CORNEL NITA – ingerul ucis de bestiile tortionare din inchisoarea de la Pitesti

1-03-2013 9 minute Sublinieri

nita-cornel

(† 28 februarie 1950)

Sursa: Fericiti cei prigoniti

Moartea mucenicească a studentului Niţă Cornel

Era pe la sfârşitul lunii februarie 1950, când într-o zi a fost introdus în cameră un tânăr student cu faţă de copil. Să fi avut vârsta de 19-20 de ani[1]. Numele lui: Niţă Cornel.

A fost direct introdus în “focurile reeducării”, adică în torturi cumplite alături de noi ceilalţi.

Toată noaptea am petrecut-o în torturi groaznice aplicate de însuşi Țurcanu sau echipa sa de peste treizeci de torţionari, toţi cu creierele “spălate” şi transformaţi în roboţi docili, fără voinţă şi iniţiativă decât acea impusă de Țurcanu.

Pardoseala era stropită cu sânge, hainele celor torturaţi – la fel.

A trecut ora deschiderii, s-a servit terciul şi am fost obligaţi să stăm cu mâinile în buzunar, cu privirea fixă la bec, fără să facem nici cea mai mică mişcare în dreapta sau în stânga.

Țurcanu a ieşit din cameră, dar peste un minut sau două a reintrat ca o furtună:

– Măi, fiţi atenţi. Avem control. Când strig drepţi, toată lumea se va ridica în picioare.

După câteva minute, primul gardian deschide uşa, zicându-i lui Țurcanu:

– Au intrat pe secţie!

N-a terminat bine de zis că uşa s-a deschis larg şi în cameră au intrat doi indivizi îmbrăcaţi civil şi doi îmbrăcaţi militar, ambii având grade superioare.

Pe individul civil din frunte, ce se vedea că e şeful “delegaţiei”, l-am recunoscut imediat după figură (căci făcea parte din biroul politic al comitetului central al partidului comunist şi pozele acestora erau atârnate peste tot).

Era Iosif Kişinevschi, de naţionalitate evreu.

Al doilea civil era Alexandru Dumitrescu, al treilea, îmbrăcat militar, era generalul Nikolschi, iar al doilea îmbrăcat în uniformă era şeful securităţii din Piteşti.

– Ei, cum e? a pus întrebarea batjocoritor Iosif Kişinevschi.

În clipa aceea studentul cel tânăr adus în cameră abia cu o zi înainte ţâşni din locul său de lângă prici şi zise lui Iosif Kişinevschi:

– Sunt deţinutul Niţă Cornel. Cum să fie? Nu vedeţi şi dumneavoastră? Şi arată cu mâna spre ceilalţi. Suntem torturaţi.

Abia atunci am îndrăznit să privesc la figurile celor torturaţi. Erau pur şi simplu desfiguraţi. Feţele tumefiate, ochii umflaţi şi negri de lovituri. Unora le mai curgea încă sânge din gură. Era un tablou înspăimântător. Şi eu am fost torturat. Probabil arătam la fel cu ceilalţi.

– Ce, te plângi că sunteti bătuţi? Asta nu-i nimic. Aţi fost aduşi aici ca să fiţi omorâti! Să ziceţi “merci” de regimul “uman” pe care vi-l aplicăm!

Zicând aceasta, au făcut cu toţii stânga-mprejur şi au ieşit grăbiţi din cameră pentru a evita orice replică a celor torturaţi.

Am rămas cu toţii înmărmuriţi de răspunsul primit şi “figurile” făcute de aceşti inspectori. Spaima celor torturaţi a atins cota maximă.

Nu mai aveam cui să ne plângem. Simţeam că suntem pierduţi.

Țurcanu a închis liniştit uşa camerei după inspectori, apoi privind crunt la Niţă Cornel, începu cu înjurăturile cele mai abjecte şi josnice din repertoriul său.

– Să te dezbraci imediat!

Astfel bietul Niţă s-a dezbrăcat în pielea goală. A fost legat cu mâinile la spate de doi din roboţii lui Turcanu. Între mâini fu introdus un par gros ca să reziste şi cei doi l-au ridicat la înălţimea priciului de la etaj până a rămas aşa spânzurat în cea mai dureroasă poziţie.

A luat apoi Ţurcanu o bâtă mai groasă (cam cât mâna mea) şi începu să-l lovească pe Niţă.

Apoi adresându-ni-se nouă celorlalţi, care priveam îngroziţi, ne-a zis:

– Iată ce o să păţească acel care va mai îndrăzni să iasă la raport.

Bestia de Țurcanu îl lovea cu parul peste faţă cu o ferocitate crescândă.

La fiecare lovitură peste obraz capul îi era zvârlit în dreapta sau în stânga având impresia că gâtul secat de carne se va rupe şi va zbura cât colo, rostogolindu-se.

Am auzit cum la o lovitură mai puternică oasele faciale i-au fost zdrobite. Am sesizat un sunet stins şi surd ca sfărâmarea unei coji de nucă subţire. La altă lovitură i-au sărit mai mulţi dinţi din gură.

Ochii i-au sângerat holbaţi gata să iasă din orbite, cu groază şi spaimă tipărită în ei.

Începu să vomite cu chiaguri de sânge şi o picătură de sânge i se prelingea din ureche. Nu-mi pot da seama cât a durat supliciul acestui martir căci fiecare clipă părea o veşnicie.

La un moment dat a scăpat capul în jos, dând semnal de moarte.

Chiar şi astfel cu capul bălăgănind fără viaţă l-a mai lovit de câteva ori până când unul din cei ce-l ţineau spânzurat, îi zise lui Turcanu:

– A murit.

– Dă-l în p… mă-sii ! Ce-i dacă a murit? Cu un legionar mai puţin.

Trupul fără viaţă şi faţa aceea gingaşă de copil zdrobită înspăimântător. Sânge cu carne amestecat zăceau acum în mijlocul camerei. Dar pofta de tortură a lui Țurcanu încă nu se potolise, ci privea ca o fiară în dreapta şi stânga gata să sfâşie şi pe alţii.

Aduceţi o pătură!

Pe loc au adus o pătură în care au înfăşurat cadavrul şi astfel l-au scos afară pe coridor de unde l-au luat gardienii să-l ducă mai departe.

[1] Niță Cornel, născut la 31 mai 1927, avea 23 de ani la acea dată.

(Gheorghe Măruță – Mărturii din iadul temnițelor comuniste, de Gheorghe Andreica)

experimentul_pitesti

***

”Nu mă omorâți, dom’ Țurcanu!”

– Care este amintirea cea mai puternică pe care o aveți din perioada petrecută la Pitești?

– Eram în camera 4-spital, pe la sfârșitul lui februarie 1950, când l-au omorât în bătaie pe Cornel Niță. L-au luat echipa de bătăuși, l-au dezbrăcat la pielea goală și l-au bătut la tălpi cu bețele și pe urmă pe tot corpul.

– Mai țineți minte cine era în echipa aceea?

– Nu mai știu. Ș-apăi i-au dat cu pumnii în abdomen, în zona rinichilor și-a ficatului. L-au bătut în mod animalic, l-au fugărit, că era pe jos mozaic, ciment. Și țin minte când o spus: ”Nu mă omorâți, dom’ Țurcanu!”. Textual vă redau: ”Nu mă omorâți, dom’ Țurcanu!”. Da’ și-așa, dacă nu-l mai băteau, tot murea, că atâta era de bătut. L-au bătut până când l-au scos afară pe ușă… Da’ era mort.

– Într-una dintre mărturiile scrise se spune că a fost și suspendat la un moment dat de brațe1 și lăsat să cadă de la un pat de sus. Ați văzut episodul acesta?

– Nu știu treaba asta. În orice caz, tot felul de mijloace au folosit cu ei, unele mai barbare ca alealalte. L-au chinuit, domnule, l-au chinuit, l-au chinuit rău de tot.

– Cam cât a durat bătaia?

– Vreo două ore sigur.

– I-au spus de ce-l bat așa crunt?

– Ce spunea el era neinteligibil. Ei tot îi spuneau: ”Mă, te-ai dus… Ai făcut… Ce-ai făcut?”. C-a fost în Bacău în parc, cu încă unu’, și nu știu ce-o făcut cu un soldat sovietic. Aia n-am înțeles… Da’ nu înțelegeai ce zicea el, că era deja…

– Deci motivul bătăii a fost să declare ceva în plus?

– Nici acum nu știu care-o fost motivu’… De ce dintre toți chiar pe el l-a găsit așa, că doară erau ca el destui… Acuma o opinie personală: cred că Țurcanu o vrut să facă o demonstrație la restu’ băieților, studenților… Deci că nu există limite, că mergem până la a te omorî… Și, după mine, a avut efect această demonstrație. Că ne gândeam: ”Mă, dacă ne bate, ne bate… Da’ ne omoară?”. Și l-au omorât…

– Credeți că a fost în intenția lor să-l omoare?

– A lu’ Țurcanu? Nu știu. Nu știu. Păi, cred că dacă nu era intenția se oprea… îi oprea pe ăia să nu mai deie. Da’ or dat până l-o terminat…

– Cum au reacționat când au văzut că e mort?

– Erau înspăimântați. Înspăimântați…

– Inclusiv Țurcanu?

– Nu, el nu era înspăimântat.

(Silvestru Nanu, înterviu preluat din ”Experiențe carcerale în România comunistă”, Vol. I, pag. 239-240)


1. În memoriile sale, Justin Ștefan Paven, își amintește că ”după ce l-au lăsat puţin să-şi mai revină”, Ţurcanu va da ”ordin să i se lege mâinile la spate” după care ”Puşcaşu îl prinse de mâinile legate şi răsucindu-i-le, îl suspendă în aer, într-o poziţie care sugera imaginea crucificării”. Gheorghe Măruță, un al martor al tragicului supliciu, mărturisește și el că Niță Corneliu ”a fost legat cu mâinile la spate de doi din roboţii lui Țurcanu. Între mâini fu introdus un par gros ca să reziste şi cei doi l-au ridicat la înălţimea priciului de la etaj până a rămas aşa spânzurat în cea mai dureroasă poziţie.”

Icoana-noilor-martiri-nita-cornel

***

Cornel Niță – Un erou necunoscut al rezistenței

L-am cunoscut pe Cornel Niță la Jilava, în luna noiembrie 1949, într-una din perioadele de relativă relaxare a regimului din penitenciar, când eram scoși la ”plimbare” câte un ceas, de două ori pe săptămână. Fiind închiși în celule diferite, contactele noastre n-au fost prea multe, poate 7-8 întâlniri cu totul, dar, fiind de aceeași vârstă și amândoi studenți la Politehnică, ne-am împrietenit repede. Sfidând foamea, frigul și starea de slăbiciune în care ne aflam ca urmare a chinuitoarelor luni de anchetă și penitenciar, discutam plini de optimism cele mai variate subiecte, de la politică, istorie, religie și filozofie, până la probleme de matematică specifice formației noastre de politehnicieni.

Nu bănuiam că, numai peste trei luni, eram sortiți, amândoi, teribilelor încercări ale ”reeducării” de la Pitești, unde Cornel Niță avea să îndure înspăimântătoare torturi aplicate cu sadism de Eugen Țurcanu și complicii săi, înfruntându-și călăii cu curaj, demnitate și seninătate, până în clipa supremă a trecerii în lumea celor curați și drepți.

Am fost de față la supliciul lui Cornel și amintirea acelor clipe înspăimântătoare mă răscolește și acum până în adâncul ființei mele. De atunci, mult timp m-a obsedat o întrebare: de ce Țurcanu – care, în ciuda ferocității sale, era un individ foarte calculat – s-a înverșunat împotriva politehnistului cu figură de adolescent, mai mult decât împotriva tuturor celorlalți studenți – victime ale ”reeducării”?

Împrejurări speciale mi-au dat posibilitatea să aflu, încă de la Pitești, unele elemente cunoscute de foarte puțini oameni, privind tragedia lui Cornel Niță. În ultimii ani, aria acestor elemente s-a extins, ceea ce mi-a permis să schițez, acum, un răspuns la întrebarea de mai sus. Consider că e de datoria mea să dau publicității aceste fapte, chiar dacă nu toate pot fi dovedite în cele mai mici amănunte.

***

imagine-experimentul-pitesti-31La câteva săptămâni după asasinarea lui Niță, am fost mutat din infernul de la camera ”4 spital” într-o altă celulă a penitenciarului Pitești, împreună cu alți 20-25 de studenți, marea majoritate victime ale ”reeducării”, dar și cu câțiva dintre călăi, care aveau sarcina să continue distrugerea noastră fizică și morală. Printre cei din urmă se aflau Steier și Pușcașu, amândoi membri ai comitetului O.D.C.C.. ”Reeducarea” în celula 2 se desfășura sub conducerea lui Steier, care, între ”demascările” urmate de bătăi sălbatice, ne ținea prelegeri de marxism, întroducând astfel elemente noi față de cele aplicate de ”4 spital”.

Aflându-mă pe unicul prici din cameră, în apropiere de Steier, într-o noapte am auzit o discuție în șoaptă între el și Pușcașu. Acesta din urmă își informa șeful că fusese chemat la Securitatea din Pitești și anchetat pentru ”cazul” Niță. În timp ce anchetatorul se străduia (sau de prefăcea că se străduiește) a afla cum și de ce a fost ucis Cornel, iar Pușcașu se bâlbâia neștiind ce trebuie să răspundă, a intrat în birou generalul Nicolski care, cu aerul că asistă întâmplător la anchetă, a răspuns el în locul celui anchetat, arătând că Niță era un ”bandit” odios, șef al unei ”monstruoase” organizații studențești de rezistență anticomunistă, așa că Țurcanu nu făcuse altceva decât să-i aplice o pedeapsă binemeritată pentru ”crimele” făptuite.

Din clipa când, prefăcându-mă că dorm adânc, am auzit discuția dintre Steier și Pușcașu, în mintea mea a încolțit ideea că Țurcanu, în seara când îl ucisese pe Niță, acționase din ordin de foarte sus.

Au trecut 6 ani până când, datorită unei întâmplări, am putut afla cine erau adevărații responsabili morali ai asasinării lui Cornel Niță.

După eliberarea mea din detenție, Dumnezeu m-a ajutat să-mi pot termina studiile și, în anul 1956, lucram ca inginer pe un șantier de construcții din Bărăgan. Printre numeroșii oropsiți ai regimului comunist, ce lucrau pe șantier, era și un fost comisar al vechii Siguranțe, care, în 1937 sau 1938, îl arestase pe Vasile Luca pentru activitate comunistă. vasile-lucaCondamnat, în anul 1950, la 5 ani de închisoare, comisarul fusese trimis să-și ispășească condamnarea la Aiud și, în 1953, a fost chemat la Securitate și supus unei noi anchete privind arestarea lui Luca. Neștiind nimic despre disgrația lui Luca și arestarea lui, din ordinul lui Gheorghiu-Dej, în 1952, comisarul a fost uluit de faptul că noii lui anchetatori voiau să-i smulgă o declarație conform căreia Luca ar fi fost agent al Siguranței. Nu era adevărat, iar comisarul a refuzat să semneze o asemenea declarație. Insistând, anchetatorul a organizat o confruntare cu cu Vasile Luca. Confruntarea nu s-a putut, de fapt, desfășura, fiindcă Luca, într-o stare de furie vecină cu nebunia, a urlat tot timpul, acuzându-și anchetatorii că sunt slugi ale imperialismului, care vor să-i pună în cârcă crime făptuite de alții. Speriat că este obligat să fie martor la o reglare de conturi dintre căpeteniile comunismului, fostul comisar, înainte de a fi scos în grabă din camera de anchetă, l-a mai putut auzi pe Vasile Luca țipând: ”Vreți să mă faceți țap ispășitor și pentru crimele de la Pitești, dar nu vă merge! Credeți că nu știu că Ana Pauker a condus toată ”reeducarea” prin intermediul lui Nicolski?”

Ceea ce mi-a povestit, cu mult curaj, comisarul m-a determinat să fac legătura între înverșunarea bestială cu care Țurcanu îl ucisese pe Cornel Niță, discuția nocturnă dintre Pușcașu și Steier, precum și afirmațiile lui Vasile Luca privind adevărata răspundere a ororilor de la Pitești. Concluzia pe care am desprins-o este următoarea: fenomenul Pitești a fost organizat de Ana Pauker1, probabil din ordinul lui Stalin, cu care ea avea fir direct.

***

După 1989, am început să mă informez și asupra altor aspecte ale cazului Cornel Niță. Iată ce am aflat, grație mărturiei unor membri ai familiei sale, precum și a unor foști camarazi de pușcărie.

Născut în orașul Bacău la 31 mai 1927, într-o familie de modești funcționari, Cornel a fost un copil cuminte și un elev strălucit, premiat în toți anii – la Liceul ”Ferdinand” din orașul său natal. În toamna anului 1946, a reușit printre primii la concursul de admitere la Politehnica din Iași, înscriindu-se în același timp și la Facultatea de Drept. Tânărul politehnist era dotat cu o inteligență excepțională, fiind totodată foarte credincios și bun la suflet. Printre trăsăturile sale de caracter, care aveau să iasă la iveală în special în ultimii ani de viață, trebuie subliniate marele său curaj și deosebitul patriotism.

Nu încape nicio îndoială că afirmația lui Nicolski, făcută la Securitatea din Pitești în anul 1950, era adevărată, evident cu modificarea de sens ce trebuie aplicată la ceea ce spun călăii despre victimele lor: Cornel a fost unul din conducătorul puternicei organizații de rezistență anticomunistă care opera în centrul Moldovei. Securitatea a intrat în panică în urma acțiunilor acestei organizații care, între altele, pedepsea necruțător pe soldații sovietici ce săvârșeau în satele și orașele moldovenești omucideri, violuri, tâlhării și alte crime. La percheziția domiciliară de după arestare, în casa părintească a lui Niță, de pe strada Precista nr. 3 din Bacău, a fost găsită o firidă zidită conținând arme și muniții.

O astfel de organizație și un astfel de șef nu puteau fi tolerate de Stalin care, prin slugile sale Ana Pauker și Nicolski, a dat ordin de lichidare. Așadar, Țurcanu a fost doar un odios executant al ordinelor plecate de la Moscova. Astfel a fost curmată viața unui tânăr român cu calități remarcabile, erou, necunoscut încă opiniei publice, al rezistenței anticomuniste.

(Gheorghe Boldur Lățescu – Analele Sighet 2,Instalarea comunismului – între rezisență și represiune”, pag. 343-346)


1. Concluzia autorului este doar o ipoteză deoarece probele documentare disponibile până în acest moment nu demonstrează că Ana Pauker ar fi organizat Experimentul Pitești, deși nu este exclus să fi avut o contribuție. Nu știm care dintre conducătorii partidului comunist erau implicați în Experimentul Pitești deoarece a fost atât de bine ținut în secret, încât până și din Securitate erau doar câteva persoane care știau despre ceea ce se întâmpla în celebra închisoare: Gheorghe Pintilie, Tudor Sepeanu și Alexandru Nicolski. În cel mai actual și amplu studiu despre Fenomenul Pitești, istoricul Alin Mureșan consideră că ”adevărul complet despre acțiune nu va putea fi dezvăluit niciodată. Atâta timp cât nu există documente credibile, ci doar interpretabile, iar cei care cunoșteau intențiile inițiatorilor s-au cufundat în tăcere până la moarte (Alexandru Nicolschi ori Alexandru Popa), se pot face doar speculații ori interpretări parțiale legate de scopurile urmărite și adevărații vinovați” (vezi Pitești. Cronica unei sinucideri asistate”, ediția a doua, pag. 298)

icoana-noilor-martiri-pitesti-patimirea-rabdatorilor-de-chinuri-3

Alte articole despre patimirea martirului Cornel(iu) Nita:

Legaturi:


Categorii

Fenomenul Pitesti, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “CORNEL NITA – ingerul ucis de bestiile tortionare din inchisoarea de la Pitesti

  1. Despre reeducarea prin violenta a elitei intelectuale romanesti, a celor cu buna credinta si dragoste de neam…Sa intelegem ca adevarul despre cele intimplate in inchisorile din Romania, in aceea perioada,”liderii” care au coordonat toata prigoana, au fost straini,de origine evreiasca in general. Supusi lui Stalin, dar si impreuna cu cozile de topor din Romania?

    Care au umplut pamintul tari noastre de oseminte de martiri si sfinti.
    Domnul sa ne miluiasca si intareasca si pe noi toti, pentru vremurile de vijelie ce vin spre noi cu repezeala!

  2. Greu am citit, mai ales prima parte, acea descriere a chinurilor prin care a trecut acest martir!
    N-am putut sa nu remarc ca Turcanu a actionat tintit, la ordin, “coincidenta” facand ca exact cel pentru care avea ordin, sa vorbeasca in fata acelor ofiteri superiori.

  3. Sarmanii de ei , mult au mai fost chinuiti ! Dumnezeu sa-i odihneasca !

  4. Iisus, răstignit în celulă. Închis,
    În foame’n tortură (şi-n ură), nu’n vis,
    Că negura morţii şi noaptea vânzării
    (E vie).E’n în oameni, (din dorul puterii).

    Iisus în celule. Bătut. Anchetat,
    Că vrea Adevărul. Că este curat.
    Cu bâta şi foamea, (cu chin şi tortură),
    Îi caută-n suflet, vre-o urmă de ură.

    Îi caută-n suflet, (prin frig şi teroare),
    O vină ce nu e, (dar care îi doare).
    O vină cumplită, (cu chipul ascuns),
    Ce nu vor s-o poarte, şi-o dau lui Iisus.

    Iisus în celue-i bătut (şi ucis),
    De semenii noştrii. Şi, vai!, n-a fost vis!.
    Iisus, vinovatul ce-n veac n’are vină,
    Din ziduri şi stihuri, lăuntric suspină.

    Şi astăzi i’aducem o vină ce nu e,
    Şi-n chip stiinţific, îl batem în cuie,
    Că cere (şi spune), ce-i prea greu de dus,
    De’aceia, ne facem, (cum vrem), un Iisus.

  5. Ganditi-va ca dupa atatia ani, unul care vrea sa ne “modernizeze si civilizeze”, are portretul lui pauker pe la birou si pe unde l-o mai avea…

  6. Pingback: URLA HAITA… Strigatul zguduitor de marturisire si avertisment al unui mare roman, supravietuitor al fenomenului Pitesti: NICOLAE PURCAREA -
  7. Pingback: TORTIONARII INCHISORILOR ROMANIEI (1) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: NICOLAE PURCAREA - marturii despre reeducarea prin tortura de la Pitesti (si VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Despre EXPERIMENTUL PITESTI... In premiera la TV, de Pasti: Povestea dramatica a lui TACHE RODAS si TEODOR STANESCU la Antena 3/ Lectia de demnitate si adevar a fostului detinut politic PAUL DUMITRESCU, la Realitatea TV - Razboi întru Cuvânt - Recomanda
  10. Pingback: GHEORGHE JIMBOIU: “un inger in trup”, un alt incontestabil sfant al inchisorii Targu-Ocna – JUMATATE DE VEAC DE LA MUTAREA IN VESNICIE (†27 mai 1963) -
  11. Pingback: 23 iulie – PITESTI: DESCHIDEREA SCOLII DE VARA “Fenomenul Pitesti”, vizita la inchisoare si slujba de pomenire a victimelor “REEDUCARII”. Lansarea cartii: “Eu sunt scribul…” - Anunturi
  12. Pingback: Eu sunt scribul…. MIHAI BURACU – amintiri sfasietoare din “cel mai cumplit laborator al terorii”, EXPERIMENTUL SATANIC DE LA PITESTI -
  13. Pingback: RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU - Recomandari
  14. Pingback: Istoricul Alin Muresan despre EXPERIMENTUL PITESTI [video]: Care este “PERVERSITATEA celor care aduc în discuţie „FILOLEGIONARISMUL” unor deţinuţi de la Piteşti”;Ceea ce s-a întâmplat în închisoarea Guantanamo se aseamănă cu ce
  15. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – Interviu inedit din 1991 despre CUMPLITELE PATIMIRI DIN INCHISORILE COMUNISTE, despre metodele satanice de anchetare, reeducare, delatiune si dezbinare si CUM LUCREAZA PROVOCATORII ODIOSI -
  16. Pingback: “Cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”: EXPERIMENTUL PITESTI. Despre reeducarea prin tortura la emisiunea ROMANIA, TE IUBESC (Video) | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: MARTURISITORUL NICOLAE PURCAREA A TRECUT LA DOMNUL | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Din amintirile unui preot mult patimitor in inchisorile comuniste: PARINTELE MIHAI LUNGEANU despre PUTEREA IZBAVITOARE A RUGACIUNII CONTINUE si intalnirile cu PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “O singură noapte nu m-am rugat și îmi reproşez asta toat
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare