri, dar care „merge”, nu‑i aşa? Doar copiii îşi exersează cititul, se distrează… şi, până la urmă, „astea sunt timpurile, copiii trăiesc în această lume şi nu putem fi chiar aşa habotnici”.

Jurnalul unui anti‑erou

Dar să cercetăm un pic mai atent lucrurile. „Jurnalul unui puşti” e o carte destinată copiilor între 8 şi 12 ani. Scrisă intr‑un limbaj facil, simplist şi presărată cu benzi desenate, ea prezintă întâmplările deseori amuzante din viaţa de zi cu zi ale unui băieţel de vârstă şcolară. Succesul cărţii (un bestseller aflat în capul listei „New York Times” a cărţilor pentru copii) sugerează că încercarea lui Gregory de a‑şi descoperi valoarea şi poziţia în relaţiile cu familia şi cu mediul social are ecou în inima copiilor proveniţi din diferite medii sociale, indiferent de sex.

La o primă privire constatăm că personajele sunt oarecum stupide, adesea prefăcute şi răutăcioase, marea parte a umorului provenind din situaţii în care acestea sunt umilite. Textul nu are un fir narativ concret, o dezvoltare a personajelor pe parcurs sau o morală, fiind o scriere superficială şi fără valoare literară. De altfel, însuşi autorul recunoaşte că

„în timp ce cărţile mele nu sunt amorale, totuşi ele nu sunt infuzate cu o morală, şi nici cu vreun mesaj anume – iar copiilor le place asta”.

Cu toate acestea, cartea are nu mai puţin de şapte volume lansate deja pe piaţă, un al optulea fiind în pregătire. Majoritatea criticilor le‑au lăudat, considerând că descriu cu mult realism problemele şi temerile tinerilor de vârstă şcolară. Dar, chiar de la lectura iniţială, observăm că întâmplările descrise reprezintă exact genul de experienţe negative legate de învăţământul public pentru care mulţi din părinţii americani au apelat la homeschooling.

Personajul principal, Gregory, are probleme şi acasă, şi la şcoală, şi cu prietenii, adeseori induse de incapacitatea sa de a gândi critic şi de a lua decizii bune. Pe scurt, îşi creează problemele singur, datorită slabei sale judecăţi. Fiind al doilea copil în familie, între un frate rebel, la vârsta adolescenţei, şi un preşcolar mic şi răsfăţat, Greg este portretizat ca fiind mijlociul neglijat, care suferă întotdeauna din pricina părinţilor şi a fraţilor, uneori pe drept, alteori pe nedrept.

Intr‑un fel, Greg reprezintă prototipul copilului postmodern, un anti‑erou a cărui viaţă se centrează pe modul în care îl privesc alţii, nefiind deloc ancorat în morala trajurnalulunuipusti2diţională. Este, adică, preocupat de popularitate, nu de reputaţie. Viziunea sa asupra vieţii este pesimistă şi strategiile sale de a face faţă situaţiilor de zi cu zi se bazează pe minciună, înşelăciune, furtişag şi răzbunare. Greg e leneş, răutăcios, egoist şi lipsit de orice sclipire a conştiinţei. Nicăieri pe parcursul romanului nu apare un cât de mic regret pentru faptele sale, sau vreo consecinţă care să îl schimbe în bine. El se gândeşte întotdeauna la propriile interese şi dorinţe, neţinând cont de ceilalţi, sau de regulile stabilite de părinţi sau de şcoală. Interesul său pentru învăţătură este absent, în schimb e dependent de jocuri video şi televizionare.

Aproape pe fiecare pagină găsim glume, expresii şi cuvinte nepotrivite, uneori chiar şi înjurături – respectul, bunătatea, comportamentul politicos fiind chestiuni necunoscute în această naraţiune. Autorul prezintă comportamentele negative ca pe ceva amuzant, fără consecinţe, ceea ce ar putea încuraja cititorii să‑l imite.

Atitudinea şi gândirea lipsită de respect faţă de părinţi şi de profesori apare ca un lucru normal, firesc. Greg îşi vede părinţii ca pe un fel de pămpălăi naivi, pe care‑i minte şi‑i păcăleşte în fel şi chip. Ei sunt un fel de retardaţi, depăşiţi de timpul în care trăiesc, iar intenţiile lor bune cu privire la educaţia copiilor sunt întotdeauna sortite eşecului.

Pe scurt: o carte fără cap şi fără coadă, scrisă intr‑un limbaj comun, chiar prea comunpe alocuri, fără personaje clar conturate, în care răul nu are nici o consecinţă negativă, din care morala şi învăţătura constructivă, ce ar trebui să dezvolte caracterul şi inteligenţa cititorului, lipsesc cu desăvârşire.

Copiii care nu trec prin experienţele fireşti ale copilăriei nu se vor maturiza

Oare putem spune că o carte, odată citită, nu lasă nici o urmă în mintea şi sufletul celui care o citeşte? Rolul formator al lecturii, mai ales când vine vorba de un bestseller care e pe buzele tuturor, este indiscutabil. Întrebarea ce se pune este dacă părinţii care îngăduie sau îşi îndeamnă copiii să citească această carte îşi doresc cu adevărat ca aceştia să ajungă după chipul puştiului din jurnal. De fapt, ce e rău să stai toată ziua pe calculator şi să vorbeşti sau să te porţi ca un om mare? Răspunsul este foarte simplu. „Jurnalul unui puşti” (şi celelalte cărţi de acelaşi gen) le răpesc copiilor copilăria. Îi maturizează brusc, precum pâinea care, coaptă la o temperatură prea mare, se arde la suprafaţă, dar înăuntru rămâne crudă. Acea pâine niciodată nu va mai putea fi coaptă cum trebuie. Coaja de deasupra, arsă şi tare, nu poate fi mâncată, şi nici miezul nu e mai bun, fiind cocă goală. Cu alte cuvinte, aceşti copii, care nu mai au timpul necesar maturizării treptate, care nu mai trec prin experienţele fireşti ale copilăriei, nu mai folosesc limbajul specific, nu mai au respectul faţă de cei mari, şi gândirea simplă şi sinceră şi curată a acestei minunate perioade a vieţii, nu se vor mai maturiza niciodată cum trebuie. Copii fiind, vor mima cele ale adultului, pentru ca atunci când vor înainta în vârstă să ne trezim că nu se mai maturizează psiho‑emoţional. Aceşti copii riscă astfel să îngroaşe rândurile bărbaţilor şi femeilor care, la 40 de ani, au tot minte de 14. Efectele nu pot fi însă descrise complet în acest articol.

4055935817_88c79c6961_oAcum, câteva cuvinte despre autorul cărţii. Jeff Kinney (n. 19 februarie 1971) este designer de jocuri pe calculator – creatorul jocului online Poptropica, destinat copiilor între 6 şi 15 ani. Kinney declară intr‑un interviu2 că a conceput „Jurnalul unui puşti” ca pe o carte nostalgică pentru adulţi.

„Nu m‑am gândit niciodată că scriu pentru copii”, explică el, am fost cu adevărat şocat şi m‑a neliniştit să aud că cei mici cumpără cărţile mele. Dacă aş fi ştiut că scriu pentru copii, poate că aş fi formulat altfel lucrurile, şi probabil textul n‑ar mai fi fost aşa de atractiv”.

Ne permitem să ne îndoim de veridicitatea acestor declaraţii. Specialist în jocuri pentru copii, e greu de crezut că Kinney a conceput o carte cu desene doar pentru a‑i distra pe adulţi. Să fie oare cititorul american chiar aşa de infantil încât să‑şi sacrifice puţinul timp liber ca să citească astfel de cărţi? În mod evident, cartea a fost direcţionată către copii şi adolescenţi – deci, cu alte cuvinte, şia atins ţinta. De ce totuşi autorul îşi ascunde adevărata intenţie? Oare pentru a nu fi tras la răspundere pentru contraeducaţia pe care cartea o face, sau pentru că îi influenţează pe copii să caute mai curând jocurile pe calculator şi televizorul, decât să‑şi facă prieteni şi să se bucure de natură, copilărie şi viaţă? Pentru un om angajat în industria jocurilor pe calculator, Kinney îşi face foarte bine meseria. Prin „Jurnalul unui puşti”, autorul creează şi contextul cultural în care dependenţa copiilor de jocuri video şi televizor să fie o chestie „cool”.

O carte bună are darul de a îmbogăţi şi transforma în bine viaţa celui care o citeşte

Sperăm că v‑am oferit câteva motive la care să reflectaţi înainte de a cumpăra această carte – şi altele de acelaşi fel. Şi dacă, cu toate că sunteţi conştient că aceste cărţi pot face mult rău copilului, vreţi să i le oferiţi, în ideea că „mai bine i le cumpăr eu decât să le citească pe ascuns” – gandiţi‑vă măcar că atunci când le citeşte pe ascuns, copilul ştie că face ceva rău, dezaprobat de părinţi, şi mai devreme sau mai târziu îşi va pune întrebări asupra faptelor sale, şi poate le va regreta. Pe când, dacă dumneavoastră îi puneţi aceste cărţi în mână, el va considera de la început că sunt bune – doar au „garanţia aprobării părinţilor”!

În cazul în care copilul insistă să‑i cumpăraţi cartea, îi puteţi explica de ce „Jurnalul unui puşti” (sau alte cărţi asemănătoare) nu sunt altceva decât „junk food pentru minte”: ele oferă satisfacţii imediate, intoxicandu‑l pe cel ce le consumă. O carte bună are darul de a îmbogăţi şi transforma în bine viaţa celui care o citeşte, dar „Jurnalul unui puşti” e o scriere superficială, care descurajează curiozitatea intelectuală şi efortul mental, făcând ca alte cărţi să pară plictisitoare şi greu de citit. Explicaţi‑i că trebuie să fim atenţi la „hrana mintală” în acelaşi fel în care suntem atenţi la hrana pentru trup – în funcţie de calitate, cărţile pot fi sau benefice, sau pot duce la îmbolnăvire.

În încheiere, aş vrea să ne amintim cuvintele Părintelui Serafim Rose:

„Copilul care a fost educat cu literatură, teatru şi lirică de calitate, şi a simţit efectul lor în suflet – adică i‑au făcut plăcere cu adevărat – nu va ajunge cu uşurinţă un dependent de filmele şi programele de televiziune contemporane şi de romanele ieftine, care distrug sufletul şi îl îndepărtează de la calea creştină…”

Psiholog Irina Constantinescu

Diary_of_a_Wimpy_Kid_1263120203_0_2010

Legaturi:

***


Categorii

Articolele saptamanii, Bolile generatiei digitale, Comercializarea copilariei, Educatie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la ““JURNALUL UNUI PUSTI” – bestseller-ul contra-educatiei sau cum ne pervertim singuri copiii, de dragul “emanciparii” si patimii de “a fi in randul lumii”

  1. Pingback: Cu o mana zidim si cu alta ucidem? (VIDEO) DE LA COPIII-EROI AI ROMANIEI, pilduitorii salvatori care isi pun viata pentru prieteni, LA PROMOVAREA INNEI, vedeta-marioneta propulsata pentru coruperea tinerilor, CA MODEL PENTRU COPII - Razboi întru Cuvânt
  2. Ba, eu il cred pe autor, a scris pentru cei din jurul sau, nu pentru copii. Cartea este mai degraba o imagine a propriei sale copilarii. El este intr-un fel eroul sau.

    Problema majora este ca “pustii” care citesc aceasta carte se regasesc in ea. Daca nu s-ar regasi in copilaria lui Jeff Kinney nu ar putea citi cartea. Ar citi, sa zicem, La Medeleni, sau Ulita copilariei, sau Tom Sawyer. Doar ca in cartile acelea nu se mai regasesc, copilaria lor nu seamana cu ceea ce e descris in cartile clasice, ci cu cele descrise in Jurnalul unui pusti.

    Jurnalul unui pusti este un simptom. Tot ce poate face el mai rau este doar sa legitimeze prin confirmare publica modelul “anti-eroului” din carte. Dar confirmarea publica vine de la sine si arata ca problema este mai adanca.

  3. @ Titus L:

    Aceste fenomene de marketing, indiferent de gen sau stil, fie ca se cheama Hannah Montana, Harry Potter, Inna – sau orice altceva sunt anume proiectate si promovate pentru deveni “de succes” si a influenta mase intregi de copii. Nu credem ca e vorba de regasire in lumea smecheresc-golaneasca, ci de o legitimare si o “normalizare” a unui gen de comportament care, pana acum, era amendat si ramanea, cel putin pana la o anumita varsta, marginal. Acum el este propos ca model si se dau in vand dupa el nu atat adolescentii, cat copiii de clasele primare, exclusiv din cauza imbecilitatii si snobismului dobitocesc (iertati, dar asta e) al parintilor disperati sa fie la moda. Si sunt multe alte nenorociri, si mai mari, care tin de imbrancirea copiilor (mai ales a fetitelor) in erotizare prematura si pervertita, de nu chiar in ghearele pedofililor si traficantilor.

  4. Permiteți, vă rog, să intervin!Sunt de acord cu admin. site-ului. E vorba despre o programare pe viitor a comportamentului tinerilor, copiilor, nu despre o regăsire de sine în acel antierou.
    Aș avea nevoie de o părere. Cum vedeți cartea lui James Patterson, Cei mai nașpa ani din viata mea (de ex.,vol I, Generala)?

  5. @ ada:

    Nu am citit, ne e de ajuns titlul, dar parca e mentionata chiar in articolul de aici.

  6. Articolul asta era mai bun acum 2-3 ani. Bine si acum….

  7. Da, mulțumesc, așa este, dar e cineva care îmi poate spune ceva mai mult despre carte? Am eu o problemă cu un copil. Mi se pare mai agresivă decât jurnalul… 🙂

  8. Omul fără Dumnezeu nu caută virtutea ci plăcerea, nu ceea ce-i place lui Dumnezeu ci ceea ce place lumii, ceea ce îi aduce succes la public, slavă lumească şi bani (cât mai mulți). Domnul a spus că cel ce vrea să placă lumii se face vrăjmaş lui Dumnezeu.
    Civilizaţia şi cultura modernă nu-l vor pe Dumnezeu ci vor să cucerească lumea să se facă pe placul lumii, să o poată supune și stăpâni.
    “Dă-i vulgului distracții și pâne și faci cu el ce-ţi dorește inima”.
    Nicolae Iorga spunea în cugetările sale: “Cu o mie de virtuţi nu-mi pot câștiga nici măcar un prieten devotat, dar cu un singur viciu îmi adun mii de amici și de susținători”. (Am redat din memorie, textul exact poate fi găsit în “Cugetări” , momentan nu am găsit cartea).
    Europa nu-l mai vrea pe Dumnezeul cel adevărat și-şi leapădă discret și cele din urmă veşminte (şi virtuţi) creştine (deși ea a fost cea care a primit cea dintâi creştinsmul).
    Cine va voi să placă lui Dumnezeu va inta în conflict cu lumea (şi cultura ei), și va fi considerat duşman vrednic de tot dispreţul și osânda, va deveni curând cel mai gustat și mai căutat subiect de umor, de comedie, de batjocura și de spectacol public. Lumea se întoarce înapoi la păgânism la idolatria ultra-rafinată a simţurilor, a minţii și a spiritului demonizat.
    Grea este misiunea părinților ortodocși adevăraţi în familiile lor, pentru că greu pot fi înţelesi de copii lor, care sunt din pruncie speculaţi, corupți și convertiți, de lume prin tot și prin toate. Ferice de cel ce-și va câștiga copii pentru împărăția lui Dumnezeu. Aceasta va fi una din marile biruinte ale dragostei adevărate (de Dumnezeu și semeni). Cine este părinte (măcar pentru un singur copil) înțelege ce spun.
    Uneori nici martirajul părintelui nu-l convinge pe fiul căzut în beţiile “lumii de azi”.
    Iertare pentru cele spuse.

  9. Pingback: TICALOSIREA GENERALA si DRAMELE TACUTE: "Omul e mai tare decât dracu'! Pe diavol nu-l vad in stare sa-si manipuleze meschin si pervers odraslele..." - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Carti ca ” Jurnalul unui Pusti” si “Insemnarile unei Pustoaice” sint parte din programul “mind control” foarte bine pus la punct in USA si care se imprastie in intreaga lume. Aceste carti sint menite sa creeze un copil care isi renega parintii, scoala si tot ce reprezinta valoare in viata unui om. Asta pentru ca destinatia lui ca om este aceea de consumator foarte ascultator. In “Insemnarile unei Pustoaice’ ca si i9n cartea mentionata in acest articol, apar expresii ca (citez din carte): “alta scoala. ALTA TICALOASA” “MEDICAL VORBIND< FARA CREIER!!…citeodata stau si ma gindesc daca mamei mele II FUNCTIONEAZA CREIERUL", "" Mama, nu am nevoie de o carte idioata…", "Doar un MARE RATAT ar putea fi prins SCRIIND…" sau in desene apar embleme cum ar fi capul de mort al organizatiei Skull and Bone care , banuiesc , stiti ce fel de organizatie este. Citatele sint reproduse exact ca in carte. Observati cum se trece de la litera mica la majuscula. Cartile au un efect subliminal puternic si isi ating scopul. Scoala romaneasca este distrusa prin astfel de mijloace insotite de supraincarcarea materiei scolare cu inutilitati , multe si suficient de greu de asimilat ca sa blocheze mintea copilului ca si interesul pentru invatat. Inspectorii dau sfaturi pedagogului: pe saraci lasa-i la urma. Ocupa-te de cei importanti, care au parintii cu bani.
    Ambele carti mentionate de mine in acest comentariu, sint bestseller american in New York Times. Oare de ce?…Pai..ca sa creada lumea ca sint bune si sa le citeasca..NU? Daca astfel de carti intra direct pe mina copiilor, ei le citesc si le plac , pentru ca se speculeaza slabiciunile lor. Dupa doar o carte ca acestea citita de copil, l-ai scapat din mina. Nu mai vrea scoala, uraste scrisul si cititul, vrea doar desene animate pline si ele de mesaje subliminale , vrea sa-i cumperi tot ce i se spune in aceste carti ( "…I phone nou de 600 dolari", etc).
    Cartile sint scrise la comanda si se dau directive pentru sensul in care trebuiesc scrise. Nu va faceti iluzie ca acesti autori, pur si simplu au scris din placere , sau au scris inconstienti de mesaj. Au fost foarte bine platiti si l-i s-a promis ca vor fi 'best seller" si renumiti. As putea sa scriu o mie de pagini despre asta si tot nu as termina.
    CONCLUZIA: aveti grija de copiii vostri. EI au altfel de grija de copii vostri si de voi.

  11. @Ady

    “As putea sa scriu o mie de pagini despre asta si tot nu as termina.”

    Va rog, continuati. Sunteti de mare ajutor. Multumesc!

  12. Pingback: Irina Nastasiu: De ce plang Arhanghelii? “BALUL BOBOCILOR” – pretext pentru DEZMAT ORGIASTIC in randul adolescentilor, sub ochii si cu acordul profesorilor? - Recomandari
  13. Pingback: EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi? -
  14. Pingback: Uciderea pruncilor – de la Irod la societatea infanticida de astazi. PRUNCII BETLEEMULUI SI PRUNCII SODOMEI: “Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii” -
  15. Pingback: MODELUL SI MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ŢARĂ care a renuntat la o multinationala pentru o naveta la un sat din Apuseni: MIRELA MIRON - Recomandari
  16. Pingback: “Valentine`s Day” – ZIUA CELEBRARII MORTII IUBIRII SI INOCENTEI. Presb. Alina Mirica despre ADOLESCENTII IN LUMEA CARE ZDRENTUIESTE SUFLETELE si MOARTEA DRAGOSTEI DEZGOLITE DE TAINA - Recomandari
  17. Oamenii buni recunosc nu tot ce zboara se mananca, dar oare nu exageram putin?!
    “Jurnalul unui pusti” nu l-am citit , o sa ma uit prin el mai tarziu; dar “Insemnarile unei pustoaice” nu chiar cum credeti. Incepe in felul care incepe deoarece atrage atentia copiilor pentru ca si ei simt lucruri asemanatoare.Cu totii vrem popularitate succes , bani; astea-s ispitele din ziua de azi . Am vrea noi, dar nu putem creste la eprubeta! Important este sa trecem peste ele , asa cum se intampla la finalul carti .
    Citez:”Poate ca Scoala nu era un loc atat de oribil.Poate daca as fi incercat sa vorbesc cu Zoey si Chloe am fi putut redeveni prietene.Poate ca Brandon nu ma considera o ratata.”
    “I-am multumit tatei ca aranjase cu bursa si toate cele, dar din pacate nu iesise cum trebuia.”
    “Elevii incepusera sa umple holurile si o parte dintre ei chiar m-au felicitat.In timp ce-mi faceam drum spre vestiar , nu prea stiam la ce sa ma astept , dar eram pregatita sa infrunt orice.”
    “Graffitiul fusese curatat , slava Domnului!” Mackenzie , o colega rea ii cauza numai probleme precum si povestea cu graffitul…In orice caz mie mi se pare o colectie reusita.Apropo, vedeti ca fata ii multumeste Domnului ca situatia s-a incheiat cu bine.In orice caz , fiecare cu parerea lui. Gusturile nu se discuta.:-D

  18. @Ionita Aura:

    Iti scriam aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/11/06/balul-bobocilor-de-ce-plang-arhanghelii/#comment-275644

    Iarta-ne, dar nu e bine ca cineva de varsta ta sa stea pe internet si sa isi formeze conceptiile prin lecturi de pe siteuri. Ai nevoie de carti si de relatii vii, cu persoane de incredere. Abia mai tarziu, dupa ce iti formezi discernamantul, te poti folosi si de internet. In chestiunile legate de credinta, te sfatuim calduros sa cauti, alaturi de parintii tai, un duhovnic. Doamne, ajuta!

  19. Nu face nimic,sunt si eu ca toti ceilalti pusti de varsta mea si uneori exagerez , dorindu-mi ce au si adulti , dotinta de a se exprima.Ca mai toti copii. Pentru ca nu-mi plac tinerii care ne distrug reputatia tarii.Si cei care cred noul val de tinerii si produsele care-l caracterizeaza e neaparat ceva rau.Iertati -ma daca am intrecut masura. :-[

  20. @Ionita Aura:

    Pana la reputatia tarii, e bine ca tinerii sa si-o pazeasca pe a lor. Nu-i vorba de intrecutul masurii, ci de un avertisment necesar, avand in vedere varsta ta.

  21. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: COPILUL INCAPATANAT, RASFATAT, GROSOLAN, CARE VORBESTE URAT etc. Cum luptam cu obiceiurile proaste de comportament ale copilului? -
  22. Pingback: COPIII SI TELEVIZORUL in familiile crestine. DE CE ALEGEM SA NE OTRAVIM SINGURI COPIII? -
  23. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: EDUCATIA FETELOR -
  24. Pingback: CARTEA CUVINTELOR DISPĂRUTE. Mircea Stanciu ne cheamă "să intrăm într-o mișcare de rezistență împotriva sărăcirii vieții noastre" - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare