“EDUCATIE PENTRU SANATATE” SAU REEDUCARE SEXUALA? Ce se mai experimenteaza in SCOALA ROMANEASCA? (video)/ Proiectul lui CERNEA de inlocuire a OREI DE RELIGIE cu ETICA – adoptat prin aprobare tacita la CAMERA DEPUTATILOR/ Gruparile pro-homosexualitate – nemultumite de “progresele” catolicilor

19-10-2014 13 minute Sublinieri

 *

Dezbatem in editia de astazi a emisiunii Universul Credintei modul in care se face educatia, in scoala romaneasca.
Inceputul de an scolar a fost, ca de fiecare data cu plusuri si cu minusuri – daca ne referim la logistica, la cat de curate sau nu sunt salile de clasa. Insa nu despre aceste lucruri ne am propus sa vorbim, ci despre cum ar trebui sa ne educam copiii, fie ca vorbim de mediul familial, fie ca vorbim de scoala. Vom aborda si un subiect sensibil in care veti afla si despre actiuni educative din zona organizatiilor non-guvernamentale care isi propun sa se ocupe si de educatia sexuala a elevilor din scolile romanesti.

TVR 1, Universul Credintei, 4 octombrie 2014
Invitati: Irina Nastasiu, jurnalist, din partea Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita din Romania si Gabriela Alexandru, profesor de fizica.
Moderator: Andrei Victor Dochia
Redactor: Rafael Udriste

  • Cultura Vietii:

Drepturile părinților în asigurarea educației copiilor lor

DREPTURI PARENTALE ÎN ASIGURAREA EDUCAȚIEI COPILULUI LOR

(descarcă document în format pdf)

• Constituția României
Art. 29 (6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

• Declarația Universală a Drepturilor Omului
Art. 26 (3) Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori.

• Convenția Internațională cu Privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale
Art. 13 (3) Statele părți la prezenta Convenție se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituții de învățământ, altele decât cele ale autorităților publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educație și de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri.

• Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Art. 14 (3) Libertatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ cu respectarea principiilor democratice, precum şi dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice şi pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.

• Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului
Art. 5 Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.
Art. 14 (2) Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia.

• Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale
Art. 2 Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

• Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului
Art. 5 (1) Statele participante la prezenta Convenţie convin: b) că este necesar să se respecte libertatea părinţilor şi, dacă este cazul, a tutorilor legali:
1. de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ altele decât cele ale statului, dar corespunzătoare normelor minime care pot fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente;
2. de a asigura, conform modalităţilor de aplicare proprii legislaţiei fiecărui stat, educaţia religioasă şi morală a copiilor în conformitate cu propriile lor convingeri; de asemenea, nici o persoană sau nici un grup nu trebuie să fie constrânse să primească o instrucţie religioasă incompatibilă cu convingerile lor.

Argumente fundamentale în favoarea drepturilor părinților

Părinții au dreptul fundamental de a-și crește și educa propriii copii după cum consideră de cuviință, întrucât autoritatea lor o precede, în mod natural, pe cea a statului. Iată un adevăr pe care statul modern, fie că nu poate scăpa de reflexele paternaliste din perioada socialistă, fie că abia acum le descoperă prin intermediul unei „Stângi luminate”, tinde să îl uite. Nici statul român nu face excepție. Reducerea treptată a vârstei minime obligatorii de școlarizare – întâi de la 7 ani la 6 ani (prin sinistrul experiment al „clasei zero”), acum la 5 ani și în curând, anunță Ministerul Educației, la 3 ani, s-a făcut în aceeași logică strâmbă conform căreia autoritatea guvernamentală ar fi principalul motor al plusvalorii în societate și ca atare trebuie să poată prelua spre creștere și educare copilul, chiar în contra voinței părinților, întrucât știe mai bine. Și nu este singurul exemplu: obsesia cu care se încearcă forțarea „obligativității” vaccinării copiilor preșcolari sau intenția de introducere a educației sexuale obligatorii sunt semne la fel de îngijorătoare ale extensiei inadmisibile a autorității publice înspre sfera privată.

Vă propunem o analiză pe această temă semnată de Melissa Moschella – asistent universitar de filosofie la Catholic University of America și beneficiară a unei burse academice Myser la Centrul de Etică și Cultură al University of Notre Dame. Publicat în original pe site-ul The Public Discourse.

Dreptul și responsabilitatea educării copiilor aparțin în primul rând părinților, sau statului? Și cine ar trebui să prevaleze atunci când părinții și statul nu sunt de acord cu privire la conținutul, metodele și obiectivele educației?

Disputele despre drepturile părinților sunt, în cele din urmă, dispute despre autoritate. Fie autoritatea creșterii copiilor rezidă fundamental în comunitatea politică (care delegă parțial această autoritate părinților), fie ea este naturală și pre-politică, întemeindu-se pe natura relației dintre părinte și copil.

Dacă autoritatea creșterii copiilor stă, în ultimă instanță, în mâinile statului, atunci preferințele statului cu privire la modul de educare a copiilor ar trebui să prevaleze, de regulă, atunci când există un conflict cu preferințele părinților. În schimb, dacă autoritatea părinților asupra propriilor copii este naturală și pre-politică, atunci familia este, efectiv, o comunitate suverană celulară în cadrul comunității politice extinse. Ca orice comunitate suverană, ea are dreptul de a-și administra afacerile interne liberă de orice amestec extern coercitiv, cu excepția cazurilor de abuz și de neglijare.

Pledoarie pentru autoritatea părinților

Orice apărare principială a autorității părinților trebuie să ia în considerare în primul rând relevanța morală a legăturii biologice dintre părinte și copil și a legăturilor biologice, în general. Ființele umane sunt ființe corporale. Corpurile noastre nu sunt simple instrumente exterioare ale unui „eu” sau sine conștient, rațional, volitiv, emoțional – ele sunt intrinseci și esențiale identității personale. Dacă mi se vandalizează mașina, se aduce o daună proprietății mele, dar dacă îmi este rupt un braț, mi se aduce o vătămare mie. Această perspectivă asupra persoanei implică faptul că o relație biologică este, în sine și prin sine, o relație personală.

Relațiile personale – relațiile în care persoanele implicate joacă un rol unic și irepetabil, comparativ cu interacțiunile cu alții în care acestea doar îndeplinesc o funcție pe care oricine altcineva care posedă competențele relevante ar putea-o îndeplini – au relevanță morală, deoarece ne modelează viața și identitatea în moduri profunde și de durată. Acestea sunt relații în care o persoană ajunge să depindă în mod unic de o alta și, din acest motiv, constituie fundamentul unor obligații speciale, personale.

Relația biologică dintre părinte și copil este o relație personală tocmai în acest sens. Funcționând drept cauză biologică a existenței copilului și furnizând baza genetică și biologică pentru identitatea personală a copilului, părinții stabilesc o relație personală cu copilul lor. Această relație le conferă responsabilitatea specială ca, într-un anumit sens, să termine ceea ce au început atunci când au adus pe lume o nouă persoană umană. Căci este important să ne reamintim că gestația umană nu se termină după nouă luni: deși gestația fizică se termină la naștere, după aceasta trebuie să fie parcursă o perioadă îndelungată de creștere psihologică, morală și intelectuală înainte de a se forma un om matur.

Relația personală stabilită de părinți cu copilul lor începând din momentul concepției le conferă acestora obligația personală și specială de a se îngriji de nevoile inerente dezvoltării copilului la toate nivelurile, până când acel copil își poate acoperi respectivele nevoi de unul singur. De asemenea, le conferă o competență unică în efectuarea acestei sarcini. Copiii află lucruri însemnate despre propria identitate prin interacțiunile cu familia biologică și, poate cel mai important, beneficiază profund de pe urma experienței iubirii sigure și necondiționate a celor care i-au conceput și născut.

Crucial pentru susținerea afirmației că părinții dețin autoritatea primară și pre-politică asupra copiilor lor este faptul că responsabilitatea părinților pentru creșterea copiilor este personală, și prin urmare netransferabilă. A avea un copil este, în acest sens, analog cu a invita pe cineva la o cină romantică – ambele creează obligații care pot fi îndeplinite numai de tine, și de nimeni altcineva. Desigur, există multe scuze valabile pentru care se poate anula cina planificată, așa cum pot exista scuze valabile – motive serioase, care au în vedere copilul – de a nu crește propriul copil. În astfel de cazuri, lucrul cel mai responsabil și iubitor pe care îl pot face părinții este să caute o familie adoptivă stabilă care să crească acel copil, dar nici măcar cea mai iubitoare familie adoptivă nu poate niciodată înlocui părinții biologici, cu care copilul păstrează o legătură permanentă, personală.

Este important de menționat că, deși din paternitatea adoptivă lipsește aspectul biologic, părinții adoptivi sunt părinți adevărați, iar rădăcina ultimă a autorității lor părintești este de asemenea pre-politică, în sensul că aceasta se revendică din relația părinte-copil, și nu de la stat. Părinții adoptivi formează legături psihologice strânse cu copiii lor și le modelează profund identitatea, dându-le „naștere”  din punct de vedere psihologic, moral, social și intelectual. Mai mult, deși părinții adoptivi sunt autorizați de agențiile statului, care acționează ca intermediari până la plasarea reușită a copilului într-o familie bună, drepturile (și responsabilitățile) părinților adoptivi de a conduce educația și creșterea copiilor lor nu își au originile în acordul contractual cu statul. Dimpotrivă, acestea decurg din relația personală profundă pe care o stabilesc cu copilul, relație ce îi face, pe fiul sau fiica lor adoptivi, dependenți în mod unic de ei pentru îndeplinirea nevoilor de țin de dezvoltarea lor.

Astfel, primul argument în favoarea autorității naturale, pre-politice a părinților asupra copiilor este, pe scurt, acela că părinții, în virtutea relației lor personale cu copiii, au obligații speciale de tip personal și, prin urmare, netransferabile, de a crește copiii respectivi. Pentru părinții biologici, această relație și obligația specială aferentă față de copil încep din momentul concepției, în timp ce pentru părinții adoptivi, relația începe prin asumarea voluntară de către aceștia a îndatoririlor părintești, dar se transformă apoi rapid într-o relație personală autentică, relația în sine constituind sursa obligațiilor părintești și a dreptului de a le îndeplini.

În al doilea rând, drepturile (și autoritatea) părinților sunt reversul obligațiilor acestora. Pentru a-și putea îndeplini responsabilitățile părintești personale și serioase, părinții au nevoie de un spațiu în care să poată lua deciziile privitoare la cel mai bun mod de a-și crește copiii. Drepturile părinților de a-și îndeplini obligațiile în conformitate cu ceea ce le dictează conștiința pot fi înțelese drept un fel de „sferă de suveranitate”, în care părinții dețin autoritatea de a lua decizii controversate cu privire la îngrijirea copilului, fără amestecul coercitiv al statului. Această sferă de suveranitate este foarte extinsă și impermeabilă în aspectele asociate cu educația religioasă și morală, acestea fiind aspectele creșterii copilului care comportă cea mai mare importanță ca părinții să le îndeplinească personal.

În al treilea rând, a permite părinților să exercite o amplă autoritate discreționară în educarea copiilor lor este de asemenea, ca regulă generală, în interesul copiilor. Fiecare copil este unic, iar părinții prezintă cele mai mari șanse de a ști și a le păsa de ceea ce va fi mai bine pentru un anumit copil. Mai mult, învățarea unor valori care se bat cap în cap acasă și la școală poate genera confuzie și dăuna dezvoltării morale și psihologice a copiilor. Astfel, este important pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor ca părinții să își poată scuti copiii de la acele aspecte ale programei față de care au obiecții morale. Părinții trebuie, în plus, să poată alege școli care aderă la valorile pe care ei le transmit copiilor acasă.[1]

Uneori, desigur, chiar și părinții cu principii dau greș în educarea copiilor, dar cu excepția cazurilor de abuz sau neglijare autentice (definite nu din perspectivă ideologică), statul trebuie să se abțină să intervină coercitiv împotriva obiecțiilor de conștiință ale părințilorStatul nu deține autoritatea pentru acest lucru, iar un tipar de intruziune exagerată a statului în viața de familie subminează condițiile necesare formării relațiilor intime, de încredere între părinte și copil, care sunt extrem de importante pentru binele copiilor.

Rolul statului în educația copiilor

Adițional față de rolul primar al părinților, statul are și el un rol în educație. Aceasta, deoarece autoritatea politică, precum orice autoritate, există pentru a promova binele comun, care include binele individual al membrilor comunității. În comunitatea politică, binele comun implică și educarea viitorilor cetățeni. Cu toate acestea, rolul și autoritatea statului de a promova binele copiilor sunt subsidiare, adică secundare rolului părinților, și servesc funcția de a-i ajuta pe părinți în sarcina lor educativă, nu de a uzurpa sau de a submina eforturile educative ale părinților.

Statul legiferează, pe bună dreptate, regulamente de învățământ, pentru a se asigura că toți copiii primesc o educație de bază, care le va permite să devină membri productivi și cu respect pentru lege ai societății, care își cunosc drepturile și obligațiile civice. De asemenea, statul îi împiedică, pe bună dreptate, pe părinți să își educe copiii într-un mod ce ar putea constitui o amenințare pentru ordinea publică – dacă părinții incită copilul la un comportament violent, de exemplu. Dincolo de aceasta, statul poate promova anumite valori pe care le consideră deosebit de importante sau urmarea învățământului superior, prin mijloace necoercitive. Coerciția, însă, trebuie limitată cât mai mult posibil, pentru a evita uzurparea autorității părinților.

Este util să ne închipuim relația dintre stat și familie ca fiind analogă cu relația dintre o comunitate de națiuni și fiecare stat suveran. În cadrul comunității de națiuni, fiecare stat are dreptul de a-și conduce propriile afaceri interne. Astfel, există o normă împotriva amestecului, obligatorie pentru celelalte state. În problemele care sunt, de drept, de competența și autoritatea statului respectiv, există excepții limitate de la norma împotriva amestecului, cum ar fi abuzurile grave ale drepturilor omului.

În mod similar, fiecare comunitate politică se compune din numeroase familii, comunități naturale cu propria structură de autoritate naturală pusă în serviciul binelui membrilor familiei, mai ales al copiilor. În domeniile care aparțin de competența familiei – în primul rând, creșterea copiilor – statul are obligația generală de a oferi asistență, dar într-un mod care respectă, și nu uzurpă sau contrazice, autoritatea părinților. Intervenția coercitivă este justificată numai în cazurile paralele cu cele de intervenție internațională, cum sunt cazurile de abuz și neglijare.

Determinarea faptelor care constituie abuz sau neglijare poate fi dificilă in extremis, dar sarcina probei pentru justificarea intervenției revine eventualului intervenient. În cazurile neclare, părinții trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție.

Implicațiile politice ale drepturilor părinților

Argumentația în favoarea drepturilor părinților are implicații cruciale asupra politicilor, cu o relevanță enormă în dezbaterile contemporane. Educația sexuală, de exemplu, este un aspect foarte intim al educației unui copil, care, tocmai din acest motiv, se încadrează în sfera de autoritate legitimă a părinților. În măsura în care statul consideră necesar să ofere o astfel de educație în școlile publice, părinții trebuie să fie consultați cu privire la conținutul acesteia și să li se ofere drepturi generoase în ceea ce privește renunțarea la astfel de cursuri.

Mai general, trebuie făcute ajustări chiar și în cazurile în care regulamentele de învățământ rezonabile ar împiedica părinții să își crească copiii așa cum se simt obligați să o facă.Gândiți-vă la comunitatea Amish, în care, din motive religioase, educația formală a copiilor este întreruptă la vârsta de 14 ani, sau la reclamanții din cazul Mozert c. Hawkins, care au dorit să își scutească copilul de la un curs de lectură orientat pe diversitate care intra în conflict cu credințele lor religioase. Astfel de ajustări trebuie făcute cu excepția cazului în care acestea subminează serios un interes de stat care este într-adevăr important.

Părinții nu trebuie să se vadă forțați, din motive financiare, să își trimită copiii la școli în care valorile predate intră în conflict cu cele pe care ei doresc să le transmită copiilor lor. Un program eficient de bonuri valorice sau burse este, prin urmare, de asemenea necesar din perspectiva drepturilor părinților.

Ar mai fi multe de spus pentru reda complet principiile argumentate pe scurt mai sus și implicațiile politice ale acestora. Totuși, prezentarea generală de mai sus, a unei argumentații filosofice în favoarea drepturilor părinților, poate ajuta la clarificarea ariei de aplicabilitate și a limitelor autorității părinților și a statului în materie de educație și poate servi ca bază pentru o apărare solidă a drepturilor părinților de a-și educa propriii copii în conformitate cu propriile valori, chiar dacă – sau mai ales dacă – aceste valori sunt disonante față de ideologiile predominante.[2] […]/ integral pe culturavietii.ro

Camera Deputaților a adoptat legea pentru înlocuirea din trunchiul comun a „Religiei” cu “Etica și cultura civică”.

La începutul acestui an, Remus Cernea depus la Camera Deputaților un proiect de lege care prevede, în esență următoarele:

Este introdusă disciplina “Etică și cultura civică” în trunchiul comun, în locul disciplinei “Religie”. Scopul disciplinei “Etică și cultura civică” este de a cultiva spiritul critic, raţionalitatea şi empatia în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală propriu fiecărui elev, dar şi acela de a prezenta drepturile omului şi reperele instituţionale şi valorile fundamentale ale unei societăţi deschise şi democratice.

Religia poate fi studiată, în continuare, la cerere, ca disciplină facultativă, dar nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele facultative de religie împotriva voinţei sale ori a părinților săi în cazul copiilor care nu au împlinit încă 16 ani.

La disciplina facultativă “Religie” nu se acordă note, ci calificative care nu sunt luate în considerare la media generală. Manualele şi materialele auxiliare utilizate la orele de religie nu pot conţine afirmaţii cu caracter discriminatoriu ori referiri jignitoare la adresa altor culte sau persoane fără religie.

Conform datelor afișate pe site-ul camerei Deputaților, proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului legislativ și din partea Comisiei Juridice, de disciplină și imunități.

“Este un pas foarte bun înainte și un succes de etapă. Copiii din România merită șansa de a studia “Etica și cultura civică”, drept o materie inclusă în trunchiul comun. Copiii din România ar trebui să nu fie expuși îndoctrinării religioase în școli întrucât aceasta le poate afecta grav formarea culturală, morală și intelectuală”, susține Remus Cernea, scrie Voxpublica.realitatea.net.

Iniţiatorul legii, Remus Cernea, explică, în expunerea de motive, diferenţa dintre materie opţională şi materie facultativă: materia opţională poate fi aleasă dintr-o listă, elevul fiind obligat să aleagă dintre acestea, în timp ce materia facultativă, cum ar deveni religia, poate fi urmată sau nu, la libera decizie a părinţilor sau elevilor.

“Religia va rămâne şi poate fi urmată, la cerere, de către orice elev, ca disciplină facultativă“, spune Remus Cernea.

“Din punctul meu de vedere, orele de religie nu ar trebui predate în mod confesional în şcolile publice, întrucât atunci ele ar reprezenta ore de îndoctrinare religioasă. (…) Îndoctrinarea intensă din şcoli i-a făcut pe unii copii să ajungă, traumatizaţi, la psiholog. Alţii au dezvoltat comportamente intolerante faţă de minorităţile religioase ori cele sexuale. Nu puţini s-au lăsat impresionaţi de poveştile din Biblie despre originea lumii şi a oamenilor, astfel că doar 14% dintre elevii din clasele VIII-XII consideră evoluţionismul corect şi 73% creaţionismul, conform unui studiu efectuat la iniţiativa Guvernului României acum câţiva ani”, explică Remus Cernea.

Un cardinal american va fi retrogradat din cauza poziţiei sale faţă de noile prevederi ale Bisericii Catolice. Cardinalul Raymond Burke este un critic fervent al mişcării Papei Francisc de a tempera punctul de vedere al Bisericii privind homosexualitatea.

Cardinalul Burke a declarat pentru Buzzfeed că va fi mutat pe o poziţie inferioară din cauza opunerii sale la noile viziuni exprimate de Papa Francisc.

Suveranul Pontif va conduce un consiliu la Vatican privind posibilele reforme din Biserică şi modul în care aceasta abordează problemele sociale.

Un raport preliminar al discuţiilor sinodului extraordinar privind familia a fost dat publicităţii. Documentul arată că trebuie temperată atitudinea împotriva homosexualilor şi că ei „au daruri şi calităţi“, dar şi că limbajul trebuie să fie binevoitor atunci când se discută despre homosexualitate şi locul ei în Biserică, informează BBC.

Grupurile catolice pentru drepturile homosexualilor s-au declarat dezamăgite, după ce episcopii au respins propunerile privind o mai alrgă acceptare a homosexualilor, propuneri ce aveau susținerea Papei Francisc, potrivit BBC News. Chemarea de a „accepta și aprecia” homosexualii s-a aflat într-un proiect de raport, dar nu a reușit să obtină susținerea a două treimi dintre episcopi, la un sinod ce a avut loc la Roma.

Raportul final arată doar că ar trebui „evitată discriminarea homosexualilor”.

Alte paragrafe care sugerează că persoanele divorțate și catolicii recăsătoriți ar trebui să primească binecuvântare, nu au fost aprobate. Sinodul se va reuni din nou abia peste un an, urmând să dezbată subiecte la ordinea zilei.

Mai mult de 200 de episcopi din întreaga lume au petrecut două săptămâni la Vatican, discutând despre unele dintre cele mai controversate probleme legate de viața de familie.

Adunarea a arătat faptul că există o linie de ruptură în interiorul Bisericii Catolice, legate de adaptarea învățăturilor tradiționale la sexualitatea umană specifică secolului 21.

Papa Francisc a făcut un apel important la tradiționaliști să nu rămână închistați în interiorul regulilor, dar cardinalii și epicopii conservatori au respins acest apel până la finalul sinodului.

Noua Cale, un grup catolic american, care luptă pentru drepturile homosexualilor, a anunțat că este „extrem de dezamăgit” de faptul că raportul sinodului nu a reținut „o primire miloasă pentru lesbiene și homosexuali, așa cum se preciza în proiectul raportului”.

Dar a adăugat că este benefic faptul că sinodul este „deschis la discuții”, pentru a oferi „speranță că lucrurile se vor schimba pe parcurs”.

Un al grup american, DemnitateSUA, a afirmat într-o declarație dată publicității: „Din păcate, azi doctrina a câștigat în detrimentul nevoilor pastorale. Este dezamăgitor că cei care recunosc nevoia pentru o Bierică mai inclusivă au fost învinși”.

Christopher Lamb, jurnalist la publicația catolică britanică The Tabler, a declarat pentru BBC că discuțiile din interiorul sinodului au reprezentat „un mare succes în sine”. Este important să ne amintim că mulți dintre episcopi sunt din țări în care homosexualitatea este ilegală, a spus el.

Trei paragrafe cruciale din documentul final au primit mai mult de 50% dintre voturi, deși nu au obținut majoritatea necesară de două treimi. Acest lucru va ca subiectele să mai fie dezbătute înainte de reunirea sinodului, la Roma, peste un an.

Paragraful 55 din raportul final, care a fost rescris de mai multe ori în ultima săptămână, insistă că deși nu poate fi făcută nicio analogie între uniunile între persoane de același sex și căsătoria dintre o femeie și un bărbat, „bărbații și femeile cu tendințe homosexuale trebuie primite cu respect și delicatețe”.

Episcopii romano-catolici au respins sambata ceea ce ar fi putut fi o acceptare istorica a homosexualilor, renuntand la parti dintr-un document controversat care vorbeste intr-o maniera mai pozitiva decat oricand in istoria Bisericii despre homosexuali, scrie Reuters. 

Documentul, emis la finalul sinodului, dupa doua saptamani, de circa 200 de episcopi Romano-Catolici din intreaga lume, indica o divizune puternica in randul Bisericii Catolice pe probleme precum homosexualii si catolicii care au divortat si s-au recasatorit.

Dupa ce luni a fost emis un draft initial, episcopii conservatorui au promis sa schimbe limbajul in ceea ce priveste homosexualii, coabitarea si recasatoria, spunand ca s-a creat confuzie in randul credinciosilor si s-a atentat la familia traditionala. 

Sectiuna de doua paragrafe a documentului final referitoare la homosexuali era intitulata “Atentie pastorala catre persoanele cu orientare homosexuala”. Cea dinainte, versiunea de trei paragrafe, spunea “Primirea homosexualilor”. 

Versiunea initiala vorbea de “acceptarea si valorizarea orientarilor sexuale ale homosexualilor” si de a ii “primi acasa” pe homosexuali. Versiunea finala a eliminat aceste fraze si mare parte din terminologia pe care progresistii din randul Bisericii si grupurile pentru drepturile homosexualilor au considerat-o un progres important. 

Versiunea noua foloseste un limbaj mai vag, mai general, repetand afirmatii existente inainte – homosexualii “trebuie sa fie primiti cu respect si sensibilitate” si ca discriminarea fata de homosexuali “trebuie evitata”. 

Purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, a declarat ca intregul document va servi la o reflectare mai profunda in randul catolicilor inainte de sinodul definitiv de anul viitor. 

In adresarea sa finala, Papa Francisc, care le-a cerut episcopilor sa se exprime sincer, a spus ca ar fi fost “ingrijorat si intristat” daca nu ar fi existat discutii asa aprinse si oneste.  Papa a avertizat si fata de “rigiditatea ostila” a traditionalistilor” precum si de “bunavointa distructiva” a progresistilor care vor schimbarea cu orice pret.


Categorii

Cultura desfraului, Educatie, Homosexualitate, Irina Nastasiu, Papa (Papism), Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Scoala romaneasca, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la ““EDUCATIE PENTRU SANATATE” SAU REEDUCARE SEXUALA? Ce se mai experimenteaza in SCOALA ROMANEASCA? (video)/ Proiectul lui CERNEA de inlocuire a OREI DE RELIGIE cu ETICA – adoptat prin aprobare tacita la CAMERA DEPUTATILOR/ Gruparile pro-homosexualitate – nemultumite de “progresele” catolicilor

  1. Eu locuiesc in Finlanda unde casatoriile intre homosexuali sunt acceptate etc. Cu toate acestea copiii mei au dreptul la ora de credinta ortodoxa, iar orele de educatie sexuala nu contin explicatii atat de detaliate cat cele care sunt preconizate in programa scolara din Romania. Depinde mult de clasa, de profesori si de parinti. Personal am stat cu ochii pe tot ce s-a predat la scoala si Slava Domnului ca nu a fost nimic de genul celor auzite in videoclipul de mai sus. S-a pus insa accentul pe pericolul iubirilor precoce, a bauturilor alcoolice si a drogurilor.

    Cred ca in Romania este vorba mai mult, de cativa smintiti la cap care vor sa introduca o ideologie a lor cu forta. Dureros sa vad ca asta se intampla intr-o tara crestin ortodoxa.

  2. Remus Cernea: “Din punctul meu de vedere, orele de religie nu ar trebui predate în mod confesional în şcolile publice…”

    1) Solutia ar fi ca prin referendul pe tara sau local, scolile publice sa devina scoli confesionale ortodoxe.

    De la politicieni, “democratic alesi” nu mai poti avea mari asteptari…

    In momentul in care 75% din scolile publice romanesti ar deveni confesionale-ortodoxe – prin referendum, s-ar respecta vointa poporului.

    2) Materia educatie sexuala si cea de Cultura civica, ar trebui sa se desfasoare optional, cu acordul parintilor…

  3. “Argumente fundamentale în favoarea drepturilor părinților”

    O exptimare care nu este foarte fericit aleasa in contextul de azi, CU TOATE CA PE FOND ESTE CAT SE POATE DE JUSTIFICATA !

    Expresia “drepturile omului” este parte componenta a unai ideologii politice, anticrestina, care se face in occident. Intrand pe acest fagae, poti avea un succes sau mai multe, dar vine momentul cand ti se vor impune si mari ticalosii.
    Ti se va spune: drepturile omului (in contexrt global le-ai accepat in folosul sau), trebuie sa le accepti si cand nu-ti convine…

    Daca accepti “drepturile parintilor”, ca parte integranta a “drepturilor omului” va trebui sa accepti in mod democratioc si “drepturile copiilor”.

    Trebuie gasita o formulare, neintegrabila in ideologia “drepturilor omului”.

  4. In cartea Zeul tolerantei se arata ca la actualul sistem juridic mondial bazat pe drepturile omului, s-a lucrat sute de ani.
    In timpul razboiului rece, blocul comunist (URSS+China+satelti) nu a modicicat nimic semnificati. Daca rasfoti presa vremii, veti vedea ca pe la Viena si Helsinky se dicuta desptre drepturile omului si respectarea lor – principiu acceoptat dupa conferinta de la Helsinky din 1975.

    Ceausescu si probabil alti lideri comunisti -ii tot dadea cu “dreptul la munca” ca sa contracareze drepturuile pe care nu le respecta comunismul din Romania. Daca acest drept ar fi fost inclus ca drept oficial al omului, sistemuol economic occidental ar fi avut probleme mari.

    Sfarsitul razboiului rece confirma faptul ca drepturuile omului, in diverse contexte istorice si aplicarea lor, le “stabileste marele licurici”.
    Influenta sistemului comunist asupra lor nu a avut efect.

  5. Doamne!!!

    ,,Drepturile omului”… la ce?
    Dreptul la muncă, la educația pentru înobilare, înălțare şi sfințire, dreptul la LIBERTATEA de a nu mai fi rob simțurilor,viciilor, patimilor duhului, dreptul la viață a ne-născuților, dreptul la o bătrânețe omenească după ani de plată la casa pensiei, dreptul de a refuza imoralitatea, deviațiile comportamentale, sexuale… dreptul de a mustra şi înfiera răul care distruge, omul, natura, familia şi societatea…, aceste drepturi le impune Cernea şi cei de deasupra şi din aturajul lui?
    NUUUU!!!.
    Cernea se crede erou. Se crede om, umanist, omenos, plin de dragoste de semenii… DISCRIMINAȚI. Săracii,bolnavii, cei cu handicap, cei fară posibilitate accesului la o educație, la un loc de muncă, la o viață decentă, la libretăți cetățeneşti, etc… ăia nu sunt discriminați!.
    Oare cei pentru care se bate Cerne (şi clica), chiar sunt discriminați ? de cine???
    Dacă da, atunci sunt din pripriile lor mizerii, de nesimțirea şi de vina de a nu lupta (până la sânge) pentru a fi oameni fireşti şi în rând cu ceilalți. Nu sunt discriminați nici de cum de semenii lor. Nu. Că nu sunt infirmi. Nu sunt în imposibilitatea de a se îndrepta, de a lupta pentru îndreptare. Poartă o vină ce le aparține.
    Acelea nu sunt drepturile omului. Dacă e… pe aşa, la ce ne mai trebuie atunci educație ? La ce ne mai trebuiesc cele coercitive (care fac discriminare)?

    Drepturile omului? Nu!!! Acele sunt drepturile satanei asupra omului, societății şi lumii.
    Se scoate religia din şcoală (prin paşi mărunți). Se dă frâu liber depravării ŞI MAI ALES ÎMBOLNĂVIRII copiilor de la vârste tot mai fragede. Copii nu au discernământ iar părinții responsabili sunt amenințați cu ,,legi” împotriva omului, osândiți şi disprețuiți.
    Să nu ne facem părtaşi izgonirii ortodoxiei din şcoli, şi a Domnului Dumnezeu din şi dintre copii României.

  6. @e.vi:

    Trebuie avut in vedere ca proiectul lui Cernea a fost adoptat tacit, adica pur si simplu deputatii nici nu s-au facut timp sa se uite peste el. Exista o foarte mica spre nula sansa ca acesta sa fie votat in Senat. Sigur ca el si sustinatorii lui au interesul sa prezinte asta ca pe un succes, insa nu e cazul.

  7. Bunul Dumnezeu,să facă milă cu noi şi cu copii noştrii.

  8. acest Remus Cernea se razboieste cu morala crestina de ani de zile, probabil acesta e telul vietii lui (de pana acum); daca noi, crestinii, preoti si mireni ne-am fi rugat cum trebuie, Bunul Dumnezeu i-ar fi luminat mintea si el ar fi vazut Adevarul; bietul om, e in intuneric, sa ne rugam, preoti si mireni, si Bunul Dumnezeu sa ne asculte rugamintea. AMIN.

  9. @ admin
    Sa nu subestimam proiectul acesta de lege, la un moment dat cand se va da semnal de sus si nu se va mai putea evita aprobarea lui, va fi adoptat.

    Exista cam 3 situatii posibile:
    1. Situatia cea mai favorabila dar nedecisiva absolut, proiectul e igonarat deliberat pt ca prin respingerea lui in faza superioara din Senat, inainte de alegeri, presedintele al carui partid a avut majoritate la respingerea lui sa ia capital electoral si din sfera ortodoxa.
    E nedecisiva absolut pt ca proiectul poate fi reluat candva in viitorul apropiat si legat si de alte proiecte de lege .

    2.Situatia negativa- in care va fi adoptat acum, dar, promulgat dupa alegeri cand nu mai conteaza scaderea capitalului de imagine pt presedinte ci consolidarea mandatului prin obedienta fata de diferite cercuri externe.

    3.Situatia expectativa, in caz ca proiectul e respins, el va fi refacut cu mici modificari si aprobat dupa prezidentiale intr-un termen mai scurt decat cel anterior.

  10. Pingback: PAPA FRANCISC si gestionarea iezuita a AGENDEI HOMOSEXUALE si “REFORMISTE”. Ce ramane dupa “istoricul” CONCILIU CATOLIC dedicat temelor “FAMILIEI”? - Recomandari
  11. Practica paşilor mărunți şi folosirea conjucturilor favorabile va face posibilă trecerea şi validarea acesteia, ca lege (împotriva ortodoxiei).

  12. Ce vremuri traim oare… E de necrezut ca aceste atentate asupra sufletului si constiintei umane pot sa se indeplineasca in orice moment, fiind necesar doar sa treaca alegerile, pentru ca pana la urmatoarele, mai e mult timp si oamenii uita. Culmea este ca voteaza in functie de ce se discuta in ultimele zile, uitand raul care s-a facut inainte. Asa s-a intamplat in Franta. Asa se perpetueaza un sistem stricat in care omul uita de ce au fost in stare cei pe care ii voteaza din nou.
    Daca in atatea tari are loc aceasta lupta impotriva constiintei copiilor, asta o sa ajunga si la noi, neintampinand prea multa opozitie.
    Oamenii nu au educatie legata de acest domeniu, nu cunosc cele aratate aici, li se vorbeste altceva, aceste subiecte sunt oprite in toata mass media, in timp ce ele reprezinta un fenomen, mondial.
    Cunosc aceasta doar cei care trebuie sa indeplineasca aceste “planuri de invatamant” profesori, elevi, dar NU se vorbeste asa ceva la tv si nici nu sunt combatute. Jurnalistii sunt obligati sa le accepte, ei nu se vor opune.
    Cine se va mai putea mantui dintre cei cazuti inca din frageda varsta unei asemenea propagande…
    Ne bucuram de cateva persoane care merg la biserica nevazand, ca generatiile tinere crescute cu calculatorul plin de violenta si stricaciune, nu mai au rabdare si interes sa mearga la biserica, iar cele cateva persoane care vin ne amagesc ca este totusi cineva acolo. Poate daca nu ar mai veni nimeni am intelege cruda realitate in care ne gasim si am face ceva.
    Aici e problema, ca cei care au nesansa de a avea astfel de cursuri care le strica mintea si ii atrage nepermis de mult, nu vor mai fi interesati de cele care tin de mantuire, ci vor incerca sa-si satisfaca aceste ganduri inoculate tocmai acolo unde nu te asteptai, la scoala.
    Pornind de la un astfel de motiv, ar trebui aratat preotilor care asteapta sa vina oamenii la biserica, ca la un moment dat, din generatia tanara needucata si lasata sub influenta manelelor, filmelor, muzicii proaste de azi, nu va mai veni aproape nimeni. Orele de starnire sexuala, le va bulversa mintea incat e posibil sa nu ii mai intereseze nimic legat de viata spirituala, deci trebuie sa ne opunem acestor ore, macar pentru faptul ca aceia, multi, nu vor veni la biserica.

  13. Pingback: Un cunoscut editor catolic trage un semnal de alarma: ASISTAM LA INCEPUTUL CAPITULARII INSTITUTIILOR CATOLICE IN PRIVINTA CASATORIEI HOMOSEXUALE - Recomandari
  14. Pingback: ORGANIZATIILE PRO-HOMOSEXUALITATE SI SECULARISTE FAC PRESIUNI PENTRU EDUCATIE SEXUALA OBLIGATORIE. Care e pretextul derizoriu de care s-au folosit/ SEX DE LA 13 ANI! – o lectie de educatie sexuala in MAREA BRITANIE - Recomandari
  15. Pingback: Sandro Magister, autor catolic, despre “OPERATIUNEA BERGOGLIO” de RECASTIGARE A POPULARITATII VATICANULUI. Acomodarea PAPEI FRANCISC cu IDEOLOGIILE DOMINANTE si impactul revizuirii temei homosexualitatii asupra raporturilor VATICANULUI cu BISE
  16. Pingback: CUM “ÎNTREBUINȚĂM” COPIII?/ Programul OBAMA de raspandire globala a HOMOSEXUALITATII/ guvernul va implementa “EDUCATIA PENTRU SANATATE” in scoli/ Alte exemple de perversiuni oribile predate la “EDUCATIA SEXUALA”/ Ste
  17. Pingback: CUM “ÎNTREBUINȚĂM” COPIII?/ Programul OBAMA de raspandire globala a HOMOSEXUALITATII/ Guvernul va implementa “EDUCATIA PENTRU SANATATE” in scoli/ Alte exemple de perversiuni oribile predate la “EDUCATIA SEXUALA”/ Ste
  18. Pingback: Cotidianul Adevarul dezinformeaza, inventand “SCHISMA” dintre Biserica Ortodoxa si Vatican pe tema CASATORIILOR HOMOSEXUALE/ De ce este BOR dusmanul comod si util? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: VATICAN. Documentul de lucru pentru CONCILIUL consacrat FAMILIEI nu ar mai contine prevederile “revolutionare” privind HOMOSEXUALITATEA | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: PAPA FRANCISC: IDEOLOGIA GENULUI ESTE DEMONICA. TEORIA GENULUI neaga natura femeii si barbatului EXCLUDE credinta in Dumnezeu – O POZITIE CATOLICA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare