Blestemul lipsei de alternativa. THINK TANKURILE CA INSTRUMENTE DE MANIPULARE A OPINIEI PUBLICE. De la manufacturarea ideilor la bisnita cu idei gata facute

 sursa foto: bbc.co.uk

Adam Curtis, realizator al unor documentare foarte bune (The Century of Self si The Trap pot fi vazute si pe siteul nostru), contribuie frecvent si la un blog de pe platforma BBC. Un material mai vechi (scris in septembrie 2011), intitulat “The curse of TINA [There Is No Alternative]”, foarte relevant pentru intelegerea unui anume modus operandi aplicat si in tara noastra, analizeaza geneza si rolul think tankurilor in influentarea opiniei publice britanice. 

Plecand de la observatia ca, sub sloganul libertatii de alegere, s-a ajuns, de fapt, la situatia paradoxala in care nu exista alternativa reala in politica din cauza ideologizarii complete, Adam Curtis considera ca un rol decisiv in acest sens il joaca think tankurile, care ar fi facut imposibila gandirea libera: 

“Think Tankurile impanzesc politica astazi si sunt insasi acele lucruri care ar trebui sa genereze noi idei. Dar, daca te intorci in timp pentru a vedea cum au aparut – cine le-a inventat si de ce – descoperi ca nu sunt chiar ceea ce pretind. Descoperi ca, in realitate, nu au nicio legatura cu dezvoltarea reala a noilor idei, ci ca au devenit o ramura a industriei de PR al carei scop este chiar opusul – sa sprijineasca si sa consolideze pe vecie viziunea acceptata politic de astazi.”

In cazul britanic, primul Think Tank a fost fondat de Antony Fisher, care voia sa combata conceptia dominanta de dupa al doilea razboi mondial care cerea o mai mare implicare a statului in economie si in dezvoltarea asigurarilor sociale. F. Hayek, figura intelectuala de prim rang a neoliberalismului, l-a sfatuit ca o maniera mai buna in vederea atingerii acestui scop decat implicarea directa in politica este influentarea climatului in cadrul caruia actioneaza clasa politica. Fisher arata ca

“el [Hayek] a explicat ca influenta decisiva in batalia ideilor si a politicii e detinuta de intelectuali pe care i-a caracterizat drept “dealeri” de idei gata facute.” 

Astfel, Hayek l-a indemnat pe Fischer sa puna bazele unui institut “academic” care sa functioneze ca un dealer de idei de mana a doua. 

Curtis arata, in continuare, ca:

“Ideea Think Tankurilor a fost inventata in America. Radacinile sale se regasesc in grupurile de cercetare si dezvoltare infiintate de guvern si armata in timpul razboiului. Scopul lor, in acel timp de criza, era sa gandeasca imaginativ, sa dezvolte autentic noi cai de a rezolva probleme prin care sa contribuie la efortul de razboi. Aceasta a continuat dupa razboi prin RAND Corporation din California, un Think Tank finantat de guvern. Era intesat de oameni de stiinta, economisti si specialisti in stiinte sociale, toti luptandu-se sa gandeasca noi moduri de a gestiona nu doar pericolele razboiului ci si sa-si imagineze viitorul si noi concepte despre cum ar putea societatea sa functioneze.”

Think Tankul pe care voia sa-l infiinteze Fisher, insa, in Marea Britanie, era cu totul diferit. Rolul lui nu era sa descopere lucruri noi, ci sa impuna “adevarul” legat de necesitatea pietei libere si combaterea “dezastrului totalitar” pe care l-ar fi adus politicile welfare state (statul bunastarii, construit astfel incat sa furnizeze servicii publice – educatie, sanatate, somaj etc., bazat pe nationalizarea unor companii strategice). Scopul sau era sa influenteze opinia publica conform agendei neoliberale. 

Astfel, asistam la o diferenta majora intre modelul de think tank originar, care functiona ca un departament de manufacturare a noilor idei noi politice, si cel pus in practica in cazul britanic, care functioneaza, de fapt, ca un departament de vanzare si comercializare a ideilor second-hand (gata facute). 

Pentru a avea succes, agenda neoliberala a fost racordata la ideologia tehnocratica foarte influenta dupa razboiul mondial. Oamenii de stiinta, in America, pe Europa sau in URSS, erau creditati ca pot planifica stiintific functionarea societatii. Hayek a renuntat la maniera traditionala, conservatoare, de definire a superioritatii capitalismului, inventand modelul scientist al justificarii pietei libere. Astfel, a transformat metafora “mainii invizibile” a lui Adam Smith intr-o viziune cibernetica a functionarii pietei, unde informatia circula spontan intre actorii privati ai economiei, ca intr-un sistem informatic. 

Sustinatorii unui astfel de capitalism nu sunt marginali care lupta impotriva unei structuri de putere (statul) in numele unei anarhii capitaliste; ei promoveaza, de fapt, un capitalism manageriat, dirijat. Hayek nu voia revenirea la un laissez-faire autentic, ca in trecut, imprevizibil si turbulent, ci crearea unui sistem tehnocratic de competitie controlata care sa consolideze structura puterii. Neoliberarismul de acest fel, astfel, este la fel de dirijist si planificator pe cat era adversarul sau de stanga ce construia welfare state-generand insa realitati sociale si economice diferite. 

Curtis arata cum aplicarea acestei teorii economice de dreapta (monetarism) in timpul guvernarii Thactcher a dus la rezultate dezastruoase: somaj in masa si inchiderea multor industrii manufacturiere britanice. Mai mult decat atat, majoritatea Think Tankurilor, atat cele de dreapta cat si cele de stanga, au adoptat aceeasi viziune hayekiana a versiunii tehnocrate si manageriate a pietei libere ca dinamica esentiala a societatii. Desi exista multiple versiuni, ideea fundamentala este perpetuata si nu exista alternativa reala fata de aceasta viziune politica.

Adam Curtis concluzioneaza:

“Intrebarea este daca nu cumva majoritatea Think Tankurilor impiedica oamenii sa gandeasca noi viziuni despre cum ar putea sa fie organizata societatea, astfel incat sa fie mai echitabila si mai libera. Daca nu cumva au devenit, in realitate, armura de otel care apara politicile, fixand agenda permanent prin operatiunile lor de PR pe care le transmit presei, si care impiedica noile idei sa patrunda.”

Asadar, de la laboratoare in care se manufactureaza idei si concepte noi despre cum poate fi gestionata (controlata) societatea, pana la departamente de PR pentru idei gata facute, Think Tankurile sunt instrumente eficiente de capturare a politicului pentru o elita restransa si de excludere a oricaror idei sau agende realmente alternative.

Aplicat in cazul romanesc, este limpede ca Think Tankurile autohtone, cum ar fi Societatea Academica din Romania, Centrul Roman de Politici Europene, Expert Forum, CADI, pentru a le numi pe cele mai influente (lista e departe de a fi completa si poate fi completata si cu altele, din zona geopoliticii, a justitiei, din sfera stangii sau a actiunii sociale), sunt doar niste gasti de bisnitari de idei gata facute. Nu au rolul de a manufactura idei si concepte noi, ci de a promova, impune si consolida pe cele deja create in centrele metropolitane de putere, de a implementa agenda fixata zonei periferic-coloniale ce este tara noastra. 

Unele din ele, cum este ridicola Asociatie pentru Implementarea Democratiei, sunt aproape pe fata servante nu doar ale structurii de putere in general, ci chiar ale serviciilor secrete.

Lipsa reala de alternativa este pusa pe seama clasei politice de la noi. Insa, in realitate, mai grava decat micimea oamenilor politici este lipsa de gandire originala, de idei dezvoltate in functie de realitatile locale. Toata agitatia facuta pentru prezenteism sau absenteism la vot este complet absurda: nimic nu se schimba daca ideea fundamentala care defineste politicul in Romania este aceeasi. Capitalism si privatizare, euro-atlantism si parteneriate strategice, modernizare si reforma, sunt impuse ca o dogma si ca formule daca nu magice, atunci la fel de certe ca cele matematice de organizare a societatii romanesti. Toti, dar absolut toti candidatii, promoveaza un concept neoliberal al economiei, in care saracii sunt tratati cu batul eficientei (reducerea cheltuielilor, ”reformarea” serviciilor publice) iar bogatii rasfatati cu tratamente preferentiale (contracte publice garantate, legislatie favorabila, chiar ajutoare de stat!). Toti justifica drept necesitate relatiile preferentiale pe linie externa pe care le avem, iar necesitatea, se stie, se asuma, nu se discuta, nici analizeaza. Modernizarea e pe buzele tuturor si consta intr-o ”reforma” care, de cele mai multe ori, inseamna transferarea banilor din serviciile publice catre buzunare private, ca sa inchidem cercul. 

Nu inseamna ca nimic din toate acestea nu ar fi util pentru noi – ci ca toate acestea ne sunt impuse prin metode specifice de influentare si dominare a opiniei publice cu idei gata facute. Se pot imagina multe variante de organizare a economiei si a vecinatatilor noastre chiar si in cadrul actual de apartenenta la sistemul capitalist, la UE si la NATO. Tocmai de aceea exista, insa, acesti caini de paza ai agendei unidirectionate, pentru a impiedica orice propunere reala de alternativa. Trebuie protejate interesele vitale ale bancilor, corporatiilor si metropolelor, de aceea nici nu e nevoie de originalitate, ci de gandire conforma. In cel mai bun caz ne asteapta un stat ”aseptic”, curatit de spaga intermediarilor, in care regulile sunt create pentru a usura accesul multinationalelor catre banul public. 

Think tankurile sunt instrumente de consolidare a dominatiei celor puternici asupra celor slabi, de perpetuare a unei structuri de putere care poate fi numita, intr-adevar, statul capturat, cand de grupuri mafiote locale, cand de corporatii si centre de putere externe, cand de un joint venture al acestora…

Si, pentru a securiza statul capturat, e nevoie de o gandire captiva. E nevoie de tehnocrati si de Think Thankuri. 

“Cuvantul Ortodox”