Mircea Eliade despre MODA DE A REGRETA CA ESTI ROMÂN: ”Nu cred ca se afla tara europeana in care sa fie atatia intelectuali carora sa le fie rusine de neamul lor”
- FrumoasaVerde: Mircea Eliade: A nu mai fi roman (1934)
A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc. Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale; ei nu spun: “Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern”.
Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu. S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.
Unul dintre ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura “românească” nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.
Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: “Am sânge grecesc!” sau “Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească. Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.
Toţi tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi, şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă “Neant! Agonie! Zădărnicie!”, cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” şi “viaţa interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deştepţi – ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?
Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării. Şi, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)
Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie. Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic” în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti.
Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.
Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual, credinţa şi îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există îndoială, el crede firesc (aşa cum curg apele, cum cresc florile), fără “probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)
Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoievski.
Mircea Eliade – Oceanografie (1934) – Editura Humanitas, 1991
- DECONSTRUIREA DEMITIZARII SAU O REPLICA MARGINALIZATA. Istoricul Ioan-Aurel Pop despre lucrarile lui Lucian Boia: “O ATARE ATITUDINE ESTE MENITA SA DISTRUGA COMPLET ROMANIA“
- DECONSTRUCTIA ROMANIEI
- COLONIZAREA CULTURALA A ROMANIEI
- Profetism dostoievskian “la lucru” (III): “Cine isi blestema trecutul, acela-i de acum al nostru, iata formula noastra!” … sau demascarea “demonilor” Europei
- TRĂIM SFÂRȘITUL ROMÂNIEI?
- LACRIMILE CREDINŢEI INCERCATE sau “AGĂŢAREA DE STÂNCĂ” – O convorbire memorabilă cu fiica unui mucenic, Măriuca Vulcanescu: “Ne târâm şi nu ştim cui să plăcem mai mult..”
- INTRE CINISM SI RAZVRATIRE. Scurta cugetare despre modelul austeritatii, ”miracolul” maghiar si saracia romaneasca
- UN SCUIPAT PE OBRAZUL UNUI POPOR. Despre ticaloasa propaganda a poporului betiv si nemuncitor si “efectul lucifer” la scara nationala
- SUBMINAREA PROGRAMATA A ROMANIEI prin demoralizare
- FANUS NEAGU SI HOITARII: “Urat mai traiti, domnilor! De unde aceasta pornire imbecila de a ne spurca izvoarele?”
- AUGUSTIN BUZURA despre tradarea valorilor romanesti, pierderea demnitatii, deruta si UMILINTA ROMANILOR IN FATA OCCIDENTULUI:“Concursul nostru are ca tema: ‘CINE ESTE CEL MAI SLUGA DINTRE SLUGI?’ ”
- Articolele saptamanii (3): DEMOLAREA REPERELOR SI TEROAREA DELATIUNII POLITIC CORECTE
- “DUBIOSII”. “Primul pas spre lichidarea unui popor este sa-i stergi memoria”
- Tudor Gheorghe despre decaderea Romaniei si rusinea de a fi roman
- DIALOG CU TUDOR GHEORGHE: “Rar mai găseşti oameni dedicaţi bucuriei de a se simţi români… Un popor căruia îi iei educaţia, îi iei sănătatea, îi iei încrederea în istoria lui e mai uşor manevrabil” (VIDEO)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Daca Eliade a spus despre intelectualii anilor 1934 ca se deziceau de originea lor romana ,ce se mai poate spune despre telectualii de astazi,dopati si indopati,crescuti si “cizelati” la scolile inalte ale occidentului ,scoli denaturate de duhul unei lumi cazute pana la portile iadului?, in care se invata orice, numai despre ADEVAR…. nu.DOAMNE AJUTA!
,Ruşinea” de a fi român, o resimt cei ce nu mai au ruşine de poporul care i-a crescut la sân.
Originea acestei ,,ruşini” nu o înțeleg intelectualii ,,ruşinoşi”. Ruşinea lor…, da…, este ortodoxia românilor. Asta o spun deschis astăzi cei mai mulți şi mai înfocați.
Dar ce este de ruşine în ortodoxie ? De ce totuşi intelectualii ,,ruşinoşi” î-şi defăimeză propriile origini, propriu popor.
De unde, această ruşine ?
Fiul lui Dumnezeu, a vorbit despre ea cu două milenii în urmă.
El a fost cel care a spus, că în NEAMUL ACESTA DESFRÂNAT ŞI PĂCĂTOS, VOR FI MULȚI CĂRORA LE VA FI RUŞINE CU EL.
Nu este greu de înțeles, ca prezența DOMNULUI HRISTOS ÎN România, (în inima şi conştiința poporului), este cauza ruşinii intelectualilor (ruşinoşi). CULTUL (ortodox) al DOMNULUI IISUS HRISTOS, CULTUL SFINȚILOR, SMERENIA, DESCONSIDERAREA LUMESCULUI, CULTUL MOAŞTELOR ŞI MAI ALES, CONDAMNAREA DEPRAVĂRII, A LIBERALISMULUI MORAL TOTAL… constituie ,,ruşinea”
Deasemeni, ÎNNEBUNITOR ESTE, PENTRU ACEŞTIA, CĂUTAREA CU PRIORITATE A PROGRESULUI DUHOVNICESC ÎN DAUNA (SAU CHIAR IGNORAREA), CELUI MATERIAL.
,,Românii sunt deştepți” (ne spune Eliade, că ar fi susținut, argumentat, intelectualii ruşinoşi ai timpului său). De ce ? Pentru adâncimea duhovnicească a viziunii lor asupra vieții.
Intelectualii ruşinoşi, (vechi şi noi), ar fi măturat de mult cu ortodoxia românilor, DACĂ AR FI PUTUT. Dar nu au putut (şi nu pot).
Da. NU au putut şi NU POT. Pentru că nimeni nu va putea face mai mult decât a făcut şi face, cel ce a căzut din cer (Lucifer).
Adică sa o defaime, şi (prin asta), să coboare în cele mai mari (şi mai intelectuale), mizerii denigratoare şi disprețuitoare.
,,RUŞINEA” lor, nu este nici eroism, nici luptă. Este doar o demonică defăimare, batjocorire şi dispreț.
,,Pupători de oase de morți”… Linguşitori ai divinității ce speculează (şi vând), mila celui de sus, cerşetori la uşa cerului, habotnici, mistici…
Iar acum (la zi)… fundamentalişti, homofobi, ruşinea Europei şi a lumii (americane), medievali… etc. etc…
Dar aceşti ,, pupători de moaşte” pupă nişte vârfuri spirituale ale valorilor omeneşti, pe când lumea ,,onorantă” a intelectualilor ruşinoşi, pupă, linge şi suge, (regret că trebuie s-o spun), organele spurcăciunii. Acestă lume (care-i onorează), a reînviat idolatria ,, luminată”, cultul trupului, şi susțin decadența ,,luminată”
Pupătorii de moaşte iubesc scriptura, şi Adevărul, intelectualii ruşinoşi, lumescul căzut, ficțiunea, actoricescul şi dedublarea, manipularea, ingineria şi speculațiile (ultra), în finanțe, în cultură în filozofie …
Pupătorii de moaşte, fac (prin tainele bisericii) tot ce pot, pentru a fi curați cinstiți şi smeriți… fac tot ce pot, prin pocăință, pentru al dobândi şi al avea pe Hristos în inima lor.
Ei bine, dacă intelecualilor le e ruşine cu românii asta poate fi o dovadă că Hristos încă mai este viu şi prezent în inima acestui popor. El (Hristos), se face ,,vinovat” de ruşinea intelectualilor ruşinoşi.
Lupta ruşinoşilor, nu este luptă a valorilor (bune, umane), ci doar o demonică defăimare, disprețuire şi hulire, declamate, scrise şi publicate ca fiind valori academice, dar nu sunt decât expresii ale răutății (în exprimări şi cuvinte academice).
O, împroşcare cu noroi, o … ,,boire”, cu o Boia, dezonorantă (pentru ei) a imaginii românilor.
Păcat.
Extraordinare cuvinte, ce surprind cu farmec şi într-un mod intelectual lupta dintre Hristos şi lumea diavolului, întruchipată în arta şi dramele omului lumesc. Românul autentic se jertfeşte pentru pace, atât cea exterioară, dar mai ales pentru cea lăuntrică. În mod curios, ne-românul se jertfeşte şi el, dar pentru dramă, pentru amorul artei, pentru a-şi arăta talentul. Şi asta chiar e o tragedie, să mori iremediabil şi de bună voie; să nu înţelegi jertfa celor ce mor pentru viaţă. Diferenţa nu ţine de puterea intelectului, ci de puterea morala din fiecare.
Oare câţi români mai are România? Nu ştim. Aş fi fost tentat să cred că am rămas puţin, dar nu pot spune aceasta decât din durere; mai este şi nădejde.
In timp ce martirii de la Pitesti suyfereau tortura continua pt ca-l marturiseai pe Hristos si valorile fiintiale ale neamului romanesc, ‘omul de dreapta’ Mircea Eliade ADUCEA SERVICII IMENSE IDEOLOGIEI-GLOBALISTE SI SINCRETIST ECUMENISTE, prin Istoria ideilor si credintelor religioase, devenind astfel ‘vedeta mondiala’…
De unde se veda ca ERUDITIA INTELECTUALA, FARA JERTFA SI TRAIRE IN DUH ORTODOX NU ARE CUM SA ADUCA ROADE !
La TV Trinitas, a vorbit acum vreun an – iar emisiune a fost redifuzata de cateva ori – acad. Augustin Buzura.
In termeni extrem de duri a acuzat genocidul cultural impotriva a tot ce este autentic romanesc instituit de ‘SECTA lui Petre Roman’.
Cine nu se aliniaza aceastei secte, SI RIGORILOR EI – careia ulterior i s-au adaugat printre altii, Patapievici, Tismaneanu, este desfintat ca personalutate publica.
Replica oamenilor de cultura care promoveaza autenticul romanesc, aproape ca nu exista; in conditiile in care timp de 25 de ani s-au succedat guverne de diverse coloraturi politice.
In momentul de fata, suntem educati, inclusiv de mass-media sa ne fie rusine ca suntem romani !
PS: La o alta emisiune culturala, a fost invitat dirijorul Cristian Mandeal.
Cu toate ca a dirijat la mai multe filarmonici din UE si alte tari, a spus ca imaginea creata de media internationala romanilor este atat de dezastroasa, incat si uin om de inalta calitate ca dansul, trebuie sa suporte laturile ‘oamenilor din sferele inalte ale occidentului’ fara ca sa poata spune nimic. In acest moment nu prea poti sa spui nimic in apararea romanilor, singura atitudine realista e aceea de a rabda (muceniceste zic eu) rautatile domniilor luor occidentale, si sa-ti faci treaba constiincios si cu competenta.
Personal sunt nedumerit, deoarece avem in UE aproape 30.000 de medici, fara sa mai vorbim de zecile de mii de specialisti IT, +ingineri + … toti foarte apreciati.
Si numai citi martiri a dat neamul acesta!in istoria noastra atit de zbuciumata si extraordinara. caci ,te face a crede cum de am rezistat in aceasta zona a europei …care nu ne-a vrut ci, doar cind au vrut ei.Nu vad constructii extaziante in Romania nici bogatii fara de numar.si de ce?a esit neamul nostru la razboaie de jefuire si de nimicire, de inrobire si rapire?Cui nu-i place, nare decit sa plece…s-au sa se reformuleze in simtiri ,caci oriunde ai fi printre straini tot strain esti! simo
Nu cred că este nimic rău dacă o persoana refuza sa accepte faptul că aparține unui neam. Nu el a ales sa se nască în România, nu el a ales sa fie botezat ortodox. O persoana ce gândește are dreptul de a se izola față de un neam jefuit sute de ani de ai lui, care nu a dat doi bani pe educație și pe cultura. Cei ce au comentat mai sus pun semnul egal între a fi roman și a fi ortodox. Multi oameni aleg sa fie doar una din ele. Să nu devenim extremiști! Priviti ce monștri naște islamul împănat cu naționalism și ura.
…scria glorios Eliade aceste randuri cu 10 ani inainte de a parasi corabia..
Din punctul meu de vedere, a face parte dintr un neam e o realitate pe care faptul ca nu o accepti nu o schimba intru nimic. Iar apartenenta la un neam trebuie cumva asumata, de exemplu in sensul ca nu ti poti permite sa actionezi impotriva neamului tau intr o imprejurare sau alta. Chiar dimpotriva.
Sunt insa total de acord ca aceasta apartenenta nu echivaleaza cu obligatia de a te autoidentifica cu trasaturile distinctive ale neamului respectiv. Eu de pilda, cu toata bunavointa,in prea putine astfel de trasaturi ma regasesc (si nu ma refer aici doar la cele rele). De asemenea sunt de acord ca a pune semnul egal intre ortodoxie si “romanism” este absurd. Ortodoxismul e universal, da, el este o componenta importanta a ecuatiei noastre identitare, dar nu e unul si acelasi lucru. De altfel individualismul romanesc, spiritul alunecos si cleveteala nu prea rimeaza cu spiritul ortodox, nu? 🙂 Cat despre martiraj, este, sunt de acord, impregnat in istoria acestui neam (si daca stai sa te gandesti, oare doar a lui?). Dar, e tot atat de adevarat, importante sunt si cauzele. Iar aici s ar putea, paradoxal, tot racilele neamului sa fie de vina. Adica una e crucea data de Domnul si alta e cea pe care ti o faci singur fara rost sau cea cu care ii impovarezi pe altii pt ca nu stii (sau nu vrei) sa ti o porti demn pe a ta.
Iar faptul ca atatia (mari!) intelectuali romani sunt (si au fost!) critici fata de neamul lor invita la reflectie profunda, nu la aruncatul rapid cu piatra.
Cat despre bunul simt sanatos al taranului roman pe care Eliade il opune nevoii de “occidentale” “profunzimi” zbuciumate, cu tot respectul pt uriasul ganditor roman, dar mi se pare o falsa dialectica: taranul are un bun simt practic peste tot in lumea asta. Dupa cum intelectualul, saracul, e croit sa problematizeze. Eliade pune semnul egal intre taran si spiritul romanesc, pe de o parte, si intelectual si spiritul occidental pe de alta. Folclorul universal e o sursa inepuizabila de intelepciune distilata in proverbe, asta nu e ceva specific romanesc. Iar daca aluzia era la Cioran, cred ca se puteau gasi contraargumente mai solide. Insusi Eminescu a fost un mare roman si un suflet intens zbuciumat si foarte profund. Pt. ca nu era un autentic roman? Nu! Ci pt ca era un intelectual, iar specia asta de felul ei e mai nelinistita.
Cred insa ce de fapt textul s a dorit o replica mascata la celebrul “Nu” al lui Eugen Ionescu, aparut din cate tin minte cu doar 1 an inainte, in care E.I., dincolo de teribilisme, aducea niste argumente nu chiar neglijabile in sprijinul ideii de provincialism al literaturii romanesti. Iar cu Maytrei cam stergea pe jos, ca sa ne exprimam cat mai riguros exact.
In fine… Suntem romani si sunt ds acord ca e absurd sa ne dezicem de asta. Dar n am avea decat de castigat daca am pricepe ca suntem un neam tare bolnav. Iar boala pe care o purtam se vede de veacuri bune ne indeparteaza de ortodoxie, nu ne apropie de ea.
Cand omul ajunge sa constientizeze firescul se grabeste sa il puna la indoiala. Face parte din pacatul cunoasterii de care nu vrem sa ne ferim, ci staruim in a-i savura gustul.
Nu-mi place postarea lui Dan Milici, chiar daca pot porni de la premisa ca este sincera. Mai intai pentru ca vine sa redeschida un subiect inchis de vreo trei ani. Apoi pentru ca are in ea idei care pun la indoiala firescul.
Romanismul are doua mari valori identitare: pe orizontala limba romana si pe verticala credinta ortodoxa. Una daca iti lipseste, nu esti pe de-a-ntregul roman. In rest poti fi oricum, alb, negru sau cu ochii oblici. Daca vorbesti romaneste in visurile tale si daca ai credinta ortodoxa, esti roman.
Cine doreste poate cauta chiar pe acest site articole care pledeaza si demonstreaza ca notiunea de “roman” a fost mai intai juridica, precum cea de cetatean, si nu are legatura cu “sangele”. Eliade s-a inselat fiind tributar ideilor legionare pe care le-a imbratisat in tinerete. Cu stramosii suntem legati nu prin sange, ci prin botez. Aceasta e pe verticala identitatea ortodoxa. Iar cu cei de astazi suntem de-un neam in masura in care ne putem intelege in ceea ce numim limba romana, limba statului si a autoritatilor, limba in care ne sunt garantate drepturile civile. Aceasta este pe orizontala identitatea limbii romane.
In rest, desigur, toti suntem oameni, purtand cu noi in fiecare clipa, cu cinste sau cu rusine, chipul lui Dumnezeu.
Repunearea firescului in drepturile sale se numeste credinta si stim ca ea este mantuitoare.
@Doroteea
“…scria glorios Eliade aceste randuri cu 10 ani inainte de a parasi corabia..”
Bravo Doroteea, l-ai facut KO pe Eliade dintr-o singura propozitie! Nu si-ar fi imaginat asta cand a scris cele trei volume din istoria religiilor. Ai avut timp sa le rasfoiesti?
Eliade era mult mai credincios decat si-ar fi dorit delatorii sai. Spunea: “totul este posibil, împotriva tuturor rațiunilor” si mai spunea “când totul în jurul tău putrezeşte, de ce să-ţi fie teamă? Viaţa ta poate să ia totul de la început.”
Ce a scris Eliade atunci a ramas de actualitate: milioane de romani s-au mutat pe alte meleaguri.
@nimeni
pai si ce are una cu alta? Ti se pare ca am contestat valoarea lui Eliade? Altul era aubiectul.
bine, trebuie sa admit ca legatura dintre text si plecarea lui ulterioara nu e chiar atat de paradoxala, si oricum nu as reprosa nimanui plecarea in perioada respectiva. Ce am avut in minte de fapt a fost ideea: oare daca ar fi ramas si ar fi vazut pe pielea lui ce a urmat ar fi gandit la fel? Sa nu uitam ca insusi Tutea a cazut in dezamagire pe patul mortii.
@Titus L
Pai in logica ta, si cu bulgarii suntem legati prin botez, ca si ei sunt ortodocsi…nu? Si, daca ma intrebi, chiar suntem, dar nu in sens stramosesc, ci strict de credinta, de apartenenta la Biserica. Iar in sensul asta suntem legati cu toti ortodocsii, fie ei rusi, romani sau africani (ma refer la fraza “cu stramosii nu suntem legati prin sange ci prin botez).
Tu elimini din ecuatie pamantul, care e dupa mine adevaratul liant, in afara de limba. Pamantul de fapt e cel care conserva limba. Da, ortodoxia este o componenta esentiala, asa e. Dar o componenta intr un intreg in care pamantul si limba detin la randul lor roluri cheie. Si, din pacate, “ortodoxia” inteleasa mai mult formal, nu atat ca traire, pt ca rautatea dintre noi e un semn care deja incepe sa ne distinga printre neamuri.
Desi si aici as sta un pic pe ganduri: sunt curioasa (si autentic interogativa): oare cati catolici vorbitori de lb romana, sau chiar sectanti, sau chiar etnici maghiari sau turci etc or fi murit pe front in lupte pt tara asta sau in inchisorile comuniste? Daca m as lua dupa experienta lui Steinhardt, as mai adauga pe lista un argument impotriva ideii ca ortodoxia defineste fara drept de apel românitatea.
@Doroteea:
Stai să vezi cați evrei au murit pentru țara asta, România! Și nici măcar nu erau cetățeni cu drept de vot, dar li se promisese cetățenia dacă se înrolau în armată, la fel cum țăranilor li s-a promis pământ. (apropo, ce-i cu pământul?)
Cu bulgarii, nu te întreb nimic. Nu știu cum se identifică ei ca bulgari, dar dacă noi identificăm bulgarul prin limbă și credința ortodoxă, da, prin același botez suntem una în Una Biserică. La fel cu rușii, cu sârbii sau grecii și chiar și cu strămoșii lor. Dar nu prin limbă. Deci, nu pricep unde bați.
Steinhardt s-o fi născut el evreu, dar a murit român. N-am auzit încă să și-l revendice evreii, în schimb noi, românii, da. Este exemplul cel mai clar că sângele nu are nici o treabă cu neamul. …că tot l-ai adus în discuție.
Titus:
Ziceam ca botezul nu ne face romani, ci pamantul in care ne-am nascut, limba pe care o vorbim si legatura de sange cu cel putin un alt roman.
Daca un catolic sau un protestant sau un tatar musulman nascuti pe acest pamant si vorbitori de limba romana si-au dat sangele pt aceasta tara in vreun razboi sau au suferit cumva pentru ca acestei tari sa ii fie mai bine, ei sunt la fel de romani (daca nu mai romani!) ca oricare alt roman ortodox.
Jus solis sau jus sanguinis definesc apartenenta la un popor, nicidecum optiunea de credinta. Ortodoxia e Adevarul universal si etern, care transcende apartenenta la un popor sau altul si, in general, transcende tot ceea ce e vremelnic. Este Adevarul din spatele tuturor celor vremelnice. Poporul si neamul sunt si ele vremelnice, chiar daca demne de devotamentul nostru. Adevarul se manifesta in cele vremelnice dar nu se confunda cu ele ca esenta.
Steinhardt e exemplul cel mai clar ca CREDINTA nu are treaba cu neamul. El a fost mereu roman, dar a devenit dintr-un roman de religie mozaica un roman ortodox, ceea ce e cu totul altceva. Evreu a ramas mereu prin sange, roman prin nasterea pe acest pamant si (probabil, nu stiu nimic de mama lui) prin sange deopotriva, iar prin botezul ortodox a devenit crestin. Si inainte de botez s-a considerat roman, dupa cum si dupa botez s-a considerat (si) evreu. Pt ca era si una si alta.
Doroteea:
Sângele n-are absolut nici o legătură. (chiar, ce este pentru tine părintele Nicolae Steinhardt? român sau evreu? Te rog să vezi că am spus „este” și nu „a fost”). Cain l-a omorât pe Abel și Iosif a fost vândut de frații săi. Credința ne face frați cu adevărat. Prin credință Iosif i-a iertat pe frații săi.
Ce nu înțelegi tu, e ce nu ai înțeles nici când am mai discutat despre simfonia bizantina. Este același lucru. De fapt, de aici vine si cuvântul, român. Bizantinii nu se numeau pe ei înșiși bizantini ci, ce să vezi, romani, iar țara lor, Romania. Înclin să cred că acolo unde Bizanțul a lucrat lumește și duhovnicește, același mod îl au popoarele de a se identifica: prin limbă și prin credință.
Ai văzut români metiși? Cum sunt Cabral, Laura Nureldin și alții. Ei vorbesc românește, pentru că româna este limba lor maternă. Nu știu ce credințe au aceștia, dar dacă i-ai vedea în biserică, genunchi lângă genunchi cu tine, ai avea vreo clipă sau fărâmă de îndoială că sunt români de-adevaratelea, 100%? Ce faci cu sângele lor care poarta gene de pe alte continente? (pentru mine așa ceva este o realitate duminicală și n-am avut nici o clipă impresia că nu aș avea alături de mine un român adevărat)
Dar „româncele” care s-au dus după soți musulmani în Palestina, Siria etc. și care poartă veșmintele acelea imposibile, țin Ramadanul și cu copiii lor vorbesc arăbește? Ți se mai par românce?
Dar tu știi cu siguranță ce sânge îți curge prin vene? De exemplu, în zona Câmpulung Muscel apar din când în când niște ochi albaștri ca cerul senin, tare frumoși și totodată tare neromânești, pe un ten alb ca laptele și par blond. Pe acolo au trecut armatele nemțești și au avut acolo cartierul general în primul Război Mondial. Ce sunt oamenii aceia, români sau nemți, sau după modelul american, nemțo-români? Sau poate crezi ca „pământul” i-a transformat? E, uite că pe maghiari și pe secui, nu.
Teoria asta a „sângelui” și pământului este greșită. De ea s-au lipit legionarii și au fost vânați de frați de sânge pe pământul lor comun, în timp ce ei își dădeau viața pentru frații lor și pământul nostru. Și tot n-au înțeles de ce Dumnezeu a îngăduit… pentru că vai de acela prin care vine sminteala.
Doroteea:
Asta e de-a rasu’-plansu’. Dupa tine si Brancusi e un francez de origine romana.
Bineinteles ca de la Cinzecime credinta nu mai e legata de neam. Numai ca neamul este legat de credinta.
Pierzi credinta, ai iesit din neam. Duhovniceste.
Pierzi limba, ai iesit din neam si lumeste.
Pastrezi numai una din acestea doua, nu esti complet.
Ai aceeasi credinta cu altii de alt neam (dupa limba), inseamna ca asta e legatura neamului tau cu neamul lor si impreuna se face un neam, asa cum spunem la rugaciune despre Maica Domnului, ca “tu esti mantuirea neamului crestinesc”.
Asa e cu neamurile astea, sunt in trepte, se contin unul pe altul, neamul Popestilor, apoi neamul romanesc, apoi neamul crestinesc. Si nici macar neamul Popestilor nu e numai dupa sange, pentru ca tot timpul Popestii isi iau neveste din afara, aducand sange nou in neam si, deci, odata cu sangele nou, alt neam in neamul lor. Deci ce neam spui tu ca se poate lua dupa sange? Ce neam are sangele curat, sa-l poti cunoaste dupa sange? Nici unul, asta-i realitatea faptelor.
Cum se face legatura? Simplu: prin limba gandesti, prin limba simti, prin limba exprimi, prin limba te rogi si prin limba multumesti. Desi sufletul cunoaste prin limba si ia parte la viata de aici prin limba. Iar prin Botez este legat de Dumnezeu. Iata neamul cum il cunosti: prin suflet legat de Dumnezeu si prin limba facand (sau nu) voia Domnului pe pamant. Sau cum se zice, omul sfinteste locul.
Daca am crede ca pamantul ne face sa fim intr-un anume fel, atunci putem usor sa credem in toate “minunile” astea cu “Dacia e centrul lumii” si “energiile din Bucegi” care nu stiu cat de speciali ne fac ele, si cum ne pregateste padurea de la Cluj sa intram intr-o alta dimensiune. Astea-s prostii. Oamenii schimba locul si pamantul si nu invers. Asa spune si la cartea Facerii: <>
Si daca ai vazut oameni care s-au schimbat cand s-au mutat in alte tari, atunci sa stii ca pe ei nu pamantul i-a schimbat, ci pe ei i-a schimbat acelasi ce a transformat acea tara in ceea ce o vezi: poporul locului.
Deci nu pamantul ne transforma, ci a avut mai degraba grija Domnul sa puna fiecare neam la locul lui. Iar pe cei care nu si-au gasit locul, i-a mai plimbat putin.
Titus:
Jus solis se refera la pamantul in care te nasti, nu la cel in care traiesti.
Un exemplu: am un amic plecat in State de vreo 20 de ani. S a casatorit cu o americanca. A facut vreo 5 copii (e pe bune, nu inventez). Botezati ortodox toti. Parintii lui au plecat sa il ajute, prin urmare unii copii vorbesc (si) romaneste. Sunt copiii romani dupa tine? Nu stiu, intreb… Sau cei care vorbesc romana sunt romani iar ceilalti nu? Dar daca, sa zicem, i ar fi botezat catolic pe unii dintre copii (nevasta sa e catolica) si ortodox pe altii, dar doar cei catolici ar fi stiut romaneste? Care dintre ei ar fi socotiti romani si care nu? Sa mergem cu ipotezele mai departe: daca, sa zicem, incepe un razboi mondial si Romania e in tabara opusa SUA (suntem pe terenul ipotezelor, sa nu uitam), iar copilul vorbitor de lb rom si botezat catolic, acum adult, alege sa se inroleze de partea Ro (tara de origine a tatalui, pe care o iubeste din povestirile bunicii), iar cel ortodox in schimb (sa zicem ca si el vorbitor de lb romana) se considera american prin nastere si experienta si alege sa se inroleze de partea US? Care e roman si care nu, dupa teoria ta?
In rest, vezi ca din nou omiti sa raspunzi punctual la argumentele mele, dar nu mai revin asupra lor pt ca mi am recitit mesajele si mi se par suficient de clare. 🙂 Raspunsul tau e partial paralel cu ce am spus eu acolo, asa ca asta e e last hint 😛
sau, o alta perspectiva (am zis ca e the last hint dar nu ma pot abtine): un francez se casatoreste cu o romanca ortodoxa, traiesc in Franta iar el se converteste si primeste botezul ortodox renuntand astfel la credinta (lui) stramoseasca. Limba romana nu o cunoaste. Ce e el acum (de vreme ce a renuntat la una din legaturile-cheie cu neamul sau, daca ar fi sa ma iau dupa teoria ta)? Francez nu mai e, dar nici roman nu a devenit pt ca nu stie limba romana. Unde il incadram? 🙂
Putin lanseaza moda de a regreta ca esti om declarand ca “cine va fi numarul unu in inteligenta artificiala va conduce lumea”
https://sputniknews.com/russia/201709011057000758-putin-schoolchildren-world-lord/
Mie nu-mi pare o declaratie prea crestina si cu atat mai putin ortodoxa.
Doroteea
In venele lui curge sange francez .
Dar , se înaltă spre Adevăr , spre patria cereasca prin ortodoxie. Dacă e destoinic , va si intra. Si dacă nu se convertea la ortodoxie , tot poate sa între in patria cereasca . Dar francez rămâne , ( dv Spune-ți ca francez nu mai e , dar nu ați scris pt ca nu văd unde a renunțat la a fi francez .. ) , doar a renunțat la credință lui si s- a orientat spre ortodoxie …
Petru,
pai asa vad si eu. Incercam sa arat ca daca pornesc de la premisa lui Titus (sangele si pamantul nu au nicio importanta, doar limba si credinta) ajung la concluzii nefiresti.
Cred ca in niciun sistem juridic sau conceptual din lume nu poti disocia apartenenta la un neam de legatura parentala de sange cu – asa cum am spus – cel putin o alta persoana din acel neam. Daca pornim de la premisa lui Titus, pai atunci orice persoana nascuta pe acest pamant, vorbitoare de lb rom dar minoritara ca si credinta…nu e roman! Chiar daca parintii, mosii si stramosii ei si au dat si sangele – cum e cazul marii majoritati a “mosilor si stramosilor nostri” – pt aceasta tara intr un razboi sau mai multe.
Pt ca legatura cu neamul e data nu doar de sangele ce iti curge in vene, dupa mine, dar si de cel pe care esti dispus sa il lasi sa ti se scurga DIN vene pt o cauza ce priveste neamul si tara. Iar credinta nu intra obligatoriu in aceasta ecuatie. Sunt convinsa ca exista destule exemple de atei, catolici, musulmani chiar (minoritatea turca sau tatara) care isi iubesc enorm tara si ar face mai multe pt ea decat un ortodox.
Sigur ca credinta ortodoxa a avut un rol esential in definirea noastra ca neam – istoric cel putin, cu siguranta da. Dar sa nu confundam una cu alta. Cum am spus, ca si individ pot face parte din neam chiar daca nu intrunesc trasaturile colective ale acestuia. Apartenenta la neam e un dat dincolo de mine. Si da, tine de sange si pamant, iar asta nu o spun eu, toate sistemele juridice de la romani incoace (cel putin) au avut aceste 2 criterii ca referinta in considerarea subiectului pe care il discutam. Iar sistemele juridice pornesc de la realitati, nu de la filozofii abstracte. Pai daca ar fi dupa Titus, orice ortodox care stie perfect romana trebuie considerat roman, chiar daca mama e bulgaroaica, tatal ungur si el s a nascut in Papua Noua Guinee. Sau, poftim, mai aproape, la Viena. Sunt oameni care au un dar unic in invatarea limbilor straine, si care ajung chiar sa gandeasca in alta limba decat cea materna (v. Jeni Acterian, de ex, care efectiv simtea nevoia uneori sa isi scrie jurnalul in franceza sau engleza). Asta nu le schimba romanitatea daca unul din parinti, cel putin, e roman. Si cu atat mai mult daca s au si nascut si crescut aici.
Nu in ultimul rand, cum am spus, adeziunea afectiva a individului fata de neamul respectiv tradusa in capacitatea sa de devotament si sacrificiu pt supravietuirea demna a neamului, are un rol determinant, iar din punctul asta de vedere a nu i face romani pe pastorii protestanti de care ne vorbea Steinhardt, morti martiric in inchisorile comuniste (de exemplu) mi se pare chiar o impietate.
Cat despre femeile convertite la islam si plecate prin tarile arabe, acolo deja vorbim de altceva. Si anume de ceva care ne aminteste cat de uniti suntem de fapt, cultural, ca si crestini. Cine se rupe de crestinism, indiferent ca e danez, belgian, englez sau roman, se rupe nu doar de Dumnezeu, dar si de un spatiu cultural ale carui trasaturi fundamentale sunt complet diferite de cele ale spatiului musulman. Cat despre legatura cu neamul, si aici..depinde. Pt ca daca sa zicem ea se marita cu un tatar din Dobrogea, se converteste dar traieste in tara si continua sa se identifice cu acest spatiu, discutia deja se nuanteaza. Credinta ramane o optiune personala – corecta sau gresita. Apartenenta la neam e un fapt, indiferent de religia dominanta care s a impus istoric in spatiu ocupat de acel neam. Si indiferent chiar de trasaturile colective dominante care definesc acel neam – trasaturi pe care, ca individ ce fac parte din acel neam, le pot oglindi…sau nu.
Doroteea: Tu pui granite acolo unde nu sunt, pentru ca asa te-a învățat raționalismul occidental. Francezul nu trece la ortodoxia fără să învețe și puțin din limba soției, cum merge el la biserică și ce înțelege de acolo dacă nu cunoaște limba liturghiei? Deci totul este devenire. Și da, copiii americani sunt români daca se roagă în limba română. Deși Dumnezeu lucrează și El și din ce în ce mai mult a fi american nu exclude ortodoxia. Dimpotrivă.
Starea e una, devenirea e alta. Dar tu nu vezi decât stare, tu nu înțelegi devenirea. Râul curge în mare. Nu e marea mare, nu e râul râu? Dece vrei tu să vezi apa doar într-o singură parte?
Draga Titus, prima granita care limiteaza trairea crestina este insusi conceptul in discutie: neamul. Daca sunt un bun crestin, automat voi fi un bun roman/francez/indian/arab sau ce vrei tu. Nu si viceversa. Da, indian, arab..nu gresesc. Nu o sa subliniez niciodata destul cat de importanta pt cine vrea sa priceapa – dincolo de toate barierele culturale si conceptuale si politice – ce e aia un bun crestin, lectura vietii Maicii Gavrilia din Patericul sec. XX. Femeia aceea era poliglota, a trait de buna voie cea mai mare parte a vietii ei sfinte in India unde a ajutat si ingrijit tone de indieni care o iubeau si respectau enorm, si ea pe ei la fel, dincolo de faptul ca ea era o ortodoxa neclintita iar ei niste inchinatori la zei.
Conceptul de “neam” ne sufoca trairea crestina, ridica bariere intre noi si aproapele nostru, creste nivelul orgoliilor sterile si aprinde atat de lesne scanteia resentimentelor si a urii intre oameni. Da, el desemneaza o realitate – o comunitate care locuieste un spatiu relativ coagulat, vorbeste o limba comuna si genereaza un climat cultural si religios specific – asa e, dar aceasta realitate e una limitata, incompleta si denaturata de insusi conceptul care o defineste. Pt ca daca ne am stradui inainte de a fi buni romani/francezi/senegalezi sau ce vrei tu, sa fim in primul rand BUNI CRESTINI, barierele care ne despart de fratii nostri din alte neamuri s ar estompa si am cunoaste plenar ce e aceea iubirea crestina fata de fratii nostri, copii ai Domnului si ei. Notiunea de “neam” degenereaza si schimonoseste pana si sensul profund al credintei si al religiei. Cu cata mandrie vorbesti tu de ortodoxia romanilor, uitand ca atata vreme cat suntem prima tara in topul avorturilor, reputati inca din sec XVIII pt laxitatea moravurilor, cu o istorie prelungita pana in prezent a turnatoriei reciproce si a lipsei de responsabilitate politice, aceasta ortodoxie devine o simpla eticheta aplicata unui recipient nu tocmai plin.
Cat despre realitatea proiectata de tine in mesajul anterior, o sa te dezamagesc, dar este una cam limitata fata de infinitele variante cu care viata ne surprinde mai frecvent decat crezi. Cand am fost in Franta pt o perioada mai maricica de timp, am avut surpriza sa constat ca mare parte din romani frecventau biserica ortodoxa franceza din oras, nicidecum pe cea romana. Iar la cea (romana) unde mergeam eu, se spunea Tatal Nostru si in franceza si, ce sa vezi?, spre marea mea surpriza, pustimea cu care mamele romance veneau de mana, cat se spunea Tatal Nostru in romaneste continua sa se joace discret cu masinutele, dar la Tatal Nostru in franceza faceau drepti si ciripeau intr o frantuzeasca care ma facea sa rosesc de invidie.
Deci, in realitate, paraiasele vietii curg in directii complet neasteptate, pe care juristul trebuie sa le aiba in vedere plenar pt a gestiona pe baze corecte si obiective complexitatea existentei. Noi nu ne permitem luxul de a proiecta realitatile pe care ni le dorim si de a face legi pornind de la premise limitate. Neamul ramane un concept cultural si juridic. Apartenenta la neam genereaza anumite drepturi si obligatii. Crestinismul este cu totul altceva. Este natura noastra “ontologica” (asa se spune? vreau sa zic cu sensul de “conditie existentiala”) care depaseste conditionarile si constructiile lumesti – neam, politica, putere etc..
Doroteea:
Tu sigur citești ce spun eu? sigur înțelegi?
Conceptul de „neam” sufocă trăirea creștină când îl legi de ceea ce îl legi tu: pământ, sânge, pentru că acestea sunt de neschimbat, nu mai vorbesc că nu sunt creștine. Legătura neamului de sânge este un concept păgân, îl găsești la toate popoarele păgâne și până și la sălbaticii din Mato Grosso, pentru că ei nu se pot recunoaște altfel. Dar Hristos a spus că mama și frații Săi sunt cei care îi împlinesc voia (deci a rupt legătura de sânge), că cei care vor să-l urmeze să vândă tot ce au (deci a rupt legătura cu pământul), în schimb ne-a spus cum ne putem noi recunoaște ca ucenici ai Lui iubindu-ne unii pe alții și le-a spus sfinților Săi apostoli să meargă în lume la neamuri și le-a dat posibilitatea să propovăduiască Evanghelia pe limba fiecărui neam în parte. Deci limba și credința. A spus Hristos, nu o spun eu de la mine. Acestea sunt determinările identității unui creștin. Limba diferită nu te face mai puțin creștin, dar te poate face mai puțin român. Sunt de acord ca a nu fi român nu te depărtează de mântuire, dar aici vorbeam de ceea ce îl face pe român, român. Și nu vorbesc (scriu) cu mândrie de „ortodoxia românilor”, că nu e a noastră, ci invers, românii sunt ai Ortodoxiei, am fost câștigați de Sfântul Apostol Andrei. Ne vom pierde însă dacă nu vom privi lucrurile în firescul alcătuirii lor și vom imagina noi tot felul de ipoteze teoretice, precum problemele de matematică. Asta-i meteahnă veche aristotelică, bună pentru lumea vestică unde Aristotel a fost la mare preț pentru scolastici. Aici nu funcționează, pentru că aici lumea e firească, nu împărțită în categorii fixe, bine conturate conceptual. Ca dovadă că atunci când categoriile se amestecă, nu mai poți desluși nimic. Copiii aceia care sunt ortodocși dar se roagă în franceză, nu mai sunt români. Când vor fi destul de mari încât să nu mai repete papagalicește ce le spun părinții despre ei, vei vedea singură că nu se vor mai defini ei ca români. Vor putea fi foarte bine însă francezi, pentru ca francezilor le lipsește dimensiunea duhovnicească din alcătuirea lor. Ei se uita in buletin și ce scrie acolo, aia sunt.
Titus:
‘Vor putea fi foarte bine însă francezi, pentru ca francezilor le lipsește dimensiunea duhovnicească din alcătuirea lor. Ei se uita in buletin și ce scrie acolo, aia sunt.’
I rest my case! 🙂
(Asta pt public. Acum, intre noi. Niciodata, intr-o dezbatere, daca vrei sa convingi:
1. nu deschizi piste noi de discutie inainte de a le epuiza pe cele deja existente. Cum ramane cu minoritatile religioase, ca nu mi-ai zis? Cum ramane cu ortodoxia de forma si campionii avorturilor, ca nici subiectul asta nu l-ai atacat?
2. Nu inlocuiesti argumentele cu etichetarile. Pastorii protestanti din inchisorile comuniste, minoritatile religioase care si-au dat viata pt tara, formalismul religios etc. – astea nu sunt exercitii de logica, aristotelisme, hegeliansime sau mai stiu eu ce..ci realitati.
3. Esti atent la consecventa logica a propriului discurs. Pai daca limba + credinta definesc apartenenta la neam – tu ai zis-o! – iar daca francezilor le lipseste dimensiunea duhovniceasca, cum se face atunci ca acei copii care nu mai vorbesc romana ar sunt ortodocsi devin francezi? Imi scapa ceva? Oh, sunt sigura ca da, ceva evident probabil! 🙂 Sangele si tara (tarina, pamantul) n-au nicio treaba zici, doar limba si credinta? Pai spune-mi si mie atunci – ca tot vorbiram de experimente abstracte – cum ar putea cineva vorbi limba romana daca nu e nascut din SANGE de mama/tata roman, sau daca nu traieste pe PAMANT romanesc? Nu ti se pare lejer abstracta si nerealista ipoteza unui vorbitor de limba romana lipsit, altfel, de legatura de sange sau de pamant cu Romania? Bref: vorbitul si ganditul si rugatul intr-o limba,fara sa sa ai o mama/tata din neamul respectiv, sau fara sa ai legatura cu pamantul in care sta neamul vorbitor de acea limba, nu prea merge in realitate. Da, pot sa invat limba sotului, dar eu tot in limba MATERNA (ca de-aia ii si zice ‘materna’, ca se transmite prin mama) voi gandi!
5. Ti se pare ca legatura de sange ca legatira cu neamul e un barbarism? Pai daca asta e un barbarism, atunci de transmiterea puterii prin sange, atunci ce sa mai zicem? Ca parca asa era in splendida simfonie bizantina, bazileul trebui sa aiba niscai sange regesc in vine ca sa conduca, nu? Nu ti se pare nitelus barbar obiceiul? Nu crezi ca meritele ar da mai bine in cv-ul unui candidat la putere decat ce a fost mamica sau taticul? Oare armonia bizantina explica de ce toate marile erezii din biserica – de la iconoclasm la monofiziti – au gasit mereu sustinere in puterea imperiala? In fine, nu redeschid subiectul, pt ca am fost rugati atunci sa nu o facem. Incerc sa iti arat ca discursul tau e gaunos logic. Si e firesc sa fie asa, pt ca incurci rau borcanele. Neamurile si limbile diferite sunt rodul raului si dezbinarii dintre noi. Iar Hristos a venit ca sa ne invete o noua limba, limba lui Dumnezeu, a Creatorului, adevarata Lui natura, o limba care uneste, nu separa, si care ne e adresata tuturor.
6. Nu dispretui lucrurile pe care este evident ca nu le cunosti. Spiritul juridic genial al francezilor vine dintr-o uriasa delicatete sufleteasca. Ca una care am studiat jurisprudenta franceza (nu doar cea moderna) iti pot spune ca finetea si efortul cu care se ingrijesc marii juristi francezi ca omul sa se bucure de dreptate si libertate este efectiv impresionanta. Si impunerea cu forta a unei optiuni de credinta nu va fi niciodata o solutie placuta Domnului, El, pt care libertatea este conditia fundamentala a iubirii autentice si Care nu l-a fortat pe fiul risipitor nicio secunda, iar Pomul cunoasterii nu l-a ascuns de Adam, desi stia ce va urma. Or justitia lumeasca nu trebuie dispretuita, pt ca ea asta face, incearca sa impace idealul crestin al libertatii de constiinta cu necesitatea convietuirii armonioase si juste. Deci hai sa nu reducem la dimensiunile noastre marunte cele ce nu le putem intelege, ci hai mai bine sa facem efortul de a ne ridica noi la nivelul lor.)
“Misiunea istorică a unui popor se judecă după creaţiunile lui spirituale. Singure valorile culturale justifică existenţa şi misiunea unui popor. Istoria nu ţine seamă de popoare sterile din fire.”
“Dacă adevărul nu se află prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează.”
“Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.”
Mircea Eliade
Doroteea:
1. nu eu am deschis pista cu minoritățile religioase, ci tu. Faci exact ce-mi reproșezi mie. Dar fie… Nu sunt români deplini, lumește si duhovnicește. Pot fi romani lumește, dar duhovnicește n-au cum, le lipsește ceea ce le trebuie.
2. nu și-au dat viața în calitate de români, ci de deținuți politici. La fel au făcut-o toți, inclusiv cei ortodocși. Credința i-a întărit în încercarea lor. În rest, vezi punctul 1.
3. limba și credința definesc un neam unde a lucrat Biserica Domnului, nu scolastica iezuită. Aceia, după mine, nu se definesc altfel decât conjunctural. De exemplu, sunt considerați francezi toți cei născuți pe pământ francez, dar pământ francez a fost și Maroc, și Algeria, și Tunisia, și Guyana și Haiti etc. din motive de conjunctură istorică. A, și noi suntem pământ francez după mintea celor care au primit lumina de la Paris, doar facem parte din francofonie, n’est pas? Ai grijă că te molipsești de la ei.
4. Să știi că sunt unii care au învățat limba română de la părinți care nu i-au născut. Iar botezul ortodox îl primești de la cineva care nu ți-e neapărat rudă de sânge, dar spune lepădările în locul tău dacă nu ești încă în situația de a vorbi. Cât despre pământ, ce să-i faci, un popor trebuie să ocupe și el un loc în spațiu. E o situație în analiza statistică multivariată când două sau mai multe variabile covariază, dar nu se influențează reciproc. La fel și aici.
5. Legea salică e de origine francă, este adevărat. Deci păgână, nu am spus barbară. Interesant în ea este faptul că statul se moștenește precum moșia proprie și, e drept, doar de bărbați. Nu mi se pare că Bizanțul era moștenit de noul împărat ca și cum ar fi fost moșia proprie. Era vorba nu doar de drepturi la succesiune, ci și de responsabilități. In Imperiul Roman (mai apoi în cel Bizantin) aceasta era logica succesiunii, de aceea au putut accede la tron și cetățeni care inițial au fost doar simpli cetățeni din familii meritorii. Vezi chiar cazul lui Constantin cel Mare, dar, pentru că ne implică, și pe cel al lui Traian. Familia și originea nu conta ca sânge, ci era o garanție a calității mediului de proveniență, ca să zic așa. La fel cum spunem și astăzi despre cineva că este de familie bună.
Ce să-ți mai zic, vad că te împiedici de exemple. Tu nu vrei să vezi traficul pe o șosea, ci doar accidentele. Dar am să-ți explic cu răbdare, chiar așa cu găunoșenie logică.
6. Nu mă mișcă deloc spiritul acesta al delicateții juridice franceze. Efortul lor este în zadar pentru că nu se întemeiază duhovnicește.
Hai să te întreb ceva, în final, poate admin o să ne lase să mai sporovăim. Cunoști paradoxul lui Zenon, cu săgeata care nu poate ajunge la țintă, sau fabula cu Ahile care nu poate depăși broasca țestoasă? Pentru că înainte de a parcurge toată distanța, trebuie să parcurgă jumătate din distanță, și apoi jumătatea jumătății și tot așa fără să ajungă să parcurgă vreodată toată distanța? Cum rezolvi logic acest paradox? Occidentul rațional nu a reușit să o facă vreo două mii de ani… Orientul nici nu și-a pus problema: evident că Ahile e mai rapid decât o broască țestoasă și este firesc ca o săgeată bine țintită să ajungă la țintă. Deci, crezi că știi răspunsul?
nimeni: Mulțumesc, este într-adevăr o întoarcere la temă.
Titus,
Pistele de discutie le deschid intotdeauna interlocutorii, ele exprima obiectiunile celuilalt la argumentele noastre. Si tu si eu am deschis, cum era firesc, piste de discutie. Daca unul dintre participantii la dezbatere lasa neabordate pistele deschise de celalalt inseamna ca de fapt nu i a raspuns la contraargumente, deci el nu dezbate, ci monologheaza, isi canta autist o partitura, iar celalalt ramane cu nedumeririle si obiectiile lui. In aceste conditii nu poti spera sa fii persuasiv.
Oricum, in contextul dat astea sunt deja fleacuri. Nu conteaza pana la urma nici cum definim neamul unii sau altii.
Crede ma, cand vad cum ARUNCI LA GUNOI literalmente suflete, destine si oameni, la gramada, inundandu i in dispret si nerecunostinta, pur si simplu ma cutremur. Si Dumnezeu e sus si ma vede: nu exagerez retoric cand spun asta.
Draga Titus, sunt morminte ale eroilor in cimitirele catolice si greco catolice din tara asta, morminte care ascund trupuri mutilate in razboaiele pt intregirea neamului si apararea acestei tari, fiecare oscior purtand in el povestea unui destin, a unor destine (pt ca intra in joc si familiile, mame, sotii, copii..) traumatizate de sacrificiile celor pe care tu ii socotesti nedemni de a fi romani. Nu stau sa caut acum dovezi pe internet, dar am intalnit urmasi ai acestor oameni, copil fiind am avut ocazia sa ii ascult pe unii din ei – tatari sau greco catolici – vorbind de aceste lucruri petrecute in neamul lor. Pe vremea aceea nu pricepeam mare lucru si ma lasau rece aceste sacrificii al caror sens in uimitorul meu egoism nu il intelegeam. Varsta atunci putea fi o scuza, acum insa nu cred ca mai e. Iar ortodoxia si botezul nu numai ca nu ne scuza sa ne dispretuim semenii – inclusiv pe francezi, oameni si ei – atat de usor, ba din contra, va fi principalul nostru capat de acuzare la Judecata lui Dumnezeu.
Ceea ce numesti tu ‘exemple accidentale’ sunt de fapt contraexemplele care demonstreazs cat de periculoase sunt generalizarile pripite si cat de departe de adevarul lucrurilor sunt teoretizarilr. UN OM mort pt aceasta tara in razboi de alta religie decat cea ortodoxa sa existe doar, si deja ti ai facut pacat in fata lui Dumnezeu refuzandu i statutul de roman! Tu esti cel care abstractizeaza vietile oamenilor, nu eu!
Du te si vezi Dunkirk, e bazat pe fapte reale si mai accesibil decat tomurile de istorie. Poate ai sa intelegi cat de costisitor duhovniceste este sa arunci un neam intreg la gunoi numindu l “neinduhovnicit”. Nu faci decat dovada propriei tale neinduhovniciri vorbind asa! Orice om care face un gest de sacrificiu, de bunatate si de iubire are Duh Sfant in acel moment in el. Si orice om care isi dispretuieste semenii si vietile lor individuale, cu miriadele lor de ganduri, temeri, sentimente si fapte, pierde harul primit la botez.
Iti spun lucrurile astea cu toata mahnirea si amaraciunea, si nu imi sta in fire sa fac parada de ce simt, crede ma. Fiecare discutirle de asta – cu tine sau cu altcineva de pe aici – care imi arata cati balauri ne ies din gura in numele credintei noastre, efectiv imi face rau sufleteste, si nu sunt vreo sensibila de felul meu. Sunt sigura ca esti un om cu inima buna, se vede asta din felul linistit in care reactionezi in fata conflictului. Dar crede ma, am vazut si vad multi oameni cu inima buna pe care prejudecatile ii pun duhovniceste la pamant, le usuca sufletele. Unii gandesc corect dar sufletul nu este calibrat la calitatea gandirii, mintea stie dar inima nu poate, altora, din contra: inima le spune cum stau lucrurile dar prejudecatile le sugruma trairea si, treptat, prin vorbe nechibzuite si ganduri strambe, isi pierd caldura naturala si se impietresc.
Nu as fi scris si nu m as fi expus atat daca nu as simti sincer si dureros nevoia sa te avertizez ca esti pe o cale gresita. Stiu ca nu sunt in masura sa dau lectii, asa e, dar crede ma ca uneori vedem pe ceilalti cu mai mare claritate decat pe noi insine. De aia si eu tin cont mereu de ce mi se spune despre mine.
@Doroteea:
Nu disprețuiesc decât pe cei care îl disprețuiesc pe Dumnezeu. Restul sunt impresiile tale pe care le pot înțelege. Toți avem orgolii. Dar nu putem fi ceea ce nu suntem fără să devenim. Asta nu implică nici o prețuire. Este ceea ce este.
Ce stim noi cine si cat pretuieste pe Dumnezeu…
@Doroteea
“Fiecare discutirle de asta – cu tine sau cu altcineva de pe aici – care imi arata cati balauri ne ies din gura in numele credintei noastre, efectiv imi face rau sufleteste, si nu sunt vreo sensibila de felul meu.”
Acum poate intelegi de ce multi si-au luat canonul tacerii. Chiar si Arsenie Boca avea prioade can nu vorbea cu nimeni, alegand sa raspunda in scris unora din cei veniti la el.
“Stiu ca e mai bine sa trec franele din mana mea in mana altora mai mesteri, decat sa fiu eu conducatorul nepriceput al altora. Stiu ca e mai bine sa-mi plec urechea ascultatoare, decat sa misc limba nestiutoare.”
“As fi multumit daca, macar la adanci batraneti, mi-ar veni pe limba cuvant intelept, ca sa pot fi de folos unui suflet nou in dreapta credinta. Ca a incerca sa inveti pe altii inainte de a fi tu destul de invatat, sa inveti olaritul, dupa cum spune proverbul, facand de-a dreptul oale, sa inveti tu adica dreapta credinta atunci cand inveti pe altii, ei bine, acest lucru mi se pare tare nebunesc si indraznet. Nebunesc, pentru ca nu-ti dai seama de nestiinta ta; indraznet, pentru ca cutezi sa faci un lucru pe care stii bine ca nu-l stii.”
http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-grigorie-teologul-boala-de-a-te-crede-invatat-cand-nu-esti-e-vrednica-de-lacrimi-si-de-suspine-mai-mult-decat-orice-alta-boala/
@nimeni ,
Multumesc pentru citate si… reminder !!!!
Dar…poate îți schimbi numele folosit aici … e aşa de ciudat să dialoghezi cu … nimeni .
Din postura de … spectator , pot doar sa spun ca discutia de mai inainte poarta 2 extreme , ambele periculoase : iubirismul exagerat si zelotismul. Daca nici @dorothea , nici @titus , nu vor glisa mai spre centru , incapatanandu-se sa ramana doar in propria extrema , toata discutia lor va fi in van , inclusiv pentru …spectatori. De fapt , nu spun nici o noutate…
Doamne , ajuta !
draga m, paradoxul canonului tacerii este ca atunci cand il comunici altora esti primul care il incalca :)).
In rest, pote fi o explicatie si asta, nu neg: daca multi dintre cei care ar fi avut ce sa spuna si au impus canonul tacerii, nu e de mirare ca am ajuns atat de jos ca popor cu nivelul educatiei si al dezbaterii.
@fane:
“iubirismul” e un concept INVENTAT de cei care nu vor sa accepte evidenta celei mai mari porunci a crestinismului. Mai exact, a fanaticilor si moralistilor, care uita ca pt Dumnezeu oaia pierduta si fiul risipitor sunt mai pretiosi decat 99 de drepti, asa cum pt o mama fiul bolnav va fi prioritatea inimii ei, nu cel sanatos.
Noi uitam ca poti dispretui pe Dumnezeu dar pretui oamenii (vezi ateii dedicati cauzelor caritabile de ex). Invers insa nu este posibil, iar cel care dispretuieste creatia Domnului, cea pt care El a ales sa Se rastigneasca, Il dispretuiste pe Insusi Domnul.
De ce crezi ca Domnul a spus aveti grija ca lumina sa nu o tineti sub obroc? Ca sa lumineze lumina noastra inaintea celor care nu o au. Crezi insa ca dispretuindu i pe bolnavi sau intorcandu le spatele, in pofida poruncii divine, lumina noastra le va lumina drumul? Nu, nu se va intampla asta. Vom arata doar ca lumina noastra nu e lumina, ci intuneric.