ÎNTRE ANI, LA CUMPĂNĂ… ”În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios şi datorie să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut”

31-12-2015 Sublinieri

“Suntem, într-adevăr, pe calea cea “bună” pentru a ne pierde ca naţiune Începem să trăim evenimente care amintesc de celebrul an 1984 al lui Orwell” (Lidia Stăniloae)

calugari_rugaciune_timp_foto-oana_nechifor

Va mai recomandam:

balanta judecata doua lacrimi 2

***

Parintele Petroniu Tanase:

CUVANT LA INCEPUT DE AN

(fragment)

La început de an nou

“Suntem la începutul unui an nou. De obicei, omul înţelept, la încheierea unui soroc de vreme, se uită în urmă şi-şi face socotelile timpului trecut: face bilanţul pierderilor şi câştigului şi ia învăţăminte pentru anul ce a început. Aşa trebuie să facă tot creştinul la acest început de an nou.

În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios şi datorie să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut, ca să vedem în ce măsură ne-am ostenit să corespundem cu numele ce-l purtăm; să ne întristăm pentru vremea pierdută în păcate şi să ne sârguim a răscumpăra vremea, prin osteneală sporită pentru cele duhovniceşti.

calugar-metanie-pocaintaTrebuie să recunoaştem cinstit că suntem păcătoşi, fără dragoste între noi, ne duşmănim, suntem îngâmfaţi, neascultători de Biserică, suntem înglodaţi în păcate ruşinoase. Toate acestea şi multe altele ca acestea nu se potrivesc cu numele de creştin. Trebuie s-o recunoaştem cinstit şi să ne pară rău de acest lucru. Să ne întristăm, dar să nu ne deznădăjduim. Pentru că Numele lui Hristos, cu care suntem pecetluiţi, este un nume mare şi plin de putere. Puternic să izgonească draci şi toate uneltirile lor; puternic să vindece nu numai trupul, ci şi sufletul; puternic să ne înnoiască pe noi cei stricaţi de păcat şi să ne facă oameni duhovniceşti, creştini cu adevărat.

Ştiţi că viaţa călugărească este icoană a vieţii celei desăvârşite şi monahii se străduiesc să dobândească sfinţenie îngerească chiar din această lume, fiind în trup pământesc. Ştiţi oare care este puterea cu care izbutesc ei să facă acest lucru? Nu cu postul, nu cu privegherea, nu cu sărăcia, nici cu nevoinţa cea aspră şi cu răbdarea necazurilor. Dar cu ce? Cu preasfântul Nume al lui Iisus Hristos!

rugaciunea-lui-iisusAşa cum un argintar încrustează o piatră preţioasă într-o bucată de aur şi face o bijuterie; aşa au făcut marii Părinţi ai rugăciunii au încrustat numele lui Hristos într-o rugăciune –„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, şi purtând-o ca pe o bijuterie, rostind-o adică necontenit, izbutesc ca şi cu un talisman minunat să taie din rădăcină tot răul şi să izgonească toate uneltirile drăceşti ce se ridică asupră-le. Metaniile, pe care monahii le primesc la călugărie şi le poartă necontenit cu ei sunt semnul acestei rugăciuni de putere cu care se îngrădesc permanent. Ele se mai numesc şi sabia Duhului, arătând prin numire puterea Sfântului Duh Care lucrează prin această rugăciune şi Care înnoieşte din temelie aşezarea lăuntrică a omului. Sfinţii, care au izbutit să deprindă meşteşugul ei, s-au curăţit de toată întinăciunea şi au devenit loc de sălăşluire a Sfântului Duh, strălucind ca soarele, încă din trup pământesc fiind.

Să ne străduim şi noi, fraţi creştini, ca în anul ce a început să ne tăiem împrejur omul nostru cel dinlăuntru cu această sabie a Duhului şi să ne arătăm vrednici de preasfântul şi dumnezeiescul nume pe care îl purtăm.

Aceasta este şi urarea pe care v-o fac de Anul Nou: Să ne ajute Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos să împlinim aceasta şi cu fapta, spre lauda şi răsplătirea noastră şi spre slava preasfântului Său nume, în vecii vecilor. Amin”.

(din: Parintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantina, Bucuresti, 2015)

882417

***

LIDIA STANILOAE:

În căutarea esenţialului

De câte ori păşim iarăşi peste pragul unui an nou, ar trebui să folosim acest prilej ca să pricepem ce s-a schimbat (dacă s-a schimbat?) în existenţa noastră. E un adevăr de necontestat că mişcarea aduce viaţă, că nemişcarea înseamnă drumul sigur către moarte. Aici intervine desigur şi întrebarea: ce este de fapt moartea? Este oare omenirea destinată morţii? Existenţa individului, în trecerea lui prin toate evenimentele mai mult sau mai puţin semnificative, mai mult sau mai puţin esenţiale, este un drum către moarte, sau către o pseudomoarte, pe care să o numim pregătire pentru un altfel de ciclu de trăiri, de experienţe, sau nu ştiu cum le-am putea numi mai apropiat de realitatea lor? Repetând o întrebare dureroasă: Putem face un bilanţ pozitiv? Am schimbat ceva, ne-am schimbat noi înşine cu ceva?

Din păcate, aproape totdeauna răspunsul este negativ. Se aruncă în continuare peste bord valorile morale, deciziile îşi au rădăcinile numai în motive oportuniste, în comoditate. Ne creăm o ideologie a propriei decizii. Care, până şi ea, este de vânzare. Nu ne referim numai la politică unde există o calificare perfectă pentru aşa ceva. Binele poporului a devenit o subnotă la oratoria dezmăţat colorată a „părinţilor” săi. Ne întoarcem iarăşi la Bălcescu care afirma că libertatea pierdută a unui popor se poate recăpăta. Dar dacă o naţiune e pe cale de dispariţie, ea nu se mai poate stabili niciodată. Ar trebui să avem definitiv în minte această afirmaţie gravă. Suntem, într-adevăr, pe calea cea “bună” pentru a ne pierde ca naţiune. Ei, şi? Persoana privată a devenit şi ea un politician plin de îndemânare, care promite şi îşi promite, doar virtual, bineînţeles. Ca atare, difamăm tot ce îndeamnă spre consecvenţă, spre corectitudine, spre loialitate. Acestea nu se mai poartă! Nimic din ce este reţinut, exprimat cu socoteală, cu măsură, cu modestie, nu se mai poartă.

În schimb, se pune mare preţ pe aspecte exterioare, spectaculoase ale capacităţii de a aduce fericire poporului. Afirmaţii puerile, certuri de grădiniţă între demnitarii statului, pentru care poziţia în care au ajuns se foloseşte numai pentru răzbunări personale, „las ‘că ţi-arăt eu ţie”, manifestări care provoacă zâmbete… Nu e prima oară că repetăm aceste triste constatări. Nimic nu se poate fără senzaţional! Lipsa lui e plicticoasă. Senzaţionalul este sarea în bucate. Vrem senzaţii tari, vrem să ne cutremurăm. Esenţialul nu contează. Nici nu mai există.

În Evanghelia de la Luca se vorbeşte despre bogatul căruia i-a rodit ţarina, astfel încât nu ştia ce să mai facă cu recolta. Cuvintele ei sunt actuale, ca toate cuvintele Evangheliei. „Nebune, în noaptea aceasta voi lua sufletul tău de la tine!” Cuvintele ei rămân actuale, chiar în aceste timpuri zguduite de criza financiară. Dar oare ne mai gândim la ea? Anthony de Mello crede că dacă un tâlhar cere omului de azi punga sau viaţa, acesta va răspunde: „Ia-mi viaţa, banii mi-i păstrez pentru mai târziu, de ei voi avea nevoie!”

Imităm gândirea occidentală, speculativă şi teoretizantă. La ce serveşte? N-ar trebui să examinăm critic catastrofala noastră „civilizaţie modernă” şi să încercăm a ajunge la temeiurile unei gândiri prin care să fim noi înşine? Ne consolează o gândire care ne dă speranţe fără finalitate, ceea ce înseamnă de fapt lipsa de speranţe… Ele se nasc din scepticism, din falsa raţionalitate a secolelor noastre bolnave, din falsa lor realitate care ne răpeşte capacitatea de a înţelege adevărata realitate, legătura dintre suflet și trup. Numim spirit ştiinţific un orizont pseudoexistenţial, îngust şi naiv. El ne limitează realitatea pentru că acceptăm doar banalitatea, ceea ce e repetabil, ceea ce ni se pare că înţelegem.

Şi totuşi începem astăzi să înţelegem că materia nu poate fi considerată ca fiind numai „materială”. Ea se caracterizează prin „câmpuri energetice”, care-i conferă „puterea”. Ele completează realitatea pe toate planurile ei. în lume totul este legat cu totul, într-o împletire uriaşă, aşa spune binecunoscutul teolog luteran Jorg Zink. Folosim cu dispreţ noţiunea de „minuni”. Dar, reluând întrebarea lui Hannes Alfen, care se întreabă de ce lumea a fost construită conform unei anumite legi şi nu altfel, devine clar că acest „de ce?” este o întrebare care depăşeşte limitele ştiinţelor naturii şi duce spre domeniul religiei, al spiritualităţii. Este o întrebare la care nici un om de ştiinţă nu poate răspunde, căci nu va găsi niciodată un răspuns, conchide el. Inevitabil, va trebui să acceptăm că viaţa reală este cea în care se petrec miracole, în care apar lucruri pe care nu le putem explica şi nici nu-i nevoie să le explicăm. Prezenţa Divinităţii este explicaţia definitivă. Minunile există, nu le producem cu imaginaţia noastră, ele nu sunt excepţii, ci realitate efectivă. Nu vedem strălucirea realităţii şi nici banalitatea, alcătuită de fapt din minuni.

Ni s-a dăruit calitatea de persoană, care distinge între ceea ce poate, sau nu poate fi. Ni s-a dăruit capacitatea de a ne feri de singularizarea distructivă, pe care o numim pompos „esenţă” negând tot ceea ce dă un sens adevărat existenţei. Şi atunci? Trecem pe lângă logica infinit grandioasă a universului, în care fiecare gest, fiecare act, fiecare acţiune sau crâmpei de gândire are semnificaţie şi justificare. Să nu fim decât o colecţie de muşchi şi artere? Prin spirit avem acces la viaţa eternă. Să-l schimbăm cu un trup care decade, se degradează, devine tot mai neputincios, până dispare? Numai prin spirit suntem mereu „noi”, aşa cum am fost creaţi de Dumnezeu.

Să ne întrebăm din nou: Aspirăm la un schimb avantajos? Întrebarea de mai sus este de neînlocuit: „Oare schimbul pe care-l acceptăm mereu este avantajos?Din vocabularul existenţei noastre lipseşte acest cuvânt: esenţialul. Iată una dintre marile catastrofe cu care, din păcate, ne potrivim acestui veac în care confuzia are rang de adevăr absolut. Să acceptăm ideea dispariţiei noastre definitive? Bălcescu avea cu siguranţă dreptate! Avem pretenţia că ştim totul, că prevedem până şi ceea ce nu se poate prevedea. Ştim cum a apărut lumea, ştim cum va dispărea, ştim până şi data la care va dispărea. Cunoaştem oare istoria pe care nu izbutim s-o descifrăm cu adevărat, în care teoriile s-au contrazis unele pe altele, în care ce se afirma astăzi se nega mâine?

Recunoaşterea esenţialului n-ar evita toate acestea? El nu se compune dintr-un optimism naiv. Absenţa esenţialului, de care suferă omenirea în ultimele decenii, nu ne privează de reflecţii pesimiste sau exaltate, ci de o meditaţie mai ponderată. Putem să ne sustragem unei exaltări forţate, „politic corectă”, cum se spune astăzi, care, în pofida aşa-numitei democraţii, se vrea un contrast la totalitarismele sfârşitului mileniului trecut, dar începem să trăim evenimente care amintesc de celebrul an 1984 al lui Orwell.

Legi şi formule? Cum se explică ele? Unde rămân „împrejurările precise” care, credem noi, guvernează fenomenele naturale? Printre ele căutăm esenţialul? Nu cumva ele nu sunt esenţialul? Nu cumva el trebuie căutat altundeva?

(din: Lidia Staniloae, La bursa adevărului, Editura Trinitas, 2014)


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Anul Nou, Parintele Petroniu Tanase

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “ÎNTRE ANI, LA CUMPĂNĂ… ”În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios şi datorie să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut”

  1. La multi ani tuturor cu pace, sanatate, bucurii si ajutor de la Domnul!

  2. Pingback: PRAZNUIREA NUMELUI CELUI ”MAI PRESUS DECAT TOT NUMELE”, cu care suntem PECETLUITI, cu a carui PUTERE ne mantuim si a carui RASPUNDERE o purtam. Cuvinte la inceput de an, de la Fericitul Parinte PETRONIU | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: Anul Nou DIN NOI, Anul vechi AL LUMII… | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: “Unde ai căzut tu, vin și Eu. Unde ești rușinat tu, vin și Eu să fiu rușinat împreună cu tine. Și în dureri, și în întristări sunt și Eu, Dumnezeul tău”. Calda omilie a Arhim. Emilianos pentru ANUL NOU, praznicul TAIERII IMPRE
  5. Pingback: Intram in Noul An… MULTUMIND DOMNULUI PENTRU TIMPUL DARUIT si GANDINDU-NE LA (CE RAMANE IN) VESNICIE… | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate