FORT 13 JILAVA: istorii tulburatoare din inchisoare cu Constantin Iulian, Gheorghe Jijie si altii/ Despre FENOMENUL PITESTI cu Alin Muresan/ BISERICA ORTODOXA SI PRIGOANA COMUNISTA [documentare si interviuri VIDEO]

19-03-2012 10 minute Sublinieri

fort13 jilava

  • Adevarul: 

FOTO/VIDEO Povești cumplite din „Închisoarea morții”, locul unde nu aveai voie să mori până nu erai bătut, torturat și anchetat

Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai sângeroase temnițe comuniste, aflată la marginea Bucureștiului, a rămas în amintirea foștilor deținuți drept o casă a groazei, unde bătaia și tortura îi dezumanizau. Foștii prizonieri din „Închisoarae morții” s-au întors, după mai bine de jumătate de secol, în camerele de tortură unde au îndurat suferințe cumplite. Toți cei care aveau inteligența să înțeleagă comunismul și curajul să i se opună erau aruncați în groaznica pușcărie.

Chiar dacă mâncarea era puțină și fără gust, cei închiși în fort nu mureau de foame. Gardienii aveau grijă de ei. Grijă să mănânce ceva în permanenţă. Să mănânce bătaie. Una consistentă, cu ciomagul şi cu multă ură.

Bâte de plăcere

„A fost interesantă povestea cu bătaia. Gardianul mi-a spus să stau la dușuri, iar el a plecat să-și ia scula de bătut. Eu îmi apăram numai fața, că asta era mai importantă. Stăteam într-o parte și mă apăram, instinctiv. Și intram în el, ca să-i micșorez alonja. Mi-am dat seama că și el era speriat și striga «Domne’ ce te bagi în mine?»”, a povestit fostul deținut Emilian Mihăilescu.

Bătrânul Gheorghe Jijie și-a amintit cum îndura bâte pe spate din simplul amuzament al păzitorilor. El a povestit că gardienii erau școliți să-i tortureze pe prizonieri, însă unii aveau o plăcere să-i lovească pe spinare. Și drumul dus-întors spre baie era cumplit. Două drumuri, două ploi de lovituri. „Asta era, trebuia să fim permanent sub teroare”, a mărturisit Jijie.

Amintirea celor uciși

„Am fost torturat groaznic, întors pe masă și tocat pur și simplu. Când m-am reîntors, anul trecut, în camera de tortură, nu îmi mai găseam gândurile. Mă năpădeau amintirile și-i vedeam pe cei care au fost uciși în camera aceea de tortură”, a spus, vizibil afectat, Constantin Iulian.

Investigatorii, bestiile cu ciomag

Fostul deținut Gheorghe Jijie a explicat că investigatorii încercau să afle tot felul de lucruri de la pușcăriași prin bătaie și tortură. Adevărul este că numai la aceste lucruri se rezuma ancheta. Nici măcar ei nu știau ce doreau să audă.

„M-au luat și m-au dus într-o cameră de anchetă, unde erau vreo 10-12 gardieni care stăteau cu ochii pe mine. Unul punea întrebările, iar eu trebuia să răspund imediat. Dacă nu răspundeam, îmi dădea una cu un ciomag. Trebuia să răspunzi imediat, să n-ai timp să te gândești. Spre sfârșit, am căzut extenuat după patru ore de bătaie. Și iarăși cu ciomagul pe mine, ca să mă ridic”, și-a amintit Jijie cu groază.

Ancheta berbecilor

Bătrânul a adăugat că investigatorii puneau niște întrebări absurde „la care nici nu știai ce să răspunzi”. „Nici ei nu erau orientați, nu știau ce anume vor. Asta era toată ancheta: «Spune!» , «Ce să spun?», «Spune!», «Și dă-i bătaie, că nu vrea să spună». Dar eu nu știam ce să spun”, a explicat fostul prizonier. „Poate că n-ar fi fost așa de complicată și de grea ancheta dacă investigatorii ar fi fost niște oameni inteligenți. Dar erau niște berbeci”, a completat Jijie.

Mulțumiri pentru suferință

Constantin Iulian a spus că nu-și dorește să se răzbune, chiar dacă suferințele prin care a trecut au fost inumane. „De exemplu, Enoiu a fost unul dintre investigatorii mei, încă mai trăiește, e cel care a condus echipa care m-a torturat pe mine. Dar nu l-am căutat pe niciunul. În solemnul apus al vieții ajungi la niște concluzii foarte diferite de cele din tinerețe. În tinerețe poate vrei să te răzbuni, poate vrei să-i mai dai o palmă sau să-l înjuri măcar. Dar ajungi la o anumită înțelepciune târzie.

Foștii deținuți din fortul de la Jilava și-au trăit viețile ghidați de vorbele lui Petre Țuțea, care a fost torturat, ani la rând, în închisoarea comunistă de la Aiud: „Să-i mulțumin lui Dumnezeu că ne-a dat ocazia să suferim pentru neamul nostru”.

FOTO/VIDEO Poveşti cutremurătoare din Fortul 13 Jilava: foştii deţinuţi îşi amintesc cum au făcut cunoştinţă cu groaza, bătaia şi ploşniţele

Prizonierii torturaţi în Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai cumplite puşcării comuniste, aflată la marginea Bucureştiului, îşi aduc aminte de primele momente petrecute în temniţa în care au fost schingiuiţi şi umiliţi. Intelectualii care au avut curajul să se ridice împotriva dictaturii au fost „cazaţi“ în fortul de la Jilava şi au cunoscut teroarea, bătaia, mucegaiul şi ploşniţele.

Cei care au fost încarcerați în temuta ocnă și au suferit torturi cumplite, atât fizice, cât și psihice, s-au întors în camerele de detenție după mai bine de 50 de ani. Ei au povestit cum mâncau bătaie de la gardieni și cum se târau ca să se poată așeza pe culcușul rudimentar. „Mă întorc dupa 55 de ani așa de tumultoși, încât liniștea de aici parcă e dintr-altă lume. De fapt, a fost o altă lume aici. Parcă e ceva ireal”, a mărturisit Valentin Cantor, un fost deținut politic, întors în carcera în care suferise ani întregi.

Închis la vârsta de 17 ani

„Pe drumul de la autobuz, până la intrare, am simțit ploaia de lovituri a gardienilor. Nu eram condamnați, eram aduși aici în prevenție. Aveam numai 17 ani”, și-a amintit Gheorghe Nichifor, în timp ce scotea din portofel o fotografie cu el pe vreme când era în clasa a 11-a.

Emilian Mihăilescu și-a amintit de primele clipe în care a făcut cunoștință cu suferința. „Când am ajuns la Jilava, în miez de noapte, ne-au tuns și ne-au azvărlit în câte o celulă. Când am intrat în celulă, am crezut că intru în «Azilul de noapte» al lui Gorky.  Ceva atât de hidos, o hrubă boltită, vopsită în alb. Pe coridoare era smoală neagră. Două hârdaie (vase de lemn folosite pe post de toaletă / n.r. ), de o sfoară atârnau niște resturi dintr-o rogojină care ar fi trebuit să marcheze locul unde îți făceai nevoile. Și paturi suprapuse pe trei rânduri”, a relatat Mihăilescu.

Puşcăria, ca o casă de nebuni

Fostul deținut a comparat închisoarea cu un azil de nebuni. „Încă nu se dăduse deșteptarea, iar când s-au auzit zăvoarele, toți s-au ridicat în capul oaselor. Și când am văzut arătările alea cenușii, legate la cap, am zis că mă aflu într-o casă de nebuni”, a povestit Mihăilescu.

Groaznicul reduit

Foștii deținuți și-au amintit de încăperea numită reduit, unde erau înghesuiți peste o sută de prizonieri. „Când am intrat în încăperea aceea, mai bine spus temniță, am fost șocat de un aer umed și cald. Nu e de mirare, pentru că în acea încăpere eram peste o sută de persoane”, a mărturisit Cantor.

Constantin Iulian, care a experimentat și el tortura din reduit, și-a amintit cum era nevoit să se târască pe coate pentru a se așeza pe așa-zisul pat. „Am stat de trei ori prin Jilava. Prima dată am stat la reduit, unde eram peste 120 de oameni. Când am intrat eu în cameră, toate locurile erau pline și mi-au spus că nu am loc decât jos la șerpărie. De ce șerpărie? Pentru că trebuia să te târăști pe coate ca să poți ajunge acolo. Și așa am fost eu primit la Jilava: la șerpărie”, a povestit fostul prizonier.

Patul-sicriu

Teroarea sicriului a rămas în amintirea lui Cantor, chiar și după jumătate de secol de la detenție. „Când venea timpul de culcare, noi trebuia să ne târăm pur și simplu sub primul prici (pat rudimentar din scânduri / n.r.), ca să stăm undeva peste noapte. Și primul rând de prici era așa de jos, încât, dacă nu țineai capul potrivit, te loveai cu fruntea de scândurile primului prici. Te simțeai ca într-un fel de sicriu”, a spus bătrânul.

„Iar pe prici erau puse niște rogojine roase de vreme, de mizerie, pe care doremeam. Asta era tot, nu saltea, nu aveai pernă. Era foarte bine populată de ploșnițe Jilava. Ploșnițele erau prietenele noastre de fiecare zi și noapte”, a completat fostul prizonier Gheorghe Jijie.

„Cei care erau pe priciuri se întorceau la comandă, fiindcă stăteau numai pe o parte, nu puteai să stai pe spate.  Iar, pe timpul nopții, unul comanda «Pe partea cealaltă» și atunci se întorcea toată lumea”, a adăugat Constantin Iulian.

Aerul sfânt

Gheorghe Jijie parcă mai simțea, încă, zăduful ce stăpânea temnița pe timpul verii. „Era așa de prost aerul, încât de multe ori când intra câte o muscă, cădea, murea. Geamurile erau astupate cu scânduri. Vara era îngrozitor. Vara, ăia de jos primeau în cap transpirația celor de sus”, a povestit fostul deținut.

Cea mai mare fericire a celor încarcerați în Fortul 13 era o gură de aer. Eram fericiți când se deschidea o ușă, că intra aer. Vă dați seama în ce situație de subuman ești? Pentru că eram înghesuiți unu-într-altul, dormeam aproape în picioare”, a mărturisit Gheorghe Nichifor.

FOTO/VIDEO Poveşti cutremurătoare din „Închisoarea morţii”, locul unde înfometarea îţi lua minţile, iar frunza de salată era un miracol

Foştii deţinuţi din Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai temute închisori comuniste, aflată la marginea Bucureştiului, au mărturisit că foamea era stăpâna tuturor celulelor. Gardienii încercau să-i determine să-şi toarne colegii de carceră, ademenindu-i cu şuncă, „chiar şi cu muştar”.

Cei întemnițați în fort au povestit, la mai bine de jumătate de secol de la detenție, că foamea devenea tot mai obsesivă. Prizonierii primeau doar câte un polonic de mălai fiert și câte o zeamă de resturi vegetale.

„Să vă vorbesc despre ce înseamnă foamea? E inutil, e literatură. Până nu rabzi tu de foame, nu știi. Și nu așa o zi, că nu înseamnă nimic. E foamea asta care te cuprinde încet-încet, care te stăpânește”, a explicat fostul deținut, Emilian Mihăilescu.

Meniul zilei: mălai şi zeamă de resturi

Gheorghe Jijie a mărturisit că ciorba de resturi animale, pe care abatoarele le aruncau, era o delicatesă în rândul pușcăriașilor flămânzi. „Dimineața ne dădeau terci, adică un polonic de mălai fiert, că nu era mămăligă. La prânz, de obicei primeam o ciorbă, ori de arpacaș, ori de fasole, ori de…nimic, cu niște resturi de vegetale. De două ori pe săptămână ne dădeau și niște reziduri animale, pentru că fortul avea legătură cu niște abatoare din zonă. Ce nu se putea vinde, se arunca, copite și altele, pe care le fierbeau pentru noi”, a povestit bătrânul.

„Mâncam încet, să am senzaţia că e bun”

„Prizonierii pândeau cum umbra se lasă pe cărămizi și știau că trebuie să se dea masa, înainte de a se auzi zgomotul de castroane. Devenea obsesiv. Îmi luam castronul și mâncam cu spatele la ceilalți. Mâncam încet-încet, să am senzația că e bun”, a adăugat Mihăilescu.

Cârnaţi şi şuncă, răsplată pentru turnători

Gardienii găseau tot felul de modalități cumplite pentru a-i face pe prizonieri să vorbească, să-și toarne colegii de celulă. Când nu apelau la tortură și umilință, păzitorii încercau să-i ademenească pe deținuții înfometați cu cârnați, șuncă, „chiar și muștar”, a povestit un fost prizonier.

Turbat după macaroanele din gunoi

Emilian Mihăilescu și-a amintit de bucata de macaroane cu brânză care i-a luat mințile. El a văzut-o în vârful unui morman de gunoaie și a venerat-o.Dar n-a avut-o niciodată. Pură tortură.

„Căram mizerii care se strângeau în temniță, iar, în curtea fortului, în vârful unei movile trona o bucată de macaroane cu brânză, rumenită frumos. Mi s-a făcut negru înaintea ochilor, stomacul a început să-mi ghiorțăie. Mă gândeam cum să fac s-o iau, dar îmi era rușine să mă reped s-o înșfac de pe mormanul de gunoaie. Mă frământa chestia asta. Am mai trecut de câteva ori pe acolo, de fiecare dată turbam de poftă. Și la un moment dat a dispărut. A luat-o unul dintre noi, dar care a fost fericitul, nu știu”, a mărturisit, râzând copios, bătrânul.

Salata verde miraculoasă

Galina Rădulean, o femeie care a îndurat suferințele Fortului 13 cot la cot cu bărbații, a explicat ce însemna cu adevărat o salată verde. „Țin minte că, la o plimbare, într-un strat de flori, am văzut o salată verde. Mi s-a părut ceva miraculos și nu m-am putut stăpâni. Când gardianul nu era atent, m-am repezit și am furat-o. Am adus-o în celulă și am împărțit-o la toată lumea. Fiecare avea câte o frunză”, a relatat bătrâna zâmbind.

FOTO Prizonier pentru o zi. Povestea cutremurătoare a Fortului 13 Jilava, unde intelectualilor li se ştergea orice urmă de viaţă

Teroare, umilinţă, sânge şi dezumanizare. Chiar şi aceste cuvinte înfiorătoare sunt departe de a descrie suferinţa pe care au îndurat-o toţi cei care au fost întemniţaţi, ani la rând, în cea mai groaznică puşcărie comunistă, Fortul 13 Jilava, de la marginea Bucureştiului.

Am petrecut o zi printre pereţii scrijeliţi şi plini de mucegai ai celulelor înfricoşătoare de sub pâmânt, unde umezeala era apăsătoare, iar aerul rece, aproape dureros. Am ascultat cu fruntea încreţită poveştile cutremurătoare ale deţinuţilor din Fortul 13, care au fost torturaţi până la moarte, pentru că erau inteligenţi şi curajoşi, pentru că au îndrăznit să se ridice împotriva doctrinelor dictatoriale.

Acum mai bine de 130 de ani, acest loc a fost construit în scop militar, pentru a-i apăra pe oameni. În 1880, Carol I a gândit un sistem de apărare în jurul Bucureştiului, format din zeci de forturi şi baterii, care astăzi au rămas abandonate. Al 13-lea fort din această serie a avut un traseu diferit, un traseu pătat cu sânge. În 1907, Fortul 13, aflat la zece metri sub nivelul solului, a fost transformat în puşcărie pentru ţăranii răsculaţi, însă teroarea a început în 1945, odată cu instaurarea comunismului în România.

Regula era clară: toţi opozanţii regimului erau „cazaţi“ în celulele de piatră, unde se respira groază. Deţinuţii erau, în cea mai mare parte, intelectuali, oameni şcoliţi care aveau resursele să înţeleagă comunismul şi curajul să i se opună. Profesori, artişti, oameni de ştiinţă, toţi erau nişte gunoaie care meritau să moară. Gândacul strivit era norocos faţa de aceşti oameni blânzi care nu erau demni de o moarte rapidă, ci erau condamnaţi la suferinţă şi la umilinţe inimaginabile.

Frigul.

Am ajuns la Fortul 13 în dimineaţa de 29 februarie, într-o zi cu opt grade Celsius, împreună cu un grup de vizitatori. Am avut de partea mea soarele care mai ridica puţin temperatura şi hainele groase, îmblănite. Cu toate acestea, după ce am stat 15 minute în prima încăpere a fortului groazei, am resimţit un frig înţepător, din cauza cimentului şi a pereţilor îngheţaţi. M-a mâhnit slăbiciunea mea când am aflat că prizonierii de aici se chinuiau iarnă după iarna să supravieţuiască la minus 20 de grade. Fără nicio sursă de căldură, făra haine groase, fără lumină. Doar cu o pereche de pantaloni şi o cămaşă de pânză, cu picioarele scufundate în apă.

Pentru că erau înghesuiţi câte 50 de oameni în fiecare încăpere, culcuşul era pentru cei norocoşi. Mulţi dormeau direct pe cimentul îngheţat. Paturile de lemn supraetajate erau atât de apropiate încât prizonierii care prindeau ultimul loc de jos erau nevoiţi să se târască pentru a se așeza.

Foametea, bătaia şi speranţa.

Un colţ de pâine şi o zeamă de legume ori de tărâţe era singura hrană pe care o primeau deţinuţii într-o zi. Toţi beau apă dintr-o singură găleată. Nu mureau de foame. Gardienii aveau grijă  de ei. Grijă să mănânce ceva în permanenţă. Să mănânce bătaie. Una consistentă, cu ciomagul şi cu multă ură.

Pe un perete era scrijelit un mesaj cutremurător: „Dacă vrei să trăieşti, bagă paie sub haine“. Tehnica era menită să atenueze loviturile puternice de ciomag şi să mai încălzească trupurile slăbite şi bolnave ale deţinuţilor.

Am ajuns şi în camerele de tortură, unde prizonierii erau deseori închişi, câte doi într-o celulă de două ori cât o cabină telefonică. O noapte întreagă erau obligaţi să se plimbe prin încăperea îngustă, legaţi cu lanţuri de picioare. Când acestea nu mai zdrăngăneau, veneau gardienii cu bâtele şi le reaminteau violent deţinuţilor că nu au voie să se odihnească niciun minut.

Lăsaţi fără nume. Fără număr.

Toate chinurile la care erau supuşi cei întorşi împotriva sistemului reprezentau modalităţi cumplite de dezumanizare. Se încerca exterminarea psihică a omului intelectual. Deţinuţii nu mai aveau identitate, nu mai puteau gândi. Majoritatea prizonierilor îşi pierdeau viaţa, însă, în prezent, nimeni nu ştie câte suflete au pierit în Fortul 13. Nimeni nu a ţinut cont, nu aveau nici măcar un număr de înregistrare. Era evident, din moment ce păzitorii inculţi nu ştiau să numere. Sau să citească.

Gardienii erau aleşi după agresivitate, de obicei din rândul rromilor. Condiţia era să nu aibă mai mult de patru clase şi să fie, preferabil, de la ţară. Li se dădeau un ciomag şi o uniformă, suficient pentru oamenii primitivi să creadă că sunt nişte zei. După zeci de poveşti inimaginabile ale celor care au supravieţuit „Închisorii morţii“, frigul nu a mai însemnat nimic pentru niciunul dintre noi, iar, când am ieşit din fort, am preţuit lumina soarelui. Am lăsat acolo teroarea ce ne-a cuprins pe toţi, însă am luat cu mine poveştile cumplite.

FOTOGALERIE Incursiune în „Închisoarea morții“, unde vizitatorii se simt când pușcăriași, când iubitori de artă

Fortul 13 Jilava, supranumit „Închisoarea Morții“, a fost cea mai cumplită temniță din perioada comunistă. Situată după centura Capitalei, pușcăria este deschisă pentru public până pe 1 aprilie, cu ocazia expoziției „Starea de excepție [I]“.

Vizita la Fortul 13 este o experiență inedită, cu atât mai mult cu cât închisoarea arată la fel de înfricoșător ca pe vremea comunismului, când deținuții politic erau umiliți și torturați până la moarte. Pe tot parcursul incursiunii, vizitatorii sunt însoțiți de purtătorul de cuvânt al penitenciarului Jilava, Cristian Micu, care are rolul de ghid.

Încarcerați în beznă pentru câteva minute

În timp ce oamenii se plimbă prin carcerele încărcate de istorie și durere, ghidul relatează tot felul de povești cumplite ale foștilor întemnițați. Pe un perete se poate citi un mesaj cutremurător lăsat de un deținut: „Dacă vrei să trăieşti, bagă paie sub haine“. Tehnica era menită să atenueze loviturile puternice de ciomag şi să mai încălzească trupurile slăbite şi bolnave ale prizonierilor.

Cristian Micu a invitat 50 de vizitatori să se înghesuiască într-o celulă pentru a simți disconfortul pe care îl îndurau cei întemnițați acolo. De asemenea, în camera neagră, unde deținuții stăteau direct pe pământ și pe întuneric timp de mai multe săptâmâni, am stat și noi în beznă pentru câteva minute. Sentimentul este greu de imaginat.

Atât expoziția, cât și Fortul 13, mai pot fi vizitate până la 1 aprilie, intrarea fiind gratuită. Deoarece accesul se face pe poarta penitenciarului Jilava, participanții trebuie să aibă la ei actul de identitate și să-și lase telefonul mobil și orice fel de aparatură tehnică la intrarea în incintă.

***

  • Blogul lui Ionut Trandafirescu

Tragedia spațiului carceral postbelic – Fenomenul Pitești:

Invitatul lui Dan Pârvu în această ediție a emisiunii Art Cultura a fost istoricul Alin Mureșan.

Emisiunea Art Cultura din 2 martie 2012, de la Radio France International România.

Biserica ortodoxă în anii prigoanei

O nouă emisiune de mare importanță la TVR info, moderată de Răzvan Bucuroiu.

Ca de fiecare dată, această emisiune abordează o temă diferită, actuală, extrem de importantă, cu o specificitate aparte. De data aceasta subiectul este unul sensibil: cum a rezistat Biserica Ortodoxă Română în anii prigoanei comuniste. Despre absurdul comunismului, despre rezistența anticomunistă, despre marile personalități, intelectualii de seamă, despre o generație îngenuncheată.

Despre toate acestea vorbesc cei doi invitați: George Enache (istoric) și Sorin Lavric (scriitor, traducător).

Intervenția telefonică aparține doamnei Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae.

Emisiunea a fost difuzată sâmbătă, 9 martie a.c.

Moderator și realizator: Răzvan Bucuroiu


Categorii

Documentare/ Reportaje, Fenomenul Pitesti, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva Romaniei, Sorin Lavric, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “FORT 13 JILAVA: istorii tulburatoare din inchisoare cu Constantin Iulian, Gheorghe Jijie si altii/ Despre FENOMENUL PITESTI cu Alin Muresan/ BISERICA ORTODOXA SI PRIGOANA COMUNISTA [documentare si interviuri VIDEO]

  1. Apropo de cirnati si sunca. Ma gindeam ce-as fi facut eu daca as fi trecut prin asa ceva. As fi rezistat sau nu la tentatia de a-mi turna colegii dupa o foamete cumplita pentru sunca si cirnati? Stiu cum este sa-ti fie foame ….pentru o zi sau doua sau trei. Si cam atit. Si stiu cit de greu imi este sa rezist foamei in general, mai ales in post. Si nici macar foamei ci doar lipsei de carne si lactate. Si chiar daca nu pot sa-mi imaginez gradul de starvare prin care au trecut cei de acolo cred ca sansele mele de a face fata acestei incercari ar fi fost….minime. Cinste lor! Si cred ca Dumnezeu i-a iertat de mult si pe cei care dupa presiuni, infometari, torturi fizice si psihice incredibile au cedat. Foarte multi dintre cei are au cedat in acest fel si-au revenit mai tirziu ba chiar s-au curatit. Cred insa ca mai problematic este cu cei care s-au oferit fara prea multa tevatura sa slujeasca regimul. Si asta ma aduce in prezent la nenumaratii intelectuali care fara sa fie sub nici o presiune de nici un fel au trecut cu arme si bagaje in tabara anti-nationala si anti-romaneasca pentru doua pitace amarite…dar in euro ce-i drept!

  2. @ Petra:

    Domnul sa-ti randuiasca mila Sa si sa te intareasca intru marturisirea Sa in toata vremea pentru aceasta “spovedanie” a inimii tale si, mai ales, pentru dragostea de a te apleca asupra acestor marturii care, altminteri, se pare ca astazi nu mai intereseaza pe aproape nimeni 🙁 🙁

    Si, vai, cat caz se face prin toate partile, pentru imagine, pentru vanzari “religioase” si pentru diverse alte agende ideologice sau cvasisectare de “canonizarea sfintilor inchisorilor”, de “minunile moastelor de la Aiud”, etc. Dar cand este vorba de a incerca sa cunoastem indeaproape, sa patrundem, sa ascultam si sa primim cu inima, pana in rarunchi, experienta acestor martiri noi… atunci… nimeni. La “minunisme” inainte, la huiduielile ierarhilor, asisderea 🙁

    Multumim, Petra!

  3. Multumim si noi pentru postare.

    Cam greu sa citim despre atata durere pentru noi cei atat de rasfatati chiar si in post cu portocale, alune si atatea fructe, care trebuie sa stam chiar daca nu vrem la 25 de grade (eventual si cu geamul deschis) cand afara sunt
    -20 …

  4. Va multumesc si eu in general dar mai ales pentru materialele pe teme strict duhovnicesti ….foarte multe dintre ele mi-au fost de un real folos, sau, asa cum s-a intimplat de curind, s-au potrivit ca o minusa cu anumite aspecte din viata mea.

    Cit despre sfintii inchisorilor…..svm are ceva dreptate cind spune ca uneori ne este greu fie si numai sa citim prin ce au trecut oamenii aceia! Si trebuie sa recunosc ca si mie mi se intimpla asta citeodata, numai ca, ar trebui sa facem un mic efort. Sub nici o forma ei nu trebuie uitati. Cred ca la ora actuala ei s-ar putea sa fie unul din cele mai pretioase mijloace de salvare care ne-au ramasa(duhovnicesti, desigur).

  5. Pingback: “BASARABIA. ASA CUM A FOST. Deportarile romanilor basarabeni” – FILM DOCUMENTAR [VIDEO INTEGRAL] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. am ajuns sa citesc acest articol pt ca eram in cautarea cartii FORTUL 13 JILAVA o carte care mi-a cutremurat sufletul si care dupa ce am citit-o a facut ca sa vad lumea cu alti ochi. nici eu nu mai sunt acceiasi persoana. am plins atunci si pling de fiecare data cand rememorez un pasaj la intimplare din carte. iar acum dupa ce am parcus articolul imi dau inca o data seama de maretia acelor oameni si de cat de nevolnici suntem in fata bestialitati cu chip uman. dumnezeu sa -i odihneasca pe cei care s-au prapadit iar pe cei putini care mai supravietuiesc ma rog lui dumnezeu sa le dea nopti senine si vise serene ca nici in somn sa nu mai retraiasca acel cosmar. iar calailor lor la judecata de apoi si -au luat pedeapsa caci dumnezeu e mare si bun si iertator dar aspru cu cei scarbavnici si nelegiuiti. inchei aici plecand cu umilinta capul in fata acestor martiri si le multumesc ca au rezistat torturilor ca sa ne pota povestii prin ceau trecut si sa ne deschida mintea ca niciodata nimeni sa nu mai traiasca asa ceva in romania. dumnezeu sa ii ierte si sa ii binecuvanteze pe toti

  7. Pingback: MARTURISITORUL Constantin Iulian, supravietuitor al EXPERIMENTULUI PITESTI, a trecut la Domnul - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: A mai plecat un marturisitor la cer: GHEORGHE JIJIE. Marturii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: O VIZITA LA FORTUL 13 JILAVA cu doi fosti detinuti politic (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt
  10. Pingback: Interviu cu Parintele Augustin de la Aiud despre MUCENICII NEAMULUI DIN INCHISORILE COMUNISTE: SUFERINTA, PILDE SI MINUNI. Ce se intampla cu generatia noastra, ce avem noi de facut pentru a invata de la sfintii inchisorilor? - Razboi întru Cuvânt - Reco
  11. Pingback: SFINTII INCHISORILOR - reportaj "In premiera" (prima parte, VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: TORTIONARII INCHISORILOR ROMANIEI (1) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: CANONIZAREA SFINTILOR INCHISORILOR – un subiect tabu? (“In premiera”: partea a doua) -
  14. Pingback: CANONIZAREA SFINTILOR INCHISORILOR - un subiect tabu? ("In premiera": partea a doua) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: Adevarul despre TORTURILE si SUFERINTELE din timpul regimului comunist. CINE ERAU CALAII? "Nu va puteţi imagina cum arată Iadul!" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: ... BA PLANGI, MAICA ROMÂNIE! Irina Nastasiu: CINE MAI ARE AZI NEVOIE DE EROI?/ Reportaj RFI (si audio): O sambata la inchisorile Jilava si Pitesti, o CALATORIE VIE IN ISTORIA SFASIETOARE A PERSECUTIEI ANILOR 50 - Razboi întru Cuvânt
  17. Pingback: SFINTII INCHISORILOR COMUNISTE au platit pretul libertatii noastre de acum… -
  18. Pingback: VICTOR ALISTAR despre interesele din politica, Justitie si… Biserica de a ingropa DOSARELE TORTIONARILOR COMUNISTI si de A NU CANONIZA SFINTII INCHISORILOR (video) - Recomandari
  19. Pingback: POGORAREA LA IADUL PENITENCIAR. Marturii din locul unde “TE FACE SITĂ RĂUL si SUFLETUL ȚI SE DESTRAMĂ, BUCATĂ CU BUCATĂ”, chiar si daca esti preot…. Parintele Dumitru Beşleagă, duhovnicul de la INCHISOAREA JILAVA: “BUCURIA
  20. Pingback: SARBATOAREA DE PASTI IN PUSCARIILE COMUNISTE ALE ANILOR `50 (I), la Pitesti, Jilava, Gherla. STRIGATUL GOLGOTEI IN NOAPTEA DE INVIERE. Care era pretul intonarii unui simplu “Hristos a inviat” de catre martirii temnitelor? - Recomandari
  21. Pingback: RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU - Recomandari
  22. Pingback: DOCUMENTAR GEORGE MANU [video]. Marturii despre procesul-mascarada al “MARII FINANTE” si martirajul unui mare român: “Sa le spui tuturor ca n-am facut niciun compromis!” - Recomandari
  23. Pingback: Fortul 13 Jilava. Pe urmele istoriei | HoinariRomani
  24. Pingback: La închisoarea Jilava | MAGAZIN CRITIC
  25. Pingback: Din amintirile unui preot mult patimitor in inchisorile comuniste: PARINTELE MIHAI LUNGEANU despre PUTEREA IZBAVITOARE A RUGACIUNII CONTINUE si intalnirile cu PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “O singură noapte nu m-am rugat și îmi reproşez asta toat
  26. Pingback: O vizită la Fortul 13 Jilava și o comemorare | Limbaromana.org | Limbaromana.org
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare