Falsurile „Coaliției“ anti-Referendum. RĂSPUNSURI LA CONFUZIILE CELOR ÎNDOIELNICI, derutați de minciunile și zvonurile aruncate in MASS-MEDIA sau FACEBOOK și DEMONTAREA AVALANȘEI DE MANIPULĂRI, INTOXICĂRI ȘI PSEUDO-ARGUMENTE ale propagandei celor interesati sa BOICOTEZE votul din 6-7 octombrie

20-09-2018 30 minute Sublinieri

DE CE E FORMULATA ASA INTREBAREA de la referendum? SE POATE ASCUNDE CEVA POLITIC in spatele acesteia sau al initiativei in sine?

UPDATE:

Gabriel Purcarus:

MIZA E ENORMĂ

Nu va furați singuri căciula cu “nu mă duc la referendumul lui Dragnea, chiar dacă sunt pro-familie!”. Alt referendum pe tema asta nu va mai fi!

Garantat că banii pe care îi încasează zilele astea ONG-iștii și propagandiștii depășesc cei 35 de milioane de euro cât costă referendumul.
În acest moment în România nu are loc o dezbatere, ci o sfâșiere. 2% din ideile vehiculate sunt argumente pertinente, 98% sunt insulte, intoxicări, minciuni, manipulări și cuvinte întortocheate. Doar doar să vă convingă să stati acasă.

Ai putea scrie o carte cu sofismele vanturate zilele astea de adversarii referendumului.

Ultimele invenții: după ce până ieri referendumul era inutil din punct de vedere juridic, totuși restrangea drepturile femeii care își creștea singură copii (!!) și era o actiune contra persoanelor de altă orientare (!!), acum ni se spune că e o problema cu întrebarea de pe buletinul de vot, și deci e o capcană a lui Dragnea.

Sau alta: nu particip pentru că referendumul are loc pe două zile și nu una. (Ce argument e asta? Hello? Nu te pune nimeni să te duci de două ori, o dată ajunge!).

Concluzia lor e mereu aceeași – boicotați! (Va spun eu precis, ordinul a fost: boicotați oricum, căutați motivele pe urmă!)

Mi se pare clar că miza e de fapt ENORMĂ, și de aceea se trage din toate direcțiile.

Dacă efectul juridic era cu adevărat nul, ONG-iștii ar fi stat relaxați. OR NU SUNT DELOC RELAXAȚI. Se vântură bani grei zilele astea.

Devine cu atât mai importantă atingerea pragului de participare de 30%.

Pentru că dacă cumva nu se atinge, știți care va fi concluzia?

Că românilor nu le pasă de familie, că li se poate vinde orice de la Centru. O să public în curând lista cu ce va așteaptă după.

*

Dacă cumva nu se atinge pragul de 30% participare la referendum, știți care va fi concluzia?

Că românilor nu le pasă de familie, că li se poate vinde orice de la Centru. Va da progresul peste noi.

Așa că veți avea servite în curând, pe ușa din dos, așa cum a fost în Vest:

1. Mariajul universal cu toate variantele lui – poligamia, poliamoria, în care numărul de persoane și genul nu vor mai avea nici o importanță. Totul în numele egalității.
2. Consecința faptului că toți oamenii sunt egali va fi educația sexuală a copiilor în această nouă lumină: de la vârste fragede copiii vor fi încurajați să-și exploreze orientarea și identitatea sexuală, și de ce nu, să și-o modifice după chef, să li se prescrie tratament cu hormoni, iar părinților să li se interzică să se amestece în alegerea copilului. Efectul psihologic asupra copiilor va fi devastator.
3. Veți avea parte în curând de teoria genului fluid – în care o femeie se poate consideră bărbat și un bărbat femeie, fără că cineva să îl poata contrazică (va fi ilegal să ii rănești sentimentele).
4. Libertatea de a vă exprima opiniile pe temele delicate va fi limitată – la servici se vor introduce politici de descurajare a “diviziunii” și a “urii” împotriva celor diferiți. Veți cunoaște și voi noile cuvinte deja utilizate în Occident – homofob, transfob – cu care veti fi taxati in caz de nesupunere, iar consecințele vor fi grave.
5. Obligarea preoților și pastorilor să oficieze căsătorii pe care altminteri nu le-ar aproba (ar fi discriminare! Toți suntem egali! – unii mai egali ca alții).
6. Pe urmă vine și decriminalizarea și ulterior legalizarea pedofiliei și a zoofiliei.
7. Vine și legalizarea drogurilor acușica.

Nu, nu sunt profet. Sunt doar martor la ce s-a întâmplat în Vest, PAS CU PAS, acolo unde populația a fost prea adormită să se opună.

Nu mușcați momeala asta cu “boicotez”. Dacă va pasă de copiii voștri. Dacă nu, ieșiți la un mic și o bere. Dar înainte de asta, gândiți-vă ce interese au cei ce vă îndeamnă să stați acasă.

RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA COPIILOR – Agenda programelor de educație sexuală from PRO VITA on Vimeo.

***

Coalitia pentru familie:

Coaliţia pentru Familie şi Platforma Împreună fac următoarele precizări:

Iniţiativa noastră de revizuire a Constituţiei României nu are nicio legătură cu vreo formaţiune politică. Nu suntem şi nu am fost la remorca niciunui partid.

Demersul nostru nu este în niciun fel legat de PSD sau de guvernarea PSD. Protocoalele semnate cu PSD, PNL şi ALDE nu au vizat decât obţinerea sprijinului parlamentar pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei României.

Am respins şi respingem confiscarea politică a iniţiativei noastre. Exprimarea publică a susţinerii demersului celor 3 000 000 de cetăţeni români, inclusiv de către actori politici, nu poate fi considerată o încercare de confiscare politică. De altfel, legea de revizuire constituţională nu a putut trece decât cu votul mai multor partide de la putere şi din opoziţie.

Organizatorul referendumului este Guvernul României, nu PSD. Cine consideră că structura politică a guvernului este un impediment pentru votul la referendum, va trebui să fie consecvent şi să boicoteze şi alegerile de anul viitor organizate de acelaşi guvern. Ceea ce este, evident, absurd.

Votul transpartinic din Parlamentul României demonstrează clar că nu putem vorbi de o confiscare politică a iniţiativei noastre. Referendumul este al cetăţenilor români care au semnat pentru iniţiativa cetăţenească şi al celor care vor veni la vot, indiferent cum vor vota.

Tema referendumului este protecţia constituţională a definiţiei căsătoriei, deci nu vom vota pentru sau împotriva vreunui partid politic, pentru sau împotriva vreunui lider politic.

Votul pe care îl vom da este pentru păstrarea firescului vieţii noastre şi a copiilor noştri. Orice altă înţelegere a organizării referendumului este viciată de interese meschine.

Atacurile şi defăimarea continue la adresa milioanelor de cetăţeni români care şi-au dorit referendumul demonstrează nivelul de violenţă şi vulgaritate excesivă la care s-a ajuns în societatea românească. Deplângem această situaţie şi îi încurajăm pe toţi susţinătorii referendumului să nu dea curs niciunei tentaţii de a răspunde cu aceeaşi monedă.

Deplângem şi condamnăm campania agresivă împotriva Bisericii Ortodoxe Române, dusă de activiştii radicali ai ideologiei de gen, campanie acceptată şi promovată chiar de unele instituţii de presă.

Atragem atenţia opiniei publice că ideologia de gen este o realitate curentă, a cărei prezenţă este deja vizibilă în manuale şi texte auxiliare destinate sistemului public de educaţie.

Dumnezeu să ocrotească România!

***

Mihai Gheorghiu:

Se răspândeşte o confuzie legată de întrebarea de la referendum. De ce se vorbeşte doar despre legea adoptată de Parlament şi nu se spune nimic despre familie/ căsătorie?

1. Forma întrebării e stabilită prin lege, nu e la latitudinea organizatorului (Guvernul). Mai precis, Legea 3/2000, “legea referendumului”, prevede la articolul 7:

“(1) Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA“ sau „NU“ la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?”

Cu alte cuvinte, indiferent de tema referendumului, dacă scopul e modificarea Constituţiei, întrebarea e aceeaşi.

https://legeaz.net/legea-referendumului-3-2000/art-7-referendumul-privind-revizuirea-constitutiei-organizarea-referendumului-national

2. Nimeni nu mai poate adăuga ceva la legea de revizuire a Constituţiei. Ea a fost publicată în Monitorul Oficial, împreună cu avizul CCR. Legea de revizuire e cea din imagine. Orice adăugire ar fi tardivă, ilegală şi în afara avizului dat de CCR, rezultând în nulitatea întregului demers.

P.S.: Legat de faptul că legea de modificare nu are număr în MO: Legea constituțională nu se numerotează înainte de referendum. Așa cum e publicată în M.O. e doar o propunere de revizuire a Constituției. Va deveni lege cu număr, dacă trece referendumul. (via Florin Pușcaș)

***

Avocat Ana-Corina Sacrieru:

Referitor la intrebarea pusa cetatenilor la Referendum, ea nu poate fi decît aceea prevăzută strict in Legea 3/2000 de organizare a referendumului.

Mai precis, în art. 7 din această lege se prevede in mod expres că cetatenii au dreptul să raspunda cu da sau nu la intrebarea sunteti de acord cu legea de revizuire a Constitutiei României in forma aprobata de Parlament?”

Nu poate exista suspiciunea ca intrebarea se refera la altceva decît legea de revizuire astfel cum a fost adoptata si publicata in Monitorul Oficial.

In cazul de fata, singura lege de revizuire a Constitutiei este aceea a revizuirii art. 48 alin 1 din Constituție în sensul înlocuirii termenului de “soti” cu “un bărbat și o femeie”.

Aceasta a fost deja publicata in Monitorul Oficial si nu poate fi modificata/ completata/ inlocuita.

***

***

Stiri pe surse/ Florin Puscas:

‘Mister’ elucidat: De ce întrebarea de la referendum nu conţine nicio referire la familie

Pe reţelele de socializare se răspândeşte rapid o confuzie legată de întrebarea de la referendumul din 6-7 octombrie. De ce întrebarea face trimitere la legea adoptată de Parlament şi nu supune nimic de familie/ căsătorie?

Explicaţia este una simplă, la mijloc nefiind vreo conspiraţie a puterii politice:

1. Forma întrebării e stabilită prin lege, nu e la latitudinea organizatorului (Guvernul). Mai precis, Legea 3/2000, “legea referendumului”, prevede la articolul 7: “(1) Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA“ sau „NU“ la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?“” Cu alte cuvinte, indiferent de tema referendumului, dacă scopul e modificarea Constituţiei, întrebarea e una standard, stabilită încă din anul 2000.

2. Nimeni nu mai poate adăuga ceva la legea de revizuire a Constituţiei. Ea a fost publicată în Monitorul Oficial, împreună cu avizul CCR. Legea de revizuire e cea din imaginea de mai jos. Orice modificare (de exemplu: “Vreţi ca Dragnea să primească imunitate totală?“) ar fi tardivă, ilegală şi în afara avizului dat de CCR, rezultând în nulitatea întregului demers. Practic, nu există nici cea mai mică posibilitate ca întrebarea de la referendum să se refere la altceva în afară de articolul 48 din Constituţie.

Referitor la faptul că legea de modificare nu are număr în Monitorul Oficial: Legea constituțională nu se numerotează înainte de referendum. Așa cum e publicată în Monitorul Oficial, e doar o propunere de revizuire a Constituției. Va deveni lege cu număr dacă trece referendumul.

***

Cătălin Sturza:

Lasă loc de interpretări întrebarea Referendumului? Se poate frauda votul?

Răspunsurile pe scurt: nu, nu. Răspunsul mai pe larg în cele ce urmează – cu precizarea că ambiguitatea întrebării și fraudarea vor fi principalele teme false vehiculate în următoarea perioadă de opozanții inițiativei susținute de cele trei milioane de cetățeni. Le voi demonta rapid în cele ce urmează și încă aștept cu interes argumente mai consistente; sau, pur și simplu, argumente care să poată să fie folosite de acești opozanți.

A. Lasă loc de interpretări întrebarea Referendumului?

Legea nr. 3/2000 privind desfășurarea în general a referendumurilor (legea cadru), la capitolul Referendumul pentru revizuirea Constituției, precizează, la articolul 7:

Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin “DA” sau “NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: “Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”

Așadar, întrebarea care se va găsi pe buletinul de vot nu conține nici un fel de „portiță secretă” și nu este un „cal troian”. Întrebarea este perfect închisă și foarte precisă. Există o singură lege de revizuire a Constituției (1) care este votată de Parlament (2). Acea lege clarifică definiția Căsătoriei între un bărbat și o femeie la art 48, alin. 1 al Constituției. Nu există în acest moment alte legi de revizuire avizate de CCR, iar dacă ar exista, acestea ar trebui să treacă, la rândul lor, prin Parlament.

Așadar, aceasta este formularea standard impusă de lege pentru întrebarea ce se pune la o revizuire constituțională și e prevăzută ca atare de lege.

De ce nu e trecută, totuși, o formulă mai clară pe buletinele de vot? La astfel de consultări pot exista uneori revizuiri a câte 50 de articole – așa cum s-a întâmplat în 2003. Ar fi imposibil să fie trecute pe buletinul de vot întrebări separate despre fiecare alineat în parte. Faptul că de data asta doar un singur articol e supus revizuirii nu schimbă principiul și formula standard. Și, încă o dată, legea publicată în Monitorul Oficial (pe care o puteți verifica oricând în online) este despre înlocuirea termenului “soți” cu expresia „un bărbat și o femeie” în privința căsătoriei, în cadrul art. 48 alin. 1 din Constituție.

Câteva precizări suplimentare:

a) Referendumul acesta este decizional pe aprobarea legii dacă Referendumul este validat, Legea va fi aplicată imediat;

b) Referendumul din 2009 a fost unul consultativ, de aceea întrebarea, acolo, a fost formulată altfel;

c) Întrebarea de acum este identică cu cea de la Referendumul constituțional din 18-19 octombrie 2003, care s-a desfășurat TOT în două zile. Atunci s-au prezentat la vot 55,7% dintre alegători, adică aproximativ 10 milioane de oameni.

B. Se poate frauda votul?

Un influencer care a lansat și în trecut alarme false [Moise Guran – n.n.] a aruncat în piață următoarea teorie, îndeaproape înrudită cu teoriile conspirației: Referendumul de pe 6-7 octombrie este o repetiție a fraudării alegerilor generale de mai târziu. Argumentul? Pentru că s-a decis votarea în două zile și pentru că nu se aplică supravegherea electronică a votului la referendum. Afirmațiile sunt incorecte factual și contradictorii.

Dacă guvernul a prevăzut două zile de votare, asta, în mod previzibil, va scădea presiunea îndeplinirii baremului de validare. Ce trebuia făcut într-o zi va fi făcut acum în două. Probabilitatea abuzurilor scade.

În ceea ce privește supravegherea electronică a votului, aceasta nu este cerută de lege. Ar fi trebuit ca guvernul să prevadă în mod special în OUG-ul de organizare a Referendumului o astfel de supraveghere – dar nu a făcut-o. Face acest lucru ca referendumul să fie fraudabil? În nici un caz nu mai mult și nu mai puțin decât alte alegeri sau referendumuri care s-au desfășurat fără acest sistem. Și, dacă există temerea fraudării, există și soluțiile: observatori în cadrul circumscripțiilor de vot. Atât cei care se opun temei Referendumului, cât și cei care o susțin își pot numi observatori pe 6 și 7 octombrie. Sunt soluții eficiente care au funcționat și în vremuri mult mai tulburi, în anii ‘90.

Dar, de fapt, astfel de teze false sunt lansate pe piață dintr-un motiv simplu: nu din temeri sincere, ci cu scopul de a crea confuzie și de a scădea încrederea oamenilor în exercițiul democratic al Referendumului. Ținta, în fapt, este demoralizarea celor care susțin tema și distrugerea încrederii.

Problema este că astfel de tactici sunt cu dublu tăiș. Iar pe măsură ce tot mai mulți oameni ajung să înțeleagă că aceste alarme nu sunt legitime, aceștia își vor pierde încrederea în influencerii care le lansează și vor fi și mai determinați să iasă la vot.

***

Daniel Gheorghe [Deputat PNL]:

Confirm total faptul că teama de întrebarea la Referendum și chiar scenariul total fantasmagoric precum citez din auzite ceva de genul – “cine știe ce întrebare se ascunde în spate” – reprezinta o diversiune fără niciun sâmbure de adevăr!

Ca parlamentar al României, chiar unul care cunosc în detaliu procesul parlamentar parcurs de legea constituțională inițiată prin semnăturile milioanelor de cetățeni, vă garantez 100% onestitatea și transparenta acestei proceduri ! Pur și simplu asa funcționează mecanismul de modificare a Constituției, nimic mai mult.

Mergeți la vot, spuneți DA fara nicio grija si nu va luați după zvonuri și manipulări!

***

Cristina Popescu:

 Doi amici din listă mi-au pus următoarele întrebări:

1. nu era normal ca întrebarea pusă la referendum să se refere explicit la problema pusă în discuție, de vreme ce 97% din populație nu va căuta în Monitorul Oficial legea asupra căreia trebuie să se pronunțe la referendum? nu se ascunde astfel o manevră a puterii?

2. revizuirea Constituției în urma unei eventuale aprobări prin referendum nu implică obligația prealabilă a Parlamentului de a implementa rezultatul referendumului cu 300 de parlamentari?

Redau, cu unele corecturi, răspunsul meu mai jos; poate este de folos:

1. La momentul adoptării Legii referendumului, în anul 2000, nu se știa că va avea loc o revizuire constituțională inițiată de CpF.

Legiuitorul a prevăzut în lege această formă a întrebării din următoarele motive: legea de revizuire se adoptă mai întâi în Parlament, iar poporul o ratifică ulterior prin vot, trebuind să răspundă la întrebarea: sunteți de acord cu legea de revizuire adoptată în Parlament?

De ce e așa și nu altfel? Legiuitorul a gândit că revizuirile constituționale sunt rare și de regulă privesc mai multe articole. De exemplu, la revizuirea din 2003 au fost modificate câteva zeci de articole, multe dintre ele extrem de tehnice. Ar fi fost impracticabil ca pe buletinul de vot să apară câteva zeci de întrebări la care să se răspundă, gen: “sunteți de acord ca jurisdicțiile administrative să devină facultative?” “sunteți de acord cu trecerea de la bicameralismul perfect la cel cu atribuții diferite în procesul decizional?” “sunteți de acord ca raportul dintre legislația națională și dreptul comunitar să fie etc etc?”. Răspundea Sulea la chestiile astea.

Prin urmare, dreptul cetățeanului de a avea idee despre ce votează e îndeplinit prin campania de informare dinaintea referendumului. Mai mult, e suficient ca presa, opoziția, ONG-urile să verifice conținutul legii supuse referendumului și orice neregularitate sau conținut fraudulos ar exploda.

Da, întrebarea sună așa cum sună, dar în campanie actorii politici și instituționali au datoria să îi comunice care e obiectul referendumului. Așa cum tu știi acum care e obiectul revizuirii, vor afla cei mai mulți dintre cetățeni -dacă nu știu deja- și vor vota sau nu.

Sau spune-mi tu: cum ai fi formulat întrebarea la revizuirea constituțională din 2003?

Discuțiile sunt redundante: legea e lege, am explicat mai sus cum a fost gândită, iar cei care iubim statul de drept trebuie să o respectăm, nu facem cum ne taie capul. Întrebarea nu a fost gândită în raport de o anume situație particulară (referendumul acesta) ci în așa fel încât să fie standard, universal valabilă la orice revizuire: de un articol sau de mai multe, mai simple sau mai tehnice.

….

2. CCR a spus că trebuie implementată decizia cu 300 parlamentari și parlament unicameral atunci când a trebuit să avizeze tentativa de proiect de revizuire inițiată de USL în 2013, spunându-le că nu pot menține bicameralismul etc în contra voinței exprimate la referendumul din 2009, ocazie cu care a retrimis în Parlament proiectul, unde a murit.

De data asta, când a avizat inițiativa de revizuire pornită de cetățeni, CCR nu a retrimis proiectul în Parlament pentru implementarea regulii unicameralismului și a celor 300 de parlamentari, ci l-a avizat favorabil, astfel că vom avea referendum, iar dacă acesta este validat, modificarea intră automat în vigoare, fără alte măsuri prealabile, implementări șamd.

Asta s-a întâmplat pentru că proiectul cetățenesc viza doar o revizuire punctuală a unui text care nu are legătură cu bicameralismul sau numărul de parlamentari.

Consider că explicațiile sunt suficiente pentru orice om de bună credință și cu inteligență medie, nu voi mai relua subiectul.

***

Un bun prieten din listă a postat următorul enunţ: „pentru că va ține două zile, nu mă duc la referendum”, cu rugămintea pentru prietenii săi conservatori de a-i oferi argumente pentru răzgândire.

Argumentele lui de plecare? Iată-le: „Sînt două zile frumos și avantajos aranjate de cel mai abil aranjor de referendumuri, PSD-ul condus de Dragnea, condamnatul pentru aranjarea de referendum. Am o cruntă strîngere de inimă să particip la un joc pe care-l presimt aranjat.

Unui triumf venit după două zile de vot scremut + o noapte de fraude îi prefer o veghe de alți cîțiva ani, cît probabil o să mai țină ambiguitatea constituțională și războiul ideologic (și spiritual, pentru unii).”

Postez şi aici răspunsul pe care i l-am dat eu -cu menţiunea că nu sunt prea fericită cu această desfăşurare în două zile a referendumului- pentru a face un statement cu privire la punctul meu de vedere pe această chestiune:

***

Așadar, eu voi merge la urne pentru că mă interesează tema -mi se pare o miză teribilă- și vreau să îmi dau votul meu de cetățean asupra ei.

Nu mă întoarce din drum povestea cu cele două zile de vot dictate de Dragnea, din următoarele motive:

– ținut într-o zi sau două, tot Dragnea condamnatul pentru fraudă la un referendum (mă rog, guvernul lui) e cel care organizează referendumul. Așadar, nu numărul de zile e neapărat problema, ci dubiile asupra organizatorului. Dacă eram decisă să merg la vot în cazul unei singure zi de referendum, merg la vot şi dacă sunt două.

– dacă Liviu Dragnea ar intenționa/intenționează să fraudeze, ar face-o și într-o singură zi. În 2012 nu i-au trebuit două zile – iar atunci miza era mai mare.

– nu cred că această revizuire privitoare la definiția căsătoriei, pornită din afara politicii (nu vă luaţi după toți cei care găsesc tot felul de mobiluri misterioase în spatele inițiativei CpF) ar reprezenta o miză personală, importantă, nemijlocită pentru Dragnea. Mai degrabă caută să se lipească de ea și de eventualul ei succes pentru oarece beneficii electorale sau de imagine, însă e prea puțin pentru a risca o fraudă concertată, premeditată etc, mai ales cu o codiță similară în spinare (riscă revocarea acelei suspendări de pedeapsă și cumulul aritmetic cu cea ipotetică pt o nouă infracțiune). Ba mai are și o altă condamnare în curs de judecare în apel. Nu merită riscul.

– so, cred că vrea să favorizeze o participare bună, să-și dea concursul la încercarea de atingere a cvorumului, dar în aceste limite legale, nu să facă mai mult decât atât.

– în 2003 a fost prima și ultima dată când am fost membră în comisie la o secție de votare, tocmai la un referendum de revizuire constituțională; a durat două zile, nu a fost nicio șmecherie peste noapte, singura problemă a fost că la unele secții au plecat cu urna mobilă prin blocuri în ultima seară (nu că au și strâns mari voturi). Nu cred că se va întâmpla ceva noaptea aia. Mai ales că, repet, nu e o miză majoră pentru Dragnea.

nu cred că ipoteticele viitoare triumfuri ale PSD se joacă la acest referendum; triumfurile PSD vor veni – dacă vor veni și nu se schimbă ceva până atunci- din impotența opoziției și captivitatea ei într-o narațiune perdantă și de nișă, dusă de niște personaje fără forță și credibilitate. Deci nu cred că acest referendum, fie el și de două zile, va fi cauza unor eventuale triumfuri PSD. Dimpotrivă, o „scremere” la limită întinsă pe două zile și o noapte lasă loc de vulnerabilități și scandaluri pentru partid.

– Şi în 2003, la precedenta revizuire constituţională, votul a durat două zile şi am avut mulţi aceeaşi teamă, că felul în care fusese organizat scrutinul, felul în care s-a strofocat guvernul să treacă la limită cvorumul precum şi triumfalismul pesedist ulterior îl vor eterniza pe Năstase. (Remember atmosfera din 2003? era mai grea decât cea de acum). Rezultatul din 2004 îl cunoaştem.

– oricum ar fi, eu mă duc la vot ca să depun votul meu, iar nu în calitate de complice al lui Dragnea. Votez pentru că vreau să votez pe tema asta și nu girez nimic colateral prin acordarea votului meu. Votez la fel ca și cum ar fi ținut o zi. Și votez corect, o singură dată, nu multiplu, nu în afara intervalului, fără să fac campanie la secția de votare șamd. Nu fraudez nimic iar depunerea votului nu semnifică nici complicitate, nici girare a fraudei. Dacă cineva va frauda ceva, nu înseamnă că e răspunderea mea sau girul meu. Nu girarea lui Dragnea e scopul prezenței mele la vot. Sau la fel de bine l-aș fi “girat” și dacă ținea o zi. Era fix tot aia. Poate și alte alegeri au fost fraudate, dar eu m-am dus și am votat, nu am boicotat, pentru că am vrut să votez pe ceea ce mi se cerea: alegerea unui senator, sau 300 parlamentari, ori whatever. Când am boicotat în 2012 am boicotat pentru că am vrut un anume rezultat la referendum, nu ca protest pentru fraude etc.

Nu răspund eu pentru frauda lui X, nu-mi sabotez votul şi voinţa mea politică cetăţenească de teama că se va întâmpla ce?

– consider că e o șansă unică pe care o avem; nu va exista un alt shot. Nu mă încântă deloc ideea de a câștiga necinstit, dar

1. Dacă va fi câştig, nu cred că va fi câștig necinstit (uitaţi-vă, în schimb, cât de mizerabil au jucat un an de zile adversarii); 2. voi avea ocazia să-l sancționez la vot pe Dragnea dacă va fi făcut prostii și

3. dacă Dragnea va fi făcut prostii va trebui să facem ce e de făcut ca să ajungă să răspundă penal. Dacă va frauda, sancțiunea pe care o dăm nu trebuie să fie sabotarea unui referendum pentru care o mulțime de oameni din societatea civilă autentică au muncit și s-au zbătut trei ani, luptând cu politicieni, cu oengiști activiști de profesie, cu ambasade șamd. Dacă va fi fraudă va trebui să meargă Dragnea sau cei vinovaţi la închisoare, nu să-mi sabotez eu referendumul pentru care am militat şi pentru care au tras atâţia oameni inimoși.

Dar repet: nu cred că va fi aranjament, fraudă șamd – sau mă rog, nu va fi poate perfect –nu a fost niciodată- dar nu va ieși din nota obișnuită a unui scrutin și vor fi chestii care oricum se întâmplau și dacă ținea o zi. Nu e o miză atât de importantă pentru ei încât să rişte aşa de mult.

***

Toate argumentele susținătorilor gay marriage împotriva referendumului pentru definirea naturală a căsătoriei se subsumează uneia din următoarele unghiuri de atac: problema libertății, universalitatea iubirii și restrângerea drepturilor.

În realitate, apelul la libertate, iubire și drept este fraudulos:

– problema libertății a fost rezolvată în 2001 prin abrogarea articolului din Codul penal care încrimina actele homosexuale, astfel încât practicile homosexuale sunt de atunci licite iar homosexualitatea nu mai este interzisă.

– iubirea nu face obiectul sau miza demersului revizuirii constituționale, care nu neagă în vreun homosexualilor posibilitatea de a se iubi și nu le pune în discuție accesul la iubire; în realitate, opozanții referendumului încearcă să suprapună fraudulos tema iubirii -care poate lua forme extrem de diferite, de la iubirea dintre frați, maestru și discipol, iubirea hetero sau homosexuală ori cea pentru pisica adusă în casă- peste definiția căsătoriei -care reprezintă o instituție cu o anume utilitate și funcție socială și al cărei rost instituțional nu e acela de a da certificate de amor. Iubirea există și în afara țidulei de stat.

– așa zisa “restrângere a drepturilor” este, de fapt, o retorică falsă, pentru că referendumul nu urmărește decât să prezerve și să consolideze situația de drept existentă în prezent și să prevină o schimbare a ei în viitor; deci revizuirea nu restrânge nimic, ci doar asigură că lucrurile vor rămâne la fel și pe viitor. Homosexualii nu au, în România, dreptul la un mariaj gay, ci doar la căsătoria firească (cu un partener de sex opus), ca toată lumea, deci revizuirea Constituției nu le poate restrânge ceva ce nu au.

***

România liberă/ Cătălin Sturza:

Falsurile „Coaliției“ anti-Referendum

“România liberă” face o recapitulare rapidă a principalelor “argumente” contra referendumului pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituție, expunând motivele pentru care acestea nu sunt valide.

Listarea acestor argumente false nu are scopul de a delegitima orice poziție antireferendum. Trăim într-o țară liberă și avem dreptul la opinii și la valori diferite. Când ne aflăm, însă, într-o dezbatere publică, avem obligația morală de a folosi argumente factual reale și verificabile, valide logic. Niciunul din cele mai jos nu îndeplinește aceste criterii minimale. Reamintim că, potrivit jurisprudenței CEDO și a CJUE, deci potrivit aranjamentului european actual, statele naționale membre ale UE au dreptul de a-și defini căsătoria în termeni culturali proprii.

 A. Argumente de oportunitate

1. Există alte priorităţi în afara definirii căsătoriei: sărăcie, corupţie etc.

FALS: Provocările unei societăţi nu se rezolvă neapărat pe rând, ci pot fi rezolvate şi în paralel. Mai mult, în timp ce unele tipuri de provocări – sărăcia, corupția – necesită efort susţinut pe zeci de ani, dacă nu cumva sunt perpetue, revizuirea Constituţiei este, în schimb, o problemă rezolvabilă one-off, dintr-o dată.

2. Definiţia căsătoriei nu e o problemă relevantă pentru societate în acest moment.

FALS: Fie şi numai agitaţia mediatică şi zbuciumul taberei care se opune demonstrează relevanţa temei şi faptul că atinge un punct sensibil. Faptul că dezbaterea a existat în numeroase state din Europa și din lumea occidentală o face relevantă şi pentru noi.

3. Homosexualii nu au cerut legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex, prin urmare, nu există un temei care să justifice acţiunea oponenţilor căsătoriilor homosexuale.

FALS: Grupuri activiste (nu homosexualii) au afirmat deja căsătoria homosexuală ca obiectiv (la Gay Pride 2006) şi s-a încercat deja, la Curtea Constituţională, recunoaşterea căsătoriilor homosexuale încheiate în alte state ale Uniunii Europene. În România au existat, până acum, șase inițiative de legalizare a parteneriatelor civile homosexuale – trei sunt, în acest moment, pe rol în Parlament. Pe de altă parte, dacă „homosexualii“ (în fapt, activiştii) nu doresc legalizarea căsătoriei homosexuale, de ce se opun cu înverşunare unei iniţiative care nu urmăreşte decât blocarea a ceva ce ei oricum nu doresc?

4. Avizul Curţii Constituţionale a interpretat deja obligatoriu semnificaţia termenului „soţi“ ca fiind bărbat şi femeie, astfel că problema a fost rezolvată, iar definiţia a fost explicitată.

FALS. Curtea Constituţională doar a constatat că este îndeplinită condiţia ca revizuirea să nu suprime, afecteze, restrângă vreun drept fundamental recunoscut în Constituţie, întrucât explicitarea ce se doreşte a fi adusă prin revizuire corespunde sensului primar al textului constituţional. Constatarea că nu se suprimă sau restrânge vreun drept nu înseamnă, însă, că textul constituţional ar împiedica extinderea sa pe viitor. Prin urmare, CCR a interpretat doar semnificaţia iniţială, originară, dar nu a apreciat şi asupra semnificaţiilor ce se vor putea da în viitor noţiunilor de „soţi“ şi „căsătorie“.

5. Referendumul dezbină și divizează societatea.

IRELEVANT: Orice temă implică tabere pro și contra. Alegerile și democrația implică pluralitate de păreri și dezbatere. Nu este nimic anormal în împărțirea societății în aderenți la opțiuni diferite – în special într-o cultură care pune valoare pe pluralitatea opiniilor. În particular, însă, acest referendum are potențial mai degrabă unificator, deoarece peste 90% din electoratul român se opune căsătoriilor homosexuale.

B. Inutilitatea inițiativei cetățenești

1. Revizuirea este inutilă, pentru că nu aduce nimic nou, deja Codul Civil reglementează căsătoria bărbat–femeie.

FALS: Un Cod Civil poate fi schimbat în Parlament fără ca voinţa populară să fie consultată. Clarificarea definiției căsătoriei în Constituție previne o modificare facilă în Parlament a legii în sensul includerii căsătoriei homosexuale şi impune, pentru o eventuală modificare viitoare favorabilă căsătoriei homosexuale, acordul exprimat de popor printr-un alt referendum.

2. Referendumul e inutil pentru că nici referendumul validat referitor la numărul maxim de 300 de parlamentari nu a fost pus în practică.

FALS: Acela era un referendum consultativ, care avea nevoie de o lege ulterioară pentru a fi pus în practică. În timp ce în cazul definirii Căsătoriei legea de revizuire a Constituției a fost în prealabil adoptată, iar Referendumul pentru căsătorie este decizional, devine lege prin simpla sa validare.

3. Dragnea conspiră pentru revizuirea Constituției și profită de pe urma referendumului.

FALS: Revizuirea a fost declanşată de persoane private în toamna lui 2015, când preşedinte al PSD şi premier era Victor Ponta, şi a fost înregistrată în Parlament în mai 2016, când premier era Dacian Cioloş. Așadar, inițiativa cetățenească este un grass roots și provine din zona societății civile, nu din zona politicului. Inițiativa a fost susținută de majoritatea partidelor politice aflate în prezent la guvernare, cu excepția USR; unele partide au semnat protocoale cu susținătorii inițiativei (printre acestea se numără PNL). Abilitatea sau inabilitatea unui actor politic de a profita politic de pe urma referendumului nu delegitimează revizuirea.

C. Discriminare

1. Revizuirea este gravă, pentru că atacă/restrânge drepturile homosexualilor.

FALS: Întrucât nu există în România un drept la căsătorie cu o persoană de acelaşi sex, consacrarea constituţională a acestei interdicţii preexistente nu restrânge nimic şi nu atinge vreun drept al homosexualilor. În acest timp, homosexualii au în România acces nediscriminatoriu la piața muncii, la servicii de educație, de sănătate, dreptul de rezidență pentru soții căsătoriți în alte state, își pot lăsa moștenire averea prin notar, iar orice formă de discriminare împotriva homosexualilor este pedepsită prin lege.

2. Revizuirea generează discriminarea homosexualilor.

FALS: Persoanele homosexuale au acces la instituţia căsătoriei în condiţii identice cu persoanele heterosexuale, adică respectând condiţiile instituției căsătoriei: să aibă 18 ani (16 cu dispensă), să nu fie alienate mintal, să se căsătorească cu o persoană de sex opus care nu este rudă apropiată. De asemenea, interdicţia de a se căsători cu o persoană de acelaşi sex se aplică şi heterosexualilor.

3. Revizuirea Constituției este o inițiativă rasistă. 

FALS: Comparația dintre negarea „dreptului“ la o presupusă „căsătorie“ homosexuală și discriminarea rasială este facilă – ba chiar jignitoare pentru persoanele de culoare. O serie de pastori americani de culoare au arătat că „găsim drept dezgustătoare eforturile lobby-ului LGBT de a urmări un drept special bazat pe comportamentul lor sexual prin asemănarea cu mișcarea pentru drepturi civile din anii 1960 și 1970“. Iar filosoful american Harry Jaffa a scris: „Natura și rațiunea ne spun că un negru este o ființă umană, și de aceea nu trebuie tratat ca un cal sau ca un bou sau ca un câine, așa cum natura și rațiunea ne spun că un evreu este o ființă umană, și de aceea nu trebuie tratat ca și cum ar fi bacilul ciumei. Dar cu aceeași voce, natura și rațiunea ne spun că un bărbat nu este o femeie, și că prietenia sexuală este decentă între cele două sexe opuse, și nu între persoane de același sex.“

4. Revizuirea Constituției încalcă drepturile omului. 

FALS: Definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie nu le neagă homosexualilor, așa cum am arătat deja, vreunul dintre drepturile cetățenești pe care le au și ceilalți cetățeni. Nicăieri în Carta Europeană a Drepturilor Omului sau în alte forme legislative care decurg din aceasta nu este specificat „dreptul“ la căsătoria homosexuală. În plus, nimeni nu are dreptul să se căsătorească cu cine dorește. Un părinte nu se poate căsători cu propriul copil (chiar dacă acesta are vârsta potrivită), cu două sau mai multe neveste, sau cu soțul sau cu soția unei alte persoane căsătorite. Aceste restricții sunt bazate pe înțelepciunea milenară a societăților creștine, dar și a altor culturi din întreaga lume.

5. Revizuirea atacă familia monoparentală sau alte tipuri de familii.

FALS: Revizuirea nu are ca obiect familia, care include şi relaţiile de filiaţie şi rudenia subsecventă, ci doar căsătoria. Prin urmare, explicitarea noţiunii de căsătorie conform înţelesului său propriu nu afectează familiile constituite în virtutea filiaţiei (familiile monoparentale).

6. Referendumul nu este un instrument care să îndeplinească standardele democraţiei liberale.

FALS: Chiar legat de chestiunea în discuţie s-au organizat referendumuri în SUA (anii 2003-2004), Irlanda (2016) şi o consultare populară în Australia (2017).

7. Referendumul este anti-homosexuali.

FALS: Revizuirea nu vrea decât să consacre la nivel constituţional statu-quo-ul în privinţa căsătoriei. El NU atinge în nici un fel drepturile pe care le au homosexualii în momentul de faţă în România (a se vedea și punctele 1 și 2 de mai sus).

8. Referendumul se pune în calea iubirii dintre un bărbat și un bărbat – sau o femeie și o femeie.

FALS: Iubirea nu face obiectul sau miza demersului revizuirii constituționale, care nu neagă în vreun fel homosexualilor posibilitatea de a se iubi și nu le pune în discuție accesul la „iubire“ (fie că termenul este folosit în mod legitim, fie că nu). În realitate, opozanții Referendumului încearcă să suprapună fraudulos tema iubirii – care poate lua forme extrem de diferite, de la iubirea dintre frați, maestru și discipol, iubirea dintre un bărbat și o femeie sau iubirea (sau sexualitatea) homosexuală, ori cea pentru câinele sau pisica favorite – peste definiția căsătoriei. Or, căsătoria reprezintă o instituție cu o anume utilitate și funcție socială și al cărei rost instituțional nu e acela de a emite certificate de „iubire“. Ea este întemeiată pe complementaritate, angajament și dedicare, nu doar pe iubire/pasiune. Iubirea există în multe dintre exemplele de mai sus în afara unor certificate oferite de stat.

9. Iniţiativa este antieuropeană, putinistă, fascistă.

FALS: Definiţia legală a căsătoriei doar în înţelesul propriu al termenului nu a avut nicio legătură cu fascismul. Aceasta a fost (şi încă mai este în destule cazuri) instituţie a statului democratic occidental, nu doar a Rusiei, şi este o opţiune recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În pus, fascismul, nazismul și bolșevismul au avut viziuni foarte progresiste asupra căsătorei – urmărind, în fapt, desființarea instituției căsătoriei, care era văzută drept o relicvă a moștenirii europene iudeo-creștine.

D. Familia naturală

1. Revizuirea nu rezolvă problemele familiei.

FALS: Nici legalizarea căsătoriei homosexuale nu rezolvă în vreun fel problemele familiei; în realitate, revizuirea Constituției nici nu şi-a propus să rezolve problemele familiei, ci să protejeze instituţia căsătoriei de diluarea semnificaţiei sale, de extinderea la cuplurile de acelaşi sex şi de posibile alte extinderi ulterioare, cu privire la numărul partenerilor. Problemele familiei fac obiectul altor propuneri de politici publice, fie ale Coaliţiei pentru Familie, fie ale altor actori guvernamentali şi non-guvernamentali. Inclusiv oponenții referendumului sunt invitați să prezinte propriile lor soluţii cu privire la aceste probleme – și să nu se limiteze la critici și dezinformări.

2. Familia „tradiţională“ este un focar de violenţă, alcoolism, abuz.

FALS: Nu instituţia familiei (tradiţională sau nu) este cauza violenţei, alcoolismului şi abuzului în societate; cauzele sunt multiple şi nu se regăsesc în ideea de familie nucleară. În al doilea rând, violenţă şi abuz se regăsesc şi în interiorul familiilor şi cuplurilor homosexuale – ba chiar, după unele studii, într-o măsură mult mai mare în cadrul cuplurilor de același sex (de cel puțin două ori mai ridicată). În sfârșit, clarificarea definiției căsătoriei nu se referă la „familia tradiţională“, ci la „căsătoria naturală“.

E. Argumente religioase

1. Revizuirea promovează o concepţie religioasă-creştină, o viziune specifică unui stat teocratic.

FALS: În discuţie este doar sfera civilă, seculară a căsătoriei, în sensul că se doreşte prezervarea înţelesului propriu, natural şi consacrat milenar, inclusiv pre-creştin, al acesteia. Nu se cere impunerea oficierii căsătoriei în Biserică, pentru a se putea pretinde că avem de a face cu impunerea unei viziuni religioase.

2. Revizuirea este rezultatul amestecului BOR şi/sau a cultelor neoprotestante în politica statului român.

FALS: Biserica și cultele susţin o propunere alături de alți actori ai societății civile, aşa cum orice altă organizaţie non-guvernamentală are dreptul să îşi susţină propria agendă – de la drepturile animalelor la anticorupţie. Dar nu pot dispune această propunere dacă aceasta nu e adoptată conform mecanismelor statului secular.

3. Coaliţia pentru Familie urmăreşte o agendă retrogradă, doreşte interzicerea avorturilor, a divorţului şi impunerea unei taxe pe celibat.

FALS: În primul rând, propunerile Coaliţiei nu cer taxa pe celibat, interzicerea avortului sau a divorţului – CpF nu a cerut niciodată așa ceva. În al doilea rând, nu propunerile Coaliţiei fac obiectul referendumului şi nu Coaliţia figurează pe buletinul de vot. Ceea ce se votează este DA pentru clarificarea definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie, nu CpF.

4. Coaliţia pentru Familie se opune parteneriatului civil.

IRELEVANT: Referendumul pentru căsătorie nu afectează posibilitatea introducerii parteneriatului civil şi nu e despre parteneriatul civil. De asemenea, obiectul referendumului nu este votarea Coaliţiei pentru Familie, ci a definiţiei constituţionale a căsătoriei între un bărbat și o femeie.

5. Inițiativa creează un precedent – și următorul pas ar putea să fie interzicerea cultelor religioase din România. 

Comparația dintre minoritățile „sexuale“ și minoritățile religioase din România este forțată – nu există nici un temei care să susțină acest paralelism. În plus, așa cum a arătat CCR, inițiativa nu restrânge nici unul dintre drepturile recunoscute ale homosexualilor. În România statul recunoaște, în prezent, 18 culte religioase. Acesta este, în fapt, un argument în plus care arată că statul român nu este un stat laic sau secular – el recunoaște drepturi pentru cele 18 culte religioase (nu doar pentru BOR), iar printre drepturile acestea se numără și dreptul de a demara inițiative cetățenești în conformitate cu valorile lor.

6. Iniţiatorii revizuirii Constituției vor să reglementeze ce fac oamenii în dormitor, în spaţiul lor privat.

FALS: Revizuirea Constituţiei se referă la ce vor să facă oamenii oficial, solemn şi instituţional, la primărie, în faţa ofiţerului stării civile, nu în dormitor. Dimpotrivă, iniţiatorii vor să lase dormitorului ce ţine de dormitor – și să nu facă din ceea ce se întâmplă în dormitor o chestiune politică; poate cea mai importantă și presantă chestiune politică a zilelor noastre în unele state occidentale – de amintit faptul că România este parte a Occidentului.

Așadar, toate aceste argumente sunt greșite deoarece fie urmează o logică greșită, fie prezintă puncte de vedere pe care susținătorii inițiativei de clarificare a definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României în fapt nu le folosesc. Punctele de mai sus fie sunt sofisme modeste, fie se luptă cu oameni de paie. Cei care utilizează aceste subterfugii și cei care atacă acești oameni de paie își compromit credibilitatea intelectuală și arată că nu sunt dispuși să dea dovadă de o minimă onestitate intelectuală și de un minim respect – atât pentru oponentul de idei, cât și pentru cei care-i citesc.

***

Bogdan Stanciu/ ActiveNews:

Câteva cuvinte despre decizia Curții Constituționale privind și Referendumul. Plus: Cât costă un avocat incompetent (întrebarea anului). Plus: ‘Telectualul de dreapta față cu știrbul în zdrențe

(o variantă a analizei mai sobre și mai concise pe acest subiect, publicate de asociația pe care o conduc, PRO VITA București, cu adaosuri într-un limbaj și un stil pe care eu mi-l permit, nu și organizația)

Luni, 17 septembrie, s-a consumat ultimul act din parcursul juridic al inițiativei cetățenești, devenită ulterior lege de revizuire, a Constituției României pentru ocrotirea căsătoriei. Un parcurs foarte zbuciumat și contestat energic, până la capăt, de entități cu notorietate, bugete și influență impresionante la nivel internațional ca și de o puzderie de ONG-uri românești aliate cauzei seculariste. Spun „seculariste” și nu „LGBT” pentru că, în ultimă instanță, disputa se reduce la asta: la anularea ordinii juridice întemeiate pe practică și valori culturale specifice și înlocuirea prin forță, 100% revoluționar, a acesteia cu o nouă ordine juridică de extracție marxist-leninistă sub pretextul „progresului” societății, în care familia devine, vorba autorilor „Strategiei de educație parentală”, o „constelație de idei”.

Curtea s-a dorit a fi sprijinită (citește „influențată”, că nu-i nicio rușine) în luarea deciziei sale de două tabere, evident pro și contra revizuirii și deci a Referendumului.

De partea adversarilor, Coaliția Anti-discriminare și Alianța „Respect. Platforma pentru Drepturi și Libertăți”, în total circa 150 de ONG-uri, au considerat că textul propus prin legea de revizuire nu îndeplinește condiția de aplicare nediscriminatorie și aduce atingere existenței dreptului la căsătorie, prin raportare la prevederile Constituției și la evoluția internațională și interpretarea consolidată în jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocând aici și cauza Coman/Hamilton, recent analizată de CJUE și CCR.

Tot contra s-au poziționat Amnesty International, European Comission on Sexual Orientation Law (ECSOL) și ILGA Europe (The European Region of the International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association), trei organizații de mari dimensiuni și cu bugete foarte generoase, care au susținut că revizuirea constituțională propusă încalcă dreptul la egalitate în fața legii și la protecția egală din partea legii, dreptul la respect pentru viața privată și de familie și dreptul de a se bucura de drepturi fără discriminare și de a nu fi supus unei discriminări nejustificate de o autoritate publică – drepturi consacrate în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În fine, „speranța dreptei politice românești”, USR, contestă, prin grupul său senatorial condus de GDS-istul Vlad Alexandrescu, aspecte de procedură, invocând neaplicarea bicameralismului perfect în procedura parlamentară de adoptare a legii de revizuire a Constituției, ceea ce ar atrage după sine neconstituționalitatea procedurii de legiferare.

De partea celor 3 milioane de cetățeni inițiatori, doar PRO VITA București și Alianța Familiilor din România au depus un Memoriu. Prin acesta au cerut Curții să constate că Legea respectă limitele revizuirii stabilite prin Constituția României, în condițiile în care proiectul legii constituționale a fost adoptat în forma și formularea ce primise deja avizul favorabil al Curții Constituționale la controlul preliminar din 2016. Cu alte cuvinte, ca instanța să constate că există deja jurisprudență în această speță. 

În subsidiar, în ce privește verificarea procedurii de vot, de asemenea contestată, am solicitat să se ia în considerare următoarele aspecte: 1. că procedura de revizuire nu impunea stabilirea unei anume prime camere de sesizat, sesizarea camerelor fiind lăsată la latitudinea inițiatorului și 2. că a sancționa ordinea de vot în camere și a lipsi de efecte ca „viciat” votul de adoptare a revizuirii în condiții de perfectă egalitate de legitimitate deliberativă, ar însemna a sancționa nu rezultatul deliberării (cu nimic viciat în substanță) ci tocmai pe inițiator – cetățenii semnatari ai inițiativei – în ocrotirea intereselor căruia se presupune că se acționează.

După cum știți, decizia Curții Constituționale a fost favorabilă cu majoritate de voturi (7-2) legii de revizuire, înlăturând astfel ultimul obstacol către referendum. Redau mai jos, într-un limbaj adaptat pe cât posibil cititorilor care nu sunt juriști, esențialul din dispozitivul deciziei Curții, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 798/2018.

În ce privește obiectul și limitele controlului exercitat de Curtea Constituțională asupra Legii de revizuire a Constituției:
– Curtea constată că inițiativa legislativă a cetățenilor prin care se propunea modificarea art. 48 alin. (1) din Constituția României, a făcut obiectul controlului exercitat din oficiu de Curtea Constituțională în urma căruia Curtea a pronunțat Decizia nr. 580/20.07.2016 (para. 24).
– la efectuarea celui de-al doilea control, exercitat de data aceasta asupra legii de revizuire, Curtea nu va reanaliza aceleași aspecte ce au constituit obiect al controlului exercitat asupra inițiativei legislative în măsura în care, în cursul procedurii parlamentare de adoptare a propunerii legislative conținutul acesteia nu a suferit modificări de substanță (para. 32), ci Curtea își va raporta controlul doar la cele care nu au fost avute în vedere cu prilejul pronunțării deciziei anterioare (para. 33).
– Curtea constată că cele reținute prin Decizia nr. 580/2016, referitoare la respectarea condițiilor de constituționalitate extrinsecă și de legalitate pentru exercitarea dreptului de inițiativă a revizuirii Constituției, prevăzute în art. 150 din Constituție, se mențin în lipsa vreunei modificări în ceea ce le privește (para. 35-36).
– față de forma propusă de inițiator, legea adoptată de Parlament cuprinde doar diferențe formale de redactare, justificate de rigorile tehnicii legislative (para. 41); aceste intervenții ale legiuitorului „sunt inerente actului de legiferare și nu afectează cu nimic intenția inițiatorului” (para. 42).
– în lipsa unei diferențe de conținut normativ între legea constituțională și inițiativa legislativă a cetățenilor, asupra căreia Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 580/2016, rezultă aplicarea considerentelor pentru care instanța a constatat, prin dispozitivul deciziei amintite, că inițiativa legislativă a cetățenilor îndeplinește condițiile prevăzute de art. 150 și art. 152 din Constituție (para. 43).

În ceea ce privește procedura de revizuire, cu referire la aspectele contestate:
– privind ordinea de sesizare a Parlamentului si ordinea de vot in camerele Parlamentului:
„Curtea constată că Legea fundamentală nu stabilește, exclusiv cu privire la legile constituționale, nicio ordine de sesizare a Camerelor, așa cum procedează în cazul celorlalte legi, potrivit art. 75 din Constituție” (par. 51) întrucât „regula bicameralismului diferențiat și funcțional a fost consacrată de Constituția revizuită în anul 2003 numai în privința legilor ordinare și organice”, în timp ce, în privința legilor constituționale, legiuitorul a menținut regula bicameralismului perfect, fără a institui, așadar, o ordine prestabilită de sesizare sau de adoptare (para. 53). Succesiunea de sesizare și adoptare este una cu semnificație exclusiv cronologică și fără niciun efect în privința constituționalității procedurii parlamentare de adoptare a acestora (para. 58). Simplul fapt al transmiterii de la o Cameră a Parlamentului la cealaltă a propunerii legislative nu are nicio consecință în planul respectării rigorilor impuse în privința procedurii parlamentare legislative de adoptare a legii constituționale. (para. 60)
– privind afectarea parcursului legislativ prin declararea ca neconstituționale a unor prevederi ale Regulamentului Senatului referitoare la procedura legislativa de adoptare a legilor constituționale:
Faptul că, ulterior votului din prima cameră, Senatul a adoptat o Hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Senatului cu privire la procedura de vot, constatate apoi ca neconstituționale, „nu prezintă nicio relevanță în privința constituționalității procedurii parlamentare de adoptare a Legii de revizuire a Constituției ce constituie obiectul prezentei cauze, deoarece aceste texte au fost adoptate ulterior datei la care Biroul permanent al Senatului a hotărât transmiterea propunerii legislative Camerei Deputaților, pentru dezbatere și adoptare” (para. 59).

În final, cu privire la contestarea oportunității revizuirii Constituției:
– Curtea reiterează cele reținute în Decizia nr. 580/2016, în sensul că „aspectele privind oportunitatea revizuirii Constituției prin prezenta lege de revizuire nu pot fi analizate de instanța de contencios constituțional, acestea revenind Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem, respectiv cetățenilor, care își pot exprima direct voința la referendumul ce constituie ultima etapă a procedurii de adoptare a legilor constituționale” (para. 62).
– De asemenea Curtea reafirmă că Legea de revizuire a Constituției „se referă exclusiv la dreptul la căsătorie și relațiile de familie ce rezultă din căsătorie” și că „alte drepturi fundamentale, la care fac referire memoriile amicus curiae depuse la dosar (din partea adversarilor Referendumului, n.n.), nu sunt puse în discuție de această lege” (para. 62).

Cu alte cuvinte, navigând puțin prin limbajul imposibil al documentelor emise de instanțe, constatăm că argumentele furnizate prin memoriul semnat de Alianța Familiilor și PRO VITA (București) s-au dovedit valide, iar cele invocate de memoriile celor circa 150 (!) de entități și organizații adverse, total invalide, indiferent că au vizat procedura de vot sau substanța legii.

Ne-am putea permite, într-un final, să întrebăm fie și retoric cu cât își plătesc Amnesty și ILGA avocații? Au comision „de reușită”? În acest caz, vorba unui personaj din Seinfeld, „No soup for you!” Sorry, guys. Next time… maybe!

Și doar Amnesty International este o organizație de notorietate mondială, cu un buget de milioane de dolari anual, iar IlGA, ca orice ONG care se respectă, are ca finanțator principal… Comisia Europeană!

Gura păcătosului, chiar și când păcătosul este judecător CCR

Deloc în ultimul rând, de subliniat este reiterarea de către Curte a faptului că legea de revizuire se referă exclusiv la dreptul la căsătorie și relațiile de familie ce rezultă din căsătorie; cu alte cuvinte revizuirea nu privește „redefinirea familiei”, ci definiția căsătoriei, așa cum am spus în repetate rânduri, în timp ce viața și relațiile de familie din afara căsătoriei, respectiv acelea bazate pe faptul biologic al descendenței, nu sunt afectate în nici un fel.

Iar la finalul Deciziei, surpriză! În opinia separată, judecătorul Daniel Morar, a cărui aversiune față de Biserică este cunoscută, confirmă teza avansată de atâta timp de către lobby-ul homosexual și pe care noi o cunoșteam de la momentul primei acțiuni cetățenești de revizuire a constituției pentru ocrotirea căsătoriei, derulată în 2006/7 de către nucleul viitoarei Alianței a Familiilor: actuala Constituție PERMITE căsătoria între persoane de același sex, care poate fi legalizată prin simpla amendare a Codului Civil.

E de la sine înțeles deci că această revizuire era absolut necesară și ea va produce efecte; altfel, nu i s-ar fi opus atâtea forțe coalizate!

Extrase din opinia lui D. Morar:

„Opțiunea legiuitorului constituant din 1991 pentru sintagma ‘între soți’ (nelimitată la uniunea dintre un bărbat și o femeie) demonstrează viziunea sa democratică și progresistă, care a impus o soluție suplă, adaptabilă modificărilor care pot surveni în societate.”

Și

„Atât din punct de vedere terminologic, cât și din punct de vedere al evoluției instituției căsătoriei în plan juridic, este evident că noțiunea de ‘soți’ nu este identică cu cea de ‘bărbat și femeie’.”

Mai este cineva care se îndoiește de urgența și importanța proiectului de revizuire?!

În loc de Post scriptum: ‘telectualul de „dreapta” față cu știrbul în zdrențe

Acest proiect care se va finaliza prin declanșarea Referendumului de aprobare a revizuirii are, printre altele, darul să fie o adevărată hârtie de turnesol pentru calitatea umană și morală a unor persoane publice. 

Printre cei depistați de radarul ad-hoc este profesorul Vladimir Tismăneanu, care a avut o reacție grotescă, redată ieri și de Active News, rezumată prin succesiunea de porcării dorite vorbe de duh „Paseism neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe”.

La fel ca și un alt corifeu al „Dreptei”, Gabriel Liiceanu, care țâțâie că gurile știrbe îi zădărnicesc procesul mental de reflecție asupra temelor profunde ale societății, lui Tismăneanu îi put paseiștii care susțin familia și căsătoria în înțelesul lor natural. Când te dai jos de la înălțimea catedrei universitare de studii asupra totalitarismului, ori când tocmai te-ai întors de la o prelegere savantă prin cea Americă indispensabilă, sau când cobori din turnul de fildeș unde-ți scrii operele după ce te-ai dat cu cremă pe corp, e nasol să dai pește știrbi și zdrențăroși.

Ce să facem, domnilor profesori și scriitori! Nu toată lumea are avantajul de a avea bani de un dentist, că doară nu toți s-au îmbogățit din preluarea pe nimic a Editurii Politice a PCR! La fel, nu toată lumea a trăit bine (fără zdrențe, ci în pantaloni de stofă, ca în Occident!) pentru că a fost odrasla unui nenorocit de cominternist, în vremuri în care erau pușcăriile comuniste pline de români de soi. Dar când erați lector la UTC tot așa erați de critic la adresa idilismului rural, dl. Tismăneanu, sau nu era voie de la Partid?!

Oameni de nimic, fără caracter și fără coloană; ipochimeni, morminte văruite! Cu „faruri” ca voi, Dreapta românească nu poate fi altfel decât cum este: vai mama ei, dând naștere unor monstruozități politice tip USR!

Scuze, dar nu m-am putut abține!

***

Cosmin Tinta/ ActiveNews:

Erau la modă acum câțiva ani bancurile cu „porcușorul agresiv”. Teribil personaj! Mi s-a lipit de minte unul dintre ele și nu-l mai pot scoate de acolo când văd ce deversează propaganda dezlănțuită împotriva Referendumului.

Cică porcușorul agresiv avea de făcut o călătorie. Urcă în tren și își ocupă locul în compartiment, alături de o doamnă arătoasă și manierată. Trenul pornește, geamul e deschis. Doamna îl roagă să îl inchidă.

-Nnnnnuuuu!
-Dar vă rog chiar frumos! Știți, se face curent și dăunează…
-NU! Ți-am spus că nuuuu!
Trenul prinde viteză, femeia, cu o jumătate de glas, revine:
-Domnule, vă rog din suflet, închideți geamul, e frig afară, trage groaznic curentul, vă poate face rău și dumneavoastră…

Porcușorul, enervat peste culme, sare din banchetă și închide geamul, după care îi urlă doamnei din răsputeri în ureche:
-Na, acuma-i mai cald afară?

Exact pe logica porcușorului agresiv funcționează și propaganda mârșavă care încearcă să sucească mințile împotriva Referendumului.

Bă, ostași de net și mainstream neo-marxist, care deversați ură și aberații de zile în șir din toate direcțiile, ziceți că se întorc milioanele alea de români de afară, că ne recuperăm fabricile nimicite, că ăia alunecați în beție de atâtea necazuri și derută își vor reveni dacă nu are loc Referendumul sau dacă e boicotat? Ziceți că multinaționalele vor înceta „dosirea” profiturilor făcute în România și le vor lăsa impozitate aici, ca să ridicăm spitale? Că ne vor fi copiii mai fericiți, că democrația va trage aer sănătos în piept, dacă nu are loc Referendumul? Păi tocmai pe dumneaei democrația o călcați voi în picioare, când scuipați pe inițiativa foarte democratică a unor oameni care vă invită foarte democratic să vă pronunțați asupra unei chestii, pentru ca apoi, în funcție de rezultatul votului, să se tragă foarte democratic linie și să se reglementeze democratic un aspect de principiu, astfel încât să nu ne trezim că „noaptea, ca hoții” niște unii s-au jucat la codul civil și au schimbat pe ici-pe colo chestii, fără să ne consulte și pe noi!

Mergeți la vot, oameni buni! Nu lăsați democrația desfigurată de unii care se bat de formă în piept cu ea, în timp ce îi smulg toți fulgii: democrația înseamnă vot, nu impunerea voinței unei minorități asupra majorității, pe căi ocolite și uși din dos!

PS:  Nimeni nu mai poate adăuga ceva la legea de revizuire a Constituției. Ea a fost publicată în Monitorul Oficial, împreună cu avizul CCR. Orice modificare ar fi ilegală și în afara avizului dat de CCR, întregul demers fiind lovit de nulitate. Așa că aberațiile rostogolite în utimele zeci de ore, cum că defapt vom fi puși să ne dăm acordul pe alte lucruri dacă votăm „DA”, sunt doar minciuni și mașinații penibile ale propagandei.

***

Bogdan Cărăuşu
14 septembrie la 00:30

Doamne, ajută!

Scriu aceste rînduri pentru coreligionarii nehotărîți sau dezinteresați în legătură cu prezența la referendumul preconizat a avea loc în data de 07.10.2018.

Fraților,

În cazul în care referendumul nu va fi validat din lipsă de cvorum sau majoritatea va vota împotriva modificării Constituției, iată cîteva sfaturi pentru un viitor posibil:

– dacă veți fi supuși unor anchete interne la locul de muncă și ulterior suspendați doar pentru că v-ați adresat unei fete cu apelativul de „fată” (vezi cazul profesorului britanic Joshua Sutcliffe https://www.christianconcern.com/…/maths-teacher-takes-scho…) – să nu vă plîngeți!

– dacă localitatea în care locuiți va fi dată în judecată pe motivul neaprobării unei parade gay (vezi cazul orășelului Starkville, Mississippi https://www.starkvilledailynews.com/…/group-plans-lawsuit-a…) – să nu vă plîngeți!

– dacă statul vă va confisca fiicele și fiii, cînd aceștia se cred altceva decît ceea ce sînt (vezi cazul adoptării legii 89 în Canada, în data de 01.06.2017 https://www.lifesitenews.com/…/breaking-ontario-passes-tota…) – să nu vă plîngeți!

– dacă într-o bună zi veți constata că v-au fost reeducați copiii fără știrea și aprobarea dumneavoastră (vezi cazul conferinței de la Focșani, 24.02.2018 https://vranceamedia.ro/adevarul-despre-ce-au-fost-invatat…/ și cazul taberei din Italia, Casalecchio di Reno http://www.ilgiornale.it/…/bimbi-dipinti-gay-pride-bufera-s…) – să nu vă plîngeți!

– dacă veți fi amendați, ca întreprinzători, cu sume de ordinul zecilor de mii de euro pentru că ați refuzat anumite servicii pentru clienții homosexuali (vezi cazul soților Aaron și Melissa Klein https://www.independent.co.uk/…/aaron-and-melissa-klein-ant…) – să nu vă plîngeți!

– dacă statul vă va confisca fiicele și fiii pentru a-i da spre adopție unui cuplu de homosexuali (vezi cazul dramatic al lui Florin Barbu https://www.cotidianul.ro/florin-barbu-lasati-mi-copiii-sa…/)

– să nu vă plîngeți!

– dacă…

Sînt sigur că lista mea este incompletă, pentru că, odată deschisă, această cutie a Pandorei eliberează o infinitate de absurdități și aberații. Dar nu-i nimic, fraților! Eu vă aștept cu brațele deschise în această minunată lume nouă căreia voi îi veți fi pus piatra de temelie prin neprezentarea la referendum sau prin votul negativ.

P.S. Sper că ați observat faptul că am dat trimiteri doar către site-uri putiniste 😉

Cu Doamne, ajută!

 

Vedeti si:

VOTUL PENTRU REFERENDUM VA FI IN DOUA ZILE: pe 6 si 7 octombrie/ LA CE INTREBARE VOM RASPUNDE DA?/ PS Vincentiu cheama si el la vot: Toate atacurile împotriva lui Hristos încep prin denigrarea familiei

REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE INTRE ADEVAR SI MANIPULARE (Realitatea Spirituala)/ PS IGNATIE si IPS Andrei cheama la REFERENDUM: “Putem face istorie marturisind valorile in care credem: Familie, Biserica, Credinta! Cine lipseste, inseamna ca impartaseste alte valori”/ VASILE BANESCU: “Nu exista o circulara oferita de Patriarhia Română catre eparhii. Scopul lui ultim este limpezirea noțiunii de casatorie, nu redefinirea familiei”/ REFERENDUMUL SI MINORITATILE/ Radu Preda: SA REAFIRMAM NORMALITATEA! (audio)

ZIUA CEA MARE A TESTULUI REFERENDUMULUI. IPS Laurentiu Streza: „Dacă pierdem examenul acesta, multe lucruri vor veni şi vom plânge apoi, nu se va mai repeta niciodată momentul!”/ IPS TEOFAN: “Cu îndrăzneală sfântă să ne mărturisim crezul nostru lăuntric”/ Coalitia pentru familie: REFERENDUMUL, SANSA NOASTRA ISTORICA/ Boicotul referendumului: o manevra de tip comunist/ Majoritatile discriminate si statul totalitar

Opinie juridica inaintata CCR: De ce procesul legislativ prin care s-a votat organizarea REFERENDUMULUI PENTRU CASATORIE este constituțional/ Presedintele ASCOR Iasi despre ITO 2018 si TESTUL REFERENDUMULUI/ Biserica Ciprului: GENUL este determinat de fiziologia trupului uman și NU este o alegere

VOT LA SENAT PENTRU REFERENDUM! Urmeaza avizarea de catre CCR si Referendumul pentru Casatorie pe 7 octombrie!/ USR a votat in bloc impotriva/ CIOLOS s-a pronuntat si el IMPOTRIVA referendumului/ SINODUL MITROPOLITAN al Moldovei a discutat despre INITIATIVA DE REVIZUIRE A CONSTITUTIEI/ 10 argumente pentru inițiativa cetățenească de modificare a Constituției/ Teatru despre un COPIL TRANSGENDER la Focsani

REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE – PE 7 OCTOMBRIE?/ Liderii Coalitiei pentru Familie: IDEOLOGIA DE GEN A DEVENIT POLITICA DE STAT. Manuale pro-LGBT in scoli “fără ca şcoala să informeze părinţii, fără să existe discuţie publică, fără să fie certificate”/ REFERENDUMUL NU DIVIZEAZA!/ “Ce crezi tu, popor român, că mai reprezintă astăzi căsătoria pentru tine?”/ PRIN CNCD SI FACEBOOK SPRE NOUL TOTALITARISM/ „Zmeii progresişti“ USR vs. „pupătorii de oase“ CpF 

HOMO SOROSENSUS, urmasul lui HOMO SOVIETICUS. O revolutie culturala aplicata prin tactica “POLITICII DUALE”/ Lidera La Manif pour Tous despre miza REFERENDUMULUI pentru CASATORIE: “singurul mod în care se poate proteja viitorul României”/ CUM NE AFECTEAZA IDEOLOGIA GENULUI DREPTURILE?/ Un nou program de reeducare a elevilor


Categorii

Articolele saptamanii, Educatia sexuala, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie, Sexualizarea copiilor

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “Falsurile „Coaliției“ anti-Referendum. RĂSPUNSURI LA CONFUZIILE CELOR ÎNDOIELNICI, derutați de minciunile și zvonurile aruncate in MASS-MEDIA sau FACEBOOK și DEMONTAREA AVALANȘEI DE MANIPULĂRI, INTOXICĂRI ȘI PSEUDO-ARGUMENTE ale propagandei celor interesati sa BOICOTEZE votul din 6-7 octombrie

  1. Pingback: De ce să particip la Referendumul pentru familie? APOCALIPSA PROPAGANDISTICA A ANTI-CRESTINILOR. CTP despre cei care vor vota da la referendum: "ăia care își bat copiii până la sânge, îi vând, îi violează, dar sunt buni români pentru că
  2. Pingback: REVOLUTIA SEXUALA, pericolul NOII ORDINI TOTALITARE a lumii si MIZA MAI PROFUNDA A REFERENDUMULUI pentru normalitate. “Adevarata cinstire a memoriei martirilor din inchisorile comuniste este continuarea luptei lor impotriva Comunismului, care s-a in
  3. Pingback: NOI MESAJE DE CHEMARE LA VOT PENTRU REFERENDUM. Patru mitropoliti ai BOR indeamna la apararea Casatoriei/ MITROPOLITII DIASPOREI INDEAMNA SI EI LA PARTICIPARE/ IPS Ioan al Banatului: "Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau
  4. Eu totusi am o nedumerire….
    ..exceptand acele cazuri de refuz de participare din “nestiinta”, cum ar trebui sa se manifeste Biserica fata de acei “credinciosi ortodocsi” care refuza participarea la referendum din motive personale nejustificate? Dar acelora care lupta fatis morala Bisericii, facand mult rau, indemnand si pe altii sa nu mearga?
    S-ar putea scoate din comuniunea euharistica aceste persoane care, desi se dau credinciosi, refuza insistent si rautacios sa mearga la referendum?
    Intreb…deoarece, cu siguranta ei nu mai pot fi priviti la fel ca inainte, deoarece li se cere o marturisire de credinta, din sfera moralei crestine, marturisire pe care nu o dau, ba mai mult o refuza categoric.(cu toate explicatiile si incercarile de convingere a lor)
    Nu ar trebui ca Biserica sa fie mai aspra cu astfel de cazuri? Nu ar trebui o revenire publica a acestora?
    Asa de delicata este situatia…

  5. @ Pr. Gabriel:

    Da, eu zic ca da, trebuie. Si nu mi se pare o situatie deloc delicata, ci foarte limpede. Este un act care bate clar catre apostazie. Nu cred insa ca cere o revenire publica, decat in cazul celor care s-au manifestat public. Altfel reprimirea in comuniune ar trebui conditionata de o cainta autentica in scaunul de spovedanie, bazata pe constientizarea inselarii in care au cazut.

  6. Ar putea fi destul multi care nu sa nu participe, din lipsa de interes sau din comoditate, mai ales dintre tineri, considerand ca rezultatul va fi oricum DA si fara participarea lor.
    Adevarul este ca acum nimeni nu ia in serios faptul ca ar fi posibil ca in viitor sa aiba loc o schimbare a mentalitatilor si a orientarilor sexuale ale oamenilor, care sa duca la o proliferare a uniunilor homosexuale in detrimentul casatoriilor traditionale.
    Ar trebui, totusi, sa le dea de gandit faptul ca se pune problema redefinirii unor “axiome”, a unor lucruri evidente si de la sine intelese, cum ar fi ca numai uniunea dintre un barbat si o femeie poate fi considerata o casatorie.

  7. Pingback: REFERENDUMUL DIN 6-7 OCTOMBRIE - CEA MAI LIMPEDE EXPLICATIE VIDEO: Purtatorul de cuvant al Patriarhiei, VASILE BANESCU, la Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Scandinavia, alaturi de PS Macarie: "NU ARE LEGATURA CU REDEFINIREA FAMILIEI, aceasta este o
  8. @Pr Gabriel, admin2:

    Si eu as zice tot asa.
    De altfel, acest referendum va fi oglinda noastra. Acum vom vedea clar cum suntem si mai ales cati. Asa o sa vada si pastorii ce au pastorit. Sa dea Domnul sa fi pastorit bine.
    Iar categoria “din nestiinta” eu as scoate-o din calcul. Nu exista asa ceva, 3 000 000 de semnaturi nu s-au adunat ieri seara. Exista doar dezinteres sau, si mai rau, dezinteres manifest.

  9. Pingback: PS Sebastian si IPS Teodosie: VOTATI "DA" la REFERENDUMUL din 6 și 7 octombrie!/ PS CALINIC BOTOSANEANUL: Sa fim noi, oare, generatia care sa aprinda focul sfarsitului prin LEGALIZAREA PACATELOR STRIGATOARE LA CER? - Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Sa spunem un DA limpede NORMALITATII, sa ne aparam valorile si familia, SA MARTURISIM CU DEMNITATE SI FERMITATE! “Prezenţa noastră la referendumul din 6-7 octombrie reprezintă o mărturisire de credinţă, iar neprezentarea noastră o lepădare d
  11. In Craiova, am facut un grup de whatsapp pe care sunt prezenti laici, dar si preoti, preotese, fiecare isi aduce aportul cum poate, in limita timpului disponibil. Foarte usor se poate forma o echipa care sa promoveze referendumul pe ultima suta de metri, se pot da sarcini de impartire a fluturasilor la mall-uri, supermarket-uri(trebuie aprobari de la ele), in parcuri, metrou,pusi sub setrgatoarele de la masini, fiecare sa acopere o parte din zona in care locuieste.

  12. “Da, eu zic ca da, trebuie. Si nu mi se pare o situatie deloc delicata, ci foarte limpede. Este un act care bate clar catre apostazie. Nu cred insa ca cere o revenire publica, decat in cazul celor care s-au manifestat public. Altfel reprimirea in comuniune ar trebui conditionata de o cainta autentica in scaunul de spovedanie, bazata pe constientizarea inselarii in care au cazut.”

    Subscriu.
    Adaug si temeiul relatarilor facute de alti preoti implicati in initiativa asta, care marturisesc ca au aplicat aceasta atitudine sugerata de fratele admin2 in fata situatiilor limita similare din partea unor “enoriasi”, in aceste zile, dupa cum zice si Pr. Gabriel.

    Iertati.
    Domnul si Maica Domnului sa miluiasca!

  13. Pingback: PĂRINTELE IUSTIN, starețul Mănăstirii Oașa – cuvânt-bisturiu despre REFERENDUMUL pentru apărarea NORMALITĂTII și FAMILIEI: “Este un laş cine nu merge la vot! NEPREZENȚA LA VOT ESTE PĂCAT STRIGĂTOR LA CER. După aceea vei da socote
  14. Pingback: SA NU NE RUSINAM DE HRISTOS, SA NU FIM INDIFERENTI! Pr. Florin Stan si Pr. Calin Popovici – predici insufletitoare in sprijinul REFERENDUMULUI si pentru denuntarea ASALTULUI PERVERTITOR asupra FAMILIEI, CREDINTEI CRESTINE si a COPIILOR. Desfranarea
  15. De ce s-ar amesteca cineva in viata personala al altcuiva ? De ce sa-i interzici altuia un drept ? Cu ce drept interzice tanti Florea si nea Costica unuia sau alteia dreptul sa-si guverneze viata cum vrea ?
    De ce se cheltuie sute de milioane de euro cu catedrala in loc sa se construiasca spitale noi si case de copii si batrani?Aceasta este menirea bisericii si nu preamarirea unora care vor sa fie consemnati in istorie ca ctitori.

  16. @Mihai Ionescu

    Casatoria nu e viata personala a cuiva, e o institutie reglementata de stat. Viata personala e viata personala si nu face obiectul referendumului si nici al atentiei tatei Floarea sau lui nea Costica decat daca cineva le vara pe gat propria lor viata personala si preferintele lor sexuale. Asadar sunteti intr-o mare confuzie.

    Se cheltuie pentru ca asa e in democratie. 3 milioane de romani au semnat pentru o initiativa civica si platesc si ei impozite. Si mai multi romani sustin initiativa – si platesc si ei impozite. Cei care nu vor referendum sunt mult mai putini. Asa ca daca tot facem comparatii fara legatura, hai sa ne comparam numeric – cu siguranta sunt mult mai multi contribuabili care sustin referendumul decat cei care nu o fac.

  17. @Mihai Ionescu:

    Pacatul adamic ceste neascultarea. Asta se vede cel mai bine cand dupa doua mii de ani in care Biserica marturiseste despre ea ca menirea ei este sa aduca oamenii la mantuire, vin unii care gandesc ca e mai bine sa fixeze ei menirea unei institutii din care s-au concediat singuri. Degeaba vom vorbi noi la urechi ce nu vor sa asculte, mintea voastra tot spitale o sa imagineze. Nu ca ar vrea cineva dintre voi sa se face medic, nu. Asta ar presupune daruire si iubire de oameni, altii decat voi insiva. Dar credeti da bine la imaginea negativa pe care o vreti voi Bisericii.

    Stii de ce se dau bani pentru Catedrala? Pentru ca nu s-a oferit nimeni sa o faca gratis. Cand vine vorba de Biserica dati cat mai putin, dar luati cat de mult puteti, asta e cuvantul de ordine printre voi.

    Iar casatoria nu e inventata nici de LGBT, nici de drepturile omului, iar legatura ei cu povestea despre Romeo si Julieta este absolut tangentiala. Casatoria, asa cum e ea astazi si familia care rezulta in urma casatoriei, este a noastra, a crestinilor. Scuzati-ne ca am indraznit noi crestinii sa faurim o civilizatie si sa dam statalitate si legi unor teritorii in care astazi vreti sa va insinuati si voi, legitimandu-va cu desteptaciuni. Deci casatoria e a noastra, omule, da? O sa mergem la referendum, la fel cum ar trebui sa ne facem cadastrul, sa ne marcam proprietatea. Cum zicea Dragnea – ma scuzati, dar a zis bine (despre cadastru) – sa dam valoare unei hartii.

  18. Pingback: CUVINTE ARZATOARE si INSUFLETIT(OAR)E, APELURI EMOTIONANTE si CLARIFICARI NECESARE pentru a sublinia importanta CRUCIALA a votului la REFERENDUMUL pentru NORMALITATE si FAMILIE. Arhim. Hrisostom Rădășanu, Nichifor Horia si Clement Paunescu (video, audi
  19. Pingback: SUSTINERE PENTRU REFERENDUM din SFANTUL MUNTE ATHOS. Staretul EFREM de la VATOPEDU si Parintii Schitului PRODROMU ii indeamna pe români la MARTURISIRE prin vot si prin cuvantul de propovaduire si ii sfatuiesc “sa nu-si plece urechea la soaptele ins
  20. Pingback: MESAJUL PĂRINTELUI CIPRIAN GRĂDINARU din Belgia pentru PARTICIPAREA LA REFERENDUM: “A nu mărturisi public crezul că înţelegem căsătoria ca unirea între un bărbat şi o femeie de frica bârfelor ori din comoditate e o lepădare de credinț
  21. Daca nu este nimic de ascuns, de ce nu se lasa cuvantul ,,soti” cum este deja scris in Constitutie?
    De ce, dintr-o data, vor sa se umble la acest cuvant care este deja subinteles a fi casatoria dintre un barbat si o femeie?

  22. @Miha

    Unde ati fost in ultimii trei ani? 🙂

    Tocmai ca sensul e doar subinteles, nu explicit. El poate fi interpretat oricand in sensul mariajelor gay.

    Clarificarea sensului se face prin definirea fara echivoc: casatoria este uniunea dintre femeie si barbat.

    Claritatea e buna.

    Echivocul e rau.

    Claritatea nu ascunde nimic.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare