CUVINTE LA ANUL NOU ale Sfantului Inochentie al Penzei: “Un an nou: sa incepem, asadar, o viata noua! Sa nu va potriviti cu acest veac!”

30-12-2013 Sublinieri

A toata faptura Ziditorule, Cel ce vremile si anii ai pus intru puterea Ta, binecuvinteaza cununa anului bunatatii Tale, Doamne, pazind in pace tara aceasta, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ne mantuieste pe noi.

Cel ce locuiesti intru cei de sus, Hristoase Imparate, Facatorul tuturor celor vazute si celor nevazute si Ziditorule, Cel ce zilele si noptile, vremile si anii ai facut, binecuvinteaza acum cununa anului, fereste si pazeste in pace pe dreptcredinciosi, tara aceasta si poporul Tau, mult Milostive.

Vedeti si:

***

Din cuvantul la Anul Nou

(ca nu trebuie sa ne potrivim cu acest veac)

Al o mie opt sute optulea An Nou. De atatia ani a inceput Cerescul Semanator sa semene pe pamant samanta cuvantului dumnezeiesc, de atatia ani este ingrasat si fragezit pamantul aces­ta, de atatia ani ca acum, dupa cum spun inva­tatorii Bisericii, este toamna lumii – dar pana in ziua de astazi impietrita inima omeneasca este ca un pamant vartos, care inghite roua si ploaia ce se pogoara adesea asupra lui. Pana acum, asa cum descrie Apostolul, tot in rau zace cel de la care incearca sa-i indeparteze pe romani:

Va in­demn deci, fratilor, sa nu va potriviti cu acest veac (Rom. 12,1-2).

Noi, ascultatorilor, pasind intr-o noua arena, incepand un nou an cu hotararea de a aduce noi si mai mari roade ale evlaviei, cu hotararea de a-L preaslavi in sufletele si in trupurile noastre pe Cel ce este slavit in ceruri, nu trebuie, oare, sa privim ca si cum ar fi fost rostite despre noi cuvintele Apostolului: va indemn deci, fratilor, sa nu va potriviti cu acest veac – cu acest veac, cu obiceiurile timpului, cu gloata de popor manat intru totul de necredinta, biruit peste tot de patimi, cu lumea care intuneca lumina adevarata, care este altar al nelegiuirii?

Nu cred ca cineva o sa respinga aceasta in­vatatura apostoleasca pe temeiul ca ea vorbeste despre veacul anticei Rome, ale carei obiceiuri sunt zugravite in culorii vii si ale carei faradelegi sunt insirate la inceputul acestei epistole, daca va cerceta cu de-amanuntul in ce masura se po­trivesc obiceiurile veacului de acum cu credinta Evangheliei, cu adevarata cinstire de Dumnezeu si moralitate.

21037.bSa nu va simtiti jigniti, ascultatorilor, de voi indeparta intrucatva, cu mana mea slaba, valul care ascunde de ochii nostri slutenia lumii, ca s-o privim, in fuga, macar pe deasupra, fara a pa­trunde in adancime.

Folosindu-se de slabiciunea omeneasca, stapanitorul intunericului o intrebuinteaza ca pe o arma pentru a dobori adevarul Evangheliei. Cu placerile de o clipa, ca si cu niste hapuri ador­mitoare, il face pe om sa-si piarda trezia mintii. In felul acesta, el pregateste tot felul de navaliri pentru a smulge samanta lui Hristos din inimi­le omenesti, fara sa piarda vreuna dintre clipe­le potrivite pentru indeplinirea uneltirilor sale. Chiar de la venirea pe lume a pruncului, le insu­fla parintilor nechibzuiti gandul de a-l creste cu mainile altora…Ei au nevoie de un om cu gust, descurcaret, viclean, perspicace – pe scurt, de un om in stare sa traiasca in lume -, si il  invata sa fie asa. Dar crestinismul, dar credinta evanghelica unde sunt? Dumnezeul meu! Ei spun ca pentru veacul de acum acestea nu sunt lucruri atat de trebuitoare.

Cei neiscusiti in educarea copiilor se ingrijesc doar de pantece; cred ca toata educatia sta numai in mancare si bautura, si in locul invataturii crestinesti le dau copiilor aiureli, nascociri pros­testi, cu totul potrivnice adevarului Evangheliei -si aceste prejudecati de la bunici nu se sfarsesc in nepoti, de obicei, decat odata cu viata.

Intr-o ratacire la fel de mare umbla multi dintre „inteleptii” acestui veac, care au parasit lumi­na adevarata si au fost robiti de visarile cugetarii subtiri si stralucitoare – iar in urma acestei gloa­te de „filosofi” da buzna, fara sa stie incotro, o multime nenumarata de usuratici legati la ochi; acestia stiu doar un singur lucru: insemnatatea celor ce merg inaintea lor e calauzire, obiceiul lor e pentru ei lege, invatatura lor, oricare ar fi aceea, este dumnezeiasca in ochii lor. Dar credinta Evangheliei unde este? Rareori, ca o scanteie de sub cenusa, straluceste in gloata oamenilor obisnuiti o inima care primeste cu adevarat invata­tura Dumnezeului sau. Sa nu va potriviti cu acest veac!

Pot, oare, ochii mintii sa se indrepte catre lu­mina adevarata atunci cand sunt atat de intunecati cu prejudecatile incat in afara cunostintele proprii socot orice altceva drept minciuna? Cei bolnavi de ochi se feresc de lumina. Cu privire la cinstirea lui Dumnezeu, oamenii sunt tarati de prejudecati in doua extreme: unii se lipesc peste masura de cele din afara, altii – de cele launtrice; unii vor sa-I aduca lui Dumnezeu cinstire adevarata doar prin implinirea stricta a ritualurilor, pe cand ceilalti vor sa se faca netrupesti dintr-o data, sa se roage, sa se inchine numai cu duhul, socotind de prisos cele din afara, chiar daca sunt sfintite – insa inchinarea celor dintai, ca pe a iu­deilor, Domnul o leapada in chip vadit prin gura Prorocului:

lunile voastre noi si praznicele voastre le uraste sufletul Meu (Is. 1, 14);

jertfa voastra este uraciune inaintea Mea,

iar pe ceilalti Apostolul ii numeste anatema:

chiar daca noi sau inger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decat aceea pe care v-am vestit-o, sa fie anatema (Gal.1, 8).

Semn indestulator al duhului si al invataturii dracesti este atunci cand invatatura aceasta se ascunde sub un val de nepatruns. Adevarul es­te intotdeauna descoperit; minciuna se acopera totdeauna. Cel ce cauta sa inghita intreaga lume nu se multumeste insa cu aceste prazi; el orbeste mintea omeneasca, potrivindu-se inclinarilor fie­caruia. Pe Blandul si Drept-Judecatorul Dumne­zeu Il infatiseaza multora ca fiind peste masura de aspru, si ei – nu ca niste fii, ci ca niste robi incapatanati – se ingrozesc de El, deznadajduind; altora Il infatiseaza peste masura de milostiv, si aceia cred ca adancul milostivirii intrece faradelegile lor, drept care se tin de ele. Ce sa mai zic? In lume se ascund inchinatori la idoli: cei ce intorc catre ei insisi tot ce este in lume. Patimile christ_drives_out_money_changerscare domnesc asupra lor, iata care le sunt idolii: pentru a le face pe plac, chiar si cei mai zgarciti aduc jertfe bogate. In cele din urma – sa nu va simtiti jigniti, cei ce cugetati binele! -, daca Ştiu­torul inimilor ar veni in aceasta biserica asa cum a venit candva in Templul din Ierusalim, chiar in aceasta clipa ar gasi intre noi pe unii ce vand si cumpara, oameni care prefac acest sfintit locas in pestera de talhari – si acestia sunt tot oameni ca­re umbla in puterea stapanitorului lumii aceste­ia, dupa obiceiurile acestui veac. Şi atunci, cum sa nu ne rugam cu vorbele Apostolului: fratilor, sa nu va potriviti cu acest veac!

Atunci cand slabeste evlavia, cand adeva­rul se imbraca in haina de naluciri, cand inimile omenesti se umplu de duhul impotrivirii, mo­ralitatea nu poate fi decat stricata. Cu cat se intemeiaza mai putin pe Evanghelie obiceiurile acestui veac, cu atat sunt mai respingatoare, mai groaznice si mai pierzatoare. Acolo unde lucrea­za doar poftele, unde carmuiesc patimile neinfranate, unde imparateste iubirea de sine, ce potrivire cu Evanghelia poate fi?

Luati aminte la regulile generale pe care le-a acceptat si le-a intarit lumea, reguli pe care se in­temeiaza nenumarate altele:

„Cea dintai iubire este iubirea de tine insuti; anii tineretii sunt ani ai placerilor. Este ingaduit sa iti petreci timpul asa cum ai chef. Nu suntem datori sa fim mai evlaviosi decat altii. Este nefiresc ca omul cinstit sa indure ocari: unui suflet intelept i se potriveste sa se razbune. Ambitia este semnul unui spirit mare. Cei vicleni sunt inteligenti, pe cand simplitatea inimii este vrednica de batjocura. Lingusirea si amagirea nu sunt interzise, ba chiar sunt necesare intr-o multime de imprejurari. Pentru folosul propriu poti sa-ti permiti orice, daca esti prudent”.

Care dintre regulile acestea nu strica temelia invataturii lui Hristos?

Ni se va spune: „Traim ca toata lumea; daca ne lasam de obiceiurile acestui veac, ce va fi cu noi?” La ce bun sa i se puna o asemenea intrebare crestinului? Mijlocitorul nostru, Dumnezeu, a prezis demult, si totodata ne-a imbarbatat:

Fericiti veti fi cand va vor ocari din pricina Mea(Mt. 5, 11).

“Bucurati-va ca sunteti ai Mei, daca va uraste pe voi lumea”.

Dar atunci, se gandesc unii, voi ramane singur pe lume; cum sa ma hotarasc la asa ceva?”

Adu-ti aminte ca pana si atunci cand prorocii erau ucisi, jertfelnicele lui Dumnezeu – dara­mate, cand Ilie striga: am ramas eu singur (v. III Regi 19,14-19), ramasesera sapte mii de barbati care nu isi plecasera genunchiul lui Baal. Vei mai spune ca slabiciunea, neputinta trupului, multi­mea faradelegilor sunt fraie ce tin in loc nazuinta duhului – dar cine-i lipsit de slabiciuni, cine nu e om? Cine s-ar fi gandit ca talharul se va invrednici de plata cereasca: astazi vei fi cu Mine in Rai (Lc. 23, 43)? Cine ar fi cutezat sa creada ca Saul, care sufla rautate si ucidere asupra Bisericii lui Dumnezeu, va cadea inaintea portilor Damascului, strigand: Doamne, ce-mi poruncesti sa fac? (Fapte 9, 6)

Sa ne schimbam prin innoirea mintii (v. Rom. 12, 2): si peste noi va straluci atunci lumina ce­reasca.

„Dar este cu putinta, se gandesc unii, sa se intample asta cu mine, sa ma invrednicesc de asa ceva eu, care de-abia ma inteleg pe mine insumi?”

O, neam necredincios! Cum poate fi incredintat el, daca nu crede nici in cuvintele Domnului! Sfantul Ciprian a cunoscut din experienta lucrul acesta.

Cand ma aflam, zice el, in bezna si in adanca noapte a nestiintei, cand, plutind pe marea inviforata a veacului acestuia si, clatinat de nehotarare, rataceam departe de lumina si adevar, atunci socoteam ca este cu totul cu neputinta sa schimbe cineva duhul si gandurile fara a rupe legaturile trupului, ca nu se poa­te sa lepezi ceea ce pare a fi innascut si s-a inveterat prin trecerea timpului – pentru ca eu, continua sfantul, eram cazut in atatea rataciri, incat nu ma asteptam sa mai scap de ele; eram robul atator patimi inradacinate in mine, incat, deznadajduindu-ma de virtute, lucram raul ca pe un bun al meu; dar cand m-am daruit cu totul lui Dumnezeu, cand mi-am pus in El toata nadejdea, toata gandirea, toata dorirea, m-am impar­tasit de darul ceresc, de cuvantul lui Dumnezeu, si in inima mea s-a revarsat lumina limpede si curata; atunci am simtit deodata, in chip uimitor, ca toate indoielile mele s-au dezlegat, ca toate ce­le ascunse s-au descoperit, ca s-a facut lumina in intuneric, cele grele mi s-au parut a fi lesnicioase, cele cu neputinta mi s-au parut a fi cu putin­ta”.

Iata om, intru totul asemeni noua, luminat de Sus!

Sa nu va potriviti cu acest veac, stiind cat de mult lucreaza el voia sarpelui, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, potrivindu-va cu Evanghelia, cu adevarata cinstire de Dumnezeu si cucernicie.

Un an nou: sa incepem, asadar, o viata noua, ca sa facem sa se pogoare asupra noastra o noua si mai mare bunavointa dumnezeiasca iar Tu, Doamne, in a Carui mana sunt vremurile si anii, Tu, Care cercetezi pamantul, Care il adapi si-l imbogatesti, inca mai adapa brazdele lui, inmulteste granele lui, ca sa se umple Granarul Tau tot mai mult; inca mai binecuvanteaza cununa anu­lui bunatatii Tale (Ps. 64,12), ca pasarile rapitoare sa nu ciugule cereasca Ta samanta, ca tarina Ta sa-Ţi inmulteasca granele si sa se savarseasca se­ceris vrednic de Tine, Semanatorul, si de seceratorii Tai – ingerii. Amin.

 ***

inochentie-de-penza

Din alt cuvant la Anul Nou

(vremea vietii e incercare, cand trebuie sa dobandim totul, sa pregatim totul, sa ne inzestram cu de toate)

Dupa ce descrie randuiala a toata zidirea si curge­rea a tot ce este vremelnic, sfantul continua:

Iar noi ce facem? Doar cercetam in amanunt cursul planetelor, doar socotim zilele si anii, iar de curgerea vremii, de curgerea vietii noastre clepsidraparca am uita. De ce ne plangem uneori ca vre­mea trece cu o repeziciune uimitoare, iar alteori ne suparam pe incetineala ei cea peste masura? Aproape intotdeauna ne miram de neobisnu­itele schimbari dimprejurul nostru, si nu luam aminte la noi insine.Cu toate schimbarile care ne ameninta, traim ca si cum am crede ca o sa traim aici vesnic, si ne amagim pe noi insine, ui­tand ca vremea este, si ea, amagitoare…

Vremea este pe atat de pretioasa, pe cat este cu neputinta de intors inapoi. Ea este un talant dat de Dumnezeu, cu care trebuie sa cumparam to­tul pentru vesnicie – pentru vesnicie, unde nu-s nici nici schimbari, nici micsorare, nici trecut si nici viitor. Asadar, ca sa nu ne apropiem de acest adanc fara sa ne dam seama, ca sa nu ne coboram in mormantul intunecat pe neasteptate, tre­buie sa cheltuim acest talant – aceasta comoara cereasca – cu cea mai mare chibzuinta, pentru a dobandi tot ce este de trebuinta!

Orice faptura ce are viata trebuie neaparat sa lucreze. Potrivit legilor firii, acest sir de lucrari nu trebuie sa se termine decat odata cu fiintarea – iar fiintarea fiecarei fapturi se numeste vreme a vietii. Asadar, vremea vietii nu este altceva de­cat un sir de lucrari care urmeaza nemijlocit una alteia. Lucrarile sunt de trei feluri: unele sunt firesti, neaparat trebuincioase si proprii tuturor fapturilor indeobste; altele tin de pornirea voii si sunt proprii dobitoacelor necuvantatoare, care sunt manate doar de instinct, si altele libere, proprii doar fapturii cuvantatoare care e omul.

De aici se vede ca vremea vietii omenesti tre­buie sa fie alcatuita nu numai din lucrari firesti si nu numai din lucrari animalice, ci dintr-un sir neintrerupt de actiuni libere. Cel care face numai lucrarile firii este ca o masina; cel care lucreaza doar din instinct, din pornire, este ca un dobitoc, ca un vierme ce scurma in noroi.

Tocmai acestor dobitoace li s-a si zis:

invartosatu-s-a inima norodului acestuia, si cu urechile sale greu a auzit, si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii, si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga (Is. 6,10).

Aceasta s-a zis celor ai caror ochi sunt intorsi spre rau prin inclinarea lor, ale caror urechi sunt ingreuiate de binetele minci­noase ale patimilor, ale caror miscari ale inimii sunt strivite de catre pofte. Tocmai acestia sunt cei care nu stiu ce sa faca cu vremea vietii lor si – ce nebunie! – se supara ca aceasta trece incet. Acestia sunt cei care dorm adanc si al caror somn tine pana la moarte. Nelucrarea este somn; orice lucrare necuvenita omului poate fi numita, de asemenea, nelucrare. Astfel, cei ce petrec tim­pul vietii lor dupa propriile pofte, dupa indem­nul patimilor nestapanite si al judecatii stricate, dorm, sarmanii, ca in miez de noapte, si dorm adanc!

Oare acestia nu aud glasul care patrunde pa­na la despartitura dintre madulare si creier, gla­sul care striga neincetat:

„Scoala-te! Scoala-te, cel ce dormi! Scoala-te, om adormit de dezmatul patimilor, si invie din morti; scutura-te de amortirea aceasta, si te va lumina Hristos! (v. Efes. 5,14)?

Iata-i, deci, pe cei care isi duc viata fara sa stie nici macar ei cum. Acestia lucreaza, dar intrucat lucreaza potrivit patimilor dobitocesti, manati de impatimirea simturilor raman fara lucrare. Aici este si raspunsul la nedumerirea multora, care zic:

„Cum sa fie cineva fara lucrare? Fieca­re implineste ceea ce-i cade in seama, lucreaza cu puterea sa, dandu-si toata stradania. Uita-te: cel iubitor de cinstiri se da de ceasul mortii, fuge incoace si incolo, cautandu-si privitori; cel ro­bit simturilor, cu mare neliniste, cauta ceva inca si mai rau; cel lacom de avutii cauta aur.”

Da! Acestia nu pierd nici o clipa – si pentru ei timpul e pretios, insa nalucirile raman naluciri pentru totdeauna: viata fara virtute este nalucire si vis, adica e moarte.

Vremea vietii e incercare, cand trebuie sa do­bandim toate, sa pregatim toate, sa ne inzestram cu de toate; este o stanca primejdioasa, care atar­na asupra haului, stanca sub care noi faurim co­rabia noastra – si aceasta are sa porneasca pe mare. Corabia care nu este inzestrata se ineaca indata ce ajunge pe mare. Puterea apei lucrea­za neincetat, sapa fara curmare tarmul. De ace­ea, fiecare ceas, fiecare clipa apropie caderea de noi. Prin urmare, vai noua daca stanca aceasta amagitoare se va prabusi inainte sa fie gata cora­bia noastra! Atunci, impreuna cu bucatile neter­minate, ne vom prabusi in adanc si vom fi pen­tru totdeauna jertfa a valurilor turbate. Tocmai de aceea ne invata Pavel:

Deci, luati seama cu gri­ja cum umblati, nu ca niste neintelepti, ci ca niste intelepti!

Pregatiti totul nu pentru timp, ci pen­tru vesnicie,

pretuind vremea, caci zilele rele sunt (Efes. 5, 15).

Pregatiti cat timp este zi (v. In 9, 4; 12,35), cat mai este vreme, cat mai lucreaza harul asupra inimilor noastre, cat timp ne mai trezeste glasul Evangheliei. Scoala-te, cel ce dormi, si invie din morti: sa nu dormim, ci sa priveghem, atata timp cat ne numim parte a trupului lui Hristos, sa facem din noi insine jertfa vie, sfanta si pla­cuta lui Dumnezeu. Lucrand astfel, vom umbla nu ca niste neintelepti, ci ca niste intelepti. Din continuarea acestor lucrari este alcatuita vremea vietii noastre.

Hotarul milostivirii dumnezeiesti e ascuns de noi. Nu se stie cand se va incheia ziua, insa avem incredintare desavarsita ca

Ziua Domnului va veni ca un fur (II Pt. 3,10).

Sa auzim glasul Evanghe­liei:

in ceasul in care nu ganditi va veni Fiul Omului (Lc. 12, 40).

Cine stie? Poate chiar in aceasta cli­pa, cand rostesc cuvantul acesta, indelunga rab­dare dumnezeiasca ajunge la capat; poate chiar in aceasta clipa se va opri pulsul vietii a toata lu­mea, glas de tunet ne va chema la viata cea no­ua, si insusi acest locas sfant va fi pentru noi toti groapa, mormant de obste. Ascultatorilor, sun­teti gata pentru aceasta? Sunteti gata sa va uniti cu Hristos in aceasta clipa? Iata, Mirele vine – ie­siti in intampinarea Lui! (v. Mt. 25, 6; 12,13). Vai noua, vai noua daca va veni si ne va gasi dor­mind sau daca ni se vor stinge candelele din lip­sa de untdelemn! Neavandu-l, nu vom grabi in intampinarea si in urma Mirelui nostru, si chiar daca ne vom ruga cu suspine dupa aceea:

Doam­ne, Doamne, deschide-ne noua,

vom auzi hotararea aspra, dar dreapta, care ne va trimite la osanda vesnica:

Nu va cunosc pe voi!

In fiecare ceas, in fiecare clipa trebuie sa ne as­teptam Mirele, Care va veni pe neasteptate – iar pentru asta trebuie sa pecetluim fiecare ceas, fie­care clipa cu o lucrare vrednica de Cer, de Bise­rica si de Mire, Care este Fiul lui Dumnezeu. Ia­ta cat de pretios este timpul, cat de pretios este chiar si un minut din el!

(din: Sf. Inochentie al Penzei, Viata care duce la Cer. Invataturile unui sfant tanar, Editura Sophia, 2012)

Legaturi:

***


Categorii

1. SPECIAL, Anul Nou, Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Inochentie al Penzei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “CUVINTE LA ANUL NOU ale Sfantului Inochentie al Penzei: “Un an nou: sa incepem, asadar, o viata noua! Sa nu va potriviti cu acest veac!”

  1. Anul Nou-1952-Canal

    “Cate zapezi murira oare?
    Cate colinde,cate denii?
    Cate iubiri de tara,in bejenii?
    Cati mucenici in lanturi,sub zavoare?

    -Gheorghe Stanescu-

  2. Liturghie
    de Andrei Ciurunga

    “Anii nostri schingiuiti,
    anii cranceni te sapara,
    cimitir de osanditi,
    de la margine de Tara.

    Ne-au adus din inchisori,
    robi ai stepei dobrogene,
    sa imprastiem pe flori
    roua stansa pe sub gene.

    Si-am taiat peste campii
    drum cu trupurile noastre
    valurilor cenusii
    ale Dunarii albastre.

    Azi dormim pe cate-un sir,
    fara cruci fara sicrie.
    Pace tie,cimitir
    fara nici o liturghie!

    Candelele nu ne ard,
    nu bat clopote de ruga,
    nu pazeste nici un gard,
    nimeni nu mai vrea sa fuga.

    Numai mieii,prin pustiu,
    pasc din trupul,cateodata,
    cine stie-al carui fiu,
    cine stie-al carui tata.

    Maine poate va veni
    Legea cumpenelor drepte.
    Doamne,nu mai zabovi,
    Mortii stiu sa se destepte!

    Anii nostrii schingiuiti
    stau de straja.Pace tie,
    cimitir de osanditi
    de la margine de glie!”

  3. Colind
    Pitesti,1949

    “Calatoare sfanta stea,
    Locului ramai.
    Sa cobori pe-un fulg de nea,
    Sa te prind in maini.
    Sa te port cu glas plapand,
    Binevestitor,
    Peste partie de gand,
    Prin ograzi de dor.
    Tu sa arzi,eu sa colind
    Peste ani si zari,
    Amintiri demult s-aprind
    -Albe lumanari.
    Linu-i Seara Sfanta lin,
    Glas de ingeri canta lin
    Robilor alin.
    Linu-i cer de stele plin
    Raze prin zabrele vin,
    Robilor alin.

  4. La multi ani !

    mai intai celor care tin aceasta pagina (inca) vie, si celorlalti care, asemenea mie, gasesc aici refugiu de gand, odihnitoare clipe si izvor racoritor.

  5. @c2:

    La multi ani!

  6. Pingback: Predici audio la INTRAREA IN NOUL AN CIVIL, praznicul SFANTULUI VASILE si Punerea Numelui Mantuitorului. CU UN PAS MAI APROAPE DE VESNICIE -
  7. Pingback: UNDE A MERS SFANTUL VASILE CEL MARE “DE REVELION”? Cum flamanzeste omul launtric in mijlocul “minunilor” societatii de consum… - Recomandari
  8. M-au impresionat cuvintele Sfantului Inochentie al Penzei si am incercat sa aflu mai multe despre timpul in care a trait. Mai jos sunt niste extrase din CHRISTIAN POWER IN THE AGE OF REVOLUTION
    From the First French Revolution to the Paris Commune, 1789-1871
    de Vladimir Moss, cu privire la acele vremuri, destul de asemanatoare cu cele de azi.
    Sfantului Inochentie al Penzei – Innocent (Smirnov) – a fost unul din cei doi ierarhi aparatori ai ortodoxiei in Rusia!

    The Reaction against Masonry
    Church-State relations were greatly strained in Alexander’s reign by the Bible Society. “Founded in 1804 in England by Methodists and Masons, the Bible Society extended its wide activity also in Russia. The Society had large financial resources. In 1810 the monetary contributions of the Bible Society attained 150,000 rubles, and at the end of 1823 there were already 300 such societies in Russia. Under the mask of love for one’s neighbour and the spreading of the word of God, the bible societies began to conduct oral propaganda and publish books directed against [the Orthodox Christian] religion and the State order. These books were published under the management of the censor, which was attached to the Ministry of Spiritual Affairs and Popular Enlightenment, which was headed by the Emperor Alexander’s close friend, Prince A.N. Golitsyn. The main leaders of the Bible societies were members of the Masonic lodges, who preached the rejection of Orthodoxy, the Church and the rites of the Church. In 1819 there was published Stankevich’s book, ‘A conversation in the coffin of a child’, which was hostile to the institution of the Orthodox Church.

    Besides the publication of books directed against Orthodoxy, foreign religious propaganda was conducted. Two Catholic priests from Southern Germany, Gosner and Lindl, preached Protestantism, a sect beloved by the Masons. The Methodists and other sectarians sowed their tares and introduced heresies amidst the Orthodox. At the invitation of the Mason Speransky, the very pope of Masonry, Fessler, came and took charge of the work of destroying the Orthodox Church.
    “The Orthodox clergy were silent. They could not speak against the evil that was being poured out everywhere. All the powerful men of the world were obedient instruments of Masonry. The Tsar, who was falsely informed about the aims and tasks of the Bible Society by Prince Golitsyn, gave the latter his protection from on high.”

    “In an official document of the Bible Society the ideas of Masonic ecumenism were openly declared. ‘The heavenly union of faith and love,’ it says in a report of the Russian Bible Society in 1818, ‘founded by means of Bible Societies in the great Christian family, reveal the beautiful dawn of the wedding day of Christians and that time when there will be one pastor and one flock, that is, when there will be one Divine Christian religion in all the various formations of Christian confessions.’

    A.S. Shishkov wrote on this score: “They gather in homes where there often hang on the walls pictures of pagan gods or lascivious depictions of lovers, and these gatherings of theirs – which are without any Divine services, with the reading of prayers or the Gospel, sitting as it were in the theatre, without the least reverence – are equated with Church services, and a house without an altar, unconsecrated, where on other days they feast and dance, they call the temple of God! Is this not similar to Sodom and Gomorrah?’”

    At this critical moment for Russian Orthodoxy, God raised up righteous defenders of the faith, such as Archimandrite, later Bishop Innocent (Smirnov) and then Metropolitan Michael (Desnitsky) and the superior of the Novgorod Yuriev monastery, Archimandrite Photius (Spassky).
    http://www.romanitas.ru/eng/THE%20AGE%20OF%20REVOLUTION%20(9×5).htm

  9. Pingback: CU CE GANDURI SA INCEPEM ANUL CEL NOU? -
  10. Pingback: Duminica dinaintea Botezului Domnului. CEA MAI BUNA DINTRE VESTI. Talcuirea Sfantului Vasile al Kinesmei la inceputul Evangheliei dupa Marcu si predica audio a Parintelui Ioanichie Balan -
  11. Pingback: CUVANT DE LA MANASTIREA PUTNA pentru o infruntare duhovniceasca a anului 2015: CHEMAREA NUMELUI DOMNULUI – solutia mantuitoare la “valtoarea in care traim” si la “relele care vin asupra omenirii” -
  12. Pingback: Sfantul Varsanufie de la Optina despre IDOLATRIA FRUMUSETII, CERCETAREA INIMII, RUGACIUNEA PENTRU DUSMANI, SPOVEDANIA DEASA: “Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului şi toţi veţi posti şi vă veţi împărtăşi cu Sfintele Taine…” |
  13. Pingback: ÎNTRE ANI, LA CUMPĂNĂ… ”În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios şi datorie să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: CHEMAREA LUI HRISTOS la lupta cu patimile si CHEMARILE LUMII la “satisfactie” si la “realizarea Sinelui”, mai ales prin influentele miscarilor NEW AGE | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: “Unde ai căzut tu, vin și Eu. Unde ești rușinat tu, vin și Eu să fiu rușinat împreună cu tine. Și în dureri, și în întristări sunt și Eu, Dumnezeul tău”. Calda omilie a Arhim. Emilianos pentru ANUL NOU, praznicul TAIERII IMPRE
  16. Pingback: Intram in Noul An… MULTUMIND DOMNULUI PENTRU TIMPUL DARUIT si GANDINDU-NE LA (CE RAMANE IN) VESNICIE… | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Anul Nou DIN NOI, Anul vechi AL LUMII… | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate