Episcopul Longhin (Mihail Jar), partea a doua a conferintei de la Constanta: COPIII, CALEA CATRE HRISTOS [video si transcriere]. Despre MINUNILE DE LA BANCENI, ECUMENISM, AVORT, ORFANI, TIGANI s.a.

12-02-2013 23 minute Sublinieri

Conferinţa “Copiii, calea spre Hristos” susţinută la Constanta de PS Longhin (Parintele Mihail Jar), episcop de Banceni, ales anul trecut arhiereu vicar de Cernăuţi (Ucraina) (10 feb. 2013):

***

TRANSCRIEREA:

– Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre Sfantul Longhin.

Sfantul Mucenic Longhin a fost sutasul care era cand Mantuitorul Hristos isi purta crucea, si, cand a ajuns, cand a fost rastignit, cand s-a intunecat cerul, cand s-a despicat muntele Golgota, cand a vazut minunile care s-au petrecut, el a zis: “cu adevarat Acesta este Fiul lui Dumnezeu“. Si a fost apoi decapitat. Capul a fost aruncat la gunoaie, si o femeie, care era oarba, a fost dusa, a cautat capul Sfantului Longhin si cand l-a aflat, ea a vazut. Si prin fericire, anul acesta, Biserica Ierusalimului mi-a facut un cadou, care a fost sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Longhin. Si atat de mult m-am bucurat, si nu am putut ca sa nu le aduc, sa va bucurati si voi, sa va inchinati la Sfantul Mucenic Longhin.

– Prea Sfintia voastra, vorbiti-ne despre lucrarea Oastea Domnului. Cum si cand v-ati apropiat de Oastea Domnului?

– A fost o rascruce in viata. Eu trebuie sa fiu deschis, si trebuie sa vorbesc destul de deschis, pentru ca multi ma cunosc, si inaintea lui Dumnezeu trebuie sa vorbim adevarul. In viata mea a fost o rascruce, si de multe ori mi-e rusine sa vorbesc, sa o spun. Am ramas un copil singur in lumea asta si aveam mare nevoie de Dumnezeu. Mi-era tare greu si nicaieri nu puteam gasi alinare. Din toata lumea asta, numai in biserica ma simteam bine. Parca peretii bisericii ma inveleau, ma cuprindeau. Si cand mergeam acolo, puneam o lumanare in biserica, plangeam, ma rugam, si veneam atat de fericit acasa si-mi doream intr-una parca sa raman in biserica si sa nu vin acasa.

Insa, au revenit niste oameni de alte culte in viata mea, si eu nu aveam pe nimeni, eram singur, si nu stiam adevarul – pe care cale trebuie sa o apuc ca sa ma mantuiesc-, dar imi doream foarte mult mantuirea. Si cand umblam la Martorii lui Iehova la adunari, cand umblam la alte confesiuni, la baptisti. Desigur, aveau o purtare frumoasa, imi placea cum se purtau, cum vorbeau, insa tare ma durea in suflet cand nu se vorbea de Maica Domnului si nu-si faceau semnul sfintei cruci. Si ma grabeau ca sa ma botez, si eu le spuneam ca vreau sa inteleg, ca doua lucruri nu le inteleg. Botezul, eram de acord, ca, intr-un fel, fiind copil nu prea intelegeam toate, [si] eram de acord. Insa cu sfanta cruce [nu eram de acord sa o las], caci mama mi-a pus degetele ca sa ma insemnez cu semnul sfintei cruci si cand ne culcam. Si a ramas ceva de mare pret in viata mea, si nu puteam sa renunt la cruce si la Maica Domnului. Ca, dupa cum am spus, ca de multe ori cand mi-era greu in casa, mai ales seara, de multe ori cand trebuia sa ma culc, se intuneca afara si tare greu imi venea sa ma culc, si aveam o greutate pe suflet, si aveam o frica sa ma culc in casa. Si luam cartea necanonica Visul Maicii Domnului si Patimile Mantuitorului. Le citeam, le aveam ca o mangaiere, si parca simteam de fata pe Maica Domnului. Si ma culcam apoi, si dormeam pana dimineata atat de linistit! Si asta m-a facut ca pana la urma nu puteam sa ma despart. Si pana la urma am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma botez si toate celelalte mi se descopera, si de Maica Domnului si de Sfanta Cruce, stiti cum este invatatura. Acuma avem multa tarie, dar mi-e rusine sa spun de incercarea de viata pe care am avut-o. Si am vrut sa ma despart de Biserica, sa trec la Martorii lui Iehova. Ei se tineau cel mai mult dupa mine. Baptistii veneau; venea tineretul acasa, cantau frumos, spuneau frumos, insa nu vreau sa judec pe nimeni mai pe urma dupa faptele lor. Desigur ca, atunci cand ne aratam – si eu acuma, cand stau in fata voastra, ma credeti poate ca un sfant  – dar suntem toti niste pacatosi nevrednici si ar trebui ca Dumnezeu sa fie cel mai presus, si Dumnezeu sa fie aici cel mai mare, si atentia toata sa o dam Domnului Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, Maicii Domnului, tuturor sfintilor, pentru ca ei merita toate. Noi nu meritam nimic in lumea asta, decat mila lui Dumnezeu pe care sa o cerem, sa ne ierte si sa ne ajute.

 Si m-am dus ca ultima data la biserica, a doua zi, ca sa-mi iau ramas bun de la biserica. Asa m-am gandit eu, ca un copil. Si am intrat, si toata slujba am netezit peretii la biserica, si spuneam: eu de-amu nu mai vin niciodata la tine. Eu ma duc pentru totdeauna de aici. Ma uitam la sfintele icoane, si ziceam: de acum niciodata nu am sa va mai vad. Si am inceput sa plang in biserica. Asa de rau imi parea ca ma despart de biserica pentru totdeauna. Asa am socotit atunci, asa cum va despartiti de mama, asa de biserica imi era greu sa ma despart. Si dupa ce am iesit din biserica, am mai sarutat o data usa bisericii, si am spus ca: de acum niciodata nu mai vin aici la tine.

Adica, vorbind drept, de multe ori noi cautam sa vedem pacatele unui preot sau neajunsurile lui si sa luptam impotriva lui Dumnezeu si a credintei, a Bisericii. Orice preot este luat din mijlocul poporului, spune la Evrei, capitolul cinci, ca sa aduca jertfe pentru pacatele poporului, cat si pentru ale sale insusi, pentru ca si el este un om plin de neputinta. Si niciodata sa nu judecam. Eu, ce am luat in viata mea, si va indemn si pe voi. Voi cum vreti, asa faceti, dar eu niciodata in viata nu mai vreau sa judec pe nimeni. Pe nimeni! Nu numai pe preoti, nici pe mireni! Pe nimeni in lumea asta, nici de alte credinte. Vreau ca toata lumea sa se intoarca la adevar. Asta ma rog lui Dumnezeu ca sa ajute pe fiecare sa cunoasca adevarul.

 Am ajuns la poarata bisericii si am zis: astazi fac pentru ultima data semnul sfintei cruci, si de acum ma duc de aici. Si dupa ce m-am inchinat, m-am intors, si cineva a spus ca: uite, ce mai umbla si nebunii astia printre casa. Erau cateva batrane si cativa oameni. Si eu am intrebat: dar cine sunt acestia? Si a zis: pai, uite vin la biserica dimineata, dar dupa-amiaza se mai strang prin casa si canta, nu stiu ce fac acolo. Dar eu seara am ingenuncheat si m-am rugat asa: Doamne, e o rascruce grea in viata mea si eu nu stiu unde s-o apuc. Tu stii Doamne ca eu n-am pe nimeni. N-are cine sa ma invete, sa-mi arate calea pe care sa ma duc. Ajuta-ma Doamne, si nu ma lasa! 

Si atuncea am mers dupa ei si am ajuns la casa unde ei s-au oprit. Era hramul. Ei au intrat in ograda si eu am ramas la poarta. Mi-a fost rusine ca sa intru. Si ei s-au uitat in urma, si mi-a zis unul: mai baiete, dar ce faci? Nu vrei sa vii si tu cu noi incoace? Zic: as vrea! Si am intrat in casa. Un om dintre aceia care erau s-au rugat. A spus rugaciunile incepatoare, Tatal nostru, si in continuare s-a cantat Maicii Domnului: Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, a Domnului Hristos, cu multa bucurie, noi te slavim frumos. Pentru ca era Nasterea Maicii Domnului atunci. Si apoi au cantat o cantare Sfintei Cruci: Sfanta Cruce parasita. Si apoi au cantat cantarea Sfintei Veronica: Mahrama. Asa canta Sfanta Veronica in Rai. Si in timpul acela am vrut ca sa strig la toata lumea ca sunt cel mai fericit, ca am gasit ceea ce aveam nevoie. Aceia erau cativa crestini din Oastea Domnului. M-am alipit [de ei].

Seara au venit cei din secta ca sa ma ia la botez, sa ma boteze, si eu le-am spus ca eu am gasit adevarul. Astazi Dumnezeu mi l-a descoperit si eu raman mai departe si cu Biserica, calea mantuirii, cu Hristos, si avem mantuirea aici. Ei mi-au spus ca diavolul m-a intunecat si nu stiu ce fac. Dar eu i-am spus ca eu m-am rugat aseara lui Dumnezeu, nu la diavol, ca Dumnezeu sa-mi arate calea, si uite ca Dumnezeu a scos astazi niste oameni in calea mea, si acum vreau ca sa raman aici, in Biserica. De atunci am cunoscut Oastea Domnului si ma bucur mult, si un singur lucru pe care li-l doresc: sa ramaie in invatatura Bisericii. Asa Parintele Iosif Trif a spus, fratele Traian Dorz: daca va vor fugari din Biserica, voi sa ramaneti sub streasina Bisericii, dar de aici sa nu va duceti nicaieri caci numai aici e mantuirea. Deci, daca am ramanea dupa acea invatatura, pentru ca multi s-au departat de la adevar, iar fiind de la Oastea Domnului au inceput sa creada altfel, sa urmeze altfel, si de aceea uneori au adus multe necazuri Bisericii noastre.

– Cum vedeti slujirea ierarhilor cu catolicii. Ce trebuie sa facem noi in aceasta situatie?ps-sofronie-drincec-slujire-cu-catolic-aghiazma-mare

– Eu cred ca fiecare avem partea lui de gandire, avem dreptul de a alege, dar Biserica noastra niciodata n-a dat voie ca sa slujim impreuna. Dar, ca oameni, eu am spus: eu si pe sectari ii iubesc, orice confesiune eu o iubesc, pentru ca ei sunt oameni, faptura lui Dumnezeu. Si-i un pacat, dragii mei, atuncea cand eu nu urasc invatatura gresita, dar urasc faptura lui Hristos, ca pe om, chipul lui Dumnezeu il urasc. Si noi, pentru alte confesiuni trebuie ca sa avem o stima spre ei, sa le dam mancare, sa le dam imbracaminte, daca au nevoie de ajutor sa mergem. Dar, ca credinta, eu cred numai intr-una, in credinta ortodoxa, pentru ca numai aceasta credinta eu o vad mantuitoare, care nu s-a departat. Daca numai noi ca oameni gresim, Biserica nu greseste niciodata, nici Hristos. Eu iubesc numai o cale ca sa am, dar pentru ceilalti ma rog sa vina in adevar, aicea unde sunt. Nu pentru ca sunt eu ortodox, ci pentru ca aici am vazut adevarul pe care Dumnezeu l-a descoperit si pentru ca avem atatea marturii.

Nu vad bine deloc slujirea impreuna [cu catolicii si alte confesiuni]. Pentru mine ecumenismul nu este primit.

Daca ma lasati inca un pic ca sa vorbesc… Sfintii Parinti, ei n-au mers niciodata la un pas gresit in viata. Pentru asta au fost pedepsiti, au fost omorati: pentru ca ei nu voiau sa incalce canoanele Bisericii noastre. Si acum, tot la Soborul [Sinodul] care a fost acuma in Rusia, au spus ca ramane un dialog intre catolici si ortodocsi, dar nu slujire impreuna sau ecumenism. Un dialog! Si atuncea [catolicii] ne-au dat o propunere, Bisericii Ortodoxe Ruse, ca episcopii, noi ca episcopi, sa schimbam oleaca statutul in Biserica noastra Ortodoxa, si episcopii sa fie capii Bisericii, iar nu Hristos. 🙁 Deci cine poate sa mearga la asa ceva?! Cum putem sa-L dam pe Hristos jos, sa-L impingem intr-o parte, ca eu sunt aici?! Noi trebuie sa stam aicea sub masa si Hristos sa-L punem, sa ne uitam cu frica la El. Deci toate lui Hristos se dau, El conduce Biserica, El este capul Bisericii. De aceea imi cer iertare, si cred ca m-ati inteles.

Exista niste raporturi in societate, si niste influente care duc la avort. Asadar televizorul da o educatie senzuala asupra copiilor, rezulta desfranarea si necredinta, rezulta avort si copii orfani. Cum putem scapa copiii si tinerii care devin, sau vor deveni parinti, de acest cerc vicios?

– Eu cred ca as vrea sa va intreb pe toti, care sunteti aici, in sala asta… Cred ca ati avut toti mame – cum credeti fratiile voastre ca au fost mamele voastre? Deci, cei care sunt aici ce ar putea spune? Eu personal, atat pot spune: mama mea a fost o mama foarte cuminte. Asa spun de mutle ori la frati, la manastire, si poate ca ei nu ma inteleg. De cate ori vad paine, spun ca mama mea cocea painea cea mai frumoasa, cea mai buna paine. Chiar acum doua zile in urma mancam niste curechi [varza] murat si am spus ca mama mea asa de bun facea curechiul, eu n-am mai mancat de atunci niciodata asa curechi murat cum facea mama mea. Si toate cele care sunt frumoase si bune, un copil atat de frumos le poate vorbi despre mama.

Eu, acum, uite vedeti, parca in mana mea simt fata mamei. Atat de mult timp a trecut de atunci pana acuma. Eu simt gingasia ei, eu parca vad ochii ei, fata ei, si totdeauna am de spus tare mult [numai de bine]. Eu de mama niciodata n-am gasit nimic sa spun de rau. Chiar daca altii poate au vazut ceva rau, eu niciodata n-am vazut. Daca ei au fost asa, ne-au crescut pe noi, de ce noi sa nu crestem asa copii nostri? Noi ne-am indepartat fratilor de la bunul simt, de la credinta. Eu stiu ca eram patru frati si mama ne spunea un cuvant pe care-l repeta de multe ori in casa: cand veti creste mari, va rog tare frumos, sa nu-mi faceti carne pe lumea cealalta. Adica era vorba despre avorturi, ca sa nu-i facem carne pe lumea cealalta.

Dar nu putem invinui pe nimeni. E tare greu acest pacat. Pentru ca una, omoram viata pe care i-a dat-o Dumnezeu, dar al doilea, ca-i dam la intuneric. Ei n-au vazut lumina acestei vieti, n-au vazut lumina Duhului Sfant, Sfantul Botez. Deci atat de greu este fratii mei! Si cred ca ar trebui mai multa legatura duhovniceasca. Este o frica.

Acuma, desigur, modernismul acesta care a iesit cauta sa avem un copil-doi. E o casa trista fratii mei. Ai un copil. Daca se intampla ceva in viata cu el, cu cine ai ramas pe urma? Deci niciodata noi nu ne gandim, nu ne dam seama, si undeva noi cred ca vrem un libertinaj, ca noi sa traim mai usor, sa n-avem grija de copii, sa-i spalam. Si de aici saraceste dragostea parinteasca. De aici se incepe toate.

Odata, la noi in casa, a fost un caz cand mama a trebuit sa mearga la munca pentru o luna de zile mai departe; la noi in tara, dar la cateva sute de km. Si legea de stat era destul de stricta, ar fi zis ca ne-a lasat, dar ne-a lasat la o matusa de-a noastra, ca sa ne ia de imbracat si sa ne pregateasca pentru scoala. Si voiau sa ne ia la Stat. Si noi plangeam toti ca o asteptam pe mama. Si cand a venit mama acasa, peste o luna de zile, asa a spus: cat traiesc pe fata pamantului, daca murim de foame, murim de foame! Si eu niciodata nu ma mai duc. Voi nu stiti ce suferinta am avut eu, cat dor! Si ne dezbraca si ne saruta si picioarele, si burtica, si fata, tot timpul ne saruta de dorul pe care-l avea dupa noi.

Acuma daca o mama isi lasa copilul… Au fost cazuri la noi cand avea copilul trei luni si [mama] s-o intors cand avea sapte ani, pentru ca n-a putut sa legalizeze documentele unde a fost in alta tara. Si cand a venit acasa copilul fugea de mama. Deci nu poate sa fie asta raceala intre noi. Toata familia trebuie sa fie impreuna. Niciodata nu este bine, unul merge si altul ramane. Mergem impreuna, venim impreuna. De aici se incepe raceala aceasta si in legatura intre mama si copil. Noi acuma vedem ca nu mai avem nevoie, ne-ar incurca copiii acestia in viata. Dar voi nu stiti cata bucurie v-ar putea aduce! Si care v-ati hotarat sa omorati copilul prin avortare, acela ar putea ramane la patul tau mama, sa-ti ude buzele, sa-ti aline durerea, si sa te petreaca dincolo in vesnicie. Cel care te-ai hotarat ca sa-l omori. Sa nu-i omorati, dar care aveti acest pacat, aduceti pocainta din timp, cat o puteti ca sa aduceti in fata Domnului.

– Puteti sa ne relatati cateva vindecari minunate printre parintii sau copiii pe care ii cunoasteti?

– Vindecari au fost multe, si cu copiii nostrii, si cu altii straini. Dar nu pentru ca e la noi. Si in Romania, si azi aici, daca cineva se roaga din suflet, se poate vindeca orisiunde. Darul lui Dumnezeu este daruitor bogat si unde-l cheama Dumnezeu acolo se petrec multe minuni.

As putea doar sa va marturisesc un caz din cele multe. Cu SIDA s-au vindecat multi copii. Medicina, desigur ca nu recunoaste, pentru ca spune ca asa ceva nu se poate.  Dar avem actele care sunt date, copiii s-au vindecat si au dreptul sa se joace cu ceilalti copii, si de a trai impreuna.  Acum e altfel. Atunci când s-a început această boală grea, se temeau de posibilitatea ca prin mâncare şi prin apă să se poată îmbolnăvi, dar acum ştim cu toţii că nu este aşa de uşor de îmbolnăvit,  avem 82 de copii cu SIDA, dar 7 dintre ei s-au vindecat şi de ceilalţi nu ştim cum va rândui Dumnezeu.

A doua vindecare a fost când doctorul a venit seara, iar un copil de doi ani avea două cancere. Sufla foarte rar de acum, iar doctorul a spus să-l lăsăm acasă. Noi suntem împotrivă să-i lăsăm la autopsie, să-i taie, să scoată din ei, să arunce… Dacă a murit, lăsaţi-l aşa; nu-i bine lucrul ăsta. Şi au zis că dacă îl iau la spital, trebuie să-l deschidă după aia. Dar are un diagnostic grav, iar în două ceasuri se stinge. Avea doi ani şi avea 6 kilograme. Mirosea de la el, de acum se strica copilul. Şi am început să plâng tare lângă el. Nu pentru că murea, ci pentru că nu era mama. Lui atât de greu îi era, şi durerea era atât de mare, şi m-am gândit că dacă ar fi mama, să îl ia în braţe, să-l strângă lângă ea, lui i-ar trece toată durerea şi măcar ar muri uşor. Dacă n-a putut trăi, măcar ar muri uşor. Şi mi-era tare milă de el, şi l-am luat, şi m-am închis într-o chilie unde era icoana Maicii Domnului de la Boian, şi am încuiat uşa şi l-am pus înaintea icoanei, numai eu cu el am rămas. Şi am spus: „Maica Domnului, el nu are pe nimeni în lumea asta. El e orfan, ajută-l şi nu-l lăsa! Şi spre dimineață copilul a început a sufla mai bine, a început să mănânce şi acum ne bucurăm că anul ăsta el s-a cerut în mănăstire şi a venit ca frate ascultător. Dumnezeu l-a salvat.

Deci nu-i minunea noastră, e mila Maicii Domnului, mila Cerului, dragii mei. Să aveţi nădejde când vă rugaţi, că Dumnezeu vă ascultă. Eu aş vrea să spun despre rugăciune că de multe ori am păţit aşa în viaţă: când omul cade sau îi vine un greu, un amar în viaţă, şi tu dai să te rogi spre Dumnezeu, vrăjmaşul diavol ţi-ar băga în minte că Dumnezeu nu te mai ascultă: du-te de la Mine, ai căzut, ai greşit, nu te cunosc, tu cine eşti?, de-amu’ gata, s-a terminat cu tine. Deci ăsta nu este Dumnezeu! Ăsta este vrăjmaşul mântuirii, este diavolul! Cine n-ar cădea, prin ce n-aţi trece, dragii mei, ce nu s-ar întâmpla în viaţa voastră, vorbesc pentru cei tineri, este un greu, nu-l poţi spune, deschide-ţi mamei inima, unui duhovnic, oricui, numai să nu te închizi în tine; dar Dumnezeu este altul. Dumnezeu e Acela care spune: Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi voi da odihnă sufletelor voastre. Deci, ca să nu încurcăm una cu alta, pentru că glasul celui rău aşa spune, atunci când omului îi e greu, încă mai rău, ca să te arunce în deznădejde.

Preasfinţite părinte, atunci când aţi înfiat acei copii, v-aţi gândit că ei vin şi cu un bagaj genetic în spate pe care îl moştenesc? Cum v-aţi împăcat cu ideea aceasta? Că am auzit şi de cazuri de copii înfiaţi care au mâhnit foarte tare părinţii care i-au înfiat. Acesta este lucrul care ne îngrijorează cel mai mult când ne gândim să înfiem un copil.

Da, aceasta este o problemă a tuturor, cred. Eu nu m-am gândit, ca să vă spun drept, atunci când am luat copiii. Desigur, toţi, când înfiază un copil, caută actele părinţilor, să vadă cine au fost părinţii, mama, tata, ce boli au avut, apoi îşi aleg un copil. Şi mulţi stau ani de zile pentru că nu le plac părinţii copiilor. Nu m-am gândit, dar, totuşi, este. Cât ne-am strădui noi. Eu de multe ori mă uit, uite, degetul ăsta al meu e ca la mama; părul în cap de ca la tata, tata avea un vârtecuş în cap şi exact aşa am şi eu; degetele de la picioare seamănă mult cu ale tatălui. Şi în sângele copilului, din părinţi se dă ceva. Și eu nu vă pot spune că la noi totul e bun, ca să ascundem unele lucruri. Dar să credem că şi noi am trecut prin multe.

Eu de la copiii mei vreau să fie cuminţi. Vreau ca ei să nu bea, să nu fumeze, să nu curvească, să nu umble pe drumuri rele. Totuși, noi am trecut prin astea. Ştim că ispita este mare, este grea, deci noi să ne rugăm ca ei să poată trece. Nu că ei n-ar fi luat ceva de la părinţi şi n-ar fi unele probleme. De multe ori zici: măi, au băut mă-sa şi ta-su, o să bea şi el. Dar am putea să facem ca el şa nu bea! Totuşi, prin rugăciune… Ei au nevoie ca noi să stăm mai mult de vorbă, dar noi nu prea avem timp de copii, ştiţi? I-am născut, le-am dat mâncare, i-am îmbrăcat, dorm, dar ei au nevoie să stăm de vorbă. Tata, când se culcă, seara, trebuie să ia copilul pe mâna lui, să îl îmbrăţişeze şi să-i dea dragoste. Deci asta e legătura.

Există pericolul, dar nu trebuie să existe teama de a nu mai face bine, că va fi rău. Ar putea să fie orişice. Şi au fost multe cazuri în viaţă, dar nu pentru că copiii erau orfani, ci copii pe care i-au crescut părinţii. A fost un caz când un copil a înfipt de 150 de ori cuţitul în inima mamei. Deci nu a fost un copil orfan, abandonat, ci copilul mamei. Lipsa de credinţă, dragii mei. Dacă i-am pune să aibă credinţă în suflet. Nu să le impunem să creadă, ci împreună să credem în Dumnezeu, împreună să facem ceva pentru Dumnezeu şi să dăm mai multă atenţie copiilor. Că aşa era cândva, mama cu copiii aveau mult de lucru, toţi erau ocupaţi. Acum, desigur că televizoarele aduc informaţii foarte greşite, rele, otrăvesc inima. Uite, staţi într-o seară şi vă uitaţi la televizor cum omoară, cum taie, sânge, eu nu mă uit, că mie mi-e groază acum de tot ce se petrece. Te culci noaptea, şi după ce închizi ochii, sau dacă stai la rugăciune, nu-L mai vezi pe Hristos, n-o mai vezi pe Maica Domnului, ci se petrece mai departe ceea ce ai văzut la televizor. Asta trece în viaţa copiilor de astăzi, asta îi otrăveşte cel mai mult. Nu pentru că ei ar avea ceva de la părinţi şi ar fi un pericol, să ne omoare în viaţă sau să ne facă rău, dar trebuie toate cu răbdare, că avem şi noi unele probleme, că nu e totul super în familia noastră mare de 400 de persoane. Avem şi noi unele încercări.

Vreau să spun că fetele sunt cele mai cuminţi. Până în timpul de faţă nu avem nicio problemă cu nicio fată. Cele care s-au căsătorit au făcut familii frumoase, pentru că nu luăm până la o vreme copii, ci îi luăm ca copii ai noştri, pentru toată viaţa. Când se căsătoresc le facem o casă, nu-i scoatem în drum, du-te şi fă-ţi casă şi începe a trăi. Deci noi le dăm tot ajutorul. Le dăm un serviciu, învaţă, fac o şcoală, şi atunci ei pot să muncească. Dacă îi scoatem aşa, ei trebuie să fure, să omoare, pentru că aici este groaza cea mai mare: statul ţine un copil până la 18 ani. La 18 ani, când este cel mai mare pericol în viaţa unui adolescent, îl scoate în drum și îl trimite. Unde să meargă? El diseară trebuie să doarmă undeva? Dar unde să doarmă? El trebuie să mănânce diseară. Dar ce să mănânce? Trebuie să se îmbrace, e frig. Dar ce să îmbrace? Şi atunci el ori trebuie să fure, ori trebuie să bată pe cineva, ori trebuie să facă un rău ca să se hrănească și să se îmbrace. Şi apoi ajunge la închisoare. Şi el mănâncă acolo, îl îmbracă acolo, şi el acum îşi petrece viaţa mai departe trecând din orfelinat în greutatea vieţii. Deci asta este, că ar trebui să dăm o educaţie bună.

Dar cu băieţii avem unele probleme. Dar problema este normală, de toată ziua: să încercăm să fumăm, să încercăm să bem un pahar sau să încercăm alte lucruri. Noi nu le-am încercat? Eram de-o şchioapă, aşa, micuţ, și luam un pai şi încercam să fumez. Deci să nu uităm că şi noi am trecut pe acolo. Să nu-i vedem ca pe nişte indivizi răi şi să ne descurajăm, că gata, nu se mai poate mai mult. Şi mie câteodată mi-e greu, câteodată poate nu ascultă toţi, dar ne străduim printr-un cuvânt bun, prin învățătură. Şi se refac repede, să ştiţi. Un copil este ca un aluat. Vrei să faci un aluat, împleteşti un colac; vrei să faci o pâine, faci o pâine; vrei altceva, altceva faci. Aşa şi inima copilului, o îndoi cum vrei. Numai că trebuie multă jertfire și dragoste aici.

Puteţi să povestiţi despre minunea petrecută cu fetiţa înecată?

E greu când ne amintim de lucrurile dureroase. Era în Joia Mare, la mănăstire, când toţi erau în biserică, la rugăciune, şi o fetiţă a ieşit afară. Părinţii erau în genunchi, se citeau Evangheliile, şi doi băieţi oleacă mai obraznici, săracii, nu sunt vinovați nici ei, mama lor s-a dus în Italia, ei au rămas cu tata acasă şi e greu. Mare nevoie este, dragii mei, ca copiii să fie lângă noi întotdeauna şi nicio mamă n-ar trebui să doarmă liniştită noaptea până nu-şi vede copilul lângă dânsa. Şi acei copii mai obraznici au luat-o și au aruncat-o într-o fântână arteziană, în apă, şi fetiţa se zbătea. După aceea au mărturisit ei, atunci n-a spus nimeni nimic, n-a văzut nimeni. Şi fetiţa se zbătea, iar ei, cu un băţ, o băgat sub apă, ca să rămână sub apă. Şi s-a înecat. Copiii au fugit, părinţii au ieşit afară, au căutat-o peste tot şi n-au găsit-o nicăieri. Când au găsit-o, ea era deja înecată. Au dus-o la spital, după ce au chinuit-o la mănăstire cât au chinuit-o.

Noi eram la Kiev. Şi ne-au sunat, eram cu copiii, şi ne-au spus că s-a înecat fetiţa la mănăstire. Era tare greu şi pentru noi, și pentru aceia, îi ştim, erau nişte oameni credincioşi, şi am zis: Rugaţi-vă toţi! Rugaţi-vă! Și copiii, în stradă ne-am oprit, și ne rugam, poate va fi ceva bine. Şi ne sună pe urmă doctorul și zice: Părinte, n-am putut să facem nimic. I-au făcut tot, şi injecţii în inimă, n-au putut s-o salveze, că era înecată, era moartă. Au trecut cinci ceasuri, i-au legat guriţa cu un bandaj şi i-au pus lumânarea în mână și am sunat să meargă la maica Serafima, o maică de la mănăstire care a rămas neputrezită, a rămas întreagă, cum am pus-o în pământ aşa am şi luat-o, dar toată viaţa ei n-a judecat pe nimeni, n-a vorbit de rău, şi nopţile și le petrecea în genunchi ca sfântul Serafim de Sarov; noi pândeam prin crăpătura uşii, că altfel nu puteam să ştim despre dânsa; ridica mâinile spre cer, lacrimile îi curgeau şi se ruga aşa până dimineaţa. Când se trezeau ceilalţi, ea se băga sub o plapumă ca să zică că a dormit toată noaptea. Avea 94 de ani, dar nu voia ca nimeni să stea cu dânsa pentru că avea legătura ei cu Dumnezeu. Şi am zis: Luați de la maica ceva și veniţi şi puneţi pe fetiţă. Și au luat o batistă, nişte pământ de la mormânt şi încă ceva, şi au mers la spital, şi când au pus mihail-jar-1pe fetiţă, a înviat.

Deci asta a fost minunea. Dar prin nepăsarea doctorilor, dacă au greşit, noi am luat în seara aceea o bucăţică din degetul maicii pentru că n-o puteam transporta la alt spital, şi am pus aşa pe ea şi aşa am transportat-o până la Cernăuţi, fără oxigen, fără nimic, pentru că nu erau pregătiţi doctorii. Şi am ajuns bine. La Cernăuţi au băgat-o la oxigen şi i-au dat mai mult oxigen în plămâni, pentru că cinci ceasuri n-au lucrat plămânii. Însă erau Sfintele Paşti, noi am fost sâmbătă la ea cu părinţii, fetiţa a râs, a spus „tata” de multe ori, era totul bine când am pus degetul maicii. A, și să vă mai spun, atunci când am intrat era şi un sectant, un băiat de la sectari despre care ni s-a spus că rinichii îi sunt putrezi, totul e putred, numai aparatul îl ţine și lucrează pentru dânsul. Şi am pus degetul maicii pe fetiţă şi peste câteva secunde i-au scos aparatul, i-au scos tot, fetiţa a început să respire singură. Era totul bine, noi ne-am bucurat și am spus că avem al doilea Paşti.

Când să ies, m-am uitat la acel copil şi mi-au spus: Uitaţi-vă, nici nu vrea să-l boteze, că încă nu-i mare, dar el e gata, noi, dacă luăm aparatul, el e mort; miros deja organele, totul e putred în el. Am făcut, cred, un păcat atunci, dar am luat aghiasmă şi am aruncat peste copil, spunând: Se botează robul lui Dumnezeu… Chiar dacă părinţii sunt de altă credinţă, copilul e nevinovat. Dacă el moare nebotezat… N-am făcut bine, desigur, m-am mărturisit. Şi am făcut cu degetul semnul Sfintei Cruci. Şi acel copil și-a revenit şi trăieşte. Le-am spus părinţilor lui că am făcut lucrul acesta, ca să nu se supere, dar l-am făcut din mila copilului ca să nu meargă în iad nebotezat, că n-are nicio vină copilul dacă părinţii cred altfel.

Şi doctorii noaptea au vrut să petreacă de Sfintele Paşti şi i-au făcut cinci doze de medicamente fetiţei şi i-au oprit, practic, viaţa. Am toate actele legate de greşeala lor, că le-am luat fără ca ei să știe, dar după trei ani stăteau de vorbă cu alţii și le povesteau despre fetiţa asta şi mama ei asculta, era acolo, şi mă sună: Auzi, părinte, ce vorbeau. Dar eu ştiam ce s-a întâmplat, dar n-am spus ca să nu fie gălăgie. Greşeala lor a fost. Copilul este în viaţă acum, numai că începe a-şi reveni oleacă, începe a vorbi, face câte un pas, a luat totul de la început.

Cum te poţi mântui dacă ai avorturi? E o întrebare care apare de mai multe ori.

Răspunsul cel mai bune este al părintelui duhovnic, la mărturisire. Dar să nu socotiţi că-i cu neputinţă a se mântui, dragii mei! Că atunci am arunca o lume întreagă în iad. Deci voi trebuie să vă salvaţi și pe voi şi pe copiii pe care i-aţi omorât. Dar asta vă poate spune părintele prin canonul pe care vi-l dă la taina mărturisirii. Mulţi, din neştiinţă – şi la mine a fost odată o femeie care s-a mărturisit şi a zis: Am făcut 70 de avorturi. Da, ne speriem, dar şi noi am omorât destul de mult cu cuvântul, cu faptele noastre! Tot am omorât! Şi eu m-am şocat şi am spus: Femeie dragă, ai omorât o mănăstire de călugări, o armată întreagă ai omorât! Și pe urmă mi-am dat seama: ce fac eu?! Eu arunc acel suflet în deznădejde! Dacă toţi care au venit la Dumnezeu, fie că a fost tâlharul care a deschis prima dată uşile raiului…! Dragele mele, depinde de noi, câtă milostenie, cât canon, câtă lacrimă, câtă pocăinţă aducem pentru ei. Şi principal este de a opri acest păcat, să nu se mai facă! Dar cum să-l opreşti, dacă lumea astăzi vrea să trăiască mai frumos cât mai liber? Nu mai vrea naştere de copii. Deci toate păcatele sunt iertate, un singur păcat nu se iartă: cel împotriva Duhului Sfânt. Dar asta rămâne la taina mărturisirii cu duhovnicul, ca fiecare să primească învăţătură. Fiecare duhovnic are putere să lege, să dezlege şi să vă dea un sfat bun.

Printre copiii orfani din România sunt foarte mulţi copii de ţigani. Cum să trecem peste prejudecăţile apropiaţilor şi ale lumii, în general, care ne spun că aceşti copii nu au nicio şansă de recuperare, fiind predispuşi genetic la lucruri necuviincioase? Cât de mult contează educaţia şi dragostea faţă de moştenirea genetică?

La Dumnezeu nu e nici elin, nici iudeu. Nu există nici ţigan, nici altfel. Toţi sunt la fel, dragii mei. Noi avem în mănăstire un frate ţigan pe care l-am luat de la un azil de bătrâni. Aşa îl iubesc toţi şi este ca un copil. Nicio vină nu vezi în el. De ar greşi cu ceva, dar nu-i nicio vină. Avem nişte copii, romi sau ţigani, nu ştiu cum să-i numesc, pentru că ei sunt făptura lui Dumnezeu şi sunt dragostea noastră. Veniţi să-i vedeţi, ce copii scumpi. Au ceva, dar se schimbă! Avem patru fetiţe, patru surori. Mama, prin necazurile ei de mamă, săraca, a luat pe o fetiţă şi a pus-o într-o vană și a fiert apă şi a turnat peste dânsa, acolo, ca s-o omoare. Şi au închis-o într-un dulap, și e arsă toată, tot trupul ei este opărit. Şi a auzit cineva din vecini și a chemat poliţia, mama a stat doi ani la închisoare. Pe acea fetiţă au vrut s-o ia în Canada. Şi toate cele patru fetiţe sunt la noi. Când le-a adus, am zis: Doamne, ce ne-o trebuit? Ce ne-o trebuit?… Aveam grele probleme cu cea mai mare, dar acum să le vedeţi, sunt ca nişte îngeri între noi. Deci s-au schimbat total!

Este o minune în casa noastră, avem mulţi copii care au fost înfiaţi, dar ni i-au adus nouă, nu i-au dat înapoi statului, ci i-au adus nouă. Deci noi nu dăm copii la înfiere; dacă i-am luat, îi ţinem toată viaţa. Deci n-au putut să facă faţa cu ei. În schimb, când ajung la noi, se schimbă. Nu spun că suntem noi [responsabili], dar se schimbă total copiii. E greu un timp, avem greutăți mari cu ei, dar pe urmă se schimbă şi îşi revin. Nu-i nicio spaimă. Eu cred că cel mai mult trebuie să ne punem nădejdea în Dumnezeu. Dar eu nu m-am gândit niciodată la asta, nici la naţiune, nici la rasa din care este copilul. Ştiu doar că în Dumnezeu toate le pot.

Sfinția voastră, am un copil cu handicap grav. Ar trebui să-i cer Bunului Dumnezeu să-l vindece sau să mulţumesc și să accept şi să cer să fie voia Sa cu noi?

Cel mai mult [să cerem] să fie voia lui Dumnezeu cu noi. Când cerem ceva, noi nu ştim ce cerem. Am avut un copil care ne era atât de scump, plângeam zi şi noapte şi rugam pe toată lumea să se roage pentru el. O dată m-a văzut în viaţă, mi-a zâmbit şi n-am mai putut să rămân fără el, am zis: Daţi-mi-l mie! Şi ei atât de bucuroşi mi l-au dat, ca pe niciun alt copil, dar nu mi-au spus ce boală grea poartă. S-a îmbolnăvit, l-am dus prin spitale, l-au operat şi a murit. Foarte greu am primit moartea lui. În schimb, Dumnezeu i-a mângâiat suferinţa. Pentru că noi dormeam, mâncam, beam, dar el suferea greu. Dar eu aşa am spus: Doamne, lasă-mi-l în viaţă, că sunt în stare toată viaţa să-l port în braţe, numai nu mi-l lua. Şi Dumnezeu mi l-a luat. În vise, Biserica noastră nu crede, nu se crede. Dar după mult plâns şi nelinişte sufletească, într-o noapte am visat, aşa, un câmp verde şi Mântuitorul Hristos venea cu acel copil în braţe. N-a vorbit nimic, numai a făcut un semn: De ce plângi? Tu nu vezi că el e în braţele Mele? Şi atunci m-am liniştit, mi-am revenit, mila lui Dumnezeu a fost trimisă ca eu să-mi revin.

Dar sigur rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu, cum doreşte El, pentru că El ştie de ce. După cum am spus mai înainte, noi întrebăm: Dar de ce, Doamne? De ce mi-ai dat? Doar eu nu-s cel mai rău. Şi cei din jur încep a învinui: Uite, i-a dat Dumnezeu, l-a pedepsit, i-a dat un copil bolnav, i-a dat necazuri. Ar trebui atunci toţi să avem necazuri din acestea, să ne ferească Dumnezeu. Dumnezeu dă unele stări din acestea, cruci prin care ne mântuieşte pe noi, ne salvează pe noi, și prin aceşti copii care sunt bolnavi cred că se ţine pământul astăzi.

Mi-a scăzut râvna pentru participarea la Sfânta Liturghie. Ce să fac?

Şi mie mi-a scăzut, dragii mei. Aşa vreau să dorm! Şi atunci când vorbesc cu voi sunt aşa de vesel, dar dacă acum aş îngenunchea să încep a mă ruga, gura mi-ar ajunge la urechi, casc și vreau să dorm. Asta este lupta, trebuie s-o înnoim și să nu lipsim nicio duminică. Mă uit la mine şi zic că sunt mai ocupat ca toţi ceilalţi fraţi din mănăstire și nu prea vin la Liturghie. Mai rar, că sunt pe drumuri. Dar când încep a umbla în fiecare zi, aşa mi-e de uşor şi bine! Deci să căutăm să nu lipsim niciodată de la Sfânta Liturghie, şi atunci nu pierzi râvna niciodată.

Dar să revin, deci nu-i ceva de moarte, că gata, am pierdut tot. Asta este lupta! Ne răceşte vrăjmaşul ca să ne piardă, dar Dumnezeu vine cu mila, ne întăreşte şi iar începem a trăi Sfânta Liturghie. Azi, la Înaltpreasfinţitul, când am văzut poporul acela că stă atâtea ceasuri în ploaie, în frig, acum se poate altă râvnă mai mare? Dumnezeu să v-o dea aşa s-o aveţi întotdeauna, vie şi dăruitoare lui Dumnezeu.

Cum poţi iubi pe cineva necondiţionat, chiar dacă acesta nu merită?

Ca să-l iubeşti cu de-a sila, asta înseamnă, da? Asta ne impune Dumnezeu, să iubim, dar nu trebuie să stărui ca să-l iubeşti. Trebuie să stărui să-L iubeşti pe Hristos! Şi dacă-L vei iubi pe Dumnezeu cu toată inima, şi vei vedea cine eşti în faţa lui Dumnezeu, atunci, desigur, toţi oamenii… Eu de aici am început să nu mai judec pe nimeni. Că mai vedem ba la un preot că face rău, ba un arhiereu că face rău, deci căutam tot să văd o pricină în cineva. Şi când m-am văzut pe mine că eu sunt cel mai vinovat, atunci am început să nu mai judec pe nimeni și acum îi văd pe toţi ca îngerii, dar pe mine foarte rău şi întunecat, foarte jos, stau în păcate, în fărădelegi. Deci asta să căutaţi toţi, pe Hristos să-L aduceţi în viaţa voastră, şi pe urmă vezi cât de mult ai nevoie ca să-l iubeşti, nu ca să-ţi impui, ci că ai nevoie să-l iubeşti pe cel pe care nu vrei să-l iubeşti.

Ce sfat daţi unei mame a cărei fiică poartă o boală grea? Când mama este neputincioasă pentru a ajuta, cum să lupte mai departe?

Să ne rugăm pentru acea mamă să-i dea Dumnezeu putere. Cred că ar fi cel mai bine s-o ajute cei din jur, pentru că, câteodată, noi suntem neputincioşi când în faţa noastră sunt unele cazuri grele şi ar trebui ca cineva să vină în ajutor. Şi ar trebui ca aceasta să fie în primul rând Biserica, şi cei din jur, care ştiu unde este această cruce. Dar noi putem doar să ne rugăm să-i dea Dumnezeu putere, pentru că nu putem să scăpă de cruci, că este prea grea sau n-o mai pot duce.

Inseminarea artificială şi naşterea in vitro este păcat?

E un păcat mare, dragii mei. Dumnezeu a dat bărbat şi a dat femeie şi a spus: Înmulțiți-vă! Dar nu în starea în care este astăzi, și, desigur, e foarte greu să trecem la altă stare. Deci Dumnezeu dă viaţa, Şi dacă aveţi credinţă, avem multe mărturii pe care le-am văzut. La 20 de ani, la 25 de ani, la 15 ani, dar mai ales atunci când au văzut că nu mai au copii, s-au hotărât să înfieze. După ce au înfiat un copil au început să nască copiii lor. Deci sunt nişte taine mari cereşti. Un părinte care tot a venit la noi, rugăciuni, au ajuns cu preoteasa să înfieze o fetiţă. Şi acum au trei copii. Dar mulţi ani au trăit fără copii. Deci nu trebuie să ne punem nădejdea în lucrurile acestea ale ştiinţei, ci nădejdea în Dumnezeu, că El are de unde da. Şi totdeauna când ne trebuie, numai ne aşteaptă cum cerem şi cum așteptăm.

Preasfinţia voastră, se împlinesc 75 de ani de când a trecut la cele veşnice părintele Iosif Trifa. Vă rugăm, vorbiţi-ne ceva despre acest om ales al lui Dumnezeu.

Ca să vorbim acum, în câteva clipe, cred că-i prea puţin. Cred că vorbeşte Biserica acum, ştiţi binecuvântarea Sinodului Bisericii Române. Şi eu, ieri, când veneam încoace, m-a sunat cineva, şi am spus că plecăciune la părintele Iosif de la mine şi îmbrăţişez toţi fraţii care au rămas alipiţi de Biserică, de sfânta noastră Ortodoxie, iar de ceilalţi, care s-au îndepărtat, care s-au înstrăinat de Biserică, Dumnezeu să-i trezească. Părintele Iosif, pentru noi rămâne ca părinte duhovnicesc, pentru că rămâne ca păstor al Bisericii, chiar dacă au fost unele întâmpinări rele în viaţa lui, adică n-a fost înţeles întotdeauna. Au fost și alţi oameni sfinți ai Bisericii caterisiţi și apoi s-a revenit. Şi desigur, dacă astăzi am lua şi am judeca bine, vedem că undeva sunt şi greşelile noastre. Dar părintele Iosif, în privinţa învăţăturii nu a greşit niciodată şi ne-a lipit de Biserică şi ne-a chemat mereu spre Biserică pe calea mântuirii.

Ce să facă un om dacă locuieşte în aceeaşi casă cu nişte părinţi falşi, neadevăraţi? În loc să stea cu părinţii adevăraţi, stă cu părinţi care sunt de la diavolul?

Niciodată să nu socotiţi aşa ceva, dragii mei. Ştiu, poate aveţi o greutate. Părinții, pentru noi, trebuie să rămână întotdeauna nişte părinţi sfinţi și noi de multe ori îi vedem că greşesc pentru că nu merg spre ceea ce vrem noi să facem. Dă-mi cuţitul! Mama spune: Nu poţi, te tai. Și noi de aici începem să-i vedem pe părinţi că greşesc, dar părinţi de la diavol nu există. Ei sunt de la Dumnezeu, care ne-a dat viaţă. Chiar dacă ar greşi părinţii în viaţă, eu zic că ei nu greşesc niciodată. Noi, copiii, greşim. Chiar dacă ar greşi, voi, ca copii, trebuie să-i iubiţi  si să-i ajutaţi.

Ce spuneţi despre părinţii care au copii și se opresc din a avea în continuare copii prin contracepţie?

Este păcat. Desigur că Biserica noastră spune despre aceasta. La noi se mai spune de a trăi în curăţie, dar asta prin înţelegerea soţilor, dar vreau ca să daţi naştere de prunci. A fost o întâmplare pe care o ştiu la un Sinod al Bisericii din Grecia. Spunea un părinte, şi a fost foarte interesant, un mitropolit de la acea adunare, o conferinţă, unde au vorbit şi medici. Și la urmă i-au dat cuvântul mitropolitului. Şi acolo era vorba de avorturi, dacă viaţa mamei este pusă în pericol în timpul sarcinii, dacă se poate omorî pruncul ca să se salveze viaţa mamei. Şi toţi au fost de acord că aşa ar trebui. Pentru că dacă mama are copii şi moare mama, ce fac ceilalţi copii? Şi trebuie omorât pruncul ca să se salveze mama. Şi mitropolitul s-a ridicat la urmă şi a zis: Vă povestesc un caz. O mamă avea 14 copii şi a rămas însărcinată cu al 15-lea. S-a îmbolnăvit şi medicii au spus că dacă nu avortează copilul, ea moare. Şi mama a mers acasă să vorbească cu tata, erau credincioşi, şi au ajuns la concluzia ca să lase să trăiască copilul, orice s-ar întâmpla. Şi în timpul naşterii, mama a murit. A născut un băieţel, dar mama a murit. Şi atunci toată sala a strigat: Vedeţi? Noi am spus că e mai bine să se salveze mama decât copilul! Au rămas 14 copii fără mamă. Şi atunci mitropolitul a spus: Nu eram eu, cel de-al 15-lea, atunci, în faţa voastră. 

episcopul Longhin Mihail Jar - la Constanta - canta si copiii

Legaturi:


Categorii

Ecumenism, Episcopul Longhin (Parintele Mihail Jar), Minuni, Pagini Ortodoxe, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Suferinta de langa noi, Video

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “Episcopul Longhin (Mihail Jar), partea a doua a conferintei de la Constanta: COPIII, CALEA CATRE HRISTOS [video si transcriere]. Despre MINUNILE DE LA BANCENI, ECUMENISM, AVORT, ORFANI, TIGANI s.a.

  1. Un sfânt în viață! Mulțumim pentru transcriere, dar cred că trebuie urmărită înregistrarea, căci se pierde extrem de mult, poate chiar esențialul..
    Iertați! Doamne, ajută!

  2. mai degrabă partea aceasta decât cea preluată mai sus:

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=TRUZAVdqdus

  3. @ utzu

    Da, lacrimile nu se pot transcrie, nici caldura sufleteasca a cuvantului exprimat si impartasit prin viu grai, si poate ca inca si mai multe se pierd daca nu suntem in prezenta persoanei care ne vorbeste. Cu toate acestea tendinta omului este de a pastra ceva din ceea ce a fost transmis, si cuvantul asternut poate indeplini rolul acesta. Si inca, chiar daca in parte, cuvintele sunt cele care sunt purtatoare de duh, purtatoare ale duhului celui care le exprima, si depinde si de noi cum le primim.

  4. Pingback: VIRTUTILE FACATOARE DE MINUNI. Ce fapte ale noastre ajuta la convertirea celor rataciti? -
  5. Multumiri dn suflet. Deja am urmarit inregistrarile de mai multe ori

  6. F. emotionant, aproape pana la lacrimi sa il asculti pe acest parinte, are o forta duhovniceasca extraordinara. Prin astfel de traitori e semn ca Domnul nu ne-a uitat. Pin ei ne creste increderea in biserica.

  7. Pingback: PARINTELE EPISCOP LONGHIN JAR (fost Mihail) – INTERVIURI AUDIO cu “tatal” si “mama” orfanilor de la Banceni: COPIII PARASITI, PLANSUL DORULUI PARINTESC SI MINUNILE IUBIRII -
  8. Pingback: Predica puternica a Parintelui Longhin de la Banceni (2011, video): LUATI-L PE HRISTOS IN VIATA VOASTRA, IN FAMILIA VOASTRA, IN DUREREA VOASTRA! -
  9. Pingback: PREASFINTITUL LONGHIN LA CONSTANTA (IV). Cuvantul din biserica Sf. Haralambie (si audio) si povestea uimitoare a vietii episcopului de Banceni relatata de un ziar central. DATE DE CONTACT PENTRU A AJUTA ORFELINATELE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: IPS Ierotheos Vlahos despre adevarata MILOSTENIE SUFLETEASCA FATA DE TINERII RATACITI: “Oamenii din ziua de azi au mare nevoie sa gaseasca oameni care sa le asculte durerea“ -
  11. Cum as putea oare da de Episcopul Longhin? Am o bunica bolnava,paralizata si tare as vrea sa cred ca rugaciunile dansului or sa o ajute …

  12. @ Alina

    Aveti doua variante:
    – sunati la unul din numerele: 00380374021150 – Mănăstirea Bănceni;
    00380374033319 – Orfelinat Molniţa
    si intrebati cum faceti sa ajunga un pomelnic direct la PS Longhin;

    – sau daca vreti sa mergeti acolo si sa petreceti cateva zile la Manastirea Banceni (intr-un hotel minunat, cu masa si cazare gratuite), atunci puteti vorbi cu PS Longhin personal, daca va ajuta Domnul sa-l prindeti acolo. De obicei e plecat, insa revine saptamanal, din cate stiu.

    Oricum sunati si intrebati.

    Va recomand sa incercati sa cititi acatistul Sfantului Efrem cel Nou timp de 40 de zile si veti fi uimita de ce vi se va intampla. Il gasiti si aici pe site. Tineti post in timpul acesta si incercati sa fiti spovedita, atat dumneavoastra cat si bunica.

    Domnul sa va ajute!

  13. Pingback: PREASFINTITUL LONGHIN LA CONSTANTA (IV). Cuvantul din biserica Sf. Haralambie (si audio) si povestea uimitoare a vietii episcopului de Banceni relatata de un ziar central. DATE DE CONTACT PENTRU A AJUTA ORFELINATELE - Recomandari
  14. Pingback: SAVALIADA – proiectul parintelui Mihail Milea de la Buzau sau CURAJUL IUBIRII “NEBUNE” DE DUMNEZEU SI DE APROAPELE. Interviuri si reportaje video, audio - Recomandari
  15. Pingback: “In premiera”: Pierduti in sistem. DRAMA SFASIETOARE A COPIILOR ABANDONATI – MUTILATI PE VIATA DE UN STAT LITERALMENTE CRIMINAL (I) - Recomandari
  16. Pingback: “IN PREMIERA”: “Romania irecuperabila” si “Lungul drum spre casa” – reportaje coplesitoare despre IADUL ORFELINATELOR DE IERI SI AZI, “LAGARUL” DE COPII DE LA SIRET si POVESTEA EXTRAORDINARA A LUI PETR
  17. Pingback: “In premiera”: Pierduti in sistem. DRAMA SFASIETOARE A COPIILOR ABANDONATI – MUTILATI PE VIATA DE UN STAT LITERALMENTE CRIMINAL (II) - Recomandari
  18. Pingback: INFERNUL COPIILOR UITATI – “In premiera” (VIDEO) despre COPIII ABANDONATI IN SPITALE si IGNORATI de stat (prima parte – 2012) - Recomandari
  19. Pingback: PILDE DE OMENIE IN VREMURI INUMANE sau altfel de eroi: taranul care a adoptat 4 fetite, medicul care a lasat multinationala pentru a lucra la tara, tanara saraca lipita pamantului care a returnat un portofel cu 1000 lei - Recomandari
  20. Pingback: Predici la ADORMIREA MAICII DOMNULUI: Sfantul Iustin Popovici si PS Longhin Jar, episcop de Banceni (si audio): FERICIREA DE A O AVEA PE MAICA DOMNULUI CA MANGAIETOARE MILOSTIVA -
  21. Pingback: EROI SI MINUNI din ROMÂNIA de azi: DANA si IOSIF ROTARIU, parintii care au salvat doi copii abandonati si maltratati si DANIEL OSMANOVICI, prezentatorul TV care a luptat pentru a strange banii celei de-a 37-a operatii a KASSANDREI - Recomandari
  22. Pingback: Marturiile credintei. O MENIRE SFANTA [Reportaj In premiera despre o familie de iconari - VIDEO]/ Confesiunile PARINTELUI ILARION DAN, fostul bancher [VIDEO]/ PARINTI DE CARIERA: profesorii care au renuntat la cariera profesionala pentru a INGRIJI COPII A
  23. Pingback: “In premiera”: Pierduti in sistem. DRAMA SFASIETOARE A COPIILOR ABANDONATI – MUTILATI PE VIATA DE UN STAT LITERALMENTE CRIMINAL (II) | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Lucrarea lui Dumnezeu printre “ingeri”, prin alti “ingeri” jertfitori: MAICUTA SERAFIMA, MAMA ORFANELOR DE LA MĂNĂSTIREA MĂRCUŞ: “Nu există milostenie mai mare decât cea făcută orfanilor. Singuri pe lume, ei sunt adev
  25. Pingback: ASEZAMANTUL de COPII de la Manastirea BOGDANA din Radauti – locul unde peste o suta de orfani isi gasesc, prin BISERICA, o autentica “NOUA FAMILIE” (Reportaje TRINITAS si “Romania, te iubesc” – VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: “REPARATORII” DE SUFLETE de la Radauti sau CUM SE FACE SPALAREA PICIOARELOR IN ZILELE NOASTRE pentru copiii si tinerii fara parinti si plini de traume, la ASEZAMANTUL “SFANTUL LEONTIE”: “Nu este usor absolut deloc, dar nu sim
  27. Pingback: PREOTI CARE SALVEAZA SI CRESC ZECI DE COPII. Parintele NEGREA din Podul Cosnei (VIDEO): “Daca pe preot nu-l doare de suferintele credinciosilor, nu este preot. Sa fii alaturi de cei necajiti!”/ CAMPANIA PARINTELUI TĂMAȘ din Covasna: “U
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare