”RESURSE SARACE”. Reportaj In Premiera (VIDEO+TRANSCRIPT) despre cum au ajuns pe mana SPIONILOR SI STRAINILOR INFORMATIILE CLASIFICATE DESPRE ZACAMINTELE IMPORTANTE ALE ROMANIEI. “Dam cupru, dam aur, dam tot, şi Romania o vindem la pachet”

„Munţii ăştia sunt metaliferi, toţi sunt bogaţi. Lanţul ăsta de filoane care merge de aici, din Carpaţii Occidentali, merge până în Iugoslavia, până în Bulgaria. De-aia râvnesc, toată lumea vrea Apusenii. Toţi îl vor! Pentru că este o sursă extraordinară de rezerve pe care noi cu nonşalanţă le dăm la alţii şi vrem să transformăm totul în zona munţilor Apuseni în iazuri de decantare, în halde de steril…” (Eugen Cornea, topograf).

*

“Vindem pe nimic o ţară care este una dintre cele mai bogate din Europa la resurse, dar care, suspect, ne e descrisă ca fiind epuizată… Noi ne-am obişnuit să distrugem, să ascundem şi să împărţim pe furiş. Fără teama de consecinţe, fără garanţii, fără profit pentru România. Lumea gâfâie în goana după resurse, iar noi, din ’98 încoace, le tot dăm pe ale noastre, ieftin şi inconştienţi. Până când vom rămâne exact atât de săraci pe cât ni se spune astăzi că suntem…”

***

Reportaj din emisiunea In premiera, Antena 3, din 22 septembrie 2013, ”Resurse de saracie”, realizator Carmen Avram, reporter: Romana Puiulet: despre cum s-au sabotat singuri românii: zăcăminte importante, luate de marile companii pe nimic şi în secret, cu ajutorul spionilor (sursa).

*

TRANSCRIPTUL EMISIUNII

19 octombrie 2012 – SRI opreşte pe Aeroportul Otopeni un cetăţean rus suspectat că ar fi atentat la siguranţa noastră naţională. Asupra lui e găsit un stick cu hărţi geologice şi documente secrete. Imediat, procurorii încep să investigheze mai mulţi cetăţeni străini pentru deţinere de informaţii clasificate legate de zona Moldova Nouă. Ce să caute spionii la Moldova Nouă? Răspuns: o comoară!

În urmă cu şapte ani aceste ruine încă mai purtau un nume sonor: Moldomin. O societate de stat înfiinţată în anii ’70, care administră un zăcământ uriaş de cupru, al doilea ca mărime din ţară şi unul dintre cele mai valoroase din Europa. Azi e estimat la 2,5 miliarde de euro, în condiţiile în care nu e cercetat în totalitate. În 2006 Moldomin îşi închide, însă, porţile, înglodată în datorii. Suspect, spun cei avizaţi.

„Erau datorii stat-stat. Deci puteam să salvăm obiectivul mult mai bine şi mult mai uşor. Dar nu s-a vrut. Aici s-au învârtit banii…” (Şerban Stan, fost lider de sindicat Moldomin).

Statul n-a vrut să salveze societatea, motivând că e scumpă şi nerentabilă. Fals.

„În momentul respectiv, în anul 2006, deja cine punea problema că nu este rentabil nu era sincer. Cuprul pe piaţă se dusese bine peste 6-7 mii de dolari tona la bursă. Ce să zicem noi, care am lucrat în 2001, în martie, când tona la cupru era 1240 de dolari, cel mai mic preţ din ultima sută de ani?” (Gheorghe Popescu, fost director Moldomin)

Mai mult, din cauza cererii tot mai mari, în special din partea Chinei, dar şi a zăcămintelor tot mai puţine, în 2011 cuprul ajungea la 10.000 de dolari tona. Astăzi a coborât puţin, dar tendinţa e spre o nouă creştere. Prin urmare, din lipsă de viziune, dezinteres sau, dimpotrivă, interese mult prea mari, statul a renunţat la o avere din care, vreme de 30 de ani, România câştigase enorm.

„Asta înseamnă insolvenţă, asta înseamnă privatizare. Asta înseamnă întreprindere care în 2010 era perfect funcţională. Aici erau utilaje. Tot ce vedeţi aici în doi ani de zile s-a întâmplat.” (Matei Lupu, primar Moldova Nouă).

A urmat scenariul clasic: în 2010, după 3 ani în care a lăsat-o să se degradeze, administrația financiară cere falimentul companiei Moldomin și o dă pe mâna unui lichidator judiciar. Acesta începe valorificarea, vânzând societatea la fier vechi. Mare parte ar fi ajuns la romii din Mehedinţi, susţine primarul din Moldova Nouă.

„Au făcut mulţi bani că au scos de aici?” „Milioane de euro. Nu mai aveau facturi, le trebuiau să acopere furăciunile.” (Matei Lupu, primar Moldova Nouă).

„Dacă a fost obiectivul ăsta unicat în ţară şi în Europa cel mai mare obiectiv, mulţi au avut interesul să tragă de pe urma lui. Şi s-au scos bani mulţi. Nu ştiu câţi sunt înregistraţi cu acte, nu ştiu câţi s-au dus direct în buzunarul altora.” (Şerban Stan, fost lider de sindicat Moldomin).

S-a vândut tot: utilaje imense, benzi transportoare, cabluri electrice, concasoare, excavatoare… În final, lichidatorul a obţinut câteva zeci de milioane de euro. Dar datoriile n-au fost achitate. În schimb, în 2011, când preţul cuprului ajunge la un maxim istoric, zăcământul e scos la licitaţie şi cumpărat pe o sumă ridicolă de 4.000.000 de euro de firma Mineco din Serbia, care primeşte, nefiresc de rapid, licenţa de exploatare. Directorul actual, numit de lichidator, nu vede nimic anormal în toată afacerea.

„Din punctul meu de vedere, fiţi atenţi, pe un euro aş fi dat-o! Un euro! Rentabilizeaz-o, fă locuri de muncă, plăteşte-ţi impozitele la stat…” (Victor Tiugan, director Moldomin).

Suspectând o fraudă de proporţii, Administraţia Financiară contestă procedura în instanţă. Atunci, reprezentanţii Mineco dau 50.000 de euro mită unui judecător timişorean ca să aibă câştig de cauză, şpagă intermediată chiar de directorul Moldomin de la acea dată. Investigatorii fac flagrantul, judecătorul şi directorul sunt condamnaţi la închisoare, iar sârbii de la Mineco dispar.

„În general, cine doreşte să investească n-are de ce să mituiască. Asta e părerea mea.” (Gheorghe Popescu, fost director Moldomin).

Şi atunci, ce jocuri se fac la Moldova Nouă şi de ce sunt îndârjite atâtea personaje să pună mâna pe zăcământ? Fostul director Moldomin îşi aminteşte că a trăit o experienţă similară şi în 2002. Atunci, controversatul miliardar român Frank Timiş şi unul dintre partenerii lui în afaceri cu resurse ar fi vânat, cu aceeaşi ardoare, licenţa de exploatare de la Moldova Nouă, încercând s-o obţină gratis.

„Am pierdut o zi şi o noapte cu ei, încercând să mă lămurească. Şi nu.. Nu eram eu, conform legii, cel în drept să semnez acele documente.” (Gheorghe Popescu, fost director Moldomin).

Dubios, dar, în acelaşi timp, un indiciu că stăpânii resurselor la nivel mondial ştiu cât de spectaculos e zăcământul de la Moldova Nouă. Confirmarea a venit recent, când o mare companie românească a forat pentru prospectare și a obţinut rezultate surprinzătoare:

„Eu personal le-am împachetat și s-au trimis în străinătate. Probele sunt foarte, foarte, foarte bune. Şi au venit nişte rezultate ce i-au dat peste cap. Deci rezerve avem enorm de mari, și cantitativ, şi calitativ.” (Şerban Stan, fost director de sindicat Moldomin).

Şi încă ceva: în aceste rezerve de la Moldova Nouă nu e doar cupru. Dar despre asta nu se vorbeşte.

„Nu putem divulga ceea ce avem. Ştim că avem rezerve multe. În afară de cupru mai există şi alte metale neferoase, aur, argint, şi altele din tabelul lui Mendeleev.” (Șerban Stan, fost director de sindicat Moldomin).

„Ăştia care se interesează ştiu ei ceva. Cred că s-au vândut unele documentaţii geologice.” (Lazăr Plăcintă, inginer metalurg).

Aşa intră în scenă spionul rus. Identificat de SRI ca fiind Mikhail Orlov, un apropiat al unui deputat rus din partidul lui Putin. Hărţile găsite aspra lui au scos la iveală un secret foarte bine păstrat vreme de câteva decenii: cum că la Moldova Nouă se găsesc metale rare, foarte valoroase, printre care cel mai important e molibdenul, folosit în industria de armament. Cum a ajuns la aceste documente, nu se ştie. Dar e cert că ele proveneau de la un institut de cercetare înfiinţat de regimul Ceauşescu, care, se pare, ştia bine pe ce resurse stăm. În anii ’80 a ordonat să fie construită la Moldova Nouă, şi în mare secret, o uzină pentru obţinerea molibdenului. Scheletul ei încă se mai vede.

„Vai de mine. Păi ştiţi cum arăta?! Uitaţi-vă , că încă se mai vede cum a fost placată. Uitaţi-vă, numai plăci antiacide! Au fost cărămizi refractare, uitaţi-va ce calitate a fost la ele! Şi peretele, uitaţi-vă că e dat cu vopsea antiacidă! Calitate. Deci se lucra cu reactivi aici! Era o ordine şi o curăţenie perfectă! Prin interior, pompele care vehiculau lichidele erau cu porţelan!” „Şi erau doar câţiva oameni care se ocupau de zona asta..” „Cred că era un flux. Nu, nu erau mulţi. Şi, probabil, cei mai buni. De obicei, lucrările astea au fost coordonate de acel inginer, Plăcintă.”

Inginerul Lazăr Plăcintă îşi trăieşte astăzi anii de pensie retras în liniștea Devei. Dar, când aude de Moldova Nouă şi de molibdenul de acolo, ochii i se aprind de pasiune.

„Molibdenul era la strict secret. Şi ultimul tip de secret era secretul se stat. Că molibdenul era metal rar. Și metalele rare, care se folosesc în mod deosebit în industria armamentului sau în activităţi secrete. Secretul pleca de aici.” (Lazăr Plăcintă, inginer metalurg).

Îşi aminteşte cum nopţi în şir el și colegii lui s-au străduit să identifice metoda de valorificare a molibdenului cu puţinele unelte pe care le aveau la îndemână.

„Nu puteau să extragă componentul din molibden care se cerea în alte industrii; voia ministerul să-l extragem şi a durat foarte mult cercetarea, cred că ani de zile. Utilajele toate erau prototip, nepuse la punct. Din cauza funcţionării lor defectuoase, nu s-a ajuns în final să valorificăm aşa cum s-ar cuveni molibden.”

De atunci, lucrurile s-au schimbat. Tehnologia a găsit soluţii și pentru molibden. Iar pe piaţa internaţională preţul lui a ajuns la 22.000 de dolari tona, de 3 ori mai mult decât cuprul. Nu e de mirare, deci, că nişte spioni străini, sunt atât de interesaţi de această zonă.

„Spionii ştiţi cum fac, adună tot. Pe urmă cercetează ei şi văd ce-i bun și ce nu-i bun, ce poate fi utilizat și ce nu”.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale are altă opinie: procentul de molibden din zăcământ ar fi nesemnificativ. Dar directorul actual al Moldomin pare să ştie mai bine:

„Orice firmă care ia aici o să producă şi molibden. V-ar mira?” Reporter: „Nu m-ar mira. Pe dumneavoastră v-ar mira?” „Pe mine nici atât! Noi am adoptat o tehnologie greşită în anii ăia. La ora actuală se pot extrage.”

De unde să ştim noi ce avem în ţară dacă n-am mai investit de aproape 20 de ani în cercetarea solului? Şi astfel dăm tot pe mărunţiş şi România ajunge să fie sărăcită de nişte resurse importante pe care noi nu le vindem, pentru că nu apar în documente, dar care pot fi exploatate de cumpărător fără să plătească redevenţa pentru ele.

Un astfel de caz este şi Cuprumin Roşia Poieni,cel mai mare zăcământ de cupru din Europa, evaluat la 17 miliarde de euro, dar cu datorii la stat. La recomandarea FMI, guvernul l-a scos la vânzare pe 350 de milioane de euro. N-a menţionat însă niciodată că acolo e mai mult decât cupru. Topograful care a participat la deschiderea exploatării miniere la sfârşitul anilor ’70 a văzut cu ochii lui probele de minereu luate atunci:

„Zăcământul este imens. De acolo, au fost înainte lucrări vechi, s-a scos aur de la Roşia Poieni. Când am făcut excavaţiile în carieră, am ajuns la galeriile vechi care erau făcute înainte, înainte de ’48, când s-a făcut naţionalizarea. Zăcământul este minereu complex. Cuprul este rezerva de bază, sulf, aur, argint, molibden. Concentraţia creşte pe măsură ce se merge în adâncime. Se făcea aur în jur de 8-9 kg pe lună. Cineva vrea să scape de el, îi stă cuiva pe cap să dea totul. Dăm cupru, dăm aur, dăm tot, şi România o vinde la pachet. Că şi-aşa am vândut-o.” (Eugen Cornea, topograf).

Vindem pe nimic o ţară care este una dintre cele mai bogate din Europa la resurse, dar care, suspect, ne e descrisă ca fiind epuizată.

„Din moment ce în strategia industriei miniere se pretinde că nu avem nimic – şi la majoritatea nu avem nici perspective să le descoperim – deşi vă spun că la multe suntem chiar lideri în Europa. România este pe locul 6 în lume ca potenţial pentru producţia de aur.” (Ştefan Marincea, director Institutul Geologic Român).

E confirmat inclusiv de un raport recent al Departamentului American pentru Energie, în care România apare pe primele locuri, cu zăcăminte multe și bogate. În special aur.

„Musariu e cea mai mare. Informaţia aceasta este informaţie academică.” Reporter: „E vreo companie aici, la Musariu?” „Nu, e închis.  E în conservare. La ora actuală, n-or să vă spună ăştia de la ANRM, că ăştia nici nu ştiu!”

Zăcământul Musariu face parte din mina Barza, judeţul Hunedoara, pe care v-am prezentat-o în cel dintâi episod „În premieră”. A fost ultima mină de aur închisă în România în 2006, şi aici a fost văzut ultimul filon de metal preţios al ţării. Vă arătam atunci cum a ajuns această mină, la patru ani de la închiderea ei. Clădiri în ruine, utilaje vândute la fier vechi. Un dezastru la care s-a ajuns cu complicitatea statului, care ne asigurase că acolo nu mai e nimic de exploatat. Fostul lider de sindicat de la Barza era uluit atunci de această nepăsare.

„Există foarte mult aur în zăcământul Barza. Cred că tot viitorul va demonstra că cei ce ştiu să exploateze aurul în condiţii de eficienţă vor veni, vor explora, multe sute de kilograme de aur, tone vor mai fi scoase la suprafață.” (Florin Cazacu, fost lider de sindicat Barza).

La trei ani după această filmare s-au întâmplat două lucruri: locul fostei exploatări e complet pus la pământ, de nerecunoscut, iar spusele fostului lider de sindicat s-au adeverit.

„Din nefericire, au existat interese cred că internaţionale ca zăcămintele aurifere din România să fie părăsite, pentru a putea fi exploatate ulterior, cu capitalul străin.” (Florin Cazacu).

Într-adevăr, în zona Musariu-Barza, o companie privată a descoperit recent un zăcământ de aur de care noi nu ştiam şi a investit 75 de milioane de euro în prospectarea lui.

„A trecut cineva pe aici, o firmă din aceasta de prospecţiuni, care a luat nişte probe și a pus nişte semne acolo, ca să ştie de unde a luat proba. Probele astea sunt toate localizate, cu sisteme din astea moderne, nu mai trebuie să stai pe hartă să urmăreşti la ce cotă eşti…” (Nicolae Verdeş, fost geolog mina Barza).

„Au măsurat tot aici!” (localnic). Reporter: „Ce-au spus, au găsit aur?” „Dacă vă spusei că acolo e aproape la suprafaţă.” „Ce e la suprafaţă?” „Aur! Numai un pic sapi în pământ.”

„Ce se caută acum sunt rezervele acestea mari, cantitate mare, cât mai aproape de suprafaţă, care se pretează la exploatare cu cheltuieli minime. Ca să fie rentabilă şi extragerea acelor cantităţi mici.” (Nicolae Verdeş, fost geolog mina Barza).

Prospecţiunile sunt făcute de compania Deva Gold, cu acţionariat canadian, şi în România mai are o licenţă de exploatare de aur şi argint la Certej, în judeţul Hunedoara. Deloc întâmplător, directorul ei este chiar fostul şef al societății de stat Minvest, care administra pe vremuri toate aceste perimetre miniere, bogate în metale preţioase. iar acum tocmai ne confirmă că a obţinut permisul de explorare în zona Musariu-Barza.

„Avem un perimetru adiacent, neexploatat în zona Bradului, pe care am întocmit un program de cercetare geologică care a fost avizat luna trecută de Agenţia Naţională de Resurse şi urmează să ne facem lucrările de cercetare în acest perimetru.” (Nicolae Stanca, director Deva Gold).

Şi, probabil sigură de ce va găsi, compania este gata să preia şi zăcământul de la Barza, închis în 2006.

„Nu se ştie dacă îl câştigăm noi sau altă companie, că e licitaţie publică.” (Nicolae Stanca).

Prin urmare, statul va vinde acum, tot pe nimic, mina de aur Barza pe care a declarat-o secată și pe care a distrus-o.

„N-am avut un pic de teorie sau să le fi conservat, nu să le fi închis haotic şi să le distrugem în halul în care s-au distrus. Legile, parlamentul, miniştrii, care au dispus să le închidă fără nicio treabă. Deci miza a fost: uzinele de preparare să dispară urgent! Fierul vechi… a fost acolo oţel manganos, a fost cupru! E o ţară de 22 de milioane, le dăm Jelibon, Bon-bon, Tutti frutti, şi las’ să aibă de consum! Societate de consum, ce să producă?…” (Nicolae Stanca).

Dacă nu s-ar fi grăbit să distrugă tot, statul român ar fi putut contribui cu infrastructură la investiţiile private, devenind acţionar important și câştigând substanţial în asta.

„Dotarea uzinei ar fi fost de bază, şi ce costă foarte mult într-un proiect ar fi utilităţile: energia electrică, apa potabilă, clădirile, uzina de preparare. Putea să vină statul român cu un aport de capital.” (Nicolae Stanca).

Dar n-a existat viziune, şi, probabil, nici interes ca România să prospere din resursele proprii. Altfel, cineva s-ar fi gândit să ceară întocmirea de hărţi geologice noi, sau măcar le-ar fi studiat cu atenţie pe cele făcute înainte de ’89.

„După 1996 nu s-au mai dat bani pentru cercetare. Au zis să avem fonduri proprii. Păi fonduri proprii de unde? Din sărăcia care era? Se executau 15 până la 20 de metri de galerie pe an. S-a ajuns după aceea, în 1996, s-au făcut 250 de metri.” (Nicolae Verdeş, fost geolog mina Barza).

De aceea, ne spune fostul geolog al minei, adevărata dimensiune a resursei de la Musariu-Barza nu a fost descoperită niciodată. Dar hărţile vechi ne dau un indiciu despre ce se găseşte acolo.

„Astea roşii sunt exact urme de filoane care au ajuns până la suprafaţă. Ei, vedeţi, unde suntem noi aici la Musariu, sunt numai nişte puncte roşii. Astea sunt urme de alterare, care indică existenţa unor filoane în adâncime. Ăsta de aici, de la Musariu 9, a avut ca mai mare concentraţie de aur pe o suprafaţa aşa de mică cunoscută in lume. (Nicolae Verdeş).

Dovadă stau piesele, unice în lume, expuse la Muzeul Aurului din Brad. Metal preţios de cea mai bună calitate scos din zăcământul de la Musariu-Barza, doar unul dintre multele zăcăminte abandonate de noi şi râvnite de străini.

„Munţii ăştia sunt metaliferi, toţi sunt bogaţi. Lanţul ăsta de filoane care merge de aici, din Carpaţii Occidentali, merge până în Iugoslavia, până în Bulgaria. De-aia râvnesc, toată lumea vrea Apusenii. Toţi îl vor! Pentru că este o sursă extraordinară de rezerve pe care noi cu nonşalanţă le dăm la alţii şi vrem să transformăm totul în zona munţilor Apuseni în iazuri de decantare, în halde de steril…” (Eugen Cornea, topograf).

Ar fi putut fi altfel dacă statul român ar fi ştiut exact ce are în subsol. Atunci, ar fi putut vinde hărţile şi planurile de cercetare, ar fi oferit infrastructura şi ar fi devenit, firesc, partener de business în toate exploatările făcute de străini. Dar, pentru că n-a ştiut, preţioasele noastre resurse au ajuns un fel de secret al căutătorilor de comori şi a fost răspândit  în lumea lor de acelaşi controversat miliardar român, Frank Timiş.

„Aur! Haideți după aur! Era mare vâlvă mare, al bursa din Vancouver a anunţat Timiş că are tot aurul din România şi am zis: hai să intrăm și noi. Şi am intrat în România în 1998, după ce a apărut legea minelor, și am participat la primele licitaţii.” (Saşa Nicolici, director Carpathian Gold România)

Și iar, nu întâmplător, fost şef al unui institut de cercetare geologic a din Baia Mare, Saşa Nicolici este acum directorul Carpathian Gold în România, o altă companie cu acţionariat canadian interesată de rezervele noastre de aur. Noi am descoperit-o în iarna lui 2010, când prospecta în mare secret un zăcământ virgin la Rovina, peste deal de mina Barza.

„Pentru noi este un zăcământ important. Acesta este nou. Nu se ştia de el.” (Dorin Groza, inginer geolog).

Pe atunci, statul habar n-avea ce se ascunde sub cele trei dealuri în care forau geologii angajaţi de Carpathian Gold. În schimb, ei ştiau destul de bine. Estimaseră că există o resursă uriaşă de 200 de tone de aur şi 426 de mii de tone de cupru evaluată în acel moment la 17 miliarde de euro.

„Activitatea de cercetare va continua şi sperăm că va mai creşte cantitatea care va putea fi exploatată.” (Adrian Stana, inginer geolog).

Astăzi, compania Carpathian Gold e mulţumită.

„Ia uitaţi, foarte mult galben. Şi pe fisuri, și ca puncte mărunte. Tot ce sclipeşte. În cristalul de calcopirită apar şi granule micronice de aur.”

Cantitatea de aur a scăzut puţin faţă de estimări, însă cupru e mai mult. Şi, cu preţurile de astăzi, investiţia e foarte profitabilă. Acum, geologii aşteaptă licenţa de exploatare de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru acest zăcământ foarte bogat. Cum de nu l-a văzut statul român, dar l-a găsit o companie venită tocmai din Canada ţine doar de interes şi de perseverenţă.

„Am făcut reţele de probe de sol. Ei, când am dat la analiză piatra asta <seacă>, zice-se, ei, am constatat că are în medie un gram la tonă! Este o anomalie de aur și de cupru. Şi atunci am intrat la detalii, să vedem de ce. Cât? Până unde?” (Saşa Nicolici).

Am fi putut exploata noi acest zăcământ, dar, în loc să investim în cercetare, utilaje și oameni, ne-am grăbit să punem lacătul pe mine. Iar acum e prea târziu pentru statul român.

„Poate ar fi interesat acum. Problema e alta: degeaba eşti interesat. Vreau să ajung pe Lună. Dar dacă n-am rachetă?” (Saşa Nicolici, director Carpathian Gold România).

Zăcământul, spun cei de la Carpathian Gold, va fi exploatat simplu, prin metoda flotaţiei, fără cianură. Construcţia minei va presupune, însă, distrugerea a trei munţi şi înfiinţarea unui iaz de decantare pentru steril. Compania mai are nevoie, însă, de infuzie de capital pentru a porni lucrările.

„Este un zăcământ atât de mare încât necesită un investitor mare, capital de dezvoltare foarte mare. Exploatarea va fi vândută.” (Ştefan Marincea, director Institutul Geologic Român).

O va vinde, însă, nu statul, ci compania care a prospectat. Şi iar pierdem câteva sute de milioane de euro. Şi o să mai pierdem. Căci companiile străine au ajuns să aibă mai multe informaţii decât avem noi despre zăcămintele României. Chiar în timp ce aşteaptă banii pentru Rovine, Carpathian Gold a pus deja ochii pe alte zone cu potenţial. Secrete.

„Unde credem noi că sunt, o să vă spun după ce le găsim, pentru că daţi-mi voie să păstrez, dincolo de ce se cheamă legea secretului de serviciu, secretul de companie. Ce bănuim noi este piaţa pe care o vom ataca noi. Şi dacă mă împuşcaţi, nu vă spun.” (Saşa Nicolici).

Şi dacă ne-ar spune, tot nu ne-ar folosi. Şi dacă am afla ce şi cât are această ţară, tot s-ar găsi cineva să dezmintă. Noi ne-am obişnuit să distrugem, să ascundem şi să împărţim pe furiş. Fără teama de consecinţe, fără garanţii, fără profit pentru România. Lumea gâfâie în goana după resurse, iar noi, din ’98 încoace, le tot dăm pe ale noastre, ieftin şi inconştienţi. Până când vom rămâne exact atât de săraci pe cât ni se spune astăzi că suntem…

Preluarea transcriptului poate fi facuta doar cu acordul nostru explicit