SPRE UN RAZBOI TURCIA – GRECIA? “Intamplator”, Rusia a inceput niste exercitii militare de amploare

19-09-2011 2 minute Sublinieri

Dacă Cipru va fi atacat vom avea un razboi Turcia Grecia ?

  • Ziuaveche:
  • Dacă Cipru va fi atacat. Grecia, pregătită de război cu Turcia

    În cazul în care Cipru va fi atacat de Turcia, Grecia este pregătită de război. După ce a agitat apele Mediteranei, în cazul conflictului cu Israel, Ankara reuşeşte să irite încă un stat din zonă, dar şi Uniunea Europeană.

    Grecia va susţine Cipru în eventualitatea unui atac din partea Turciei, după ce Nicosia a decis să înceapă lucrări de prospectare pentru găsirea de resurse de petrol şi gaze naturale în zona economică exclusivă a Ciprului, a asigurat duminică ministrul grec al afacerilor externe, Stavros Lambrinides Lambrinidis citat de presa locală. Într-un interivu acordat unui ziar grecesc, Lambrinidis a precizat că solidaritatea între parteneri, în cazul unui atac împotriva unuia dintre ei, provine şi din prevederile tratatului de la Lisabona, transmite Agerpres.

    În ceea ce priveşte activităţile de explorare ale Turciei în zonele din apropierea Greciei, Lambrinidis a declarat: “vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne apăra”.

    Turcia, care a ocupat în 1974 partea de nord a Ciprului, creând Republica Turcă a Cirpului de Nord, consideră că orice resursă naturală trebuie să aparţină ambelor comunităţi (ciprioţii greci şi ciprioţii turci). Ankara s-a opus vehement planurilor de prospectare ale Ciprului. În cursul zilei de duminică, ministrul de externe turc a declarat, potrivit Reuters,, că acestea sunt o “provocare” şi că va examina oportunitatea de a iniţia propriile activităţi de prospectare de petrol şi gaze naturale împreună cu Ciprul de Nord dacă autorităţile din sudul Ciprului vor demara activităţile de explorare.

    Turcia ameninţă şi UE

    De asemenea, Turcia ameninţă că va îngheţa relaţiile cu Uniunea Europeană dacă situaţia din Cipru nu va fi rezolvată prin negociere până în iulie 2012, când Cipru urmează să preia preşedinţia semestrială a UE, conform declaraţiilor vicepremierului turc Besir Atalay, citat de AFP. “Dacă negocierile nu vor avea un rezultat pozitiv şi dacă UE va încredinţa preşedinţia Ciprului de Sud, criza va fi în principal între UE şi Turcia. Deoarece noi vom îngheţa relaţiile cu UE”, a avertizat oficialul sâmbătă, într-o declaraţie pentru un post de televiziune local.

    Premierul turc Recep Erdogan a ameninţat, la rândul său, de mai multe ori, cu îngheţarea relaţiilor cu UE din cauza situaţiei din Cipru: “Dacă nu va fi găsită o soluţie privind împărţirea Ciprului, Turcia va îngheţa relaţiile cu Uniunea Europeană pe durata preşedinţiei cipriote”, a arătat premierul turc. Vreau să spun clar: vom îngheţa toate raporturile cu UE. Nu putem discuta cu administraţia cipriotă greacă”, a adăugat acesta.

    Rusia a început aplicaţii militare de amploare

    Peste 12.000 de militari, 1.000 de vehicule blindate, 50 de avioane şi 10 nave participă la exerciţiile strategice “Centru-2011”, organizate de Rusia.

    Manevrele militare se derulează pe teritoriile Rusiei, Kazahstanului, Tadjikistanului şi Kârgâzstanului. Potrivit presei ruse, care citează ministerul Apărării, exerciţiile strategiceCentru-2011” (“Центр 2011“), cele mai importante de anul acesta, au fost deschise oficial luni. La aplicaţii participă detaşamente ale forţelor armate din: Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia şi Tadjikistan. “Militarii vor executa operaţiuni tactice ce vizează asigurarea interoperabilităţii în timpul unui conflict armat”, precizează armata rusă.

    Recent, la poligonul Aşuluk, din regiunea Astrahan, s-au încheiat aplicaţiile „Comunitatea de luptă-2011” (“Боевое содружество 2011“) la care au participat militari din Rusia, Armenia, Belarus, Kârgâzstan şi Tadjikistan. La aplicaţii au asistat miniştrii Apărării ai Rusiei, Belarusului, Tadjikistanului, Armeniei şi Ucrainei, de asemenea observatori din Algeria, Malaezia, India, Indonezia şi Siria, transmite Vocea Rusiei.

    Evenimente similare celor petrecute in Libia sau Siria pot avea loc şi în alte ţări, de exemplu din Asia Centrală, a declarat şeful Marelui Stat Major al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, generalul Nikolai Makarov. „Trebuie să fim pregătiţi pentru orice, de aceea perfecţionăm totul în cadrul aplicaţiilor”, a adăugat oficialul militar rus.

    Rusia a început aplicaţii militare de amploare armata 2


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Batalia pentru resurse, Razboi Turcia Grecia Cipru Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “SPRE UN RAZBOI TURCIA – GRECIA? “Intamplator”, Rusia a inceput niste exercitii militare de amploare

  1. Of Doamne! Pt Grecia, din spusele Parintelui Paisie va fi mai usor…dar pt restul, implicit si noi romanii…of Doamne!

  2. fratilor traim vremuri de mare cumpana; toate cele prezise despre inceputurile ultimului razboi al omenirii se intampla cu acrivie sub ochii nostri. Imi este teama de turnura pe care o poate lua un eventual act de interventie militara al Rusiei in zona Asiei Mici pentru tara noastra. Declaratiile Rusiei din ulimele luni fata de Romania nu au fost tocmai prietenoase si daca vor declansa o agresiune in Orientul Apropiat sa nu le treaca prin cap sa plateasca niste polite si altora din jur…

  3. the future is not bright and, also, is not orange :)) la ce sa ne tot agitam atata? oameni buni… nui mai important si mai periculos nimic decat razboiul care il duce si vrea sal duca fiecare pt mantuirea sa! este trist ca oricat am constientiza si, ulterior, am incerca sa luam o masura, nu mai are vreo relevanta; asta doar Bunul Dumnezeu mai are in vedere! dar cum ar fi mai potrivit, sa ne grijim de ce este mai important! ok? va pup si va iubesc… fratilor!in numele Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

  4. Nu va mai vaicariti atata. Ca si cand ar conta cat de usor ar fi Greciei in cazul unui razboi. Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva in ziua de azi. Rugati-va mult si iesiti in strada impreuna cu actiunile celor care-si iubesc tara si biserica, si care s-au jertfit pentru ele. Nu vreau sa fac propaganda nici unei astfel de organizatii, dar este una (partid) care se lupta pentru astfel de idealuri alaturi de fostii detinuti politic, care au infiintat acest partid. Gasiti acolo niste legende ale luptei pentru Hristos si neamul nostru. Sunt acei oameni care n-au stst sa zica Of,Of,Of, ci si-au pus la bataie viata pentru ca noi sa avem parte de mai putina suferinta si sa beneficiem de libertatea lasata de Dumnezeu. Si cu toate astea, in final, tot ei sa fie cei condamnati de crime, antisemitism si altele asemenea. Dar ei nu se opintesc si merg mai departe pana la capat. Sa ne ajute Dumnezeu asa cum va voi, si asa cum meritam.

  5. @ Cornelius:

    Pentru iesit in strada si mai ales pt. lupta politica nu suntem absolut deloc, iertati-ne, desi respectam lupta si jertfa dvs., daca e vorba de fosti detinuti politici. Insa in privinta razboiului nu ajuta nici politica, nici vaicareala, desigur.

  6. Eu momentan sunt in Cipru…de cativa ani buni…cu sotul , cu copiii…Vad ca nici Romania nu e prea roz, dar avand in vedere ce poate izbucbi in Cipru…cred ca mai bine ar fi in Romania. Oare ce sa fac?

  7. @ Ela:

    Nu credem ca va fi mai rau in Cipru decat in Romania, daca doar acesta este criteriul pe care vrei sa-l ai in vedere. Potrivit viziunilor Cuviosului Paisie, Cipru si Grecia vor scapa destul de usor – vor interveni rusii – in schimb de Romania, stim de la parintele Aesenie Boca lucruri mai putin incurajatoare, apropo de razboi. Dar… cum e voia lui Dumnezeu: putem sa murim si in cel mai sigur loc din lume, si putem sa traim si in mijlocul celor mai mari dezastre… Insa nu stim cat de fericiti vor mai fi cei care vor supravietui pana la capat ultimului razboi mondial si il vor prinde, astfel, pe Antihrist, despre care e scris ca va aparea in lume dupa razboi.

  8. Apropo de Grecia. Pe de-o parte pe ei i-a ocolit nenorocirea comunistă, iar pe de altă parte ne avându-i pe ruşi drept vecini, pot să-i aibă ca prieteni. În astfel de situaţii e bine să-i ai pe ruşi aliaţi, mai ales pentru că sunt şi ortodocşi. Noi nu putem să-i avem aliaţi pentru că totuşi prea ne-au făcut mult rău de-a lungul timpului, şi acum pe deasupra Băsescu a făcut totul pentru ca relaţiile fragile pe care le aveam cu ei să se înrăutăţească considerabil. Trăgând linie, Grecia se pare că a fost mai la adăpostul nenorocirilor în istoria recentă.

  9. Dragii mei,

    Adevarata lupta se da in inimile noastre ! Acolo sa-L primim noi pe Domnul Iisus Hristos ! Si apoi de ce ne vom teme ?!

    DOAMNE AJUTA !

    Mircea

  10. Multumesc Admin!

    Eu de curand v-am descoperit….As vrea sa stiu unde pot citi si eu ce a zis parintele Arsenie Boca si alti parintii daca au mai fost facute profetii…A propos de profetii in legatura cu razboiul ( ca de asta intrebam ) pe aici o localnica mi-a zis ca profetiile parintilor nu stiu care , nu stia nume …. ( tous pateres a zis ) ar spune ca pt 48 de ore Cipru ar fi stapanit de turci si cati vor mai scapa din ei , vor fi scapati de nu stiu ce alta tara…dar pana le-ar veni ajutore, ar muri pe capete!….Ma ia groaza deja!Acum aud si de Romania ca nu-i mai breaza, ca la Cugir se fabrica armament la greu, ca a disparut mercurul de pe piata ( se folosesete la fabricarea armelor), ca la nu stiu ce imprimerie din Brasov se tiparesc cartele de ratii alimentare… Deja nu mai stii incotro s-o iei…si ce sa mai crezi…Am doi bebelusi…si nu stiu incotro s-o apuc? Si sunt sigura ca nici in perioada de dupa razboiul mondial, cand ziceti ca va veni Antihristul nu va fi mai bine… Copiii sunt nevinovati, poate devin sfinti, dar noi pacatosii…va fi vai si amar! Cu toate astea ar trebui sa ne preocupe si Judecata particulara ….ca poate maine da o masina peste noi…si degeaba ne-am facut n planuri…ca rugaciunile zilnice le uitam… As vrea totusi sa citesc si ce au zis parintii de care ziceti. Doamne ajuta!

  11. exista un forum aici? unde sa fie grupate subiecetele ? sau se scrie numai asa la comentarii…ca eu de ex am scris cam aiurea…nu e legat de articolul de mai sus…ma scuzati!

  12. si o profesoara de religie cipriota ( acum nu mai am contact cu ea, ca am schimbat orasul) mi-a zis mai de mult ca in scrierile sfinte e profetit ca Cipru si Smirma vor disparea de pe harta… Eu n-am reusit spre rusinea mea sa termin toata Biblia, dar sotul zice ca el nu a gasit asa ceva scris in Biblie. Sau o fi vorba de scrieri apocrife? Aveti vrei idee cine si unde ar fi scris asa ceva?

  13. @ela:

    Raspundem acum, rapid, pentru a lamuri cateva lucruri, urmand sa revenim cu trimiteri pentru profetiile despre care intrebati.

    Nu avem pagina speciala pentru forum pentru ca discutiile au loc aici, la sectiunea comentariilor.

    In ceea ce priveste situatia Ciprului, ca atare, sigur ca nu e consemnata in Biblie, unde sunt prezente profetii mai cuprinzatoare, generale, legate de soarta intregii lumii, nu a unor regiuni specifice anume. Din ceea ce stim noi, si o sa revenim cu linkurile respective, Ciprul va suferi o interventie brutala a Turciei, care va fi insa rapid neutralizata si desfiintata de contra-reactia aliatilor Greciei. Nu am auzit pana acum de profetii mai sumbre, precum cele pe care le citati.

  14. Sa priveghem si sa ne rugam mai mult acum, dar ar trebui intotdeauna, ca sa nu fie nevoie sa dea peste noi pericol si stramtoare mare pentru a ne trezi din somnul patimilor, al planurilor si viselor desarte, a preocuparii cu trivialitati si lucruri strict omenesti.

    Vreau sa ii atentionez pe cei care se gandesc la proteste violente, revolte, etc., ca acestea nu sunt in Duhul Evangheliei noastre — al Dragostei, al Blandetii, al Pacii.
    De fapt, Sfintii Parinti ne spun ca martiriul eretic inseamna sinucidere! (nicidecum a Marturisi si Patimi pentru Adevar). Vedeti in Vietile Sfintilor ca nici unul nu a dat cu piatra, nu a omorat, nu s-a dat pe sine sau ideologia sa ca exemplu sau cale de Mantuire, care este posibila numai Prin si In Hristos.

    Sa ne rugam ca pericolul sa ne ocoleasca pe noi si pe toti SI de data aceasta, dar oare cati dintre noi putem spune sincer “dupa voia Ta, si nu a noastra”? Cati suntem pregatiti cu adevarat sa murim acum?

  15. @ ela:

    Sa nu intram in panica, dar sa incercam, in putinul timp pe care il mai avem – si de asta trebuie sa fim constienti, fara sa ne speriem – sa devenim cu adevarat buni crestini, sa ne rugam, sa facem pocainta serioasa, intr-un cuvant… sa ne pregatim. Nu conteaza pe ce cale vine moartea, sau daca nu moarte, oricum niste incercari grele. Iar pe copii sa-i incredintam cumva Maicii Domnului, rugandu-ne fierbinte pt. ei, impartasindu-i, miruindu-i, binecuvantandu-i inainte de somn, apropiindu-i de Dumnezeu pe cat se poate potrivit varstei lor.

    Am tratat de mai multe ori aceste probleme si le vom mai relua, cu ajutorul lui Dumnezeu, daca vom mai avea timp. Cateva locuri doar:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/07/31/sfantul-marcu-pustnicul-pocainta-se-cuvine-tuturor-totdeauna/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/07/28/monahul-moise-aghioritul-despre-sensul-preocuparii-cu-semnele-vremurilor-de-la-speculatii-si-panica-si-cercetarea-launtrica-la-pregatirea-prin-cainta/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/07/27/epistola-unui-sfant-contemporan-pregatiti-va-dragii-bunelului-pregatiti-va/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/17/staretul-selafiil-din-tomsk-siberia-cum-ne-vom-mantui-noi/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/10/22/nasterea-unui-sfant-in-imparatia-vesnica-fericitul-batran-selafiil-din-siberia-sunt-vremuri-de-marturisire-sa-nu-primiti-sa-fiti-ai-altcuiva/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/03/17/harul-duhului-sfant-%e2%80%93-singura-arma-a-credinciosilor-in-fata-lui-antihrist-si-a-inaintemergatorilor-lui/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/08/04/iara-si-iara-perfuzii-vitale-pentru-incercarile-vremurilor/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/08/13/prorocia-cuviosului-ignatie-din-harbin-si-pregatirea-pentru-golgota/

  16. Pingback: (update) CIPRUL A INCEPUT FORAJUL in Marea Mediterana, TURCIA anunta prezenta militara IN APELE TERITORIALE DIN ZONA si provoaca blocada Israelului asupra Fasiei Gaza
  17. Multumesc frumos pentru tot! Acum am de citit pentru mult timp!

  18. Pingback: RUSIA TRIMITE SUBMARINE NUCLEARE in apele teritoriale ale Ciprului
  19. Pingback: PROFETIILE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL despre Turcia, Grecia, Cipru si CUM INCEPE RAZBOIUL MONDIAL
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare