CASATORIILE HOMOSEXUALE LEGALIZATE IN INTREAGA MAREA BRITANIE. Uraciunea sodomica – aprobata de 2/3 din populatie si socotita “moment istoric” de premierul “conservator” Cameron. PRIMELE “CASATORII” GAY DEJA OFICIATE

29-03-2014 2 minute Sublinieri

_73895593_021705859-1

Primele căsătorii între persoane de acelaşi sex au fost oficiate imediat după miezul nopţii în Ţara Galilor şi Anglia, unde steaguri în culorile curcubeului au fluturat la Londra pe clădirile ministeriale, după intrarea în vigoare a unei “legi privind egalitatea”, foarte aşteptată.

O lege istorică ce legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex a intrat în vigoare sâmbătă, la scurt timp după ora locală 00.00 (02.00 ora României), în Anglia şi Ţara Galilor, ultima etapă dintr-o luptă îndelungată dusă de apărătorii drepturilor homosexualilor.

Primele căsătorii între gay sau lesbiene au fost oficiate imediat, în speranţa de a fi primul cuplu care spune “da”, un moment calificat drept “important pentru ţară” de către premierul britanic David Cameron.

“Pentru a explica lucrurile mai simplu, în Marea Britanie nu are importanţă dacă eşti heterosexual sau homosexual – statul îţi va recunoaşte relaţia în acelaşi fel”, a declarat Cameron.

BRITAIN-POLITICS-GAY-MARRIAGELa Brighton (sudul Angliei), Neil Allard şi Andrew Wale sperau să fie primii, în minutele de după miezul nopţii, care îşi vor pune verighetele pe deget.

“Suntem şi mai conştienţi de şansa pe care o avem că trăim într-o parte a lumii relativ tolerantă”, a declarat la începutul săptămânii Andrew Wale, scriitor şi regizor în vârstă de 49 de ani, în timp ce pozează alături de partenerul său şi primeşte “multe zâmbete şi simpatie” din partea trecătorilor.

Această reformă, pentru care apărătorii drepturilor homosexualilor au luptat îndelung, este înainte de toate simbolică, deoarece cuplurile homosexuale beneficiau deja de aceleaşi drepturi parentale ca cele heterosexuale: ele puteau adopta sau puteau recurge la procreare medicală asistată şi la o mamă purtătoare. Ele puteau, de asemenea, să îşi unească destinele, începând din 2005, în cadrul unui parteneriat civil.

Contrar Franţei, unde au avut loc manifestaţii de amploare împotriva căsătoriei pentru toţi, proiectul britanic, aprobat în iulie 2013 în Parlament, nu a generat mişcări în rândul populaţiei, majoritatea fiind în favoarea reformei.

Un sondaj, publicat vineri şi realizat pentru BBC Radio 5 pe un eşantion format din 1.007 britanici, arată că 22 la sută dintre ei ar refuza o invitaţie la o căsătorie între persoane de acelaşi sex, în timp ce 68 la sută dintre ei sunt favorabili acestei reforme.

Acesta sugerează, de asemenea, că femeile (75 la sută) şi tinerii (80 la sută dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani) susţin într-o proporţie mai mare căsătoriile între persoanele de acelaşi sex decât bărbaţii (61 la sută) sau persoanele cu vârste peste 65 de ani (44 la sută).

Reforma a provocat dispute în cadrul partidului conservator, în timp ce Biserica Anglicană, majoritară în ţară, a contestat-o.

Dacă primele ceremonii sunt autorizate începând de sâmbătă, de la ora 00.01, căsătoriile homosexuale oficiate în alte ţări au început să fie validate în Anglia şi Ţara Galilor din 14 martie.

Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale în alte 14 ţări. În Statele Unite, acestea sunt autorizate în doar 16 state.

147-PkVKr.St.55

Legaturi:

***


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “CASATORIILE HOMOSEXUALE LEGALIZATE IN INTREAGA MAREA BRITANIE. Uraciunea sodomica – aprobata de 2/3 din populatie si socotita “moment istoric” de premierul “conservator” Cameron. PRIMELE “CASATORII” GAY DEJA OFICIATE

  1. dar la ce sa ne mai asteptam din partea acestora ?!

  2. Vrednici de plans! Ce penibil arata! Tie rusine sa-i si privesti, atat de nefiresc!

  3. Doamne ferește unde pot să ducă „umanismul” și așa-zisa „iubire” ipocrită și corect-politică, precum și ipocrit definita „toleranță”. Atunci când societatea acceptă o „normalitate” imbecilă (impusă și cu forța, dar și acceptată de mulți dintre cei care „gândesc în spiritul vremii” — adică nu gândesc deloc în problemele esențiale, ci acceptă „părerea societății”…) Doamne ferește!

  4. Iti dai seama ce reeducare s-a facut acolo, atat in scoli, cat si in massmedia (mai ales TV, cred – vazand nr f mare de femei care sunt “pentru” – scuze, nu vreau sa jignesc 🙁 ), incat un asa mare procent este de acord cu casatoriile intre pers de acelasi sex??
    Si citatul:

    Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale în alte 14 ţări. În Statele Unite, acestea sunt autorizate în doar 16 state.

    ma ingrijoreaza foarte mult, pentru ca numarul statelor care au recunoscut casatoriile homo… este in continua crestere (practic, e imposibil sa fie in scadere, sau sa stagneze) si nu am sperante ca noi vom ramane in afara acestui cerc, poate doar sa mai tragem de timp, cativa ani!
    Pana atunci, in afara de inapoiere si lipsa de toleranta (din cauza credintei, invechite, depasite, extremista evident!) vom fi fortati (ca stat) si de “pai nu vezi domne, ca aproape toti au facut asa? vreti ca noi sa ramanem ultimii?” – caci stim zelul mai marilor nostri, asemenea caprei raioase…

  5. asta v-a provoca reactii extreme , adica va naste terorismul pentru care deja lumea e pregatita! Intai s-au creat instituiile care sa puna pumnul in gura oamenilor sub acoperirea legilor antitero iar de acum se legifereaza tot ce dicteaza spurcaciunea!

  6. O uraciune cat Marea Britanie,sau mai mare?!

  7. Ce ne facem cu faptul ca multi dintre tinerii nostri agreaza ideea ?!

  8. Acestea sunt începuturile timpului de mărturisire. Puțini vor fi cei care vor vorbi împotrivă. Va trebui multă râvnă, credință și curaj să lupți împotriva urâciunii pustiirii. Cel ce va răbda până la urmă se va mântui! Dumnezeu să aibă milă de noi și de urmașii noștri.

  9. Uitati-va si la asta, poza lui Basescu in mijlocul episcopilor este prezentata in Mica Britanie ca o poza de la o adunare gay:
    http://www.youtube.com/watch?v=YTvEhUh8I7I

    Ce se intampla in Anglia este impotriva dorintei majoritatii populatiei. Acelasi lucru se intampla si in Franta.

  10. Pingback: DOCUMENTAR BBC DESPRE PERSECUTIA CRESTINILOR DIN MAREA BRITANIE (Video-subtitrat in romana). Lectia presiunilor seculariste: toleranta si anti-discriminarea NU sunt si pentru CRESTINI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare