Nesfarsita SAPTAMANA A PATIMIRILOR pentru crestinii din Orientul Mijlociu si Africa. NOI INFORMATII DESPRE AMPLOAREA MASACRULUI ANTICRESTIN DIN KENYA

“De ziaristii ucisi in Paris vorbeste tot globul, dar nimeni nu aminteste ceva de cei 148 de studenti crestini ucisi în Kenya”

• DCNews: Masacru, studenți uciși. Ce spun sociologul Duminică și jurnalistul Măniuțiu

Atentatul terorist căruia i-au căzut victime aproape 150 de studenţi din Kenya i-a şocat pe mulți. Cu toate acestea, despre moartea lor nu s-a vorbit atât de mult cât s-a discutat despre modul în care au pierit caricaturiștii de la Charlie Hebdo.

De ziariştii ucişi în Paris a vorbit și încă mai vorbește tot globul, dar nu s-a spus nimic de tinerii omorâţi în Kenya.

Ce spune un sociolog

Sociologul Gelu Duminică atrage atenția asupra acestui fapt îngrozitor.

“Acum ceva vreme ziceam că nu sunt Charlie (cu referire la “solidaritatea” față de caricaturiștii de la Charlie Hebdo împuscați de niște dezaxacți în numele unei interpretări nebunești a unei doctrine religioase). Mulți dintre cei ce se consideră apărători ai drepturilor omului (libertății de exprimare) și-au pus în piept insigne cu “Je suis Charlie”, și-au modificat statusul de Facebook cu aceeași sintagma și ne-au ținut discursuri despre cât de importantă este libertatea de exprimare spunându-ne cât de anormali suntem cei care refuzăm să credem că în numele acestei valori poți face orice.

Acum câteva zile, 147 de studenți au fost masacrați de alți dezaxați. Lumea a tăcut. Știrea nu a făcut ocolul lumii ca “Breaking news”, liderii politici nu au manifestat braț la braț și nici măcar militanții din societatea civilă nu au mai vituperat. Liniște, sau aproape liniște.

Acest lucru îmi demonstrează, pentru a nu știu cata oară în viața, falsele valori cu care operăm: o viața de european, caricaturist de stânga extremă, care consideri ca a jigni, știind ca faci acest lucru, este simbolul libertății de exprimare nu face cat viața a 20 de tineri, studenți de culoare din Africa a căror singura vină era că erau diferiți (din punct de vedere religios). Nu m-ar mira să aud, de la aceeași “Je suis Charlie” ca nu merită să lupți pentru ei pentru că sunt undeva in fundul lumii, si că oricum mor de tineri. Că e în cultura lor să se împuște si că Dumnezeu ii pedepsește pentru cine știe ce păcate! O aud, destul de des, atunci când se justifică discriminarea romilor!

Mi-e silă, și mila, de cei ce au fost Charlie și care acum tac. Pentru mine sunt orice dar nu apărători ai valorilor europene/umane!“, a scris Gelu Duminică pe Facebook.

Adrian Măniuțiu (Antena 3), despre atacul terorist în care studenții și-au pierdut viața

“Crimele de la Charlie Hebdo au declanșat o isterie mediatică și socială. Cum era și normal. Demonstrații, marșuri, ediții speciale, breaking news-uri, analize, reacții… Între timp raidurile criminale ale grupării Boko Haram sunt trecute cu vederea. Ce să mai vorbim despre masacrul din Kenya de acum 2 zile, când aproape 150 de tineri au fost măcelăriți de jihadistii gruparii Al-Shabaab… Nenorocirea a primit mai puțină atenție mediatică și mai puține reacții decât un buletin meteo dat în reluare. Suntem niște struți fățarnici care se pare că se simt bine cu capul în nisip. Să nu ne stricăm sărbatorile, zic, Africa e pe altă planetă. Vedem mai târziu… No further comment!“, a scris și jurnalistul Adrian Măniuțiu pe contul său de Facebook.

• Alina Matis/ Gandul: Răzbunarea morţilor fără hashtag

Câţi morţi fără hashtag s-au strâns de la masacrul din Baga, unul dintre cele mai sângeroase atentate teroriste din istoria recentă! Ne mai pasă de Siria? Forţele lui Assad au lăsat, luni, 104 morţi pe străzile din Idlib, un oraş „eliberat”. Săptămâna trecută, ISIS măcelărea 35 de oameni, într-un oraş de lângă Hama. Numărul total al morţilor din aceşti patru ani de război odios a ajuns la 215.000. Nu se amăgeşte nimeni că bilanţul nu va continua să crească.

Din când în când, la urechile noastre, ale jurnaliştilor, ajunge câte o tragedie din aceste locuri care – să nu fim ipocriţi – nu apar pe radarul nostru. O vedem şi o punem, în primă fază, la capitolul „alte ştiri”. Nu scriem din prima, pentru că, nu-i aşa?, avem alte subiecte pe cap – o Rusie, o Ucraină, o Grecie, o Uniune Europeană, de exemplu. Dar reţelele sociale sunt vigilente şi apar, inevitabil, câteva imagini de o asemenea brutalitate, încât conştiinţa ne forţează să reacţionăm şi să scriem mai mult. Prea târziu: pe Facebook, apar oameni nemulţumiţi că presa doarme. În rubricile de comentarii, se nasc teorii ale conspiraţiei.

În avionul Germanwings prăbuşit acum două săptămâni în Alpii francezi erau 150 de oameni. În carnagiul de la Universitatea din Garissa, Kenya, care a avut loc joia trecută, au fost ucise cel puţin 142 de persoane, majoritatea studenţi. Alţi 104 tineri au fost răniţi. Aşa cum singura vină a pasagerilor din cursa 4U9525 a fost să prindă avionul copilotat de Andreas Lubitz, nici studenţii din Kenya nu au avut altă culpă în ochii călăilor lor decât că erau creştini, nu musulmani.

După Charlie Hebdo şi masacrul din Baga, scriam un text în care încercam să explic de ce, uneori, 17 morţi ne pot speria mai mult decât 2.000. Primul motiv se predă inclusiv în manualele de jurnalism: morţii mai apropiaţi de noi, cu care ne putem identifica, sunt mai palpabili pentru creierul nostru decât morţii, înzecit mai mulţi, dintr-un loc pe care mulţi nu îl putem găsi singuri pe hartă. Al doilea motiv e că „morţii fără hashtag” vin din ţări fără guverne care să îi apere, care să îi plângă, care să stârnească furia comunităţii internaţionale, care să adune mai-marii lumii la un marş de solidaritate.

Dincolo de a constata evidenţa, ce putem face noi, cei care le căutăm povestea pe Facebook, încercând parcă să ne convingem că încă suntem oameni şi ne mişcă suferinţa din lumea aceasta? Putem să ne informăm şi să încercăm să înţelegem. Aici se află răzbunarea „morţilor fără hashtag”: în perechile de ochi care merg dincolo de propaganda terorii, care refuză să înghită pastila otrăvită a mesajului acestor călăi.

Contribuţia mea la această răzbunare se găseşte AICI. În locul lumânării de pe Facebook, daţi asta mai departe în numele celor care au murit la Garissa. De cele mai multe ori, nu vorbim despre „morţii fără hashtag” pentru că ştim prea puţin despre ei, ca oameni, despre locul în care au trăit, cei care i-au omorât şi de ce. Dezbrăcându-ne fraza de emoţia „brutalităţii fără sens”, cum a numit-o Papa Francisc în predica de Paşti, mergând dincolo de sângele din pozele de pe reţelele sociale, le luăm acestor oameni arma cea mai eficientă: puterea terorii.

• Hotnews:

FOTOGALERIE Masacrarea studentilor crestini: Primele fotografii arata amploarea dezastrului / Kenya bombardeaza doua tabere ale militiilor al shabaab

Carti imprastiate pe jos, pete de sange inchegat: cadavrele au fost inlaturate, dar un miros greu persista luni in universitatea kenyana din Garissa, acolo unde un comando islamist a facut joia trecuta un adevarat carnagiu, scrie AFP. In a doua zi de doliu national decretat de autoritati, aviatia militara kenyana a bombardat in Somalia doua tabere ale islamistilor.

Guvernul a promis o recompensa de 200.000 de euro pentru capturarea celui care este prezentat drept creierul atacului, Mohamed Mohamud, alias “Kuno”, un fost profesor kenyan la o scoala coranica din Garissa, care s-a alaturat in urma cu mai multi ani islamistilor somalezi.

In campusul calm acum politia si soldatii se apara de soare la umbra copacilor, acolo unde studentii se adaposteau inaintea atacului pentru a studia sau a discuta.

Solul prafos este acoperit de carti si stilouri, pierdute de studentii care incercau sa scape de teroristi.

In masacrul comis joi in universitatea din Garissa de catre un comando al miscarii islamiste somaleze al shabaab – atacul cel mai sangeros comis in Kenya dupa cel impotriva ambasadei americane din Nairobi, in 1998 – si-au pierdut viata 148 de oameni: 142 de studenti, trei politisti si trei soldati.

Luni, patru zile dupa terminarea atatului, care a durat o zi intreaga, ziaristii au putut pentru prima oara sa intre in campus. Cladirile, pline de urme de gloante, raman inchise. Dar este posibil sa arunci un ochi prin geamuri. Suficient pentru a vedea oroarea atacului.

In resedinta universitara, intrarea in cladirea Elgon A, de trei etaje, unde au avut loc majoritatea crimelor, este acoperita de cioburi.

In holul unde atacatorii au strans studentii inainte de a-i ucide, petele de sange acopera podeaua.

Reuben Nyaora, un infirmier care lucreaza pentru ONG-ul International Rescue Committee (IRC) si unul dintre primii civili care au ajuns la locul atentatului, a descris oroarea cadavrelor imprastiate, “executate in linie”, “oameni ale caror capete au fost imprastiate, cu rani de gloante peste tot, totul intr-o dezordine ingrozitoare”.

Acum, camerele sunt goale, dar urme de sange inchegat se intind pe jos, lasand sa se imagineze lenta agonie a studentilor raniti care incercau, tarandu-se, sa scape de calaii lor.

In unele locuri se vad inca lucruri ale studentilor: pantofi, sandale desperecheate imprastiate peste tot, carti.

Supravietuitorii au descris un adevarat masacru, totul in cinismul cel mai deplin, atacatorii distrandu-se pe seama suferintelor victimelor lor.

Reuben Nyaora a povestit ca a vazut trei femei, acoperite de sange din cap pana in picioare, care i-au povestit ca atacatorii le-au spus sa “inoate in sange” daca vor sa scape.

Sarma ghimpata care inconjoara campusul sta si ea marturie pentru fuga disperata a studentilor. Bucati de carne, par, haine zdrentuite atarna de sarma.

Universitatea a fost inchisa, sine die.

 O adolescenta a fost gasita in viata la doua zile dupa masacrul de la o universitate din Kenya

O adolescenta care a supravietuit masacrului de la Universitatea din Garissa, in estul Kenyei, a fost gasita sambata, la doua zile dupa ce extremisti islamisti au ucis 148 de persoane, a anuntat Crucea Rosie, potrivit NBC News.

Cynthia Charotich, in varsta de 19 ani, a declarat ca s-a ascuns intr-un dulap si a refuzat sa iasa chiar si cand unii dintre colegii ei au parasit locurile unde se refugiasera, de teama ca atacatorii ar putea fi inca la locul masacrului, transmite Mediafax.

Intre timp i s-a facut atat de foame si sete incat a baut o lotiune. “M-am rugat la Dumnezeu”, a afirmat Charotich, care este crestina. Tanara parea sa fie in stare buna, desi era obosita si ii era sete.

Ea a fost descoperita in timp ce 300 de persoane asteptau la morga din capitala Kenyei, Nairobi, pentru a primi vesti despre rudele lor.

In total, 148 de persoane, majoritatea studenti, au fost ucise si alte 104 au fost ranite in atacul comis joi la Garissa de membri ai organizatiei islamiste sunnite Al-Shabaab.

Islamistii Al-Shabaab au luat ostatici 815 studenti la Universitatea din Garissa, iar autoritatile au reusit sa salveze cel putin 500. Zeci de studenti au fost executati sumar dupa ce le-au raspuns atacatorilor ca sunt crestini.

• Adevarul: 

Româncă voluntară în Africa, despre masacrul din Kenya: „De ziariştii ucişi în Paris vorbeşte tot globul, dar nu se spune nimic de creştinii omorâţi în Kenya”

Atentatul terorist căruia i-au căzut victime aproape 150 de studenţi creştini din Kenya a şocat lumea creştină. Un pastor din Kenya a declarat pentru „Adevărul” că suflarea creştină este îngrijorată de turnura pe care au luat-o lucrurile, iar o tânără din Timişoara care a fost într-o misiune creştin-umanitară în Kenya s-a declarat îndurerată de ignoranţa comunităţii internaţionale faţă de atacul terorist din Kenya.

Teroriştii grupării islamice Al-Shabaab, afiliată reţelei teroriste Al-Qaeda, au ucis 148 de persoane şi au rănit alte câteva zeci după un atac comis vineri într-un campus universitar din nordul Kenyei. Ţinta atacurilor au fost studenţii creştini. Potrivit agenţiilor internaţionale de ştiri, teroriştii au intrat în campus, au luat aproximativ 800 de ostatici, i-au separat pe studenţii care s-au declarat creştini de cei musulmani şi i-au ucis pe creştini. Frederick Faradays, un pastor creştin din Nairobi, capitala Kenyei, a declarat că atacul terorist comis în Vinerea Mare i-a şocat pe creştinii din Africa. „Toţi (n.r. creştinii) se roagă pentru naţiune acum. Au rămas (n.r. în ziua atacului) să îşi petreacă noaptea în biserică pentru a-şi continua rugăciunile”, a declarat pastorul african pentru „Adevărul”.

Potrivit lui Frederick Faradays (foto jos), masacrul creştinilor din nordul Kenyei are la bază o decizie politică de acum patru ani.

„Totul a debutat ca o problemă politică. Kenya şi-a trimis trupele militare în Somalia, acum patru ani, pentru a ajuta la menţinerea păcii şi pentru susţinerea morală a naţiunii. Astfel, un grup extremist a început să efectueze atacuri de răzbunare asupra Kenyei. În cele din urmă, toate acestea s-au transformat într-o luptă între creştini şi musulmani. Creştinii încă nu au ripostat. Nu există zeloţi (n.r. fanatici) aici, iar creştinii se zbat să înţeleagă de ce o luptă politică trebuie să se răsfrângă asupra lor”, a mai declarat pastorul Faradays potrivit căruia partea de Nord Est şi de coastă a Kenyei sunt grav afectate.

„Acestea sunt zone care sunt predominant musulmane. Creştinii se zbat din greu să poată locui liniştiţi acolo. Liderii musulmani neagă că aceasta (n.r. persecuţia creştinilor) este o chestiune care ţine de islam, iar Guvernul pare să îi creadă, ceea ce este un lucru nefericit. Este evident că creştinii sunt principala ţintă a acestor masacre”, a mai declarat Faradays.

Frederick Faradays, pastor creştin în capitala Kenyei, Nairobi FOTO Facebook

Potrivit pastorului, grupările teroriste islamice au reuşit să-şi racoleze adepţi profitând de şomajul extrem de ridicat din ţară, de aproximativ 25.000 de tineri musulmani sau creştini nepracticanţi. „Sunt atraşi cu bani şi câştiguri materiale. Sunt instruiţi în practici extrem de violente, ca mai apoi să realizeze că au fost convertiţi la credinţa musulană”, a punctat Faradays.

Ema Mihuţ este unul dintre zecile de studenţi, membri ai organizaţiei Tumaini, care desfăşoară misiuni creştin-umanitare în Kenya. Ultima dată tânăra din Timişoara a fost în Nairobi, Kenya, în luna septembrie a anului trecut, când se împlinea un an de la atentatul terorist în care au fost ucise aproape 80 de persoane într-un mall din capitala Kenyei.

„Controalele stricte cu detectoare de metale la fiecare intrare în supermarket m-au făcut să văd că acele evenimente au rămas puternic imprimate în “mintea Kenyei”. Controalele erau tot mai multe şi stricte în apropierea zile de 21 septembrie. Kenya se temea de un nou atac din partea somalezilor. Si a venit.. aşa ca un “cadou” de Paşte”, a declarat Ema Mihuţ pentru „Adevărul”.

Tânăra din Timişoara a mai spus că este extrem de interesată de ce s-a întâmplat în Kenya.

 „Am mulţi prieteni în Kenya (Nairobi) şi mă doare să le văd statusurile pe Facebook, trişti de tot ce s-a întamplat. Vreau să le înţeleg nervii şi frustrările. Cel mai mult mă doare că, în această situaţie, ei chiar simt că noi, Europa, nu suntem alături de ei. De ziariştii ucişi în Paris într-un atac pe care eu îl deplâng, vorbeşte tot globul, dar nimeni nu aminteşte ceva de cei 148 de studenţi creştini ucişi în Kenya. Trăim într-o indiferenţă aşa subtilă de care nici măcar nu ne dăm seama. Tragedii de genul acesta nu se întâmplă numai în Kenya, ci şi în Somalia, R.D. Congo, Nigeria şi lista poate continua. Rămâne să vedem dacă indiferenţa noastră va rămâne tot cea mai confortabilă opţiune!”, a mai spus Ema Mihuţ.

Iulia Badea Gueritee: Tăcerea morţilor

Între Franţa şi Kenya tăcerea şi diferenţa, sau mai degrabă urletele şi indiferenţa nu au de străbătut decât câteva mii de ani de democraţie. Un secol de ruşine şi câteva specii umane de dezolare. Stupoarea este atât de palpabilă încât cu greu poate fi descrisă…

…iar tăcerea lor, a celor 147 de studenţi ucişi în masacrul perpetuat în superba Kenya, în numele Domnului, în 2 aprilie 2015, a devenit, amplificată de suflete devenite cutii de rezonanţă, un strigăt al disperării: dacă după acel 7 ianuarie care va fi devenit, în câteva ore, simbolul atacului terorist din redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo, luarea de poziţie a liderilor lumii a depăşit orice ne-am fi putut imagina ca amploare, vociferare dar şi ipocrizie, reunind câteva zeci de lideri mondiali la Paris, plus alte câteva sute de mii de parizieni în stradă, după acest 2 aprilie din Kenya, în care un alt atac terorist, perpetuat de gruparea Al-Shabaab, afiliată Al-Qaida, a pus capăt vieţii a 147 de studenţi creştini, absenţa de poziţie, întocmai, ne aruncă, subit, în epoca de piatră.

Oare Dumnezeu nu locuieşte şi acolo?

Oare Paris e mai important şi “norocul” de a fi capitala Franţei şi nu a Kenyei înseamnă totul? Oare rugăciunile creştinilor din Africa valorează mai puţin decât cele ale creştinilor de pe oricare alt continent decât, să zicem, Asia sau Africa? Oare suntem, noi europeni, sau noi americani, atât de plini de noi înşine încât tot ceea ce trece dincolo de limitele geografice ale continentelor noastre nu ne atinge, nu ne interesează? Empatia, compasiunea, capacitatea de a realiza, camusian, că ceea ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât se întâmplă în numele unei valori în care credem, Dumnezeu, ne priveşte pe toţi, se opresc la frontieră? Oare toată această indiferenţă se justifică doar prin faptul că printre acele victime nu se afla niciun european, niciun român, francez, american, german etc.?Ar fi monstruos să fie aşa, şi, totuşi, nu am reuşit să găsesc un argument plauzibil pentru a justifica nu atât lipsa de reacţie cât indiferenţa.

Din punct de vedere al gestionării relaţiilor umane, este adevărat că nu ne putem permite, nici nu am putea, să vibrăm la orice catastrofă, accident, crimă etc. Dar uman, într-o săptămână care precede sărbătoarea Paştelui, într-o lume în care mesajele de empatie vin aproape pe bandă rulantă, nu ar fi fost normal oare să vedem un asemenea mesaj, o preocupare suplimentară din partea serviciilor europene pentru o ameninţare care a devenit deja globală? Mi-e teamă să pun pariu că, dar cred că dacă printre acei creştini s-ar fi aflat şi un european sau un american, un evreu eventual, un personaj important, reacţia ar fi fost alta. Este trist că vibrăm, ca fiinţe umane, mai mult la moartea a 12 persoane ucise la Paris decât la moartea a 147 de persoane ucise în Kenya.

• Sabina Iosub/ Jurnalul national: Post pentru cuvinte

Spun Tatăl Nostru, îmi fac cruce, înțeleg Crezul și-mi pare sincer rău că nu ajung să vorbesc mai des cu duhovnicul. Cred în cele 10 porunci. Inclusiv în a 6-a: Să nu ucizi!

În România, aproape am ignorat știrea că în Kenya au fost executați 147 de studenți creștini. Pentru că Africa e departe? Posibil! Pentru că Garissa nu e Paris? S-ar putea! Am tratat-o pe scurt pentru că încercam să fim “politically correct” și ne-am spus că dacă vom dezbate știrea asta nu vom putea să evităm – chiar înainte de Paște într-o țară ferită până acum de astfel de dispute, dar avidă după știri cu ISIS – să vorbim despre studenți creștini și teroriști musulmani? S-ar putea! Ne-a furat spectacolul de la noi? Și asta e adevărat! Când la Paris au fost uciși 12 oameni am fost șocați de proporțiile masacrului. Atâția oameni uciși pe niște străduțe pe care unii ne-am plimbat fericiți, pare și acum incredibil. 147 e un număr pe care mintea noastră de europeni nu l-a putut cuprinde.

E prima zi din Săptămână Patimilor. E săptămâna în care mulți vor ține post alimentar. Postul nu e despre înfrânare cât despre curațire și, știu că vă poate șoca, Kenya nu a atât de departe! Ca să omori nu ai nevoie de gloanțe, sunt suficiente gândurile și cuvintele. Nu ne-am ucis cu gloanțe – slava Domnului! – dar am tras unii în alții și ne-am rănit cu cuvinte. Nu o să devenim normali peste noapte, dar un post al gândurilor s-ar putea sa ne ajute să ne curățăm de funingine mințile și sufletul. Altfel, vom continua să ne “curățam” unii pe alții.

• Doxologia/ Nicolae Pintilie: Ibrahim Farah – preot ortodox răpit în Siria

Devotamentul creștinilor ortodocși de limbă arabă ce aparțin istoricei Patriarhii a Antiohiei și a Întregului Orient a făcut ca aceștia să nu își părăsească casele și bisericile. Au existat chiar cazuri în care, cu prețul vieții, mic și mare au ieșit și au făcut zid viu în jurul bisericii și al cimitirului.

Creștinii sirieni, deși au avut posibilitatea să plece în Liban sau Europa, nu au făcut-o. Cler și popor au rămas să înfrunte urgia luptătorilor Al Nusra – care au devenit, peste noapte, parte a Califatului Islamic. Câteva zeci de mucenici, mii de răniți, biserici și mănăstiri vandalizate, toate s-au întâmplat doar într-un singur an. Este cunoscut cazul celor doi episcopi răpiți din orașul Alep despre care nici acum, la mai bine de un an, încă nu se știe nimic sigur. Ultimele vești din Siria aduc cu ele o știre despre un adevărat păstor de suflete.

Așa cum anunța agenția de știri Al Jazeera, preluată apoi de numeroase surse occidentale, părintele Ibrahim Farah a fost răpit la sfârșitul lunii martie a anului 2015. După ultimele informații, a fost prins, legat la ochi și urcat într-o mașină – la sfârșitul liturghiei din ziua de 29 martie. Alte informații vorbesc despre un atac al luptătorilor islamiști asupra localității Idlib, pe lângă preotul de 57 de ani fiind răpiți și alți creștini. Sursele citate vorbesc despre un număr de 200 de familii din aceeași localitate, despre care nu se știe nimic din acea duminică. În zona cucerită a fost amplasat un bastion al grupării ISIS și, timp de mai multe zile, nimeni nu a mai comunicat cu exteriorul.

Drama acestei comunității, în frunte cu păstorul, este definitorie pentru situația creștinilor din Siria. O țară în care creștinii sunt prigoniți pentru credința lor, pentru simplul fapt că doresc să participe la o dumnezeiască Liturghie!

• Lelia Munteanu/ Gandul: Ridică-Te, Doamne!

Toate sfârşiturile par a fi trecut, Orientul Mijlociu arată ca intrarea în Gheena – doi palmieri, între care se ridică un fum.

Ridică-Te, Doamne, cum Te-a rugat şi Psalmistul, şi întinde mâna martirilor creştini din Orientul Mijlociu, asasinaţi în biserici, decapitaţi, răstigniţi, schingiuţi, alungaţi sau luaţi ostateci.

Nu mai ajunge pământul să acopere morţii. Viii au inima cât oul de lăcustă şi milă le este de Tine, Doamne, că nu vei mai putea să le ştergi noroiul spaimei de pe chipuri.

Catapetesme arzând, icoane împuşcate, Sfântul şi Marele Mir scurgându-se în borta fumegândă a altarului, limbile clopotelor topindu-se. Din cupolă – chipul Pantocratorului, picurându-şi în naos molozul milei.

„Unde este conştiinţa creştină? Unde este conştiinţa umană? Unde sunt fraţii noştri, mitropoliţii, preoţii şi prietenii? Unde? Unde?”, strigă de ani buni mitropolitul sirian de Homs şi Hama. Teamă mi-e că, până să primească un răspuns, gura lui se va umple de ţărână.

Unde eşti, Doamne, ca să-i baţi pe duşmani, ca pe demonul Bar Sherica Randa, cu o falcă de măgar?

Dacă Ţi s-ar arăta măcar în vis creştinii din Orientul Mijlociu, Te-ai trezi urlând.

Ridică-Te, Doamne, întinde mâna şi curmă suferinţele robilor Tăi, unge-i cu sânge de salamandră, ca focul să nu-i poată atinge. Priveşte-i cum stau cuminţi, adunaţi unii într-alţii, adulmecându-şi soarta. Povestea asasinilor lor cu steaguri negre, se va auzi tăcut, ca lătratul unui câine turbat, din veşnicie în veşnicie.  

• Antena3: Islamul va fi cea mai răspândită religie pe glob. Creştinii pierd supremaţia

Islamul poate de veni în curând religia cu cei mai mulţi adepţi, se arată într-un studiu publicat de Pew Research Center (SUA). Potrivit specialiştilor americani, în următorii 50 de ani, numărul practicanţilor islamişti va creşte exponenţial mai mult decât numărul aderenţilor la celelalte religii.

Astfel, până în 2050, numărul creştinilor şi musulmanilor va fi aproximativ egal: 31,4%, creştini, respectiviv 29,7 musulmani. Bazându-se pe aceste date, experţii spun că înainte de 2070, credincioşii musulmani vor depăşi numărul enoriaşilor oricărei altei religii de pe glob.

În prezent, există un curent prin care foarte mulţi oameni sunt atraşi de religia islamică prin ideologia strictă şi propaganda agresivă. Numai anul trecut, sute de femei europene au aderat la gruparea jihadistă SIIL, fiind influenţate de opiniile prietenilor sau cunoscuţilor.

Specialiştii americani sunt de părere că dominaţia religiei musulmane până în 2070 va reprezenta un moment istoric, cu consecinţe greu de estimat.