Gânduri post-referendum (2): ”În weekend-ul trecut L-am putut cu uşurinţă TRĂDA sau MĂRTURISI PE HRISTOS manevrând o simplă ştampilă. UN GEST MIC CU CONSECINȚE MARI. E nevoie de multă pocăinţă, căci de acum înainte NIMIC NU VA MAI FI CUM A FOST”

Duceţi-vă de la Mine…?

Marius Zlatescu

Alături  de milioanele de români care am votat DA, la Referendumul pentru familie, am parcurs această săptămână cu o mare greutate în suflet, asemănătoare celei provocate de moartea cuiva drag din familie. Sunt printre noi creştini care încă plâng şi nu se pot acomoda cu ideea. Sunt printre noi oameni împietriţi de durere, care încă nu pot înţelege cum de a fost posibilă o astfel de indiferenţă din partea românilor alături de care se împărtăşesc din acelaşi potir, din acelaşi Hristos.

O altă parte dintre fraţii noştri întru Hristos au trăit o săptămână obişnuită, plină de aceleaşi probleme cotidiene, aglomeraţie în trafic şi stres zilnic, în care nimic nou nu s-a întâmplat, nici în weekend-ul trecut, iar viaţa lor şi-a urmat cursul, aşteptând încă de luni weekend-ul următor în care să poată continua vizionarea serialelor preferate de pe Netflix sau descărcate de pe torenţi.

Alţi fraţi de ai noştri de potir, care cu înverşunare ne-au bruftuluit, după ultimele Liturghii duminicale şi mai ales pe Facebook pe toţi „manipulaţii” lui Dragnea că vrem să modificăm toată Constituţia, că ne costă prea mult Referendumul şi că nu e acum momentul să cheltuim bani pe o astfel de întrebare, pentru o problemă care nu există, s-au îmbarcat încă de miercuri în autocare şi microbuze care i-au condus la pelerinaje fără cozi la Cuvioasa Parascheva, căreia i s-au închinat şi i-au lăsat câte un pomelnic şi un ban, ca taxă de protecţie, pentru spor în casă, spor la bani, înţelegere în familie şi alte liste de rezolvat pentru anul următor, până la următorul pelerinaj.

Stau perplex şi mă întreb: cum oare oameni care ne împărtăşim din acelaşi potir putem avea atitudini atât de diferite în raport cu un eveniment atât de important din istoria neamului românesc?

Dacă întrebarea de la Referendum ar fi sunat aşa „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament şi rămâneţi cu Hristos?” cu siguranţă că s-ar fi atins procentul necesar validării lui. Însă nu numai creştinii au fost chemaţi să-şi exprime opţiunea şi teoretic puteau exista oameni care să fie de acord cu schimbarea Constituţiei şi fără să dorească să rămână alături de Hristos.

Rezultatul Referendumului este clar. Păcăliţi de politicieni, de presă, de apropiaţi, de propria lene, indiferenţă sau îngăduinţă în raport cu păcatele desfrânării, majoritatea românilor a ales să-l mai răstignească încă o dată pe Hristos, să-I proclame inutilitatea şi să-L arunce la groapa istoriei împreună cu concepţiile „învechite” despre lume. Nu vorbim aici despre cei care în mod voit susţin ideologiile LGBTQIAPK+ şi despre cei cărora le este mai comod să fie indiferenţi la problemele societăţii, ci despre fraţii şi prietenii noştri, copiii sau părinţii noştri, care participă frecvent la viaţa liturgică a Bisericii, dar care au înţeles că acest Referendum nu-i reprezintă, ba mai mult le şi dăunează.

Mântuitorul spunea cândva „căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.”(Marc. 8,38).

Am auzit tot felul de motivaţii năstruşnice pentru care românul să se ferească de vot, ca dracul de tămâie: că-i dă putere totală lui Dragnea, că nu e momentul, că nu asta e problema cea mai mare a românilor, că homosexualii sunt şi ei oameni, că Referendumul costă prea mult, că din banii pentru Referendum se puteau face spitale şi altele şi lista motivelor e lungă. Durerea e că aceste false motive au fost preluate şi de către fraţii noştri de potir.

Am cunoscut oameni cărora preotul le explicase frumos, imparţial şi nediscriminatoriu  amănuntele Poruncii a 7-a: „Să nu fii desfrânat!”. Li s-a explicat şi despre felul în care Dumnezeu, iubind oamenii, dar urând păcatul, a decis să stârpească pe locuitorii oraşelor Sodoma şi Gomora, ale căror perversiuni sexuale deveniseră contagioase şi vătămătoare pentru populaţia din împrejurimi. Cu toate acestea  mulţi dintre ei au ales să ignore avertismentul biblic, în schimb s-au lăsat influenţaţi de televizor, de radio, de vecinii din bloc sau de copiii emancipați care i-au sfătuit fără prea multe argumente să nu voteze, că fac rău.

Referendumul a trecut, răul ireversibil a fost făcut, strategii marii confuzii aplicate creştinilor s-au arătat chiar din prima zi a săptămânii şi şi-au cerut în lumina reflectoarelor, elogiaţi fiind de presă, drepturile anticreştine, atacând dezinhibaţi Biserica, credinţa ortodoxă şi pe toţi apărătorii ei. Absenteismul electoral al creştinilor le-a dat putere absolută.

Întrebarea care se pune acum, pentru cei care ne reîntâlnim la Liturghie în faţa aceluiaşi Sfânt Potir este: oare cum ne vom regăsi împreună, împărtăşindu-ne din acelaşi trup, pe care unii l-am apărat prin vot, iar alţii am decis să-l răstignim prin boicot, pentru că am considerat noi că nu aceasta era problema cea mai mare a acestei ţări, pentru că Referendumul a risipit prea mulţi bani din bugetul de stat, pentru că nu-l vroiam pe Dragnea şi al lui PSD şi pentru că ne-a păsat mai mult de politică decât de Hristos?

În primele veacuri ale erei creştine mulţi s-au lepădat de Hristos pentru a-şi scăpa vieţile sau averile de prigoana împăraţilor romani şi aspră pocăinţă au făcut cei ce au vrut să fie reprimiţi în sânul Bisericii. Alţi contemporani ai lor au preferat moartea în locul  lepădării de Hristos, chiar dacă asta ar fi însemnat doar un simplu gest de a arunca nişte tămâie pe cărbunii aprinşi ai altarelor zeilor.

În weekend-ul trecut L-am putut cu uşurinţă trăda sau mărturisi pe Hristos manevrând o simplă ştampilă. Un gest mic cu consecinţe mari pentru care mulţi dintre noi vor auzi în ziua aceea: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui!” Dar să nu deznădăjduim, există mântuire, însă e nevoie de multă pocăinţă, căci de acum înainte nimic nu va mai fi cum a fost, zâmbetul de pe feţele creştinilor români a fost alungat pe vecie, datorită unui boicot stupid înţeles.