Armata SUA a atacat STATUL ISLAMIC in SIRIA (video). ISIS (SI) raspunde cu RAPIRI de jurnalisti si cu INREGISTRARI VIDEO/ Ucraina: Memorandum incheiat intre SEPARATISTI si KIEV/ Exercitiu militar NATO in POLONIA/ Rogozin anunta modernizarea ARSENALULUI NUCLEAR al RUSIEI
UPDATE 09:08 – Peste 20 de combatanţi ai Statului Islamic au fost ucişi în loviturile aeriene ale SUA şi aliaţilor lor din această dimineaţă asupra oraşului sirian Raqqa şi a împrejurimilor, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. Reuters, care citează acelaşi ONG, relatează despre “zeci de răniţi şi ucişi” în urma primelor lovituri aeriene ale SUA şi aliaţilor asupra poziţiilor SI.
……………………………………………………Armata americană a efectuat raiduri împotriva poziţiilor deţinute de Statul Islamic în Siria, a anunţat Pentagonul, citat de AFP.
“Pot confirma că armata americană şi forţele ale naţiunilor partenere desfăşoară o acţiune militară contra teroriştilor ISIS (Statul Islamic) din Siria cu ajutorul avioanelor de vânătoare, bombardierelor şi rachetelor Tomahawk”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, într-un comunicat.
Potrivit Fox News, citând oficiali americani anonimi pe pagina sa de internet, SUA, cu sprijinul Arabiei Saudite, Iordaniei, Bahrain-ului şi Emiratelor Arabe Unite (EAU), au efectuat atacuri aeriene asupra a 20 de obiective ale grupării extremiste Statul Islamic pe teritoriul Siriei, relatează Ria Novosti, citată de Agerpres.
Un oficial al Pentagonului a indicat că raidurile au vizat în principal poziţii ale Statului Islamic la Raqa, de facto centrul de putere al organizaţiei, precum şi obiective de la graniţa, foarte poroasă, între Siria şi Irak.
Provincia Raqa este principalul bastion al Statului Islamic în Siria, organizaţia controlând de asemenea şi cea mai mare parte din estul ţării, în special provincia petrolieră Deir Ezzor şi o mare parte a frontierei cu Turcia.
Jihadiștii Statului Islamic (SI) au atacat o unitate a armatei irakiene, situată la vest de Bagdad, unde au ucis 40 de soldați și au luat prizonieri alți 70, a făcut cunoscut luni un ofițer irakian, citat de AFP. Acest atac, condus în principal de șase kamikaze, a avut loc duminică la Saqlawiyah, oraș din Irakul central, aflat la cinci kilometri nord-vest de Fallujah, a informat generalul Rashid Fleih, potrivit Agerpres.
- Hotnews:
Un al doilea video cu jurnalistul britanic John Cantlie, care este tinut ostatic de catre militantii Statului Islamic, a fost difuzat pe internet. Imaginile vin la mai putin de o saptamana dupa prima aparitie pe ecran a jurnalistului de la rapirea sa din Siria in 2012. Imbracat in portocaliu, Cantlie spune ca a fost abandonat de Marea Britanie, relateaza BBC.
Statul Islamic a ucis recent trei ostatici, un video difuzat de militanti aratand moartea lucratorului umanitar David Haines. Statul Islamic a amenintat ca urmatorul pe lista este britanicul Alan Henning. Aceasta este a doua oara cand John Cantlie este tinut ostatic in Siria. Cantile a fost rapit in iulie 2012, cand a fost incatusat si legat la ochi timp de o saptamana. Jurnalistul a scapat cu ajutorul Armatei Libere Siriene.
El a revenit in Siria la sfarsitul anului 2012, atunci fiind rapit pentru a doua oara. Ultima inregistrare a fost transmisa in timp ce Statele Unite si aliatii sai au lansat atacuri aeriene impotriva Statului Islamic in Siria. Fortele britanice nu sunt implicate, dar guvernul spune ca nu exclude aceasta posibilitate. Inregistrarea, care dureaza aproximativ sase minute, este similara cu primul video in care a aparut jurnalistul.
Imaginile sunt introduse sub titlul “Lend Me Your Ears and Messages From The British Detainee John Cantlie. Episode 1” (n.red. Fiti atenti si mesaje de la detinutul britanic John Cantlie. Episodul 1) Sa trecem direct la subiect cu un citat din Michael Scheuer, spune Cantlie: “Presedintele Obama nu are nici cea mai mica intentie de a invinge Statul Islamic”. Cantlie spune ca guvernele occidentale “au fost prinse dormind in fata cresterii rapide si absolute a Statului Islamic” si desi sunt luate masuri acum, puterile occidentale au subestimat “puterea de lupta si zelul adversarului”. Nu am mai asistat la un asemenea potential dezastru de pe vremea Razboiului din Vietnam, mentioneaza jurnalistul.
O grupare islamista afiliata organizatiei teroriste Stat Islamic a revendicat, luni noaptea, intr-o inregistrare video, rapirea unui cetatean francez in Algeria si a amenintat ca il va executa in urmatoarele 24 de ore daca Franta nu va opri atacurile aeriene contra jihadistilor in Irak, scrie AFP.
In acesta inregistrare, gruparea islamista algeriana “Jund al-Khilafa” (Soldatii Califatului), afiliata organizatiei teroriste Statul Islamic, il arata pe cetateanul francez luat ostatic, Herve Pierre Gourdel, carandu-i presedintelui francez sa rezolve situatia.
Ostaticul sta jos pe pamant, inconjurat de doi barbati mascati si inarmati cu arme Kalasnikov. Ostaticul spune ca este originar din Nisa si este ghid montan. El precizeaza ca a ajuns sambata in Algeria si ca a fost rapit duminica seara.
“Ii las lui Hollande, presedintele statului francez criminal, grija de a opri atacurile contra Statului Islamic in urmatoarele 24 de ore dupa publicarea acestui comunicat sau cetateanul francez Herve Gourdel va fi macelarit”, spune in inregistrare unul dintre cei doi barbati inarmati.
Potrivit autoritatilor franceze si algeriene, Herve Pierre Gourdel a fost rapit in apropiere de localitatea Tizi Ouzou, situata la 110 kilometri est de Alger.
Imediat dupa anunt, presedintele francez, Francois Hollande a vorbit cu premierul algerian, Abdelmalek Sellal si au anuntat o cooperare “totala” intre cele doua tari pentru a-l elibera pe Gourdel, a anuntat presedintia franceza luni seara.
UPDATE Ucraina: Kievul si separatistii prorusi au ajuns la un acord pentru un memorandum de pace
Reprezentantii Kievului si separatistii din estul Ucrainei au convenit sambata asupra unui armistitiu si asupra crearii unei zone demilitarizate la 30 de km de estul Ucrainei, au anuntat ei la finalul celor sapte ore de negocieri de la Minsk, scrie AFP.
“Am semnat un memorandum”, a declarat presei reprezentantul de la Kiev, fostul presedinte Leonid Kucima. Documentul, care contine noua puncte, prevede in principal incetarea utilizarii armelor si retragerea cu 15 kilometri de la linia de contact a artileriei grele a celor doua tabere, a precizat Kucima.
“Vom avea ocazia sa creem o zona de armistitiu pe o raza de cel putin 30 de km”, a spus el. Acest acord este cea mai recenta tentativa pentru a aduce pacea in estul Urainei. Acest grup de contact, alcatuit din reprezentanti ai Ucrainei, separatistilor prorusi, Rusiei si Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), a incheiat la 5 septembrie un “protocol de incetare a focului”, formulat in mod vag, care a permis dezescaladarea violentelor fara a le opri insa complet.
Beligerantii au convenit sa nu utilizeze arme grele in zonele populate si sa interzica avioanelor de lupta si avioanelor fara pilot sa survoleze zona de securitate care se va afla sub supravegherea OSCE, a explicat Leonid Kucima. Memomorandumul mai prevede ca “toate grupurile armate, echipamentele militare, toti combatantii si mercenarii” sa nu patrunda in aceasta zona.
“Ar trebui creata o zona de securitate completa”, a anuntat, la randul sau, Igor Plotnitki, reprezentantul separatist al “Republicii Populare Lugansk”, adaugand ca statutul regiunilor Lugansk si Donetsk, controlate de separatisti, nu au fost discutate.
“Noi avem opinia noastra pe aceasta tema, iar Ucraina o are pe a sa”, a raspuns “premierul” Republicii unilateral proclamate Donetk, Aleksandr Zaharcenko.
Cele noua puncte din memorandum:1. Armistitiul trebuie considerat ca general.
2. Elementele militare si formatiile militare se vor opri pe linia lor de contact din 19 septembrie.
3. Utilizarea armelor de orice tip si actiunile ofensive sunt interzise.
4. La 24 de ore dupa aprobarea prezentului memorandum, armele de un calibru superior de 100 mm vor fi retrase la cel putin 15 km de o parte si de alta a liniei de contact, inclusiv zonele locuite, ceea ce ar trebui sa permita crearea unei zone tampon de 30 de km.
5. Aducerea de arme grele si echipament greu este interzisa in zonele locuite.
6. Este interzis sa plasezi mine langa zona tampon. Minele plasate anterior la interior zonei tampon trebuie retrase.
7. Zborurile aparatelor militare si aparatelor straine sunt interzise deasupra zonei tampon, cu exceptia aparatelor OSCE.
8. In zona de armistitiu, misiunea de control a observatorilor OSCE va ajunge in cele 24 de ore dupa aprobarea prezentului memorandum.
9. Toate gruparile armate, echipamentele militare, combatanti si mercenari straini se vor retrage din teritoriul ucrainean sub supravegherea OSCE.
Un important exerciţiu militar începe miercuri în Polonia, la care participă 12.500 de militari, dintre care 750 sunt din alte opt state membre NATO, a anunţat Ministerul polonez al Apărării, citat de AFP.
Organizat din doi în doi ani începând din 2006 de armata poloneză, cu numele de cod Anaconda, acest exerciţiu “a devenit un element permanent de formare a Alianţei Nord-Atlantice”, potrivit Ministerului. Pe lângă polonezi, la exerciţiu vor participa soldaţi din Estonia, Lituania, Olanda, Cehia, Ungaria, Canada, Statele Unite şi Marea Britanie. Militarii se vor antrena în nordul Poloniei până la 3 octombrie, având ca obiectiv principal pregătirea pentru găzduirea, în caz de nevoie, a forţelor de reacţie rapidă ale NATO.
Polonia şi statele baltice se tem pentru securitatea lor după anexarea Crimeei, în martie, de către Rusia şi după sprijinul acordat de Moscova rebelilor separatişti din estul Ucrainei.
La summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Newport (Ţara Galilor), de la începutul lunii, NATO a anunţat menţinerea unei “prezenţe continue” în regiune, în special prin crearea unei forţe “foarte reactive” în cadrul forţei de reacţie a NATO (NRF).
Acest “vârf de lance” va include câteva mii de trupe terestre, pregătite să fie mobilizate în câteva zile cu sprijin aerian, maritim şi al forţelor speciale.
Ministerul lituanian al Apărării, Jonas Vytautas Zukasa, a anunţat săptămâna trecută deschiderea unor centre regionale de “comandament şi control”, fiecare cu câte 120 de militari, în patru sau cinci ţări, respectiv în Lituania, Letonia, Estonia, Polonia sau România.
Alte exerciţii, organizate de NATO, sunt prevăzute în Polonia în octombrie cu participarea în special a forţelor americane şi britanice.
[…]/ integral pe mediafax.ro
Rusia va moderniza întregul arsenal nuclear până în anul 2020, anunţă vicepremierul Dmitri Rogozin, precizând că armata rusă trebuie să fie puternică şi să aibă capacitatea de a surprinde, în contextul disensiunilor cu Occidentul pe tema conflictului separatist din Ucraina, relatează RIA Novosti.
Întregul arsenal nuclear rus va fi modernizat până în anul 2020. “Am decis accelerarea bazei tehnice a forţelor nucleare strategice, iar modernizarea nu va mai viza doar 70 la sută din capacităţile nucleare, ci întregul arsenal, până în anul 2020”, a declarat Rogozin, citat de RIA Novosti.
“Rusia are nevoie de o armată puternică, o armată care să poată fi trimisă în orice teatru de război”, a adăugat vicepremierul rus.[…]/ integral pe antena3.ro
- STATUL ISLAMIC – o noua decapitare. CINE CONDUCE CU ADEVARAT formatiunea jihadista cvasi-statala?/ MILITARI ISRAELIENI refuza sa mai participe la ABUZURILE impotriva PALESTINIENILOR
- Ofensiva americana impotriva STATULUI ISLAMIC. Indepartarea lui ASSAD de la conducerea SIRIEI – un efect “colateral”? Va fi transformata lumea musulmana definitiv intr-una a HAOSULUI CONTROLAT?
- CE SE AFLA IN SPATELE NIMICIRII CRESTINILOR DIN SIRIA SI IRAK? Balcanizarea Orientului Mijlociu si provocarea unui conflict al civilizatiilor
*
Care e pozitia Rusiei vizavi de raidurile americanilor in Siria?
@ioan
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/09/12/ofensiva-americana-impotriva-statului-islamic-indepartarea-lui-assad-de-la-conducerea-siriei-un-efect-colateral-va-fi-transformata-lumea-musulmana-intr-una-a-haosului-controlat/
Organizat din doi în doi ani începând din 2006 de armata poloneză, cu numele de cod Anaconda, acest exerciţiu “a devenit un element permanent de formare a Alianţei Nord-Atlantice”
Cine intelege ca acest exercitiu este o pregatire a armatelor pentru a ataca Rusia?
Ar fi prima incalcare, dim multele care vor urma, a suveranitatii Siriei desi unii vorbesc despre o intelegere informala dintre SUA si Siria privind atacurile aeriene americane duse impotriva Statului Islamic. In orice caz pozitia “victimei” e mult mai nuanta decat cea a avocatului din oficiu Rusia.
http://www.strategic-culture.org/news/2014/09/23/syria-informed-by-the-us-before-airstrikes-conducted.html
http://www.bigstory.ap.org/article/bced49858fa840b0b8f4177bd1f66ee2/syria-says-washington-informed-it-strikes
Raqqa – capitala autoproclamatului Stat Islamic.
Daesh – acronimul arab pentru ISIL. The group is also known by the Arabic acronym DAʿESH (Arabic: داعش Dāʿesh).
@ nicolae
Articolul e scris inaintea summitul NATO din Chicago 20132. Ar trebui sa fie gratuit dar pentru situatia in care nu se poate accesa complet citez copios din articol.
A TEACHABLE MOMENT
“The second lesson of Libya is that although NATO’s political unity is improving, more work must be done. NATO allies overcame their early differences on Libya and forged a course of action acceptable to all. Every ally contributed to the operation through NATO’s command structure, and no allies restricted the use of their personnel assigned to NATO command centers in places such as Mons, Belgium; Naples, Italy; or Ramstein, Germany. But although 14 member states contributed directly to Operation Unified Protector, an equal number did not. Many of the countries that did not participate lacked the resources to do so but still lent their political support. Some countries, such as Germany, however, decided not to participate even though they could have. Berlin did not block NATO’s decision to act in Libya and even assisted alliance operations as a whole by increasing its involvement in aerial surveillance in Afghanistan. But it abstained from the UN Security Council vote authorizing the intervention and stayed out of the military operation. And even though Poland assisted by selling precision munitions to other NATO countries, it, too, refrained from participating directly.”
These partnerships with non-NATO members signify the increasing role of the alliance beyond its borders.
However successful, NATO’s intervention in Libya suggested that the organization must strengthen its basic infrastructure if it hopes to increase its role in global security. NATO’s integrated command structure and shared funding bind the alliance together, but serious gaps remain in its overall capabilities.
http://www.foreignaffairs.com/articles/137073/ivo-h-daalder-and-james-g-stavridis/natos-victory-in-libya
Erata:
Chicago 2012 in loc de Chicago 20132.
http://www.antena3.ro/externe/victime-colaterale-8-civili-sirieni-au-murit-in-timpul-raidurilor-aeriene-americane-267806.html
Sarmanii civili sirieni din Raqqa. Jihadistii stau cu biciul pe ei, impunand sharia, guvernul sirian ii ingroapa in ruine iar acum au inceput si americanii ceea ce stiu sa faca mai bine. Gasesc, iar daca nu, inventeaza cate un inamic peste mari si tari si il bombardeaza.
Raidul e din 6 septembrie 2014, executat de aviatia siriana acum doua saptamani aupra pozitiilor IS din Raqqa. Va fi un spatiu aerian aglomerat cu posibile “ciocniri”:
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2746335/Taking-fight-heart-caliphate-Syrian-government-airstrikes-kill-29-Islamic-State-stronghold-city-Raqqa.html
Prin aceasta interventie in Siria si in Irak cred ca NATO se pregateste pentru un viitor razboi cu Iranul. Asa cum comenta cineva pe hn.ro, ce sens a avut folosirea unui F-22 in Siria atat timp cit ISIS nu au in dotare baterii antiaeriene si radare?
@ioan:
Pana la Iran, e Assad, adica Siria.
http://theweek.com/article/index/268635/americas-new-war-in-syria-is-a-total-disaster
http://www.brookings.edu/blogs/up-front/posts/2014/09/24-obama-un-speech-wright
Eu venisem cu alta treaba pe aici.
Ma intreb ce vor face dupa ce vor alunga luptatorii ISIS din Irak. Cu ce forte terestre vor actiona in Siria, pe teritoriul califatului? Peshmerga si armata irakiana nu pot actiona pe teritoriul sirian fara acordul lui Assad si putin probabil sa-l primeasca, trupele americane nu ar avea suportul populatiei americane pentru o invazie intalnind totodata opozitia ferma a Rusiei si astfel ramane cea de-a treia varianta: inarmarea si instruirea opozitie siriene moderate. Cam cat ar dura alcatuirea unei armate capabile sa infrunte cca. 30000 de luptatori ISIS, aducerea ei la un standard functional eficient, armata care dupa eliminarea IS trebuie sa infrunte un alt adversar redutabil si anume armata siriana?
Se pare e nevoie de un lider (sau macar o organizatie-lider) pe teren care sa unifice miscarea militara anti-Assad precum si o structura (un fel de guvern in exil) cu un plan politic pentru a superviza rezistenta armata unificata, altfel se risca un scenariu libian post Gadafi.
Drept urmare, sub presiunile SUA si cu ochii la valiza cu bani vanturata de americani, intre liderii rebeli sirieni s-a semnat o intelegere pentru unificarea miscarii. Ca o premiera, au inclus si grupari crestine in acord.
http://edition.cnn.com/2014/09/25/world/meast/us-syria-rebel-agreement/
Ce ar trebui sa reuseasca colaborarea:
http://www.businessinsider.com/the-us-should-train-syrian-rebels-to-fight-both-isis-and-assad-2014-9
Pare a se anunta un razboi destul de lung. America vehiculeaza cifra de 15 000 de luptatori antrenati, supralicitand de la cei 5 000, numar avansat initial, doar ca exista un mic detaliu: rebelii antrenati anterior s-au transformat in ISIS (desi mi-e ca asta era si destinatia lor). Intre timp Turcia si Marea Britanie s-au gandit sa-si reconsidere pozitia iar America a luat-o mai pe langa cu atacurile aeriene:
http://www.agerpres.ro/externe/2014/09/27/siria-primele-atacuri-ale-coalitiei-internationale-impotriva-jihadistilor-in-provincia-homs-osdo–12-28-10
http://www.agerpres.ro/externe/2014/09/26/parlamentul-britanic-si-a-dat-acordul-pentru-lansarea-de-atacuri-aeriene-impotriva-statului-islamic-in-irak-20-11-54
http://www.agerpres.ro/externe/2014/09/26/parlamentul-britanic-si-a-dat-acordul-pentru-lansarea-de-atacuri-aeriene-impotriva-statului-islamic-in-irak-20-11-54
Iranul cu ochii pe profitul care ar veni in urma ridicarii sanctiunilor internationale:
http://www.agerpres.ro/externe/2014/09/27/nuclear-iran-negocierile-trebuie-sa-progreseze-mai-repede-presedintele-hassan-rohani–00-27-18