Fapte si istorii care contrazic MITOLOGIA terorismului islamist ca manifestare a unui RAZBOI AL CIVILIZATIILOR. Legatura dintre COLONIALISM, SCLAVIE si rapirile in masa practicate de BOKO HARAM in Nigeria/ O relatie speciala: SUA FACE ECHIPA CU AL QAEDA, DIN NOU

30-12-2015 6 minute Sublinieri
arma-ahrar-al-sham

sursa: haspers.org / The view through the scope of a weapon that belongs to a member of Ahrar al-Sham, Idlib, Syria, March 2015 © Khalil Ashawi/Reuters

Statul Islamic, Boko Haram, Al Qaeda, jihadism, terorism, atentate. Cum ne reprezentam aceste realitati care sunt, deja, cotidiene? Mitologia furnizata de mass-media mainstream si de principalele puteri euro-atlantice este, pe scurt, bazata pe ideea conflictului civilizational intre reprezentantii societatilor “deschise” si “valorilor” occidentale si cei ai societatilor “inchise”/retrograde/inapoiate, furnizoare de fundamentalism si extremism religios – in special islamic. Lumea “societatilor deschise” si a “valorilor” este prezentata, astfel, ca o cetate atacata de forte ale intunericului terorist.

Definit astfel, pericolul este ambiguu, deoarece nu e vorba despre state inamice, cu care pot exista armistitii, acorduri, cu care, oricat ar fi de incastrate in “axa raului”, se pot face diverse parteneriate, negocieri (vezi acordul din 2015 cu Iranul). In schimb, in cazul terorismului, ni se spune ca este vorba despre organizatii cu contur neclar, care, cel mult, au un fel de statalitate incipienta (cazul Statului Islamic). Dat fiind acest gen de pericol, difuz, dar extrem, imprevizibil, dar cu declansare certa, este de la sine inteles ca solutia care ni se propune este intarirea serviciilor secrete si limitarea drepturilor civile.

Daca suntem intr-un razboi neconventional cu un inamic perfid, atunci e justificata starea de urgenta si supravegherea generalizata. Si, in fine, daca acest razboi este cauzat de un conflict civilizational, atunci lumea occidentala este nevinovata, este tinta si victima, este martirizata de barbarii invadatori.

Principala utilitate a acestei mitologii este ca serveste de minune PR-ului diferitelor complexe militaro-industrialo-securiste care isi promoveaza, astfel, agenda radicala de crestere exponentiala, fara precedent, a puterii fata de societate. O astfel de mitologie ascunde, de asemenea, cauzele reale ale haosului actual, care nu tin de “civilizatie” cat de geopolitica, de strategiile de putere si de obtinere a dominatiei globale urmarite de diverse imperii si vasalii acestora. Lumea occidentala se afla adanc legata si este principala responsabila pentru activarea resorturilor care au dus inclusiv la fenomene ca terorismul.

Numeroase organizatii teroriste islamiste au fost nascute cu concursul si, uneori, cu sprijinul direct al tarilor occidentale sau/si membre NATO. Obiectivul pentru asemenea masinatiuni este intarirea dominatiei in zone sensibile ale lumii. Este vorba despre un lant de complicitati si interese imperiale care vizeaza controlul resurselor si ascendentul geopolitic.

Cateva articole recente readuc in atentie aceste realitati mascate de mitologia dominanta. Astfel, Christof Lehman, pe siteul nsnbc.me, in textul intitulat How Colonialism Benefits from Boko Haram’s Mass Kidnapping of Girls”/ Cum castiga colonialismul de pe urma rapirilor de fete ale Boko Haram, considera ca

“rapirile in masa ale elevelor nigeriene de catre Boko Haram sunt doar varful unui aisberg al sclaviei din Africa. Sclavia si traficul [de carne vie – n.n.] sunt mult mai mult legate de conflicte in care state-nucleu ale NATO si organizatii teroriste ce au legaturi cu serviciile secrete ale statelor respective joaca roluri cheie. In ultima instanta, conflictul, sclavia si traficul, precum si prostitutia, sunt legate de chestiuni ce tin de suveranitate [nationala – n.n.]”

Mai departe, Lehman sustine ca Boko Haram, care si-a inceput resurectia acum 5 ani, ar fi inarmata si finantata de servicii secrete din cadrul unor state nucleu ale NATO. Obiectivul unei asemenea actiuni ar fi, conform autorului citat, destabilizarea tarii africane pentru a justifica o prezenta militara a NATO in cadrul acesteia.

“Unul din cele mai recente incidente care sprijina astfel de supozitii este furnizat de o inregistrare clandestina a unei conversatii Turkey_MIT_THY_NIGERIA_SMUGGLING_WEAPONS_ADtelefonice dintre Mustafa Varank, ce are legaturi stranse cu guvernul AKP si cu serviciile secrete ale Turciei si un oficial al Turkish Airlines. Conversatia celor doi contine detalii despre traficul de arme din Nigeria.”

Lehman citeaza un exert in sclavie si trafic de carne umana, Emma Christopher, care a subliniat faptul ca mii de oameni sunt cumparati si vanduti in Nigeria in fiecare an, majoritatea acestora fiind copii. Insa problema este mai veche, de vreme ce, conform unei estimari din 2003 a Organizatiei Internationale a Muncii, aproximativ 6 milioane copii nigerieni ar fi fost traficati la un moment dat in timpul vietii lor.

Data fiind amploarea acestui fenomen, autorul se intreaba de ce institutiile media si statale occidentale au inceput, brusc, sa vorbeasca insistent despre rapirile practicate de Boko Haram? Conform analistului Finian Cunningham, la mijloc ar fi vorba despre folosirea Boko Haram pe post de organizatie proxy care destabilizeaza tara. De altfel, aceasta organizatie a inceput sa fie activa intr-un timp in care economia si a exporturile de petrol ale Nigeriei sunt in crestere.

Sclavia si traficul de carne umana din Africa sunt si extrem de profitabile. Conform estimarilor, “afacerea” aduce 1,6 miliarde de dolari anual, o cifra care depaseste PIB-ul insumat a mai multe tari africane. 

Un alt caz in care colonialismul este legat de sclavie este cel al industriei de ciocolata bazata pe exploatarea muncii copiiilor. Astfel, arata Lehman, interesele strategice ale Frantei in Coasta de Fildes explica interventiile mai mult sau mai putin acoperite ale acesteia in tara africana si rasturnarea unui regim care cauta sa se scuture de dominatia franceza. Miza: mentinerea sistemului de dominatie neocoloniala de pe urma caruia castiga Franta. Alte activitati in care se foloseste munca in regim de sclavie sunt cele legate de exploatarea minelor.

In acelasi sens, Lehman mentioneaza sclavia sexuala a fetelor din Tunisia care ar fi fost traficate prin Turcia si exploatate de jihadistii angajati in razboiul anti-Assad din Siria. Insa retelele de prostitutie si trafic de carne vie cu femei africane sunt foarte prezente inclusiv in tarile occidentale. Principalele bazine de “recrutare” sunt fostele colonii franceze si tarile supuse unor puternici factori de destabilizare, cum ar fi organizatiile teroriste.

Pe scurt, aparitia unor astfel de organizatii ar tine nu atat de cultura locala sau pur si simplu de resurgenta “fundamentalismelor”, nu sunt fenomene spontane, ci tin de diversele strategii de putere si dominatie, de interesele fostelor puteri colonialiste, de obtinerea controlului unor resurse naturale si umane exploatabile.

Constatari similare se regasesc si intr-o contributie publicata in numarul din decembrie 2015 al revistei Harpers, semnata de Andrew Cockburn: “A Special Relationship. The United States is teaming up with Al Qaeda, again/ O relatie speciala. SUA face echipa cu Al Qaeda, din nou”

Articolul este o retrospectiva a parteneriatelor realizate in diverse momente si contexte intre SUA si Al Qaeda. “Retrospectiva” incepe cu colaborarea SUA/CIA cu mujahedinii angajati, in anii ’80, in luptele impotriva URSS din Afganistan. Desi administratia americana si presa mainstream nu au admis deschis aceasta colaborare, treptat au iesit la iveala dovezi convingatoare. Interesanta este afirmatia unui ambasador american din Pakistan, Robert Oakley:

“Daca amesteci islamul cu politica, obtii un explozibil mult mai puternic, si a avut succes in a-i scoate pe sovietici din Afganistan.”

Oricum, ajutorul american acordat mujahedinilor dateaza de mult mai devreme decat se stie, inca de la sfarsitul anilor ’70, Zbigniew Brzezinski aratand ca presedintele J. Carter semnase documentele secrete prin care islamicii erau ajutati de americani inca dinainte de invazia sovietica.

bin-laden-brzezinski

Mujahedin primind instructiuni de la finantatorii americani (Afganistan, 1981).

Mai mult decat atat, SUA (CIA) a continuat sa sprijine recrutarea de jihadisti pentru gruparea care, mai tarziu, va deveni Al Qaeda, si dupa 1989, dupa ce razboiul din Afganisthan se incheiase prin retragerea rusilor. Nu era vorba doar despre tolerarea activitatilor de recrutare, ci de o implicare activa, americana, in cresterea organizatiei. Dupa marturia unui oficial american, Ed McWiliams:

“Am incurajat recrutarea nu doar a sauditilor, ci si a palestinienilor si libanezilor si a unei mari varietati de combatanti, care trebuiau sa mearga in Afganistan si sa poarte jihad. A fost parte a planului CIA. Asta era jocul.”

Alianta SUA cu arabii sauditi era mai ampla decat folosirea unor combatanti. Conform unor marturii, in unele tari arabe se ducea o puternica propaganda pro-jihad, marcata de mesaje ca “trebuie sa mergi la jihad, lasa-ti familia, lasa scoala”. O astfel de manevra era in interesul regimurilor din Arabia Saudita si Egipt care voiau sa scape de propriile grupuri de radicali sau potential radicali, directionandu-i catre destinatii externe.

CIA contribuise la crearea retelei de jihadisti pentru a o folosi in diverse scopuri de destabilizare in functie de obiective geopolitice. O parte din ei erau planificati sa fie folositi impotriva Iranului. Insa, in curand, reteaua a inceput sa activeze si pe teren american. Un prim atentat a avut loc in 1993, cand o bomba a explodat la baza turnurilor de la World Trade Center. Afirmarea lui Osama bin Laden drept lider al jihadistilor a avut, de asemenea, legaturi puternice cu Arabia Saudita, care, de altfel, a refuzat sa transmita date banale despre acesta la cererea CIA.

Cockburn continua istoria manipularii miscarilor islamice de catre americani trecand la prezent: conflictul din Siria.

“Intr-o lume normala, dezastrul [atentatului de la 11 septembrie-n.n.] ar fi trebuit sa puna capat definitiv gustului Washingtonului pentru mixarea islamului cu politica. Insa vechile obiceiuri mor greu.”

Una din gruparile de jihadisti din prima linie a razboiului dus impotriva regimului Assad din Siria este Jabhat al-Nusra, ramura a Al Qaeda. Aliata cu alte grupari de militanti, Al Nusra s-a format si a evoluat sub auspiciile principalilor sponsori ai “rebelilor”: Arabia Saudita, Turcia, Qatar. Conform autorului, in martie 2014, in cadrul unei “camere de coordonare” din sudul Turciei, de factura americano-turco-saudita, ar fi fost date ordine gruparilor rebele sa coopereze cu reteaua Al Qaeda.

Cockburn observa, de asemenea, si modul contrastant in care au fost interpretate revolutiile arabe de catre administratia si presa americana in raport cu Al Qaeda. Daca New York Times titra optimist ca revolutiile arabe vor duce la sfarsitul jihadismului si al organizatiilor ca Al Qaeda, conducatorii acesteia considerau, in schimb, ca rebeliunile sunt foarte benefice pentru raspandirea activitatilor jihadiste.

Pana si Fratia Musulmana, organizatia islamista a Egiptului, isi are originile in manevrele serviciilor secrete britanice care doreau sa combata miscarile nationaliste sau de stanga egiptene.

Revenind la Siria, afirmarea unor noi grupari intr-o maniera spectaculoasa, cum este cazul Statului Islamic, nu poate fi explicata decat prin existenta unor finantari extrem de generoase. Unele surse din cadrul serviciilor secrete s-au intrebat, inca din iulie 2014:

“oare cati bani sauditi sau qatarezi – nu neaparat finantari guvernamentale directe, ci o tolerare a acestora – sunt SYRIA-CONFLICT-NUSRAdirectionati catre Statul Islamic? Ca ISIS sa fie capabil sa actioneze astfel pe regiunile sunnite din Irak trebuie sa existe o finantare substantiala si sustinuta. Astfel de lucruri pur si simplu nu se intampla spontan.”

Si implicarea Turciei in sprijinirea grupurilor jihadiste a devenit foarte clara inca din 2013. Turcia si Qatar au refuzat, astfel, vehement, sa semneze o declaratie de condamnare a unei organizatii jihadiste care opera in Siria (Ahrar al-Sham), pentru simplul motiv ca era creatia lor. Cerinta pe care aliatii acestor tari, inclusiv SUA, au admis-o, comunicatul final fiind lipsit de orice fel de mentiune a grupurilor teroriste respective.

Exista, de altfel, un curent hranit de diverse think-tankuri, reviste si voci ale unor fosti lideri ai serviciilor secrete care cer adminisratiei SUA sa “reconsidere”, pe baze pragmatice, legaturile cu Al Qaeda si conducatorul acesteia. Adica sa-si formalizeze, practic, o mai veche alianta.

Asadar, chestiunea terorismului se pune in termenii intereselor marilor puteri si ai complexelor militaro-industriale care profita de pe urma proliferarii unor astfel de organizati, nu in termenii razboaielor civilizatiilor sau in cei ai fenomenelor spontane. Organizatiile teroriste sunt manufacturate de diverse servicii secrete si au roluri conforme cu interesele strategice ale marilor puteri sau puterilor regionale. 

Material realizat de Cuvantul-ortodox.ro

*


Categorii

America, Irak, Servicii secrete, Siria, Statul Islamic (ISIS), Teroarea "terorismului", Traduceri, Transcrieri-Redactari, Tunisia, Turcia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Fapte si istorii care contrazic MITOLOGIA terorismului islamist ca manifestare a unui RAZBOI AL CIVILIZATIILOR. Legatura dintre COLONIALISM, SCLAVIE si rapirile in masa practicate de BOKO HARAM in Nigeria/ O relatie speciala: SUA FACE ECHIPA CU AL QAEDA, DIN NOU

  1. Americanii macar au un obicei care le camufleaza manariile curente. Dupa cateva decenii “dau pe fata” lucrarea serviciilor, se revolta toata societatea, se face mult tam tam, dar nimeni nu e pedepsit. La noi macar l-au tras de guler pe Visinescu, dar ceea ce s-a intamplat in penitenciare la noi era si mai pe fata, si mai cu martori si documente, decat ce pun la cale pe la spate altii mai destepti. Pe urma i-au temperat cu legea antilegionara. In timp ce se face exercitiul asta de falsa democratie, se intampla ceea ce au descris autorii mai sus. Adica, deseori, tocmai lucrurile incriminate de intreaga lor societate, eventual si in repetate randuri, se fac iarasi pe la spate. Numai faptul ca ne-am uitat pasiv, o lume intreaga, la cele intamplate in Siria, imi ridica semne mari de intrebare. Nimeni n-a cutezat sa miste in fata soldatului global. Doar evenimentele tragice de la Paris au lasat o bresa pentru actiune. Striga si din adancuri mortii care au pierit inecati, barbati, femei si copii, pe langa cei care si-au gasit sfarsitul in acest razboi artizanal. Dumnezeu nu a plecat la culcare, ci s-ar putea sa le pregateasca osanda pe potriva. Daca sunt lucruri grave ale acestora, care totusi ies la suprafata, atunci imi inchipui ca sunt foarte multe si foarte grave care raman tainuite pana considera Dumnezeu sa le vadeasca.

  2. La Digi se vorbeste in schimb de colaborarea BOR cu Securitatea…

  3. http://www.globalresearch.ca/boko-haram-in-nigeria-historical-and-political-economic-exploration/5498451

    Sa nu uitam ca Nigeria e o tara care a refuzat(cu pretul amenintarilor americane care vizau “pachetelele” cu alimente modificate genetic pentru sarantocii de africani) casatoriile homosexuale.

  4. LA MULTI ANI!!! Va urez cer senin pe toate planurile, multa sanatate si mii de multumiri pentru lucrul placut Domnului pe care il faceti cu curaj. Sa ajungem in 2016 si la capitolul “moartea pacatosilor vei vedea”, adica sa-i vedem pe cat mai multi oameni dintre cei mai rai ca incep sa se jertfeasca pentru Domnul si nu pentru nelegiuiri si desertaciuni. Sper sa mai moara si din pacatele mele.

  5. Pingback: CARE SUNT SANSELE IZBUCNIRII UNUI RAZBOI MAJOR SI CUM NE VA AFECTA?/ “Lebedele negre” ale Orientului Mijlociu. SE VA CREA UN STAT SUNNIT IN SIRIA SI IRAK? Despre BALCANIZAREA Siriei si Irakului/ ISRAELUL SE TRANSFORMA INTR-UN REGIM EXTREMIST S
  6. Pingback: CARE SUNT SANSELE IZBUCNIRII UNUI RAZBOI MAJOR SI CUM NE VA AFECTA?/ “Lebedele negre” ale Orientului Mijlociu. Despre BALCANIZAREA Siriei si Irakului/ ISRAELUL SE TRANSFORMA INTR-UN REGIM EXTREMIST SIONIST-RELIGIOS?/ Alte previziuni 2016: CONF
  7. Pingback: PRIGOANA CRESTINILOR DIN NIGERIA. 110 de eleve crestine, rapite de gruparea terorista BOKO HARAM
  8. Pingback: TRAGEDIE IN RUSIA unde un incendiu intr-un mall a ucis zeci de copii (Video)/ NIGERIA: fetele capturate de BOKO HARAM, eliberate. O singura victima e detinuta in continuare: O CRESTINA CARE A REFUZAT SA SE CONVERTEASCA LA ISLAMISM
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare