“SUS INIMILE!” – Mesajul Parintelui Episcop Macarie Dragoi/ Intram in Noul An… MULTUMIND DOMNULUI PENTRU TIMPUL DARUIT si GANDINDU-NE LA (CE RAMANE IN) VESNICIE…

• Episcopia Scandinaviei: Încurajare duhovnicească de anul nou

Preaiubiții mei frați și surori în Hristos,

Iată, ne aflăm la trecerea dintre ani, după rânduiala civilă. Lăsăm în urma noastră un an, reflectând la ce am trăit, la ce am făptuit, la ce am pătimit, ce bucurii am avut într-însul și privim înainte, întrebându-ne, cu emoție, cu temeri, cu diferite așteptări, ce ne va aduce noul an.

Mă gândesc că, de prea multe ori am avut prilejul, în anul ce a trecut, să ne aducem aminte de apostolicele cuvinte: „Răscumpărați vremea, căci zilele rele sunt” (Efeseni 5, 16). E adevărat, trăim vremuri de încercare, vremuri ale cernerii.

Dar, la fel de adevărat este că am fost martor la minunile lui Dumnezeu, pe care le-am văzut manifestându-se în situații de viață concrete, am văzut cum lucrează Maica Domnului, cum lucrează Sfinții, îndreptând vieți, salvând, miluind, izbăvind. Am văzut și mărturisesc aceste lucruri, spre îmbărbătarea noastră, a tuturor.

Prin urmare, în fața noului an, vă îndemn, părintește și frățește: „sus inimile”! Iar, când vom simți că încercările sunt mai grele, că ispitele mai aprige, să ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului: „prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.” (Luca 21, 28).

+Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord

1 ianuarie 2017

• Doxologia:

„An nou, fericire nouă!” – rămâne valabil tot anul?

„An nou, fericire nouă!” – ne salutăm între noi acum, dar s-a gândit oare careva dintre noi în ce fel poate fi an nou anul acesta care vine, şi de unde se va ivi ceva nou în el? Prin ce se va deosebi, de pildă, ziua de azi faţă de cea de ieri sau faţă de prima zi a anului care a trecut? Şi că nu ne aşteaptă aceeaşi rotire a zilelor şi a nopţilor, aceeaşi schimbare a lunilor şi antimpurilor anului ca înainte? Ce a fost, este ceea ce va să fie: ceea ce s-a făcut este ceea ce se va face. Nimic nou sub soare! Cine va grăi şi va zice: „Iată, lucrul acesta nou este”, lucrul acela s-a şi făcut în anii care au fost înaintea noastră (Eccles. 1, 9-10).

Aşadar, salutările noastre n-au nici un rost? Este cu neputinţă ca un obicei atât de general şi consfinţit de vechimea sa să nu aibă rost, şi încă un rost adânc. Trebuie să fie ceva cu adevărat nou, în care, în ciuda vechimii care ne înconjoară, să creadă sufletul, pe care să-l caute şi să-l aştepte cu încredinţare şi a cărui apariţie să fie gata să o salute pentru orice noutate ar aduce în vreo privinţă.

Ce să fie lucrul acesta?

Va fi, zice Domnul, cer nou şi pământ nou (Apocalipsa 21, 1). Tocmai de aceea noi, credincioşii, ceruri noi şi pământ nou, după făgăduinţa Lui, aşteptăm (II Petru 3, 13). Iată prima noutate adevărată!

Ea se va descoperi în toată slava sa de-abia după sfârşitul lumii, când totul va fi curăţit prin foc – însă pregătirea pentru ea a început aproape din primele zile ale fiinţării cerului şi pământului şi lucrează de atunci (bineînţeles, în chip nevăzut pentru privirea trupească, însă văzut pentru privirea înţelegătoare a credinţei). Puterile înnoitoare puse în crugul curgerii vremelnice a făpturilor sunt atât de lucrătoare şi credincioase, încât Apostolul, gândindu-se la ele, a strigat astfel: cele vechi au trecut; iată, toate s-au făcut noi (II Corinteni 5, 17) – şi, îmbrăţişând cu privirea minţii toată făptura, care gustase din începuturile înnoirii, a auzit chiar şi tânguirea ei pentru faptul că nu va veni degrabă vremea când ea va lepăda haina de acum a vechimii şi stricăciunii şi se va îmbrăca în cea nouă, plină de viaţă luminoasă, strălucitoare.[…]

Trebuie să ne înnoim în noi înşine, şi setea de nou va fi totdeauna îndestulată, pentru viaţa nouă, duhovnicească, întru Hristos Iisus este totdeauna nouă din firea sa – iar noutatea, aflându-se în noi pururea, va potoli setea de noutate. Domnul să ne învrednicească pe toți de asta! Nu vă pot dori nici un lucru mai bun pentru noul an care a venit!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, volumul II, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 159-161)

***

Iubirea rămâne în veci – gânduri pentru Anul Nou

Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. (I Corinteni 13, 8)

Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest mo­ment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „nici­odată nu se trece”. Când anii se scurg unul după altul în eter­nitate, nu-mi pare rău de ceea ce ia cu sine anul care se înche­ie, mă mir mai degrabă de ceea ce lasă în urmă. O asemenea senzaţie va fi avut şi Apostolul Pavel. El considera ceva firesc ca profeţiile să piară, limbile să înceteze, ştiinţa să piară şi ea, dar este bucuros să constate că „iubirea niciodată nu se tre­ce”, afirmaţia sa căpătând un accent triumfător.

Şi noi, încheind acest an, să încercăm să ne amintim da­că şi în ce fel am devenit mai bogaţi sufleteşte pe durata lui, nu pentru un răstimp, ci pentru totdeauna.

Există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului. Toate celelalte se istovesc, se uzează: puterea ne trădează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Inima rămâne tânără, ea nu-şi poate pierde capa­citatea de a iubi, este capabilă să rămână larg deschisă pen­tru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la fiecare necaz, la fiecare durere. Inima omului este ca un arbore, care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, slo­boade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.

Veşnica iubire a lui Dumnezeu, care a făcut să apară pe cer curcubeul după potop, nu s-a schimbat, a fost şi a ră­mas aceeaşi. Ochiul Dumnezeului iubirii nu s-a împăien­jenit, puterea Lui nu a slăbit; cerul şi pământul vor dispărea, dar iubirea va rămâne în veci.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 418)

***

• Nicolae Georgescu/ Estica News: La mulți ani!

Expresia „La mulți ani” traduce expresie latinească „Ad multos annos” (de la annus, din am-nis, vezi soll-emnis, din soli-amnis, cercul soarelui, vezi annulus, inel, cerc). Limba noastră are, însă, moștenit din latinește, verbul „a mulțumi”, stabilit astfel după faza „a mulțăni” (în Banat se zice și azi mulțam), „a mulțămi”. Așadar, țineți cont de faptul că expresia este o relație a darului: mulțumesc, mulțumim se zice pentru ceva ce ai primit. A rămas mulțumirea, mulțănirea pentru orice, dar numai (sau preponderent) la an (anul nou, anul lui de vârstă) cel urat răsplătea, dădea în schimbul urării daruri. Nu deduceți, de aici, că suntem un neam de mulțumesc, de căciuliți. Cea mai veche formă de comunicare între oameni este darul, dania, datul. Vedeți, rogu-vă, cazurile substantivului, amintiți-vă, așadar, de gramatica filosofică, ontologică. Cele cinci cazuri (căderi, întâmplări – de la casus latinesc, care înseamnă întâmplare) ale numelui, ale tale oricine ai fi, sunt acestea: nominativul, adică numele ca nume, cum te cheamă, genitivul, adică nașterea, al cui ești, dativul, adică ce sau mai degrabă cui dai, sau cine-ți dă; funcția de bază e cea de locativ, așadar: de unde ești, acuzativul, adică cine sau ce te stăpânește, poate pune pe tine, te acuză; mai simplu: ce ești – și vocativul, cum te strigă adică. De pildă, acest nume complet: Eschil al lui Euforion din Eleusis, tragician (dar nu mai știm vocativul, cum i se zicea, cognomenul, adică). Omul se naște (prima cădere, casus, întâmplare) cu numele de om, este al cuiva (a doua cădere), dă ceva cuiva (a treia cădere), e acuzat de cineva, de ceva (a patra cădere, păcatul originar) – și este strigat, a cincea cădere – care închide cercul și înseamnă chemare din nou în sus. Dativul, așadar, în „mulțumesc” al nostru, spus la început cu prilejul unui an iar apoi cu orice prilej al dat-primitului, ce aduce aminte că suntem oameni căzători în lume, drepți și oblici, și trăim în fluxul darurilor dintre noi.

Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă – și darul dar.

***

• Ierom. Dimitrie Ivasco (Man. Straja/Hd.):

Toți la început de an ne dorim unii altora LA MULȚI ANI, dar numai DUMNEZEU ştie la câți dintre noi nu va scrie pe crucea mormântului nostru tocmai anul în care ne bucurăm că intrăm.

În fiecare an pierdem oameni dragi. În fiecare an trecem prin ziua morții noastre. Într-un an se va întâmpla inevitabilul moment al trecerii noastre din lumea aceasta. Numai DUMNEZEU ştie când va fi pentru fiecare. Nu întâmplător în ziua de 1 ianuarie îl pomenim pe Sf. Vasile cel Mare, cel care a spus că cea mai mare filosofie este “gândul la moarte“. Pentru că asta te face să fii cumpătat în toate şi să traieşti fiecare zi cu nadejdea absolută numai în DUMNEZEU şi nu în propriile forțe, pe care de cele mai multe ori oamenii greşind le absolutizează.

VEDETI SI:

Legaturi: