Cenusa sau tarana? Crematoriu sau mormant? RASPUNSURILE BISERICII IN FATA ASALTULUI INFOCAT AL CELOR CARE O VOR “REFORMATA” DUPA MODA LUMII

6-01-2013 7 minute Sublinieri

Discuțiile aprinse despre incinerarea unei cunoscute persoane publice recent decedate mi-au amintit de un dialog avut, acum câţiva ani, cu un personaj ce a dorit ca trupul lui să fie dat flăcărilor după moarte. Am străbătut cale lungă pentru a-i vorbi, încercând să-l conving să-și schimbe decizia, trecută, de altfel, în testament. Un om cult, cu o casă ticsită de cărți, tablouri, ce în viața-i tumultoasă cunoscuse mari personalități românești, ierarhi, preoți. După conversații îndelungi, tind să cred, constructive, la despărțire, mi-a spus: părinte, îți promit că mă voi gândi.

Boala nemiloasă i-a curmat viața mai devreme decât s-ar fi așteptat. Cu o săptămână înainte de a se stinge, m-a sunat, confesându-mi-se cu un glas deprimat: părinte, regret că răspunsul pe care trebuie să ți-l dau e unul nefavorabil. Nu-mi pot schimba decizia, cu toate că, sincer, am ajuns să mă întreb ca Arghezi: dacă totuși dincolo există ceva!? Dar îţi mărturisesc că nu vreau să-i îngreuiez situația soției mele. Incinerarea e soluția cea mai ușoară pentru ea. Mi-a închis telefonul precipitat, fapt ce m-a determinat să încerc să iau legătura din nou cu el. Nu am reușit: intrase în comă.

Am continuat s-o rog pe soția defunctului să-i încalce dispoziția testamentară, înmormântându-l creștinește. Din păcate, nu a voit. Încăpățânarea ori neînțelegerea corectă a rostului înhumării trupului au făcut-o să îndeplinească dorința nefericitului ei consort. L-am prețuit, iar durerea mi-a sporit-o imposibilitatea de a mă ruga pentru el, de a-l pomeni la dumnezeiasca Liturghie. Țin minte că prima discuție pe această temă am avut-o cu Biblia în mână. Nu nega învățătura Bisericii, dar mi s-a părut indiferent faţă de ea. Îmi invoca nume mari ale culturii române ce părăsiseră scena vieții în acelaşi mod: Garabet Ibrăileanu, Eugen, Monica și Nadia Lovinescu, Mircea Eliade, pictorii Octav Băncilă, Steriadi, alături de numeroşi alți profesori, artiști, oameni politici sau „simpli muritori”. El și restul „arșilor” considerau că focul purifică, simplifică și condensează ceea ce un individ a reprezentat fiind viu, prin ardere scoțându-se în relief esențe fundamentale umane. Îmi spunea, în plus, că incinerarea nu face decât să amplifice cultul morților, punând mai mare accent pe suflet decât pe trup, ce prin moarte devine un rest de existență, inutil, dizgrațios. Ce rătăcire să crezi că focul material are puterea de a purifica mai mult decât focul dumnezeirii!!!

Dar cum rămâne cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a ne prețui trupurile, de a le transforma în temple ale Duhului Sfânt? Nici după moarte trupul nu se preschimbă în ceva inutil, căci, reprezentând un instrument al sufletului, prin el omul a săvârșit binele, a împlinit Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, așezarea în pământ oferă un răgaz trupului până la Judecata de Apoi, când în părtășie cu sufletul, va ajunge la fericirea veşnică făgăduită. Nu-mi propun să realizez eu aici o apologie a înmormântării trupurilor. Există articole excelente în domeniu, tratând problema sistematic. Voiesc să spun doar că persoanele care își doresc incinerarea procedează astfel de multe ori din orgoliu, pentru a fi „la modă” cu alții din breasla lor ce au avut același sfârșit dramatic. Recurg la asemenea străine practici de credința ortodoxă spre a ieși, chipurile, demn din scena vieții. Dar oare demnitate înseamnă să pleci „dincolo” pârjolit de flăcări, transformat în cenușă?

Lipsa discernământului ori boala îndelungată ce le-a întunecat rațiunea pot constitui alte pricini ale deciziei lor zguduitoare. Desigur, principala cauză o consider a fi puțina lor credință, neînţelegerea adevărului că trupul înmormântat se află în așteptarea învierii de obște. Prin înmormântare, un bun creștin urmează pilda modelului desăvârșit al viețuirii noastre pământene, Hristos Dumnezeu, așezat în mormânt, după pogorârea de pe Cruce, de către Iosif din Arimateea şi Nicodim. Credinciosul împlineşte astfel cuvintele dumnezeiești ce poruncesc ca trupurile să se întoarcă în pământul din care s-au luat (Eclesiast 12, 7). Punerea în mormânt se dovedeşte un semn al iubirii, al prețuirii faţă de repausat, aducând binecuvântarea Cerului asupra celor ce săvârșesc înhumarea adormiților: „atunci a trimis David soli la locuitorii din Iabeşul Galaadului, ca să le spună: Binecuvântaţi sunteţi voi de Domnul, pentru că aţi arătat milă lui Saul, domnul vostru şi unsul Domnului, şi l-aţi îngropat pe el şi pe fiul lui, Ionatan(II Regi 2, 5). Mihai Eminescu, marele nostru poet naţional, considera pământul patriei mai bogat, mai sfânt, fiindcă în el s-au depus trupurile atâtor români pe care țărâna i-a îmbrățișat, primindu-i la vremelnică odihnă.

Revenind la cazul expus: cum trebuia oare să procedeze soția? Să-i împlinească nesăbuita dorință de incinerare sau să-l salveze duhovniceşte, oferindu-i șansa împărtășirii din lumina și iubirea Sfintei Treimi? Într-o conferință, părintele Stăniloae spunea că, dacă iubești pe cineva cu adevărat, îi dorești binele suprem: mântuirea. Or, în aceste condiții, o încălcare a unei dorințe nechibzuite nu constituie un păcat, cred, ci o îndreptare a ei. Și în mănăstire ascultarea față de superior, de frați se face până la păcat. Dacă starețul ori duhovnicul mi-ar da un canon contravenind credinței dreptmăritoare, atunci nu l-aş împlini, ci m-aș ruga pentru părinte, asumându-mi consecințele neascultării, nesupunerii.

Am ales titlul materialului astfel, căci am observat că în ultimul timp a devenit o chestiune de bonton pentru unele nume cu rezonanță din viața românească să se despartă de această lume prin foc. Oare gloria, slava lumească îi fac să nu distingă între credință și orgoliu? Popularitatea, puterea politică, banii, faima, gestionate fără smerenie și credință, riscă să ducă la decizii pripite, care, deși luate într-un moment istoric dat, au regretabile consecințe veșnice.

  • Blogurile Adevarul:

Pr. Daniel Vraciu: Ţărână sau cenuşă?

O întrebare care apare tot mai des, cel puţin pe buzele Media, o întrebare care se vrea a fi lămurită într-un singur fel de către cei care, din dorinţa de emancipare faţă de “desueta” Biserică, anulează o întreagă istorie şi viaţă a ei.

Viaţa care se exprimă prin rânduieli şi canoane alcătuite nu de persoane oarecare, ci de către Sfinţi Părinţi care au autoritate şi credibilitate prin aceea că datorită modului lor de viaţă s-au împărtăşit de Duhul Sfânt, Duhul a toată înţelegerea.

Aşadar, ţărâna, pământul în care ar urma să fie îngropate trupurile noastre ale tuturor, de care vorbeşte Biserica, nu este o alternativă, nu este o soluţie a unei probleme, nu este nici măcar o impunere din partea lui Dumnezeu, ci este o invitaţie din partea Acestuia de a ne lăsa atât viaţa cât şi moartea în grija Sa dumnezeiască.

Dar cum putem privi ţărâna ca pe o mărturie a atenţiei lui Dumnezeu pentru noi? Pământul este rodul creaţiei lui Dumnezeu, trupurile noastre au fost plămădite din acest pământ, nu ca dintr-o materie inferioară, ci nobilă, pentru că la Dumnezeu au deopotrivă valoare şi trupul şi sufletul omului. Întoarcerea în ţărână a trupului omului este importantă pentru păstrarea amprentei dumnezeieşti personalizate, adecvate fiecărui om în parte până la a doua venire a Mântuitorului Hristos, atunci când vor învia atât sufletele, cât şi trupurile tuturor oamenilor ce s-au născut pe pământ încă de la întemeierea lumii, trupurile având o consistenţă nematerialnică, spiritualizată, însă, purtând amprenta nobilă a identităţii dumnezeieşti, personale dată la crearea fiecărui om.

Aşadar pământul, ţărâna, oferă ceea ce cenuşa trupului incinerat nu poate oferi: un mediu familiar de altfel trupului care să-l odihnească până la venirea întru slavă a lui Hristos. În vederea mântuirii sufletului omului datoria noastră de creştini este aceea de a face ceea ce este propriu pentru mântuirea sufletului omului, chiar dacă dorinţa omului a fost în direcţia incinerării trupului său, dorinţa sau alegere care ar duce la posibilitatea pierderii mântuirii, întrucât nesocoteşte de unul singur “planul” mântuitor al lui Dumnezeu cu întreaga omenire dar şi cu fiecare om în parte, într-un mod benefic şi care nu poate fi pus la îndoială în ceea ce priveşte grija lui Dumnezeu pentru om.

Dacă dorinţa muribundului ar fi fost să-i aruncam trupul spre a-i fi mancat de câini, i-am mai fi respectat dorinţa…? Oricum, este de mai mult bun simţ să schimbi hotărârea unui muribund decât să schimbi rânduielile Bisericii, neschimbate de mii de ani.

Pr. Eugen Tanasescu: Din dragoste pentru Sergiu Nicolaescu

Biserica a urmat şi va urma întotdeauna Dumnezeului-Iubire. Din iubire pentru om, îi atrage atenţia când greşeşte, arătându-i Adevărul, chiar dacă este incomod, pentru a-l ajuta să nu-şi rateze destinul: sfinţenia, comuniunea iubirii între Dumnezeu şi oameni.

Precedentul articol („Incinerarea este tangenţială cu sinuciderea”), a stârnit o adevărată furtună mediatică asupra deciziei de incinerare a maestrului Sergiu Nicolaescu. Cum era şi de aşteptat, au fost voci care, în loc să se intereseze mai îndeaproape despre acest fenomen, nu au găsit altceva mai la îndemână decât pietre pe care să le arunce spre Biserică. E problema lor, căci oricum Biserica nu va fi biruită nici de porţile iadului, cu atât mai mult de nişte păreri.

Problema de fond însă este alta. Abordarea pătimaşă şi libertină a unei fenomen extrem de serios şi în creştere în plan global (incinerarea), nu va avea decât o unică, logică, dar de nedorit, consecinţă: ratarea înţelegerii corecte a acestui fenomen, în duhul Adevărului, care este Hristos. Şi care ne spune: „ochi au şi nu văd”.

De exemplu, nu s-a sesizat mai nimeni de faptul că acel articol a fost scris din dragostea mea de preot, pentru fiul Bisericii Ortodoxe numit Sergiu Nicolaescu. O dragoste care a încercat, până în ultimul moment, să atragă părinteşte atenţia asupra gravităţii şi consecinţei unei astfel de decizii. Căci acesta este rostul nostru, al preoţilor, să veghem ca nu cumva duşmanul cel înţelegător şi viclean al omului să-l arunce pe acesta în înşelare.

Alţii, mai fariseici, dându-se drept sensibili şi emoţionali, au acuzat articolul de duritate, de nepotrivire de limbaj, etc. Aceasta este, de fapt, o boală a post-modernismului: încercarea de a masca şi a cosmetiza adevărurile teologice incomode. Aici, teoria political correctness ne poate încurca destul de serios. Căci păcatului n-ai cum să-i spui altfel, chiar dacă l-ai scoate şi din DEX (sunt deja tendinţe). Termenul nu este numai informativ, ci arată şi o lipsă a unei valori morale. Iar morala nu se poate schimba ad-hoc, după majoritatea de opinii, căci ea nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. Care ne şi atrage atenţia că mulţi merg spre cele rele, şi puţini se străduiesc spre cele bune.

Au fost şi unii care au ridicat prea sus stindardul „dorinţei ultime” a maestrului. În Ortodoxie, peste acest stindard, avem un altul, numit „dragostea de frate”. Când vezi că fratele tău este pe cale să intre într-un pericol, nu asişti indiferent (boală veche a societăţii actuale) la vătămarea acestuia, ci îi propui evitarea pericolul. Care părinte (sau frate) şi-ar lăsa copilul (sau fratele) să-şi provoace singur ceva rău, deşi, democratic, copilul (fratele) ar avea tot dreptul la libera alegere?! Însă nu putem folosi libertatea ca pretext / justificare a greşelilor. Altfel ajungi să numeşti dragostea, blestem şi păcatul, virtute.

În fine, am constatat că mulţi dintre contemporanii noştri, din serioase lipsuri de cunoştinţe teologice, îşi permit totuşi să semene neghină prin grâul lui Dumnezeu, afirmând mai direct sau mai indirect că Biserica este de vină pentru tot ce se întâmplă, că Biserica ar trebui să se modernizeze, să se reformeze, să nu mai fie retrogradă, etc. Probabil că ei înţeleg greşit ce este Biserica. Adică „lumină a lumii”, care are drept cap pe Hristos şi care nu face educaţie după cum vrea învăţăcelul. Mi-aş dori foarte mult ca aceşti oameni să nu se mai comporte asemenea unui şofer aflat pe contrasens pe autostradă, care consideră că toţi ceilalţi conduc greşit.

Problema, fraţilor (dacă ne mai considerăm fraţi), nu este la Biserica lui Hristos. Problema este la înţelegerea noastră a învăţăturilor lui Hristos, adeseori bruiate de subiectivism, incultură teologică, închipuiri, anticlericalism, sincretism, etc. , adică de tot ce ne opreşte de la limpezirea ochiul lăuntric, care luminează sufletul nostru, aflat în pericol de a se usca din lipsă de dragoste.

Iată, sărbătorim Boboteaza, adică Arătarea lui Dumnezeu, Care a venit să se împace cu noi, Cel ce ne-a învăţat toate cele necesare împăcării, şi care, la Parusie, ne va cere răspunsuri pentru toate cele ce ne-a învăţat.

Întrebarea este: Îl vedem? Sau doar ni se pare că-L vedem ?!

PS.1 Pentru cei care spun că Biserica se opune incinerării pentru că ne scade numărul de slujbe, am o intrebare: Dacă incinerarea ar fi acceptată, oare slujba nu s-ar face?

Legaturi:


Categorii

"Reforma" in biserica/ aggiornamento, Arhimandritul Mihail Daniliuc, Articolele saptamanii, Pagini Ortodoxe, Preoti si duhovnici romani, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

52 Commentarii la “Cenusa sau tarana? Crematoriu sau mormant? RASPUNSURILE BISERICII IN FATA ASALTULUI INFOCAT AL CELOR CARE O VOR “REFORMATA” DUPA MODA LUMII

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Din aceasta perspectiva,se vede clar”hula impotriva Duhului Sfant”,caci trebuie sa se inteleaga ca orice incercare de razvratire impotriva Lui Dumnezeu,de contestare a lucrarii divine,de negare a prezentei Lui in lume,se face vinovat de pacat impotriva Sfantului Duh care nu se va ierta.Tot pacat impotriva Duhului este insa si nesocotirea chipului divin din om;orice intinare trupeasca sau spirituala,il indeparteaza pe om de Dumnezeu si constituie o vina ce se preface in hula impatriva Sfantului Duh.Sa ne fereasca Dumnezeu de pacatele care nu se vor ierta!

  2. Tot un pacat asemanator este nu numai cand omul se indeparteaza de Dumnezeu,ci si atunci cand,prin faptele si cuvintele lui,il impinge pe aproapele sau la pacat,fara a tine seama ca in fiecare suflet salasluieste inca de la botez,Duhul Sfant.Menirea Sfantului Duh fiind de a mentine comuniunea dintre om si Dumnezeu.Si orice fapta care contribuie la intunecarea luminii din suflete,poate fi considerata pacat impotriva Sfantului Duh.

  3. Sunt de parere cu exegeticus!

    Oamenii trebuie sa aibe si o atitudine marturisitoare, altfel tolerand anumite practici pagane se fac partasi acelora. E o moda acuma cu toleranta, cu “sa ne rugam” si atat, cu “lasa-l pe Hristos sa judece” toate insa tradand un fel de crestin devitalizat.

    Sergiu Nicolaescu a fost o personalitate publica, care, cel putin prin filmele lui apartinea poporului roman, si de aceea cu atat mai mult poporul roman este dator sa se exprime cu privire la incinerarea lui. El nu apartine numai familiei, care decide sa-i respecte acea dorinta mai presus de ceea ce ne spune Biserica Ortodoxa ca este in firescul lucrurilor. El, apartinand neamului nostru, trebuie ca acesta sa se ridice si sa spuna: “pe aici nu se trece”, asa ceva nu este demn de urmat. Pentru ca fiind atat de cunoscut nu este exclus ca si altii sa-i mai urmeze exemplul, cuceriti de filozofia nimicului, a prafului si a pulberii sau cine mai stie a carui curent.

    Spunem ca nu intelegem huiduielile intr-o astfel de situatie, dar oare gasim mai potrivite aplauziele?

  4. Pingback: Conflict intre Patriarhia Romana si Arhiepiscopia Romano-Catolica pe tema “slujbei” dedicate lui SERGIU NICOLAESCU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pai din cauza presiunilor o sa se ajunga la casatoriile intre homosexuali, iar daca biserica nu o sa fie de acord, atunci o sa apara unba ca Monica Pop(a toate stiutoare si care are timp sa umble bleambura pe la televiziuni)si sa afirme ca biserica este inapoiata si depasita, cum a spus in atate acazuri:sinucideri si incinerari.In locul preotilor, nici nu m-as obosi sa ii fac sa isi schimbe parerea, vorb aia, nu a reusit Hristos sa ii convinga pe toti sau pe cei din neamul Lui, dapoi acum sa ii convingem noi, cand sunt atatia sectari si nu mai zic…Lasati-i sa arda daca vor. Biserica exista de 2000 de ani, ce alta dovada mai v!or?Sa vie Hristos sa le spuna la fiecare?A dat exemplu atunci cand EL S-A INGROPAT NU S-A ARS!Si cu asta am spus tot. Cine are urechi de auzit, sa auda si ochi de vazut , sa vada SF.MORMANT!

  6. Un NU raspicat incinerarii.Iisus nu a fost incinerat, si nimeni in biblie.Cand a inviat Iisus un mort , nu era ars, fusese inmormantat.De ce incinerare?Unii presupun ca te mananca viermii.Ceva de genul asta.Dar mi-a povestit cineva cum se face incinerarea. corpul la un moment dat sufera contorsionari ciudate, ramai marcat.Nu sunt de acord cu incinerarea.

  7. Pingback: MITROPOLITUL ARDEALULUI OPRESTE SLUJBELE ORTODOXE DE LA BISERICA DE GHEATA/ Sinodul BOR decide ca BOTEZUL si CUNUNIA sa aiba loc doar in BISERICA PAROHIALA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: MITROPOLITUL ARDEALULUI OPRESTE SLUJBELE ORTODOXE DE LA BISERICA DE GHEATA/ Sinodul BOR decide ca Taina Cununiei si a Botezului sa aiba loc doar in bisericile de mir/ DESPRE PANTEISM SI BAGATELIZAREA TAINELOR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Sergiu Nicolaescu a precizat in TESTAMENT ca doreste sa fie inmormantat dupa ”DATINILE CRESTINESTI” - Recomandari
  10. Pingback: Rusinea de a fi ortodox sau neo-varlaamismul. PARINTELE COMAN (2007) DESPRE TREI REPROSURI ADUSE BISERICII de catre intelectualii filo-occidentali si filo-catolici. DUHUL LUMII si DUHUL BISERICII sau “o lectura in cheia Crucii” - Recomandari
  11. Pingback: INVIEREA MORTILOR vs. INCINERARE. Cuvant pastoral al Parintelui Episcop Macarie Dragoi (2013) despre insemnatatea TRUPULUI pentru mantuire si despre responsabilitatea de a deveni “FII AI LUMINII”: “Să nu uităm că suntem aluatul care d
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare