Originile și scopul Noii Revoluții Sexuale/ Legături primejdioase. LGBTQ + activismul pedofil = LOVE/ PROBLEMA CASATORIEI HOMOSEXUALE. Validare sociala, nu drepturi!

3-10-2018 12 minute Sublinieri

Romania Libera:

De unde vin și ce îi mână în luptă pe apologeții LGBTQ? Originile și scopul Noii Revoluții Sexuale 

O lume întunecată, luminată doar de rugurile pe care femei oprimate sunt arse de vii. Aceasta este lumea românească după Referendumul pentru Căsătorie, ne spune agenția de advertising Papaya într-un clip care a stârnit, pe bună dreptate, un val imens de critici. Ai spune că ne-am reîntors la vremea persecuțiilor anticreștine din primele secole d.H., când asupra creștinilor erau aruncate cele mai fantasmagorice acuzații – se spunea că ar face inclusiv sacrificii umane în cadrul ritualurilor. Pe baza acestor acuzații, creștinii erau dați la lei și, ei bine, arși de vii pe străzi.

Clipul realizat de Papaya deschide însă o temă importantă: nașterea unor distopii feroce și liberticide în care omul este controlat total și în care copiii sunt supuși unor experimente sociale. O privire documentată asupra istoriei recente ne arată, însă, că datele pentru instaurarea unor astfel de regimuri antiumane se regăsesc mai degrabă în istoria sinuoasă a activismului LGBTQ: asocierea cu bolșevismul, eugenismul și revoluția culturală de dată mai recentă care include și grupările pro-pedofilie. O precizare importantă: istoria de mai jos nu este despre persoanele cu practici homosexuale. Ele nu constituie un pericol pentru nicio societate. Este despre activismul LGBTQ, adică despre grupări care raționalizează și politizează aceste practici, le transformă în agende și în strategii de schimbare socială.

Eugenism, bolșevism și noua revoluție culturală

Noua revoluție de eliberare sexuală a omenirii își are originile în cel de-al Doilea Congres Internațional pentru Reformă Sexuală, susținut la Copenhaga în 1928, și în cadrul Ligii Mondiale pentru Reformă Sexuală (1928-1935), organizații care au promovat obiective precum educația sexuală, contracepția, dezincriminarea „sexualităților anormale“, precum și practici eugeniste.

Liga a fost asociată, de asemenea, și curentelor neomalthusianiste care vedeau în creșterea demografică un fenomen negativ ce trebuie limitat. Figuri proeminente ale Ligii, ca Magnus Hirschfeld, medic german și activist, considerau că orientarea sexuală e înnăscută, neputând, așadar, ține de alegere (subiectul nu e tranșat nici astăzi în lumea științifică), și că civilizația iudeo-creștină este un obstacol major în calea înțelegerii sexualității și a reformării acesteia. Ca președinte al organizației homosexualiste Comitetul Științific Umanitar, dar și al Societății Medicale pentru Știință Sexuală și Eugenism, încearcă o fuziune între Freud și Marx, lansând pentru prima oară și ideea că homosexualii reprezintă „un grup oprimat“.

Contextul apariției neomarxismului este următorul: după succesul revoluției bolșevice din Rusia din octombrie 1917, au loc revolta spartakistă din Berlin, înființarea Sovietului din Bavaria și a Republicii comuniste maghiare a lui Béla Kun în 1919, în același timp cu invazia Poloniei de către Troțki. Dar Armata Roșie este învinsă în Polonia în 1920, spartakiștii, Sovietul bavarez și guvernul lui Béla Kun sunt înlăturați (ultimul chiar de către Armata Regală Română ce a cucerit Budapesta la 4 august 1919, sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu), iar revoluționarii marxiști nu sunt susținuți nicăieri de clasa muncitoare oprimată. Acest fapt vine în contradicție cu teoria economică și politică a lui Marx privind unirea proletariatului sub stindardul marxismului. Soluția găsită pentru a depăși aceste eșecuri este un marxism amendat, „actualizat“ noilor condiții istorico-politice.

Astfel, din analiza unor intelectuali precum Antonio Gramsci, Wilhelm Reich și Herbert Marcuse reiese că revoluția marxistă nu va triumfa la nivel global atâta vreme cât proletariatul va fi „contaminat“ de creștinism, de morala și de relațiile de familie tradiționale. Și cât timp muncitorii și țăranii care ar trebui „eliberați“ vor trăi într-o societate structurată pe principiile eticii iudeo-creștine. Antonio Gramsci scrie în faimoasele „Caiete din închisoare“: „Cât timp muncitorii au suflet creștin, nu vor răspunde apelurilor revoluționare“. Georg Lukács arată la rândul său: „Distrugerea revoluționară a societății este unica soluție“.

Treptat, aceste filosofii politice neomarxiste s-au reflectat în schimbările dramatice ale stângii europene și liberalismului american, care au căpătat o turnură revoluționar-culturală, având în centru „drepturile gay“, și modificarea structurală a sexualității, familiei, moralității, foarte diferită de marxismul clasic ce avea în centru proletariatul și drepturile sociale (Pat Buchanan numește această turnură „marxism cultural“ în „The Death of the West“, pe când alți autori paleoconservatori, ca Paul Gottfried, consideră că, de fapt, nu mai este nimic marxist în aceste ideologii ale noii stângi. A se vedea, în acest sens, „The Strange Death of Marxism: The European Left in the New Millennium“). Gottfried arată că acest nou marxism nu este animat de materialismul istoric, ci de „aversiunea față de civilizația creștină burgheză“.

Nedreptatea nu mai constă în oprimarea proletariatului de către burghezia exploatatoare, ci în oprimarea tuturor indivizilor de către o civilizație iudeo-creștină care reprimă pulsiunile sexuale prin tabuuri și legi restrictive. Soluția este, pur și simplu, distrugerea acestei civilizații iudeo-creștine, revoluția permanentă, liberalizarea radicală și abolirea tuturor normelor ce îngrădesc manifestarea instinctelor și a pulsiunilor sexuale. Printre categoriile cele mai reprimate regăsim, în această viziune, minoritățile sexuale.

Căsătoria „burgheză“ față cu Lenin și… Hitler

Noua revoluție sexuală își are rădăcinile și în Revoluția senzualității, teoretizată de însuși Vladimir Lenin. Într-un schimb de scrisori între Lev Troțki și Vladimir Lenin citim următoarele: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât există această opresiune, nu poate fi vorba de adevărata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul. Trebuie spus mai mult despre asta muncitorilor…“. Lenin răspunde: „Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învăța de la sufragete: chiar interzicerea dragostei între persoanele de același sex ar trebui să fie eliminată“.

Teoria este pusă în practică în primele luni de după Revoluția bolșevică din Rusia. În decembrie 1917, Lenin emite decretele „Cu privire la abolirea căsătoriei“ și „Cu privire la căsătoria civilă, copii, și despre modificarea actelor de stare civilă“. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală“ (care înlocuia „uniunea prin căsătorie“) era posibil să se încheie rapid și să se desfacă la fel de ușor. Pe lângă faptul că este abolită „tirania căsătoriei“, sunt dezincriminate și promovate avortul, relațiile homosexuale, „amorul liber“ în grup, și alte practici sexuale extreme. În 1918, la Petrograd defilează o paradă a lesbienelor, care aniversează un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei“. Troțki notează în memoriile sale că Lenin a afirmat cu satisfacție la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!“. Pe unele pancarte se putea citi: „Jos cu rușinea!“. La începutul anilor 1920 se observă o creștere a nașterilor de copii în afara căsătoriei – în 1923, de exemplu, cel puțin jumătate din copiii născuți la Moscova erau născuți în afara căsătoriei, iar în orașele mari cuplurile (o formă de parteneriat civil) alcătuiau majoritatea.

Este interesant că tovarășul Lenin avea concepții similare în privința familiei „burgheze“ cu Hitler, reprezentantul celuilalt pol extremist. „Căsătoria, așa cum este practicată în societatea burgheză, este în general ceva împotriva naturii“, credea el. Hitler nu suporta „prejudecățile“ legate de sexul în afara căsătoriei. Era un adept al căsătoriei „romantice“, privilegiind drept unică motivație a unirii atracția reciprocă („iubirea“, angajamentul fiind mai puțin important). Nu era de acord cu regula catolică privind divorțul și în general cu creștinismul când venea vorba despre căsătorie: „Pentru noi, catastrofa este că suntem legați de o religie care se revoltă împotriva tuturor bucuriilor simțului“. De asemenea, Hitler era adeptul confiscării copiilor din cadrul familiilor nefericite și al eutanasierii copiilor născuți cu handicapuri neuromotorii/mintale.

Ce mai este și Queer?

Nu demult, unul dintre reprezentanții organizațiilor LGBTQ din România afirma că a sosit timpul unei „revoluții Queer“. Ce este mai exact acest Queer care întregește acronimul LGBT?

Identitatea Queer duce mai departe mânia față de orice dat al firii și idee de „normalitate“, încât unii clasici ai curentului predică inclusiv ura pentru constructul „copil“. Dintr-un articol de pe portalul „Critical Theory“ aflăm mai multe detalii: Queer înseamnă ștergerea, dizolvarea constructelor „femeie“, „bărbat“ și „normal“, dar chiar și depășirea identității de gay. Cum așa, veți spune? Pentru că filosofia Queer înseamnă forțarea oricăror limite, destabilizarea tuturor normelor sexuale (până la ce limită? – ne întrebăm?; există vreo limită?). Queer înseamnă să refuzi până și limitarea prin normare a identității gay, adică limitarea la acele „drepturi gay“ obținute și codificate în prezent – parteneriat, căsătorie, adopție. Pentru că filosofia Queer înseamnă mult mai mult – e adevărata revoluționare a comportamentelor și relațiilor sexuale.

Iată, de pildă, ce regăsim într-o carte fundamentală a curentului, „No Future“ („Niciun viitor“): a fi Queer înseamnă să urăști copilăria – sau, în termenii autorului, să urăști constructul „copil“. Așadar, nu doar genul este un construct, ci și copilăria. În cuvintele lui Lee Edelman, „queerness, for contemporary culture at large as for Philadelphia in particular, is understood as bringing children and childhood to an end“; în traducere: fenomenul queer, pentru cultura contemporană în general și pentru Philadelphia în particular, este înțeles drept a aduce un sfârșit pentru copii și pentru copilărie.

Legături primejdioase. LGBTQ + activismul pedofil = LOVE

În articolul despre „Homosexualitate“ de pe portalul Stanford Encyclopedia of Philosophy se arată că includerea „sexului transgenerațional“ pe agenda ideologiei LGBTQ rămâne o „întrebare deschisă“. Dintr-un articol publicat de Der Spiegel aflăm că alianțele dintre grupările gay și unele grupări de pedofili s-au manifestat până în trecutul recent. Până nu demult, ILGA (internaționala gay din care face parte și ACCEPT) a inclus o asociație asumat pedofilă, North American Man/Boy Love Association (NAMBLA). În anul 2013, ACCEPT l-a invitat pe profesorul homosexual Gert Hekma, care predă „studii gay și lesbiene“ la Departamentul de Sociologie și Antropologie al Universității din Amsterdam, cunoscut pentru simpatia purtată pedofililor și militant pentru reducerea vârstei consimțământului sexual, să țină o conferință (anulată în urma presiunii mediului academic și întrucât pedofilia este, încă!, pedepsită de lege în România), în cadrul „Lunii istoriei LGBT“, la Facultatea de Sociologie a Universității București.

Într-un studiu din anii ‘90 („The Pattern of Sexual Politics. Feminism, Homosexuality and Pedophilia“, Harris Mirkin, în Journal of Homosexuality, Volume 37, 1999 – nr. 2) se puneau pe același plan, prin raportare la pattern-urile politicilor sexului, feminismul, mișcarea gay și pedofilia. Dacă în cazul feminismului și homosexualității, ne explică autorul, s-a trecut de la faza ignorării subiectelor gender și gay din agenda politică și a exilării lor din atenția publică de către grupurile dominante, către faza disputării și revendicării de drepturi și privilegii, pedofilia s-ar afla încă în prima fază, cea a negării și a ignorării.

Autorul, profesor universitar, argumentează că, în chestiunile sexuale, se confruntă două perspective: de o parte avem esențialiștii sau naturaliștii, care tratează comportamentul sexual raportându-l la norme pe care le derivă dintr-o reclamată ordine naturală, iar de cealaltă parte avem constructiviștii social, cei care consideră aceste comportamente nu ca „naturale“ sau, dimpotrivă, „nenaturale“, ci ca niște constructe culturale/sociale. Cu alte cuvinte, dacă un esențialist consideră homosexualitatea ne-naturală, constructivistul va ataca această definiție, considerând-o și expunând-o drept un construct cultural și social al cărui singur scop este marginalizarea unor grupări minoritare.

Studiul continuă afirmând că aceeași logică se aplică și în cazul pedofiliei, considerând că un termen precum „molestarea minorilor“ (child molestation) este, la rândul său, un concept cultural și de clasă. Ideea este că și amatorii de „intimitate intergenerațională“ pot aspira la statutul de categorie politică, pot scoate sexul din categoriile sale încă naturalizate pentru a-l politiza total, urmând același pattern de afirmare ca mișcările feministe și gay.

Autorul deplânge, de asemenea, faptul că unele grupări feministe s-au alăturat curentelor anti-pedofile din America, în timp ce dă ca exemplu țări precum Olanda sau alte țări nordice, unde vârsta consimțământului a scăzut și gradul de acceptare socială a relațiilor sexuale adult-copil este mai mare.

Cineva s-ar putea întreba dacă nu o fi ceva izolat. Poate între timp oamenii s-au mai delimitat.

În „Journal of Homosexuality“, un alt autor documentează maniera în care principala organizație gay din Danemarca, Cultural and Recreational Center (COC), a integrat în scopurile sale pedofilia, obținând chiar o stopare a opresiunii pedofililor, în mare parte tocmai din cauza eforturilor COC. Autorul spera ca, procedând astfel, COC să lărgească ideea de identitate gay (Theo G.M. Sandfort, „Pedophilia and the Gay Movement“, Journal of Homosexuality 13(2-3):89-110, 1987).

Alți autori deplâng abandonarea idealurilor liberalizării sexuale prin abandonarea NAMBLA (organizație scoasă, între timp, în afara legii) de către ILGA. Acest abandon este descris ca o „dispariție a idealurilor eliberării gay“, implicând, astfel, că renunțarea la legalizarea pedofiliei ar echivala cu renunțarea la eliberarea/emanciparea persoanelor gay. (David Paternotte, „The International [Lesbian and] Gay Association and the question of pedophilia: Tracking the demise of gay liberation ideals“, Sexualities 17(1-2):121-138, 2014).

Toate aceste citate sunt preluate din reviste validate, din motive care ne scapă, de lumea academică apuseană. Ele nu sunt simple opinii ale unor activiști LGBTQ mai radicali, sunt idei dominante în curentele și grupările activiste pro-gay. Lucrul este recunoscut deschis, de altfel, în Stanford Encyclopedia of Philosophy, unde întâlnim această observație: „Teoreticienii Queer susțin de obicei că unul dintre avantajele termenului «queer» este acela că include în mod implicit transsexuali, sado-masochiști și alte tipuri de sexualitate marginalizată. Cât de departe merge această incluziune? Este sexul transgenerațional (de exemplu, pedofilia) permis? Există orice fel de limite în ceea ce privește formele acceptabile de sado-masochism sau de fetișism? În timp ce unii teoreticieni queer nu acceptă în mod explicit pedofilia, este o întrebare deschisă dacă teoria deține sau nu resursele pentru a sprijini o astfel de distincție“.

Așadar, în limbajul și în filosofia Queer este subminată orice distincție între normal și anormal. Deoarece sunt atacate chiar esențializarea și naturalizarea comportamentului uman/sexual. Și dacă o pornești pe această pantă, nu mai ai cum să stabilești granițe și distincții decât în mod artificial și pe termen scurt. Astfel, odată deschis frontul contestării naturii umane și a normelor derivate aplicate asupra relațiilor sexuale, limitele re-puse vor fi întotdeauna artificiale, construite, fluide, așadar vor fi, în fapt, limite ideologice și politice. Ceea ce e chiar mai nociv decât ipotetica legalizare a pedofiliei, deoarece elimină definitiv orice fel de reper comun cu privire la ce este și ce nu este permis.

Nu este vorba, așadar, DOAR despre căsătorie, legalizarea adopțiilor pentru persoanele de același sex, a parteneriatelor civile în trei sau mai mulți parteneri în cazul ideologiei care animă grupările LGBTQ. Nu este vorba DOAR despre familie, și nu este vorba despre niște privilegii reclamate sub formă de drepturi, ci este vorba despre o viziune asupra lumii. Este vorba despre construirea unei lumi noi – și a unui OM NOU, ce va trăi într-o „Minunată Lume Nouă“, a unui totalitarism fără rest.

Cătălin Sturza

Anghel Buturugă

Contramundum

ASALTUL LGBT NU SE VA OPRI LA CĂSĂTORIA HOMOSEXUALĂ

de Tyler O’Neil

Într-un atac șocant asupra libertății de exprimare și chiar a drepturilor de proprietate, purtătorul de cuvânt al Camerei Comunelor din Marea Britanie susține că țara sa nu va avea parte de o „căsătorie egală completă” până când bisericile nu vor fi determinate să efectueze cererile de căsătorie ale persoanelor de același sex.

„Cred în continuare că vom avea căsătorie egală completă atunci când vei putea naibii să te căsătorești în biserică dacă vrei să o faci, fără să fii nevoit să te lupți cu biserica pentru acea egalitate care ar trebui să fie dreptul tău”, a afirmat John Bercow în cadrul unei recepții PinkNews.

Marea Britanie a legalizat căsătoriile între persoanele de același sex în 2013, dar Bercow a sugerat că problema LGBT nu va fi rezolvată până când bisericile nu vor fi determinate să oficieze astfel de căsătorii. „Nu vrem să ne purtăm de parcă totul s-a terminat, tot ce a fost de făcut s-a făcut și nu mai rămâne nimic de făcut, pentru că nu este adevărat”, a adăugat el.

Declarația lui Bercow vine la o lună după ce Tim Farron a demisionat din poziția de conducere a Partidului Liberal Democratic deoarece presa britanică a lansat un fel de inchiziție asupra credinței sale creștine. Farron, care a susținut legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, a intrat în colimator iar reporterii l-au asaltat cu întrebarea dacă homosexualitatea este un păcat.

„Consecința atenției pe care am acordat-o credinței este o sfâșiere între viața mea de credincios și viața mea de lider politic. A fi lider politic și a trăi creștinește, a susține cu credință învățăturile Bibliei mi-a fost imposibil”, a declarat la vremea aceea Faaron.

Un alt politician britanic, secretarul de stat pentru educație Justine Greening, a afirmat că bisericile creștine trebuie să „țină pasul cu atitudinile moderne” în ceea ce privește căsătoria între persoanele de același sex.

„Cred că este foarte important să recunoaștem că multe biserici, inclusiv Biserica Angliei, nu vor să oficieze căsătorii între persoanele de același sex”, a afirmat Greening, o lesbiană declarată.

Deși a insistat că „nu le-ar recomanda cum ar trebui să facă asta”, ea a insistat totuși că „este important ca Biserica să țină pasul și să fie parte dintr-o țară modernă”. (…)

Greening nu spune doar că bisericile ar trebui să accepte căsătorii între persoanele de același sex, ea sugerează că organizațiile religioase ar trebuie descurajate de la a avea opinii contra culturale. Iar asta vine din partea unui secretar pentru educație!

În Marea Britanie, mișcarea LGBT devine din ce în ce mai mult o religie organizată. Când bisericile sunt așteptate să urmeze tendințe culturale, mai degrabă decât să-și afirme adevărul primit de la Dumnezeu, ele devin obiectul cenzurii statale. Dacă religia este liberă să aibă vreun înțeles pentru viețile oamenilor, bisericile trebuie să fie libere să acționeze în conformitate cu învățăturile lor, dar mișcarea LGBT nu pare să accepte niciun fel de opoziție.

Chiar și în SUA, mișcarea a început să preseze pentru interzicerea opțiunii de a refuza căsătoriile religioase între persoane de același sex. (…) Discutând cazurile în care patiseri, florari și fermieri au refuzat să servească la căsătorii homosexuale, megafinanțatorul homosexual Tim Gall a afirmat: „Îi vom pedepsi pe păcătoși” (…)

Acesta este tipul de asalt lansat împotriva creștinilor care sunt credincioși învățăturilor biblice despre homosexualitate. Astfel de oameni sunt dați afară din politică, chiar dacă susțin căsătoria homosexuală. Sunt „păcătoși”, care trebuie pedepsiți. Sunt „grupuri ale urii”, asemănate cu KKK. Sunt comparați cu un dictator care și-a ucis fără milă un sfert din populația sa.

Înainte de decizia Curții Supreme a SUA în cazul Obergefell v. Hodges care a legalizat căsătoria între persoanele de același sex în 2015, conservatorii erat luați peste picior pentru că folosesc argumentul „pantei alunecoase”, și anume că dacă va trece căsătoria homosexuală, libertatea religioasă va fi amenințată. Doi ani mai târziu, adevărul a ieșit la iveală (…)

În astfel de cazuri, bisericile ar trebui să aibă libertatea religioasă de a funcționa în acord cu credința lor. Ar trebui să aibă libertatea de exprimare pentru a-și expune viziunea asupra unei culturi ostile. Ar trebui să aibă libertatea de a face pe proprietatea lor ce vor. În fine, această dezbatere nu este doar despre căsătoria între persoane de același sex. Bisericile ar trebui să fie capabile să refuze orice cuplu – dacă vor să aibă o „căsătorie deschisă”, sau dacă nu înțeleg cum trebuie căsătorie, de pildă. (…) Bisericile sunt organizații independente și nu ar trebui forțate să țină slujbe dacă nu sunt de acord (…)

Traducere din engleză de la pjmedia.com

PROBLEMA CĂSĂTORIEI HOMOSEXUALE

de Brendan O’Neill

Lucrul cel mai surprinzător legat de referendumul pentru căsătoria homosexuală din Irlanda este cât de puțini oameni vorbesc despre acest lucru. Printre strigătele de bucurie cvasi-globale care au însoțit votul în favoarea căsătoriei, abia dacă a existat un comentariu cu privire la instituția căsătoriei între persoanele de același sex. Desigur, au apărut o mână de cereri în căsătorie transmise în direct din Dublin, iar spre sfârșitul unui reportaj BBC am aflat când ar urma să aibă loc primele căsătorii în Irlanda. Dar dat fiind că acest referendum era în întregime despre deschiderea unei instituții sociale unde accesul le-a fost interzis brutal homosexualilor, lipsa unei dezbateri post-referendum despre căsătorie a fost remarcabilă.

În loc de a spune „în sfârșit ne putem căsători”, cea mai frecventă reacție la rezultatul referendumului din partea liderilor campaniei și a armatei considerabile de fani din media și clasa politică a fost: „homosexualii au fost în sfârșit legitimați”. De-a lungul spectrului, de la travestiții aflați în frunte lobbyului până la politicienii de dreapta care i-au susținut, toată discuția a fost despre „recunoaștere”, nu despre căsătorie (…) Scriind în Irish Examiner, un psihoterapeut a afirmat că „referendumul a fost despre mai mult decât egalitatea în căsătorie…a fost despre legitimarea și acceptarea completă a homosexualilor”(Grăitor este și faptul că industria de psihoterapie irlandeză a jucat un rol cheie în susținerea campaniei pentru căsătoria homosexuală.) Parlamentarul Enda Kenny a spus la rândul său că referendumul a fost despre mai mult decât căsătorie. A fost o „împlinire a speranțelor fragile și profund personale” ale homosexualilor. Sau în cuvintele romancierului Joseph O’Connor, votul a fost un act de „empatie socială” cu un segment de populație.

Reprezentanții campaniei oficiale au mers până într-acolo încât să declare că rezultatul reprezintă un sprijin pentru sănătatea și bunăstarea tuturor cetățenilor irlandezi, în special cei homosexuali.

Și voi credeați că este despre căsătorie? Cum v-ați înșelat! Toate comentariile despre cum referendumul este mai mult decât despre căsătorie, cum a mers dincolo de litera legii pentru a atinge ceva adânc, ceva transcendental, confirmă că această campanie pentru căsătoria homosexuală nu a fost despre egalitatea socială, ci despre obținerea unei parități de stimă socială, ceea ce este diferit. Ceea ce se caută aici nu este în realitate dreptul de a te căsători ci validarea socială și culturală a unui stil de viață – empatia socială – în special din partea statului.În Irlanda suntem martorii nu ai unei noi ere a egalității sociale, ci a unei consolidări și mai puternice a egalității culturale, iar acest lucru este departe de a fi ceva pozitiv.

Concentrarea pe recunoaștere mai degrabă decât pe drepturi, și sărbătorirea căsătoriei homosexuale drept un mijloc de validare a stimei  de sine a homosexualilor, reflectă discuțiile purtate pe acest subiect în Occident. În mod repetat, limbajul folosit a fost cel al terapiei, nu al autonomiei. (…) Activiștii vorbeau despre cum „lipsa de recunoaștere legală a relațiilor noastre ne chinuie din ce în ce mai tare”. În cuvintele autorilor cărții „The Politics of Same-sex Marriage”, activiștii doresc în primul rând „legitimarea statului pentru relațiile noastre intime”. Această căutarea a legitimării statului pentru recunoașterea externă a fost oglindită de referendumul irlandez. „Țara mea a recunoscut că existăm”, a spus un om de afaceri irlandez.

Aici avem de-a face cu politica identității, nu cu politica autonomiei.Politica autonomiei era despre scoaterea statului din viețile homosexualilor, în timp ce politica identității cere statului să intervină în viețile homosexualilor și să le ofere recunoașterea și aprobarea sa.Pentru mai bine de 50 de ani, activismul homosexual radical spunea în esență „nu avem nevoie de aprobarea statului pentru a trăi cum vrem”. Acum, este despre „legitimarea relațiilor noastre intime de către stat.” Ascensiune căsătoriei homosexuale în ultimii 10 ani spune enorm despre dispariția culturii autonomiei și înlocuirea ei de o perspectivă culturală mult mai agitată și mai nesigură care cere în continuu o validare a stilului de viață din partea unor instituții externe. Iar statul este mai mult decât fericit să joace rolul de autoritatea decizională a stilurilor de viață(…)


Categorii

Homosexualitate, Pedofilie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Originile și scopul Noii Revoluții Sexuale/ Legături primejdioase. LGBTQ + activismul pedofil = LOVE/ PROBLEMA CASATORIEI HOMOSEXUALE. Validare sociala, nu drepturi!

  1. “In Canada, [parintilor copiilor] profesorii le-au spus – profesorii crestini – ‘scoateti-i [din scoala] pentru ca nu vi-i vom putea proteja! Legea ne impune sa le facem educatie pentru identitatea de gen; si daca acasa veti lua o pozitie in fata acestei “educatii” o sa vi se ia copiii, pentru ca asa spune legea astazi in Canada!’ … “

  2. @deepblue (#2): extraordinara marturisire. Formidabila marturie a complexitatii incredibile a sufletului uman si a rabdarii literalmente infinite pe care Domnul o are cu noi, cu toti copiii lui.

    @toti aceia care au mai postat sporadic pe aici manifestandu si dubii fata de oportunutatea referendumului:

    Acest referendum nu este despre comunitatea lgbt, ci despre felul in care intelegem sa definim acest construct juridico-social si cultural numit ‘casatorie’. Si nu ma voi referi deloc in cele ce urmeaza la dimensiunea religioasa a casatoriei, tocmai pt a arata ca referendumul nu ii priveste doar pe crestini.

    Sensul originar al institutiei numite ‘casatorie’ nu este acela de a oficializa o relatie de iubire – fereasca Dumnezeu sa ajungem sa mai dam statului o putere suplimentara astfel incat sa ne pomenim, vorba lui Banescu, ca avem nevoie de ‘certificate de iubire’ de la autoritatile publice!! – ci acela de a proteja progenitura nascuta pe cale naturala, prin asumarea de catre cei doi parinti a unui angajament (optional!) de fidelitate – angajament pe care statul (ma refer la un stat normal, dornic sa isi protejeze cetatenii si sa creeze o comunitate sociala armonioasa) este dispus sa il protejeze printr o arhitectura elaborata de facilitati. De ce? Pai pt ca statului ii convine sa aiba cetateni cat mai sanatosi fizic si psihic. Or, experienta milenara a omenirii a aratat ca este f greu pt un om sa beneficieze de aceasta sanatate psihica si fizica daca nu a fost protejat in copilarie de parintii lui si daca nu a avut parte atunci de suportul si prezenta lor permanenta. Nu ca prezenta parintilor este in sine suficienta, dar este necesara (subliniez asta preventiv, ca sa nu mi se sara in cap cu argumentele debile ale familiilor disfunctionale). Nu ca cei care nu s au bucurat de aceasta prezenta si acest suport ar fi niste bolnavi incurabil, dar povara lor sufleteasca va fi mai grea si vor avea nevoie de timp si energie pt a se elibera de ea, timp si energie care, in absenta problemei, ar fi putut fi puse mai eficient in slujba comunitatii.

    Asta e asadar sensul originar al casatoriei. De aia nu e permisa, de pilda, casatoria intre rude. N au decat sa se iubeasca, dar statul nu va proteja aceasta iubire. De ce? Pt ca ea nu genereaza o progenitura sanatoasa. O noua dovada asadar ca acesta e de fapt scopul primar, fundamental al acestei institutii.

    Nu in ultimul rand, casatoria este are o dimensiune culturala. Institutia este definita diferit in variate culturi. In statele musulmane un sot poate avea mai multe neveste. O fi bine? Istoria tenebroasa a haremurilor sultanilor otomani demonstreaza din plin ca o astfel de formula – intemeiata pe un angajament de fidelitate unilateral – creaza o increngatura de rivalitati si intensitati emotionale maladive de ti se face parul maciuca in cap. Rivalitatea traditionala a fratilor creste exponential si e alimentata de mamele rivale. Sotiile se detesta reciproc iar nivelul de desfranare a sotului creste nestavilit, exponential, pana la gradul de dementa si senilitate prematura.

    Prin urmare, experienta umana a dovedit ca pt copii este ideal ca parintii sa RAMANA impreuna. Nu e suficient, dar e necesar. Daca nu se intampla asta , copiilor le e mai greu (pt unii poate fi teribil, cum a aratat de ex clipul postat de @deepblue). Sigur, daca la asta nu se adauga intelepciunea parintilor si, mai ales, vointa lor reala de a-si pastra angajamentul initial, uneori casatoria in sine devine problema, si nu solutia. Asta e o tema distincta de analiza si nu vreau sa deviez de la subiect.

    Asa stand lucrurile, redefinirea institutiei casatoriei in sensul de a permite accesul la acest tip de contract si cuplurilor de acelasi sex, presupune o schimbare de paradigma cu reverberatii sociale de perspectiva majore, care atrag in vartejul lor si pe crestini (asta apropo de acel comentariu al carui autor – imi cer iertare, nu am retinut numele, cred ca era o doamna – se intreba cu ce ne afecteaza la o adica pe noi, crestinii). Astfel:
    1. fie se va mentine scopul originar de protectie a progeniturii – ceea ce va insemna automat: a) o incurajare a procreerii pe cale artificiala, cu parcursul inevitabil al embrionului printr un laborator unde nu stim caror experimente genetice ar putea fi supus. b) Schimbarea modelului parental. Or termenul ‘model’ din sintagma ‘model parental’ arata ca da, parintii chiar servesc drept modele pt copii. Prin urmare, probabilitatea ca modelul de viata homosexual sa fie reprodus va creste inevitabil, si ar fi din partea noastra o ipocrizie majora sa nu admitem asta. Concluzie: specia umana, in timp (nu mai mult de 10-15 ani, pt ca modelele sexuale impuse social se preteaza la imitatie relativ usor) va fi imputinata si/sau modificata genetic. Iar asta, da, ne afecteaza pe toti, si pe noi, crestinii.
    2. fie nu se va mai pastra acest sens originar, ceea ce va presupune ca am nevoie de stat ca sa imi consfinteasca o relatie sentimentala. Nu vreau sa ma gandesc cate abuzuri pot deriva dintr o asemenea aberatie.

    In concluzie: nu are nimeni (sau eu una nu) ceva cu comunitatea lgbt. Pt mine una sunt niste pacatosi ca oricare altii si crucea nu le e usoara. Si da, ma enerv cd unii dintre ei incearca sa ne convinga – si cu pumnul in gura, dc se poate – nu doar ca nu sunt bolnavi, dar ca asta e de fapt sanatatea (desi tind sa cred ca nu atat ei sunt de fapt in spatele propagandei, cat altii. Putinii homosexuali pe care ii cunosc sunt f discreti cu viata lor). Problema e ca pur si simplu aceasta categorie – alaturi de rudele de grade apropiate, alaturi de miliardele de persoane care exced cuplului – nu se califica pt conditiile limitative pe care le reclama scopul primordial al institutiei numite ‘casatorie’ – scop cu bataie lunga, care vizeaza in primul rand nu atat cuplul, cat sanatatea unei comunitati umane. Asta numai daca nu cumva vrem sa reducem aceasta institutie la o nostima caricatura.

  3. Pingback: Toleranta a fost doar o capcana. Acum trebuie sa inveti sa-l iubesti pe BIG BROTHER-ul LGBT
  4. Pingback: De luat aminte, de reflectat. Deutsche Welle despre rețeaua de PEDOFILIE creată în numele EDUCAȚIEI SEXUALE EMANCIPATE. Profesor și teoretician al eliberării sexuale, oameni importanți din lumea academică, birouri de protecție a copilului: UN SIS
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare