Actualizare. Propaganda orwelliana a ACCEPT: initiativa ar fi una “IMPOTRIVA FAMILIEI!” Oficina Ambasadei SUA eticheteaza demersul drept “INTERZICEREA CASATORIILOR GAY”/ COALITIA PENTRU FAMILIE depune luni, 23 mai, la Parlament, PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUTIEI PENTRU PROTECTIA FAMILIEI
UPDATE 14.50: Membrii Coaliției pentru Familie au depus, la Senat, proiectul prin care cer revizuirea articolului 48 din Constituție,precum și numeroase cutii cu semnăturile adunate. (foto atașate)
UPDATE 13.20: Organizația Accept, care apără drepturile persoanelor gay, a atras atenția că demersul Coaliției pentru Familie are un singur scop real: ”mobilizarea opiniei publice împotriva persoanelor LGBT, transformându-le într-o amenințare fictivă împotriva tradiției și familiei”. Totodată, activiștii au afirmat că restrângerea definiției familiei în Constituție constituie ”o formă nejustificată de marginalizare” la adresa persoanelor gay.
Accept a mai arătat, în poziția transmisă Rl, că actualul Cod Civil interzice explicit căsătoria între persoane de același sex, iar practica juridică nu lasă loc de interpretare. În consecință, inițiativa de restrângere a definiției familiei în Constituție nu are o miză reală, pentru că nu ar modifica cu nimic viața românilor și nici regimul căsătoriei.
De asemenea, și activistul Florin Buhuceanu, fost director Accept și membru al organizației, a explicat că „nu vorbim de o inițiativă pentru familie, ci de una împotriva ei. Coaliția pentru Familie lovește în dreptul românilor la viață privată și de familie încercând să organizeze un referendum care să priveze de protecție constituțională toate acele familii care nu sunt bazate pe căsătorie. Vorbim aici, într-adevăr, de persoane LGBT, dar și de familii precum cele monoparentale, familii extinse în care bunicii răspund de creșterea copiilor, familii formate din cupluri heterosexuale care trăiesc într-un parteneriat consensual.”
Și sociologul Mircea Kivu a remarcat, pe rețeaua de socializare Facebook, că Curtea Constituțională a României ar trebui să se sesizeze, în baza articolului 152 din Constituție: ”(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.”
—-/ integral pe romanialibera.ro
Nota noastra
Cata coerenta la avocatii LGBT… Asadar, pe de o parte, chiar ACCEPT afirma ca avem un Cod Civil clar, ce “nu lasa loc de interpretare”, care restrange casatoria la persoanele de sex diferit. Pai daca-i asa, atunci o initiativa care doar expliciteaza la nivel constitutional ceva existent cum poate sa fie “impotriva familiei”, sa “marginalizeze” persoanele gay si sa “suprime drepturi si libertati fundamentale”?
Daca ar fi asa, atunci Codul Civil ar fi fost desfiintat demult sub presiunea CEDO, deoarece contine juridic obiectivul Coalitiei. Pur si simplu e incoerent sa invoci, pe de o parte, redundanta demersului Coalitiei pentru Familie, invocand Codul, si sa o condamni, pe de alta parte, pentru ca ar atenta la niste drepturi care NU EXISTA (factual). Nu mai bine ar recunoaste ACCEPT ca are o agenda de contestare a ordinii legale actuale a Romaniei?
Cat priveste dl Buhuceanu, care incerca, oportunist, sa acuze umbra lui Putin in spatele campaniei Coalitiei (ca Alina Mungiu Pippidi in cazul protestelor pentru familia Bodnariu), acesta s-a comportat perfect orwellian. Pentru el, consfintirea constitutionala a familiei normale este un act “impotriva familiei”. Buhuhu si Aferim! Desigur, si mai stim ca razboiul e pace si albul e negru. Ca doar asa arata lumea colorata LGBT-istic, o lume a inversiunii totale.
In alta ordine de idei, Hotnews.ro, mult-citat de Departamentul de Stat al SUA in Rapoartele sale privitoare la drepturile omului, eticheteaza negativ demersul, reducandu-l la o initiativa anti-gay: “Mai multe ONG-uri au depus la Parlament o lista cu 3 milioane de semnaturi pentru interzicerea casatoriilor gay”
In aceeasi logica, nu-i asa, orice initiativa a gruparilor gay inseamna ca e impotriva persoanelor heterosexuale.
ACTUALIZARE 23.05: La ora 14:00, ActiveNews a transmis în direct depunerea celor 3 MILIOANE de semnături ale românilor, care doresc revizuirea Constituției.
14:10 Camionul a ajuns în fața Palatului Parlamentului, iar voluntarii din întreaga țară semnează pentru predarea listelor cu semnături.
Au început descărcarea cutiilor în care se află listele de semnături.
Voluntarii au terminat de descărcat cutiile, iar camionul a părăsit curtea Palatului Parlamentului.
”Reprezentăm trei milioane de români care doresc ca familia să fie formată dintre un bărbat și o femeie. Nu este împotriva a nimic, acest act este doar pentru familia tradițională, care poate aduce pe lume copii.”, a spus actrița Alina Tomi.
15:00 ”După 40 de ani de comunism arătăm că se poate. În jurul familiei, membri ai tuturor cultelor creștine din România, ale tuturor etniilor din România au fost prezenți și au semnat pentru familie. Cu toții am înțeles că avem nevoie de acest lucru. Au semnat din toate segmentele de vârstă. Actuala definiție este foarte clară, dar din punct de vedere al cuvântului este ambiguă, Am adus poporul în casa poporului. Este un reflex civic a ceea ce înseamnă familia. Toate confesiunile creștine au pus umărul pentru un deziderat creștin. Nu vrem o definiție religioasă a familiei. Această formă de exprimare a societății face ca prin ea să dăinuiască popoarele. O să facem tot ceea ce ține de noi pentru ca să rezulte un referendum și apoi modificarea Constituției”, a spus Ioan Șolea, președintele Coaliției pentru Familie.
“Mâine, la ora 14.00, intrăm pe poarta Senatului cu camionul cu semnături și cu încă ceva: CEA MAI LUNGĂ SCRISOARE! La propriu!” – anunță Coaliția pentru Familie:
“O scrisoare de 30 de metri lungime pe 1,5 m lățime va fi înmânată, simbolic, odată cu documentele oficiale – propunerea legislativă de revizuire a art. 48(1) din Constituție și cele circa 3 milioane de semnături de susținere – stimaților noștri lideri politici”.
Liana Stanciu apreciază că este cel mai important eveniment pentru protejarea familiei și ne oferă mai multe amănunte despre cea mai lungă scrisoare:
“Luni va fi o zi mare. Coaliția pentru familie înmânează Parlamentului cea mai mare și mai impresionantă scrisoare. Este o scrisoare cu peste 3 milioane de semnături, probabil cel mai important eveniment pentru protejarea familiei. Pentru că e prima dată când trei milioane de români au semnat proiectul pentru revizuirea Constituției, pentru a se recunoaște fără echivoc faptul că familia este alcătuită dintr-un bărbat și o femeie”.
Inițiatorii propun ca referendumul național pentru modificarea Constituției să se desfășoare o dată cu alegerile parlamentare din toamnă.
“Proiectul legislativ este însoțit de circa 3 milioane de semnături de susținere, colectate de pe întreg teritoriul țării. Este pentru prima data în istoria României când un număr atât de mare de cetățeni aderă la o inițiativă în vederea organizării unui referendum pentru modificarea Constituției”, se arată într-un comunicat.
Formularea propusă pentru articolul 48 alin. 1 din Constituție este: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți.
“Mai mult, noua formulare a articolului vine să întărească dreptul părinților de a-și educa și crește copiii conform propriilor valori”, mai precizează sursa citată.
- Ioan Solea, reprezentant al COALITIEI PENTRU FAMILIE, despre REFERENDUM, SOCIETATE CIVILA si AUTISM REPREZENTATIV (Video). Prima etapa a REVIZUIRII CONSTITUTIEI pentru CONSOLIDAREA FAMILIEI s-a incheiat
- Coalitia pentru Familie a lansat PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUTIEI pentru definirea CASATORIEI drept UNIUNEA DINTRE BARBAT SI FEMEIE. Trebuie stranse 500.000 semnaturi in termen de 6 luni! Care sunt etapele proiectului si in ce stadiu se afla?
- “Familia creștină… în pericol!” – CONFERINȚĂ LA CONSTANȚA PENTRU APARAREA FAMILIEI PRIN INCLUDEREA DEFINIRII CASATORIEI NORMALE IN CONSTITUTIE. DR. PAVEL CHIRILA, IOAN ŞOLEA, PR. CEZAR AXINTE si MIHAIL CHIRCOR:“Vrajmasul are nevoie doar de sufletele noastre… Suntem cu spatele la zid. E ultima reduta. Cand a cazut familia, noi nu ne mai putem apara”(VIDEO)
*
- Aproape TREI MILIOANE de semnaturi PENTRU OCROTIREA FAMILIEI IN CONSTITUTIE. Conferinta Coalitiei pentru Familie si lansarea unor propuneri de masuri privind familia (Video)
- COALITIA PENTRU FAMILIE a adunat peste 2 MILIOANE semnaturi – nu indeajuns pentru a deveni stire in SISTEMUL MASS-MEDIA/ Pr. Constantin Sturzu: DEMONTAREA CELOR MAI FLAGRANTE MINCIUNI ADUSE CAMPANIEI
- Sinodul Bisericii Ortodoxe Române SPRIJINA INITIATIVA de revizuire a Constitutiei initiata de COALITIA PENTRU FAMILIE/ Important: ACTIVISTII LGBT VOR CAUTA SA BLOCHEZE INITIATIVA IN PARLAMENT SI LA CURTEA CONSTITUTIONALA. Ce trebuie sa constientizam?
- Mihai Gheorghiu, reprezentantul Coalitiei pentru Familie: SUNTEM CU TOTII INTR-O SITUATIE FOARTE GRAVA, IN CARE MINORITATI AGRESIVE, LIPSITE DE LEGITIMITATE DEMOCRATICA, ISI IMPUN AGENDA IDEOLOGICA STATULUI. Spectrul “teocratiei atee” instaurata prin revolutia elitei corporatiste si raspunsul crestin al societatii
- STRATEGIA GRUPARILOR HOMOSEXUALISTE FATA CU SUSTINATORII FAMILIEI: manipulare, stigmatizare si… Ambasade/ Cum va trece proiectul de furcile caudine ale CCR?
- Stanga neostalinista reactioneaza fata de referendumul pro-familie. O asociatie pro-LGBT “CONDAMNA” implicarea BOR in “ORGANIZAREA LAICA” a statului român
Domnul să fie cu ei și cu noi!
http://www.napocanews.ro/2016/05/polonia-a-desfiintat-consiliul-pentru-prevenirea-si-combaterea-discriminarii-in-romania-cncd-amendeaza-patriotii-romani.html
Sa dea Domnul sa reuseasca cu acest proiect.