COPIII PARASITI AI ROMANIEI: drama familiilor imigrantilor/ CATASTROFA EXODULUI MEDICILOR CONTINUA/ Avortul si cancerul la san/ EUGENISM NAZIST: depistarea copiilor nenascuti cu SINDROM DOWN ia forme sistematice (Articole familie si sanatate)

4-09-2012 25 minute Sublinieri

UPDATE: Sf. Nicolae Velimirovici catre o mama de “miss”: CINE MERGE LA PLIMBARE CU DIAVOLUL, GREU SE MAI INTOARCE INAPOI

În urmă cu câteva zile, pe strada noastră s-a răspândit un zvon: pleacă domnişoara Luminiţa! Dar cine este Luminiţa şi unde pleacă ea? Ea este asistentă medicală şi până nu demult lucra la Spitalul de Urgenţă. Locuia, în gazdă, la o bătrână octogenară, căreia îi acorda şi asistenţa medicală necesară. În acelaşi timp, avea grijă şi de alţi bătrâni care locuiau în casele din jur, ajutându-i, prin facilitarea unor analize, procurarea de medicamente sau prin administrarea unor injecţii. În felul acesta, dincolo de serviciul prestat zilnic la spital, o comunitate limitată beneficia de ajutorul ei. Şi, deodată, vestea plecării ei la muncă în Germania a alertat toţi vecinii.

Din păcate, acesta nu este un fenomen izolat, ci se înscrie în cadrul masivului exod din România al medicilor şi cadrelor medicale. Conform datelor oferite de Colegiul Medicilor, România a pierdut 10.000 de medici înainte de aderarea la UE şi încă 10.000 în ultimii cinci ani. Prin plecarea acestora, România a oferit lumii medici în valoare de aproximativ 600 milioane de euro, fără să primească nimic în schimb. În acest fel, am devenit ţara cu cea mai mică alocaţie pentru Sănătate pe cap de locuitor şi cu cel mai mic număr de medici şi asistenţi raportat la mia de locuitori, din Europa.

Este suficient să deschizi internetul, la subiectul „agenţii recrutare medici“, pentru a găsi titluri ca acestea: „După ce li s-au tăiat salariile cu 25%, medicii şi asistentele emigrează“, „Târg în Bucureşti: 3.000 de joburi în străinătate în domeniul medical“, „Cel mai mare lanţ german de spitale vânează medici români“ etc. etc.

După cum atrăgea atenţia domnul Dragoş Roşca, şeful fondului de investiţii GEMISA, „ne chinuim să atragem bani de la UE, dar pierdem miliarde prin plecarea românilor în străinătate. Problema este că noi, ca mediu de afaceri, nu suntem în stare să influenţăm Guvernul să ia măsuri pentru a limita acest fenomen“.

Într-un raport sinteză pe această temă, realizat de o comisie de experţi condusă de prof. dr. Marius Bojiţă, preşedintele UMF „Iuliu Haţieganu“ – Cluj-Napoca, se menţionează că, numai în spitalele din judeţul Cluj existau peste 1.400 de posturi neocupate, dintre care 300 de medici, iar restul de asistenţi medicali. Emigrarea cadrelor medicale lasă în urmă probleme deosebite în medicina de urgenţă, în anestezie şi terapie intensivă, chirurgie, radiologie şi imagistică şi laboratoarele clinice. Se menţionează că cei care rămân să lucreze în spitale sunt suprasolicitaţi, având o activitate istovitoare, cu un risc crescut de malpraxis, din cauza surmenării. La acestea se adaugă nivelul scăzut de salarizare, lipsa unor condiţii sociale pentru tinerii medici şi asistenţi şi familiile acestora, suprasolicitarea, prin încărcarea cu pacienţi, îndeosebi a personalului mediu (asistenţi şi infirmieri), diminuarea respectului faţă de medici în general şi campaniile denigratoare din presă la adresa personalului medical, insuficienta accesare a fondurilor europene şi, nu în ultimul rând, blocarea posturilor.

În aceste condiţii, este firesc să se înregistreze o scădere a calităţii vieţii bolnavilor, dar şi a calităţii vieţii medicilor şi personalului medical. Finalmente, aceştia din urmă părăsesc România, pentru că în alte ţări găsesc atât salarii mai mari, cât şi condiţii de muncă mai bune.

Revenind la Luminiţa, după o convorbire cu ea, am aflat că pleacă împreună cu alte patru colege de la Spitalul de Urgenţă, pentru a lucra într-o mare şi modernă unitate spitalicească din vestul Germaniei. Cu un efort extraordinar, care le-a cerut timp şi bani, au învăţat intensiv, în ultimul an, limba germană, motivate fiind de faptul că li s-a oferit un salariu de zece ori mai mare decât în România, concomitent cu programe de integrare socială.

Astfel că, de câteva zile, nu o mai putem vedea pe Luminiţa cea de la capătul … străzii noastre!

Doi plus doi egal…

Vine mereu în istorie o clipă cînd cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiţi cu moartea, spunea Albert Camus. Pentru un om de ştiinţă a recunoaşte astăzi că avortul dăunează grav sănătăţii echivalează cu ostracizarea profesională.

În cadrul unui proces intentat împotriva Planned Parenthood – cel mai mare lanţ de clinici de avort din America – Angela Lanfranchi, doctor ginecolog, a declarat că experţi medicali de renume din marile centre de cercetare americane i-au spus că ştiu cu siguranţă că avortul creşte riscul de cancer la sân, dar nu sunt dispuşi să spună aceasta în mod public din cauză că întreaga chestiune este prea politică.

Biologia cancerului la sân

La naştere, în sânul femeii sunt prezente doar nişte structuri primitive numite lobuli de tip 1. În perioada pubertăţii, înainte de prima sarcină, în sân apar şi lobuli de tipul 2 care, şi ei, sunt imaturi.

Numai către sfârşitul unei sarcini, după a 32-a săptămână, majoritatea lobulilor devin lobuli de tipul 3, care sunt mult mai denşi şi mai elaboraţi, capabili de lactaţie. Cei de tipul 4 apar după naştere şi sunt lobuli de tip 3 plini cu lapte. Evoluţia de la tipul 1 la tipul 3 necesită multiple diviziuni celulare până când lobulii ajung la maturitate biologică şi incapacitatea de a se mai diferenţia. Procesul de dezvoltare a sânului, ca de altfel a majorităţii tipurilor de ţesuturi, constă exact în această diferenţiere.

Cancerul, fie la sân, fie la un alt ţesut din corpul uman, apare când, sub acţiunea unor factori cancerigeni, diviziunea celulară scapă de sub control. Drept urmare, acele celule care încă mai sunt capabile de înmulţire, aşa cum sunt celulele din lobulii de tipul 1 şi 2, sunt cele mai vulnerabile la efectul substanţelor cancerigene.

De aceea în jur de 90% dintre cazurile de cancer la sân apar în lobuli de tipul 1 şi 2 şi numai 10% din ele sunt urmarea unor moşteniri genetice.

Naşterea şi alăptarea

În timpul unei sarcini normale, organismul mamei începe să producă în cantităţi mari un hormon de creştere numit estrogen, care este necesar dezvoltării copilului până la naştere. Acest hormon este produs de organism şi în timpul ciclului menstrual, însă pe parcursul sarcinii, producţia de estrogen atinge niveluri de până la 300 de ori mai ridicate faţă de orice altă perioadă din viaţa unei femei neînsărcinate. Pe lângă stimularea creşterii copilului, estrogenul determină ca la mamă lobulii de tip 1 şi 2 să se maturizeze în cei de tip 3, pregătind sânii pentru alăptare.

Dacă o femeie duce la capăt prima ei sarcină, atunci 70% din lobulii sânului vor fi de tipul 3, imuni la cancer. Orice nouă sarcină dusă la capăt va face ca acest procent să crească, reducând considerabil riscul de cancer la sân. Aceasta ar putea explica, cel puţin în parte, de ce femeile cu mulţi copii au un risc mult mai mic de a face cancer la sân.

În plus, după naştere, alăptarea ajută la maturizarea lobulilor şi reduce nivelul de estrogen din organism, oferind astfel o protecţie de lungă durată împotriva cancerului la sân.

Aceste două concluzii – cu cât o femeie naşte mai mulţi copii şi cu cât îi alăptează mai mult cu atât riscul de cancer la sân scade – sunt acceptate de comunitatea ştiinţifică însă, din motive obscure, nu sunt suficient de mult popularizate.

Avortul

În cazul unui avort celulele sânului sunt cu mult mai vulnerabile decât înainte de sarcină. Hormonii de creştere, îndeosebi estrogenul, fac ca o femeie să aibă după avort mai multe celule vulnerabile la cancer – care n-au avut timp să se maturizeze din cauza întreruperii sarcinii – decât avea înainte. Acest efect este cu atât mai dramatic cu cât avortul este făcut la prima sarcină, când lobulii sunt numai de tipul 1 şi 2.

Aceste celule rămân vulnerabile şi sunt periodic stimulate de estrogenul produs de corpul femeii în cantităţi mari în fiecare lună, înainte de ovulaţie. S-a demonstrat că estrogenul poate deveni o substanţă cancerigenă, în timpul acumulării în cantităţi crescute în organism. Estrogenul determină apariţia cancerului de sân şi a celui uterin, fie direct prin denaturarea ADN-lui celular, fie indirect prin stimularea proliferării celulare. De aceea, cu cât o femeie amână prima naştere sau cu cât face mai multe avorturi şi foloseşte pilule contraceptive pe bază de estrogen – cum sunt majoritatea, cu atât creşte riscul dezvoltării cancerului la sân şi a celui uterin.

Statistici

În S.U.A. sunt depistate anual circa 275.000 de cazuri noi de cancer la sân şi în jur de 41.000 de femei mor anual din cauza acestei boli. În 2001 un raport naţional asupra cancerului din S.U.A. a arătat o creştere cu 40% a ratei cancerului la sân între 1985 şi 1998. Dar această creştere s-a înregistrat numai în rândul generaţiei care avea sub 40 de ani în anul 1973, când avortul a fost legalizat în S.U.A. Generaţiile mai bătrâne, care n-au „beneficiat” de legalizare, nu au înregistrat această creştere a ratei cancerului la sân.

Şi cum majoritatea cazurilor de cancer la sân la femei apar în jurul vârstei de 50 de ani sau mai târziu, este de aşteptat o creştere şi mai semnificativă a ratei îmbolnăvirilor în următorii ani. Este posibil ca o creştere similară să fie observată şi în România în următorii 15-20 de ani.

Cancer şi sarcină

În general, procedura standard de tratament pentru o femeie însărcinată, diagnosticată cu cancer, constă în întreruperea sarcinii în vederea efectuării de citostatice şi a iradierii tumorii. A fost nevoie de iubirea nebună a unor femei pentru copiii lor nenăscuţi, care nu au făcut avort şi cu toate acestea s-au însănătoşit, şi de temeritatea unor medici şi savanţi pentru ca adevărul să iasă la suprafaţă: nu există nici o dovadă că întreruperea sarcinii ar aduce vreun beneficiu mamei.

În februarie 2012 revista medicală de oncologie The Lancet a publicat o serie de studii care au dus la concluzia că, după primul trimestru de sarcină, copilul nenăscut nu este afectat de chimioterapie.

Cercetătorii au demonstrat că femeile la care se descoperă o formă de cancer în timp ce sunt gravide nu trebuie să avorteze, să-şi întârzie tratamentul sau să nască prematur. Aceste studii au relevat că nou-născuţii din mame care au făcut chimioterapie în timp ce erau gravide s-au dezvoltat normal.

Avort şi naşteri premature

Cercetările ştiinţifice au adus lumină şi în privinţa altor consecinţe medicale ale avortului. O serie de studii de specialitate au demonstrat nu numai că un avort creşte riscul de naştere prematură în cursul sarcinilor ulterioare, ci şi faptul că creşterea numărului de avorturi creşte progresiv acest risc şi, de asemenea, determină naşteri premature înainte de luna a 8-a. Ori acest tip de naşteri premature sunt principala cauză de mortalitate a copiilor nou-născuţi, fiind foarte nocive şi pentru mamă pentru că nu i se maturizează lobulii de tipul 1 şi 2.

Un posibil început

(…) Considerăm că este neapărată nevoie de un program de informare a tinerilor în şcoli asupra riscurilor şi consecinţelor unui avort precum şi de o lege de consiliere pre-avort care să pună la dispoziţia femeilor aceste informaţii şi să le ofere şi suportul necesar. În centre „Mama şi copilul” mamele, mai ales cele care se află la prima sarcină, ar putea să nască şi să alăpteze copilul la adăpost de oprobriul ipocrit al societăţii – ipocrit pentru că moravurile societăţii duc la astfel de situaţii –, copil pe care eventual şi-l vor putea asuma mai târziu, după ce situaţia lor socială va fi rezolvată. Printr-o astfel de intrare în firescul lucrurilor s-ar putea evita marile costuri asupra sistemului de sănătate publică pe care avorturile le generează şi, mai ales, le va genera.

Dr. Cătălin Mircea, medic de familie

  • Cultura Vietii:

O nouă modalitate de depistare a Sindromului Down readuce în actualitate eugenismul

Un nou test de sânge pentru depistarea Sindromului Down, patentat de compania de biotehnologii LifeCodexx, este pus la dispoziție în Germania, Austria, Elveția și Lichtenstein începând de luna aceasta. Procedura pare a fi o reîntoarcere în forță a eugenismului în Europa germanofonă, se apreciază într-un comentariu de pe website-ul organizației HumanLifeInternational (HLI.org).

Procedura, intitulată PrenaTest, vizează femeile însărcinate în minimum 12 săptămâni care au un risc crescut de a naște un copil cu Trisomia 21 (anomalie cromozomială, cauză a Sindromului Down). Interesant, testul nu ține loc de amniocenteză, ci e considerat de producător „o completare la alte metode de diagnoză prenatală”. Mai mult, în viitor PrenaTest „va putea identifica alte mutații cromozomiale precum Trisomiile 13 și 18,” conform dr. Michael Lutz, director al LifeCodexx. Țelul pare a fi, încă o dată, o societate fără „imprefecțiuni”.

Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscop al Vienei, a criticat vehement testul, făcând aluzie la practicile eugenice ale regimului nazist: „Problema aici este selecția artificală sau eugenică, pur și simplu. Oare va redeveni infernalul termen ‘viață nedemnă de a fi trăită’ o realitate din nou?” Cuvintele cardinalului subliniază contradicția dintre PrenaTest și dreptul uman fundamental – acela la viață, notează HLI.org „Scopul acestui test este unul singur – de a avorta copiii bolnavi.”

Și Comisia de bioetică a Conferinței Episcopilor Catolici Germani a luat de asemenea poziție publică asupra consecințelor etice și socale ale acestei chestiuni, avertizând că utilizarea pe scară largă a PrenaTest va „reduce masiv pragul pentru anihilarea programată a oamenilor nedoriți.”

Într-o altă luare de poziție, Centrul Geman de Informare pentru Sindrom Down apreciază că „Pe termen lung, oamenii cu Trisomia 21 vor fi primii oameni cu modificări ale genelor care vor dispărea din societate, și asta cu aprobarea tacită a majorității.” Federația Internațională „Sindrom Down” obiectase deja față de astfel de teste într-un apel trimis Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Federația, compusă din 30 organizații din 16 țări, a declarat în luna iunie că CEDO ar trebui „să recunoască și să protejeze dreptul la viață al persoanelor cu Sindrom Down și alte handicapuri.” A se vedea pentru detalii acțiunea „Stop eugenics now!” reflectată și pe website-ul nostru.

Este timpul unor pași hotărâți pentru interzicerea testului, întrucât acesta este doar debutul alunecării morale a societății înspre noi dimensiuni ale eugenismului”, mai notează Johannes Bucher, coordonatorul HLI Austria și autorul articolului de pe website-ul HLI.org. „Mai mult decât acest test, ceea ce trebuie respins este ideea că cei care au probleme genetice, psihice sau de alt tip nu merită o șansă la viață. Aceasta este adevărata bătălie care trebuie câștigată în Europa și în lume”.

UPDATE: Pe site-ul Curții Europene a Drepturilor Omului a fost publicată hotărârea în cauza Costa și Pavan c. Italiei, referitoare la depistajul preimplantatoriu (la reproducerea asistată). Este o hotărâre nefastă, în opinia noastră, întrucât instituie un „drept la a avea un copil sănătos” prin depistaj prenatal și condamnă Italia pentru o pretinsă lipsă de coerență în sistemul juridic. Vom reveni cu un articol detaliat.

Comentariul nostru: Istoria eugenismului în Germania este bine documentată și nu e nevoie să o rememorăm aici. Pentru detalii recomandăm excelenta lucrare „Bioetica și omul viitorului” semnată de Andrei Claudiu Hrișman, de vânzare la Editura Galaxia Gutenberg precum și articolul „Eugenismul și drepturile omului”. Oricum, se cunoaște deja că 9 din 10 copii cu Sindrom Down nu se mai nasc, iar acest nou test va face selecția eugenică încă și mai ușoară.

În ce privește situația din România, ea este la fel de tragică. Deși Codul deontologic al medicului, revizuit recent, declară (la art. 22) practicarea eugenismului „incompatibilă cu meseria de medic”, și cu toate că noul Cod Civil interzice expres (art. 62 (2)) „orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor”, eugenismul este practicat pe scară largă. În fapt, nu este necesar ca statul să „organizeze selecția” pentru ca ea sa fie considerată „practică”, este suficient ca din situația de fapt să rezulte caracterul de practică. Dacă 90% din copiii trisomici depistați sunt avortați, este mai mult decât clar că avem de a face cu o practică organizată indirect de către stat prin măsurile concertate pe care acesta le ia, spre exemplu prin încadrarea și finanțarea depistajului, iar rezultatul arată clar suprimarea, chiar dacă decizia ar fi individuală (a părinților), statul este cel care o încurajează și susține.

Trebuie de asemenea distins între diagnostic și depistaj. Diagnosticul este un act medical individual, solicitat de un pacient. Depistajul este un act politic, colectiv, sistematic, la inițiativa statului, care propune și oferă depistarea generalizată a unei boli și care se poate justifica pentru a implementa o strategie medicală pentru prevenirea acelei boli, pentru a informa despre un risc și pentru a recomanda un anume comportament din partea populației. Scopul depistajului, deci, este prevenirea bolii. ÎNSĂ atunci când nu există un tratament pentru acea boală, ca în cazul trisomiilor, depistajul nu își are sensul, atât pentru faptul că nu există o finalitate terapeutică, cât și pentru că testele sunt invazive (amniocenteza) existând riscuri de vătămare a copilului (cca. 2% din amniocenteze se încheie cu avort spontan). UNICA rațiune pentru care se face depistajul este, în acest caz, așa cum o demonstrează practic, eliminarea prin avort a copilului. La această stare de fapt contribuie și confuzia cultivată sistematic în ce privește termenul „avort terapeutic”.

După opinia noastră, în România avem de-a face în mod clar cu o practică eugenică, din moment ce statul încadrează, oferă, stabilește și încurajează (dacă nu chiar finanțează, lucru care trebuie lămurit) măsuri care să permită eliminarea a 90% din copiii trisomici. În aceste condiții, distincția între caracterul individual (decizia de suprimare e a părinților) și cel colectiv (decizia de suprimare e a statului) al eugenismului este lipsită de relevanță.

Asociația PRO VITA  – filiala din București a abordat deja aceste aspecte în repetate rânduri – a se vedea spre exemplu jurisprudența aici și aici sau poziția publică în cazul de la Maternitatea Giulești – și va continua investigațiile și acțiunile în spiritul legii și al statutului său pentru protejarea vieții celor mai vulnerabili dintre noi.

Vom reveni.

Apariție editorială: Andrei Claudiu Hrișman – Bioetica și omul viitorului

Andrei Claudiu Hrișman – Bioetica și omul viitorului, Ed. Galaxia Gutenberg, 2012, 136 pag.

Această lucrare, o amplă și bine documentată bibliografie internațională – care variază de la surse științifice la cele jurnalistice – prezintă, asemenea unei intrigi complexe, un discurs care nu este obositor, din contră, este plăcut și în același timp profund. Tema aleasă este una categoric captivantă, nouă, deși eternă: recunoașterea și tutelarea demnității umane. Cu acest termen, de multe ori abuzat, se dorește rechemarea măreției ființei umane, a splendorii sale, a diferenței specifice. Acest mod de a fi se manifestă, printre altele, și în capacitatea de a privi mereu dincolo și de a ne îndrepta în acea direcție.

Dezvoltarea științifică și tehnologică sunt, de fapt, consecința acestei dorințe: dorim și simțim că putem depăși limitele și să ne îmbunătățim pe noi și pe celălalt. Dar până unde putem ajunge? Această carte explorează cele mai recente inovații în sectorul biomedical și deschide o fereastră spre viitor.

Terapia și ingineria genetică, nanotehnologia, clonarea umană reproductivă și cea așa-zisă „terapeutică” sunt expuse de autor foarte clar pentru a-l conduce pe cititor înspre reflecția etică. Alături de aceste realități, autorul explorează și sectoare ale științei care par rezervate fanteziei: crearea de cyborgi, realizarea de transplanturi care ne rănesc și ne modifică propria identitate, conceperea și purtarea unei sarcini fără a fi nevoie de un tată sau de o mamă și de pântecele ei vital.

Ne aflăm în fața unui pasaj evolutiv necesar? Trebuie să fim noi înșine autorii propriei noastre îmbunătățiri printr-o selecție nenaturală? Reproducem mai jos cuprinsul acestui volum, urmat de capitolul introductiv, prin bunăvoința autorului și a editorului.

(…)

I. ARGUMENT

Astăzi totul pare a se mişca în jurul mitului calităţii. Dar ce ar putea însemna „crearea unui om de calitate”? În realitate, nimeni nu ne poate explica clar şi concis ce este „un adevărat om de calitate”. Dacă am încerca să aplicăm teoria calităţii şi fiinţelor umane ne-am pierde raţiunea şi am deveni ilogici pentru că această tentativă nu ar conduce nicăieri din moment ce noi suntem unici şi irepetabili (chiar dacă unii dintre noi, cum sunt gemenii, au aproximativ aceeaşi informaţie genetică, nu sunt identici 100%), motiv pentru care este imposibil să spunem: acesta este un om mai demn decât celălalt, de calitate superioară.

Această carenţă derivă din imposibilitatea de a evalua sufletul, cel puţin în această lume cu rigoare ştiinţifică. Cu toate acestea, alternativa pe care a găsit-o societatea modernă a fost inventarea unor „standarde de calitate” pentru „carcasa” umană, standarde care, pe de-o parte, sunt subiective (inteligenţa, imaginaţia, creativitatea etc.), dar pot fi şi relativ obiective (evaluarea sănătăţii, înălţimea, culoarea pielii, masa musculară etc.).

În ultimii ani unii, oameni de ştiinţă au încercat să introducă sub mult râvnita „mască a calităţii”, care ar putea fi verificată cu ajutorul ştiinţei, calităţi umane care, în realitate, nu pot fi măsurate, dar nici create în laborator, cum sunt virtuţile, dar să identifice şi provenienţa comportamentului anti-social sau a altor alegeri personale care, din când în când, au fost „descoperite” în genomul uman, devenind ştiri de interes mondial, chiar dacă ulterior s-au dovedit a fi descoperiri false sau chiar falsificate [1].

În această obsesie de a găsi explicaţii ştiinţifice pentru toate comportamentele umane, sunt căutate în genomul uman până şi gena inteligenţei sau a prostiei şi, poate, atunci când vor fi găsite, vom încerca „să creăm” copii inteligenţi sau proşti, după preferinţele părinţilor sau necesitatea societăţii [2].

Mentalitatea care se află în spatele acestei obsesii de a “crea un om de calitate” îşi are rădăcinile în trecutul nostru, un trecut din ale cărui greşeli ar trebuie să învăţăm ceva pentru a nu le repeta, erori pe care omenirea le-a condamnat deja; este suficient să ne gândim la atrocităţile naziste, staliniste sau chiar la fenomenul Piteşti.

Tema pe care o propunem pentru acest scurt studiu este analizarea legăturii dintre această idee a „omului – obiect calificabil” cu certitudine şi rigoare ştiinţifică şi potenţialul nostru viitor. Suntem conştienţi că viitorul este incert şi impredictibil din multe puncte de vedere, dar suntem convinşi că trecutul şi prezentul ne pot arăta, chiar dacă într-o mică măsură, cum ar putea fi viitorul nostru, fără a pretinde însă că suntem profeţi sau ghicitori în palmă.

După o scurtă analiză a trecutului şi a prezentului nostru, limitându-ne la punctele centrale ale temei alese pentru acest studiu, vom încerca să răspundem la două întrebări incitante: cum trebuie să ne pregătim pentru această nouă lume şi cui şi la ce va fi folositoare bioetica?

Înainte de a răspunde la aceste două provocări vom analiza noile tehnici medicale care ar putea, după unii, să ajute mentalitatea eugenică să „creeze un om de calitate”.

Ar fi posibil ca aceste tehnici, aplicate pe om, să ne schimbe fizionomia? Vom încerca să analizăm succint şi această problemă înainte de a trece la analiza bioetică a tuturor acestor noi tehnologii care ar putea fi utilizate pentru binele fiinţei umane sau pentru manipularea şi controlarea ei, dar nu înainte de a încerca să ne imaginăm cum ar putea fi lumea viitorului şi care ar putea fi schimbările din viaţa societăţii noastre.

Scopul acestui studiu nu este doar acela de a ne imagina cum va fi lumea de mâine şi care vor fi provocările bioetice cu care ne vom confrunta, dar şi acela de a găsi puncte comune pentru bioetica viitorului.

Îmbunătăţirea organismului uman [Human Enhancement]

„Dacă dorim ca America să supraviețuiască, trebuie să oprim atacul împotriva familiei”

Partidul Democrat va adopta marţi, la convenţia naţională care începe la Charlotte (statul Carolina de Nord), platforma formaţiunii, document ce se face ecoul apelurilor candidatului lor, preşedintele în funcţie Barack Obama, la creşterea impozitelor pentru cei bogaţi, şi susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex şi dreptul la avort, notează Associated Press.

În jur de 6.000 de delegaţi democraţi se reunesc, timp de trei zile, pentru a-l învesti oficial pe Barack Obama în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie, un scrutin pe care sondajele îl anunţă ca foarte strâns.

Punctul culminant al convenţiei de la Charlotte va fi joi seară, când Barack Obama va pronunţa discursul de învestitură. Platforma ce va fi adoptată marţi îi oferă acestuia susţinerea necesară pentru a le cere americanilor un nou mandat de patru ani, punctând realizările celui precedent şi necesitatea continuării acestor eforturi.

“Astăzi, economia noastră creşte din nou, Al-Qaida este mai slabă decât oricând după 11 septembrie 2001, iar sectorul nostru industrial creşte pentru prima după mai bine de un deceniu. Mai sunt însă multe de făcut, de aceea ne reunim încă o dată pentru a continua ce am început“, se spune în platforma democrată.

Documentul contrastează puternic cu declaraţia politică adoptată de republicani la convenţia lor de săptămâna trecută. Partidul Republican susţine interzicerea avortului şi a căsătoriei între persoane de acelaşi sex, respinge reforma sănătăţii a lui Obama şi transformă Medicare, programul guvernamental adresat persoanelor vârstnice, într-unul de tipul voucher.

Platforma democrată recunoaşte divergenţa de opinii şi soluţii faţă de republicani, subliniind că scrutinul de la 6 noiembrie – care îi va opune pe Barack Obama şi Mitt Romney – “nu este o simplă alegere între doi candidaţi sau două partide politice, ci între două căi fundamental diferite pentru ţara noastră şi pentru familiile noastre”.

(…)

În ce priveşte sectorul sănătăţii, democraţii susţin că un sistem de sănătate accesibil şi de înaltă calitate este parte a promisiunii americane, şi se angajează să continue aplicarea noii legi. “Nicio lege nu e perfectă, iar democraţii sunt dispuşi să lucreze cu oricine pentru a îmbunătăţi legea acolo unde este necesar, dar suntem decişi să mergem înainte”, se spune în document. (…)

Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica dumneavoastră a fost aleasă „Miss”. Ca şi cum aţi aştepta să vă şi felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire.

Nu ştiu de ce mai spuneţi în scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fată educată, lucrul acesta este foarte măgulitor”. Căci, ce se poate spune despre educaţi şi needucaţi în zilele noastre? Între numeroasele crize contemporane, criza educaţiei este una dintre cele mai importante. Cine ştie care poate fi numită cu mai mult temei educată: o damă de la oraş sau o ciobăniţă sfioasă de la munte! În această privinţă nu se va ajunge la o înţelegere până ce nu ne vom întoarce la concepţia despre educaţie a poporului şi nu vom spune, în armonie cu multele milioane de glasuri ale poporului: educat (obrazovan) este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice poziţie ar ocupa şi orice grămadă de cunoştinţe ar avea în cap.

În satele noastre din Şumadia, despre frumuseţe se şopteşte, iar despre caracter se vorbeşte cu voce tare. Asta vine din conştientizarea adâncă de către popor a faptului că frumuseţea este un lucru trecător şi care nu depinde de om, în vreme ce caracterul este un lucru netrecător şi care depinde de om. Ştiţi, oare, cântecul popular despre Miliţa fecioara? Ce minunat le-a răspuns unor linguşitori: „Nu-s din iele ca să adun norii, ci-s fecioară să privesc în faţă!”

Concursurile moderne de „Miss” sunt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multelor „Miss” din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori – sărmanii copii! –, procese senzaţionale între soţi, sinucideri. Iată, priviţi rubrica la care sunt înscrise de obicei „reginele frumuseţii”! Oare şi fiica dumneavoastră?… Mai bine i-aţi fi dat să citească actul despre moartea eroică a tatălui ei în Ţer-Planina decât să o fi expus la un concurs pestriţ şi primejdios. Cine vă poate garanta că marea dumneavoastră bucurie nu se va preface grabnic într-o nespusă întristare şi în ruşine? O ruşine, de vă veţi închide în cameră şi vă veţi ascunde faţa cu mâinile de lumina soarelui. Şi veţi şti că vecinii chicotesc răutăcios, şi asta vă va rupe şi mai mult inima.

Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. Ea a fost biruită de Sfântele Ecaterina şi Varvara, Anastasia şi Parascheva şi multe altele, care au cunoscut în lăuntrul lor o frumuseţe mai înaltă decât cea a trupului lor. Dar va putea, oare, să o biruie fiica dumneavoastră, care este lipsită de o vedere duhovnicească puternică şi care s-a expus o dată de bunăvoie la târgul frumuseţii? Să-i ajute Dumnezeu, Puternicul! Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc.

Negustorii americani de filme au născocit – cu totul din capul lor, mai mult pentru comerţ – că Iuda vânzătorul era cel mai frumos dintre cei doisprezece apostoli. Asta, fireşte, nu se poate dovedi cu nimic în lume, afară, poate, de sfârşitul lui Iuda. Precum aţi auzit şi aţi citit negreşit, sfârşitul lui a fost asemănător cu cel al unora dintre reginele şi regii moderni ai frumuseţii. Acest „frumos” Iuda, după ce L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu, s-a coborât la pârâu şi s-a spânzurat. Şi aruncând arginţii în templu, a ieşit şi s-a spânzurat.

Cine merge la plimbare departe cu diavolul, greu se mai întoarce la calea dreaptă.

Ce să vă sfătuiesc? Măritaţi-vă fiica cât mai degrabă, şi cu cât mai modest, cu atât mai bine. Cu un brutar sau cu un cizmar. Fireşte, dacă acel om cinstit se va hotărî să ia asupra sa o răspundere ca aceasta. Aşa puteţi trage nădejde că veţi trăi să vă bucuraţi de nepoţi legiuiţi, şi veţi da mulţumită lui Dumnezeu. După atotputernicia Sa, Făcătorul îl poate opri pe om ca să nu cadă pe calea lunecoasă pe care a apucat-o din neştiinţă ori slăbiciune. Fie ca El să vă stea într-ajutor dumneavoastră şi celor pe care îi iubiţi cel mai mult pe lume, copiilor dumneavoastră!

 

***

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

30 august 2012

MAMA TE IUBESC, TATA MI-E DOR DE TINE!

Acestea sunt strigatele disperate ale copiilor celor plecati la lucru peste granita! Subiectul de astazi ne-a fost impus de materialul de mai jos publicat in Romanian Global News pe 22 august: Scrisori către părinţii plecaţi la muncă în străinătate: “Dragă tată, au trecut patru ani de când nu ne-am mai văzut” (Miercuri, 22 August 2012 Roma, Italia/Romanian Global News) Ni s-a rupt inima citindu-l si am socotit de bine sa-i dam o circulatie cit mai larga si prin intermediul editiei noastre saptaminale. Suntem, intradevar, confruntati cu un cataclism social fara proportii. O parte din el e cauzat si de indiferenta noastra a adultilor fata de copii, si in special a indiferentei parintilor. Copiii par sa fi devenit o incomoditate care ne sta in calea implinirii ambitiilor personale, profesionale sau carieriste. E timpul sa ne oprim putin din alergarea noastra constanta si sa consideram impactul pe care pasul alert al vietii nosatre il are asupra dragilor nostri copii. De accea, astazi alocam intregul spatiul al scrisorii noastre impactului emigratiei romane asupra copiilor ramasi in urma. Nu exista nici un singur cititor al acestor rinduri care sa nu se poata identifica cu aceasta situatie, fie la nivel personal, de familie, rudenii sau cunostinte apropiate. Haideti sa lecturam impreuna astazi simtamintele copiilor despre parintii plecati departe de ei. O facem in doua parti. In prima redam o parte din materialale publicate de Romanian Global News, iar in a doua, o parte dintr-un studiu publicat in 2009 de dna Niculina Ciuperca (psiholog, AFR Bucuresti) privind efectul emigratiei parintilor asupra unor copii din Teleorman.

Draga Tata, Draga Mama – Imi lipsiti! 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş a lansat o invitaţie copiilor din judeţ ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate: de a a-şi scrie gândurile, dorinţele, mesajele către părinţii lor, în scrisori ce ar urma să fie publicate într-o broşură. Până acum instituţia a primit aproape 100 de scrisori, scrie publicaţia Timis online preluata de Gazeta Romaneasca. Iată câteva fragmente din aceste scrisori zguduitoare.

“Părinţii mei fiind în străinătate, mă simt tot timpul singură şi părăsită. Am înţeles că au plecat să muncească pentru a îmi oferi mie un trai mai bun, dar îmi e greu fără ei şi aş vrea să fie aproape de mine când sunt tristă (…). Fără părinţi îmi este greu pentru că toate greutăţile şi responsabilităţile lor le iau asupra mea. Eu sunt şi mamă şi tată pentru frăţiorul meu (…) La şcoală când sunt şedinţe şi văd părinţii celorlalţi copii că îi ceartă că nu învaţă, mi-aş dori să fiu şi eu certată de părinţii mei. Îmi lipsesc pedepsele şi certurile, poate că aş vrea să mă felicite când iau o notă bună şi să mă pupe. Îi iubesc mult şi aş da orice să îi am aproape de mine(Daria, elevă clasa a VII-a, Fibiş).

“Vino acasă mama, îmi lipseşti mai mult ca niciodată”. „Dragă mami, abia aştept să vii în ţară. Mi-e dor de tine. Nu gândesc pozitiv în ultimul timp. Viaţa e tot mai grea şi nemiloasă. Singura persoană în care am încredere esti tu. Vino acasă mama, îmi lipseşti mai mult ca niciodată. Nu e nevoie să îmi aduci ceva, vreu doar să te văd, să-ţi zic ce am pe suflet şi să-ţi spus ce trăsnăi am mai făcut. Te iubesc, mama. Cu drag, a ta fiică, Ana”.

„Dragă Mamă, eu te iubesc şi te rog să nu mă uiţi, chiar dacă eşti departe de mine (…). Eu merg la şcoală şi îmi amintesc cum ar fi să am o mamă ca şi alţi copii. Greu este când copilul de părinţi este departe”. Mariana

„Dragă tată, au trecut aproape patru ani de când nu ne-am mai văzut. Dar am o poză cu dumneavoastră şi mă uit la ea şi încep să plâng. Am crescut foarte mult de când ai plecat. Dar când o să ne vedem o să ne bucurăm foarte mult. (…) Cu învăţătura merg greu, dar încep să învăţ puţin mai bine, ca să trec în clasa a IV-a”. Oriana

Dragii mei părinţi, să ştiţi că eu sunt foarte cuminte, dacă nu mă credeţi puteţi să o întrebaţi pe bunica. Eu vă iubesc foarte mult. Bunica vrea să veniţi acasă cât mai repede pentru că ea nu mai face faţă cu noi trei, cu mine, cu Amira şi cu Danut, să ştiţi că şi ei vă iubesc foarte mult. Cu drag, fiul vostru iubit, Alin.”

„Cel mai greu îmi este seara când nici eu, nici fratele meu nu putem adormi fără voi. Câteodată iau cartea cu poveşti şi mai citesc ceva, dar nu pot că încep să plâng şi atunci se porneşte şi fratele meu, aşa că mă abţin. Îţi mulţumesc pentru pachet. Să ştii că în grădină am făcut un strat pentru tine şi unul pentru tata. Vă aşteptăm cu mult dor şi nerăbdare, Carmen”. (Livezile).

EFECTELE EMIGRARII ASUPRA FAMILIEI CONTEMPORANE – Zece Efecte Negative

Redam o parte a studiului dnei Niculina Ciuperca, urmind ca cei interesati sa citeasca intregul material si bibliografia aici: http://ciupercaniculina.blogspot.com/search/label/efectul%20emigratiei

vineri, 1 mai 2009, Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

In calitatea mea de psiholog consilier familie-cuplu am considerat de interes major analiza fenomenului emigrarii pentru ca efectele produse de acesta asupra familiei contemporane are implicatii din ce in ce mai grave. Toata lumea cunoaste povesti de succes ale unor persoane care, muncind in strainatate, au reusit sa prospere din punct de vedere economic, dar putini sunt aceea care vorbesc despre sacrificiile facute acolo, despre neajunsurile cu care s-au confruntat si despre suferintele prin care au trecut familiile lor. Personal am cunoscut o asemenea familie, doi tineri ingineri care si-au lasat cei doi baieti de 6 si 7 ani in grija unei bunici si au plecat in America sperand ca in cativa ani vor castiga astfel incat sa poata pune pe picioare o afacere in Romania. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste totdeauna cu ce se intampla la fata locului, in 5 ani de-abia el a reusit sa lucreze, ea oricat s-a straduit nu a gasit ceva sa-i convina. Tot in acest timp copiii au suferit ingrozitor, la inceput plangeau, nu le intra nimeni in voie, se imbolnaveau tot timpul, erau gelosi pe copiii care apareau cu parintii in parc, incat incercau sa-i indeparteze de parintii lor intr-un mod agresiv, iar la scoala nu s-au descurcat, cu toate ca bunica fusese profesoara, deci putea sa-i ajute la lectii. Cand cel mic a ramas repetent in clasa a IV-a, bunica nu a mai rezistat si le-a spus adevarul parintilor, spunandu-le ca daca nu se intorc sau nu-si iau copiii acolo, nu e convinsa ca vor mai putea fi recuperati. Reintorsi in tara, le-a trebuit cativa ani sa-si recupereze cu adevarat copiii.

Prin urmare, acum cand emigrarea a devenit un fenomen greu de stapanit se impune constientizarea complexitatii acestuia si efectelor produse asupra vietii de familie. Emigratiile, adica fenomenul parasirii tarii proprii in schimbul stabilirii (temporare sau definitive) intr-o alta tara, ating nu numai cercurile politice dar si relatiile intre persoane, divizand fizic si emotional prieteni, familii si comunitati.

Chestionand mai multe persoane dintr-o comuna din Teleorman de unde tinerii au plecat intr-un numar mare in Spania sau Italia am aflat motivele care-i fac pe tineri sa plece departe de tara, in speranta unui castig cu care sa poata asigura existenta copiilor. Si nu e de mirare ca s-au hotarat sa plece, in conditiile in care intreprinderile din orasul Alexandria unde aveau un loc de munca s-au desfiintat in mare parte sau si-au micsorat planul de productie (IPTE, RULMENTUL, ICMT, etc.)

Motivele emigratiei: (1) dezinteres pentru oportunitatile de realizare profesionala din tara (15%); (2) Cautarea unor conditii de viata mai bune pentru copiii lor, pentru o reusita materiala si profesionala a acestora (30 %); (3) Recunoasterea profesionala intr-o alta tara care ofera salarii mai bune pentru aceeasi munca prestata (27 %); (4) Locuri de munca putine si prost platite pentru tinerii absolventi (23 %); (5) Rezolvarea unor probleme medicale mai mult sau mai putin rezolvabile in Romania (5%.) M-a surprins faptul ca interlocutorii nu au adus in discutie ce efecte poate avea emigrarea asupra familiilor lor, ce efecte va avea asupra educatiei copiilor sau asupra viitoarei lor familii. De aceea consider necesara o informare corecta a celor care se hotarasc sa emigreze. Dar aceasta se intampla foarte rar, sau se face superficial.

Consecinte negative: (1) Evolutia cuplului parental. Plecarea unuia dintre parinti, indeosebi a mamei, conduce la o racire a relatiei dintre cei doi parteneri. De multe ori se ajunge la divort, copilul ajungand sa fie incredintat unuia dintre parinti. Pentru unele mame, plecarea in strainatate nu este numai pentru castig, ci si pentru solutionarea unei vieti de cuplu conflictuale. In aceasta situatie, copilul nu numai ca este privat de afectivitatea materna, dar este expus si la riscul unor abuzuri din partea tatalui, al carui comportament inadecvat a determinat plecarea mamei. Uneori plecarea temporara a mamei in strainatate, se transforma intr-o abandonare definitiva a familiei si a copiilor ramasi in tara. Emigratia parintilor poate conduce si la o redefinire a relatiilor de rudenie, in sensul in care copiii lasati de mici in grija rudelor, ajung sa nu se mai raporteze la parintii biologici ca la niste parinti. Exemple: ,, Cum au reactionat copiii cand parintii au plecat prima oara in Spania? Cel mic nu a reactionat… era sugar… iar cel mare avea 4 ani; a plans o vreme, apoi i-a trecut. Dar ultima oara? In nici un fel. Noua ne spune ,,mama” , ,, tata”.. pe noi ne asculta...” (Interviu cu o bunica)

(2) Un alt efect asupra copilului este diminuarea capacitatii de control, de supraveghere a acestuia. Acest lucru depinde de contextul familial, de membrii familiei extinse, in grija carora ramane copilul. Lipsa controlului asupra copilului este vizibila in planul rezultatelor scolare sau adoptarii de comportamente deviante. Lipsa afectivitatii parentale este in masura sa produca efecte de natura psihologica, sau comportamentala asupra copiilor. ,,In multe familii exista riscul de abandon scolar, mai ales acolo unde bunicii sunt batrani … iar in altele, performantele scolare sunt scazute, pentru ca sunt lipsiti de supravegherea parintilor, iar bunicii nu au autoritatea necesara si-i scapa de sub control”. ( Primarul comunei) ,, Am elevi ai caror parinti sunt plecati si le trimit copiilor in permanenta bani sau pachete, dar am si elevi care se pare ca au fost uitati, copiii tot spera sa se intoarca si construiesc tot felul de povesti cu ce se va intampla cand vor veni parintii lor. De obicei sufera dupa parinti cei care au fost lasati la varste mai mari, care ajunsesera sa constientizeze relatiile cu parintii “. ( Invatator la Scoala Generala )

(3) In prezent exista o tendinta de sporire a divortialitatii in randul cuplurilor din care unul este plecat in strainatate, fapt pentru care se cere studierea atenta a acestui fenomen si a factorilor care o produc. Desi in principiu casatoria se incheie pe viata, in cadrul acestor cupluri de multe ori exista motive temeinice care schimba raporturile dintre soti si casatoria nu mai poate continua, intr-un procent mai mare decat in cazul cuplurilor care locuiesc impreuna. Relatia care continua sa existe in continuare intre cei doi parteneri cand sotul este plecat depinde de mai multi factori: daca exista sau nu copii, de investitiile facute in casnicie, din ce motiv a plecat sotul, (…), de densitatea retelei de rude si de prietenii celor doi soti. De obicei cand se ajunge la divort copii raman la mama, costurile materiale fiind mai mari pentru aceasta, in timp ce costurile psihologice fiind mai mari pentru tata (cei care au un simt moral ridicat).

Mama se simte mai totdeauna incarcata de responsabilitati, pentru ca rolul sau prescris social este sa fie prima persoana care sa dea socoteala de educatia si buna purtare a copiilor. Interesant este ca in acelasi registru al mentalitatii colective, tatal pare a nu avea prea multe responsabilitati, atata vreme cat se admite ca pensia alimentara (atata cata este in raport cu salariul minim) este suficienta pentru a-l suplini in responsabilitate. Am constatat cu durere comportamentul standard al parintilor: mama se sacrifica, tatal o tuleste spre urmatoarea halta a vietii sale; mama nu are de ales, tatal alege mai totdeauna libertatea.

(4) Efecte determinate de privarea de afectivitate parentala. Din discutiile cu autoritatile comunei, am dedus ca banii si bunurile materiale nu pot compensa lipsa afectivitatii parentale. ,,Se vede pe fetele lor ca sufera, chiar daca unii sunt imbracati bine, au telefoane mobile si in permanenta bani in buzunar … sufleteste sunt afectati … cauta suport afectiv la invatatori sau profesori… incercam sa-i ajutam cum putem… dar dragostea de parinti nu poate fi inlocuita cu nimic . (Invatatoare Soala Generala) ,,Ii iau destul de des pe nepotii mei la mine, copiii mei se bucura cand ii vad, le ofera toate jucariile, dar ei au un licar aparte in ochi, cand copiii ne striga ,,mama”, ,,tata” . I-am surprins uneori impingandu-i pe ai mei, cand voiau sa mi se aseze pe genunch , sau chiar mai mult, cand ii duc pe toti la plimbare, sa mentioneze: , am fost aici si cu tata…” sau ,,mama mea de-aici imi cumpara bomboane”, dovada ca dorul parintilor ii macina “ (Un unchi )

Traumele emotionale se manifesta diferit de la un copil la altul, in functie de varsta si personalitatea fiecaruia. Astfel unii plang: ,, vreau la mama …”(Clarisa – 4 ani ), altii se imbolnavesc, iar altii cauta suport afectiv la alte persoane. De regula, cei la care e numai tatal plecat sufera mai putin, pentru ca gasesc in mama suportul cautat. Probleme mai mari apar atunci cand sunt plecati ambii parinti si desi ei se straduiesc sa nu le lipseasca nimic, cumparandu-le chiar si obiecte ostentative in raport cu nevoile lor reale, nimic nu pare sa inlocuiasca dragostea parintilor.

(5) Efectele psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca isi pun deasemenea amprenta asupra copilului. Daca numai tatal e plecat, apare fenomenul de supraprotectie materna la copilul ramas cu mama. In afara de sugari si copii mici care inca nu constientizeaza ce se intampla, pentru copii separarea este perceputa ca pe un fenomen extrem de neplacut: sunt ingrijorati ca nu stiu ce se va intampla cu ei daca isi vor mai vedea parintii, isi fac probleme cum se vor purta cu ei bunicii sau rudele cu care vor trebui sa stea, daca trebuie sa schimbe scoala si locuinta, etc. Unii isi asuma vina plecarii parintilor, altii ii invinovatesc pe parinti: pe tata care pleaca, pe mama care l-a facut sa-si paraseasca familia. Pentru copiii din familia in care exista diferite forme de violenta, plecarea tatalui reprezinta o eliberare. De multe ori din exterior este vazuta despartirea ca o eliberare dar in sufletul copiilor ramane ca o amaraciune pentru tot restul vietii.

(6) Efecte asupra implicarii copiilor in activitatile scolare: scaderea preocuparilor pentru scoala si inexistenta unei pregatiri extrascolare. Aceste efecte sunt consecinte indirecte ale plecarii parintilor in strainatate, aparute din cauza lipsei de supraveghere din partea familiei si pe fondul privarii de afectivitate parentala. De obicei copiii raman in grija bunicilor, care fiind batrani nu au capacitatea de a-i supraveghea, de a exercita un control asupra lor, dar nici competenta de a-i sprijini in activitatile scolare. ,, Copiii nu sunt supravegheati la teme, bunicii sunt depasiti … ei se preocupa doar sa le asigure hrana si imbracaminte … in rest… daca le spun ca nu si-au invatat lectiile, imi spun ca e prea mult ca sa-i mai certe si ei … destul sufera dupa parinti .” (Invatatoare)

In general plecarea parintilor in strainatate este asociata cu un impact negativ asupra rezultatelor scolare, educatie si implicare parentala scazuta, comunicare insuficienta, pot actiona negativ asupra performantelor scolare. Daca plecarea unuia dintre parinti nu are efect substantial asupra rezultatelor scolare, absenta ambilor parinti din gospodarie datorita faptului ca amandoi au emigrat, constituie o situatie de risc ceva mai ridicata de a afecta performantele scolare ale copilului.

(7) Absenta unui model parental care sa orienteze copilul asupra valorilor si conceptiei despre viata. Aceasta consecinta este in stransa legatura cu varsta pe care o au copiii la plecarea parintilor. Rolul parintilor este preluat de bunici si de rudele apropiate, dar acesta poate fi indeplinit in situatia in care acestia nu au varsta inaintata. ,, Copiii astia, prin plecarea parintilor au avut ca prieten calculatorul, fie televizorul … si-atunci s-au trezit in mijlocul unei lumi virtuale … care cu siguranta va avea repercursiuni asupra lor … in sensul ca, eu cred ca vor fi mai putin sensibili, de mici fiind crescuti cu desene animate violente, cu jocuri pe calculator, vor fi mai duri … si-i vedem si la scoala cum se comporta …” (Primarul comunei )

(8) Dificultati in cresterea copiilor: Desi nu sunt recunoscute la prima vedere de bunici, dificultatile exista si variaza in functie de mai multi factori: varsta bunicilor; prezenta altor adulti in gospodarie; gradul de afinitate intre bunici si copii. Comunicarea intre parintii aflati la munca in strainatate se face telefonic, cei mai bine platiti reusind sa comunice mai des. Sunt situatii in care calculele de acasa nu se adeveresc cu situatia de acolo, si-atunci castigurile mici sau perioadele fara castig ingreuneaza comunicarea cu familia, fie ea macar telefonica, si atunci copiii sufera si mai tare, unii refuza sa mai mearga la scoala, sunt mai greu de stapanit.

Ceea ce-i dureros, e faptul ca posibilele solutii la problemele copiilor cu parintii plecati la munca in strainatate, sunt localizate difuz la nivelul institutiilor statului. Ordonanta 219 ajuta la stabilirea din punct de vedere normativ al numarului de parinti plecati, insa nu prevede modul in care pot fi ajutati copiii ramasi singuri. Sunt situatii cand parintii sunt plecati fara forme legale si-atunci nu sunt inregistrati. Neexistand o strategie coerenta din punct de vedere legislativ, nu se poate face mare lucru pentru acesti copii si cum fenomenul migratiei i-a luat pe toti pe nepregatite, situatia devine din ce in ce mai grava.

(9) Efecte asupra aparitiei unor abuzuri sau comportamente deviante. Cele mai multe comportamente deviante se intalnesc la copiii a caror mama este plecata. Unii hoinaresc pe strazi fara nici un Dumnezeu, altii adopta comportamente inadecvate varstei, cum sunt: lipsesc noaptea de acasa, comit fapte care intra in conflict cu legea. Toate aceste comportamente isi pun amprenta asupra personalitatii copilului sau adolescentului, afectandu-i relatiile cu familia si rezultatele scolare. De multe ori absenta parintilor ii expune pe copii la abuzuri din partea adultilor in grija carora sunt lasati. Unii sunt folositi la munca in gospodarie, la ingrijirea copiilor familiei la care stau. De exemplu copiii lasati in seama rudelor din comuna Tiganesti sunt folositi sa vanda zarzavaturi in pietele din orasul Alexandria, oras situat la circa 10 Km de comuna. Unele fete la 14 -15 ani ajung sa se prostituieze . ,,Mi-a zis fiica mea ca nepoata vecinilor nu prea da pe la scoala, ca-i place mai bine sa faca trotuarul in Alexandria. Bunicii o cred la scoala, dar ei sunt prea batrani ca sa o mai si controleze”. (Un taran )

(10) Probleme ivite in incercarea de reintregire a familiei. Pentru o analiza completa a fenomenului migratiei ar trebui adaugate problemele ridicate de copiii romani nascuti pe teritoriul altor state (in cazul cand ambii parinti sunt plecati sau dintr-un parinte roman si altul de alta nationalitate). Apoi sunt copiii nascuti pe teritoriul Romaniei si dusi de parinti in afara pentru reintregirea familiei, sau copii minori care migreaza independent, pentru care sunt reglementari stricte. Aducerea copiilor alaturi de parinti este o problema, pentru ca in prima faza parintii locuiesc intr-o camera, muncesc amandoi pentru a putea castiga suficient. Romanii care reusesc sa aiba o oarecare stabilitate (locuinta, venit stabil) si reusesc sa-i aduca pe copii, recurg adesea si la aducerea unei bunici din tara pentru a-i ingriji, astfel ca mama sa poata lucra in continuare. Bunicile stau cateva luni sau isi prelungesc sederea in situatia in care isi gasesc cate ceva de lucru, reusind sa scada costurile sederii lor pentru familie. Copiii nascuti in strainatate sau adusi acolo la varste mici au putine sanse sa invete corect.

Doi din trei copiii ai caror parinti lucreaza in strainatate resimt acut lipsa dragostei acestora. Psihologii si sociologii spun ca acesti copii dezvolta personalitati dizarmonice, si in consecinta, ajunsi la maturitate sa formeze o generatie de adulti cu probleme de integrare sociala. Multi dintre copii au tulburari de somn, devin agresivi, nu au incredere in ei, din cauza lipsei modelului parental. Cei din ciclul primar incep sa minta, sa frecventeze grupuri stradale, pentru ca nu pot comunica bine cu ceilalti membri ai familiei, incep sa fie agresivi si labili emotional, iar cei din gimnaziu, pe langa agresivitatea verbala, manifesta si agresivitate fizica, din cauza frustrarilor, a anxietatii si marginalizarii care incep sa se manifeste, chiulesc de la scoala, sau chiar o abandoneaza.

Aceasta generatie de copii lipsiti de iubirea parintilor poate deveni una de adulti problema. Ca psiholog, nu exclud posibilitatea ca unii sa ajunga infractori. Agresivitatea multor copii din generatia ,,Singur acasa”, refuzul lor de-a accepta ca au probleme, durerea cauzata de lipsa parintilor, ii transforma la maturitate intr-o generatie de adulti neintegrati social. Copilul crescut fara parinti, sau numai cu unul dintre ei, ca adult nu va intelege sensul casatoriei, nu va avea incredere in institutia casatoriei si in general in oameni. Adultii care au fost in preadolescenta ,,singuri acasa”, vor dori in general meserii care sa le aduca bani rapid: fotbalist, fotomodel, cantaret, dansatoare, etc. Cei abandonati de mici isi doresc meserii prin care sa imparta dreptatea, cum ar fi cea de politist. In general cei plecati la munca nu stiu sa aleaga cele mai bune solutii pentru copiii lor ramasi in tara, pentru ca nu-i mai cunosc cu adevarat, nu stiu ce potential au, nu mai au informatiile necesare despre tot ce se intampla in tara, nu au cunostinta despre existenta consultantilor, a organizatiilor neguvernamentale de la care ar putea primi sfaturi.

Un alt fenomen ingrijorator e faptul ca multi tineri plecati sa stranga bani pentru a-si cumpara o casa si a-si asigura un trai mai bun se intorc acasa cu grave afectiuni psihice. Singuratatea, lipsa familiei si volumul mare de munca (uneori au si cate doua joburi pentru a castiga mai mult), sunt doar cateva din cauzele care-i afecteaza pe tineri.


Categorii

Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate, Suferinta de langa noi

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “COPIII PARASITI AI ROMANIEI: drama familiilor imigrantilor/ CATASTROFA EXODULUI MEDICILOR CONTINUA/ Avortul si cancerul la san/ EUGENISM NAZIST: depistarea copiilor nenascuti cu SINDROM DOWN ia forme sistematice (Articole familie si sanatate)

  1. Einstein spunea:„Citiți povești copiilor dumneavoastra dacă vreți să fie inteligenți.”
    http://www.youtube.com/watch?v=DJpHaQnaI_w

  2. Pingback: CE ESTE INTELECTUALUL, CE INSEAMNA A FI EDUCAT? Jalnica priveliste a papahagilor trogoloditi - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Sf.Nicolae Velimirovici..iti tresalta inima cand il citesti..”imi faceti cunoscut,cu prosteasca bucurie..”..dur,adevarat,si totusi fara rautate!

  4. Eu nu inteleg de ce cei care pleaca in strainatate pentru un loc de munca, (ca sa se laude Basescu cum a scazut somajul in Romania 🙂 – ras amar, desigur), nu isi iau si copiii ? Pentru ca in orice tara din vest copiii sunt imediat inscrisi la scoala, si daca parintii nu au venituri mari, dar dovedesc ca muncesc cu contract legal, au alocatii si tot felul de facilitati pentru a-si tine copiii la scoala si a avea o locuinta sociala.
    Este o mare greseala sa pleci si sa-ti lasi copilul, chiar si cu bunicii, pentru ca nimeni nu poate inlocui parintii, oricat de bun ar fi si oricat de mult le-ar oferi copiior material.
    In Franta, din ce vad eu la biserica, majoritatea parintilor sunt aici cu copiii, iar cei care nu erau la inceput cu copiii, i-au adus, tocmai pentru ca sa nu sufere de lipsa parintilor.

  5. Pentru ca…………..bietii romani lucreaza in marea lor majoritate tot ceea ce refuza strainii – asta chiar daca au in spate diplome romanesti, si sunt de multe ori in stare sa o faca si la negru………… uite asa merge o Uniune Europeana inainte bazandu-se pe munca cu sclavi, adica asa merg inainte tari ca si Germania, Anglia,Franta + tarile nordice, bazandu-se pe coloniile sarace……… un pricipiu de cand lumea asta, draga Hrisanti……….. Da, cu gura mare nu o sa recunoasca, dar pentru ca tarile grozave din UE sa o poata duce in continuare bine, si sa se prefaca.cel putin ca isi protejeaza populatia locala, ajung sa batjocoreasca tot ce inseamna strainatate
    Asa ca – fara gluma Hrisanti, cum ai vrea ca niste romanasi care lucreaza la negru, sau in conditii mizere sau…. sa isi duca copii in acest mediu infect? care se numeste UE
    Da, exista si exceptii, nu zic ca nu , dar integrarea strainilor este doar o poveste, caci se ajunge pana la a doua sau a treia generatie sa poata sa afirme tare si mare ca este cu adevarat integrata……restul trebuie sa treaca, in marea majoritate peste niste trepte.

  6. De acord cu Delia…in Europa, imi spun prietenii care s-au afirmat acolo profesional, sovinismul este mult mai acut mai ales vis-a vis de Romania ;(
    In SUA e ceva mai bine (ca toti imigrantii sunt tratati le fel, chiar si cei care vin din vestul Europei…sic :), asta insa daca ai o profesie onorabila cum spun ei si recunoscuta aci cu multe sacrificii, nu vorbesti cu un accent prea “strong” si ai acte in regula.
    Insa majoritatea celor veniti aici mai ales dupa ’89, chiar si dupa ani de zile sunt ca cei mentionati de articol, adica la limita.
    Ref la copii separati de parinti, avem si noi in familie un caz cand parintii au venit aici si nu si-au luat copilul ca au fost refuzati (de comunisti – era in timpul de trista amintire). Abia dupa 5-6 au reusit sa isi recupereze copilul… baiatul este acum matur insa asta si-a pus amprenta pe toata viata in relatia sa de mai tarziu cu parintii… una formala si f. rece. Frumos o spune pr. Gh Calciu vorbind despre drama instrainarii, chiar si daca ti-ai avea toata familia cu tine.
    Prin multe drame a trebuit sa mai treaca acest popor, sa fie incercat ca argintul. Poate Bunul Dumnezeu va tine cont si de asa ceva la judecata.

  7. Pingback: Dr. Vasile Astarastoae: EXODUL MEDICILOR, DE NEOPRIT. Seful Colegiului Medicilor evoca o DEMISIE IN BLOC a corpului medical - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: “REPUBLICA COPIILOR ABANDONATI” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: TRAGEDIA URIASA A COPIILOR PARASITI DE PARINTI - un flagel national prea putin constientizat, cu consecinte incalificabile - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: ROMANIA SI RISCUL SARACIEI EXTREME. Efectele tragice ale imigratiei: FAMILII DESTRAMATE, COPII PARASITI, VIETI UCISE - Recomandari
  11. Pingback: “In premiera”: Pierduti in sistem. DRAMA SFASIETOARE A COPIILOR ABANDONATI – MUTILATI PE VIATA DE UN STAT LITERALMENTE CRIMINAL (I) - Recomandari
  12. Pingback: DEZECHILIBRUL HORMONAL: noua amenintare globala/ EROIZAREA TICALOSILOR IN PRODUCTIILE DE FILM SI TV/ Epidemie de DIVORTURI provocate de emigratie in Romania profunda/ DATELE BIOMETRICE – “cele mai sigure” pentru plăți financiare/ NSA a
  13. Pingback: Nu mai avem doctori, dar vom avea… carduri. CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE – distribuit de pe 20 septembrie si OBLIGATORIU incepand cu 2015/ Vasile Astarastoae arata CRIZA REALA din sistemul sanitar: DEFICITUL CATASTROFAL DE MEDICI - Recomandar
  14. Pingback: MITROPOLITUL ANDREI, la sarbatoarea de la Nicula, despre PLANSUL MAICII DOMNULUI PENTRU TRAGEDIA DISOLUTIEI FAMILIEI CRESTINE SI SUFERINTELE COPIILOR TRAUMATIZATI: “Oamenii divorteaza usor pentru ca nu mai au credinta si viata de rugaciune… Ne
  15. Pingback: O TEMA SOCIALA TOTAL ABSENTA DIN ASA-ZISA “TREZIRE” A ROMANIEI DIN “STRADA”: “Copiii ramasi in urma, copiii nostri” – o campanie pentru zecile de mii de COPIII LASATI ACASA DE MIGRANTI si pentru incurajarea REINTO
  16. Pingback: O TEMA SOCIALA TOTAL ABSENTA DIN ASA-ZISA “TREZIRE” A ROMANIEI DIN “STRADA”: “Copii ramasi in urma, copiii nostri” – o campanie pentru zecile de mii de COPIII LASATI ACASA DE MIGRANTI si pentru incurajarea REINTOA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare