MAREA MOSCHEE, AGRESIUNEA ASUPRA “SURORILOR MUSULMANE”… CU AUTORI NECUNOSCUTI SI MANUFACTURAREA UNUI NOU RAZBOI CULTURAL. Mecanismul de gestionare a societatii de catre puterea reala: PRIN TRIBALIZARE CATRE LEVIATHANUL TOTAL

• Inpolitics.ro: MOSCHEEA PE CAPUL LUI KLAUS IOHANNIS

Am trăit s-o văd şi pe asta. Preşedintele Klaus Iohannis este criticat şi, uneori, chiar violent atacat în chestiunea marii moschei care urmează să fie ridicată în Bucureşti. Această operaţiune, prin care este învinuit şeful statului, este rezultatul unei veritabile jonglerii mediatice. Cu această ocazie, însă, ies la iveală noi detalii ale acestei istorii care stârneşte toate patimile.

Ce putea altceva să facă preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială în Turcia, programată cu mult timp înainte? Atunci când a venit vorba despre marea moschee pe care Turcia o va ridica în nordul capitalei României, putea Klaus Iohannis să spună nu? Mai avea el această posibilitate? Angajamentele unor state, trebuie să se ştie, reprezintă obligaţii ferme care trebuie asumate, indiferent dacă ne place sau nu şi indiferent cine au fost reprezentaţii care şi le-au asumat. În orice caz, nu Klaus Iohannis este cel care a negociat acest aranjament cu statul turc. Şi nu el este cel care, printr-o hotărâre de Guvern, a oferit, cu generozitate, şi terenul pe care urmează să fie construită marea moschee. În schimb, el, în calitate de şef al statului, nu putea, indiferent ce crede, să spună nu. Şi să anuleze din vârful buzelor documente semnate şi parafate. Aşa că, dacă este să fie pusă în discuţie responsabilitatea acestei operaţiuni, suntem obligaţi să ne uităm în altă parte.

Acum, se spune că primele negocieri pe această temă le-ar fi făcut Adrian Năstase, că proiectul ar fi fost aprobat de Traian Băsescu, atunci când el a fost preşedinte, iar Ponta, la rândul său, nu ar fi făcut altceva decât să respecte o înţelegere, acordând gratuit suprafaţa de teren necesară, aflată în complexul expoziţional din nordul capitalei. Dacă aşa stau lucrurile, atunci, eu unul, l-aş scoate din ecuaţie şi pe Adrian Năstase. Chiar dacă sub guvernarea acestuia au fost iniţiate discuţiile dintre cele două state pe vremea când Erdogan nu era preşedinte, ci prim-ministru. Şi aş face acest lucru din simplul considerent că, în urmă cu 12 ani, situaţia era cu totul şi cu totul alta sub aspectul radicalizării mişcărilor islamice şi transformării unei părţi consistente a acesteia în jihadism şi terorism. Ceea ce în urmă cu 12 ani părea normal şi raţional din partea unui stat european, acum, după ce, practic, a fost declanşat cel de-al Treilea Război Mondial, este cel puţin un gest periculos. Prin urmare, principalul responsabil rămâne Traian Băsescu, care şi-a luat acest angajament, în mod ferm, în cursul unei întâlniri la cel mai înalt nivel, desfăşurat la Ankara, şi mai puţin premierul Victor Ponta, care nu a făcut decât să dea curs angajamentului României.

De ce era bine şi de ce nu mai este bine să există o mare moschee la Bucureşti? Era bine într-o Europă normală, funcţională şi neatacată din toate poziţiile, fie şi numai pentru că, astfel, în capitala României urmau să vină numeroşi pelerini, care ar fi adus, nu numai o culoare în plus Bucureştiului, ci şi o puternică infuzie financiară. În jurul unei mari moschei, de regulă, sunt iniţiate numeroase alte activităţi, cum ar fi, de pildă, studiul organizat şi sistematic al Islamului. Prin urmare, ar fi venit, şi acest lucru se poate întâmpla şi în viitor, un mare număr de studenţi în Bucureşti, care şi ei ar fi finanţat, în mod direct sau indirect, o serie de activităţi.

Astăzi însă, pericolul este atât de mare de a fi generate activităţi de tip terorist în jurul moscheii şi sub acoperirea studierii Islamului de către sute sau poate chiar mii de tineri, încât o logică elementară ne spune că ar trebui să excludem, cu desăvârşire şi indiferent de riscuri, acest proiect.

Dar, până atunci sau tocmai în acest scop, este bine să remarcăm câteva “detalii”. Cum ar fi, de pildă, faptul că locurile de cult ortodoxe din Istambul sunt apreciate drept suficiente de către Patriarhia noastră. Care s-ar mulţumi, cel mult, nu cu o catedrală, nu cu o biserică, ci cu o simplă capelă. Desigur, raportat la numărul de credincioşi români trăitori acolo. Prin urmare, nu discutăm despre un veritabil schimb, atâta vreme cât noi ne-am oferit să dăm mult prea mult, dar de solicitat, solicităm mult prea puţin. Ar mai fi de remarcat faptul că numărul moscheilor din Bucureşti autorizate şi neautorizate este, în prezent, mai mare decât numărul musulmanilor credincioşi. Şi atunci, întrebarea care se pune este dacă nu care cumva o mare moschee, cea mai mare din această parte a Europei, nu are cumva drept obiectiv tocmai atragerea masivă, eventual prin strămutare sau colonizare, a unui mare de islamişti în capitala României – acţiune interzisă de Constituţia noastră. (Sorin Roșca Stănescu)

• DCNEWS: Patriarhia Română confirmă: Negocierile pentru moschee au început în mandatul lui Băsescu

Traian Băsescu i-a atacat pe Klaus Iohannis și Victor Ponta pentru acordul prin care la București urmează să fie construită o moschee. de către statul turc. Mai mulți politicieni au atras atenția asupra ipocriziei fostului președinte, care adună capital politic după criza migranților, dar care a fost cel care a pornit proiectul moscheii de la București. Patriarhia Română nu s-a amestecat în acest scandal, până acum. Un drept la replică al BOR îl dă însă în vileag pe Băsescu. Replica vine după ce au apărut articole potrivit cărora Patriarhia Română ar intenţiona să construiască un hotel în Istanbul, prin acordul de reciprocitate cu autoritățile turce. Patriarhia arată că negocierile statului român cu statul turc au început în 2005, în mandatul lui Traian Băsescu. Mai mult, acordul inițial nu prevedea reciprocitate, ci doar autorizarea unei moschei la București. Iată poziția Patriarhiei:

-În negocierile începute oficial în anul 2005 între statul român şi statul turc pentru construirea unei moschei în Bucureşti, nu a fost inclusă propunerea de reciprocitate, în sensul atribuirii comunităţii ortodoxe româneşti din Istanbul a unui teren pentru construirea unei biserici.

-Ideea de firească reciprocitate a fost introdusă ulterior la solicitarea Patriarhiei Române şi anume oferirea de către statul turc a unui teren în vederea construirii unei case pentru pelerini având şi o capelă sau un paraclis necesar credincioșilor ortodocși români care merg în pelerinaj la vechile aşezăminte creştine din Istanbul (vechiul Constantinopol) şi împrejurimi.

De ce nu o biserică mare?

Pentru că în Istanbul, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului deţine un mare număr de biserici ortodoxe grecești, aproximativ 70, însă, în ultimele decenii, numărul creștinilor ortodocși greci din Istanbul s-a diminuat foarte mult, ajungând astăzi la aproximativ 2000, similar cu numărul ortodocșilor români existenți în Istanbul. De aceea, în anul 2002, Patriarhia Ecumenică a oferit Patriarhiei Române, în folosință pentru comunitatea ortodoxă română din Istanbul, biserica Sfânta Muceniță Paraschevi, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu din anul 1692.

De ce este necesară o casă pentru pelerini, nu un hotel?

Spre deosebire de un turist, pelerinul este un rugător, iar pelerinajul constituie un act de manifestare a credinţei. Din acest motiv, o casă pentru pelerini diferă mult faţă de un hotel nu doar prin condiţiile mult mai modeste ale confortului, ci tocmai prin faptul că include în mod necesar un lăcaş de rugăciune (paraclis sau capelă) care răspunde nevoilor spirituale ale pelerinilor.

Menţionăm, de asemenea, că, în prezent, discuția despre construirea unei moschei în Bucureşti sau edificarea unei case pentru pelerini în Istanbul nu constituie o prioritate pentru Patriarhia Română, deoarece prioritară este acum finalizarea lucrărilor la Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului.

• BN24: Cine sunt de fapt cei care acuză atacarea fetelor musulmane în București și de ce nu a reacționat Muftiatul României

În contextul radicalizării opiniei publice în jurul subiectului ridicării unei moschei la Romexpo, pe terenul cedat de Guvernul României în urma unui acord cu Turcia, de câteva zile este nelipsită din jurnalele de știri povestea unor fete musulmane care ar fi fost bătute în București din cauza că purtau vălul islamic.

În afară de faptul că vălul islamic nu este ceva obișnuit în România, știrea în sine ridică mai multe semne de întrebare, legate de refuzul victimelor de a depune plângere la poliție, de lipsa martorilor la incident, de lipsa unei reacții a Muftiatului României, care este instituția care conduce legal comunitatea musulmană, dar mai ales de identitatea celor care au făcut publică povestea.

Organizația Surorile Musulmane, cum a fost semnat comunicatul prin care știrea a fost făcută publică, are sediul la adresa București: Șos. Colentina nr. 373 și un număr de telefon de contact care coincide cu adresa și numărul de contact al Centrului Cultural Islamic Islamul Azi, condus de un personaj arhicunoscut pentru autoritățile care se ocupă cu siguranța națională: Abu Al Ola Nagi Al-Ghithy. 

Judecând după activitatea sa din ultimii 17 ani, acesta are toate motivele să propage mesaje care să adâncească neîncrederea reciprocă între românii majoritar creștini și musulmanii din România.

De ce? Iată niște posibile răspunsuri:

CINE SUNT RADICALII MUSULMANI DIN ROMANIA

Comunitatea musulmană din România este condusă de Muftiatul Cultului Musulman. Muftiul este ales prin vot și are mandat de câțiva ani. Muftiul actual, Iusuf Murat, a fost contestat imediat după realegerea sa în funcție, în luna martie. Împotriva lui Iusuf Murat, un propovăduitor al islamului tradițional și moderat, a fost depusă o acțiune în instanță de către Ozghin Nurla, contracandidatul său, susținut puternic de șeful asociațiilor musulmane radicale din România, Abu Al Ola Nagi Al-Ghithy, fondator al fundațiilor Taiba și Islamul azi, două ONG-uri religioase cercetate de DIICOT pentru suspiciuni de legături cu organizații teroriste.

Cine este Abu Al Ola Nagi Al-Ghithy se arată într-un documentar realizat de site-ul inliniedreapta.ro.: „Islamul Azi” este parte a „Fundației Taiba”, înființată la București, în 1999, de Abu al Ola Nagi al Ghithy, pe atunci student la medicină. „Taiba” este, (conform ziarului Adevarul, 2009) finanțată de Arabia Saudită și a fost cercetată de DIICOT în mai multe rânduri pentru suspiciunea de legături cu organizații teroriste. Adevarul scria, în 2009: „Dr. Abu al-Ula Al-Ghiti, de origine yemenită, a pus bazele Fundaţiei Taiba din România, în 1999, care este finanţată de o bancă din Arabia Saudită. Aceeaşi bancă sponsorizează şi Liga Islamică şi Culturală din România, precum şi Taibah International Aid Agency, din Bosnia.”

De la înființare, „Taiba” și „Islamul Azi” au avut ca scop contestarea autorității Muftiatul Cultului Musulman din România, reprezentat de Muftiul Yusuf Muurat. Muftiatul este singura autoritate recunoscută de statul român ca reprezentându-i pe musulmanii din România. Într-un raport al Ambasadei SUA despre „Presiunile turceşti şi saudite asupra Muftiului din România”, dezvăluit de wikileaks în 2011:

„Muftiul a mai spus că s-a aflat sub „o presiune imensă” din partea „fundaţiilor” saudite. În timpul unei vizite la ambasada saudită, Muftiul a povestit confruntarea pe care a avut-o cu un vice-consul saudit care a contestat faptul că Muftiul a stat „prea calm” după publicarea, în februarie, a desenelor cu Profetul Mahomed în Danemarca şi în altă parte. Potrivit Muftiului, vice-consulul l-a sfătuit că în loc să „fie reţinut” şi să îi spună comunităţii să stea calmă, Muftiul ar fi trebuit să provoace comunitatea musulmană să fie mai activă în protestul împotriva desenelor. Într-o întâlnire separată, ambasadorul saudit i-a spus de asemenea Muftiului că „fundaţiile” saudite [ Taiba, „Islamul Azi” etc n.m.] sunt nemulţumite de activităţile Muftiului şi a întrebat dacă ambasada saudită ar putea să fie mai „aspră” cu el.”

„Fundamentaliştii au foarte mulţi bani şi fac apel la tânăra generaţie. Sunt 50 de imami recunoscuţi oficial în România, dar numărul neoficial este mult mai mare şi aceasta este îngrijorător, a spus el [Ahmet Rifat Okcum, Ambasadorul Turciei în România n.m.].Extremiştii îi cumpără pe imami, unul câte unul. În timp ce Bucureştiul are o singură moschee oficială, alte 17 funcţionează neoficial. Fundamentaliştii au construit orfelinate şi şcoli şi îi „cumpără” pe copii de la părinţii lor, pentru a merge la ele.Muftiul Iusuf Muurat este o persoană bună, dar tânără şi cu mulţi duşmani.”

În aprilie 2011, DIICOT a făcut descinderi la sediile „Taiba”, „Islamul Azi” şi la domiciliile unora dintre membri organizaţiilor pe motiv că „cei în cauză sunt implicaţi în acţiuni cu potenţial de radicalizare şi prozelitism islamic radical, respectiv în susţinerea unor canale de finanţare a acestor activităţi”. Procurorii DIICOT au efectuat atunci 21 de percheziţii la domicilii din Bucureşti, Constanţa, Gorj, Mehedinţi şi Cluj, unde lideri spirituali ai islamului îşi instruiau adepţii în scopul săvârșirii unor atentate teroriste, conform unui articol din România Liberă de la vremea respectivă. Imobilele din Cluj, Bucuresti, Craiova, Constanţa, la care au descins ieri echipele de anchetatori, erau închiriate, iar logistica (bani, computere, cărţi) erau din Pakistan şi Sudan, ca de altfel şi „instructorii”, susţin surse judiciare, scrie România Liberă. „Acţiunea […] nu a fost singulară, iar indiciile sunt de săvârşire a unor infracţiuni care aduc atingere siguranţei naţionale” spun sursele RL. Cei instruiți în vederea unor viitore atentate teroriste erau racolaţi din medii sărace, iar în finanţare ar fi fost implicaţi şi lideri ai „Ligii Islamice şi Culturale” şi ai Fundaţiei „Islamul Azi”, adaugă RL. Potrivit SRI, „Fraţii Musulmani” activează în România sub acoperirea „Ligii Islamice şi Culturale din Romania”, „Fundaţiei Umaniste Al Taiba – Romania”, „Societăţii Umanitare Semiluna” şi „Asociaţiei As Salam” şi are filiale în principalele centre universitare din ţară.

CUM SE FACE PROPAGANDĂ ANTI NATO ÎN BUCUREȘTI ȘI CE FAC AUTORITĂȚILE

În București există o moschee a Muftiatului în zona Eroii Revoluției. Dar mai există și alte 17 așezări musulmane neautorizate, în sediile fundațiilor patronate de Abu Al Ola Nagi Al-Ghithy sau în locuințe private. Sunt 11 predicatori străini în acest moment care adună musulmanii din Capitală, români și străini, la cuvântările lor. 10 sunt egipteni, apropiați ai organizației Frații Musulmani, și unul este venit din Yemen.

Muftiul României susține că la aceste adunări predicatorii nu vorbesc despre învățăturile Coranului, ci despre cât de nocivă este NATO. Tot Iusuf Murat susține că sunt lecturate materiale care fac propagandă anti occidentală, care sunt traduse și în limba română. Un exemplu este volumul Islamul și Celălalt, care poate fi găsit și pe internet și care vorbește despre asuprirea musulmanilor de către occidentali și de către evrei.

Soluția pentru ca acești imami să nu mai poată aduna cetățeni pentru a le asculta discursurile ar fi ca ONG-urile religioase care funcționează acum după bunul plac să aibă nevoie de autorizarea Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte. În acest scop a fost modificată legea cultelor printr-un proiect care se află pentru avizare la Ministerul Justiției, au declarat surse guvernamentale pentru BreakingNews24 în iulie 2015. Proiectul prevede și ca, pe lângă autorizațiile necesare pentru înființarea și funcționarea fundațiilor religioase, să fie nevoie de acordul Guvernului și pentru înființarea lăcașurilor de cult, astfel încât moscheile neautorizate să fie scoase oficial în afara legii.

O altă soluție, pentru care pledează Muftiatul, este construirea unei Moschei în București, devenită deja celebră. Aici ar trebui să fie școliți imamii cultului din România, care în prezent pleacă la studii în străinătate deoarece nu există în țară nicio școală pentru ei. Acest lucru, susține Muftiatul, ar descuraja imamii veniți din țările arabe care vin în România în căutare de adepți, și ar feri și comunitatea musulmană din București, compusă în mare parte din cetățeni proveniți din țări arabe, de contactul cu organizații suspecte.

• Adevarul: Cazul adolescentelor musulmane agresate pe Calea Moşilor: „Agresorii, indiferent de religie, trebuie condamnaţi în funcţie de fapte”

Agresorii celor două tinere musulmane nu fuseseră identificaţi până luni, iar faptul că părinţii victimelor refuză să depună plângere la Poliţie îngreunează ancheta, atrag atenţia procurorii. Între timp, specialiştii subliniază că problema terorismului nu va fi rezolvată prin atacarea unor eleve de liceu.

Cei cinci agresori care au atacat, joi după-amiaza, două eleve musulmane în centrul Capitalei, lovindu-le şi smulgându-le vălurile de pe chipuri, sunt în continuare căutaţi de poliţiştii sectorului 2. 

Ancheta înaintează greu deoarece poliţiştii nu au reuşit să identifice foarte mulţi martori ai incidentului. Luni, de exemplu, cei mai mulţi dintre comercianţii care îşi fac veacul pe Calea Moşilor spuneau că nu au văzut nimic ieşit din comun joi. 

Alţii pretindeau că la ora 18.00, când ar fi avut loc atacul, nu se mai aflau în zonă. 

Poliţiştii şi procurorii care se  ocupă de acest caz nu au nici ei foarte multe noutăţi. Dar cel mai important este, pe de o parte că nu i-au identificat de autori, iar de cealaltă parte că părinţii elevelor refuză în continuare să depună plângere împotriva atacatorilor. Ori, potrivit legii, şi dacă vor fi identificaţi autorii agresiunii nu vor putea fi traşi la răspundere dacă împotriva lor nu există o plângere penală.

„Incidentul nu ne face ţinte pentru terorişti”

Sociologul Alfred Bulai arată că agresiunile pe străzi au loc destul de des în România însă sunt prea rare cazurile în care martorii intervin iar cei agresaţi ajung să apeleze la autorităţi pentru a li se face dreptate. „Şocul mare în acest caz a fost acela că adolescentele nu erau românce. Însă un astfel de incident nu ne face în niciun caz ţintă pentru terorişti. Asta pentru că teroriştii vizează acţiuni politice, intervenţia alianţei NATO, de pildă, nu un cetăţean sau doi care sunt agresaţi”, a explicat Bulai.

Potrivit acestuia, ţările dezvoltate din Europa sunt ţinte ale atacurilor teroriste. „Jumătate din Europa este sigură, dar acest lucru nu înseamnă că potenţial nu există. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de faptul că România este în general o ţară destul de tolerantă, românii sunt cosmopoliţi, în special cei din mediul urban”, a mai spus sociologul, adăugând că dacă acel conflict petrecut în mijlocul Capitalei era unul serios, tinerii bătăuşi ar fi fost deja identificaţi.

Smulgerea baticului nu rezolvă problema terorismului

„SRI-ul i-ar fi monitorizat. Au fost doar nişte adolescenţi impresionaţi de ce se întâmplă în străinătate. După astfel de tragedii, e firesc ca unii să reacţioneze afectiv, dar este strict o chestiune de moment. Reacţiile acestea sunt, de asemenea, punctuale. În asemenea situaţii ajungi să ai oameni care urăsc mai mult sau iubesc mai mult”, a completat sociologul.

La rândul său, Alina Isac Alak, specialistă în hermeneutica islamică, dar şi în feminismul Islamic, subliniază pe blogul ei de pe adevărul.ro că smulgerea baticului de pe capul unor adolescente nu va rezolva problema terorismului, „ci doar va disemina şi consolida prejudecăţile şi stereotipurile anti-musulmane, va amplifica excluderea, izolarea şi marginalizarea socială a musulmanelor, periclitând comunicarea şi cooperarea interreligioasă şi intercultural”.

„Pe de o parte, agresarea elevelor musulmane din Bucureşti ne povesteşte prioritar despre condiţia femeilor, în general, şi abia apoi despre hijab (eşarfă care acoperă gâtul şi părul musulmanelor) şi islam; acesta este un caz care se încadrează în categoria mai largă a violenţelor la care sunt supuse femeile, indiferent de religie, de rasă, de naţionalitate, clasă socială. Femeile sunt considerate a fi mai vulnerabile, aşadar actul în sine nu creează o disonanţă stridentă în raport cu valorile morale ale multor actori sau spectator români. Pe de altă parte, în acest caz particular, victimele sunt femei musulmane, un fel de suboameni, născătoare de terorişti şi soţii ale unor criminali. Aceleaşi femei musulmane devin primele victime ale potenţialilor „binefăcători“, fiind simultan compătimite, dispreţuite, urâte, blamate, alienate, considerate duşmane.

Discursul islamofob se combină spectaculos de armonios cu atitudini misogine şi sexiste; în final, femeile musulmane au privilegiul de a fi oprimate şi discriminate mai des şi în moduri mai variate decât bărbaţii musulmani şi, nu în ultimul rând, din direcţii diferite, anume: din interiorul comunităţilor islamice, consecinţă a unor interpretări islamice medievale care au statuat o ierarhie rigidă de gen în relaţiile dintre sexe, şi, mai nou, pe fondul unui context socio-politic consternant de turbulent, de către nemusulmanii căzuţi pradă unor asocieri nefaste între terorişti şi musulmani”, a scris specialista.

Femeile nu au siguranţă în spaţiul public

„Desigur, smulgerea baticului de pe capul unor adolescente nu va rezolva problema terorismului, ci doar va disemina şi consolida prejudecăţile şi stereotipurile anti-musulmane, va amplifica excluderea, izolarea şi marginalizarea socială a musulmanelor, periclitând comunicarea şi cooperarea interreligioasă şi interculturală. Prin aceste atacuri adolescentelor musulmane li s-a reamintit, pe de o parte, că sunt în primul rând fete/femei care – încă – nu au dreptul de a fi prezente în siguranţă în spaţiul public şi, pe de altă parte, că vor rămâne nişte „străine“, cetăţene aparte care, indiferent de naţionalitate sau etnie, din cauza identităţii religioase asumate şi exhibate public prin vestimentaţie, vor fi încadrate permanent într-o categorie a alterităţii indezirabile”, a completat ea.

„Întâlnim o serie de asocieri simpliste şi reducţioniste: hijabul divulgă identitatea religioasă a femeii; femeile musulmane sunt transformate în simbolul islamului; islamul este ostracizat de către agresori la cea mai radicală şi violentă interpretare a sa, invocată în justificarea religioasă a atrocităţilor teroriste. Pe fondul unor reacţii emoţionale, unui atac terorist abominabil îndreptat asupra unor persoane nevinovate i se răspunde printr-o violenţă îndreptată la fel de colectiv şi injust. Dacă musulmanii nu pot controla imputarea acestei vini colective care li se atribuie, ei pot totuşi să-şi asume raţional propriul răspuns şi să nu alunece în ispita generalizărilor inverse: „românii sunt rasişti“, românii sunt islamofobi“”, a mai scris bloggeriţa.

Agresorii, condamnaţi în funcţie de fapte

„Revolta musulmanilor din România, în faţa acestor tipuri de agresiuni ale căror ţinte sunt femeile musulmane, pentru a fi viabilă, constructivă şi morală, ar trebui să fie reactivată la fel de intens şi în cazul hărţuirilor şi/sau agresiunilor sexuale ale unor actanţi musulmani asupra unor femei nemusulmane. Solidaritatea creată prin experimentarea unui tip de agresiune relativ similar ar trebui să determine condamnarea agresorilor în funcţie de fapte şi nu de apartenenţa religioasă. Altfel, ne vom confrunta doar cu augumentarea fenomenului extremismului cumulativ, iar cei care profită de accelerarea discursurilor instigatoare la ură sunt islamiştii radicali, care pot racola astfel mai mulţi adepţi, precum şi reprezentanţii partidelor de extremă dreapta a căror cazuistică islamofobă este alimentată de perpetuarea răspunsurilor violente ale musulmanilor”, conchide Alina Isac Alak.

• Iulian Capsali: Cuvântul care jupoaie

De peste jumătate de an, zi de zi, asistăm la diabolizarea musulmanilor. În fine, totul a început de fapt după spectaculoasa cădere a turnurilor gemene şi a altui bloc de lângă, prăbuşit absolut inexplicabil, ca şi lovirea Pentagonului, acolo unde nimeni nu a văzut avionul. Atunci a început invazia americană în Orientul Apropiat, distrugerea Irakului, ocuparea Afganistanului, urmate de “Primăvara arabă”, democratizarea țărilor nealiniate, devastarea Siriei şi a Libiei, sprijinul vestului via Arabia Saudită şi Turcia pentru constituirea ISIS, o entitate teroristă programată să ucidă.

Evident, noi am fost sensibili la uciderea ritualică a creştinilor, deşi musulmanii care nu au vrut să pactizeze au avut parte de acelaşi soartă sau au fost nevoiți să-şi ia lumea în cap. Dar civilizația Occidentală (democrația) trebuie să avanseze, cu orice preț. Probabil că bilanțul morților încă nu s-a sfârşit.

Bref, am înțeles că două fete musulmane au fost agresate de câțiva derbedei pe Calea Moşilor. Nu ştiu detalii prea multe si nici nu mă preocupă dacă au folosit cuțitul sau palma ca să le “corecteze”, câte persoane erau etc. Ce este înfiorător de fapt este reacția unui public fanatizat, care aplaudă gestul. Inclusiv un ieromonah care are un public de presupuşi ortodocşi (!). Climatul este întreținut fervent de un preot care pune filme cu decapitări în ziua de Duminică şi postează metodic explicații istorice ale nocivității islamului.

Este o alianță, fără precedent în ultimele decenii, a intelectualității neocone (băsiste) – unde avem diverse reacții, isterice sau mai doctorale, ale profesorilor universitari, articleri sau politologi de hotnews -, cu ortodoxismul militant, in reverendă.

Trăim timpuri urâte…

• Alexandru Racu:

Până la urmă nu m-am lăsat și am scris și eu ceva. Care o să supere pe mai toată lumea. Așa cum și trebuie de fapt.

Mai uşor cu crucea pe scări, că e ușor să o invoci, dar mai greu să o duci

Sincer, nu știu cine mă dezgustă mai mult. Cei care, confruntați cu radicalii islamiști și subsecventul eșec al multiculturalismului (criza doar?), pe care îl invocă doamna Ana Blandiana, se concentrează pe patologizarea și combaterea „radicalilor” pro-life autohtoni (http://adevarul.ro/…/radicalizare-1_56f4471e5ab6…/index.html), sau doamna Ana Blandiana însăși, care se plânge de criza demografică și spirituală prin care trece Europa, în condițiile în care tot ea era cea care afirma că interzicerea avortului de către Ceaușescu a reprezentat “punctul cel mai teribil pe care l-a atins naționalizarea în România” comunistă (http://www.slideshare.net/Lina59/decretzeii-alina-sima).

Știu că politica natalistă a unui stat totalitar este o chestiune complet diferită (și evident, strict din punctul de vedere al acestor diferențe, perfect condamnabilă) față de garantarea dreptului la viață din momentul concepției, pe care legislația irlandeză, spre exemplu, încă îl prevede, chiar și după ce căsătoria între persoane de același sex a fost legalizată în Irlanda. Însă la noi subiectul nu se discută cu nuanțele de rigoare, și asta deoarece sub umbrela anticomunismului societății civile își găsesc adăpostul o serie de inovații legislative a căror origine, culmea, comunistă (!), este escamotată. Căci ceea ce i se reproșează lui Ceaușescu este faptul de a fi abrogat un drept care a fost legalizat prima oară de către Uniunea Sovietică, în timpul lui Lenin; la noi a fost legalizat prima oară tot de comuniști; la vremea când l-a abrogat Ceaușescu, nu era prevăzut nicăieri în legislația statelor occidentale; iar Polonia l-a abrogat, la rândul ei, după căderea comunismului.

În orice caz, nu prea înţeleg la ce anume se aştepta doamna Ana Blandiana: ca generalizarea achizițiilor revoluției sexuale șaișoptiste să aducă cu sine o epocă de propășire spirituală și o creștere demografică pe măsură? Eu pot înţelege frica europenilor de terorism, mai ales când este potenţată de diletantismul autorităţilor şi imbecilismul politically correct care a permis dezvoltarea, la vedere, a unor focare de extremism pe teritoriul ţărilor europene; la fel cum pot înţelege fricile unui cuplu confruntat cu o sarcină nedorită, şi cu atât mai mult cele ale unei mame singure aflate într-o astfel de situaţie. Dar hai să distingem totuşi ceea ce e doar omenesc, prea omenesc, de ce e creştinesc, mai ales în condiţiile în care Europa, al cărei presupus creştinism îşi găseşte o apărătoare în persoana Elenei Udrea, a declarat singură, în cadrul celei mai mari manifestaţii din istoria ţării numită cândva „fiica mai mare a Bisericii”, că ea nu (mai) este Creştinătatea, ci este … Charliehttp://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/…/iudaism-cre….

Comparaţi reacţia opiniei publice franceze şi europene la atentatul de la redacţia revistei Charlie Hebdo, cu reacţia la recenta masacrare a creştinilor din Pakistan, ce a avut loc chiar de Paştele catolic şi protestant. Câţi oameni au mai ieşit acum pe străzi să strige că şi ei sunt creştini, că sunt alături de fraţii lor din Pakistan? Niciunul, în timp ce pentru a face profesiune charlistă de credinţă au ieşit milioane. Şi comparaţi şi reacţia multor neoconi cu crucea-n frunte la fenomenul charlist, cu reacţia la fenomenul imigraţionist. Atâta timp cât avortam, blasfemiam, ne eutanasiam la noi acasă şi bombardam peste mări şi ţări, ne făceam că plouă sau încuviinţam. Ne-am trezit însă că suntem ameninţaţi, în fibra noastră creştină, doar când ne-am simţit ameninţaţi de propria noastră milă creştină, încurajată de Papa de la Roma, faţă de milioanele de amărâţi care fugeau din ţări la a căror distrugere am contribuit şi noi românii, cu trupe.

Altfel spus, din câte se pare, conform logicii de neocon, Europa (creştină?) poate supravieţui, la urma urmei, oricărui abuz de libertate, economică, sexuală sau de alt fel, dar cu siguranţă nu poate supravieţui excesului de compasiune. Nu ştiu cum se face că de acesta din urmă ne temem cel mai mult. Asta poate pentru că, de fapt, ne temem mai mult pentru siguranţa noastră decât pentru sufletele noastre. Dar poate că dacă ne-am teme mai mult de Dumnezeu în diversele aspecte ale vieţii noastre, publice şi private, ne-am teme mai puţin de oameni, inclusiv de oamenii de altă religie care ne cer ajutorul.

Ştiu că problema implică aspecte politice şi instituţionale mult mai complexe, că nu putem să reducem totul la imperative umanitare, şi cu atât mai mult nu poate fi ea rezolvată prin dictate umanitare, altminteri respinse, cu înverşunare, deseori de aceiaşi oameni care susţineau dictatele austeritare. Oricum ar fi, atâta timp cât îl dezgropăm pe Dumnezeu din lipsă de dispozitiv anti-islamic, şi ca pe simplu alibi al fricilor noastre mic-burgheze, tare mă tem că ne mişcăm în orizontul aceleiaşi „culturi a morţii”, de care pomenea un fost papă polonez, tare iubit de societatea civilă anticomunistă, dar citit în conformitate cu principiile spiritualităţii postmoderne de tip „pick and choose”. De aceeaşi „cultură a morţii”, şi de multiplele ei dimensiuni, continuă să vorbească şi Papa Francisc, şi el citit tot după principiile spiritualităţii de tip „pick and choose”.

Or, în acest context, se pune întrebarea: cine este mai autorizat să vorbească în numele Europei şi al Creştinismului? Papa Francisc? Sau GDS-ul? Sau poate că Papa Francisc vorbeşte în numele Creştinismului, iar GDS-ul vorbeşte în numele Europei, două realităţi distincte, din ce în ce mai distincte, ca urmare a opţiunilor europene, pe care, măcar din decenţă, ar trebui să nu le mai amestecăm, asumându-ne în acelaşi timp opţiunile.

Căci altminteri, mesajul Evangheliei este clar. Pe Dumnezeu îl urmezi întru totul şi până la capăt, iar dacă nu eşti în stare s-o faci, măcar nu încerca să-l târăşti în mlaştina unui „oportunism al valorilor”, că mai rău îţi este să fii căldicel decât rece. Iar dacă tot ne place să discutăm despre invaziile barbare, și să-l reimplicăm pe Dumnezeu în istoria noastră, ar trebui să ne aducem aminte că în veacul al V-lea, creștinii îl numeau pe Attila biciul lui Dumnezeu. E drept, creştinii din vremea respectivă mai ştiau şi că, dintr-o „criză spirituală”, nu se iese prin „redescoperirea valorilor spirituale”, ci prin pocăinţă, care este cu totul altceva.