O noua ticalosie: modificarea legii TRANSPLANTULUI DE ORGANE. Miza este impunerea ACORDULUI PREZUMAT. Care e legatura cu legea vaccinarii obligatorii?

1-11-2017 2 minute Sublinieri

Legea transplantului de organe va fi modificată. Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică noul proiect, dar cei din asociaţia pacienţilor transplantaţi vor anumite modificări care nu se regăsesc acolo.

Ei cer, printre altele, ca acordul pentru prelevarea organelor să fie unul prezumat, şi nu doar cu semnătura familiei sau o notificare dată în prealabil de la pacient.

Cel puţin 5.000 de români au în acest moment nevoie de un transplant de organe, însă doctorii găsesc tot mai greu donatori. În urmă cu câţiva ani, Elena a decis să doneze un rinichi, când a auzit că gestul ei poate salva viaţa unui om.

Elena Ungureanu, donatoare: ″Niciodată nu am avut teamă de operaţie. De cum am auzit că are nevoie de rinichi, m-am oferit cu multă dragoste şi am simţit că îi pot da acest rinichi.”

Sunt mult prea puţini donatori vii, aşa că singură variantă rămâne prelevarea organelor de la pacienţii aflaţi în moarte clinică. Legea spune însă că este nevoie de acordul familiei sau un document care atestă că pacientul a fost de acord să îi fie luate organele.

″Puteţi să mergeţi şi la notar să îi spuneţi că vreţi să vă daţi consimţământul în scris ca să va fie prelevate organele atunci când va fi situaţia de prelevare de organe’’, explică președintele asociației.

Nici aici lista nu este prea mare, aşa că Asociaţia Transplantaţilor din România crede că o idee bună pentru creşterea numărului de donatori la nivel naţional ar fi introducerea acordului prezumat pentru prelevare.

Persoană salvată prin donare de organe: ’’Mesajul meu este să încurajeze să doneze, mai ales când apar situaţii critice, când nu se mai poate face nimic, să doneze organele. E păcat ca acele organe să meargă în pământ, în loc să salveze pe cineva.″

George Sanca, director Casa de Sănătate Gorj: Nu foloseşte nimănui ca aceste organe să rămână acolo unde sunt, dacă pot fi donate cuiva care are nevoie de ele.″⁣

Gheorghe Tache, preşedinte Asociaţia Transplantaţilor din România: ’’Ar fi bine ca actuala legislaţie să prevadă înlocuirea acceptului informal cu cel prezumat, pentru că în felul acesta, considerăm, noi pacienţii, ar creşte mult şansa la o nouă viaţă prin transplant. De acest accept beneficiază ţări dezvoltate cum sunt Spania, Croaţia, Belgia.″

Autorităţile cred însă că România nu este pregătită pentru o astfel de decizie.

Dan Luscalov, coordonator regional de transplant renal:

“Deocamdată o să rămânem la nivelul de acord informal, cu toate că 90% din ţările europene au acordul prezumat. Nu cred că societatea românească este pregătită pentru aşa ceva. Singura situaţie în care medicii pot să decidă este în momentul în care nu se găsesc aparţinătorii.”

O soluţie pentru rezolvarea lipsei de organe ar fi că România să între în Eurotransplant, o organizaţie care coordonează transplantul în 8 ţări europene. În acest caz, pacienţii noştri ar fi puşi pe lista de aşteptare a asociaţiei şi ar putea primi organele mai repede. În Germania de pildă, un pacient cu afecţiuni hepatice severe, poate primi un transplant de urgenţă în mai puţin de 48h.

Nota noastra

Reamintim aceasta declaratie a bioeticianului Virgiliu Gheorghe:

Dacă acceptăm „consimțământul prezumat în cazul acesta, al vaccinării obligatorii, vom trebui să acceptăm consimțământul prezumat și în cazul transplantului de organe, care a fost propus sub această formulă chiar în urmă cu ceva ani.

Va trebui să acceptăm consimțământul prezumat și în cazul eutanasiei și în cazul în care ni se vor lua copiii dacă nu suntem de acord cu educația pe care le-o face statul.

Acceptarea acestei legi înseamnă dechiderea unei Cutii a Pandorei, în contextul căreia nu știm către ce ne vom îndrepta. Cu siguranță se prefigurează un nou totalitarism, dacă această lege va trece.


Categorii

1. DIVERSE, TRANSPLANT DE ORGANE

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “O noua ticalosie: modificarea legii TRANSPLANTULUI DE ORGANE. Miza este impunerea ACORDULUI PREZUMAT. Care e legatura cu legea vaccinarii obligatorii?

  1. Subscriu intru totul celor spuse de Profesorul Virgiliu Gheorghe.

    “Sluga netrebnica” a adaugat unui comentariu al sau, de-acum cativa ani, un link catre aceasta:

    http://feli-popescu.blogspot.de/2014/01/minciunile-profitabile-ale-stiintei.html

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare