CE FEL DE CRESTINI SUNTEM, DE FAPT?

25-03-2010 1 minut ~~Sublinieri~~

Un articol exceptional, la care ar merita sa meditam indelung:

Tiganelea Iulian: Ne merge numele ca traim (crestinortodox.ro)

Vrem sa ne mantuim. Insa, de multe ori, nu intelegem ce presupune, iar ceea ce intelegem ca ar trebui sa facem, de multe ori amanam din lipsa de dispozitie, sau rareori indeplinim cu jumatati de masura.

Ne-am nascut intr-o lume care ne sopteste de mici ca fericirea e aici, ca depinde numai de noi, ca trebuie sa ne asiguram, pentru a fi fericiti. Adesea si parintii nostri ne-au spus-o, la randul lor, fiind tributari aceluiasi duh. Nu e de mirare ca, fara sa vedem, lucram inconstient si tenace la a ne cladi propriul paradis.

Mergand la biserica vrem sa simtim raiul acum, cantam plini de sentimentalism, cu placere poate, fragmente din randuiala slujbelor la care participam, impreuna cu putinii altii care mai fac la fel. Acest fapt il numim comuniune, plecam multumiti sufleteste acasa. Pana ajungem acolo invatam cu solicitudine pe altii ce sa faca sau ce este mantuirea, abia retinandu-ne, cu gandul la smerenie, sa nu ne inaltam sufleteste si cu acestea. Cand dam sfaturi citam adesea corect, rotunjim cuvintele, dam de inteles ca am trecut prin multe, cu greu am ajuns unde suntem, dar stam bine. Traim un succes.

Nu observam ca noi nu am plans, ca n-am fost disperati dupa mila lui Dumnezeu, ca nu ne-am sfasiat hainele, ca n-am strigat niciodata din tot sufletul la El, ba chiar ne planuim viata tocmai ca sa le evitam.

Cateodata insa, acest mic univers, paradisul acesta la care urzim in taina si in care ne place sa credem ca suntem, se clatina. Deodata suntem dezorientati. Nu mai stim nimic, nu mai credem nimic, iar sfaturile celuilalt care ne vorbeste dupa cum ieri o faceam si noi lui, ne deprima. Orbecaim asadar singuri intr-un intuneric din care nu mai putem iesi usor, si numai atunci cand singur s-a ridicat.

(…)

Dumnezeu ne intinde paharul sa-l bem, dar noi Ii dam mereu peste mana. E vorba de paharul suferintelor pe care trebuie sa-l bem pana la drojdie, dar pe care noi il speram doar o figura de stil. E iadul in care Dumnezeu cel putin odata in viata inevitabil ne aduce, e chinul pe care trebuie sa-l purtam, caci ne-am botezat in numele mortii lui Hristos, care s-a petrecut pe Cruce. In loc de paradis, avem suferinta, caci trebuie sa ajungem macar odata la disperare si de acolo sa strigam la El. Macar odata sa ne simtim parasiti, si dupa ce am pierdut chiar si ultima putere, atunci sa strigam. Dupa ce ne-am rugat, iarasi fara raspuns, atunci sa suspinam din inima “faca-se voia Ta”. Altfel suntem morti, dar ne merge numele ca traim“.

integral pe: www.crestinortodox.ro

Legaturi:

33 Commentarii la “CE FEL DE CRESTINI SUNTEM, DE FAPT?”

john

25-03-2010 21:13

capital! Nu stiu cine e omul care a scris asta dar a surpins esenta esentei a ceea ce este cel mai greu pe lumea asta: sa-ti accepti suferinta, situatia grea, sa nu incerci s-o eviti. Si mai surpinde si altceva: gradul de ipocrizie de care nici macar nu sintem constienti. De-asta am spus si o cred ca a fi crestin este cel maidificil lucru din lumea. cea mai dificila religie!

In alta ordine de idei… ce s-a intimplat la Toplita? a avut vre-un ecou, vre-un rezultat vre-o hotarire mai demna de luat in seama? S-a miscat ceva cu alte cuvinte?

john

25-03-2010 21:19

si o spun din suflet pentru ca trec printr-o situatie foarte dificila in care nu reusesc sa-mi depasesc revolta dorinta dar de fapt disperarea de a iesi si de a scapa din ea.

admin

25-03-2010 21:20

@ John:

1. Asa este. Vezi si: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/02/parintele-seraphim-rose-nu-trebuie-sa-asteptam-nimic-altceva-decat-sa-fim-rastigniti/

2. Gasesti aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/03/23/falimentul-se-apropie-de-romania-seniorii-razboiului-manipularea-vremii-si-a-oamenilor-ortodoxia-pasteurizata-stiri-21-22-martie-2010/

azucena

25-03-2010 23:47

In sfarsit, dupa ce multi dintre noi am trecut prin indelungate si chinuitoare lupte, si prin diversificate amagiri diavolesti, ajungem sa intelegem care este calea cea dreapta, si ca trebuie sa lucram din greu la mantuirea noastra, cadem totusi in plasa inselatoare a acestei lumi, ne imprastiem si ne irosim zilele vietii noastre, ademeniti de intamplarile fara noima ale acestui veac, si ne petrecem timpul intr-o totala delasare, in dezordine interioara, in superficialitate, in inconstanta, in amanarea rugaciunii, a faptelor bune, a pocaintei, … ca doar si maine e o zi …
Stim ca trebuie sa ne mantuim, ca trebuie sa ajungem in Rai, ca Mantuitotul ne-a pus la indemana TOTUL pentru ca sa reusim. Trebuie doar sa VREM. Dar suntem atat de legati de materie, ne iau ochii tot felul de nimicuri pe care le consideram indispensabile vietii. Prezentul e atat de important, … tinde a se eterniza. Si ne trezim ca acest timp atat de pretios in economia mantuirii noastre, trece foarte de repede si in mod inutil in dorinta noastra de a cladi lucruri palpabile pe care moliile si cariile le distrug in timp real in fata noastra. Ne cheltuim vremea pentru a avea si nu pentru a fi, ne “distram” (cuvant care nu exista in Sfintele Evanghelii)si ne „omoram” timpul facand nimic.
In bisericile din marile orase, comuniunea reala intre credinciosi a ajuns sa fie doar un deziderat si nicidecum o realitate. Oamenii nu se mai cunosc intre ei, nu le mai pasa in mod adevarat unii de altii, nu se mai ajuta reciproc, nu se mai inteleg intre ei, nu mai formeaza o comuniune organica, precum in satul traditional romanesc de exemplu. Iubirea de aproapele e o notiune vaga si fara consistenta. Singura REALITATE care ne „obliga” la o comuniune duhovniceasa, este Sfantul Potir, dar si acesta doar pe moment.
Razboiul nevazut care ne lupta, ne face sa ne batem aproape „corp la corp” cu AKEDIA care ne sufoca. Avem atatea tentatii, … fara numar.
Traim un succes??? Cred ca suntem departe de asa ceva. E cineva dintre cei care „s-au trezit”, cat de cat multumit???
„Dumnezeu ne intinde paharul sa-l bem, dar noi Ii dam mereu peste mana. E vorba de paharul suferintelor pe care trebuie sa-l bem pana la drojdie, dar pe care noi il speram doar o figura de stil”. Cine vrea sa sufere cu adevarat? STIU insa ca, indiferent daca inteleg sau nu, Dumnezeu vrea ceea ce este cel mai BUN pentru mine, si asta chiar daca nu-mi place, chiar daca sufar, chiar daca ma revolt, chiar daca trebuie sa trec prin cruce. Tocmai de aceea … Cui ii place suferinta??? Da, intr-adevar este atat greu sa fii crestin, desi Iisus ne-a asigurat ca povara Lui este usoara. Ceea ce ne impiedica e poate mandria, sau egoismul, sau lenea, sau nesimtirea, sau multe altele … Ce fel de crestini suntem de fapt? Suntem cred unii care neam trezit, dar nu de tot, si care din frica sau din considerente ce tin de fiecare in parte, ezitam sa devenim ceea ce Dumnezeu ne-a cerut de fapt sa fim.

Viorel

26-03-2010 21:33

As vrea doar sa adaug cat de mare e durerea pe care o simti dupa ce ai dat la o parte o sansa pe care Dumnezeu ti-a oferit-o.
Cui ii place suferinta?, este o intrebare esentiala. Mai ales cand suferinta este la cineva apropiat deci nu direct peste noi. Atunci este amplificata. Si la fel cum noi suferim cand cineva apropiat noua sufera, cred ca infinit mai mult sufera si Dumnezeu cu noi. Dar El ca Atotputernic de ce ingaduie? Pentru noi, pentru ca este medicamentul cel amar care ne vindeca inima iubitoare de placeri.

Ce ramane de facut totusi cand ai dat peste mana intinsa a lui Dumnezeu? Sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne mai trimita paharul inca o data si sa ne rugam sa ne intareasca si sa il acceptam (cu bucurie chiar).