PRAZNUIREA NUMELUI CELUI “MAI PRESUS DECAT TOT NUMELE”, cu care suntem PECETLUITI, cu a carui PUTERE ne mantuim si a carui RASPUNDERE o purtam. Cuvinte la inceput de an, de la Fericitul Parinte PETRONIU

“Când a primit numele, Hristos a suferit tăiere şi vărsare de sânge, învăţându-ne că cei ce-I poartă numele trebuie să rabde dureri şi necazuri şi să se împotrivească până la sânge şi moarte răului şi păcatului”

Va mai recomandam:

***

CUVÂNT LA ÎNCEPUT DE AN

I. Pomenirea numelui

Suntem în mijlocul sărbătorilor. O parte au trecut, altele urmează. La bucuriile obşteşti se adaugă şi cele personale, întrucât mulţi îşi sărbătoresc cu acest prilej ziua numelui. Prăznuirea zilei numelui, dacă este făcută creştineşte, este o faptă bună şi de mult folos sufletesc. Sfântul al cărui nume purtăm este, împreună cu îngerul nostru păzitor, un puternic mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi sporirea noastră creştinească; este un tare şi grabnic ajutător în vreme de nevoie şi un necontenit îndemn, icoană de viaţă desăvârşită. De aceea este cuviincios să ne aducem aminte de binefăcătorii noştri, după porunca apostolică, să-i cinstim şi să le urmăm credinţa.

La Botez primim două nume. Fiecare din noi purtăm un nume, dar cine ştie că la botez noi primim nu unul, ci două nume? Unul este numele de botez propriu zis: Ion, Vasile, Maria ş.a., pe care fiecare îl prăznuieşte la vremea cuvenită; mai avem însă un nume de obşte, de care dacă ne-ar întreba cineva, puţini am şti să-l spunem şi pe care nu-l prăznuim niciodată. Sfânta Biserică însă a rânduit pomenirea lui chiar astăzi, 1 ianuarie.

Toţi ştim că astăzi prăznuim tăierea împrejur a Mântuitorului Hristos, dar nu toţi ştim că odată cu aceasta prăznuim şi ziua Numelui Mântuitorului care i s-a dat cu prilejul tăierii împrejur. Or, toţi cei ce au crezut şi cred în El şi în Sfânta lui Evanghelie, poartă numele Lui, se numesc hristiani, creştini, nume care vine de la numele lui Hristos. La botez deci, odată cu numele de botez obişnuit, primim şi numele lui Hristos, ne facem creştini. De aceea, astăzi când facem pomenirea numelui Mântuitorului, ne prăznuim şi cel de al doilea nume al nostru, numele de creştin.

II. Şi fiindcă suntem pecetluiţi cu însuşi numele lui Hristos, ca semn că Domnul Hristos ne-a scos de sub stăpânirea diavolului, răscumpărându-ne cu sfânt Sângele Lui şi pecetluindu-ne cu Numele Său, ca să ne recunoască că suntem al Lui, se cade să ne oprim astăzi puţin asupra acestui Nume şi asupra însemnătăţii celei mari pe care o are el pentru viaţa noastră creştină.

Mare este numele Mântuitorului nostru! „Nume mai presus de tot numele“ (s.n.) (Filipeni 2, 9) zice Apostolul Pavel; nume dumnezeiesc adus de înger, Soare al dreptăţii, care străluceşte mai mult decât mii de sori; mir vărsat, după cuvântul proorocesc, care umple de bună mireasmă toate; nume minunat şi veselitor, care a adus bucurie în cer şi pe pământ, pe care îngerii îl laudă neîncetat.

Numele Domnului este nume mântuitor, căci nu există nici un alt nume dat oamenilor în cer şi pe pământ, întru care ne putem mântui (Faptele Apostolilor 4, 12). În Hristos ne îmbrăcăm la botez, cu El ne împărtăşim la Sfânta Euharistie, El ne iartă păcatele în sfânta taină a pocăinţei, El e doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre; toată mântuirea noastră în numele Lui se lucrează; nu există alt nume în care să ne mântuim.

Dar mai presus de orice, numele Domnului este nume de putere.

În numele Lui tot genunchiul se pleacă al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt (Filipeni 2, 10).

Când Mântuitorul a trimis pe ucenici la propovăduire le-a spus:

„În numele Meu draci veţi scoate, în limbi noi veţi grăi, veţi scăpa nevătămaţi de toată lucrarea cea rea, veţi pune mâinile peste bolnavi şi se vor însănătoşi” (Marcu 16, 17-18).

Şi s-a întâmplat întocmai. Sfântul Apostol Petru văzând un olog cerând milostenie i-a zis: “Aur şi argint nu am, dar îţi dau ce am: în numele lui Hristos, scoală-te!”. Şi, îndată, ologul din naştere s-a ridicat, a început a merge şi a proslăvi pe Dumnezeu Sfinţii mucenici, când erau chinuiţi pentru dreapta credinţă, cu numele lui Hristos se însemnau şi întăreau şi răbdau tăierea trupului, arderea focului şi toate chinurile, murind cu sfântul nume pe buze. Marele pustnic Ioan Scărarul ne spune:

„Dacă vrei să baţi şi să izgoneşti pe cel potrivnic, numai cu numele lui Hristos o poţi face, căci nu există în cer şi pe pământ armă mai mare ca acest Nume“.

Sfântul Ignatie purtătorul de Dumnezeu rostea necontenit numele lui Hristos, iar când a fost dat şi mâncat de lei, pe inima lui s-a găsit scris numele lui Iisus Hristos. Cu acest Nume, sfinţii au izgonit pe draci, au vindecat boalele şi toate neputinţele, toate tainele Bisericii cu acest nume se săvârşesc, căci nu este ceva mai puternic în cer şi pe pământ ca acest nume. Acesta-i numele Mântuitorului cu care am fost pecetluiţi şi pe care noi îl purtăm şi-l prăznuim.

Însuşirile numelui de creştin

Noi ştim că numele cu care numim lucrurile ne arată însuşirile lor, alcătuirea lor. Astfel, când zicem apă, ne gândim îndată la stihia aceasta curgătoare, care curăţă întinăciunea şi potoleşte setea; când zicem foc, ne gândim la stihia care arde, încălzeşte şi luminează; şi aşa mai departe cu toate lucrurile: numele ne arată însuşirile lor. Din această pricină, noi nu le încurcăm, nici nu le amestecăm vreuna, pentru că fiecare lucru se deosebeşte de celălalt cu însuşirile şi cu numele ce-l poartă. De aceea, dacă cineva ne-ar arăta o tinichea şi ar zice că-i argint sau ne-ar da o bucată de alamă și ar zice că-i aur, dacă ar prezenta o bucată de sticlă drept diamant, pe acela îl socotim înşelător şi mincinos, pentru că sub numele unui lucru, ne-a dat un altul de o calitate mai proastă, schimbându-le numele şi amăgindu-ne cu asemănarea ce există între ele.

Ceea ce se întâmplă cu lucrurile se potriveşte întocmai si când este vorba de oameni. Iată, noi ne numim creştini, adică purtători ai numelui lui Hristos şi ucenici ai Lui. Este foarte firesc ca viaţa, faptele noastre şi toată viaţa noastră să se potrivească cu ceea ce spune numele pe care îl purtăm. Şi ce spune acest nume?

Ne spune Mântuitorul nostru: „După aceasta vă vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei dacă veţi avea dragoste între voi”. Mântuitorul nostru s-a tăiat astăzi împrejur, facându-Se ascultător Legii ca să ne înveţe şi pe noi să fim întru toate ascultători poruncilor lui. Hristos S-a smerit născându-Se în iesle şi în grajd, în lipsă şi sărăcie, ca să ne înveţe şi pe noi smerenia, modestia şi simplitatea. Când a primit numele, Hristos a suferit tăiere şi vărsare de sânge, învăţându-ne că cei ce-I poartă numele trebuie să rabde dureri şi necazuri şi să se împotrivească până la sânge şi moarte răului şi păcatului.

Iată ce însemnează numele de creştin pe care îl purtăm:

– ascultare desăvârşită de Biserică: de poruncile lui  Hristos şi de mai marii noştri;
– smerenie adâncă, cu care însuşi Domnul Hristos S-a îmbrăcat;
– răbdare în necazuri şi încercări, cu mare încredere în Dumnezeu;
– împotrivire până la sânge faţă de păcat;
– dragoste fără margini faţă de Dumnezeu şi de aproapele;
– credinţă neclătită.

Iată numai câteva din însuşirile numelui de creştin pe care îl purtăm.

Dacă viața noastră, faptele noastre se potrivesc cu acest nume, atunci suntem creștini cu adevărat, dar dacă însușirile vieții noastre nu se potrivesc cu numele ce-l purtăm, atunci arătăm cositor şi zicem că-i argint, avem un vas de sticlă şi zicem că-i de diamant; purtăm adică un nume fals, ascundem păcate şi ticăloşii sub un nume mare, sub sfântul Nume al lui Hristos; suntem nişte mincinoşi şi altul este numele care ni se potriveşte, acela cu care Mântuitorul mustră pe farisei: făţarnici şi morminte văruite!

ALT CUVÂNT LA ANUL NOU

Cu ziua de azi, am păşit pe pragul unui an nou. De aceea, după datină, vă întâmpin cu urarea să ni-l dăruiască Domnul la toţi îmbelşugat în fapte bune, cu sănătate şi împlinire creştinească.

De obicei, oamenii aşteaptă sărbătorile ca să se bucure de îndestulare trupească; creştinul însă le aşteaptă ca să se îndestuleze duhovniceşte. Iată, şi noi ne-am ospătat din belşug din cele trei zile ale Crăciunului, trei zile pline de frumuseţe cerească şi bogăţie sufletească, iar azi şi mai mult, avem trei sărbători într-o zi: tăierea împrejur a Domnului Hristos, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi început de an nou.

La opt zile după naştere, Domnul Hristos a primit potrivit Legii vechi, tăierea împrejur ca să ne scape de greutatea Legii şi să ne înveţe tăierea împrejur cea duhovnicească a minţii şi a inimii, cea curăţitoare de tot păcatul. Acum vedem plinătatea smereniei Domnului, căci la naştere a luat trupul nostru, iar acum ia asupra-Şi însăşi trupul de păcat al nostru, ca să ne înveţe deplina smerenie, cea curăţitoare de tot păcatul.

Tot astăzi prăznuim pe marele Vasile, unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii şi stâlp al Ortodoxiei.

Sfânta Liturghie săvârşită astăzi, rânduielile după care se conduce viaţa călugărească, multe rugăciuni şi adâncul de teologhisire dreaptă sunt, împreună cu icoana desăvârşită a vieţii sale, zestrea cea scumpă pe care a moştenit-o Biserica de la marele Ierarh Vasile.

Eu însă îmi cer iertare, dacă nu mă opresc în cuvântul de azi, nici la taina cea mare a tăierii împrejur a Domnului, nici la icoana cea luminoasă a marelui Ierarh Vasile, ci vreau să vă atrag luarea aminte asupra învăţăturii pe care Sfântul Apostol Pavel ne-o dă în Epistola sa către Tit, pe care am auzit-o astăzi şi care este o foarte bună regulă de vieţuire creştinească.

„In veacul de acum aşa să umblăm: în cumpătare, dreptate şi evlavie”, zice.

Trei cuvinte simple, dar care înmănunchează toate datoriile noastre creştineşti: cumpătarea – către noi înşine; dreptatea — către aproapele; şi evlavia – către Dumnezeu.

Iată o regulă de viaţă creştină simplă, pe care o putem uşor ţine minte; o regulă cuprinzătoare pe care, mai ales acum la început de an nou, este bine să ne-o reamintim şi să ne-o luăm ca dreptar pentru anul care începe.

Cumpătarea de obicei o înţelegem mai ales la mâncare şi băutură; a folosi adică cu dreaptă măsură cele necesare pentru hrana trupească. Proverbul spune despre cumpătare că este mama sănătăţii, arătându-ne cât de folositoare şi necesară este cumpătarea pentru tot omul. Şi cine nu ştie câte boli şi pagube ne aduce necumpătarea! Cel necumpătat îşi este singur duşman, bagă în gură un duşman, care îi va fura mintea şi-l va face asemenea, ba şi mai prejos decât dobitoacele. Şi tot proverbul zice că lacomul îşi sapă singur groapa cu dinţii, arătând că lăcomia este potrivnică însăşi vieţii. De aceea, cumpătarea este un frâu împotriva celui mai mare duşman al mântuirii noastre, al lăcomiei, din care se nasc toate relele.

Dar cumpătarea nu se opreşte numai la mâncare şi băutură, ci la toate trebuinţele şi pornirile noastre trupeşti. Câte greşeli nu face omul din neînfrânarea poftelor! Desfrânarea, iubirea de argint, mânia şi cele asemenea, toate sunt din pricina necumpătării. Şi limba trebuie stăpânită. Mare rău este o limbă necumpătată! Nici o cădere nu este aşa de gravă, zic Părinţii, precum este căderea de pe limbă. Astfel, cumpătarea este dreptarul care pune rânduială de aur în toată viaţa noastră, ca pe toate să le folosim, nu pentru împlinirea poftelor, ci după trebuinţă şi spre slava lui Dumnezeu, precum zice Apostolul:

„Ori de mâncaţi, ori de beţi, orice altceva faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu“.

Dreptatea, cea de-a doua rânduială pe care ne-o recomandă Apostolul astăzi, izvorăşte din temeiul credinţei noastre că toţi suntem fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte ceresc. Fiii sunt ascultători de părinţi; deci este drept a împlini toate poruncile Tatălui ceresc. În acest înţeles au fost drepţii pomeniţi de Sfânta Scriptură: dreptul Simeon, dreptul Iosif, drepţii Ioachim şi Ana. Dar dreptatea arată şi legăturile dintre noi, dintre mine şi aproapele; dintre mine şi ceilalţi oameni. Trebuie să mă port cu altul aşa cum doresc ca şi el să se poarte cu mine. Cu ce măsură măsor, cu aceea mi se va măsura. Dreptate însemnează a respecta bunul fiecăruia, a da fiecăruia ce se cuvine, a nu cere ce nu se cuvine. Dreptatea este păzitoarea drepturilor fiecăruia, este temelia bunei orânduiri sociale. Fără dreptate nu-i cu putinţă buna convieţuire dintre oameni. Dacă nedreptatea este izvor de nenumărate rele, dreptatea este lege de temelie a convieţuirii dintre oameni.

Evlavia îndeosebi este podoabă a vieţii creştine. Sunt şi păgâni cumpătaţi şi drepţi, dar evlavioşi sunt numai credincioşii în Dumnezeu, căci evlavia ne leagă de Dumnezeu. Dar ce este evlavia? Înseamnă a cunoaşte pe Dumnezeu, a-L iubi şi a-I sluji din toată puterea şi din tot sufletul. Iubirea de Dumnezeu este cea mai mare poruncă, dar pentru a-L iubi trebuie să-L şi cunoaştem. Cu cât îl cunoaştem mai bine, îl şi iubim mai mult. Un creştin evlavios citeşte Sfintele Scripturi, cunoaşte învăţătura cea dreaptă a Bisericii, păzeşte poruncile, fuge de rătăciri şi superstiţii şi credinţe păgâneşti. Un creştin evlavios ţine posturile şi sărbătorile Bisericii, merge cu bucurie la sfinte slujbe, este pătruns de credinţă şi plin de fapte bune. Evlavia este podoaba cea mai de preţ a creştinului. De aceea zice şi sfântul Apostol Pavel: „Evlavia este de folos întru toate şi în viaţa cea de acum şi pentru cea viitoare” (1 Timotei 4, 7-8). Ea este podoaba cea mai de preţ a creştinului, regulă sfântă pentru toată viaţa, izvor de toată fapta bună. Cel evlavios este drept faţă de semenii săi şi cumpătat în lucruri. Iată de ce Apostolul ne îndeamnă astăzi, ca în veacul de acum, adică în toată viaţa noastră, aşa să umblăm: în cumpătare, cu dreptate şi cu evlavie.

Punându-ne înainte această regulă de viaţă, acum la început de an nou, Sfânta Biserică, prin gura marelui Apostol Pavel, ne îndeamnă să nu o uităm de-a lungul anului care a început şi de-a lungul întregii noastre vieţi. La început de an nou, când de obicei oamenii îşi fac socoteli şi planuri de viitor, să luăm şi noi această hotărâre, să statornicim în viaţa noastră această regulă: să trăim de acum în cumpătare, dreptate şi în evlavie. Străduindu-ne cu multă râvnă, precum zice tot Apostolul, „în aşteptarea fericirii pe care o nădăjduim, la venirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

(din: Parintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantina, Bucuresti, 2015)

Pentru sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare, va recomandam: