“IN ROMÂNIA AZI AVEM DOAR LIBERTATEA COLIVIEI. Suntem supuși unei politici de defrişare a economiei ţării”. GHEORGHE PIPEREA: ”Suntem victimele unui NOU TIP DE CATEHISM GLOBAL, care ne impune SĂ NE DESPRINDEM DE RĂDĂCINI, inclusiv de istorie” (VIDEO)

D. V. Constantin: “Continuand sa imitam, vom uita si cine suntem ca oameni, dar si ce suntem ca tara”

GH. PIPEREA si M. COSEA la Secvential: IN ROMANIA AZI AVEM DOAR LIBERTATEA COLIVIEI. Urmam noul catehism globalist

Extrase din emisiunea Secvential cu Adrian Ursu (Antena 3) – 28 feb. 2016

***

Mircea Coşea:

[…] N-ai cum să fii liber dacă n-ai ce să aperi, dacă n-ai în ce să crezi. Or, noi în momentul de faţă nu prea mai avem nimic. Dacă vorbim de proprietate, ea s-a cam dus. România nu mai este stăpână pe aproape nimic din ceea ce are. Dacă vorbim, să zicem, de morală, morala a căzut foarte mult pentru că n-avem modele, pentru că nu mai credem în nimic. Iar dacă vorbim despre viitor, începem să ne îndoim şi aici, pentru că suntem din ce în ce mai puţini, suntem din ce în ce mai puţin educaţi, suntem din ce în ce mai puţin educaţi în tradiţiile noastre, în istoria noastră, în limba noastră.

Deci momentul pe care dumneavoastră îl subliniaţi cu acest film este, aş spune eu, de importanţă extraordinară, pentru că, după părerea mea, trăim o perioadă în care libertatea este o aparenţă în România. Suntem liberi să facem ce vrem între noi, la colţul străzii, ca o pasăre în colivie, dar în afara coliviei nu putem ieşi. Pentru că în afara coliviei sunt alţii care ne guvernează, sunt alţii care ne trasează viitorul, iar în afara coliviei este o barieră extraordinar de mare făcută dintr-o clasă politică, şi aici nu vreau să generalizez, dar nu găsesc alt termen. Spun clasă politică şi mă refer doar la anumiţi indivizi reprezentanţi ai ei, care n-au făcut în ultimii ani decât să-şi vadă propriul interes, dacă nu neapărat material, pentru că nu toţi sunt penali din punct de vedere material, pentru a-şi menţine puterea, pentru a-şi menţine dreptul de decizie asupra noastră, iar în toată această lume în care trăim noi astăzi evenimentele sunt atât de îngrijorătoare, se schimbă lumea foarte repede, în jurul nostru este foarte cald – cald în sensul de inflamare geopolitică – totul este în mişcare, iar noi suntem în această lume pe care o credem liberă pentru că avem nu-ştiu-câte posturi de televiziune, pentru că putem să înjurăm în stradă, pentru că putem să facem abuzuri prin instituţiile statului, dar, de fapt e o aparenţă, pentru că ne învârtim în cerc, nu avem puterea să ieşim din el pentru că nu avem puterea unei gândiri de viziune.

Nu avem, și spun asta cu mare părere de rău, nu avem astăzi oameni care să se gândească la viitorul acestei ţări în termen de strategie pe termen lung. Se gândesc la ce vom face mâine, cum să plătim salariile poimâine, ce să mai facem într-o parte sau alta cu pensiile, dar ce se va întâmpla cu această ţară peste 5 sau 10 ani este o chestiune care nu apare nicăieri. Nimeni nu vorbeşte despre asta și nu neapărat pentru că nu ştie ce-ar trebui, dar pentru că nu-i interesează. Iar lipsa de interes a celor care ne conduc pentru viitorul nostru, pentru noi, care mai suntem aici ca generaţie prezentă, pentru cei care or să fie, arată un lucru foarte, foarte clar, şi anume că suntem în preajma unui pericol mare: pericolul de a deveni [doar] un teritoriu pe care trăiesc oameni – oameni de bine, noi, ăştia care suntem – dar care nu are nici un fel de perspectivă pentru a se manifesta în lumea asta ca o forţă, ca o opinie, nu neapărat ca o forţă militară sau ca o forţă politică, dar ca o forţă măcar prin dorinţa de a se afirma.

Avem o politică pasivă, noi suntem toţi stresaţi, uitaţi-vă pe stradă, uitaţi-vă în jur, oamenii nu sunt deloc veseli, nu sunt interesaţi de nimic pentru că nu au motivare. Nu au motivare! Nu neapărat creşterea salariilor e motivare, dar, pur și simplu, nu ştiu ce se va întâmpla. Or lucrul acesta ţine de capacitatea oamenilor politici de a da poporului pe care îl conduc orizont. Un popor fără orizont e un popor care supravieţuieşte; atâta tot.

*

Gheorghe Piperea: Răspunsuri sunt mai multe, soluţii miraculoase deloc; soluţii, de fapt, de oricare ar fi ele, deloc. Eu am să încep prin a spune că parlamentarii şi, în genere, demnitarii români, după ultimii 3-4 ani de zile, sunt captivi unei suspiciuni aproape generalizate de corupţie, asta întrucât sunt victime şi ei şi suntem victime colaterale și noi ale unui nou tip de catehism, care este propovăduit în România de vreo 12 ani. A început prin acea formulă care a făcut 3 milioane de români să plece din România: „Vreau o ţară ca afară.” – ţară ca afară, dacă este, de exemplu, Norvegia sau, eu ştiu, ţări scandinave unde au început să apară legi care sau proiecte de legi care să legalizeze incestul, de exemplu, sau, şi mai oribil, necrofilia, nu este ceva ce merită să fie urmat ca exemplu. Dar, cu toate acestea, acest catehism porneşte de la următorul concept: nu mai suntem cetăţeni ai unei ţări, ci suntem cetăţeni ai planetei şi, întrucât suntem cetăţeni ai planetei, este neapărat nevoie să ne desprindem de rădăcini, inclusiv de istorie.

Vă rog să vă reamintiţi că în urmă cu aproximativ două săptămâni s-a propus în mod cu totul şi cu totul “spectaculos”– dar între ghilimele, pentru că are parte mai degrabă negativă decât pozitivă – să renunţăm la orele de istorie. Ce sens are să mai învăţăm istorie în şcoli, din moment ce noi nu mai suntem cetăţeni ai unei ţări care se numeşte România, ci suntem, eventual, cetăţeni ai unei colonii care se numeşte România şi care face parte şi ea, ca multe alte ţări, din planeta Pământ, care este la nivel global de acest tip de catehism, de acest curent mainstream care pătrunde în politică şi care face ca la ora actuală să se considere că tot ceea ce este politician este din start corupt, iar ceea ce este birocrat, tehnocrat, costume din astea de pe la Uniunea Europeană este bun pentru că este specialist. Iar „specialiştii” aceştia – şi acest lucru este cel mai preocupant dintre toate – au început să ne înveţe că legile pe care le dă o ţară – puterea legiuitoare a unei ţări – nu sunt bune în sine şi nu sunt bune mai ales dacă sunt menite a ajuta cetăţenii. În schimb, legile care vin din Uniunea Europeană, de exemplu, pentru că sunt impuse de aceşti „specialişti”, nu doar că sunt bune, sunt pur şi simplu rezultate ale “proniei cereşti”!

Vreţi exemple? Păi tocmai astăzi a fost un protest în legătură cu legea dării în plată, pe care am iniţiat-o şi care se discută acum destul de tensionat în Parlament, în timp ce o lege cum a fost cea a rezoluţiei bancare, care prevede, printre altele, salvarea unei bănci cu depozitele noastre, ale populaţiei, n-a ridicat absolut nici un fel de problemă, nici măcar la nivel de Preşedinţie, care a promulgat-o automat! Asta pentru că a venit, repet, de la acea „pronie cerească” de la Bruxelles.

 *

Mircea Coşea: […] Vedeţi, situaţia în care ne aflăm noi o discutăm în fel și chip, însă cred că cel mai edificator şi trist lucru este că ceea ce Prinţul Charles spunea aş fi vrut să-l spună prim-ministrul, ministrul mediului sau chiar preşedintele ţării. Dacă într-o ţară ca România cineva ca Prinţul Charles, care este cineva, vorbeşte despre problemele noastre curente, pentru că asta e o problemă curentă, arată dezinteresul masiv pe care oamenii din România, care ne conduc, îl au faţă de aceste lucruri. Este atât de trist încât ar trebui să ne gândim foarte, foarte serios dacă nu există un „pericol” pe care clasa politică nu-l conştientizează. Lucrurile se vor schimba în România nu prin campania DNA-ului, nu prin reforme guvernamentale sau parlamentare, ci prin mişcări ca cele de la moţi! Pentru că avem de-a face cu generaţii care încep să înţeleagă că îşi pierd identitatea nu numai pentru că nu au istoria predată în şcoală, ci pentru că nu mai au nici pădurile, nu mai au nici gazul, nici petrolul, nici pământul!

[…]

Nu cred că trebuie să mai ascundem faptul că suntem supuşi unei politici de defrişare a economiei ţării. E clară asta! Ea nu vine din exterior fără sprijin din interior!

***

• Daniel V. Constantin (Facebook):

M-am intors la Roma. Am stat doar 4 zile in Bucuresti. M am intors cu acelasi gust amar ca de fiecare data. Vin in Romania des. Imi place uneori sa ma plimb singur prin mijlocul tinerilor. Sa ma asez, sa beau o cafea, sa “trag cu urechea”. Sa privesc pur si simplu de pe o banca. Am facut o intre micile pauze de la o intalnire la alta.

Imi pare rau ca spun asta insa am vazut o debilizare galopanta.. o superficialitate fara margini. Propria imagine a devenit religie.. iar “luptele” tinerilor de varsta mea sau apropiati varstei mele sunt doar niste idei la fel de superficiale, de imagine, false ca si ei. In Romania si mai ales in marile orase exista zeci.. daca nu chiar sute de Romanii. Oamenii au pierdut contactul cu ei insisi… se rup de propria esenta pentru a se conforma unor idei care nici macar nu le apartin. Care nici macar nu sunt niste idei ale majoritatii, ale celor multi. E doar o impresie de multime, pentru ca majoritatea indivizilor sunt singuri cu ei insisi. Sunt singuri chiar si atunci cand simt apartenenta la un grup. Un grup nu poate fi format din indivizi izolati care nu au nimic real in comun, ci doar falsa idee ca au idei comune. E o ruptura intre oameni, pe de o parte, si mai exista o ruptura intre individ si propriul sau eu. In Romania se imita bucuria, sinceritatea, se imita seriozitatea, se imita insasi ideea de viata, de a trai. Suntem o tara care imita…

Continuand sa imitam, vom uita si cine suntem ca oameni, dar si ce suntem ca tara. Si asta nu mai e vina nimanui, ci doar a noastra, individual, a fiecaruia din noi care participa la jocul asta.

Daca viata e o scena, Romania de azi are cei mai nepriceputi actori…

(sursa foto: Ziaristi Online)

Legaturi: