Interviu cu Anthony Esolen, conservator american: „PREGĂTIȚI-VĂ PENTRU URA DESCĂTUȘATĂ”. Despre moartea culturală a Occidentului și planul viclean al NOUL TOTALITARISM: revoluție sexuala si supraveghere totală/ „Băieții buni” vs. „băieții răi”. De ce ar trebui să ne vindecăm de mesianismul politic/ Esticii și șmecherii occidentali

8-09-2018 17 minute Sublinieri

Romania Libera:

Anthony Esolen: Nu puteți fi cu adevărat români dacă doriţi să fiți ca alții

Un interviu de Ninel Ganea.

Profesorul Anthony Esolen este una dintre vocile cele mai puternice ale conservatorismului contemporan.

Având în spate o carieră academică impresionantă, autor a 15 cărți, printre care amintim „Ghidul incorect politic despre civilizația apuseană”, „10 feluri în care poți distruge imaginația copilului tău”, „Reflecții asupra vieții creștine”, „Muzica adevărată: un ghid al imnelor veșnice din Biserică”, „Născută din cenușă: reconstrucția culturii americane” etc., profesorul Esolen are curajul de a rosti apăsat adevărurile incomode chiar și pentru cei care cred despre sine ca sunt conservatori, dar care sunt seduși de ideologiile culturale postmoderne. Cunoscător și traducător exceptional din marea literatură apuseană  (Dante – “Divina Comedie”, Lucrețiu – “Despre natura lucrurilor”, Torquato Tasso – “Ierusalimul eliberat”), Anthony Esolen vine mereu în sprijinul ideilor sale provocatoare cu argumente ușor de înțeles, dublate fascinant de exemple istorice și practici bine înrădăcinate din tradițiile respectabile, nu doar din cea creștină, după cum se poate vedea și în interviul acordat „României Libere”.

RL: Mulți profesori cu experiență din învăţământul universitar şi preuniversitar au constatat o scădere generală și accelerată a nivelului de pregătire a studenților și elevilor. Ce experiență aveţi în acest sens și care este explicația, dacă împărtășiți această perspectivă?

Anthony Esolen: Şcolile din Statele Unite sunt conduse, în general, de oameni care nu au lecturi solide, care nu ştiu să scrie un paragraf corect, cu o cunoaștere superficială a istoriei, ca să nu mai spunem de geografie, și care pur și simplu nu au cunoştinţe de matematică sau știință dincolo de nivelul liceului, în cel mai bun caz. Așadar, după ce elevii trec prin cei 12 ani de „azil”, cum îi numesc eu, știu foarte puține, pe lângă faptul că o mare parte din ceea ce știu este fals. În parte, aceasta nu este vina școlii sau nu doar vina școlii. Nu citim cărți bune, nu făurim lucruri cu mâinile noastre, nu cultivăm pământul, nu mai tăiem lemne, nu cântăm cântecele rămase de la strămoșii noştri. Suntem frivoli/superficiali în ceea ce priveşte educaţia noastră, din toate punctele de vedere.

Este această „îndobitocire” deliberată sau e vorba doar de un accident? Multe programe și planuri de învăţământ par concepute special pentru ca elevul să nu ajungă la performanță școlară și excelență.

În parte, a fost deliberată. John Dewey și urmașii săi, dar și profesorii formaţi de aceştia, în instituții precum Teachers College (Columbia), au preluat controlul asupra manualelor și planurilor de învăţământ în anii ‘30 şi din acel moment se constată o scădere bruscă a calităţii acestora în ceea ce priveşte conţinutul şi complexitatea informaţiilor. Până în anii ‘50, metoda de învățare a limbii engleze prin „cuvinte întregi” a produs o generație de elevi care abia dacă știau să citească. „De ce nu știe Johnny să citească” (o carte despre dezastrul adus de această metodă – n.trad.) a fost publicată ÎNAINTE de 1960. În mare măsură, nu este [o îndobitocire] deliberată, ci mai degrabă rezultatul unor teorii stupide, care nu se bazează pe un precedent în istorie. Astfel, a apărut mișcarea „Noua matematică” din SUA, în anii ‘60 și 70 – Teoria Mulțimilor pentru copii, care a dat naștere unei generații incapabile să rezolve orice problemă complicată de ARITMETICĂ, fără să mai vorbim de algebră sau analiză matematică. Îndobitocirea continuă sub o mulțime de forme. De fiecare dată când într-un manual introduci ceva după criterii pur politice, şi nu ale excelenţei, nivelul scade ipso facto. Mai este un lucru, despre care nu se poate vorbi lesne. Cei mai buni studenți, în orice domeniu, vor deveni bărbați dacă vor devia mai mult de la normă. Dacă scazi nivelul băieților, vei înăbuși și fenomenul.

Unul din lucrurile bune pe care le menționați în legătura cu Colegiul Thomas More, acolo unde predați, este faptul că mergeți să vă împărtășiți împreună cu jumătate dintre studenții dumneavoastră. Un altul este că întâlniți studenți care sunt logodiți și urmează să se căsătorească. Doriți să comentați pe marginea acestor „obiceiuri”, de-a dreptul neobișnuite în cultura noastră?

În realitate, mă duc la împărtășanie cu TOȚI studenții mei. Se întâmplă doar ca într-o zi să fie doar jumătate dintre ei în sală, dar desigur că nu sunt mereu aceiași oameni. Este adevărat că între studenţi de la Colegiul Thomas More au loc logodne și căsătorii. Este ceva cu totul firesc. În toate societăţile anterioare nouă era un lucru de la sine înțeles ca tinerii să se îndrăgostească și să se căsătorească. De ce să nu o facă? Oamenii vor spune că nu își permit, însă pur și simplu nu este adevărat. Trebuie să trăiești undeva, iar un apartament este mai ieftin decât două apartamente, o factură este mai uşor de plătit decât două șamd. Și, din moment ce tinerii oricum „locuiesc împreună”, banii nu pot constitui un motiv pentru care să nu se căsătorească. Este altceva…

Spuneți că educația, chiar și cea mai înaltă, rămâne inevitabil fără scop câtă vreme nu este animată de un ideal creștin. Ceea ce spuneți intră în contradicție cu marele ideal al modernității, care este separarea dintre stat şi biserică. Din acest punct de vedere cum ați caracateriza educația ultimilor 200 de ani?

Fie credința creștină este adevărată, fie nu. Dacă nu este, tot rămâne incontestabil faptul că a produs cele mai importante instituții educaționale pe care le-a cunoscut omenirea – a creat universitatea, de pildă. A format milioane de cercetători, artiști, oameni de litere, iar unii dintre aceştia sunt nume ca Dante, Toma din Aquino, Bach, Michelangelo, Pascal, Dostoievski, Galileo (da, Galileo), Cauchy, Euler, Handel și Leonardo da Vinci. Dar dacă ESTE adevărată, după cum susțin eu, atunci a o ignora de dragul educației ar fi ca și cum ai spune că preferi să mergi într-un picior și cu o cârjă în loc să mergi normal. Ce rost ar avea?

„Separarea Bisericii de stat” este, în cel mai bun caz, un modus vivendi politic, pentru a menține separate două structuri guvernamentale, cea a Bisericii și cea a statului. Altfel, enunţul nu are nici un sens. Există vreun om cu judecată normală care să susţină că nu ar trebui să citești Tolstoi la școală, deoarece nu îl poți înțelege fără să înțelegi Noul Testament? Nu ar fi mai adecvat – și asta se aplică chiar și în cazul unui necredincios -, să înțelegi mai bine Noul Testament, deoarece altfel nu îl vei înțelege pe Tolstoi?

În cele din urmă, cred că trebuie să alegem între o concepţie care consideră că omul este deschis spre transcendent – omul făcut după chipul lui Dumnezeu – sau una care îl reduce la planul material. Dacă omul este ceea ce cred eu că este, atunci orice educație care ignoră acest lucru va fi în mod radical deficientă. În cel mai bun caz, va fi o educație pentru un aparatcic sau un robot economic. Cred că Platon ar fi de acord cu mine în această privință. La fel și Confucius, la fel și Lao-Tzu. Nu este doar o perspectivă creștină.

Cum vă explicați divorțul educației faţă de morală, nu doar de morala creștină? Concepţia general acceptată este că educația reprezintă însușirea unui set de cunoștințe mai mult sau mai puțin specifice, fără vreo înrâurire asupra caracterului și a dezvoltării morale.

Dresajul unui CÂINE conține mai multă umanitate decât o astfel de educație. Aici ne confruntăm din nou cu ignoranța uriașă a tehnocraților în domeniul culturii. Au citit MĂCAR UNUL dintre autorii clasici din lumea occidentală sau orientală păgână? Nu au citit pe NICIUNUL dintre cei care au scris despre educație – Platon, Cicero, Xenofon, Mencius, Aristotel?

Dacă ai de-a face cu o ființă umană, trebuie să vii cu un tip de educație potrivit pentru aceasta. Nu ești un om sănătos dacă ai brațe uriașe și un piept sfrijit. Nu ești un om bun dacă ți se poate încredința o balanță de plăți, dar nu poţi avea grijă de fata cuiva. Nu ești cu adevărat om cu carte dacă poți citi un memorandum la birou, dar nu şi „Război și Pace”.

Descrieți neocolonialismul și ca o încercare de impunere a unei agende sexuale în țări și culturi mai mult sau mai puțin tradiționale. O să joc pentru puțin timp rolul unui avocat al diavolului: de ce ar fi acesta un lucru rău? Occidentul pare a fi „cununa”/„vârful” civilizației și întreaga lume ar trebui să urmeze acest model încununat de succes.

Occidentul este, cultural, mort. Să ne gândim la aceasta. Bach compunea în fiecare săptămână o cantată pentru biserica din Leipzig și a scris și pentru corul de acolo, care era un cor polifonic. Nu exista o distincție fermă între cultura „înaltă” și ceea ce consumau oamenii obișnuiți. Același lucru poate fi spus și despre Shakespeare, care și-a scris piesele pentru a fi înțelese și îndrăgite de oamenii obișnuiți din Londra vremii sale. Poeții erau, pe vremuri, extraordinar de populari, în cel mai bun sens al cuvântului. Dar, din punct de vedere cultural și demografic, Europa este acum ca o cameră mortuară, iar Statele Unite nu o duc mai bine. Așa că de ce vor africanii să emuleze o morgă? În acest moment, Apusul se află într-o stare de degradare totală în plan sexual şi marital. Oamenii nu trebuie să mă creadă pe cuvânt. Nu trebuie decât să asculte ce spun cei de stânga în chestiunea sexualităţii – de pildă, ei spun că este „toxic” să fii masculin; ei spun că violul este un fenomen endemic în țările lor.

Cum ați defini artele liberale? De ce sunt atât de puțini oameni familiarizaţi cu acest tip de educație, care, timp de secole, a fost ceva obişnuit în lumea creștină?

Artele liberale sunt artele libere, dătătoare de libertate. Nu e ceva rău să fii tâmplar. Este nevoie de tâmplari. Dar tâmplarul își desfășoară activitatea ţinând cont de necesitățile imediate. Avem cu toții nevoie de acoperișuri impermeabile și de pereți care nu se îndoaie. Avem nevoie cu toții de scaune și mese. Avem nevoie cu toții de poduri și clădiri publice. Dar câtă vreme același tâmplar NU este limitat în munca sa de aceste necesități, câtă vreme se poate „juca” și își poate lăsa spiritul să zboare unde dorește, el este „liber”. Lucrează într-un mod liber, și nu într-un mod servil.

După Revoluția Industrială, am început să prețuim formele de educație prin care se produc LUCRURI pentru uz practic, ceea ce este bine, dar, în același timp, am neglijat sufletul și am uitat că lucrurile practice nu reprezintă scopuri în sine. Așa se explică urâțenia îngrozitoare a majorității orașelor moderne.
Și sunt puțini oameni conștienți de aceste lucruri, deoarece puțini oameni mai citesc cărţi care nu au fost scrise înainte de ieri.

Spuneţi că nu toate problemele au o soluție politică. Ce pot face oamenii practic, în afara politicii, pentru a restabili ceva din firescul vieții de odinioară?

Cântați, rugați-vă, citiți cărți bune, lucraţi ceva cu mâinile voastre, căsătoriţi-vă, păstrați-vă căsnicia, educați-vă singuri copiii, faceți vizite vecinilor, jucați șah, învățați să cântați la pian – faceți tot timpul lucruri pentru suflet, și nu pentru contul din bancă sau pentru prestigiul personal.

Care este scopul revoluției sexuale, al pornografiei generalizate, al căsătoriei homosexuale etc.? Care sunt consecinţele politice ale revoluției sexuale?

Consecința politică este un nou totalitarism. Cei care vor să conducă oamenii au pus la cale un plan viclean. Ei oferă „libertatea” în sfera sexuală, ceea ce nu înseamnă altceva decât „libertatea” de a te autodistruge, în schimbul impunerii unui nivel uluitor de supraveghere și control din partea statului şi a marilor corporații, precum şi a unor entităţi nonguvernamentale precum universitățile. Revoluția sexuală vine în „ajutorul” statului conducând la eliminarea sau slăbirea totală a celei mai puternice instituţii care rezistă statului, adică familia, şi a asociațiilor constituite la nivel local, care depind de soliditatea familiilor. Prin urmare, individul depravat sexual se aliază cu statul împotriva dușmanului comun: familia. 

În România, de aproape un secol, se manifestă, cel puțin la nivelul elitelor culturale, o admirație necondiționată față de modelul occidental. Ce le-ați spune unor oameni care vor să importe ultimele mode culturale, politici educaționale sau sociale provenite din Apus?

O spun din nou: nu emulați camera mortuară. Ultima oară când ați făcut acest lucru, v-ați fript lasându-vă stăpâniţi de apriga ură de clasă propovăduită de Karl Marx. Nu faceți aceeași greșeală de două ori. Nu puteți fi cu adevărat români dacă doriţi să fiți ca Irlanda, Marea Britanie sau Belgia. Aceste ţări au încetat să mai existe ca niște culturi autentice și pline de viață, fiind mai mult ficțiuni geopolitice.

Ce părere aveți despre educația acasă, un curent care începe să capete din ce în ce mai multă amploare? Poate fi considerată o încercare a părinților de a-și lua înapoi copiii din mâinile birocrației?

În acest moment, în Statele Unite aproximativ două milioane de copii sunt educați acasă și s-ar putea să mai fie încă două milioane care au fost educați acasă, dar care acum studiază la un liceu public sau privat. Le spun oamenilor că nu au niciun motiv serios pentru a-și trimite copilul la o școală publică, având în vedere situaţia din aceste şcoli astăzi. Nu învață nimic despre moștenirea lor culturală. Și da, de ce să nu îți iei copilul înapoi din mâinile birocratului? Constituie birocratul un model moral și intelectual pentru cineva?

Eu îmi dau seama imediat care dintre cei proaspăt intrați la colegiul unde predau au fost educați acasă: mă privesc în ochi, râd mult, râd la glumele mele și vin să facem cunoștință după primul curs. Nu sunt închiși în ei. Nu au fost abuzați timp de 12 ani.

Credeți că pentru creștini se apropie o nouă vreme a catacombelor sau persecuția va rămâne încă la un nivel mai subtil?

Nu știu. Vom vedea în curând. Ne aflăm într-un punct de echilibru instabil, ca și cum ne-am bâțâi pe vârful unei piramide. Mă aștept că armatele suicidului cultural să fie înfrânte, în special pentru că nu oferă nimănui nicio speranță – nicio speranță tinerilor pentru a se căsători și a dăinui prin copii. Între timp, pregătiți-vă pentru ură descătușată. Ce formă va lua, nu știu.

Ați scris o carte despre cum poate fi distrusă imaginația unui copil și una despre cum poți distruge umanitatea lui. Vă voi întreba, însă, cum pot fi ele îmbogățite mai ales că faceți des referire la diferențele între limbajul și problemele superioare din carțile de copii de altădată și cele de acum?

Fiţi atenţi la tot ceea ce recomandă școlile, industria de divertisment, ziarele și revistele, și faceți exact pe dos. În cea mai mare parte a timpului, veți face bine. Dar lăsați copiii să fie liberi. Au nevoie disperată să stea afară. Au nevoie de libertatea pe care o trăiesc în sat, în oraș, pe câmpii și în păduri. Au nevoie uneori și de liniște, ceea ce înseamnă fără dispozitive electronice. Au nevoie de cărți bune. Dar știm aceste lucruri, nu-i așa?

De ce le este atât de greu creștinilor să înțeleagă că tipul de „educație” modern, chiar și în cele mai prestigioase universități ale lumii, sau tocmai acolo, este în opoziție manifestă față de cultura creștină?

Parțial pentru că ei înșiși nu știu ce este cultura creștină, pentru că au avut o educație foarte superficială, și parțial pentru că pur și simplu nu vor să accepte adevărul. Asta ar presupune să ia măsuri și este întotdeauna mai simplu să închizi ochii și să iei dorințele drept realitate.

Ați scris un eseu încântător deși sumbru despre călătoria unui înaintaș de-al nostru în modernitate. Credeți că un strămoș cultivat ar putea reține foarte multe din cultura noastră modernă?

Nu, nimic. Călătorul în timp ar vedea, de pildă, că, în vremea lui Puccini, cultura populară în Italia ERA opera, iar acum ce a ajuns cultura populară? Călătorul va citi reviste scrise în urmă cu un secol pentru publicul larg și se va întreba, citindu-le pe ale noastre, dacă am introdus în rezervele noastre de apă mari cantități de plumb sau ceva asemănător. Călătorul nu doar că va observa un declin al calităţii operelor de artă și de artizanat, ci va vedea cum dispar cu totul GENURI artistice. Cel mai cunoscut exemplu este poezia engleză care a decăzut și s-a ofilit/ a cărei calitate a decăzut, nemaifiind altceva decât lirică „academică”, de obicei în vers alb, care nu este apreciată de nimeni din afara sferei universitare, și, chiar și din această sferă, de foarte puțini.

De ce diversitatea și multiculturalismul au un efect distructiv asupra culturii autentice, tradiționale?

Diversitatea nu are de ce să fie distructivă. Nu avea un efect distructiv în Roma antică. Multiculturalismul ca program este distructiv. Înlocuiește cultura adevărată cu o multitudine de abordări superficiale ale altor culturi. Este ceva de suprafață. Pentru a fi cu adevărat multicultural e nevoie să posezi în întregime o/ să te identifici deplin cu o cultură, iar asta este o „otravă”/un lucru nociv pentru „multiculturalist”. Nu este nimic „multi” sau „cultural” în această privință. Este ceva cenușiu și, în bună măsură, nu se deosebeşte, în manifestările sale, de ficțiunile geopolitice.

Politica, în sens clasic, se referea la o comunitate mică. Cum vedeți, din această perspectivă, aceste supercreații statele, UE, ONU, UNESCO?

Le detest.

Nu vreau să folosesc un ton apocaliptic, dar mai găsiţi vreun motiv pentru care să fiţi optimist când priviți către lumea de astăzi?

Când oamenii spun că lumea se apropie de sfârșit, îi acuz de optimism! Nu, nu am nimic optimist de spus despre lumea modernă, deoarece concepţia lumii moderne despre om este falsă, iar aceste concepţii și-au arătat deja forţa distructivă. Vom avea mult de construit, ceea ce este un lucru stimulativ.

În cartea dumneavoastră „Ghidul incorect politic despre civilizația apuseană” încercați să redaţi/reconstituiţi o istorie mai puțin cunoscută, dar din varii motive ocultată sau falsificată. Ce se întâmplă când oamenii nu mai știu sau își uită istoria?

Încetează să mai fie oameni în înțelesul deplin al cuvântului. Când cineva este lovit de demență își pierde multe din facultățile sale și nu mai poate efectua o mulțime de activități obișnuite în viața umană. Când acest lucru se întâmplă cu o întreagă cultură, și ea își pierde umanitatea. Referința sa temporală se reduce doar la momentul prezent. Nu mai are izvoare de unde să se hrănească. Nu mai are nicio destinație spre care să se îndrepte. Este ceea ce numim în engleză „flotsam” (obiecte plutitoare – n.trad.), o epavă din ceea ce era pe vremuri ființa umană, exact ca un vapor aflat în derivă.

Catalin Sturza: „Băieții buni” vs. „băieții răi” sau de ce ar trebui să ne vindecăm de mesianismul politic

Pentru cei care visează, în continuare, că lumea se desparte în „băieții buni” și „băieții răi” și care așteaptă un Mesia sub forma unui stat, imperiu sau lider politic care va veni și ne va salva și pe noi, într-un final – am câteva vești.

America aceea al cărei steag îl flutură băieții în Piața Victoriei este în momentul de față America lui Trump; este o America foarte diferită de cea a Bisericii Albastre de acum doi ani, pe care o venerau mulți dintre acești băieți, în cor cu mulți alții; este o superputere de la care ne parvin, fie și prin acțiuni de lobby, semnale care înainte nu existau, care ne spun că direcția pe care am mers până acum este greșită, că va trebui, foarte probabil, să schimbăm macazul, și că toți idolii la care se închinau băieții cu steagurile din piață trebuie dărâmați și schimbați (noii idoli ne vor fi comunicați, ulterior, de la centru).

– Pentru cei care speră că „blue church” va fi înlocuit cu un discurs creștin-conservator autentic, eu cred că e prea devreme să desfacă șampania. E clar că „blue church” va fi înlocuit, pentru o vreme cel puțin, cu altceva (și înțeleg foarte bine de ce mulți răsuflă ușurați la această vreme). Însă trumpismul s-ar putea să fie ceva destul de diferit de creștin-conservatorismul clasic. Cineva făcea o dată observația, pe The American Conservative dacă îmi aduc bine aminte, că mulți dintre catolicii americani, de exemplu, își pun speranța într-un miliardar patron de cazinouri care nu are nici măcar cultura creștină a copiilor acestor catolici, la nivel de clasa a patra. Totodată, fie și așa rudimentar sau oarecum bizar, trumpismul nu este instalat total la putere în SUA. Dimpotrivă: este puternic contestat și nu se știe dacă va supraviețui acestui război civil rece.

– Uniunea aceea europeană al cărei steag îl flutură băieții în Piața Victoriei este în momentul de față Uniunea Corectitudinii Politice; este UE care își neagă, explicit, originile creștine și își aruncă la coș moștenirea creștină; este UE care tocmai a dezvelit o statuie uriașă a lui Karl Marx primită de la Partidul Comunist Chinez; este UE al cărei Președinte (sau Președinte al Comisiei Europene) tocmai i-a elogiat memoria lui Karl Marx într-o biserică ridicată de Constantin cel Mare – spunând că ideile comunismului au fost bune, doar că au fost greșit puse în aplicare. Or, Europa fără Constantin cel Mare nu ar fi existat. Aceasta este o certitudine. Pe când Europa cu Marx devine o civilizație pe cale de dispariție.

– Aceeași UE este un conglomerat birocratic care a făcut, în ultimii ani, un balet interesant vizavi de Rusia; care nu a intervenit decât la modul simbolic, prin niște sancțiuni economice, atunci când Putin a ocupat Crimeea (sancțiuni care l-au întărit, se pare, în mod nesperat chiar de Putin în interior); și este o UE care tocmai i-a făcut o plecăciune lui Putin acum o săptămână, via ministrul de externe al Austriei, Karin Kneissl. Austria – o țară cu interese enorme în România (controlează „doar” petrolul, pădurile, o parte din sistemul bancar, etc.) Însăși Karin Kneissl este membră a unui partid austriac calificat de unii drept de extremă dreapta.

– Rusia, de la care unii așteaptă poate un ajutor sau chiar o mână salvatoare, este foarte departe de a fi țara conservatoare (vai!) și creștină (dublu vai!) pe care o descriu influencerii urmăriți de băieții cu steagurile din piață („vine Putin și vă fură avortul”). Rusia „conservatoare” se află pe locul I în lume în privința avorturilor; Rusia „conservatoare” are una dintre cele mai mari industrii ale viciului de pe planetă – de la alcool la droguri de toate felurile și de la prostituție la pornografie (posibil, cea mai mare industrie pornografică din lume e în Rusia). Rusia „ortodoxă” are una dintre cele mai mici cote de participare la serviciul liturgic, dintre țările ortodoxe – cota a variat de la 2% în 1991 la 7% în anii recenți (deși 72% dintre ruși se declară ortodocși).

În sfârșit, Rusia „ortodoxă” este o țară care nu vede deloc cu ochi buni România acestor ani, în ciuda fondului ortodox comun (fapt deloc nou în istorie – relațiile dintre cele două țări au fost mai mereu tensionate). Rusia este o țară care ar trebui să-și ceară iertare de la România pentru Pactul Ribbentrop-Molotov, pentru politicile genocidare duse în Basarabia și pentru sovietizarea sinistră postbelică. În loc de aceste lucruri, Rusia duce o politică anti-românească cu nimic diferită față de cea sovietică în Republica Moldova.

– Ungaria conservatoare, de la care unii așteaptă, iarăși, un ajutor sau chiar o mână salvatoare, este o țară care își urmărește foarte agresiv propriile interese. Ungaria conservatoare nu ezită să ceară autonomie pentru secuii și maghiarii din Transilvania și să vorbească despre faptul că România este un stat foarte tânăr, a cărei istorie a început doar acum 100 de ani. Poți face diferite alianțe tactice cu vecinii, asta se numește politică externă (ceea ce România, în prezent, să fim serioși, nu are), însă nu ai voie să fi naiv. Să ne gândim la polonezi, care alcătuiesc Grupul de la Vișegrad alături de Ungaria, Cehia, care are aceeași poziționare cu Budapesta pe teme conservatoare și de imigrație, dar care nu a ezitat să-și critice dur vecinul pentru politica „revizionistă” și legăturile întreținute cu Rusia.

În romanul 1984, al lui Orwell, lumea se împărțea în trei mari imperii, Oceania, Eurasia și Eastasia. Oceania acoperă, mai mult sau mai puțin, Occidentul de acum; ideologia dominantă de acolo este Ingsoc-ul (sau Socialismul Englez). Eurasia este ceea ce numim „fosta URSS”, sau zona de influență a Rusiei; ideologia dominantă de acolo este neo-bolșevismul. Eastasia este zona de influență a Chinei și a Japoniei, plus câteva arhipelaguri; ideologia dominantă de acolo este „Cultura morții” sau „Anihilarea sinelui”.

Să nu ne iluzionăm – lumea trăiește, de vreo sută de ani, în plin Orwell; în ciuda unor momente în care țări precum România au crezut că văd „luminița de la capătul tunelului”. Nici unul dintre cele trei imperii globale nu este ceea ce pretinde; în nici unul nu există libertate reală; peste tot domnesc cinismul, minciuna, crima. Diferența dintre ele este aceasta: în unele iluzia libertății ia anumite forme; în altele – ia alte forme. Dacă ar fi să fac o analogie, diferența ar fi între a sta cu fundul pe un grătar încins, cu țepi, dar care are finisaje de lux; și a sta cu fundul pe un grătar închis, fără țepi, dar care e mai rudimentar și nu are finisaje de lux.

Cei foarte puțini care o duc bine în fiecare dintre cele trei sisteme descrise de Orwell o duc bine făcând un compromis fără rezerve cu sistemul respectiv; și nici acest compromis nu le garantează prosperitatea; direcția se poate schimba peste noapte (cum vedem că se schimbă și acum direcția) și cei care au fost, până deunăzi, în grațiile sistemului pot cădea în dizgrație, rapid și fără drept de apel.

Alegerea nu este, așadar, între „bine” și „rău” și între „adevăratul Mesia global” și „falsul Mesia global” –ah, știu, unii vor sări iarăși în sus cât Casa Poporului și vor flutura sloganuri prin comentarii mai ceva decât flutură băieții prin piață steagurile. Pentru politicienii noștri, alegerea constă în a decide, pur și simplu, pe care grătar se stă mai comod; și oricum ar decide, sunt sigur că vor decide prost. Cât despre noi, singurul lucru inteligent pe care îl putem face în plan personal este să nu mai așteptăm să ne vină salvarea de acolo – și să ne concentrăm asupra lucrurilor mici pe care le putem face: să vizităm, de pildă, bătrânica aia care locuiește singură la etajul patru, și căreia nimeni nu-i cară o sacoșă de la piață.

Am putea chiar să și învățăm ceva de la ea; ea a fost mai înțeleaptă și mai tenace ca noi – în fond, ea a supraviețuit multor Gulaguri și multor Mesia globali. Ceea ce nu știu dacă va fi și cazul nostru, dacă nu ne vindecăm de boala asta a mesianismului. Vestea bună este că există viață sub Nero – și că nici Nero nu e, în multe cazuri, Nero. Deseori, e doar un mic bufon jumulit, care aruncă o umbră foarte mare. Și cel mai bun mod de a-l învinge pe Nero este să faci ceea ce Nero urăște cel mai tare – hint: are legătură cu vizitarea orfanului, a deținutului, a văduvei, și cu căratul unei sacoșe pentru o bătrânică pe care nimeni nu o bagă în seamă.

DW/ Boris Kalnoky: Europa mea: Esticii și șmecherii occidentali

Cine urmărește în Saxonia relatările din mass-media despre propriul land federal, se simte probabil ca noi în Ungaria, când scrie despre noi presa germană. Înveți mai multe despre starea de spirit a autorilor acestor materiale decât despre țara în sine.

“Estgerman” a devenit un termen cu conotații negative, în mod similar ca “esteuropean”. În articole sau măcar printre rânduri se citește că cei din răsărit sunt altfel. Și e rău să fii altfel, pentru că ar trebui să fii ca occidentalii. Esticii sunt înapoiați la nivel mental și moral, proști sau răi – sau și una, și alta. Obedienți, străini de democrație, rasiști, xenofobi.

“Estgermanii” și “esteuropenii” mai au multe de învățat până să devină la fel de luminați ca autorii articolelor respective. Probabil sunt atât de “plini de ură” (deci răi) pentru că au neglijat confruntarea cu trecutul, iar mentalitățile lor au rămas undeva în dictatura comunistă sau chiar fascistă. Cel mai simpatic lucru care se spune și se scrie despre ei e că au “temeri” care trebuie “luate în serios”. La urma urmei, ei se tem doar pentru că sunt prea proști să-și dea seama că de fapt nu există nicio problemă, poate în afară de propriile lor reflexe rasiste. O “reeducare” prin “dialog” ar trebui să ajute.

Criticile dure la adresa esticilor nu sunt o poveste nouă. Noutatea e o dezbatere asemănătoare la noi în Ungaria: De ce sunt occidentalii orbiți ideologic și nu mai văd pădurea din cauza copacilor? Au fost spălați pe creier – sau de ce scriu, oare, lucruri atât de uniforme și de îndepărtate de realitate?

Pe scurt, între timp se discută și la noi despre faptul că gândim altfel în est decât cei din vest. Dar ne înșelăm, oare, noi, esticii din Uniunea Europeană, sau mai degrabă occidentalii? Cât de diferiți suntem și de ce?

Da, oamenii din fostul bloc estic au crescut altfel decât cei din vest. Ei au știut mereu că instituțiile media și politicienii mint, din moment ce trăiau într-o dictatură. De aceea, reflexele lor sunt critice la adresa guvernului și presei. E opusul obedienței – ei presupun mereu că guvernul ascunde adevărul și că pericolul vine chiar din partea conducerii țării. Cetățenii acceptă frustrați aceste lucruri, pentru că nu vor probleme. Totul merge atâta timp cât se guvernează acceptabil din punct de vedere tehnic. Când se guvernează incompetent, așa cum s-a întâmplat în 2015 cu politica porților și brațelor deschise promovată de cancelara Angela Merkel sau când s-a prăbușit economia în faza târzie a comunismului, nemulțumirea poate să explodeze.

Pentru că esticii nu se așteaptă să fie informați corect de politicieni și mass-media, ei se informează altfel. Vecini, prieteni, prieteni ai prietenilor – în est vorbim mai mult decât în vest despre ceea ce se întâmplă cu oamenii pe care îi cunoaștem și tragem concluzii despre realitatea în care trăim. Noi înțelegem lumea pe baza întâmplărilor din mediul nostru și nu acceptăm o interpretare din partea “celor de sus”.

Când copiii cuiva sunt şicanaţi de migranți în curtea școlii, când femeile sunt hărțuite sexual fără să fie anchetat făptașul, știrea se răspândește rapid la noi în est, chiar dacă nu apare în presă. De obicei avem o părere clară despre așa ceva, și anume, că nu noi suntem problema, ci migranții respectivi, alături de politicienii care i-au lăsat să intre în țară. Acest lucru e valabil și atunci când majoritatea migranților sunt oameni foarte simpatici și normali.

În schimb, occidentalii văd lumea în lumina unor idealuri care le-au fost inoculate de autorități – de profesori, politicieni și mass-media. Nu-i vorba de realitatea propriu-zisă, ci de urmările târzii ale mișcării din 1968, care a marcat universul ideilor în vest pe termen lung, e vorba de “valori”. Toți oamenii sunt egali. Rezervele față de oamenii din alte țări sunt rasiste. Religia e o problemă. Mândria și dragostea pentru propria țară înseamnă naționalism.

Noi vedem lucrurile altfel în est. Oamenii nu sunt egali, iar popoarele lumii nu sunt “înfrățite”. Politica nu e niciodată “solidară”, ci luptă pentru putere și interese. Cunoaștem aceste expresii din sloganurile dictaturii comuniste și știm că sunt lipsite de conținut. Pe oamenii din est îi interesează realitatea, cei din vest vor să adapteze realitatea la “valorile” lor, motiv pentru care nu o recunosc adesea.

Astfel, incidentele din Chemnitz și estgermanii se văd în următorul fel de la noi din Ungaria: Esticii au rămas normali, ei sunt ca noi. După ce a fost ucis un cetățean, au reacționat așa cum s-ar fi reacționat și la noi – cu mânie și lipsă de înțelegere față de politicienii care le-au adus probleme de acest fel.

Boris Kálnoky, născut în 1961, este corespondentul în Ungaria al cotidianului “Die Welt” şi al altor instituţii media de limbă germană. Este autorul cărţii “Ahnenland” (“Glia strămoşească”, editura Droemer, 2011) în care a pornit pe urmele strămoşilor săi, între care fostul ministru de Externe austro-ungar, Gustav Kálnoky.


Categorii

Corectitudine politica/ Marxism cultural, Ninel Ganea, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Interviu cu Anthony Esolen, conservator american: „PREGĂTIȚI-VĂ PENTRU URA DESCĂTUȘATĂ”. Despre moartea culturală a Occidentului și planul viclean al NOUL TOTALITARISM: revoluție sexuala si supraveghere totală/ „Băieții buni” vs. „băieții răi”. De ce ar trebui să ne vindecăm de mesianismul politic/ Esticii și șmecherii occidentali

  1. Cei mai old boys ne amintim ca teoria mulțimilor pentru copii a fost introdusa in invatamantul primar romanesc undeva in jurul anului 1980! Existau in sistem cozi de topor inca de atunci! Ca de altfel si in alte domenii. Ce a urmat dupa 1990 stim cu totii…

  2. “Când oamenii spun că lumea se apropie de sfârșit, îi acuz de optimism!”

    Lumea este lovita de o pesta mult mai perversa decat cea porcina, iar sfarsitul poate sa fie o lunga si grea suferinta…

  3. Teroia multimilor este esentiala pentru formarea unei gandiri corecte si este esentiala in dezvoltarea matematicii.Aceasta teorie se preda inca din anii 60 la noi. Nu este gresita invatarea ei, gresita este corelarea ei cu modul in care se preda in vest si mai nou, si la noi.

  4. Referendumul pentru Familie a trecut de Parlament – 7 Octombrie.

  5. Teoria multimilor la clasele primare, ca de altfel modul extrem de abstract de predare a matematicii in ciclul primar, nu au drept scop decat descurajarea majoritatii elevilor, urmata de o adevarata repulsie (desigur, sunt si exceptii). Culmea, ca sa se ajunga la niste subiecte de bacalaureat de nivel mult inferior celor de acum 30-40 de ani. Asa s-a ajuns la absolventi de liceu semianalfabeti. Are un profesor de matematica un site pe care se gasesc subiectele de bac. din ultimii 100 de ani, m-am uitat si eu de curios. E incredibila “evolutia”!
    Personal, nu am absolut nimic contra teoriei multimilor! Teza mea de doctorat chiar a avut un capitol important despre… aplicatii ale teoriei multimilor fuzzy.

  6. Din proprie experienta, apreciez ca “semianalfabetismul” absolventilor de liceu nu are legatura cu scaderea nivelului de dificultate in matematici, ci cu vadita vitregire de a lungul timpului a stiintelor socio-umaniste in dauna celor exacte – optiune ale carei roade amare le culegem acum din plin.
    Tin seminarii de drept la o universitate particulara cu profil economic si am tinut seminarii si la ASE. Chiar daca nivelul studentilor difera, concluzia e aceeasi, si anume: de ani de zile profesorii stiu ca studentii mai degraba se descurca la matematica (unde au avut uneori profesori extrem de exigenti) decat sa comenteze un text de complexitate scazuta intr un mod coerent logic, riguros argumentat si – cel putin! – fara greseli gramaticale. Studenti buni la matem inca sunt destui, profii de mate nu se plang, lucrarile sunt ok, daca nu excelente cel putin in grafic, fara modificari semnificative de la un an la altul. In schimb, intr adevar in mod unanim remarcam de la an la an o degradare dramatica a simtului critic, analitic, logic si a coerentei expunerii. De gramatica nu mai vorbim…

    Stiu conceptia generala, cum ca matematica ar aduce logica in gandirea obisnuita, curenta. Aceasta “melodie” la prima vedere are tot sensul din lume, mi a fost cantata si mie de ai mei (motiv pt care am facut un liceu de matem fiz fara sa am o vocatie deosebita in acest sens) si am crezut la randul meu mult timp in ea. Experienta proprie, de student, prifesionala si in special cea didactica mi au zdruncinat radical conceptia. Matematica, de la un punct incolo (cam cel de la nivelul cls. a vi-a, imo) este o disciplina strict vocationala ce nu ar trebui integrata trunchiului comun, cum gresit procedeaza de zeci si zeci de ani ai nostri. Cele mai tari dezbateri argumentate si analize critice, de pilda, le am intalnit la studentii de la stiinte politice, care, spre deosebire de “economisti”, n au nicio treaba cu matematica. Am o multime de ingineri in anturaj, absolventi de facultati tehnice, care isi recunosc deschis slabiciunile in materie de analiza de text, de exemplu, sau de expunere elaborata a unei opinii.

    Nu sustin ca matematica “prosteste”, desigur, dar sustin ca s a creat in invatamantul romanesc o fractura masiva intre pregatirea pt stiintele exacte si cea dedicata celor socio-umane. Iar asta lasa urme, oamenii care inlocuiesc progresiv lectura cu formulele abstracte pierd obisnuinta textului scris, a importantei sensului cuvintelor, a constructiei argumentative si a rigorii analitice de situatie. Matematica de nivel mediu inca nu da dureri de cap studentilor romani, va asigur. In schimb o banala expunere scrisa a unei opinii motivate realmente “naste monstri” pe hartie.

  7. Cele mai performante sisteme educaționale din lume
    Primul loc în clasamentul general l-a obținut Finlanda care are unii dintre cei mai bine pregătiți profesori din lume. Finlandezii prețuiesc foarte mult meseria de profesor și inclusiv profesorii de școală primară au cel puțin studii de masterat.
    Următoarele patru locuri în topul internațional sunt ocupate de sisteme educaționale din Asia: Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia și Singapore (în această ordine).
    România s-a plasat pe locul 32, în penultima grupă de țări, cu un sistem educațional sub medie, alături de Chile (locul 33).
    Realizatorii studiului concluzionează că finanțarea educației este importantă, însă nu la fel de importantă precum atitudinea societății față de educație.
    http://www.tribunainvatamantului.ro/top-20-al-celor-mai-performante-sisteme-educationale-din-lume/

  8. This year marks the fiftieth anniversary of 1968, a year of turmoil, violence, and social change
    1968: The Year Sport Became a Weapon
    The New Women’s Movement in 1968
    Heading for the Brink: Music and the Black Freedom Struggle in 1968
    Did 1968 Ever End or Is It Beginning Again?
    https://humanities.unc.edu/event/1968-a-global-revolution-that-changed-the-world/

  9. Rectorul Universităţii din Bucureşti spune, tocmai cand ne-am insusit valorile europene, ca trecem “printr-o profundă criză”, “cred că este şi o criză culturală”. Ce spirit de observatie de telectual de mare clasa!
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22799324-rectorul-universit-din-bucure-mircea-dumitru-trecem-printr-criz-politic-cultural.htm

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare