”EDUCATIA PENTRU SANATATE” – CALUL TROIAN AL SEXUALIZARII COPIILOR DIN SCOALA ROMÂNEASCĂ/ Bestiar de idei staliniste (2): EDUCATIA SEXUALA SA FIE OBLIGATORIE, CA VACCINURILE!/ Paradoxul tehnocrato-secularist: STATUL DEVINE PATERNALIST IN REEDUCAREA ETICA SI MINIMALIST IN PROTECTIE SOCIALA

Cultura Vietii:

Disciplina „Educația pentru sănătate”, calul troian al introducerii pornografiei în școală (articol nerecomandat minorilor)

Vineri, 22.04.2016, a avut loc in Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi, in organizarea departamentului Pro Vita al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, dezbaterea publica regionala, pe tema: Educatie pentru sanatate – intre controverse si reforma sociala.

Actiunea a avut loc loc sub egida Administratiei Prezidentiale a Romaniei, in cadrul Dezbaterii Nationale pentru Educatie si Cercetare – Romania educata.

La actiune au participat reprezentanti ai tuturor categoriilor implicate in procesul educational: cadre didactice, experti si decidenti in domeniul educatiei, cadre universitare, oameni politici, precum si principalii beneficiari, elevii si parintii acestora.

Structurata pe trei parti, debutand cu alocutiuni ale unor invitati, reprezentanti ai organizatorilor si ai institutiilor relevante de la nivel local si central si ulterior doua ateliere ce au dezbatut continutul curricular al disciplinei “Educatia pentru sanatate” si respectiv statutul acestei discipline in planul cadru de invatamant, actiunea a suscitat luari de pozitie insufletite, in special prin interventii din sala ale parintilor si organizatiilor lor (Liga parintilor – Piatra Neamt, Asociatia Parinti pentru ora de Religie – filialele Neamt, Suceava, Iasi, Timis etc). Acestia s-au aratat ingrijorati de presiunile unor ONG-uri promotoare ale libertinajului sexual de a utiliza ora de educatie pentru sanatate, ca “printr-un limbaj acceptat” (cum se exprima intr-o interventie postata pe youtube o reprezentanta a acestor ONG-uri) sa introduca inca de la clasele primare notiuni explicite de sexualitate, absolut contrar convingerilor parintilor si bunului simt romanesc.

Cadrul creat de organizatori a fost unul de libertate de exprimare, permitand expunerea unor puncte de vedere interesante, desi concluziile formulate in incheierea actiunii, redactate fara acea “perioada de reflectie necesara”, cum remarca unul dintre moderatorii intalnirii, nu au surprins o serie de aspecte esentiale:

– Continutul curricular actual al orei “Educatie pentru sanatate” (disciplina optionala) nu justifica existenta acesteia ca disciplina separata, marea majoritate a temelor propuse fiind fie redundante (deja acoperite la alte discipline, sau extrem de simplu de introdus in cadrul acestora), fie nerelevante ca amploare pentru a acoperi numarul de ore alocat. De aici si o posibila explicatie a interesului foarte scazut privind aceasta optiune din partea elevilor si a parintilor acestora.

– Desi in urma observatiei de mai sus, sustinatorii insistenti ai educarii pentru sanatate a elevilor printr-o disciplina separata, au admis ca actualul curriculum nu este satisfacator, punand asta pe seama vechimii acestuia (lansat in 2004), nu au prezentat nici o propunere, macar orientativa, cum ar putea arata un nou curriculum, mai actual, mai plin de substanta si mai interesant. O intrebare care ar putea deriva de aici ar fi: ce s-a intamplat nou din 2004 incoace privind problematica sanatatii copilului si adolescentului, astfel incat dintr-o disciplina cu continut total neinteresant ca disciplina separata, “Educatia pentru sanatate” sa devina deodata un punct de atractie pentru elevi si parinti.

– Sesizand probabil ca de buna voie elevii si parintii nu vor dori o incarcare a programului scolar cu o disciplina nerelevanta, intr-un autentic spirit “democratic”, au fost vorbitori care au afirmat ca, sub pretextul grijii pentru sanatatea copiilor, vor fi sustinatorii introducerii obligativitatii acestei materii scolare. Pe unii dintre cei din sala i-a cam luat “cu frison” o astfel de atitudine, nefiind uitata maniera bolsevica a anilor ’60 de solutionare a unor dileme similare: “Daca nu stii, te invatam; daca nu poti, te ajutam; daca nu vrei, te obligam” …

Trecand la problema de fond a discutiei, respectiv componenta de educatie sexuala a educatiei pentru sanatate, s-au remarcat o serie de lucuri care au nedumerit complet parintii prezenti la dezbateri:

– Majoritatea luarilor de pozitie din partea expertilor si decidentilor din educatie nu atingea decat tangential si la “diverse” impactul introducerii educatiei sexuale inca de la clasele primare, parand fie a nu cunoaste care sunt propunerile de manuale si de continuturi pentru acest subiect (absolut scandaloase, prezentate si in presa ca atare), fie a dori o “ascundere sub pres” a acestor aspecte.

– Educatorii nu pareau a avea habar de ce se face efectiv la orele de educatie sexuala in scolile unde ONG-urile de profil isi implementeaza proiectele finantate de organisme externe si aprobate fara a fi analizate de decidentii din Romania, Minister, respectiv inspectorate scolare. Astfel acestia s-au aratat mirati, spre scandalizati, de temele prezentate de unul dintre parintii din sala, jurnalist care a investigat aceste aspecte, privind sexualitatea pe care ar trebui sa si-o insuseasca copiii de gimnaziu si liceu (!!!): masturbarea, ca “tehnica” uzuala, perversiunile, ca “normalitate” (ca adica, toata lumea mai face cate un mic sex anal, de ce nu cand ne plictisim si un sex oral, iar daca te tine cricul, poti sa te bagi si la un sex in grup). Asta, repet, la copii de 14 – 16 ani, da, in Romania, da, in scoli! Deocamdata optional…

– La intrebarea reprezentantului APOR Timis, sexolog de profesie, care dezavueaza sexualizarea copiilor la adapostul orelor de educatie sexuala din interiorul educatiei pentru sanatate, adresata unei doamne parlamentar prezenta la discutii, daca ar accepta sa-i fie invatat copilul de clasa a V-a despre masturbare, raspunsul a fost … ciudat: “Daca s-ar fi intamplat pe cand aveam 30 de ani, as fi fost impotriva, dar acum, la 57 de ani nu ma mai deranjeaza …” (daca este o gluma, noi n-am prins-o).

In expunerile lor, parintii, in nume propriu si in numele organizatiilor de parinti pe care le reprezentau, au solicitat urmatoarele:

1. Separarea subiectelor privind sexul si educatia sexuala din continuturile educatiei pentru sanatate, astfel incat sa se evite dublul limbaj si perceptia conform careia singurul scop al introducerii educatiei pentru sanatate ca materie de sine statatoare este acela de a strecura “calul troian” al educatiei sexuale in scoala si a da camp liber de actiune ONG-urilor cu agenda clara de sexualizare a copiilor si de introducere a promiscuitatii inca de la cele mai fragede varste.

2. Colaborarea in vederea pastrarii sanatatii copiilor prin actiuni comune ale celor 3, cele mai importante institutii care stau la baza educarii copiilor, familie, scoala, biserica, prin demersuri specifice scolare, in cadrul orelor deja existente, si extrascolare, cu participarea atat a elevilor cat si a parintilor. S-a subliniat un aspect de bun simt, dar neatins de catre experti, ca pastrarea sanatatii este o chestiune de deprinderi si obiceiuri de viata, mai mult decat un cumul de informatii pe care si le-ar putea insusi un elev pentru o nota si eventual a neglija ulterior punerea lor in practica.

3. In virtutea art 26. alin 1 din Constitutia Romaniei privind respectul si ocrotirea vietii intime, precum si potrivit articolului 29 alin. 6 din Constituţia României, conform caruia parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri educaţia copiilor minori a caror raspundere le revine, parintii si asociatiile parintilor isi exprima opozitia ferma privind introducerea oricaror forme de educatie sexuala in invatamantul primar si gimnazial, precum si abordarea problematicii sexualitatii in invatamantul liceal numai in formele acceptate de parinti, cu acordul expres si in prezenta acestora.

Asadar, pentru a nu ne ascunde dupa cuvinte, haideti sa facem ce-i de facut privind constientizarea elevilor din toate mediile despre elementele esentiale privind pastrarea sanatatii lor, sau interventiile de prim ajutor, prin acele ore de educatie sanitara, care pot fi incadrate fie la dirigintie, fie la biologie, fie la alte materii cu formulari mai moderne (de tipul “dezvoltare personala” – ceea ce se si face in prezent) si le solicitam totodata decidentilor din domeniul educatiei sa-si faca mai bine temele pe anumite componente, care pentru unii sunt “diverse”, pentru altii sunt agenda de implementat pe bani multi, dar pentru noi, parintii, sunt elemente vitale in educatia copiilor nostri.

Corneliu Popa
APOR IASI

Dihonia cu „educația sexuală” a intrat și în guvernul Cioloș (I). Planned Parenthood „moderează dezbateri” la Ministerul Sănătății

Guvernele vin și pleacă. Agenda de distrugere a familiei rămâne

În perioada 20 martie – 1 aprilie s-au derulat, la ministerul Sănătății, dezbateri pentru implementarea „Planului național de sănătate și educație pentru sănătate”. Acesta reprezintă transpunerea în practică a „Strategiei naționale pentru Sănătate” 2014-2020 (în legătură cu care am avut, la momentul respectiv, următoarea poziție).

Dezbaterile, organizate de Direcțiile de Sănătate Publică (DSP), mai întâi la nivel regional și apoi la nivel național, urmau să fie separate pe subiecte: sănătatea mamei și copilului, boli transmisibile, boli netransmisibile, violență domestică și egalitate de gen și „altul”. În cele din urmă, întrucât mai mulți participanți și-au declarat interesul pentru mai multe teme, s-a decis ca întâlnirile să nu mai fie tematice. De asemenea, se puteau (și încă se pot, până la 6 mai) depune puncte de vedere scrise, indiferent de participarea la rundele de întâlniri cu oficialii ministerului și ai DSP-urilor.

La București au fost ținute 3 dezbateri, ultima din ele pe 1 aprilie. Așa cum era de așteptat, una din temele principale a fost cea a „educației sexuale”. După ce am publicat peste 100 de materiale pe acest subiect în ultimii ani, credem că nu mai este nevoie să reluăm prea multe, dar putem sublinia miza: un grup de presiune secularist auto-botezat „reprezentanți ai societății civile” dorește impunerea unei ore obligatorii de educație sexuală, iar organizațiile de părinți și cele creștine se opun, motivând că „educația sexuală” intră în grav conflict cu autoritatea parentală și valorile celor mai multe familii românești. Totodată, acestea din urmă solicită o oră de „educație pentru familie”, opțională, așezată pe baze și valori moral-etice.

Printre cei care au participat la discuții s-au numărat reprezentanți ai: Asociației Părinți pentru Ora de Religie (A.P.O.R.), Asociației Juriștilor pentru Drepturi și Libertăți Fundamentale, Asociației Pentru Revigorarea Tradiției, Ligii de Utilitate Publică, WorldVision. Din tabăra adversă au fost prezente organizații, cunoscute deja: Coaliția pentru Egalitate de Gen, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală – S.E.C.S., Mame pentru Mame, InfoDoc etc. Interesant este că acestea din urmă, aproape toate, s-au pronunțat nu doar pentru obligativitatea orei de educație sexuală, dar și, la vremea respectivă, contra prezenței orei de religie în programa școlară.

Grav și alarmant a fost că, așa cum am scris în urmă cu câteva zile în articolul Cum va arăta „educația sexuală” pregătită la ministerul Sănătății: „Dreptul” copiilor la „plăcere sexuală”, eludarea autorității parentale și obligația Statului de le a facilita copiilor exercitarea unor „drepturi” care nu există, 2 din cele 3 dezbateri de la București au avut ca „moderator” pe… șefa afiliatei Planned Parenthood în România, „Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală”, Borbala Koo.Prezența acestei persoane ca moderator a fost similară cu asumarea, de către ministerul Sănătății, a viziunii despre educație a grupurilor de presiune sexualiste.

Totuși, faptul că proponenții „educației” sexuale nu se mai ascund nu este surprinzător decât pentru naivi. De mai bine de zece ani ei parazitează într-un fel sau altul structurile ministerului Sănătății și doar anumite conjuncturi (adică mila Domnului, plus opoziția oamenilor rămași întregi la cap în această țară) i-au împiedicat să-și atingă scopul de a strica mințile copiilor.

[O scurtă paranteză, cu referințe pentru cei mai puțin informați: sub sloganul „ocupați instituțiile”, grupul de reflexie marxist-leninist „Școala de la Frankfurt”, primul promotor instituțional al „educației sexuale” ca armă de luptă contra familiei, le solicita în anii 1920-30 adepților să se infiltreze în poziții cheie din instituții publice occidentale pentru ca, prin forța autorității să poată provoca, în ciuda împotrivirii publicului, mutații sociale având ca țel final preluarea controlului asupra societății. Primele cursuri de educație sexuală au fost create de bolșevicul Georg Lukacs, Comisar al Poporului pentru Cultură şi Educaţie în Republica Ungară a Sovietelor (1919), care a pus bazele teoretice ale metodologiei de folosire a instinctului sexual drept un instrument de distrugere.

Vă recomandăm articolul mai vechi Revoluția sexuală și copiii pentru detalii.

Ceea ce se petrece azi în SUA și Europa de Vest, unde universitățile, guvernele, chiar Casa Albă sunt conduse de grupuri de extrema stângă iar o poziție în favoarea valorilor tradiționale (care, până la urmă, sunt cele pe care s-a fondat Europa!) atrage după sine linșajul public și chiar pedepse penale, este simptom al unei boli în fază terminală care a început prin „revoluția sexuală”. Dintre toate atributele pe care omul le-a primit prin Creație și devenirea sa istorică și socială, sexualitatea ocupă o poziție dominantă, întrucât este înscrisă în codul genetic. Marxiștii au înțeles că cine își poate impune viziunea asupra sexualității, ajunge să controleze, fără efort și vărsare de sânge, în doar 1-2 generații, întreaga societate. Și cum se poate face acest lucru mai ușor și eficient decât prin școlile publice?]

Revenind la substanța dezbaterilor de la București, iată câteva puncte importante din timpul discuțiilor:

1. tabăra secularistă dorește ca ora de educație sexuală să fie obligatorie, întrucât „doar în mediu captiv” se poate asigura o participare bună a elevilor, dat fiind că „există o puternică reticență” a părinților la acest subiect. Deci, se are în vedere eludarea/încălcarea drepturilor parentale și democratice prin forțarea, cu puterea autorității de stat, a unor schimbări la care populația este rezilientă;
2. la întrebarea „cine și cum” ar preda, reprezentanta S.E.C.S. a confirmat că ei sunt deja pregătiți cu specialiști și cu manuale, pentru momentul la care ora va deveni obligatorie;
3. aceleași persoane fac recurs, în sprijinul solicitărilor lor, la documente ale Organizației Mondiale a Sănătății („Standardele recomandate privind educația sexuală”– 2010), prin care se dorește implementarea unui sistem unic de predare/diseminare publică a educației sexuale în toate statele europene, precum și la diverse rezoluții ale unor organisme ONU; totuși, niciuna dintre acestea nu are putere de obligativitate, fiind simple recomandări;
4. reprezentanții A.P.O.R. au pus accent pe reprezentativitate, ca cea mai mare organizație de părinți din țară și au susținut cu argumente de natură morală, socială și juridică faptul că ora nu poate fi obligatorie și că accentul trebuie să cadă pe educația pentru familie;
5. ministerul Sănătății pare să încline ca ora să rămână DEOCAMDATĂ opțională, ca și până acum, dar intenția pregătirii terenului pentru ca o oră special dedicată sexualității să devină obligatorie este limpede.

În concluzie, mișcarea secularistă dorește deplasarea deciziilor din zona sistemului educativ și a părinților către așa-zișii „specialiști” veniți de la ONG-urile de tip Planned Parenthood, ceea ce răspunde unui deziderat mai vechi: translatarea controlului copiilor dinspre familii și controlul părinților înspre instituțiile statului sau entități de tip ONG secular-umanist.

Dezbaterile regionale – între lipsa totală de interes și ținerea „sub lupă” a opoziției la sexualizarea copiilor

În ce privește situația dezbaterilor din teritoriu, ni s-a comunicat din partea colegilor că interesul pentru acestea a fost foarte redus, dar și că întâlnirile au avut ca scop testarea reacției publicului. Totodată în mai multe județe au participat, tot ca invitați speciali, ca și la București, „reprezentanții societății civile” favorabili educației sexuale.

Iată o relatare de la Sibiu:

Astazi a avut loc inlanirea la DSP Sibiu privind Planul integrat promovare sanatate.

Cred ca anumite aspecte sunt de interes general:

1. S-au inscris numai 5 persoane (2 asociatii, 3 cetateni), toate pro-life. Directorul DSP s-a scuzat ca de la MS s-a primit ordin sa nu promoveze activitatea decat prin anuntul de pe site-ul DSP. A recunoscut si ca in alte judete n-a fost nimeni la intalnire!

2. Prezenti in sala: conducerea DSP (nr. 1 si 2 din staff), psiholog din cadrul DSP, director ISJ cu probleme extracuriculare, plus reprezentate ale ALEG (Asoc pt Libertate si Egalitate de Gen, care a promovat intens „Sexul vs Barza”), in calitate de invitate ale DSP (nu s-au inscris la dezbateri)!

3. Dupa „invaluiri”, discutia a ajuns la necesitatea edsex. S-a cerut sa se faca numai cu acordul parintilor, insa psiholoaga DSP a spust ca ar trebui sa fie la fel de obligatorie ca si vaccinarea! La o observatie privind lipsa cadrelor s-a referit la colaborarea cu asociatia studentilor medicinisti. S-a cerut sa fie prezentate elevilor si riscurile metodelor contraceptive. ALEG a replicat ca nu se stie de asa ceva.. Tot ALEG a facut referire la o propunere proprie privind programa disciplinei respecctive.

Concluziile mele:

1. Dezbaterea publica nu a fost doar o formalitate, ci au urmatit sa vada cine sunt cei interesati, care urmaresc chestiunea, din randurile pro-life si cum pun problema. Ne studiaza!

2. Ce si cine va preda – in prima instanta – disciplina sunt lucruri deja stabilite: ong-urile deja active (SECS, ALEG etc etc), plus studentii medicinisti. Programul tocmai lansat, http://www.televiziunea-medicala.ro/educatia-sexuala-predata-in-licee/, pare a fi un antrenament.

Dihonia cu „educația sexuală” a intrat și în guvernul Cioloș (II) „Planul multianual integrat de sănătate” – spre comunism în zbor

Scriam în prima parte a acestui articol că noul „Plan național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate” are toate caracteristicile unui „plan cincinal” din epoca socialistă.

În esență, el poate fi rezumat în 3 cuvinte: „Comunismul în sănătate”. Documentul este tributar unei viziuni hiper-centraliste, în care principalii actori sunt instituțiile de stat și esențiale sunt „obiectivele” acestora. În ce îi privește pe adevărații beneficiari, cetățenii, Statul devine autist: aceștia sunt reduși la subiecte pasive care trebuie „studiate”, iar implicarea în luarea deciziilor e marginală. Nimic despre calitatea „educației pentru sănătate”, nimic despre drepturile părinților și în general nimic despre competențele etice ale individului. Totul trebuie verificat, măsurat, raportat. Statul paternalist știe mai bine ce ne trebuie.

Aceasta este viziunea tehnocratică despre sănătate a unui guvern „de dreapta”, care își propune descentralizare, reforma administrativă și transparență!

Pentru detaliere, redăm mai jos punctul de vedere remis de PRO VITA București (la dezbaterea națională) și de PRO VITA Sibiu (la cea regională corespunzătoare).

Evident, nu ne facem iluzii că solicitarea noastră, aceea de retragere a „Planului” și de înlocuire a lui cu unul care să fie centrat pe cetățean și comunitate va fi bine primită. Într-o asemenea abordare, impunerea la nivel național a „educației sexuale” cu ajutorul „experților” ar deveni mult mai dificilă sau chiar imposibilă.

Ironic, acest tip de planificare este susținut și îmbrățișat fără rezerve de ONG-urile seculariste prezente la dezbateri (vezi prima parte a relatării) care, la fel ca și guvernul, practică același discurs găunos despre abandonarea etatismului și împuternicirea cetățeanului. Asta însă doar atunci când individualismul și independența în decizii pot fi canalizate contra autorității acelor instituții care constituie, de secole, nucleul tare al societății: familia și Biserica. Dacă vine vorba de instituțiile internaționale, ordinele lor trebuie executate necondiționat, iar orice revoltă sau critică, blocată.

––

12 aprilie 2016

Către: MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

Ref.: CONSULTARE PUBLICĂ în vederea finalizării Planului național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate

PUNCT DE VEDERE

Remis în procesul de consultare în vederea finalizării Planului național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate

Domnule ministru,

Vă mulțumim pentru invitația de a participa la consultări și pentru oportunitatea de a ne expune punctul de vedere, pe care îl remitem mai jos.

Aspecte preliminare

Conform OMS, „sănătatea este starea de bine din punct de vedere fizic, mintal şi social şi nu numai absenţa bolii sau a infirmităţii”.

Această definiție are următoarele implicaţii:

1. Sănătatea este o valoare multidimensională, biologică, psihologică, socială şi spirituală.
2. Titularul sănătăţii şi al dreptului la sănătate este persoana umană. La nivel de grup şi populaţie (meso şi macro-social), sănătatea nu poate fi conceptualizată şi administrată decât cu condiţia respectării drepturilor fundamentale ale membrilor acestora, în special, dreptul adulţilor la autonomie şi al părinţilor naturali de a reprezenta interesele superioare ale copiilor lor.
3. Sănătatea şi educaţia pentru sănătate nu reprezintă o prerogativă a instituţiilor publice, a personalului medical şi din domeniul sanitar sau a cercetătorilor în domeniile aferente. Rolul acestora este unul instrumental şi subsidiar, nu unul prioritar, cu alte cuvinte aceste autorităţi au rolul de a facilita ocrotirea, recuperarea şi promovarea sănătăţii de către cetăţeni, potrivit cu nevoile şi scopurile lor, nu de a o administra potrivit intereselor de putere inerente oricărei autorităţi publice.
4. Expertiza ştiinţifică şi tehnică medicală, clinică sau în domeniul sănătăţii publice, nu diminuează competenţa superioară a fiecărei persoane în privinţa evaluării şi angajării propriei sănătăţ
5. În vederea evitării posibilelor abuzuri ale autorităţilor publice în domeniu sănătăţii, cetăţenii au drepturi specifice (subsumate, de regulă, conceptului de „împuternicire a pacientului”).
6. Sănătatea individuală şi cea publică sunt subiecte de evaluare etică. Componenta etică este indispensabilă în evaluarea oricărei decizii a autorităţilor în domeniul sănătăţii. Fiecare persoană are competenţă etică.

Observaţii privind conţinutul şi perspectiva Planului

1. „Planul multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate” (Planul) reprezintă o încercare generoasă a „decidenţilor din domeniul sănătăţii de a asigura schimbarea paradigmei din sănătate” (p. 8), de la cea clasică, centrată pe aspectul curativ, la una centrată pe prevenirea bolii şi promovarea sănătăţ Conceptul principal al noii abordări pare a fi cel de „comportament favorabil sănătăţii”, respectiv „comportamente de risc” (p. 9), iar mijloacele de acţiune prevăzute sunt de natură informativă şi educativă.
2. Planul nu justifică corelaţia pe care o presupune între educaţia, cunoştinţele, opiniile, atitudinile, comportamentele cetăţenilor români şi evoluţia negativă a indicatorilor de sănătate evocaţi (cu excepţia indicatorilor care privesc direct anumite comportamente, de e, fumatul, consumul de droguri, sedentarismul, violenţa).
3. Planul are o abordare paternalistă şi tehnocratică, bazată pe directivele unor instituţii internaţionale şi pe competenţa presupus superioară a experţilor şi tehnocraților şi centrată primar pe beneficiile politicilor publice (Obiectivul 1) şi ale instituţiilor de sănătate publică (Obiectivul 2). La Obiectivul 3, dedicat „populaţiei”, în prim plan apar „factorii de decizie de la nivelul comunităţii” (cf. şi O 1.3).
4. Cetăţeanul este văzut ca un beneficiar secundar şi pasiv al acestor politici, care trebuie studiat („studierea barierelor şi factorilor favorabili”, O 3.1.1-3) şi educat (se presupune că nu este) şi ale cărui atitudini şi comportamente trebuie influențate şi modificate (se presupune că cele actuale nu sunt optime pentru sănătate). Beneficiarul este desemnat, de regulă, cu genericul statistic „populaţia” (de ex., „nevoile populaţiei”, p. 10).
5. În măsura în care prevede comunicarea cu cetățenii, Planul are în vedere o comunicare unilaterală, de la autorităţi la populaţie (de ex.: „instituțiile din sistemul de sănătate vor furniza comunităților date privind problemele de sănătate publică şi factorii lor determinanți”, O 1.3.5, p. 15; cf şi O 3.1.4, p. 16).
6. Nu sunt prevăzute nici un fel de modalităţi de consultare constantă şi substanţială a cetăţenilor, de determinare a nevoilor, intereselor şi scopurilor lor reale. Singura consultare prevăzută este cea intersectorială, la nivel administrativ.
7. Limbajul folosit abundă în expresii specifice guvernanţei de sus în jos: „măsuri”, „intervenţii”, „modificare”, „proiectare”, „implementare”, „cartografiere”, „evaluare”, „monitorizare”, „supraveghere”, „coordonare”, „supervizare”, „reglementare”, „standarde”, „informare”, „mobilizare”, „motivare”, „conștientizare”, „ţintă”, „echipe de intervenție”, „marketing social”.
8. Planul este conceput ca un program unic, cu conducere centralizată, atât la nivel naţional, cât şi teritorial. Nu sunt prevăzute responsabilități în cazul în care aplicarea Planului nu produce rezultatele scontate.
9. Mijloacele de realizare ale Planului ţin predominant de administrație publică şi instituții de stat. Sectorul privat, reprezentat doar de ONG-uri, este evocat sporadic şi doar cu rol în implementare (O 3.4 p. 13).
10. Partenerii autorităților publice sunt numai cei selectați de autorități; alt partener, mass-media are exclusiv rol de promovare, nu şi de evaluare.
11. „Drepturile pacienților” sunt amintite o singură dată şi numai în context clinic (O 1.2, p. 14), nu şi în contextul politicilor publice, iar noțiunea de „răspundere” (a pacienților, cetățenilor sau autorităților) niciodată.
12. Dimensiunea etică a politicilor de sănătate publică, inclusiv a celei lansate prin Plan, se reduce strict la problema echităţii (accesul la resurse). Termenul „etică” apare o singură dată, doar în contextul standardelor de calitate, şi doar cu o referire generală la criterii de respectat în activitățile Planului (O 2.2, p. 15).
13. Cu toate acestea, o serie de aspecte ale Planului ridică probleme etice semnificative. De exemplu, conceptul de „comportament de risc pentru sănătate” (O 1.4 şi 5, p. 11; 3.2.1, p. 16). (Planul MS privitor la vaccinarea obligatorie consideră exprimarea publică a opiniilor defavorabile vaccinării drept „comportament de risc”? Poate fi considerat cultul „Martorii lui Iehova” „comunitate cu factor de risc pentru sănătate”?)
14. De asemenea, preconizatul „sistemul de supraveghere a comportamentelor cu risc”, precum şi activitatea „echipelor de intervenție în comunitate” (O 3.6, p.14) ridică problema respectării dreptului constituțional la viață privată (cf. Constituția României, art. 26.1).
15. O altă problemă majoră o reprezintă definirea calității „educației pentru sănătate” (O 2.1, p. 12). Planul nu prevede nimic explicit în acest sens, dar lasă să se înțeleagă că aceasta revine autorităților publice şi experților, neglijând total prevederea din Constituție privind „dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor.” (art. 29.6)

Analogia cu eșecul Strategiei Naționale Antidrog

Conform raportului Curții de Conturi din mai 2015, Strategia Naţională Antidrog 2005-2012 a fost un eșec. Deși obiectivul principal era reducerea consumului de droguri, s-a constatat o creştere a consumului la nivelul întregii populaţii.

Astfel, viziunea Strategiei Naţională Antidrog a fost ca, la sfârşitul perioadei de implementare, în România să funcţioneze un sistem integrat de instituţii şi servicii publice care să asigure reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri în rândul populaţiei generale, asistenţa medicală, psihologică şi socială a consumatorilor şi eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri. Însă toate cele 3 obiective propuse – scăderea consumului, reducerea cazurilor de noi consumatori de droguri și reducerea criminalităţii organizate conexe – au fost ratate.

Parcurgerea raportului Curţii reliefează similitudini izbitoare între strategia Agenţiei Naţionale Antidrog și Planul pus în dezbatere în această perioadă de Ministerul Sănătății, cu precădere în ce privește centralizarea cu accent pe rolul instituțiilor publice, lipsa asumării neîndeplinirii obiectivelor și participarea marginală a cetățeanului la luarea deciziilor.

Având în vedere asemănările între cele două strategii precum și între consumul de droguri și alte comportamente de risc cărora le este adresat Planul (de ex. consumul de sexualitate), credem că există toate premisele ca „Planul multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate” să eșueze similar celui Antidrog.

Concluzie

„Planul multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate” este, în forma prezentată, un instrument de guvernanţă de tip „de sus în jos”, centralizat şi paternalist, care practic ignoră vocea principalilor săi beneficiari prezumtivi (cetățenii şi, în special, părinții) şi care ridică semne de întrebare în privința compatibilității unora dintre prevederile sale cu Constituția României.

Propunere unică: Retragerea actualului proiect al Planului şi schimbarea perspectivei de abordare de la cea actuală, paternalistă şi tehnocrată, la una care promovează inițiativa şi împuternicirea reală a cetățenilor şi a comunităților.