Harry Mihet, avocat pro-bono al crestinilor persecutati din SUA: “Românie, ai o șansă istorică de a decide pentru tine însăți ce înseamnă căsătoria. DACĂ RATEZI ACEASTĂ ȘANSĂ, NU CRED CĂ VEI MAI AVEA ALTA”/ Copiii nu sunt deloc bine în familiile „unisex“/ Ce ni se va întâmpla dacă Referendumul eșuează?/ De ce nu trebuie sa ajunga niciodata “progresistii” la putere/ PEDOFILIE ȘI IPOCRIZIE

30-09-2018 45 minute Sublinieri

România Liberă:

Iulian Capsali: Interviu cu Horațiu „Harry” Miheț, apărătorul pro bono al creștinilor persecutați în SUA

Unde se poate ajunge atunci când familia devine ținta predilectă a activiștilor globaliști?

Într-un interviu exclusiv pentru „România liberă”, Harry Mihet, avocat american de origine română, membru al Liberty Council, organizație nonprofit care apără drepturile omului, face o trecere în revistă a unor cazuri celebre pentru care a pledat în instanță, în care persoane creștine au fost date în judecată de către membri ai comunității LGBT. Mihet scoate în evidență noua tiranie despre care spune că a acaparat SUA și pe care o vede conturându-se și în România.

Iulian Capsali: Domnule Harry Miheț, cum ați ajuns în America, la ce vârstă?

Harry Miheț: La vârsta de 12 ani, în februarie 1990. Chiar după Revoluție părinții mei au emigrat de la Timișoara în Statele Unite ale Americii.

Aveați acolo rude, prieteni care vă așteptau sau a fost o decizie pregătită de mai multă vreme?

Tatăl meu în România a fost pastor la mai multe biserici, motiv pentru care a fost încontinuu hărțuit, câteodată chiar și închis de Securitate. Niște oameni în America, auzind și văzând de ceea ce i se întâmpla, au început un proces îndelungat, care a durat vreo 4 ani, de a aduce familia noastră în Statele Unite, în țara tuturor libertăților.

Ce v-a atras spre această carieră în avocatură?

Văzându-l pe tatăl meu cum era încontinuu hărțuit, arestat de Securitate, de multe ori eu îi spuneam: „Tata, când cresc mare, am să mă fac avocat și am să te apăr ca să nu ți se mai întâmple așa nedreptăți“. N-am crezut niciodată că va fi necesar să îl apăr pe el și pe alți oameni ca el, în Statele Unite ale Americii, în țara tuturor libertăților… dar așa se întâmplă.

Vă pun o întrebare care îi intrigă pe mulți români, mai ales pe noi, cei care am trecut prin dictatura comunistă și știm ce s-a întâmplat atunci. Cum s-a ajuns ca în SUA, țara tuturor libertăților, așa cum spuneți – țara în care părinții fondatori au privilegiat ideea de libertate religioasă, mai ales că mulți dintre primii coloniști proveneau din țări în care protestanții erau persecutați – cum s-a ajuns, deci, ca tocmai creștinii să fie prigoniți pentru că își manifestă convingerile religioase?

Schimbarea nu a fost una care s-a întâmplat peste noapte, ci a început încă cu revoluția sexuală, din anii 1960 încoace și încet-încet, decizie cu decizie luată de tribunalele Americii și de Curtea Supremă, pe măsură ce activiștii LGBT câștigau mai multe drepturi, le câștigau din costuri sau le câștigau în pofida creștinilor.

Adică, ei își preluau libertăți, iar creștinii pierdeau libertăți.

Așa este. Și deci așa am ajuns până în anul 2015, când Curtea Supremă a Americii, de fapt doar cinci avocați în haine negre, nealeși de nimeni, netrași la răspundere de nimeni, au decis, au născocit că undeva, ascuns în Constituția Americii, există și un drept fundamental la căsătoriile homosexuale.

O să revenim la acest subiect. Faceți parte din Liberty Council. Ce este această organizație?

Este o organizație de avocatură non-profit, care apără drepturile omului, inclusiv dreptul la conștiință, dreptul de libertate religioasă, libertatea cuvântului. Drepturile de bază pe care America a fost fondată și care, nu din întâmplare, sunt garantate de primul amendament al Constituției, nu al cincilea sau al 10-lea, ci primul, pentru că sunt recunoscute, au fost recunoscute până acum ca fiind drepturile de bază ale unei societăți libere. Și deci Liberty Council apără aceste drepturi pe bază de non-profit, deci întotdeauna fără ca să încasăm niciun ban de la cei pe care îi reprezentăm. Îi reprezentăm doar pentru că iubim libertatea și Constituția și deoarece credem că nimeni nu ar trebui să fie forțat să facă o alegere între libertate și conștiință, sau între slujbă și conștiință.

Care este opinia dvs. în legătură cu acest nou tip de tiranie, care a înlocuit dictatura proletariatului cu dictatura LGBT. Noi am numit-o în România dictatura sexo-marxistă, întrucât provine din școala de la Frankfurt, care era un institut de studii marxiste ce a fost mutat în Statele Unite.

În decembrie 1989 aveam doar 12 ani, dar îmi amintesc cum am fost în Piața Victoriei, în Piața Operei în Timișoara, cerând unui sistem opresiv, unei dictaturi, să ne dea libertate. N-am crezut atunci că istoria se va repeta în felul acesta în Occident, în țările libere, mai ales în țara tuturor libertăților – în America. Avem de a face pur și simplu cu un sistem marxist, care nu are nici o toleranță, nici o îngăduință către cei care nu gândesc și acționează la fel ca ei.

Puteți să treceți în revistă, pe scurt, care sunt cele mai importante cazuri pe care le-ați apărat în justiție?

Sigur. Precizez că la Liberty Council avem multe cazuri și de multe ori reprezentăm creștini care sunt dați în judecată pentru că se roagă într-un liceu public sau într-un spațiu public. Deci am să mă refer la cazuri în care creștinii sunt dați în judecată pentru că nu sunt de acord să participe sau să sprijine agenda LGBT.

Nu știu dacă am înțeles bine. Deci există oameni care se roagă în instituții publice și sunt dați în judecată?!

Da. Unul dintre primele cazuri care le-am avut la Liberty Council, în anul 2009, a fost să apăr un director de școală, Frank Ley, și pe adjunctul lui, Robert Freeman, care au fost dați în judecată și amenințați că, dacă sunt găsiți vinovați de infracțiunea de care au fost acuzați, vor fi bagați în închisoare câte 6 luni fiecare, amendați câte 10.000 de dolari fiecare, iar pensiile pentru care au lucrat o viață întreagă vor fi confiscate amândurora. Infracțiunea de care au fost acuzați a fost că la un eveniment în liceul public, în școala lor – un eveniment în care au adunat laolaltă mai mulți adulți care au sprijinit financiar programul sportiv al școlii – le-au servit o masă de prânz ca să le mulțumească pentru investiția lor, pentru sprijinul lor, și la această masă de prânz s-au gândit să spună un „Doamne, ajută!“, să se roage lui Dumnezeu, să îi mulțumească pentru mâncare și pentru prietenii care au investit în programul lor. Și au spus o rugăciune de 30 de secunde, motiv pentru care au fost acuzați și au fost dați în judecată. Și a trebuit să îi apăr. Mulțumesc lui Dumnezeu că am câștigat cazul acela, au fost găsiți nevinovați. Și au fost lăsați să fie liberi. Dar însuși faptul că au fost acuzați, că libertatea le-a fost pusă în cumpănă pentru faptul simplu doar că au spus o rugăciune, că s-au exprimat în așa fel ne arată, de fapt, unde am ajuns astăzi cu privire la libertatea în țara tuturor libertăților.

Asta acum câți ani se întâmpla?

Asta a fost cu nouă ani în urmă, exact pe 17 septembrie, 2009.

Era Administrația Obama atunci.

În 2009 era Administrația Obama, iar pe 17 septembrie, coincidență, în America este celebrată Ziua Națională a Constituției. Și deci ne aflam în tribunalul din Pensacola, în Florida ‒ o sală arhiplină de oameni veniți de departe și de aproape și pledam cazul acestor doi oameni. Insistam să fie găsiți nevinovați, să fie lăsați să-și practice credința în spațiul public, în timp ce ei erau doar la o șoaptă de închisoare. Și a fost o experiență ireală.

Cred. Atunci când ați venit în România, ați vorbit despre cazul unui pastor din Africa. A fost acuzat de crimă pentru că un homosexual dintr-o țară africană ar fi fost omorât.

Da. Era vorba de pastorul Scott Lively. Și el a fost în misiune prin Uganda unde a predicat Evanghelia, și-a exprimat opinia cu privire la activismul LGBT, dar a făcut-o în mod pașnic, civilizat, fără să se certe cu nimeni. A făcut-o în cadrul unor conferințe la care toată lumea a fost invitată. Au fost puse întrebări, s-au dat răspunsuri, a fost un dialog public, dat la televiziune. Deci a fost o dezbatere civică în țara aceea la care și-a adăugat și el opinia lui. Când s-a întors înapoi în America, a fost dat în judecată de un grup de activiși LGBT din Uganda, care susțineau că pastorul Scott Lively a comis crime împotriva umanității – „crimes against humanity”. Nu pentru că a omorât pe cineva, nu pentru că a agresat pe cineva, ci doar pentru că și-a exprimat opinia în felul în care a făcut-o. A fost un litigiu superficial, care pur și simplu nu ar fi trebuit să vadă lumina zilei într-un tribunal american. Nu numai pentru faptul că a fost produs de ugandezi care nu aveau nicio bază de a accesa tribunalele americane cu plângerile lor ‒ dacă dădeau pe cineva în judecată trebuiau s-o facă în Uganda, nu în America. Dar nu numai din cauza aceea, ci mai ales din cauză că în America tribunalele sunt supuse Constituției americane, iar libertatea cuvântului este una din primele libertăți garantate de primul amendament al Constituției americane.

Ei bine, 7 ani a trebuit să luptăm pentru libertatea pastorului Scott Lively! Mii și mii de ore de avocatură care l-ar fi costat 1,5 sau 2 milioane de dolari dacă ar fi trebuit să plătească niște avocați. Bineînțeles că nu a trebuit s-o facă pentru că noi lucrăm pro bono. Imaginați-vă 40.000 de pagini de documente în acest litigiu, doar pentru ca să apărăm libertatea unui pastor de a predica din Biblie pasaje necontroversate în creștinism cu privire la relațiile sexuale între oameni.

Vestea bună e că după 7 ani am câștigat procesul și tocmai anul acesta o Curte de Apel Principală din America a afirmat faptul că Scott Lively nu a încălcat nici o lege și, deci, procesul împotriva lui a fost respins. Însă cei care au intentat acest proces cred că au fost conștienți de faptul că acesta va fi rezultatul final, dar l-au intentat ca act de intimidare. Adică ce om rațional ar decide să mai vorbească împotriva homosexualității, ar decide să mai susțină adevăruri biblice, dacă ar ști de la început că va fi supus unui proces de 7 ani, mii de ore de avocatură, milioane de dolari și zeci de mii de pagini de documente. Numai cei care sunt extrem de curajoși.

Asta se întâmplă probabil și în cazul celor doi profesori de care ați amintit mai devreme. Foarte greu o să mai facă o rugăciune publică în școală.

Exact. Și asta este strategia activiștilor de la LGBT. Începând aceste procese de multe ori frivole, fără nici o bază în Constituție, ei încearcă să intimideze doar prin proces, în engleză se spune „the process is the punishment“, adică procesul este pedeapsa. Și indiferent de rezultat, chiar dacă nu le convine rezultatul final, faptul că au târât pe cineva în tribunal, de multe ori ani de zile, ei îl consideră un câștig, pentru că alții se uită și văd ce se întâmplă și decid de bunăvoie să nu se mai implice, să nu riște ceea ce au riscat alții.

Care considerați dvs. că este legătura între George Soros și acest tip de totalitarism care pregătește globalizarea? Ați avut de-a face cu puterea lui de persuasiune în zona social-politică? Vă întreb întrucât în România elitele noastre îl inocentează pe acest filantrop cu valențe mesianice, care vrea să schimbe fața lumii după un proiect ideologic. Ați avut de-a face cu el de-a lungul carierei? Cu organizații pe care el le susține?

Da. Cu siguranță. Inclusiv în cazul lui Scott Lively, activistii ugandezi au fost reprezentați în tribunalele americane de o organizație de la New York, căreia îi spune Center of Constitutional Rights (Centru al Drepturilor Constituționale). Perceptia după nume este falsă, întrucât este alcătuită din marxiști culturali și finanțată din stage team de George Soros. Deci tentaculele lui au fost clare în cazul acesta și în multe alte cazuri.

Deci cei care-l inocentează pe George Soros n-ar avea motive în România, pentru că și în România există o mare presiune a organizațiilor pe care el le susține, și acestea duc exact în această direcție – de a pune creștinismul și pe creștini într-o poziție permanent defensivă.

Exact. Nimic din ce se întâmplă în acest domeniu nu se întâmplă prin coincidență sau accident. Este vorba de un efect coordonat și foarte bine finanțat de cei care încearcă să folosească drepturile și demersurile acestea ca să-i susțină pe activiștii LGBT și în același timp să-i pedepsească pe toți cei care sunt împotrivă. Pe toți cei care nu vor să participe, cu entuziasm, la această întreprindere.

Familia este o țintă predilectă activiștilor globaliști. Care ar fi cauza pentru care se încearcă disoluția familiei – acest nucleu primordial al societății din toate timpurile. Trebuie menționat că prima minune consemnată biblic a Domnului nostru Iisus Hristos a fost la nunta din Cana Galileii, când a transformat apa în vin. Deci, de ce această concentrare pe disoluția familiei?

Pentru că familia a rămas ultima instituție care încă nu a fost cucerită de revoluția sexuală. Guvernul, școala, învățământul, sistemul de sănătate – toate celelalte instituții au fost cucerite. Familia a rămas singura instituție care încă ne mai amintește de ceea ce Dumnezeu a rânduit. Care încă ne mai arată ceea ce înseamnă ca un copil să fie crescut de o mamă și de un tată, într-un sistem stabil și plin de dragoste.

„Fără un amendament constituțional cu siguranță, în doar câțiva ani, căsătoriile homosexuale vor fi legalizate în România“

Cum afectează noile ideologii fața educației din Statele Unite? Cunoaștem că președintele Obama a fost un promotor al ideologiei LGBT nu numai în SUA, dar și în lume. Una dintre ultimele legi aprobate a fost aceea că în colegii și universități adolescenții sau tinerii transgender pot să folosească toaletele sexului pe care ei cred că îl au. Deci cum afectează aceste ideologii învățământul și educația din Statele Unite?

Imediat cum aceste drepturi au fost câștigate la Curtea Supremă în anul 2016, am văzut efectul lor asupra copiilor, asupra școlilor, asupra întregului sistem de învățământ. Nu numai prin faptul că dintr-odată acum băieților care se cred fete le este permis să folosească toaletele de fete, iar fetele sunt forțate să folosească acest spațiu intim cu băieții, dar chiar și în materialul care este predat în școală vedem, pur și simplu, cum în sistemul de învățământ, în multe cazuri, copiilor tineri – vorbim de clasa I, a II-a, a III-a din școala primară – le este predat un material care până acum ar fi fost considerat pornografic sau obscen.

Dar acum, în numele Educației, în numele Stiinței și al Învățământului, tinerii încă de mici sunt expuși acestor materiale. Astfel, unii dintre ei devin confuzi, iar dacă au întrebări, sistemul pur și simplu le interzice învățătorilor, interzice oamenilor de bun simț, interzice celor din sistemul de sănătate, terapeuților și psihologilor să mențină lucrurile care noi știm că sunt adevărate, să mențină anatomia și biologia și fiziologia la locul lor.

Avem acum un caz în Florida, în care doi psihologi creștini – unul este Robert Otto, iar al doilea este Judie Hamilton – nu mai pot să consilieze tineri cu privire la sexualitate, deoarece în orașul lor s-au legiferat ordonanțe prin care a devenit o infracțiune penală ca ei să facă asta. De exemplu, dacă un băiețel de 8 ani este confuz de la ceea ce a auzit la școală în orele de educație sexuală și are întrebări și crede dintr-o dată că poate el ar fi trebuit să fie fetiță, dacă se prezintă la dr. Otto sau la dr. Hamilton, atunci singurul lucru pe care Otto și Hamilton pot să i-l spună este că el este ceea ce se simte, și dacă se simte fetiță, atunci poate să primească medicamente, hormoni, poate să ceară intervenții chirurgicale prin care trupul să-i fie schimbat și mutilat, ca să încerce să devină fetiță.

Dacă terapeutul încearcă să-i spună că el ar trebui să-și iubească trupul pe care Dumnezeu i l-a dat și i-a fost menit să fie băiat, și încearcă să-l învețe cum să fie confortabil în trupul lui de băiat – asta este acum pur și simplu o infracțiune penală, pentru care ei pot să fie amendați și licența de practica a medicinei poate să le fie confiscată. E o situație în care statul vine și intră în mod forțat și abuziv în camera de terapie. Și pretinde că un singur mesaj poate fi acceptabil, și acela este mesajul activiștilor LGBT.

Nu s-a schimbat nimic după ce Administrația americană a fost schimbată, de când președintele SUA, care are o presă extrem de negativă în zona democrat progresistă, a venit la putere? Nu s-a întâmplat niciun fel de schimbare în viața socială și politică?

Ba da. Au început să se vadă câteva schimbări, însă procesul de schimbare este unul care are loc lent, deoarece aceste cazuri și procese despre care vorbim n-au fost legiferate de sistemul politic, n-au fost legiferate de, hai să spunem, Congres sau președinte, de oameni care sunt trași la răspundere, la alegeri. Tot mai multe cazuri au fost legiferate de sistemul juridic, unde judecătorii sunt nominalizați și instalați pe termen de viață. Și, deci, cu toate că președintele Trump a început un proces îndelungat de a înlocui acei judecători cu alții care au respect față de Constituție și față de drepturile de bază ale Americii, este un proces care va avea loc pe termen lung. Un proces care ne cere răbdare și în care creștinii și alții vor mai trebui să sufere pentru o vreme.

Credeți că se va opri această suferință la un moment dat, iar creștinii vor înceta să mai fie prigoniți? Se poate reveni la acest statut de dinainte de decizia Curții Supreme – vorbim de decizia prin care 5 judecători, a fost un vot de 5 la 4, în care 5 judecători au impus pe toată suprafața Americii căsătoria homosexualilor, deși zeci de state americane o respinseseră prin referendum. Deci, credeți că – repet întrebarea – se mai poate reveni în America profundă la un statu-quo de dinainte de decizia Curții Supreme?

Odată ce „cămila și-a băgat nasul sub cort”, este greu, dacă nu imposibil, să o dai înapoi afară. În principiu, decizia Curții Supreme ar putea fi anulată într-un alt caz, de o altă alcătuire a Curții Supreme în viitor. În practică, lucrul acesta este foarte, foarte greu. De multe ori văd în spațiul românesc, în discursul care are loc în România, îi văd pe activișii LGBT care întreabă „de ce avem nevoie de amendament constituțional?”. Pentru că Codul Civil deja interzice căsătoriile homosexuale. Ei bine, în America, Codul Civil interzicea căsătoriile homosexuale. Și același argument a fost folosit în America pentru a înfrânge, pentru a stopa eforturile, pentru a trece un amendament constituțional la nivel federal.

Ei bine, pentru că înțelesul căsătoriei nu a fost stabilit clar în Constituția Americii, am văzut cum cei 5 judecători, avocați în haine negre, netrași la răspundere de nimeni, nealeși de nimeni, au reușit să își impună voința lor asupra unui întreg popor și au decis ei pentru noi ce înseamnă căsătoria. Și pentru că tocmai Constituția unei țări este documentul suprem, un document care stă deasupra altor legi – prin această decizie, cu o singură semnătură, ei au reușit să invalideze tot Codul Civil și toate legile din oricare alt stat care ar fi menținut căsătoria între un bărbat și o femeie. De ce este necesar un amendament constituțional? Pentru că fără un amendament constituțional care stabilește clar că familia și căsătoria sunt alcătuite de un bărbat și o femeie pe consimțământul lor liber, cu siguranță, fără niciun dubiu, în doar câțiva ani, căsătoriile homosexuale vor fi legalizate în România. Ori de o legislatură căreia nu-i pasă de voința poporului, ori de judecători activiști de la Curtea Constituțională. Numai în cazul în care căsătoria este protejată și stabilită în Constituție, atunci și numai atunci poporul român va avea siguranța că această instituție de bază va fi definită și stabilită după voința poporului, așa cum trebuie să fie.

Ați fost alături de Kim Davis în vizita pe care a făcut-o în România exact acum un an. Chiar zilele trecute „România liberă” a scris despre această funcționară care a preferat să-și păstreze libertatea de conștiință – chestiune care a costat-o libertatea. Ați apărat-o, cunoașteți bine cazul. A reușit să scape de învinuirile aduse? Și înainte de a spune dacă a reușit să scape, să prezentați foarte pe scurt cazul ei, pentru publicul care încă nu știe despre ce este vorba.

După ce Curtea Supremă a Americii a născocit acest drept fundamental în Constituție – al căsătoriilor homosexuale – lui Kim Davis, ca funcționar public, i s-a cerut să elibereze certificate de căsătorie homosexuale, și anume să le semneze, cu numele ei să elibereze aceste certificate. Ea a spus că nu poate, conștiința ei nu o lasă să facă lucrul acesta. Și a cerut doar o simplă acomodare. A spus: „Uitați-vă, oameni buni. Pe lângă mine, în statul Kentucky sunt alți 136 de funcționari și, după cum se vede, niciunul din ei nu are remușcări, nu are convingerile pe care le am eu. Mergeți, vă rog, la unul dintre ei. Uite aici e adresa, unul din ei este la doar 10 minute distanță de biroul meu. Mergeți, vă rog, la ei. Nu mă forțați pe mine să îmi violez conștiința în felul acesta“.

Lucrul acesta este foarte important, pentru că în mass-media internațională Kim Davis a fost caricaturizată ca fiind una care și-ar fi pus trupul ei între trupurile gay și altarul de nunți și a fost determinată cu orice preț să oprească toate căsătoriile gay din toată țara și din toată lumea. Asta nu este adevărat deloc. Ca avocatul ei, știu cazul pe care l-am pledat în tribunalele în care a fost dusă. Și pot să spun limpede că singurul lucru pe care ea l-a cerut a fost să nu fie personal implicată, să nu fie forțată să-și pună semnătura ei. Ei bine, nu s-a dorit deloc o astfel de excepție pentru Kim Davis. A fost dată în judecată, iar când judecătorul i-a spus că ea, personal, trebuie să semneze aceste certificate – când ea a spus că nu poate să facă lucrul acesta și că îi e mai mare teamă de Dumnezeu decât de un judecător – atunci a fost încătușată, a fost pusă în haine de condamnat și dusă direct la închisoarea din Kentucky. A devenit un prizonier de conștiință în țara tuturor libertăților.

Ei bine, după vreo 6 zile de închisoare, când ea a făcut clar faptul că era gata să moară decât să-și compromită conștiința și pe măsură ce mulți oameni au venit din toată țara – mii și mii de oameni au venit în fața acestei închisori să demonstreze, să pledeze pentru libertatea ei, ea a fost în final eliberată și, după mai multe instanțe legale, exact derogarea pe care ea a cerut-o înainte a fost găsită pentru ea, în așa fel încât s-a reîntors în funcția ei și de atunci până astăzi nu a semnat în niciun certificat de căsătorie homosexuală. Deci și-a păstrat conștiința și credința.

Ce aș vrea să precizez, însă, este că cu toate că am câștigat cazul și libertatea ei, cu toate că am schimbat legea din statul Kentucky și că am câștigat această derogare nu numai pentru ea, dar și pentru alții care sunt în aceeași situație: homosexualii care au dat-o în judecată, chiar și astăzi, deci 3 ani mai târziu, mențin procesele legale împotriva lui Kim Davis. Hărțuirea ei nu s-a terminat încă. Și în procesele care chiar și astăzi sunt pe rol, activiștii de la LGBT mențin că au fost – în engleză se spune „emotionaly distress“ – adică le-a cauzat stres mental și emoțional. Nu pentru că ei nu au primit certificatele de căsătorie – pentru că le-au primit chiar de atunci – au fost semnate de alții -, dar însuși faptul că au fost semnate de alții, faptul că nu le-a semnat ea, asta a fost pentru ei un lucru care i-a afectat emoțional. Respingerea asta ei n-au putut să o accepte, iar azi ei cer mai multor tribunale să o amendeze pe Kim Davis și să le dea despăgubiri de sute de mii de dolari. Deci asta este „toleranța” de care Kim Davis și alții beneficiază.

Vă dau un citat din Kim Davis, o frază pe care a spus-o ea când a fost la București: „Ce pot să spun cu siguranță este că dacă familia ar fi fost definită în Constituție ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, eu nu aș fi petrecut 6 zile în închisoare“. Ce mesaj ne puteți da acum, când mai sunt câteva zile până la referendumul național de modificare a Constituției, prin care se va stabili că familia este definită normal drept căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Trebuie să menționez faptul că acest referendum a unit toate cultele creștine, dar s-au raliat inclusiv liderii religiilor abrahamice – vorbim de musulmani, vorbim de mozaici – deci toată lumea a fost alături de acest demers de modificare a Constituției. Deci, un mesaj de final.

Un lucru este cert și nu avem niciun dubiu. Dacă familia și căsătoria nu sunt definite în mod clar în Constituția României, în documentul suprem de guvernare al României, atunci în 5, 6, cel mult 10 ani, România, ca și America, și ca și cele mai multe țări din Occident, va avea și ea căsătorii homosexuale, impuse ori de Curtea Constituțională, ori de Parlamentul României.

Românie, ai o șansă istorică de a decide pentru tine însăți ce înseamnă căsătoria, ce înseamnă familia. Iar dacă ratezi această ocazie, dacă ratezi această șansă istorică, nu cred că vei mai avea alta. Așa că încurajez poporul meu român, pe care încă-l iubesc și de care încă îmi pasă așa de mult, să nu calce pe urmele Americii și să-și croiască propria istorie și propriul destin. Acum ori niciodată, Românie, acționează pentru a proteja această instituție!

Nu, copiii nu sunt deloc bine în familiile „unisex“

Promovată prin filme, teatre, evenimente culturale și narațiuni mediatice, imaginea „familiei“ LGBTQ fericite și armonioase care asigură copilului un mediu iubitor și sănătos de creștere are rolul de a reduce opoziția față de adopția copiilor de către cupluri de același sex.

O astfel de tactică se rezumă la un exercițiu de PR, adică de manipulare a publicului, exercițiu care substituie cinic dezbaterea din spațiul public cu propagarea unei mitologii.

Desigur că această imagine idealizată este cel puțin la fel de falsă cu imaginea idealizată a unei familii heterosexuale (de altfel, asistăm la un proces invers proporțional: cu cât mai mitologizată devine „familia LGBTQ“, cu atât mai demonizată și demitizată este familia heterosexuală). Dezbaterea publică nu ar trebui să constea în exerciții de PR, ci într-o confruntare rațională, bazată pe fapte, ghidată de interesul superior al copilului și de gradul de funcționalitate al familiei. Cât de funcțional este un cuplu homosexual care crește copii? Cât de funcțională este o „familie LGBTQ“ ca mediu de creștere și socializare a copilului?

Întrebări simple, la care este din ce în ce mai greu de dat un răspuns documentat. Nu pentru că ar lipsi dovezile și cei capabili să facă cercetări, ci pentru că lumea academică este sub o presiune enormă când vine vorba despre astfel de subiecte. Cei care se încumetă să facă cercetări pe astfel de teme sunt hărțuiți și contestați, indiferent de valoarea științifică a cercetării. Este limpede că imperativele ideologice au prioritate în fața celor academice. Neutralitatea, obiectivitatea, raționalitatea sunt demonetizate și considerate chiar subversive și reacționare. În cele ce urmează, prezentăm o serie de studii și mărturii care arată disfuncționalitățile unei „familii LGBTQ“, ale căror consecințe sunt suferite cel mai acut de către copii.

Studiul lui Regnerus

Cel mai complet dintre toate studiile realizate până în prezent pe tema adulților care au fost crescuți în cupluri de homosexuali este studiul sociologului Mark Regnerus (2012). Acesta analizează cea mai largă gamă de variabile și pe cel mai mare eșantion aleatoriu (randomizat) din câte au fost luate în considerare până acum. Studiul lui Mark Regnerus a produs o reacție intensă în mediile academice din America și în afara lor, în primul rând pentru rigurozitatea demersului științific, care nu poate fi contestat, dar și pentru rezultatele scandaloase pentru imaginea idealizată pe care o promovează lobby-ul LGBTQ – de exemplu, prin filme precum „The Kids are All Right“. Ca o paranteză, să ne aducem aminte de acest film, care a fost promovat la Muzeul Țăranului Român în anul 2013. Oferit de Ambasada SUA cu titlu gratuit în evenimentul numit „Luna Istoriei LGBT“, fapt care a atras un scandal, fiind oprit de către contestatarii conservatori care s-au opus ca MTR, dată fiind semnificația acestui așezământ cultural, să fie folosit ca platformă de propagandă LGBT.

Cele mai multe dintre studiile realizate înainte de Regnerus, de altfel amplu citate, se bazau pe eșantioane nealeatorii și foarte mici, nereprezentative, care nu permiteau generalizarea rezultatelor pentru toate familiile de gay și lesbiene din America. Pe de altă parte, Regnerus a intervievat 2.988 de tineri adulți, cu privire la un larg spectru de chestiuni economice și educaționale, romantice și de experiență sexuală, despre abuzul de droguri, violență, etc. Subiecții au fost împărțiți în funcție de experiența de familie pe care au avut-o: familie formată din părinți naturali, din părinți divorțați, dintr-un singur părinte, din părinți adoptivi recăsătoriți, din mame care aveau relații sexuale cu lesbiene (ML – Mamă Lesbiană) sau tați care aveau relații sexuale cu gay (TG – Tată Gay).

Într-o altă sistematizare a rezultatelor, adulții din familii de gay și lesbiene s-au dovedit:

„mult mai predispuși să se identifice pe ei înșiși ca homosexuali;

mult mai predispuși să devină asistați social;

cu șanse mai puține să fie angajați;

mai predispuși să sufere de o boală cu transmitere sexuală;

mult mai predispuși să fi avut recent gânduri de sinucidere;

mult mai predispuși să relateze că au suferit un viol;

mult mai impulsivi și mai incapabili de a‑și controla impulsurile;

mult mai predispuși la fumat;

mai mari consumatori de programe tv;

mai expuși riscului de a fi arestați;

mai predispuși să pledeze vinovați în acuzația de crimă;

mult mai deprimați;

mai puțin predispuși să afirme că sunt capabili să depindă de alții;

mai puțin predispuși să se fi simțit în siguranță în familia lor;

mai predispuși la promiscuitate;

mai predispuși să aibă nevoie de terapie pentru o boală mentală“.

Rezultatele l-au determinat pe Regnerus să concluzioneze: „Datele ne arată în mod clar că acei copii care își petrec întreaga copilărie cu mama lor, care este căsătorită cu tatăl lor, se dovedesc mai capabili să reușească în viață ca adulți într-o mulțime de domenii, mai ales dacă părinții rămân căsătoriți până în ziua sondajului, adică până la vârsta adultă a copilului.“

La apariția studiului, lobby-ul LGBTQ l-a atacat intens pe autor, considerându-l drept o amenințare la agenda sa ideologică și politică. În ciuda faptului că Regnerus a precizat că studiul nu a avut ca scop subminarea sau afirmarea „dreptului la căsătorie“ pentru homosexuali, sociologul a fost atacat în plan personal și profesional și acuzat de abateri științifice.

Printre mulți alții, cunoscutul activist LGBTQ Scott Rosensweig a făcut o cerere oficială către Universitatea din Texas, Austin, unde Regnerus este profesor asociat, ca să investigheze cazul și să‑l concedieze pe Regnerus pentru concluziile studiului. Astfel, sub presiunea unui adevărat linșaj profesional, a fost nevoie să se lanseze o anchetă științifică, pentru a se elabora un raport privind metodologia și obiectivitatea rezultatelor obținute de Regnerus. Ancheta, condusă de un consultant independent care a fost ulterior numit la conducerea Oficiului de Cercetare și Integritate al Statelor Unite, a respins pe rând toate sesizările făcute, într-un raport final:

„Cercetarea a fost realizată în mod corespunzător și nu este justificată niciuna dintre acuzațiile de abatere științifică depuse împotriva profesorului asociat Mark Regnerus.“

Desigur, dacă metodologia ar fi fost viciată în vreun punct, lucru care se întâmplă, din păcate, cu o parte din literatura științifică dedicată acestei teme, atunci studiul ar fi fost retras de pe site-ul oficial al revistei Social Science Research, una dintre cele mai bune publicații americane din domeniu – ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, cariera științifică a lui Regnerus nu a putut fi știrbită. Acesta a publicat recent, în 2017, volumul „Cheap sex. The Transformation of Man, Marriage, and Monnogamy“, la prestigioasa și pretențioasa Oxford University Press.

Mărturiile unor copii crescuți în cupluri homosexuale

Există și numeroase mărturii ale unor copii crescuți de doi homosexuali sau de două lesbiene. De exemplu, Dawn Stefanowicz, o femeie din Canada, țară care a legalizat „mariajele“ homosexuale în 2005, a fost crescută de un cuplu de homosexuali. Stefanowicz povestește în cartea ei „Out from Under: The Impact of Homosexual Parenting“ că în copilărie a fost martora schimburilor de parteneri între cuplurile de homosexuali, a fost dusă la plaje nudiste, feminitatea ei nu a fost afirmată, iar stilul de viață în care a crescut a rănit-o foarte mult. În prezent, Stefanowicz se oferă să consilieze persoanele care au trecut prin aceeași experiență traumatizantă și le cere tuturor guvernelor să sprijine căsătoria dintre bărbat și femeie, familia naturală și drepturile acesteia.

Dawn Stefanowicz acuză, de asemenea, restrângerea libertății de exprimare în Canada, imediat după legalizarea  „căsătoriilor“ între persoanele de același sex. Pentru că, spune ea, a devenit imposibil să îndrăznești să te pronunți împotriva lor și riști consecințe disciplinare care merg până la concediere.

„Căsătoria homosexuală redefinește chiar noțiunea de părinte“

Heather Barwick este o fostă activistă LGBTQ transformată în militantă pentru drepturile copilului. Heather a fost crescută de mama ei și de partenera lesbiană a acesteia. Heather scrie: „Căsătoria între cuplurile de același sex îi refuză copilului fie o mamă, fie un tată, în timp ce acestuia i se spune că e un amănunt lipsit de orice importanță. Că lucrurile sunt oricum la fel. Dar nu sunt deloc la fel. Mulți dintre noi, mulți dintre acești copii suferim. Absența tatălui meu a creat un gol uriaș în mine, și am tânjit, în fiecare zi, după un tată. Am iubit-o pe partenera mamei mele, dar o altă mamă nu a putut niciodată să-l înlocuiască pe tatăl pe care l-am pierdut.“ Mai departe, ea arată: „Căsătoria homosexuală nu face doar să redefinească căsătoria, ea redefinește și noțiunea de părinte. Promovează și normalizează o structură familială care ne neagă, în mod necesar, ceva prețios și fundamental. Ne neagă ceva ce ne dorim și după care tânjim, în timp ce ne spune că nu avem nevoie de lucrul de care avem în fapt nevoie, în mod natural, atât de tare. Că vom fi bine. Dar nu suntem bine. Suferim foarte tare.“

Heather conchide: „Copiii crescuți de cuplurile de același sex nu pot să se plângă. Și nu este vorba doar de mine. Suntem atât de mulți în aceeași situație. Mulți dintre noi sunt prea prețioși să vorbească și să vă povestească despre suferințele și durerile noastre, deoarece, nu se știe din ce motiv, se pare că nu ascultați. Că nu vreți să auziți. Dacă spunem că suferim deoarece am fost crescuți de părinți de același sex, suntem fie ignorați, fie etichetați ca «promotori ai urii.»“

„Am suferit în feluri pe care sociologii nici măcar nu ar ști cum să le catalogheze“

Robert Oscar Lopez a fost crescut de un cuplu de lesbiene în Statele Unite. Lopez provine din părinți portoricani, care sunt descendenți „ai unor sclavi africani“, și se identifică drept „bisexual“. În 2012, a publicat un eseu intitulat „Growing up with two Moms“, în care povestește în detaliu experiențele sale din copilărie. Redăm câteva fragmente:

„Să crești cu doi părinți gay a fost foarte dificil, și nu din cauza discriminării la care aceștia ar fi fost supuși din cauza vecinilor“, scrie Lopez. „Oamenii din comunitatea noastră nu știau ce se petrecea, cu adevărat, la noi în casă. (…) În interior, totuși, eram foarte confuz. Când familia ta este atât de radical diferită de oricine altcineva din jurul tău, crești și devii un ciudat. Nu am nici un fel de tulburări mentale sau de boli fizice. Pur și simplu, am crescut într-o casă atât de neobișnuită, încât am fost condamnat să devin un marginal social.“

„Băieții de vârsta mea au învățat toate legile nescrise ale decenței și ale limbajului corporal în familie; au înțeles ce era potrivit și ce era nepotrivit să spui în anumite situații; au învățat atât mecanismele sociale tradiționale masculine, cât și mecanismele sociale feminine. (…) Ei au învățat, în mod tipic, cum să fii curajos și neșovăitor de la modele masculine, și cum să scrii mesaje de mulțumire și să fii sensibil de la modele feminine. Acestea sunt, desigur, stereotipuri, dar stereotipurile sunt foarte utile când părăsești, în mod inevitabil, siguranța rulotei lesbiene a familiei tale și trebuie să gândești și să muncești într-o lume în care toți trăiesc conform unor reguli stereotipice – chiar și homosexualii.“

„Eu nu am avut nici un fel de model masculin pe care să îl urmez, iar mama mea și partenera ei nu semănau nici cu tații tradiționali, și nici cu mamele tradiționale. (…) Familia mea nu era nici tradițională, nici convențională. Am suferit din cauza acestui lucru în feluri pe care sociologii nici măcar nu ar ști cum să le catalogheze. Și nesigur pe mine, și grosolan, aveam să trec drept un ciudat până și în ochii unor adulți gay și bisexuali care nu aveau deloc răbdare cu cineva ca mine. Eram la fel de ciudat pentru ei, pe cât eram pentru heterosexuali.“

Mitul familiei homosexuale non-violente

Mai trebuie adăugat că imaginea „familiei homosexuale“ este, adesea, o imagine idealizată – aceste „familii“ sunt prezentate drept pașnice și echilibrate, un mediu ideal pentru creșterea copiilor și un model pentru „familiile tradiționale“ care sunt, în mod obligatoriu, violente și abuzive.

În fapt, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Doi activiști homosexuali, Patrick Letelier și David Island arată în „Men Who Beat Men Who Love Them“ următoarele: „probabilitatea actelor de violență în cuplurile gay este MATEMATIC DUBLĂ față de cuplurile heterosexuale… credem că 650.000 de bărbați gay sunt victime ale violenței domestice în fiecare an în Statele Unite.“

Un studiu din 2003 constată că, în rândul homosexualilor, se înregistrează cele mai mari rate de consum de diferite droguri, depresie, violență domestică și abuz sexual în copilărie. (Sursa: Stall și colaboratorii, 2003, Association of co-occuring psychosocial health problems and increased vulnerability to HIV/AIDS amoung urban men who have sex with men, în American Journal of Public Health, 93(6), 939-942)

La aceleași concluzii ajunge și GMLA – Asociația Medicală a Gay-ilor și Lesbienelor (Sursa: Silenzio, 2010, „Top 10 Things Gay Men Should Discuss with their Healthcare Provider“, San Francisco: Gay & Lesbian Medical Association).

Nu este deloc onest, așadar, să compari în permanență cele mai bune cazuri din cadrul „familiei homosexuale“ cu cele mai rele cazuri din partea „familiei tradiționale“. Faptul că aceste „familii LGBTQ“ ar fi un exemplu de pacifism și de echilibru este, așadar, un alt mit – după cum demonstrează studiile realizate chiar de activiștii și de cercetătorii homosexuali.

Cunoscutul psihoterapeut Jordan B. Peterson, chestionat asupra creșterii copiilor de către cupluri homosexuale, a răspuns: „Copiii au nevoie de modele de ambele sexe. De aceea, cred că familia este cea mai viabilă unitate socială de bază a umanității: tată, mamă, copil. Dacă încerci să o fragmentezi, să o pulverizezi, vei plăti un preț.“

Ziarul Lumina:

Definiția clară a căsătoriei va da direcția educației în școli

Modul în care definim căsătoria acum va influența generațiile viitoare, întrucât de definiția căsătoriei se leagă reglementarea multor altor instituții și realități juridice în societate, afirmă Adina Portaru, avocat la ADF International, organizație cu statut consultativ la ONU și acreditări la instituții europene importante și care apără dreptul oamenilor de a-și manifesta liber credința religioasă. Potrivit acesteia, efectele provocate de legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex în anumite țări sunt vizibile mai ales în domeniul educației, libertății de exprimare, de asociere și al libertății contractuale.

Ați monitorizat încă de la început evoluția iniți­a­tivei civice de clarificare a defi­niției căsătoriei din Con­sti­tuția României. Cum caracterizați această ini­ția­tivă?

Am susținut inițiativa cetățe­nească, trimițând încă din 2016 o intervenție Curții Consti­tuționale a României, recomandând acesteia să avizeze pozitiv propunerea pentru revizuirea Legii fundamentale. Vorbim despre un demers civic legal, consti­tuțional, în conformitate cu juris­prudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. În momentul de față există o concordanță în spiritul legii între Codul Civil și Constituție, însă nu și în litera legii.

Scopul inițiativei cetățenești este tocmai acesta: de a întări protecția căsătoriei în Consti­tuția României, prin aducerea definiției căsătoriei din Consti­tuție în concordanță textuală cu aceea din Codul Civil articolele 258 (4) și 259: „Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”.

Această inițiativă are o importanță care vizează mai multe planuri. În primul rând, se referă la instituția fundamentală, de bază a societății noastre: căsătoria. Modul în care definim căsătoria acum va influența generațiile viitoare, întrucât de definiția căsătoriei se leagă reglementarea multor altor instituții și realități juridice în societate. În al doilea rând, este prima inițiativă cetățenească de după căderea comunismului, ceea ce constituie semnul unei democrații sănătoase. Mai mult, sprijinul de care se bucură acest demers reflectă faptul că românii doresc să traseze și să consfin­țească juridic, constituțional ­valori reprezentative pentru ­neamul nostru.

Mă bucur că prezenta ini­țiativă cetățenească a reușit să coaguleze românii din țară și din diasporă în a susține o protecție sporită căsătoriei. Locuind în diasporă, vă pot spune că există foarte mulți români care se bucură că, în sfârșit, inițiativa cetățenească a fost activată, că la nivel juridic nu a rămas doar o literă de lege și că putem vota pe acest subiect atât de important.

De ce este nevoie de pro­tecția constituțională a căsătoriei în contextul ­actual? Este realmente în pericol aceasta?

Clarificarea definiției căsătoriei în Constituția României aduce nu doar coerență juridică (punând Constituția în con­cordanță cu Codul Civil în acest domeniu), dar pune și la adăpost căsătoria de posibile reinterpretări judiciare care ar ignora spiritul legii. De exemplu, dacă se păstrează termenul neutru de „soți” din definiția constituțională a căsătoriei, atunci el ar putea fi interpretat, pe calea activismului judiciar, ca reprezentând altceva decât un bărbat și o femeie. De pildă, doi sau mai mulți bărbați, două sau mai multe femei și orice alte combinații în acest sens. Am văzut deja acest lucru întâmplându-se cu privire la termenul de „soți” din Directiva 2004/38 privind libera circulație a persoanelor.

S-a argumentat că tema căsătoriei nu ar fi o prioritate acum pentru România, când există multe alte probleme precum divor­țurile în creștere, despăr­țiri, familii monoparentale, și că acest referendum nu este necesar. Cum co­mentați toate acestea?

Definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie este un prim pas spre rezolvarea celorlalte probleme. Este nevoie de o definiție clară, consti­tuțională, pentru a trasa liniile educației din școli, ale drepturilor, obligațiilor și beneficiilor conexe instituției căsătoriei.

Este adevărat că România are o cale lungă de străbătut ca să întărească juridic căsătoria și să vină în ajutorul familiilor monoparentale sau al celor despăr­țite prin migrația masivă. Fiecare problemă trebuie luată pe rând și trebuie să-și găsească un răspuns adecvat. De asemenea, norma juridică nu este o simplă oglindă a unei realități mai mult sau mai puțin frumoase. Ea trebuie să exprime situ­a­ția ideală, modelul ideal și că statul nu trebuie să pună copilul într-o stare de abandon inten­ționat.

Care este statutul căsătoriei în țările Europei și în alte state ale lumii în prezent?

15 din 28 de state ale Uniunii Europene recunosc și protejează căsătoria doar ca uniune dintre un bărbat și o femeie, iar șapte dintre ele prevăd acest lucru în Constituție. România ar putea deveni a opta țară din Uniune care introduce în Constituție definiția căsătoriei doar ca uniune dintre un bărbat și o femeie.

În plus, „căsătoria” între persoane de același sex este reglementată în mai puțin de 30 de state din întreaga lume. Vorbim deci doar de 30 de țări din 193 de state membre ale Orga­nizației Națiunilor Unite, care au introdus „căsătoria” între persoane de același sex. Așadar, este clar că argumentul adus împotriva inițiativei cetățenești, că ar limita anumite drepturi sau ar contrazice legislația actuală, nu se susține.

Lucrați la o organizație care apără drepturile cetățenești și libertatea de conștiință. Dați-ne câteva exemple despre felul în care redefinirea căsătoriei, mai precis legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex, a afectat alte drepturi și libertăți co­nexe.

Din momentul în care căsătoria nu mai este definită ca uniune dintre un bărbat și o femeie, soț și soție, tată și mamă, atunci căsătoria va deveni un simplu contract. Întrucât contractele sunt maleabile, dacă există voință juridică, întrebarea care se pune este: De ce am „limita” căsătoria doar la doi parteneri? De ce am „limita-o” la persoane care nu sunt rude apropiate? De ce am „limita-o”, setând o vârstă minimă de la care se poate încheia? Nici una din aceste întrebări nu și-ar mai găsi un răspuns clar în cazul definirii căsătoriei ca fiind altceva decât uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Efectele provocate de legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex sunt vizibile mai ales în domeniul educației, libertății de exprimare, de asociere și al libertății contractuale.

În multe astfel de țări, a spune că bărbatul și femeia sunt diferiți biologic și că, de fapt, căsătoria este uniunea dintre un bărbat și o femeie provoacă, în cel mai bun caz, un scandal soldat cu publicitate negativă, iar în cel mai rău caz, amenzi usturătoare pentru „discurs incitator la ură” și pierderea locului de muncă.

În Marea Britanie, agențiile de adopție catolice au fost nevoite să se închidă, să se dizolve, deoarece doreau să plaseze copii doar în cupluri formate dintr-un bărbat și o femeie, voind astfel să le ofere copiilor atât o mamă, cât și un tată. Remarcabil este faptul că aceste agenții aveau o rată foarte mare de succes în a plasa copiii „dificil” de adoptat, adică pe cei cu dizabilități sau cu un trecut familial complicat. Din cauza redefinirii căsătoriei și a legislației de egalitate introduse în Marea Britanie, aceste agenții au fost for­țate să se închidă.

În SUA există foarte multe cazuri de artiști florali, designeri, cântăreți și compozitori care sunt forțați, în pofida obiecției de conștiință, să participe la celebrarea așa-ziselor „căsătorii” între persoanele de același sex. Nu vorbim despre refuzul de a servi persoane gay – acest lucru ar fi desigur injust și discriminatoriu. Vorbim despre refuzul de a participa activ în celebrarea căsătoriilor între persoane de același sex prin contribuția directă, artistică și de creație în această ceremonie.

Poate cel mai frapant efect al legalizării „căsătoriei” între persoane de același sex este în domeniul educației, unde părin­ților le este subminat dreptul de a-și instrui copiii conform propriilor convingeri filosofice și religioase. Educația sexuală agresivă, începând încă de la primele clase ale școlii primare, este completată cu promovarea ideologiei de gen. În Spania se află în dezbatere un proiect de lege care prevede că tinerii pot obține hormoni de blocare a pubertății fără acordul părin­ților și fără consultarea unui psiholog în acest sens. Vedem deja că în Marea Britanie numărul copiilor care apelează la clinici de identitate de gen aproape că se dublează de la an la an.

Românii trebuie să învețe din experiența statelor care au introdus căsătoria între persoane de același sex și să voteze conform propriei conștiințe.

Catalin Sturza: Restrângerea libertății de exprimare, inclusiv religioasă

Legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex riscă să fie declanșatorul re­strângerii unor libertăți concrete și înrădăcinate – cea de conș­ti­ință, cea de exprimare, cea religioasă, cea de îndrumare și educare a copilului în conformitate cu convingerile părintelui – în schimbul instituirii unui privilegiu: pretinsa „egalitate” în privința căsătoriei.

Dacă acum, când „căsătoria” între persoanele de același sex nu este acceptată de lege, susți­n­ătorii păstrării căsătoriei în limitele firești sunt etichetați ca homofobi, practicanți ai discursului urii, înapoiați-inadaptați, ne dăm seama că după legalizarea acestei „căsătorii” toate calificativele acestea ar putea deveni într-un orizont oarecare de timp încadrări juridice apte să ducă la sancțiuni, autocritică, cursuri de reabilitare-reeducare, demiteri, amenzi, recuperare/reintegrare psihosocială și alte asemănătoare. Nu este produsul imagi­nației mele – ilustrez această premisă prin trei exemple deja celebre în spațiul occidental. Dincolo de acestea, exemplele din lumea occidentală sunt mult mai numeroase.

În anul 2014, Berndan Eich, creatorul limbajului de programare JavaScript şi cofondator al companiei Mozilla, a fost nevoit să demisioneze din funcţia de CEO al Mozilla după un scandal în care a fost acuzat că a donat 1.000 de dolari pentru susţinerea căsătoriei între un bărbat şi o femeie, în California. Tot ce a făcut Berndan Eich a fost să susţină printr-o finanţare minimală, în calitate de persoană privată, căsătoria dintre un bărbat şi o femeie – nu a spus nimic care să ofenseze pe nimeni, şi-a urmat, doar, propria conştiinţă, într-o dezbatere în care libertatea de conştiinţă este adeseori invocată. Şi pentru aceasta a fost linşat în mediul online şi a fost nevoit să demisioneze de la conducerea propriei companii. Scandalul a ridicat întrebări serioase cu privire la libertatea de exprimare şi libertatea de conştiinţă în Statele Unite ale Americii.

În anul 2012, Jack Phillips, patronul Masterpiece Cakeshop, a refuzat să facă un tort pentru „căsătoria” a doi bărbați, invocând motive religioase şi recomandându-le un alt cofetar care să accepte să le facă tortul. Este important să ştim şi că Phillips le-a spus clienţilor săi că poate să le furnizeze orice fel de produs de cofetărie pentru orice fel de prilej de sărbătoare, dar nu un tort care să celebreze nunta lor, de vreme ce aceasta contravine credinţelor sale religioase. În loc să urmeze recomandarea, cei doi au depus o plângere de discriminare la Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado.

Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado l-a găsit pe Phillips vinovat şi a ordonat „reeducarea” bărbatului, timp de doi ani – şi nu doar a lui, ci şi a angajaţilor acestuia. Phillips a făcut apel la un tribunal local, apoi, în 2015, la Curtea de Apel din Colorado – şi a pierdut în ambele cazuri. Curtea Supremă din Colorado a refuzat să audieze cazul în 2016, dar Phillips a fost susţinut de The Alliance Defending Freedom (ADF), care a cerut Curţii Supreme a Statelor Unite să-l audieze. În cele din urmă, Curtea Supremă americană a acceptat cazul.

Lobby-ul activist a convins o serie de corporaţii şi de personalităţi din lumea americană să depună un Amicus Curiae împotriva lui Phillips. Începând cu 2012, cofetarul a primit numeroase „emailuri pline de ură”, „ameninţări cu moartea” şi „telefoane obscene” – o altă strategie comună de intimidare pe care am văzut-o şi în cazul familiei pastorului McIlhenny din San Francisco, hărțuită timp de trei ani de activiști. Totuşi, Phillips a avut şi susţinători – o serie de personalităţi afro-americane i-au luat apărarea, susţinând că refuzul lui de a face un tort pentru o „nuntă” homosexuală nu poate fi asociat, în nici un fel, cu discriminarea rasială. Pe lângă re­educare, cofetarul a fost obligat să nu mai facă nici un tort de nuntă – aşadar, dacă a refuzat să facă un tort pentru doi bărbaţi, el a fost obligat să nu mai facă torturi nici pentru căsătoria unui bărbat şi a unei femei. Prin această interdicție, a pierdut cam 40% din veniturile afacerii.

După șase ani de litigii, în luna iunie 2018, Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit în cele din urmă, cu un raport de 7-2, că Jack Phillips NU a fost audiat şi tratat în mod echitabil de Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado, iar acest tratament injust a violat libera exercitare a libertăţii religioase prevăzută în Constituţia americană. Practic, cei şapte judecători au arătat, toţi, că Divizia din Colorado nu s-a raportat în mod neutru la credinţa creştină a lui Phillips, ci a dat o decizie care este, în esenţă, împotriva credinţei şi a viziunii creştine.

„Felul cum Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado a judecat acest caz nu a respectat obligaţia statului la o poziţie neutră din punct de vedere religios”, a arătat Curtea Supremă. „Modul în care Divizia a tratat cazul denotă o ostilitate clară şi de nepermis împotriva credinţei religioase sincere care a motivat refuzul [lui Phillips].”

Între timp, Jack Phillips a fost dat din nou în judecată, deoarece a refuzat să facă un tort care să marcheze schimbarea de sex a unei persoane transgender.

Am văzut acţiuni similare de hărțuire şi în alte cazuri, spre exemplu, Kim Davis, funcționa­rul de stare civilă trimis la închisoare pentru că a refuzat să semneze certificatul de căsătorie pentru doi bărbați, povestea că i-a rugat în numeroase rânduri pe cei doi să apeleze la un alt funcţionar de stare civilă care le-ar fi oficiat căsătoria. Cu toate acestea, cei doi bărbați reveneau în mod intenţionat la ea. Este o strategie de intimidare folosită de activiştii agresivi – aceea de a identifica un om care se opunea ideologiei lor, de a-l hărţui şi de a face din el un exemplu, pentru a descuraja, în acest fel, eventuale opoziţii viitoare. A se vedea şi acţiunile cvasiteroriste ale ACT-UP care au atacat în repetate rânduri enoriașii în diverse catedrale din Statele Unite și care, în timpul unui atac, au profanat Sfintele Taine, aruncân­du-le pe jos și călcându-le în picioare; acţiuni „celebrate” într-un film proiectat în faţa a 150 de liceeni din București, la Cinematograful „Elvira Popescu”.

Așadar, în mod clar, după legalizarea unor „căsătorii” între persoane de același sex nu va mai fi vorba despre acceptarea diferenței, ci despre abolirea ei. Și despre impunerea obligației de a numi diferitul ca identic – cu toate consecințele care decurg de aici.

Catalin Sturza/ stiripesurse: 

Ce ni se va întâmpla dacă Referendumul eșuează

Ni se spune, iar și iar, că acest Referendum nu are nici un fel de miză, că e inutil, că e lipsit de orice consecință practică. Trec rapid în revistă cinci consecințe negative ale unei posibile redefiniri viitoare a Căsătoriei, care ne arată tot atâtea mize cât se poate de palpabile ale acestui Referendum menit să protejeze definiția actuală.

1. Căsătoria este o instituție cu scopuri sociale, morale și spirituale clar definite, mai veche decât orice stat și decât orice partid politic (link aici). Nici un stat, sistem, partid politic sau politician nu are dreptul să modifice definiția Căsătoriei – care este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie. Prin acest Referendum, Statul nu este chemat să redefinească familia sau Căsătoria, ci doar să întărească la nivel legal și constituțional o definiție culturală a acesteia care corespunde unei practici universale și naturii umane însăși. Modificarea definiției Căsătoriei ar presupune deschiderea unei cutii a Pandorei, cu consecințe asupra întregii societăți.

2. Orice copil are dreptul să fie crescut de o mamă și de un tată. Legalizarea adopțiilor pentru persoanele de același sex ar decurge în mod direct din legalizarea „căsătoriei” homosexuale. Astfel de adopții experimentale încalcă interesul superior al copilului, care are dreptul să fie crescut de o mamă şi de un tată, nu de un Părinte 1 şi Părinte 2 (link aici). Ca să nu mai vorbim de traumele la care ar putea fi supuşi unii dintre aceşti copii (link aici către un studiu relevant), în condiţiile în care există numeroase mărturii în această direcţie ale unor copii trecuţi deja prin astfel de experiențe (link aici și aici).

3. Modificarea conținutului Căsătoriei va presupune și modificarea inevitabilă a tuturor conținuturilor predate în școli – de la modificarea manualelor școlare (link aici) la introducerea educaţiei sexuale de la vârste foarte mici (link aici), care i-ar încuraja pe copii să accepte şi chiar să experimenteze comportamente homosexuale (cum se întâmplă deja în unele locuri din Occident, link aici).

4. Modificarea conținutului Căsătoriei va presupune restrângerea drastică a libertăților fundamentale – a libertății de expresie, a libertății de conștiință, a libertății religioase și a libertății de educare a copiilor în conformitate cu convingerile părintelui. Nu e deloc ok ca un funcționar de stare civilă să fie trimis la închisoare deoarece a refuzat să semneze un certificat de „căsătorie” pentru doi bărbați (link aici), sau ca un pastor să fie trimis la închisoare deoarece a ținut o predică cu referințe biblice despre homosexualitate în biserică (link aici), să-ți pierzi jobul pentru că susții căsătoria între un bărbat și o femeie (link aici) sau să ți se refuze adopția unui copil pentru că ai convingerea creștină că homosexualitatea e un păcat (link aici). Și la noi, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării abia așteaptă să aplice niște amenzi: Csaba Asztalos a declarat în vară că a folosi expresia „familie naturală” constituie discriminare.

5. În sfârșit, modificarea conținutului Căsătoriei va presupune și deschiderea largă a porților pentru „lărgiri” viitoare ale Căsătoriei. Unde ne mai oprim, o dată porniți pe acest drum – legalizăm şi parteneriatele civile poliamoroase? Şi poligamia? Şi „sexul intergeneraţional”? Și apoi, ce?

Așadar, un vot DA pentru definirea Căsătoriei ca uniune doar între un bărbat și o femeie în Constituție este foarte important și ne poate proteja de toate aceste consecințe negative care afectează deja societățile care au modificat conținutul acestei instituții umane fundamentale.

Catalin Sturza:

„Toleranța” distilată

– cu toate ingredientele în cantități explozive, la un loc și la vedere: bigotism, aroganță, diabolizarea oponentului, incapacitatea de a asculta un argument. Și, desigur, „respect” pentru democrație – vedeți mesajul cu votul, de deasupra. Oare ce vor să ne demonstreze „progresiștii”, prin această tactică? Că acel hate speech „civilizat” al stângii regresiste de care mulți dintre românii din Diaspora s-au cam săturat deja până peste cap e deja peste noi? Că acest Referendum pentru Căsătorie care trage o linie imaginară în nisip în fața acestei deversări a dejecțiilor ideologice ar fi trebuit să aibă loc chiar mai devreme? Că trebuie să ne mobilizăm pe 6 și 7 octombrie, și să ieșim în număr cât mai mare la vot?

Ivona Boitan:

Adevărul e că mi-e foarte frică.

Gândul că de pe 7 octombrie am putea trăi într-o țară care pune libertatea sexuală mai presus de orice altă formă de libertate, mă sperie. Simplul fapt că există acest referendum este înspăimântător. El nu are nimic de a face cu comunitatea gay. Comunitaea gay e doar un cal troian băgat pe gâtul familiei. Familiei punct. Nu există alt fel de familii. Pot fi diferite forme de organizare socială, dar familia e aceea pe care nu trebuie s-o definim. Când începi să definești lași loc cuvintelor să schimbe o realitate.

Spuneam că mi-e frică. ca om care a tocit ceva coate prin jurnalism trebuie să recunosc că sunt mai bune campaniile lor decât ale noastre. Ei merg pe iubire. Noi mergem pe copii. Iubirea e un concept mai puternic fiindcă include copiii. Orice adult care a iubit și-a dorit o iubire âmplinită și se gândește că așa cum el vrea împlinirea în iubire așa o vrea și altul. Copiii vin , conceptual, pe planul doi ca o expresie a iubirii. Dar ei spun că iubirea poate avea și alte expresii, nu musai copiii. Să refuzi unui om dreptul de a iubi și a fi iubit pare inuman. Și chiar e. Confuzia dintre sex și iubire este de fapt problema. Identificarea iubirii cu expresia ei corporală.

Fluturarea noțiunii de patimă și păcat nu funcționează decât în cazul celor care frecventează biserica și aceia oricum nu mai trebuie convinși. Pentru ceilalți e doar o sursă de glume fără poantă. Poate greșesc, dar părerea mea este că ar trebui schimbat ton of voice al campaniilor, mutat accentul de pe zona duioasă și oarecum lacrimogenă dată de tema copiilor și a inocenței, chiar dacă în esență despre ei e vorba, pe cea mai lucidă și rațională a faptului că nimeni nu interzice dreptul nimănui la iubire și fericire ci se protejează o structură socială verificată. Familia e singurul tip de cărămidă din care se poate construi o societate rezistentă în timp. Familia a fost probată în timp ca ”celulă de bază” și așa trebuie să rămână. Practic nu e vorba de o structură identitară la nivel particular. Ci de una macro. Cred că noțiunea de ”familie tradițională” a fost o mișcare greșită care trebuie, dacă se mai poate, îndreptată. Nu apărăm familia tradițională ci familia. Doi homosexuali pot fi recunoscuți ca fiind o altă formă de structură socială căreia îi trebuie un alt nume și un alt statut. Sunt creativi, culți, educați, să inventeze. Orice, dar nu familie. Noi ieșim la referendum pentru ca un cuvânt, familia, să-și păstreze sensul pe care-l are din neam în neam și care s-a dovedit în timp eficient.
Doamne miluiește!

Iulian Cristian Herea:

Interesant ca in povestea hainelor imparatului, avem descrisa perfect societatea de maine. Avem acolo descrisa cea mai absurda situatie : cea in care hainele nu exista dar tot poporul le lauda in cor.

Avem si amenintarea perfecta : Gandeste-te la ce pierzi inainte sa deschizi gura. Daca spui adevarul, vei pierde tot ce ai. Daca minti nu ai nimic de pierdut ba s-ar putea sa mai si castigi ceva.

Croitorii smecheri din poveste sunt cei care astazi stau in spatele ideologiei LGBT. Avem si aici cele mai absurde pretentii pe care trebuie sa le acceptam : Ca doua persoane de acelasi sex s-ar putea casatori sau ca o femeie poate avea si … sau un barbat poate fi barbat si fara …

Putine credinte sunt atat de vechi in civilizatia umana. Oamenii credeau aceleasi lucruri pe care le credem noi astazi despre casatorie sau sexe si pe vremea cand credeau ca pamantul era plat, si cand au descoperit ca e rotund dar e totusi in centrul universului, si cand au descoperit ca are o forma mai ciudata si ca nu e nici macar in centrul universului.

Eu nu cred ca temele de atac sunt alese la intamplare. Cred ca noua revolutie vrea distrugerea completa a credintelor omului vechi si ca daca acceptam aceste idei, vom accepta orice altceva mult mai usor.

Amenintarea functioneaza si ea desi nu tot atat de perfect ca in povestea lui Andersen.
Se vede treaba ca omul este cu atat mai dispus sa accepte minciuna si sa minta, cu cat are mai multe lucruri de pierdut.
Sunt si exceptii, putine dar notabile, mai ales in randul celor care au extrem de mult de pierdut in aceasta viata – de exemplu cei doi designeri gay.
De partea cealalta avem oameni care se declara crestini dar care isi vand si viata cealalta fara nici un stres. Important e sa nu le spuna nimeni ca-s homofobi sau transfobi, bigoti, indoctrinati sau prosti de-a dreptul.

De asta am spus la inceput ca este o poveste care descrie perfect societatea de maine. Pentru ca astazi inca mai exista oameni care spun adevarul. Dar numarul lor scade in fiecare zi, sa nu ne facem iluzii ca nu se intampla asta. Panza care se tese in jurul nostru, ne va prinde pe toti si nu-i exclus ca peste ani sa celebram impreuna hainele cele noi ale imparatului.

Din fericire exista si o scapare. Ne-a oferit-o Hristos si ne-o reaminteste Andersen: “De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.”

In poveste, singurul care poate spune adevarul este un copil. Pentru ca adultii au deja mintea pervertita.

Catalin Sturza/ RL:

Adepții „toleranței” au sărit să țină lecții Bisericii

Văd că iarăși au sărit adepții „toleranței” să țină lecții Bisericii, după ce niște politicieni de la toate partidele (PNL , PSD, ALDE, PMP) s-au întâlnit să discute într-o biserică din Prahova.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum aplaudă bisericile transformate definitiv în discoteci, baruri sau săli de fitness în Franța, dar care ne spun apoi că o biserică nu trebuie să se transforme, timp de două ore, într-un spațiu de dezbateri pe teme civice în România.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum aplaudă discursurile ținute de politicieni musulmani în bisericile din UK sau din țările nordice, dar care ne spun apoi că niște politicieni creștini nu ar trebui să se întâlnească și să vorbească timp de două ore pe teme creștine într-o biserică din România.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum declară că altarele sunt doar o butaforie inventate de preoți ca să „manipuleze masele”, dar care ne spun apoi că s-a comis o mare blasfemie deoarece unii dintre acei politicieni au stat cu spatele la altar.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum aplaudă speech-urile ținute de transgenderi care le explică unor copii de grădiniță în unele țări mai „progresiste” că pot să fie de ce gen vor ei, dar care ne spun apoi că un preot nu ar trebui să calce niciodată într-o școală, și cu atât mai puțin n-ar trebui să le spună copiilor că Dumnezeu ne-a făcut de două sexe, bărbat și femeie.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum aplaudă temele „civice” promovate prin orice mijloace, chiar prin pătrunderea ilegală a unor inși de pe stradă în Palatul Parlamentului, dar care ne spun apoi că o temă civică nu ar trebui să fie promovată prin pătrunderea legală a unor politicieni într-o biserică.

Pentru toți aceștia, ridic trei întrebări:

a) Aveți idee care sunt instituțiile din centrul tuturor satelor și orașelor românești „tradiționale”? (hint: sunt două, au legătură și cu politica, și cu religia; și nu, nu vorbesc despre cazarma de pompieri)

b) Aveți idee care este principalul spațiu de socializare într-un sat sau într-un oraș de provincie – pentru bunicile și străbunicile care v-au crescut, și pe care voi le numiți „babe ignorante de biserică”?

c) Aveți idee cam unde erau păstrate toate registrele de stare civilă, în România, cam până în secolul 20? În eventualitatea puțin probabilă că ați vrea să aflați ceva despre moșii și strămoșii voștri, aveți idee cam pe unde ar trebui să vă duceți și să căutați? (hint: nu, nu pe Internet; și nici la Primărie).

Ok, întrunirea respectivă – care, repet, a unit în jurul unei teme civice aproape toate partidele politice – poate a avut un ușor aer de comedie balcanică de Kusturica. Dar toate aceste isterizări „tolerante” și „seculare” au un aer de comedie mult mai proastă; al cărei afiș ar putea să fie posterul acela cu „Religia e opiumul pentru popoare – protejați-vă copiii de popi.”

Anghel Buturuga:

Hitler impotriva casatoriei crestine (o reluare)

S-a facut si se face ceva vorbire despre cum vine Hitler inapoi pe valul referendumului. Eu zic sa lasam balivernele si sa vedem exact ce gandea respectivul despre casatorie. Si sa gasim apoi asemanarile cu tabara progresistilor.

Ce gandea cu adevarat Hitler despre casatorie putem afla din Table Talks, unde acesta isi expunea viziunea despre viata si lume apropiatilor sai.

Hitler nu suporta “prejudecatile” legate de sexul in afara casatoriei. Era un adept al casatoriei “romantice”, privilegiind drept unica motivatie a unirii atractia reciproca (angajamentul era mai putin important). Nu suporta casatoria burgheza, pe care o considera impotriva naturii. Nu era de acord cu regula catolica privind divortul. Era pentru casatorii mixte dpdv religios, chiar si rasial (cu conditia ca femeile sa nu fie…urate). Era adeptul confiscarii copiiilor din cadrul familiilor nefericite.

Hitler vorbea despre aceste lucruri in aceeasi perioada in care aplica Solutia Finala.

Intr-un cuvant, Hitler a fost un “progresist”. Conceptia sa asupra casatoriei n-are nicio legatura cu conceptia traditionala. Ideile sale asupra preeminentei statului fata de familie in privinta copiiilor supravietuiesc si astazi in Tarile Nordice, dupa cum bine stim.

HITLER’S TABLE TALK, 1941-1944 His Private Conversations, Enigma Books, 2000, p. 359 (pt primul citat de pe imagine)

Revolutia nazista si familia (o continuare)

“Progresistilor” le place sa evoce nazismul referindu-se la miscarile conservatoare contemporane pro-casatorie sau pro-familie. Si fac asta in timp ce vorbesc despre post-adevar si limbaj orwellian pe care-l atribuie, desigur, tot conservatorilor.

In realitate, regimul nazist a instituit un adevarat regim revolutionar asupra familiei. Familia se afla sub controlul total al statului. Relatiile firesti intre membrii familiei erau subordonate fidelitatii supreme fata de Fuhrer. De fapt, asa cum arata Claudia Koonz in Mothers in the Fatherland: Women, the Family and Nazi Politics, nazismul a atacat si ultimele vestigii ale vietii private familiale.

Hitler considera ca “totul, inca de la prima carte de povesti a copilului, trebuie sa serveasca statului” si voia sa instituie o cu totul noua ordine sociala in care cuplul sotului si sotiei sa fie inlocuit de cuplul soldatului si al mamei sale, ambii obedienti total Fuhrer-ului.

Statul nazist construia femeia, barbatul si copilul prin politici care priveau orice aspect al vietii familiale. Aceasta etatizare a vietii de familie, dragi progresisti, nu este, nu a fost si nu va fi niciodata pe agenda unui conservator. Mai mult decat atat, prin eugenism, nazismul introducea conceptii noi care trebuiau sa primeze asupra relatiilor firesti dintre parinti si copii. Important era sa fii genetic conform.

Modelul nazist al politicilor familiei e un produs al modernitatii si al conceptiilor dominante extrem interventioniste ale secolului trecut. Acest model are multe in comun cu cele progresiste si nimic in comun cu o conceptie conservatoare asupra societatii.

De ce nu trebuie sa ajunga niciodata “progresistii” la putere

Mihai Gheorghiu atacat verbal la emisiune, Catalin Vasile blestemat sa-si vada familia ucisa in fata ochilor sai, alti suporteri ai referendumului blestemati la randu-le de …atei.

Feministe fandosite care umilesc categorii intregi si persoane publice, defaimandu-le intr-un stil incalificabil. La TV, in emisiunile pe tema, oponentii referendumului sunt, invariabil, cu tafna, superiori, intrerup brutal oponentii, se stramba cand ceilalti iau cuvantul.

Ce se intampla? Chiar au luat-o in asa hal razna? “Progresistii” se auto-gratifica prin umilirea celorlalti. Pur si simplu ei se simt indreptatiti sa ii atace, defaime, agreseze pe ceilalti, abia pastrand aparentele (nu intotdeauna). Si asta pentru ca ceilalti, majoritari astazi, vor sa-si spuna parerea despre casatorie.

Aceasta reactie arata cat de necesar e referendumul. Si mai arata ca “progresistii” nu trebuie sa ajunga niciodata la putere. La ce nivel de ura galgaie in ei, se vor razbuna cumplit. Oricum o fac deja, cu resursele disponibile astazi, dar sa ii vezi la putere si cu sprijin puternic extern…

Catalin Sturza (fb):

Mihail Neamțu e linșat pe Facebook în cercuri intelectuale mai fine și mai puțin fine după emisiunea de la Rareș Bogdan, deoarece ar fi îndrăznit să asocieze mișcarea de emancipare LGBT cu pedofilia.

Să ne uităm puțin la argumente – așa cum ne-am obișnuit. Cu articole și studii științifice, multe dintre ele ale unor activiști LGBTQ.

Acest articol (goo.gl/zU781d) arată, de pildă, că includerea „sexului transgenerațional” pe agenda ideologiei LGBTQ este o „întrebare deschisă”. Dintr-un articol publicat chiar pe portalul Adevărul (goo.gl/Wy1Na3) aflăm că alianțele dintre grupările gay și unele grupări de pedofili s-au manifestat până în trecutul recent. Până nu demult ILGA (internaționala gay din care face parte și ACCEPT) a inclus o asociație asumat pedofilă, North American Man/Boy Love Association sau NAMBLA (link la Wiki: goo.gl/QZeYuJ).

Într-un studiu din anii ‘90 (goo.gl/XfE7gS) se pune pe același plan, prin raportare la patternurile politicilor sexului, feminismul, mișcarea gay și pedofilia. Dacă, în cazul feminismului si homosexualității, ne explică autorul, s-a trecut de la faza ingorării subiectelor gender și gay din agenda politică si a exilării lor din atenția publică de către grupurile dominante, către faza disputării și revendicării de drepturi și privilegii, pedofilia s-ar afla, încă, în prima fază, cea a negării și a ignorării.

Autorul, profesor universitar, argumentează că, în chestiunile sexuale, se confruntă două perspective: de o parte avem esențialiștii sau naturaliștii, care tratează comportamentul sexual raportându-l la norme pe care le derivă dintr-o reclamată ordine naturală, iar, de cealaltă parte, avem constructiviștii social, cei care consideră aceste comportamente nu ca „naturale” sau, dimpotrivă, „nenaturale”, ci ca niște constructe culturale/sociale.

Cu alte cuvinte, dacă un esențialist consideră homosexualitatea ne-naturală, constructivistul va ataca aceasta definiție, considerând-o și expunând-o drept un construct cultural și social al cărui singur scop este marginalizarea unor grupări minoritare.

Studiul continuă afirmând că aceeași logică se aplică și în cazul pedofiliei, considerând că un termen precum „molestarea minorilor” (child molestation) este, la rândul său, un concept cultural și de clasă. Ideea este că și amatorii de „intimitate intergenerațională” pot aspira la statutul de categorie politică, pot scoate sexul din categoriile sale încă naturalizate pentru a-l politiza total, urmând același pattern de afirmare ca mișcările feministe și gay.

Autorul deplânge, de asemenea, faptul că unele grupări feministe s-au alăturat curentelor anti-pedofile din America, în timp ce dă ca exemplu țări precum Olanda sau alte țări nordice, unde vârsta consimțământului a scăzut și gradul de acceptare socială a relațiilor sexuale adult-copil este mai mare.

Cineva s-ar putea întreba dacă nu o fi ceva izolat. Poate între timp oamenii s-au mai delimitat de astfel de concepții parcă prea revoluționare și duse la extrem privind sexualitatea?
Într-un alt articol (goo.gl/cJExh5), același autor atacă frontal chiar ideea că orice act sexual cu un minor este un abuz. Dimpotrivă, „sexul intergenerațional” poate aduce inclusiv beneficii acestora (?!).

În aceeași publicație, un alt autor documentează maniera în care principala organizație gay din Danemarca (goo.gl/xd8kZg), Cultural and Recreational Center (COC), a integrat in scopurile sale pedofilia, obținând chiar o stopare a opresiunii pedofililor, în mare parte tocmai din cauza eforturilor COC. Autorul spera că, procedând astfel, COC să lărgească ideea de identitate gay.

Într-o altă revistă un autor atacă problema abandonării NAMBLA (organizație scoasă între timp în afara legii – goo.gl/nKLZfQ) de către ILGA sub spectrul „dispariției idealurilor eliberării gay”. Toate aceste citate sunt preluate din reviste validate, din motive care ne scapă, din lumea academică apuseană. Ele nu sunt simple opinii ale unor activiști LGBTQ mai radicali, sunt idei dominante în curentele și grupările activiste pro-gay.

Lucrul este recunoscut deschis, de altfel, în Stanford Encyclopedia of Philosophy, unde întâlnim această observație (goo.gl/Q3Ap6v):

„Teoreticienii Queer susțin de obicei că unul dintre avantajele termenului «Queer» este acela că el include în mod implicit transsexuali, sado-masochiști, și alte tipuri de sexualitate marginalizată. Cât de departe merge această incluziune? Este sexul transgenerational (e.g., pedofilia) permis? Există orice fel de limite în cee ace privește formele acceptabile de sado-masochism sau de fetișism? În timp ce unii teoreticieni queer nu acceptă, în mod explicit, pedofilia, este o întrebare deschisă dacă teoria deține sau nu resursele pentru a sprijini o astfel de distincție.”

Așadar, Mihail Neamțu pare să aibă în acest caz argumentele de partea lui. În ceea ce îl privește pe Dragoș Bucurenci, putea să spună, foarte simplu, că e la curent cu acest background al mișcării LGBTQ – dar că el unul nu susține asocierile cu mișcările pedofile. Faptul că a reacționat vehement, precum o fecioară jignită, arată fie că nu știe ce susține, fie că știe, dar a mințit. Și una, și alta sunt la fel de grave – mai ales când susții, în fapt, că tu ești singurul reprezentant al mișcării LGBTQ din acel platou.

Link aici către un articol mai amplu care schițează principalele coordonate ale „revoluției sexuale” și ale istoriei mișcării LGBTQ. https://adevarul.ro/news/societate/tot-ceea-nu-stiati-despre-originile-faptele-revolutiei-sexuale-1_5b35c463df52022f75a60cc7/index.html

Contramundum:

PEDOFILIE ȘI IPOCRIZIE

Cred că am atins un punct sensibil. Acum câteva săptămâni, când mi-am mărturisit dezgustul față de mișcarea homosexuală, am primit un val de scrisori care mă acuzau de „ignoranță”. Unul dintre expeditori a scris „igorant”.

E destul de ciudat, dar nimeni nu s-a sinchisit să îmi spună exact cu privire la ce eram ignorant.  Nimeni nu era în stare să puncteze erorile factuale în ceea ce eu am scris. Erau doar oameni care presupuneau că oricine nu este de acord cu ei, sau dezaprobă devianța-care-sfidează-igiena, trebuie să fie „ignorant”. (Sau „igorant”.)

Are sens. Pe ce baze s-ar putea opune o categorie de perverși unei alte categorii de perverși,  mai ales când cele două categorii se suprapun?
Dacă sunt „ignorant” este pentru că am trecut cu vederea o mulțime de denunțuri cu privire la molestări ale unor copii de către „gay”. Dar dacă astfel de molestări au venit în valuri de-a lungul anilor, de ce nu mi-a atras nimeni atenția cu privire la ele?

Cineva ar putea cu ușurință să își facă o impresie contrară. De ce organizațiile „gay” țintesc atât de asiduu copiii? Doresc să li se predea copiilor mici propagandă homosexuală în școli, și chiar tehnici sexuale. Vă mai aduceți aminte de celebrul caz „Heather are două mămici”? Sub presiunea homosexuală, o școală privată progresivistă din Manhattan tocmai a anunțat că nu va mai sărbători Ziua Mamei sau Ziua Tatălui. Directorul le-a explicat părinților că „familiile din societatea noastră sunt acum diverse și variate”, iar din acest motiv „recunoașterea acestor sărbători într-un cadru social s-ar putea să nu fie o experiență plăcută pentru toții copiii”. Cum ar fi, de pildă, Heather.

Organizațiile homosexualilor, care cer „toleranță” pentru ei dar arată foarte puțină pentru ceilalți, au un cui special împotriva Cercetașilor. Pot să lase ei ceva sau pe cineva în pace? Nu. Și în special pe copii. Au făcut din obținerea funcției de cercetaș șef o prioritate, fără niciun fel de considerație – în fapt cu un dispreț fățiș pentru părinții îngrijorați de soarta băieților lor. Aproape că vezi cum aceste grupuri tânjesc ca băieții să intre în contact cu homosexuali, nu-i așa?

La fel cum în literatura homosexuală, aversiunea firească față de homosexualitate („homofobia”) este echivalată cu bigotismul, opoziția față de pedofilie devine „rasism”. În Anglia, organizațiile de homosexuali militează în permanență pentru micșorarea vârstei la care sexul poate fi liber consimțit. Biblia mișcării este Raportul Kinsey, care exagerează grosolan procentul homosexualilor din populație – punându-l în mod fals la 10%  – și oferă o cercetare detaliată, rezultată din observația directă a unor experimente sexuale făcute pe copii.

Între timp, presa „serioasă”, care ignoră chiar și uciderile copiilor de către pedofili, nu amintește niciodată de componenta pedofilă a mișcării. Nu vor să fie „reacționari”, precum atunci când evitau să menționeze participarea comuniștilor în cauze „progresiviste”, în urmă cu o generație. Codul bunelor maniere „progresiviste” interzice amintirea unor astfel de lucruri. (Pe de altă parte, același cod permite, chiar cere, menționarea, de pildă, a suprematiștilor albi în cauze conservatoare.)

După cum depune mărturie NAMBLA, pedofilia nu mai este o iubire care nici măcar nu poate fi numită. Dar aliații NAMBLA sunt încă ușor timorați și nu vor să facă publicitate legăturii absolut previzibile între militantismul homosexual și militantismul pedofil. Și câtă vreme presa nu vrea să se atingă de Pedofilia, Inc., ei își fac treaba în a ține publicul în neștiință. Nu există niciun motiv pentru care pedofilii ar trebui să se ascundă când ignorața este întreținută tocmai de oamenii care ar trebui să o împrăștie.

Timp de mulți ani am fost într-adevăr ignorant. Sunt mai puțin acum, când mi s-au deschis ochii la ceva evident. Și sunt sigur că dacă aș petrece mai mult timp citind literatură homosexuală, aș observa mult mai multe lucruri care nu sunt pentru ochii curioșilor.

După cum a observat odată Samuel Johnson, „niciun om nu este ipocrit în plăcerile sale”. Dar mulți oameni sunt ipocriți când vine vorba să-și apere plăcerile, în special cele ilicite. Consumatorii de pornografie obișnuiau să insiste: „cumpăr revista doar pentru articole”. Pedofilii insistă că vor să-i „elibereze” sexual pe copii doar de dragul copiilor.

Stereotipurile și bănuielile cinice sunt corecte, mult mai adesea decât ar dori să admită societatea civilizată. Unii dintre cei mai mari mincinoși sunt aceia care în numele luptei contra „ignoranței” doresc „să sporească gradul de conștientizare”.

Volumul de eseuri „Marea escrocherie homosexuală” de Joseph Sobran este în curs de apariție la Editura Contra Mundum.

ZiaristiOnline:

Șeful homosexualilor din România iese la atac, alături de Cărtărescu: Este un Referendum al urii!

Absolut neîntâmplător, desigur, ultimul număr al revistei patronate de eseistul Andrei Pleșu, Dilema Veche, nu ratează „cestiunea” „gay”, tocmai acum, în pragul Referendumului pentru Căsătorie. Alături de Andrei Cornea, membru fondator al GDS și propagandist al taberei #boicot, însuși șeful asociației homosexualilor din România, Accept, dl. (sau dna?) Florin Buhuceanu, are rezervat(ă) unul din capetele publicației, cel puțin în formatul ei online, imaterial. Cu o temă parcă predestinată – „The End” – Buhuceanu, „primul român care s-a căsătorit religios, la Metropolitan Community Church din București, cu partenerul său, un spaniol”, își sparie cititorii că ar putea veni „Sfârșitul toleranței„. Titlul său face trimitere la o explicație a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, dl. Vasile Bănescu, privind faptul că în mod #normal ești chiar obligat să nu tolerezi răul sau răspândirea lui în societatea din care faci parte.”Nu te joci cu răul, nu-i acorzi nici un pic de toleranță, îl discriminezi pentru a-l înlătura. Iată, discriminarea este necesară uneori, dacă prin absența ei ar permite inundarea spațiului public cu lucruri nefirești.”, declara recent dl. Bănescu.

Spațiul larg oferit invitatului special al Dilemei Vechi este folosit de șeful Accept pentru a debita o serie de prostii în lanț, în fapt dezinformări ieftine scoase din micul manual al intoxicărilor anti-Referendum cu care deja ne-am obișnuit, pornind de la „putinismul” și „fundamentalismul” susținătorilor Coaliției pentru Familie și nelipsitele comparații dintre soarta homosexualilor și cea a romilor și evreilor, în fapt o jignire incalificabilă la adresa celor 3.000.000 de semnatari pentru Referendum și a celor care vor vota alături de ei, pentru normalitate. Buhuceanu se arată amator și de atacuri suburbane: îi ridiculizează pe Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, și pe Înaltul Teofan al Moldovei și Bucovinei, pentru îndemnurile lor privind participarea românilor la Referendum și îl tamponează pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, dl. Vasile Bănescu. „Purtătorul de vorbe grele al BOR este intransigent, se exprimă profetic. Nu te joci cu răul, nu-i tolerezi pe cei care nu gîndesc ca tine, „toleranța nu are valoare”. În asemenea vremuri grele, discriminarea e o virtute creștinească de-a binelea. Gata cu toleranța! E o simplă și biată slăbiciune ce nu mai poate fi „tolerată”. Toleranța față de cei care pun familia tradițională la încercare este intolerabilă.”, scrie Buhuceanu în Dilema Veche.

Articolul propagandistic se sfârșește apoteotic cu clasica formulă de autovictimizare, dar și, iată, cu o „exclusivitate” a Dilemei, declarația lui Buhuceanu că „nu voi participa la un referendum politicianist care ne dezbină și mai mult, în plin an al Centenarului”. Parcă asta auzisem deja de la un alt autor al Dilemei…

Cu un mesaj similar, șeful Accept este difuzat pe 25 septembrie și pe site-ul Radio Europa Liberă unde afirmă despre prima inițiativă civică de consultare populară de după 1989 că „nu este un referendum despre familie, ci este o acțiune care îndeamnă la ură”.

Buhuceanu, care este și director al pompos-denumitului „Euroregional Center for Public Initiative” unde se elaborează programe de „educație sexuală” pentru școlile din România, afirmă într-un alt articol din Dilema, „Toleranță, intoleranță. Sîntem o nație de mironosițe?” – ilustrat cu doi burtoși care se pupă -, că și-a dezvăluit public homosexualitatea în premieră – iată, o altă exclusivitate Dilema – chiar în paginile aceste reviste de înaltă ținută intelectuală, „la finele anilor ’90, la invitația lui Alex. Leo Șerban”, critic de film cunoscut și pentru homosexualitatea lui.

Președintele homosexualilor din România a mai luminat cititorii revistei Dilema și despre „Familii gay în România„, un articol ilustrat cu fotografia idilică a unui cuplu de bărbați tineri și drăguți îmbrățișând un bebeluș. Redactor șef al revistei Dilema Veche este Sever Voinescu Cotoi, fost deputat PDL și membru, alături de Teodor Baconschi, Cristian Preda și Adrian Papahagi, al „grupului reformiștilor” din PDL condus de Monica Macovei, membră a intergrupului europarlamentar LGBT și co-fondatoare și apoi membră de Onoare a asociației homosexualilor, ACCEPT. Voinescu este totodată realizator al unei emisiuni săptămânale la TRINITAS TV, televiziunea Patriarhiei Române, unde invitații săi regulați sunt cam aceiași „reformiști”.

Dar poate piesa centrală a ultimul număr al Dilemei dlui Pleșu este materialul extrem de simpatic al lui Angelo Mitchevici despre „Sexualitatea damnată și literatura gay românească”, unde mergem direct la omul zilei, Mircea Cărtărescu, care tocmai ne-a comunicat, din nou, că el dă cu boicot Referendumului pentru că ar fi „Inutil, costisitor, contrar drepturilor omului și convențiilor internaționale, referendumul de pe 7 octombrie nu e o chestiune de drept, nici de morală, ci de putere: consfințește alianța dintre PSD și biserică. Fiindcă liderii noștri politici sunt și hoți, și bigoți, ca mafioții italieni”. Reținem din declarația sa doctă că supremul garant al Constituției României, Curtea Constituțională, a aprobat un Referendum ” contrar drepturilor omului și convențiilor internaționale”. Nu comentăm. Credem că, poate, se pricepe mai mult la literatură, după cum, în viziunea unora, ar rezulta din următoarele rânduri pe care le publicăm preluate ca atare din revista de cultură a Trustului Adevărul (fost „Scânteia”, patron penalul Cristian Burci, acuzat în trecut de trafic de copii și în prezent de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani, instigare la spălare de bani, instigare la evaziune fiscală, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, delapidare cu consecințe deosebit de grave, instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals și alte chestii elitiste):

„Mircea Cărtărescu se referă la homosexualitate ca posibilitate de coagulare a precipitatului adolescentin al androginiei primordiale, în Travesti, o minunată carte a unei adolescențe dificile, bîntuită de demonii proteici ai sexualității ca și în Elevul Törless al lui Robert Musil. Sexualitatea apare ca o imponderabilă – în Lolita, Humbert Humbert intuia modelul în „nimfetă” –, la limita cu nevroza articulată unei hipersensibilități retractile, reacționînd puternic în registrul fantasmal.

Mai clar apar în volumul trei din Orbitor pulsiunile unei sexualități deviante și deposedate de mister, spre exemplu, cel al cuplului gemelar de amanți din Gemenii, cînd Dan Nebunul, avatar al Mendebilului din Nostalgia, îi propune lui Mircea un act sexual în termenii cei mai concreți:

„Și-atunci Dan, un copil de opt ani, mă-ntrebase ceva simplu și înspăimîntător, o întrebare uitată de mine cu disperare, chiar în acea seară, cînd am udat cu lacrimi codițele mele de cînd eram foarte mic, și care totuși mi-a străbătut, ca un vuiet amenințător, întreaga viața, strîmbîndu-i contururile, rupîndu-i anevrismele, inundîndu-i creierul cu cheaguri cleioase de sînge, ficatul cu carcinoame monstruoase, risipite curînd în fiecare celulă a trupului minții mele. (…) «Vrei să ne f…. în c..?» mă-ntrebase atunci Dan Nebunul și, în același timp, își lăsase-n jos bretelele spielhosen-ilor săi cu imprimeuri, apoi și-i trăsese-n jos, pînă la glezne, lăsîndu-și la vedere sexul de neprivit, ca al oamenilor mari, ca al bețivilor care făceau pipi pe garduri. «Uite, te las pe tine întîi», adăugase, prinzîndu-mi din nou mîna și-ncercînd să mi-o tragă spre bara lui de carne. A urmat una dintre clipele cele mai lungi trăite de mine vreodată. Mi-am amintit, fulgerător, din bancuri și din pălăvrăgeala copiilor. Homosexualii. Poponarii. Curiștii.”

Reacția isterică de refuz este însoțită de corolarul vulgatei ilicitului sexual homoerotic de la anecdote și bancuri, inclusiv cele politice, la istorii degradante, circumscrise unei lumpen-culturi sexuale și imagini torturante deformate expresionist, sadomasochist, anxios, ca în tablourile lui Egon Schiele. Avem condensată aici o întreagă istorie apocrifă a „viciului” cu vulgata teribilă a incriminării și cu aura sulfuroasă a marginalității maligne. În ciuda spectacolului organic, unde totul ia proporții cosmice, dar fără bucuria scatologică a lui Rabelais, la Mircea Cărtărescu ne aflăm într-un mind game unde ceea ce contează pînă la urmă este „trupul minții”.

În pluriversul său, ceea ce pe un nivel energetic sau, mai precis, într-un cod cultural al unui alt univers literar este socotit perversiune, pe un alt nivel este doar o altă potrivire a sinapselor; sexele sînt imagologie, configurații atomice, neuronale, metafizică, logos spermatic, alchimie etc.” Am încheiat citatul, de-a dreptul epocal. Din respect pentru cititorii noștri nu am redat integral, asemenea revistei Dilema, și limbajul elevat, demn de revoluționarii „rezist” de azi.

Și-acum, Hai la Referendum!

Victor Roncea

Mesaj puternic al Adunarii Nationale Bisericesti: PARTICIPAREA LA REFERENDUM ESTE UN ACT DE MARTURISIRE/ IPS Laurentiu Streza cheama la POST si RUGACIUNE in saptamana 1-7 octombrie/ Mesaje video pro-referendum de la tenorul Vlad Mirita, medicul Stefan Mindea si altii (Video)/ DEZBATERE LA RADIO ROMANIA CU ANA SACRIERU SI VASILE BANESCU/ Pentru românii din Diaspora: UNDE SI CUM PUTETI VOTA PE 6-7 OCTOMBRIE? Informatii oficiale/ Emisiuni TV cu HORATIU PEPINE si MIHAI GHEORGHIU (Video)

REFERENDUMUL DIN 6-7 OCTOMBRIE – CEA MAI LIMPEDE EXPLICATIE VIDEO: Purtatorul de cuvant al Patriarhiei, VASILE BANESCU, la Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Scandinavia, alaturi de PS Macarie: “NU ARE LEGATURA CU REDEFINIREA FAMILIEI, aceasta este o manipulare deliberata. Initiativa a pornit dintr-o ingrijorare legata de ASALTUL ANORMALITATII, de asaltul ideologic asupra institutiei casatoriei”

De ce e toxică strategia boicotării Referendumului pentru Căsătorie/ CE VOTAM pe 6 si 7 octombrie? “între Realitate și Vis, între Hristos și ideologie, între viață și moarte”/ Referendumul este „școală”, „spital” și „autostradă”

PROPAGANDA ANTI-REFERENDUM vs. ARGUMENTELE realitatii/ RASPUNSURI celor care manipuleaza ca ar fi “REFERENDUMUL LUI DRAGNEA” si celor care cred ca S-AR INGRADI DREPTURI ALE OMULUI/ Care sunt urmarile legalizarii casatoriilor homosexuale, unde s-a ajuns in tarile “evoluate”?/ JURNALUL COPILULUI HABOTNIC, MANIPULAT DE BISERICĂ/ Ce n-a facut centenarul a facut referendumul?

De ce să particip la Referendumul pentru familie?/ APOCALIPSA PROPAGANDISTICA A ANTI-CRESTINILOR. Razboiul informational si pericolul votului liber pentru noua ordine globalista/ CASATORIILE HOMOSEXUALE SI DECRESTINIZAREA EUROPEI


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Harry Mihet, avocat pro-bono al crestinilor persecutati din SUA: “Românie, ai o șansă istorică de a decide pentru tine însăți ce înseamnă căsătoria. DACĂ RATEZI ACEASTĂ ȘANSĂ, NU CRED CĂ VEI MAI AVEA ALTA”/ Copiii nu sunt deloc bine în familiile „unisex“/ Ce ni se va întâmpla dacă Referendumul eșuează?/ De ce nu trebuie sa ajunga niciodata “progresistii” la putere/ PEDOFILIE ȘI IPOCRIZIE

  1. Pingback: HALUCINANTA VANATOARE DE VRAJITOARE DECLANSATA ASUPRA JUDECATORULUI KAVANAUGH. Propunerea presedintelui Trump pentru Curtea Suprema, supusa unei campanii negative violente finantata de Soros
  2. Pingback: PUTEREA GLOATEI, a “turmei turbate care răcnește”. NOUA INCHIZIȚIE PROGRESISTĂ și TACTICILE DE INTIMIDARE a majorităților tăcute și decente: #NĂPUSTIREA și #ASURZIREA. Liviu Pleșoianu, Alin Bogdan și Părintele SAVATIE BAȘTOVOI d
  3. Pingback: CUVINTE ARZATOARE si INSUFLETIT(OAR)E, APELURI EMOTIONANTE si CLARIFICARI NECESARE pentru a sublinia importanta CRUCIALA a votului la REFERENDUMUL pentru NORMALITATE si FAMILIE. Arhim. Hrisostom Rădășanu, Nichifor Horia si Clement Paunescu (video, audi
  4. Pingback: Originile și scopul Noii Revoluții Sexuale/ Legături primejdioase. LGBTQ + activismul pedofil = LOVE/ PROBLEMA CASATORIEI HOMOSEXUALE. Validare sociala, nu drepturi!
  5. Pingback: REFERENDUM FRAUDE. Cronica unei contestări anunțate a referendumului. ULTIMUL ASALAT, SI CEL MAI AGRESIV, DE DEMOBILIZARE: DIVERSIUNEA FRAUDELOR
  6. Pingback: SUSTINERE PENTRU REFERENDUM din SFANTUL MUNTE ATHOS. Staretul EFREM de la VATOPEDU si Parintii Schitului PRODROMU ii indeamna pe români la MARTURISIRE prin vot si prin cuvantul de propovaduire si ii sfatuiesc “sa nu-si plece urechea la soaptele ins
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare